Opriţa sau Badea? Boştină sau Cristocea?

Nici el nu ştie. Ar fi rău dacă ar şti. Pentru că numai un antrenor suficient s-ar simţi liniştit şi sigur pe el înaintea unei astfel de confruntări. Aşadar, pe cine bagă Olăroiu în faţă: pe Opriţa sau pe Badea?

luni, 21 august 2006, 11:16

Nici el nu ştie. Ar fi rău dacă ar şti. Pentru că numai un antrenor suficient s-ar simţi liniştit şi sigur pe el înaintea unei astfel de confruntări. Aşadar, pe cine bagă Olăroiu în faţă: pe Opriţa sau pe Badea?

Primul are de partea lui disciplina tactică şi flexibilitatea cu care dispută ambele faze ale jocului. Plus travaliul şi experienţa. Dar Opriţa e lent, pe cînd Badea e al doilea jucător al Stelei, după Nicoliţă, ca viteză. La Liege a reuşit o preluare şi un şut formidabil chiar în debutul partidei. Numai şansa l-a oprit să înscrie. În schimb, vasluianul nu ştie deocamdată jocul. E neatent la aşezarea în teren şi are momente în care dispare din joc, pentru că voinţa nu ţine loc relaţiilor de joc.

La mijloc, o altă dilemă. Boştină sau Cristocea? Constănţeanul are un început foarte bun de sezon, a căpătat încredere în el, are de partea lui explozia şi moralul. Boştină e boemul Stelei, omul care întîrzie şi la micul dejun, dar care ştie jocul şi găseşte rezolvări neaşteptate. Plus că, în materie de posesie, e unul dintre cei mai buni jucători din Liga 1.

Na’, c-am vrut şi eu să fiu o zi Andrei Vochin! Nu mi-a ieşit. Spuneţi dumneavoastră pe cine aţi băga în echipă: Opriţa sau Badea, Boştină sau Cristocea ? Mai vreţi să fiţi Olăroiu?

Comentarii (136)Adaugă comentariu

Razvan Prepelita  •  22 august 2006, 9:33

Sa aveti grija ! – Titlu de miercuri

Teodorescu Catalin Alexandru  •  22 august 2006, 9:34

TITLUL DE MIERCURI: GREU,DAR FRUMOS

Petru  •  22 august 2006, 9:34

Badea si Cristocea

Dan  •  22 august 2006, 9:36

Sa joace Cristocea, Bostina si Badea (fara Lovin si Oprita).
Cristocea – mijlocas central, Bostina – mijlocas stanga.

BartiBoss  •  22 august 2006, 9:37

Dan Lovin e belea la mijloc!

Dragos C.  •  22 august 2006, 9:39

Sunteti nebuni??? cu paraschiv si cristocea la mijloc?ne-ar scade enorm media de inaltime.. nu uitati si de baciu in aparare care e mai scund decat ghionea.. avem nevoie de lovin la mijloc ca de aer.. In atac depinde de Oli, daca are de gand sa joace in prima repriza pe contraatac atunci badea e cel mai bun , impreuna cu Cristocea. Daca vrea sa creeze presiune si sa profite de public cu un forcing in primele 15-20 min atunci jucatorii care tin mingea, scot lovituri si sunt mai inalti sunt potriviti. Adica Oprita si Bostina.

Dan  •  22 august 2006, 9:39

Mai greseste………
Si mie imi place Lovin, dar parca este mai in forma Cristocea.

Dragos C.  •  22 august 2006, 9:40

Lovin e excelent .. ati vazut cat a evoluat in ultima vreme, ce pase bune a inceput sa dea? eu nu l-as scoate din echipa. Si-asa o sa faca tusa cand revine radoi

Dan  •  22 august 2006, 9:43

Doar eu sunt nebun (cu Cristocea in locul lui Lovin).
Chiar daca este inalt, gandeste-te ca nu prea castiga dueluri aeriene la mijlocul terenului. Mai „aprig” este Cristocea, chiar si „in aer”. Banuiesc ca la asta l-ar fi ajutat inaltimea, nu?

alin  •  22 august 2006, 9:44

badea si cristocea-cea mai buna alegere,din pacate oli va juca cu oprita si cristocea

Dragos C.  •  22 august 2006, 9:44

Nu neaparat la mijlocul terenului trebuie castigate duelurile aeriene ci in careu , la eventuale cornere si lovituri libere

BartiBoss  •  22 august 2006, 9:44

Dan, Lovin e prieten cu mine de cand eram in bacau! Acolo mereu radeam de el ca e cam pacalici la mijloc!dar acum trebuie sa recunoastem ca face bine si defensiva!Cristocea cam slab!Si-a dat drumu Lovin!

Dragos C.  •  22 august 2006, 9:46

Anul trecut Bostina era unul dintre cei mai buni jucatori ai nostri .. acum l-au demoralizat Jiji si Oli tot promovandu-i pe Coman si Cristocea

mak3  •  22 august 2006, 9:48

Lovin isi face bine treaba defensiva !! Ii tine locul lui Radoi cu brio ! in ceea e il priveste pe oprita .. .parerea mea k ar trebui lasat pe banca si introdus dupa pauza. Iar pe partea stanga….Bostina nu convinge de loc ! Ar trebui titularizat Cristocea care arata k este in forma .

BartiBoss  •  22 august 2006, 9:48

Oli l-a distrus!Il pune sa dea numai centrari de-ampulea! Nu-l mai lasa sa combine frumos cum era pe vremea lu Oleg!Acum oricine ar jjuca diseara ar trebui sa joace pana la moarte! Sa rupa terenul!Daca se rateaza calificarea s-a dus totul de rapa!

Narcis  •  22 august 2006, 9:56

Ideea mea pentru prima pagina de maine: o poza mare cu o bancnota euro valoroasa, in mijlocul ei (acolo unde apare „poza fondatoare”), un chip reprezentativ pentru Steaua, iar dedesubt, precum pe dolarul USA, o parafraza la acel slogan celebru:
„IN LEAGUE WE TRUST!”

Mircea_Simy  •  22 august 2006, 10:04

Pacat ca nu are Ochirosii mai multe meciuri in picioare…Cu insusirea unor relatii de joc, cu cateva derby-uri in picioare, putea fi o explozie pentru Steaua si chiar pentru Champions League.
Si Cristocea poate tine mingea, insa el ii mai si da drumul. Bostina are de partea sa niste centrari si executzii surprinzatoare, dar ma exaspereaza cateodata ca tine mingea prea mult la picior fara sens. E drept ca in astfel de meciuri conteaza si o astfel de scanteie pentru a face diferenta, dar eu il prefer pe Cristocea.
Vali Badea in atac.
Vreau sa murim frumos daca se intampla sa nu ne calificam mai departe. Vreau sa avem multe ocazii, faze spectaculoase. O tactica defensiva cred ca se va dovedi falimentara si nu va face decat sa ii toarne cenusa pe cap lui Oli(ii va aminti sigur cat de aproape a fost sa obtina performante mari in trecut – pierderea titlului cu National si meciul retur cu Middlesborough). Vreau sa avem o echipa pe masura publicului care va veni la meci. VREAU O STEAUA FARA FRICA DE A TRECE IN LUMEA CELOR MARI, FARA FRICA DE PERFORMANTA(asta e motivul pentru care Steaua, in ciuda unei echipe bune si inchegate, nu poate obtine performante super-notabile).
Succes Steaua!!!

vlad_20  •  22 august 2006, 10:08

Badea si Cristocea. Cu toate ca amandoi sunt jucatori de viteza, si dak ii prind pe batranii aia de la standard in a 2-a repriza, obositi deja, ii fac de vorbesc aia singuri. Ma bucur ca Badea are sprijinul majoritatii suporterilor, cred ca dak capata incredere si joaca la adevarata lui valoare, in juma’ de an ajunge titular indiscutabil, e peste iacob parerea mea, si ajunge si in lot la nationala.

FORZZA STEAUA

Brily  •  22 august 2006, 10:17

Blog-ul asta a fost creat ca sa-si faca tolontan publicitate. degeaba cataline te chinui sa pari super inteligent si dai citate din carti ( de citate ) pentru mine andrei vochin este de departe cel mai bun ziarist. nu are o nexprimare asa filozofica precum a ta dar stie sa descrie un meci pe cand tu ne duci cu vorba, te bagi si un politic ( ca stii vorba aia : la fotbal si la politica se pricepe tot omu ) in loc sa relatezi despre sport. nu doar fotbal despre sport in general cum face topescu la prosport.
PS: vezi ca are dreptate mm pana la urma cu silenzio stampa. ai vazut duminica ca toti dadeau in steaua ca a primit 2 11 m clare…..mi s-a parut incredibil cum porumboiu spunea ca n-au fost. Inseamna ca mergem degeaba la meci. Chiar asa idioti ne crede ? Nu ti-e rusine porumboiule sa zici ca n-au fost 11 metri? dute la sapa si lasane pe noi frate cu minciunile astea. daca nici alea n-au fost….vorbim ca prostii degeaba pe tot felul de forumuri. Torusi lumea a ramas cu ideea ca steaua a fost ajutata de arbotrii….daia are si mm dreptate …uneori. Nu te-am vazut sa iti spui parerea. Sunt curios ce crezi au fost 11 m ( CLARE ) sau nu ???

Vali  •  22 august 2006, 10:26

Titlu de miercuri: O stea la portile galaxiei

Paisie Velicicovsky  •  22 august 2006, 10:31

Badea si Cristocea sa ii sufoce pe belgieni vreo 60 de minute si dupa asta sa intre Bostina si Oprita. Daca Bostina poate duce 90 de minute fara probleme Oprita nu poate mai mult de 60-70 de minute la nivel maxim. Asa ca mai bine incepe OLi cu Badea, care are viteza de partea lui si care impreuna cu dica pe post de lansator si cu nicolita pe post de al doile cal la Bmw vor ara terenul. Cat il priveste pe Cristocea se incadreaza mai bine in echipa decat Bostina, poate schimba mai bine partea cu Nicolita.
Acum asteptam meciul, sa vedem tactica lui OLi, sa sarbatorim pana dimineata si sa mergem mahmuri a doua zi la servici 😛

dun_dee  •  22 august 2006, 10:34

Intre Badea si Oprita … Eu cred ca va incepe cu Oprita. Face mai bine faza de aparare, iar daca va fi 1-0 se va retrage si-l va lasa varf doar pe Dica. Iar daca (doamne fereste) vor inscrie ei, va trebui cineva sa revigoreze atacul. Olaroiu nu va scoate niciodata din calcul varianta 0-0.
Bostina sau Cristocea … Cred ca va merge pe mana lui Cristocea. Pe langa ca Bostina nu e in forma, el nu e nici in gratiile lui Gigi, iar in cazul unui esec, Olaroiu nu-si doreste reprosurile sefului pentru titularizarea acestuia.
Chestiile cu Saban in locul lui Nesu sau Cristocea in mijloc si Bostina pe dreapta sunt experiente care nu se fac intr-un meci de o asemenea importanta.

Mircea_Simy  •  22 august 2006, 10:34

…si sper ca cel mai bun jucator al Stelei sa fie…OLI!

Paisie Velicicovsky  •  22 august 2006, 10:35

A si titlul de joi de dupa meci: „Steaua super meci, Carlos superportar” sa se oftice Buzarin 😛

George G  •  22 august 2006, 10:35

Bostina si Oprita – tin amandoi bine mingea

alin  •  22 august 2006, 10:39

cred ca v. cristocea este mai potrivit la ora actuala pe partea stanga pentru ca este intr-o perioada buna , inscrie si creaza mai mult pericil decat bostina. in atac badea poate sa fie determinant daca i se acorda incredere, oprita putand fi elementul surpriza, plus ca oprita a dat randament mai bun din postura de rezerva. totusi cred ca rezolvarea va veni tot de la dica sau o executie „nebuna” a lui banel. important ca oli are solutii de rezerva f. bune.

Mircea_Simy  •  22 august 2006, 10:40

dar nu prea ii dau drumul…

Mircea_Simy  •  22 august 2006, 10:41

si mai ales ca intalnim o echipa care are o medie de varsta ridicata…eu cred ca viteza noastra si jocul de pase din prima e solutia ideala

marius  •  22 august 2006, 10:49

Daca va miza pe experienta, si lui Oli ii place mai mult asta – se simte mai sigur, atunci introducandu-l pe Oprita o sa-l vedem in teren si pe Bostina !

Apoi Cristocea si Vali Badea proaspeti ar fi numai buni in repriza a doua. Asa cred ca va fi.

ruiz  •  22 august 2006, 11:01

Carlos-P.Marin,Goian,Baciu,Nesu-Paraschiv,Lovin-Nicolita,Dica,Bostina-Badea

Popica  •  22 august 2006, 11:14

In atac il vad pe Badea deoarece este varf iar Oprita este mijlocas dreapta,doar in meciurile in care a jucat pe acest post Oprita a confirmat,amintiti-va acum doua sezoane cat de laudat era de adversari din Europa dar din postura de mijlocas dreapta nu de varf. iar in privinta mijlocului l-as vedea astfel Bostina.Parschiv.Cristocea.Nicolita Cristocea poate sa joace foarte bine si ca central,cu siguranta mai bine ca Lovin care nu poate da o pasa mai lunga de 5 metri,plus am avea o echipa mai ofensiva.,dar probabil ca Lovin va juca in centru.
P.S. DA as vrea sa fiu in locul lui Olaroiu

Ady  •  22 august 2006, 11:26

Oprita si Cristocea zic eu, Oprita este mai tehnic decat Badea.Iar Bostina este intr-o scadere, Cristocea nu a fost jucat de steaua , ca el are valoare, ee cand la jucat steaua a aratat ce poate.

intruder  •  22 august 2006, 11:35

ochirosii in atac, nicolita pe dreapta acolo unde ii este locul, cristocea pe stanga ca sa stea in atac, astfel incat standard sa tina cel putin 3 oameni in aparare in permanenta. cu ochirosii de la inceput, apararea lui standard va fi ravasita, mai ales ca nici nu isi vor permite sa iasa prea mult la atac si sa ne lase noua culoare..

Ciprian  •  22 august 2006, 11:39

Acum doua sezoane, in UEFA, Oprita era considerat (si de presa internationala) unul dintre atuurile Stelei. Aduce-ti-va aminte ca el rezolva mai toate actiunile ofensive pana sa vina Iacob. Din pacate a avut un regres (dupa accidentare).
Acelasi lucru e valabil si pentru Bostina. Mi s-a parut cel mai tehnic jucator al Stelei.
Nu-mi vine sa cred ca s-au risipit.
Le-as da intaietate.

Catalin  •  22 august 2006, 11:40

De Saban shtie cineva ceva? Eu l-am vazut in doua jocuri shi ai jucat binisor. Mi se pare mai sigur decat Nesu in aparare iar atunci cand urca in atac mi se pare mai sigur pe el shi mai coerent. Despre partea cu Badea shi Oprita…..e adevarat ca Badea nu e inca integrat in formua de joc dar mi se pare mlt mai bun decat Oprita la capitolele viteza shi sut ceea ce este necesar la un atacant. Eu unu am mare incredere in Badea ca o sa ajunga un atacant bun dar totul depinde de el. Bostina shi Cristocea…..mie nu mi-a placut niciodata Bostina pt ca este lenes iar la capitolul viteza este cam zero. Nu shtiu cum cad altzii ca ar trebui sa fie o extrema dar eu cred ca trebuie sa aiba 2 atribute viteza shi sa shtie sa centreze. Bostina viteza nu are iar centrari din 5 cate da pe meci 1 ajunge unde trebuie.In concluzie eu as juca cu Badea shi Cristocea. Forza Steaua.

paco26  •  22 august 2006, 11:54

badea si cristocea..castigam in viteza si tehnica..ambii par a fi in forma..oprita nu e fotbalist,este cel mult un muncitor necalificat..bostina uita deseori k joaca pe bani multi si glorie..viseaza fotbalul din curtea scolii..

Inter Navodari  •  22 august 2006, 11:58

Cred ca Badea & Cristocea este alegerea corecta, mai ales ca ambii arata o forma mult mai buna ca perechea cealalta. Orice ar fi, sa dea Dumnezeu sa iasa bine. Hai Steaua !

ioan plischi  •  22 august 2006, 11:58

OPRITA JOACA DE-A LATUL. BADEA JOACA PERPENDICULAR. CONCLUZIA SE IMPUNE.
NU BOSTINA SAU CRISTOCEA, CI BOSTINA SI CRISTOCEA! POATE CA LOVIN AR MERGE PENTRU UN 0-0, DAR UN 0-0 SEAMANA CU O FUNIE CARE ATIRNA, ATIRNA, ATIRNA…

ioan plischi  •  22 august 2006, 12:00

cum puteti accepta murdariile scrise de idiotul care este doua numere deasupra mea?!

Tavi  •  22 august 2006, 12:01

Cred ca titlul potrivit pentru miercuri este: „Pe ei… si la banchet!”

Chip  •  22 august 2006, 12:08

Personal as prefera in teren pe Badea si Cristocea, dar avand in vedere declaratia lui Olaroiu ca si un 0-0 ar fi bun cred ca o sa fie in teren Bostina si Oprita deoarece amandoi sunt foarte buni la tinut mingea, desi de foarte multe ori o tin cam degeaba incurcandu-se pana la urma in ea.

Tavi  •  22 august 2006, 12:09

Cristocea si Oprita pentru ca Bostina este iesit din forma deocamdata, iar de problema golurilor se vor ocupa Dica si Goian.

gabi  •  22 august 2006, 12:11

Pai sigur o sa inceapa cu adormitul ala de oprita . Nu inteleg nici acum dupa cativa ani de ce joaca oprita la Steaua pentru ca in afara de 2-3 meciuri reusite intr-un campionat in rest epenal. Nu are viteza si asta conteaza cel mai mult in fotbalul modern. Pe orpita il intrec si copii de mingi la viteza. Asa ca ce sa faca oprita ca varf? daca scapa pe contraatac in loc sa large spre poarta alearga 5-6 m dupa cer se opreste si asteapta sa vina ajutoare pentru ca el incepe sa doarma.
Asa ca mai bine badea care chiar daca nu e pus la punct cu jocul stelei are mai multa viteza si se misca mai rapid .
PAI DACA MAZILU E PREA SCUMP MAI BINE JUCAM CU CIURUCURI GEN OPRITA . Nu inteleg aceasta tactica a lui mm si olaroiu legata de mazilu . Adica ai nevoie disperata de un varf si stai si dormi pe tine. Nu iei nimic ca e prea scump . Sau nu iei ca e impresariat de becali ? Asa mai bine pierzi o calificare in liga decta sa dai 1,8 – 2 mil euro pe mazilu – atacant al echipei nationale. Mai bine iei jucatori liber de contract sau jucatori de la echipe retrigadate sau aproape retrogadate ca nu costa nimic. Cu astfel de metode nu o sa se faca performanta. Anul trecut echipa a ajuns unde a ajuns datorita nucleului de jucatori format, anul asta ogararu a plecat , probabil or sa mai plece si la anul cativa si vad ca in loc nu se aduc jucatori mari , ci jumatati de masura. Echipele mari au 5-6 varfuri de atac in echipa. Steaua are 2 varfuri adevarate , restul sunt imitatii. Daca asa se face performanta cu 2 varfuri atunci inseamna ca nu ne pricepem la fotbal , nu numai noi dar si antrenorul barcelonei sau a realului sau ce alte echipe au 5-6 varfuri. Aia nu s epricep deloc ca arunca banii pe geam sa aduca multe varfuri cand treaba ar putea fi facuta cu 2 varfuri . ce risipa ?
Asta e . Sper sa se califice steaua si sa vada cum se joaca fotbalul adevarat , fotbalul care iti face sangele sa circule cu viteza luminii , dar sa vada si ce jucatori se poarta la echipele mari din europa. Celelalte mai micute macar incearca sa faca ca cele mari , mm si oli nici macar nu incearca pentru ca jucatorii buni sunt prea scumpi iar ei vor sa faca performanta cu jucatori liberi de contract .

ucin_ucin  •  22 august 2006, 12:22

daca vrem sa tinem de minge sa treaca timpul, e mai bun oprita; daca nu ne multumim cu putin, si vrem sa prindem ceva contre periculoase, atunci badea.
cristocea parca e peste bostina la ora asta, da asta nu inseamna ca bostina nu pote face fata; steaua se califica fie cu bostina fie cu cristocea in teren.
eu as merge pe badea si pe cristocea.

IulianM.  •  22 august 2006, 12:25

Cum o sa fie?’86 sau ’96?

IulianM.  •  22 august 2006, 12:26

’06=’86 sau ’96

IceAngel  •  22 august 2006, 12:30

Norocos antrenor e Oli!!!Dak are unde alege inseamna ca e bine,mai rau era dak nu avea optiuni.Ce isi poate dori mai mult,desi are 3 jucatori indisponibili,tot are de unde alege…Eu as merge pe mana lui Oprita in atac si cu Cristocea pe stanga.De ce Oprita?Pt care ceva ce trebuie Stelei in acest retur de foc,capacitatea de repliere si efort sustinut.Chiar dak nu va marca,insa va face faza defensiva cum numai el stie.Cristocea,cred ca nu mai e nevoie sa spun de ce merita si trebuie sa fie titular!

ANTI GSP  •  22 august 2006, 12:33

Nu erau suficente campaniile de presa duse impotriva STELEI de:gsp,pro sport,escrementul zilei(evenimentul),relitatea vantu tv,tvr,rapid tv(antena 1),chiar si rahiticii de la prima tv,uite mai nou hop si jandarmeria in frunte cu incultul si agramatul colonel georgescu….interzic ei(jandarmeria)SUPORTERILOR STELISTI a se bucura in PIATA UNIVERSITATII(PIATA ROS-ALBASTRA)IN CAZ DE CALIFICARE….Auziti motivatie la acesti agramati:ziua francofoniei……..acest incult(colonelul georgescu)este un dusman al stelei si un apropiat al lui g.copos si vrea si el sa faca putin rau STELEI,pentru ca este la moda…..Acelasi dobitoc(georgescu)declara ca MM.STOICA este o „bomba cu ceas pe stadioane”…..Un idiot agramat si incult, platit din bani publici….

STELIST 4 EVER  •  22 august 2006, 12:42

Daca as fi in locul lui OLI i-as introduce in teren din primul minut pe CRISTOCEA si BADEA! De ce? Simplu: Cristocea este un tip super inteligent, cu o posesie bune de balon, dribling fin si o abilitate extraordinara de a se demarca in viteza!
Pe de alta parte BADEA, cu toate ca nu este calit in „luptele europene”, se vede clar ca are stofa de atacant!! Dupa opnia mea este de preferat in locul lui OPRITA!
OPRITA este omul ultimelor minute; nu stiu care este fenomenul cu OPRITA insa a demonstrat de mai multe ori ca intrand din postura de rezerva a jucat mult maii bine decat daca juca titular!
Bostina este bun, poate ca cel mai bun din Liga 1 la capitolul „tinerii balonului” departe de poarta proprie, insa la fel ca si OPRITA este de preferat sa intre pe parcurs in locul lui CRISTOCEA!
Din pacate, si asta trebuie subliniat, STEAUA nu are atacanti „pur sange” care sa uluiasca apararile echipelor adverse!!

alex  •  22 august 2006, 12:47

BADEA SI BOSHTINA!!!!!!!! DACA PRINDE BOSHTINA O LOVITURA LIBERA..NU IARTA!

Comentează