Cine construiește mesajele care au îngenuncheat România? Și cu ce seamănă ele, ca două picături de apă

luni, 18 octombrie 2021, 2:08

Ambulanțele sunt o butaforie. Morții nu există. Numeroși oameni vehiculează simultan această noutate spectaculoasă, o teorie atractivă și o formulează, în scris, în cuvinte similare.

Nu e prima înștiințare senzațională care se multiplică remarcabil pe internet sau pe televiziunile de știri, în special pe Antena 3 și România TV, de la începutul pandemiei.

„Se dau bani familiilor pentru ca să declare morții COVID”

Printre primele mituri conspiraționiste s-a numărat zvonul că „Autoritățile dau bani familiilor pentru ca decedații de alte boli să fie înregistrați drept morți COVID”. Fiind una dintre primele „știri”, ea a circulat inițial în subteran. Ipoteza era că statul încerca să propage frica prin supraevaluarea morților.

Ca și alte redacții, Libertatea a fost inundată cu acest pont, din partea unor oameni fără identitate. Anonimatul nu e nicio problemă. Lucrăm, ca ziariști, cu oameni diverși, inclusiv cu cei care se ascund, din diverse motive. Îi respectăm pe toți.

În mesajul inițial, ei spuneau: „cineva din familia mea a fost în această situație”. Când am dialogat cu conturile de Facebook sau cu expeditorii e-mailurilor, dorind să aflăm mai multe, ei și-au schimbat un pic versiunea: „Nu eu, un prieten știe exact ce s-a întâmplat”.

I-am rugat să ne pună în legătură cu amicul care știa exact care este familia plătită de autorități ca să le fie declarat mortul de COVID, deși pacientul murise de altceva.

În zeci de situații s-a repetat pattern-ul conservației și, de fiecare dată, „prietenul” nu a revenit cu detalii, a dispărut.

Procesul verificării unor informații înregistrează, în mod firesc, și rateuri. Dar niciodată nu se întâmplă ca 100% dintr-un eșantion de zeci de surse să dea înapoi, să nu mai apară, ca și cum întrebarea i-a pus pe fugă.

Distribuția normală a oamenilor care vor să discute cu presa, curba gaussiană, arată astfel: puțini oameni sunt ferm hotărâți de la început, la fel de puțini sunt cei care refuză dialogul din start și rămân pe poziția inițială. Majoritatea sunt cei care se gândesc, ezită, discută și, la final, unii acceptă, iar alții refuză. În cazul „morților plătiți”, curba era complet diferită de tot ce mai întâlnisem.

Cum nu toate redacțiile verificau mitul, el a început să circule. Întâi în comentariile la articole, apoi chiar în articole.

Cazul școală de la Botoșani

Pe 25 mai 2020, site-ul știri.botosani.ro a publicat un articol în care o femeie, cu nume și prenume, susținea că „un domn și o doamnă de la DSP” i-au oferit 3.000 de lei ca să-și treacă soțul drept mort COVID-19.

Ziarista de investigații Iulia Marin, de la Libertatea, a contactat familia. Și a descoperit că, de fapt, nu femeia a pretins că a primit oferta. Femeia susținea că fiica ei i-ar fi zis asta. Mama nici nu era acasă când veniseră autoritățile. Rugată să detalieze, fiica și-a modificat și ea versiunea inițială a poveștii.

Nici acest caz și nici altul nu a confirmat ipoteza care a circulat intens în primăvara lui 2020. Dar asta nu a împiedicat alte teorii să apară, una după alta, la fel de seducătoare.

Ce am învățat în 15 ani de conversații aprinse cu oamenii

Sunt 15 ani de când dialogăm, ca redacție, la nivel de masă, cu publicul, pe internet. La început, interacțiunea s-a derulat pe bloguri. Apoi, pe site. Din 2012, citesc și răspund la mesaje și pe pagina de Facebook, unde s-au adunat aproape 250.000 de urmăritori.

Am fost partenerii jurnalistici ai unui proiect de moderare a comentariilor, intitulat sugestiv: „Less hate, more speech”. Elaborat de oameni mult mai bine pregătiți decât noi, din mediul academic internațional, proiectul și-a studiat efectele, în principal, pe zona discursului urii, a stigmatizării. Ca urmare, avem, în redacții, oameni antrenați în a discuta cu publicul. Știm că 1 din 1.000 de oameni comentează, dar că sentimentul tuturor e că pe net e opinia publică. Cu multe comentarii pe net și cu câteva televiziuni, poți domina discursul și starea de spirit a unei societăți. Pericolul este real.

Ca să înțelegem ce se petrece, printr-un sistem automat, însă ghidat și de discernământul uman, am analizat sute de mii de comentarii, în fiecare an, din perspectiva comportamentului publicului.

După ani de muncă intensă, avem o reprezentare, nu perfectă, desigur, dar destul de bună a felului în care comentatorii reacționează la diverse teme.

Campania antivaccin de pe net are aceleași caracteristici cu „punctajele” postacilor politici

Toată această experiență și o analiză atentă a evoluțiilor digitale din timpul pandemiei îmi permit să afirm că ceea ce se întâmplă în materie de antivaccinism pe rețelele sociale și pe site-urile ziarelor, televiziunilor și publicațiilor online nu este, cu mare probabilitate, doar rezultatul nemulțumirii firești a oamenilor.

În valul de ură împotriva vaccinării, medicilor și presei, există pattern-uri, frecvențe și mesaje care seamănă cu cele ale „fabricilor de trolli”, pe care i-am mai întâlnit. Când? Atunci când partide sau oameni politici născoceau „punctaje” pe care postacii le respectau cu sfințenie.

De pildă, în cazul dezvăluirilor jurnalistice care au durat ani despre Elena Udrea s-a dovedit în justiție că postacii erau plătiți să propage sistematic mesaje mincinoase. Erau promovate inclusiv retorici homofobe sau antisemite.

Astăzi, valul de ură și de născociri care circulă în pandemia COVID are aspectul unei redactări sistematice, urmate de o multiplicare de succes. Nu vreau să spun că le produc aceiași oameni sau că sunt comandate de partide, ci că mecanismul îmi sugerează rețete de fabricație aproape identice.

Se mizează și pe tragedii personale, care seamănă însă, la utilizatori diferiți

Zilnic, apar sute de comentarii similare, cu idei precise, unele din teorii mai vechi, dar de fiecare dată și unele noi. Aceste versiuni sunt răspândite deseori de aceleași avataruri, care astăzi susțin că „Ambulanțele filmate în fața spitalelor COVID sunt, de fapt, goale” și mâine că „Medicii nu sunt obosiți, de fapt ei nici nu intră în saloane, unde le trimit pe asistente”.
Mesajele sunt repetate obsesiv.

Când apar derulări noi în lumea reală, se nasc imediat și mesaje opuse, pe net sau pe TV.

În ultimele săptămâni, când a crescut numărul de morți la sute pe zi, au început să discute și profilurile antivacciniste despre alți morți. E nevoie de contre emoționale ca să le opui durerii sutelor de morți. Și ei o fac.

Unele profiluri istorisesc „situații personale”, tulburătoare, în care insistă că „mama” sau „tatăl” au murit pentru că nu au fost primiți în spitalele, din cauza panicii COVID.

Când încerci să intri în legătură cu acești oameni, ca să afli cazurile concrete și să le prezinți, ei sunt de negăsit, la fel ca în cazul „familiilor plătite de autorități ca să-și declare morții COVID”.

Exemplul de duminică: spitalul modular de la Piatra Neamț „e gol”

Ori de câte ori apare un exemplu de empatie reală, de succes în comun, el este zdruncinat prin metode aparent puerile, dar eficiente.

Dăruiește Viață este un ONG care a ridicat un spital modular la Piatra Neamț, pentru urgența COVID. Duminică, 17 octombrie, Oana Gheorghiu, fondatoarea ONG-ului, a atras atenția asupra unui live făcut pe Facebook de o coronasceptică și care afirmă, în direct, că spitalul e gol.

Femeia filmează de la distanță containerele spitalului „plin de pacienți COVID”, conform Oanei Gheorghiu, dar spune: „Uite, nu e nimeni”.

Cu toate că filmarea e făcută din exterior și nu dezvăluie nimic, nu dovedește nimic, mii de oameni o preiau pe paginile personale.

Clipul avea, duminică seară, peste 2.700 de distribuiri, 1.100 de reacții și 1.200 de comentarii. Mai mult, acesta fusese distribuit pe un grup numit „Observator Antena 1”, tocmai pentru a da credibilitate știrii. Grupul nu aparține televiziunii.

Țara programatorilor geniali a fost demoralizată în mod genial

Aceste cazuri concrete și metode identificate nu anulează existența a milioane de oameni, autentici în nemulțumirea lor față de ceea ce se întâmplă în țară. Discuția este despre legitimitatea exprimării tuturor punctelor de vedere în societate. Iar în România, nu așa stau lucrurile.

Țara care are reputația unor IT-iști remarcabili, țara care găzduiește un enigmatic și niciodată lămurit centru cibernetic, coordonat de SRI și de aliații occidentali, împotriva dezinformărilor, a fost îngenuncheată de ceea ce are aspectul unei dezinformări de mari proporții. Manipularea a reușit.

Presa a descifrat rutele promovărilor de personaje providențiale, care sunt programate să ne salveze după ce chiar mișcarea lor politică ne va scufunda. Tot presa a arătat cum devin versiunile conspiraționiste best-sellere.

Dar, în acest timp, ce au făcut instituțiile statului? Nu avem nici măcar un singur exemplu documentat de rețea plătită din țară sau de afară. Dacă nu există așa ceva, dacă toate postările de pe net au în spate doar oameni reali, care gândesc minunat de sincron, și asta este o știre foarte importantă. Măcar să știm.

Dacă însă operațiunea are coordonare, ea presupune bani. Numai așa poți să compensezi tendința naturală a opiniei publice către volatilitate. Dacă ai bani, o ții în corzi, din mesaj în mesaj, până când sar siguranțele unei societăți, cu mari probleme, ca a noastră. Cine a băgat banii și de ce, cine sunt autorii mesajelor, acesta este o întrebare care trebuie pusă de societate, însă rezolvată de profesioniști.

Încă o dată: există și posibilitatea să ne înșelăm, să nu fie nimic organizat și toate aceste mesaje impecabile să fie doar produsul fertilității înapoierii noastre. Dar, atunci, de ce procesul nu e volatil, cum suntem noi oamenii, ci sistematic, focusat și atât de eficace?

O societate lovită și când e la pământ

Multe voci îl arată cu degetul pe președintele Klaus Iohannis. În spiritul levantin al instituțiilor noastre, dacă șeful n-a dat cu pumnul în masă, cei responsabili nu s-au mobilizat măcar să găsească un răspuns. În această observație regăsim un adevăr nemulțumitor, însă de neevitat: România „de la stat” funcționează după umorile liderului.

Dar o țară înseamnă infinit mai mult decât președintele său. Să pierzi meciul cu 3-0 și tu să rămâi la pământ, doar pentru că patronul de club a plecat din tribună, asta nu e treabă de echipă de caracter.

Prăbușită nu doar în rata de vaccinare, ci și în încrederea că se mai poate face ceva, România este pisată, zi de zi, de un val inovativ de ură care ne macină instituțiile democratice și presa, câtă a mai rămas.

Faptul că vectorii nihilismului au câștigat partida și, totuși, ei se mobilizează în continuare extraordinar ca să ne țină la pământ, să nu mai visăm nici măcar la etapa de campionat viitoare, e încă un indiciu de comportament organizat. Poate că ar fi cazul să ne adunăm de pe jos.