Tactică strălucită, Piţi!

Aşadar, ne-am prefăcut că sîntem o echipă slabă. Că avem o posesie lentă şi laterală. Că nu putem forţa în atac. Travestiul a fost atît de reuşit că albanezii au început să capete încredere în ei, să rişte pe atac şi să iasă din apărare numai prin pase, ca o mare echipă. 

miercuri, 6 septembrie 2006, 10:52

Aşadar, ne-am prefăcut că sîntem o echipă slabă. Că avem o posesie lentă şi laterală. Că nu putem forţa în atac. Travestiul a fost atît de reuşit că albanezii au început să capete încredere în ei, să rişte pe atac şi să iasă din apărare numai prin pase, ca o mare echipă. 

Ba la un moment dat li s-a făcut chiar milă de noi. Şi, văzînd că nu jucăm direct pe poartă, au verticalizat ei în numele nostru. Excepţională pasa spre Dică a albanezului Kastrati! Direct pe vîrful nostru! Să mai zici că nu există conducători de joc inspiraţi în fotbalul mondial! Că nu se mai joacă în teren cu dispecer. Ba se joacă! Şi cel mai tare e ca dispecerul să fie de la adversar.

Bravo, Piţi! La toate ne-am aşteptat, dar nu la această tactică strălucită. Vă daţi seama? Cui i-ar fi trecut prin cap să te duci în Albania şi să faci pe fraieru’ ca să adormi vigilenţa adversarilor? Să te dai mort cu echipă, cu delegaţie şi cu telespectatori cu tot!

Aici intervine o problemă. Fără îndoială că „tricolorii” au lepădat imediat masca de fotbalişti modeşti la vestiare. Dar ce facem cu publicul? Pentru că unii dintre noi am rămas înfipţi cu tot harul teatral în rolul care ne-a fost indicat: acela de suporteri ai unei echipe slabe, care a bătut Albania cu şansă!

Tare îmi e că vom rămîne aşa pînă în martie, cînd va trebui să fim distribuiţi în rolul invers: acela de a ne preface că sîntem mai buni ca olandezii!

Comentarii (779)Adaugă comentariu

KaMe  •  6 septembrie 2006, 23:27

bai petrica daca habar n-ai numai comenta aici..zikem ca DICA a jucat bine..fiindca asa a fost.Poate te uitai tu pe peretzi de zikeai ca a fost nul..A inscris golul ala..si a contribuit cel mai mult la penalty-ul ala.Si in prima repriza a mai avut un sut bun spre poarta(cea mai mare ocazie a nostra de pana atunci)..deci..daca habar n-ai..nu mai vb !!!….BV DICA!!!!!!!

ultra_tei_e_varza  •  6 septembrie 2006, 23:28

zzzzzzzzzzzzzz

Problema e una. In teren nu intra „nationala”. Intra jucatorii pentru care se urla mai tare (Dica, Ghionea, Ganea si Margaritescu) ca deh.. pila si banu` e inca o tactica la moda pe plaiurile noastre. Intra cei care de fapt fac echipa la nationala (alde Lobont) pentru simplu motiv ca`s „vedete” autohtone. Nu e nationala tarii noastre. E o echipa care reflecta perfect metodele inca utilizate pe aici.
Ca bine zicea cineva: „jegul asta de tara”.
Ca jucam bine sau nu, conteaza mai putin. Pacatul tot ramane.

Go England ! God Save the Queen !

luchano  •  6 septembrie 2006, 23:28

am ramas pur si simplu fara cuvinte…sa ajungi sa tremuri cu Albania in fata televizorului…
dezastru!!!si mai vrem europene..CONTRA TATA _ LASA-NEEE (ca ne omori)!!!
eu zic ca daca nu greseau albanezii meciul se termina 0-0 CLAR!

petrica  •  6 septembrie 2006, 23:28

Domnule Tolontan, nu credeti ca sefii lui Dinamo au pus presiune pe antrenorul Piturca pentru ca jucatorii Ganea si Margaritescu sa joace? Sincer mie asa mi se pare! Cat despre Ganea, dupa ce a intrat pe teren a incercat doar poarta , pase mai putin, chiar nu a jucat bine deloc, in pofida afirmatiilor facute de Turcu. Pacat ca selectia o face patronii cluburilor mari! Sper sa ma fi inselat eu si sa nu fie asa! Probabil ca daca inaintea meciului cu Belarus, Copos va face scandal pentru ca Maftei sa joace, cu siguranta o sa fie bagat pe teren.

un roman  •  6 septembrie 2006, 23:29

Personal cred ca nu ne vom califica cu aceasta generatie – de fapt cu grupul Mutu, Lobont, Contra, Chivu – la niciun turneu final. Atata timp cat aceshti 4 „pitici” au puterea de a tine anumiti jucatori in afara lotului sau pe banca nu vom conta in fatza nimanui. Tolontane, ziceai sa fim moderati in aprecieri dupa jocu’ cu Bulgaria… Aku’ ce mai zici ???

maryws  •  6 septembrie 2006, 23:29

forza steaua!

emi  •  6 septembrie 2006, 23:29

temporizarea lui piturca a avut efectul scontat echipa albaniei fiind adormita complet ..
mutu este un geniu fara el nici nu stiu cum o sa reusim sa nu ne calificam la euro
petre este un spidi gonzales fara minge e excelent , cand are mingea la picior intervin problemele
codrea ma face sa il plang pe radoi ….
contra … ce nume predestinat parca joaca contra romaniei
si sa nu uitam de eroul meciului BBBBBOOOOOOOOOOOGDAAAAAAAAAAAAAAN SLOBONTZ ce meci extraordinar a facut alcoolicu asta
pitzi cred ca e antrenorul mileniului in aceasta galaxie

ps : tot respectul pt ganea

hegemonia  •  6 septembrie 2006, 23:30

echipa de rahat
din stranieri in afara de Chivu nici unul nu tb convocat.
echipa tb facuta pe scheletul reprezentantelor noastre in Europa, poate si un jucator de la Cluj.
Sa-l lasam pe Cocaina la vatra si diviziile secunde la fel.
Trebuie scapat de Piturca si Lobont cat mai repede.
Cu retardatii astia nu avem nici o sansa.

io  •  6 septembrie 2006, 23:30

Hai Craiova

dee  •  6 septembrie 2006, 23:31

mda…dc nu lasa pitzurca natzionala at natzionala nu se califica nicaieri…si expiratu de contra a jucat muuuuult mai „bine” azi…chiar m-a uimit=))…cu lotul asta nu ajungem bine in olanda ca primim 6 goluri…mi-e ca le va fi rusine sa se intoarca in tzara…asta e…HAI ROMANIA!=))

tare  •  6 septembrie 2006, 23:31

Astept de la Buzarin un banc cu Kastrati cat mai curand

Tevez  •  6 septembrie 2006, 23:31

Foarte frumos meciul. Chiar daca uneori ne miram de inteligenta de scriitor de romane politiste a lui Piturca. Poate e mai bine asa caci fotbalul se joaca pe goluri, nu? Ce strategie ce tactica, astea-s pentru antrenorii din Liga I (anyway suna mai frumos DiviziA Burger) care cara laptopul dupa ei si o geanta de Cd-uri in loc de trabucuri cubaneze sau iconite citeodata.
Si totusi nu avem viitor cu Mutu care nu am vazut sa de-a o pasa buna tot meciul, cu Rosu care s-a impiedicat mereu de minge, si cu Piturca care nu este pregatit sa formeze macar echipa nu si sa o duca spre campionatul European. Cit despre „experimentul mascat” Felicitari Tolontane.

Pasta  •  6 septembrie 2006, 23:32

Da, o tactica stralucita. O echipa care sigur va juca finala. Un antrenor complet. 6,6,poarta-n casa.
Olanda, grija mare, Piti te va calca in(tre) picioare!

andrei  •  6 septembrie 2006, 23:32

eu am ramas incantat de jocul lkui chivu, care este dupa parerea mea unul dintre cei mai buni si mai eleganti fundasi din lume

sorin  •  6 septembrie 2006, 23:33

Mutu a ratat mult pentru ca toate pasele au mers la el. Indiferent daca era in pozitie buna sau rea mingea a ajuns la el. Ce a facut Mutu in aceasta seara a fost faptul ca a facut toate fazele jocului inclusiv aparare ceea ce el nu prea face. Din pacate Mutu si Chivu sunt singuri jucatori romani care pot sa inghete un joc. Poate ca driblingurile lui Mutu dupa minutul 60 au fost mai utile decat un joc direct in care sa pierdem mingea si sa se porneasca contre puternice. Greseala lui Piturca este ca langa cei doi nu selectioneaza ce este mai in forma.

petru  •  6 septembrie 2006, 23:33

Ce e mai grav, e ca jucatorii sunt superfericiti de parca au facut un superjoc!!! Sa mor daca inteleg!!!!! eu imi bagam capul in pamant ca strutzul daca castigam asa cum au facut-o ei azi!!! si cu cine? cu niste ilustri anonimi de undeva din Balcani!!! Pana nu o sa spunem lucrurilor pe nume, pana nu vom vorbi deschis despre faptul ca echipa noastra sufera nu vom fi capabili sa luam masurile necesare pentru revigorarea fotbalului nostru!!! Ne vom chinui in continuare cu echipele lipsite de importanta din Europa si vom pierde fara drept de apel cu echipele bine cotate!!!

maniosu  •  6 septembrie 2006, 23:33

nu prea eram eu de acord cu tine tolontane cand criticai steaua, ca vorba aia sunt stelist, da acum iti dau dreptate: piti e un antrenor slab care in ciuda vorbelor nu isi cunoaste jucatorii, care are o nesimtire dusa la extrem, un om fara demnitate care si chiar la un egal cu albania nu si-ar fi dat demisia pt ca isi urmareste jocul de culise impreuna cu sandu. faza e ca vorbim degeaba, tot cum vor ei o sa fie, si tot jucatorii pe care ii vor ei o sa ii bage in teren. pacat de milioanele de suporteri care nu mimeaza suferinta la fel cum cei adusi de piti la nationala fotbalul. poate ca antrenor o fi mediocru piturca, da ca selectioner e jale. florentin petre, contra, nu mai sunt de nationala. le-a apus steaua… chiar demult. unde e un ogararu, un petre marin, un nicolita care se stie ca are nevoie de 20 min sa isi intre in mana, asa ca baga-l nene titular si in repriza a-2a iti da 2 goluri ca lu’ betis nu-l tine pe banca, joaca-l ca e tanar…..imi cer scuze ca vorbesc in zadar. imi cer scuze ca tin cu romania si… imi cer scuze ca inca sper…..sunt un nenorocit caruia nu ii pasa sub nici o forma de interesele lu’ sandu si ale lu’ piturca. merit sa fiu expatriat.

st3lista  •  6 septembrie 2006, 23:34

Hai ca suntem VARZA……da tot il iubesc pe DICA…makr el si mutu mai muncec.restu……au cazut prea mult in patima”tacticii”;)

bodo  •  6 septembrie 2006, 23:34

parerea mea este ca rosu,contra,petre,rat..nu au ce cauta in nationala… sa nu uit: „felicitari” lui lobont a „aparat” exceptional…. cred ca dupa meciul asta se transfera la real madrid.. :))

Adal  •  6 septembrie 2006, 23:34

Cu victorii mici se câştigă războaie mari. Să dea Dumnezeu să jucăm la fel de naşpa cu celelalte echipe şi să ne calificăm! (cu sau fără Piţurcă pe bancă)

danootz  •  6 septembrie 2006, 23:35

ptr petrica: tu sigur ai vazut acelasi meci ca noi toti? petre a fost un mim pe teren…ca trebuia sa fim 11, mutu aceeasi valoare ca in ultimii ani 0 (ZERO!), si CAPITANU`, care citez „aveti putzintica rabdare!”(ILC-adapata de C.C.) dica a jucat mai bine deca cei 3 amintiti, ca sa nu mai pun la socoteaza „mijlocul”. suntem ironici ptr ca asa trebuie sa fim!
DAR SA AVEM PUTZINTICA RABDARE!!! VINE NOUA GENERATIE DE AUR IMBOGATIT CU URANIU! GERMANIA – ROMANIA x-1, UNDE X IA VALORI DE LA 2 LA INFINIT!

petrica  •  6 septembrie 2006, 23:35

PTR KaMe

Eu nu am zis ca nu a dat gol, am zis doar ca in afara de gol parca nici nu a existat pe teren. Ba din contra, a pierdut mai multe mingi la mijlocul terenului. Dar banuiesc ca esti stelist si e normal sa spui asa. Daca el a jucat atunci Marica ce a facut???

Alex  •  6 septembrie 2006, 23:36

De Dica si de Banel (nu neaparat in meciul de astazi) nu ziceti nimic ? Daca tot va dati romani, fiti romani si nu stelisti.
Mutu e cu 2 clase peste toata echipa, si asta se vede de la o posta, degeaba se repede unul si altul. Dar cu cine sa joci, cu shogunul de Marica sau cu Dica lepra ?

emi  •  6 septembrie 2006, 23:37

bah mie imi place de germania
13-0 astia cand te prind te f**t
noi cred ca la 1-0 cu san marino temporizam
si inca o chestie ce ma streseaza sa cante naibii idiotii aia de jucatori imnul romaniei ca in fond si la urma urmei joaca pt romania(cred ca cer prea mult ca ei au memorie numa pentru mertzanele si casele pe care le au mancatzash )

„Adrian Mutu”  •  6 septembrie 2006, 23:37

Am jucat exceptional contra Albaniei si nu ma refer aici la intreaga echipa, ci mai ales la mine.Suporterii de acasa au putut vedea pe teren un singur jucator: EU, Adi Mutu.Am driblat, am faultat, am driblat, am protestat, am driblat, am fost faultat, am driblat, am protestat din nou, am driblat din nou, am inscris din penalty, desi ma batea gandul sa-l driblez pe portar si dupa aceea sa sutez.
Am inteles ca Germania a batut San Marino cu 13 la 0…daca nu au si ei un Mutu al lor…sa tina de minge cand conduc cu 1-0.

Doar-un-alt-suporter-nefericit  •  6 septembrie 2006, 23:37

Din pacate, jucam mai prost decat cea mai pesimistica parere. Toate mingile la Mutu: Mutu bate auturile,lov libere, cornerele, penaltiurile, Mutu poarta numarul 10, Mutu dribleaza, Mutu trimite, Mutu primeste. Dar hai sa fim fericiti ca am fost in forma mare.. posesie Romania = 50% Mutu, 5% ceilalti (ca sa ii paseze lui Mutu)
Mutu incetinea orice contraatac, alegea cele mai proaste solutii in momente bune (individualiste) , irosea pana si cornerele …….. -_- M-am saturat sa il vad pe omul asta care se crede mare vedeta la nationala Romaniei !! La Fiorentina e zero si vine aici sa faca pe vedeta… ca noi suntem sarantocii si el e super-vedeta , Ronaldinho al Romaniei. Nationala e a tuturor romanilor nu a lui Mutu!!!! Sunt zeci de atacanti in Liga I care s-ar descurca mai bine ca el! Atacanti muncitori, nu vedete cu fite!!
Lobont si Contra NO COMMENT! Coman si Ogararu sunt clar mai buni ca rablele astea care concureaza meci de meci la postul de cel mai slab jucator al meciului.
Petre… 😐 Nu joaca nimic si mai rau ne strica cornerele (le mai bate si el dupa ce se roaga in genunchi la Mutu), ingreuneaza atacurile, trimite centrari aiurea, n-are dribling, e mic de statura… ce cauta in primul 11?? Nicolita e mult mai muncitor si are tot ce nu are Petre…

Dar nu se va face nimic cu aceasta nationala daca in continuare vom fi guvernati de mafioti aka Mircea Sandu si altii care nu le pasa sa ne facem nationala frumoasa! Se bazeaza doar pe noroc sa ne calificam si noi odata… e pacat de jucatorii actuali romani cu care ne putem face o nationala frumoasa! Nationala care ii pasa numai sa joace fotbal… Va spun daca am avea un antrenor bun care ar face un prim 11 numai din cei mai buni jucatori, ar fi jale mare pentru Olandezi!
Asa, ne rugam sa faca Bulgarii (nationala extem de slaba) egal cu nu stiu ce sloveni sau bielorusi sa ne calificam si noi dupa zeci de ani. -_-
doar de la un alt suporter nefericit…

hegemonia  •  6 septembrie 2006, 23:37

Va avea Pitzi „cohones” si va juca cu Ogararu meciul cu Belarus?
P.S. Retardatul Contra e suspendat

Tevez  •  6 septembrie 2006, 23:38

Ceva important. Nationala nu e doar Steaua!!!! S-avem pardon daca gresesc!

Drakusoru  •  6 septembrie 2006, 23:38

Ce tactica domnule Tolontan? Ca n-am jucat nimik!! Asta nu a fost tactica!! Asha jucam:D Daca jucam in felul asta nu ne calificam sigur… Adevarul e ca daca castigam totul este bine…totul devine tactica totul suntem fantastici…parerea mea e ca n-am jucat nimik…dar am avut noroc ca albanezi au fost mai slabi decat noi 🙂 Si asha si-o iau iar jucatorii nostrii in cap ca au jucat bine si iar or sa aiba aere…parca si vad acuma declaratii!! Stati sa vedeti 😀 Am dreptate? poate ma insel daia intreb:)!

Alii_iin  •  6 septembrie 2006, 23:38

Domnule Tolontan Avem o echipa varza, in afara de Mutu si Chivu care sunt fotbalisti ceilalti sunt mediocrii incepand cu Lobont care nu are ce cauta la Nationala.
Am pierdut 2 puncte pe mana lui noroc ca albanezii sunt prea slabi si nu au dat vreun sut pe poarta ca iar ne lua bogda cate un gol aiurea

Gabinho  •  6 septembrie 2006, 23:38

olanda. enervant de norocoasa. belarus a jucat bine. dar hamu a fost submediocru. la pauza meciului bulgaria – slovenia imi frecam mainile. era 0-0. la final. 3-0. asta e. meciul nostru a fost si nu prea. haos nene. noroc. hazard. bine k a iesit asa. germania face scor de nici la jocuri pe calculator nu vezi. a batut numai cu 13-0 la san marino. hai steaua in CL si romania la EURO. asa sa ne ajute dumnezeu.

k  •  6 septembrie 2006, 23:38

Am o nedumerire. Cand Contra greseste peste 75% (fac rost de undeva de meci si ma uit sa numar) de ce il cheama la nationala? E absolut imposibil sa nu avem un jucator care sa il inlocuiasca.
Omul asta joaca asa cum ii este numele. Contra. Incredibil. Sunt perfect de acord cu voi, a fost un mare jucator (pana sa plece afara). Dar acum vin altii din urma mai buni . Asta e concurenta. Exista si ne impinge de la spate. SI E SPRE POARTA ADVERSA CONTRA! Nu a noastra. Imi pare sincer rau, dar sunt profund dezamagit.
Si o observatie. Mutu a fost un „dispecer” sa zicem. Insa in clipa in care pornea pasa de la el o cerea imediat inapoi. Ceea ce este total gresit. Nu poti cere toate mingile. Nu toate trebuie sa treaca pe la Mutu cat de jucator ar fi.
Rosu in schimb a facut iarasi un meci bun. Excelent.
In privinta tacticii, banuiesc ca se dorea ca marica sa plece din centru dreapta din linia fundasilor iar dica sa ii traga spre el cati poate. Ei bine, Marica e prea tanar sa joace la ofsaid. Nu tine. Pe skema asta mergea bine Niculae, sa speram ca isi revine repede, desi ma indoiesc.
Alt lucru de neinteles este insistenta loviturilor de la coltul terenului la coltul scurt.. Ce naiba e asta? Sunt aia prea inalti sa sarim la cap cu ei, ori demarcare ori tragi din afara. Din 10, 1 intra..
Ma rog.. nu-s antrenor, zic si eu.. Astept pe Andrei Vochin 🙂 sa vad ce are de zis..

st3lista  •  6 septembrie 2006, 23:39

Haic a e varza nationala…noroc de Mutu si Dica…..se chinuie fug…mucnesc…restu?!BMa..au cazut rau in” patima” extraordinarei tactici

gianni  •  6 septembrie 2006, 23:39

Suntem penibili…Doua cuvinte care ne caracterizeaza perfect la ora actuala…Noroc cu „bulanul” caracteristic a lui Piturca, pentru ca altceva nu s-a vazut pe teren, nu jucatori, nu tactica, nimic…

P.S. Daca luam jucatorii lor in comparatie cu ai nostri, ma refer la cluburile la care acestia activeaza in strainatate, ne bat lejer la 2-3 puncte diferenta !

Cătălin Tolontan  •  6 septembrie 2006, 23:39

Multumesc pt mesaje! Primele dintre ele au fost postate pe gsp

sorinaccio  •  6 septembrie 2006, 23:39

Dica multumeste poporului albanez prieten, pentru pasa magistrala primita la primul gol. In rest, despre meci, nimic!

Adevarul adevarat  •  6 septembrie 2006, 23:39

Fiecare cu cel doare. Continuma sa fim un popor de mofturosi. Dupa un meci bun cu Bulgaria la care am avut nesansa (TOATE echipele din lume clacheaza in anumite momente… nu mai face-ti pe ciumetzii), astazi cistigam CU sansa. Se vede ca majoritatea superterilor nu au habar despre fizionomia unui sport de performanta. Ce urmarim noi nu este un joc de calculator. Luxemburg a pierdul la limita impotriva Olandei. Chiar credeti voi ca are vreo importanta? Sint 3 puncte. Nici un meci nu seamana.

Deocamdata avem patru puncte. Sinte-ti cu totii atotstiutori. Plini de sarcasm si fite. Pina in 1990 cind ne-am calificat la mondiale, trecusera exact 20 de ani. Aia de tragedie. Au trecut 6 ani de la ultima calificare. Mare rahat. Cu pesimismul si aerele astea nici nu avem voie in lumea mare a fotbalului.

Si inca ceva. Toate ironiile scrise mai sus, au fust scrise dupa 2:0 la Tirana. Ce a-ti fi dorit voi, genialilor, ca sa fi fost satisfacuti si convinsi ca Romania are sanse de calificare?

De abia astept sa va citesc penibilitatile.

stef  •  6 septembrie 2006, 23:39

nu stiu de ce piturca il tine in palma pe lobont asta?nu a zis mircea sandu cine greseste plateste? aaaaa sa ma gandesc mai bine lobont a platit fiind titular. lobont nu e de nationala iar in urmatorul meci bine ca contra asta e suspendat ca poate asa o sa joace si ogararu… nu inteleg de de nu sunt chemati jucatorii in forma si ne bazam pe aceaiasi MOSI fara ambitie ca nu joaca pt suporteri ci pt ei…
inca ceva daca belarusul joaca la fel cum a jucat cu olanda DOAMNE AJUTA…

lmovies  •  6 septembrie 2006, 23:39

Fratilor, mai e (cum zice careva) si alte sporturi. La panaramele astea sa te mai uiti e pierdere de vreme. Dar sa te mai agiti si pentru un bilet de meci la stadion, sa faci planu’ gras la bisnitari! Pentru ce? Eu nu am vazut meciul in seara asta, ca de obicei, insa din cele citite aici sunt edificat in totalitate. Ne-am dorit mai mult victoria si am obtinut-o in fata unor adversari care ne-au pus serioase probleme. Oare unii din figurantii aia de peste hotare mai prind macar foaia de rezerve la echipele lor? Am vazut cateva secvente din comedia cu bulgarii si sunt complet lamurit. Pe astia ii baga prea mult lumea in seama. Lasati-i in penibilitatea lor si ignorati-i complet.

Soare  •  6 septembrie 2006, 23:39

cu bulgaria am jucat bine si am facut egal acum am jucat mai slab dar am castigat. probil jucatorii erau putin nervosi dupa egalul cu bulgarii

Tevez  •  6 septembrie 2006, 23:40

Ceva important. Nationala nu e doar Steaua!!!! S-avem pardon daca gresesc! Si parca si culorile aduc mai mult a galben decit a ros-albastru.

ciprian  •  6 septembrie 2006, 23:40

io zic sa jucam noi in 14 si adversarii in 11 si la 2 pase consecutive date de catre adversari sa se fluiere joc pasiv, ca poate asa mai facem si noi o treaba.
sunt curios cum va arata echipa romaniei cu radoi, ovidiu petre, ogararu, mazilu, paraschiv, ganea, goian. dar asta daca are cumva piturca si numerele lor de telefon pe undeva prin agenda lui plina de secrete. sunt multi jucatori care vin la nationala pentru ca doar asa vor fratii becali si piturca. selectia nu se face pe valoare, se face pe alte criterii care nu au nici o legatura cu fotbalul. si mai trist este faptul ca suporterii ( aceia privati de informatii si comunicare cu echipa nationala din cauza regimului armatei rusesti a lui piturca ) vor suferi.

Red Virus  •  6 septembrie 2006, 23:40

Exista o solutie !!!!

Emigram in Germania si ii sustinem pe ei !!!
Poate daca devenim suporteri germani o sa devina si ei o echipa parazita ca si Romania, dupa aia ne mutam in Anglia si daca tine figura…. facem turul Europie…. si apoi Romania o sa bata si ea pe San Marino cu 2-0 !!!!
(sau scuze…. Albania)

vcatalincristian  •  6 septembrie 2006, 23:40

Sa nu uitam ca Piturca a fost ultimul antrenor care a calificat nationala.Hagi a distrus tot si acum Piturca trebuie sa refaca nationala cu stranieri care mai mult rezerve joaca la echipele lor.Cocis mana moarta,mai degraba juca cu Niculescu.

Cătălin Tolontan  •  6 septembrie 2006, 23:41

Victor.Piturca: Ai dat aceleasi declaratii si la TVR! Felicitari!

st3lista  •  6 septembrie 2006, 23:41

K.ai mare dreptate……dar dupa orgoliile de 2 lei ale selectionerului…Ogararu n-are ce cauta la nationala…..eu zic ca are.,…si l-ar inlocui cu brio p contra……si dak nu el.Petre marin.si mai bine….na idei PITI……dar la orgoliile dvs.nu cred ca acceptati sugestii

adi  •  6 septembrie 2006, 23:41

cum frate ..cum sa joci cu 11 jucatori care n`au jucat de 2 ori in acelasi grup.. Inteleg ca Goian si Radoi sunt accidentati, dar cum poti sa tzi pe banca un banel nicolita care a impresionat peste tot in campionat si afara , cum poti sa`l tzi pe Ganea pe banca care marcheaza meci de meci , si mai mult de atat de ce nu il convoci pe Daniel Niculae care a marcat de atatea ori ..sa numai vb de Danciulescu si Niculescu .. De ce nu jucam cu 3 atacanti ? De ce nu ii baga „MARELE ANTRENOR ” pe Danciulesc Niculescu si Ganea .. triou asta a inscris tot timpu in Liga 1 .. se cunosc bine ..si ar mai fi atatzia jucatori din campionatu intern care ar merita sa joace .. Oare jucand defensiv APARAM UN REZULTAT ?

Felix Radu  •  6 septembrie 2006, 23:42

olanda s-a chinuit cu luxemburg (politete de vecini?) si cu belarus, care bai tata, joaca fotbal, aiuritii de la sud de dunare zdrobesc slovenia.. cine ce sa mai inteleaga.. am mai zis. va fi o grupa interesanta si echilibrata peste tot. din pacate.

Pau_Gasol  •  6 septembrie 2006, 23:42

Avem ceva trecut….dar prezentul si viitorul sunt ZERO…. Rusine tuturor……Toti jucatorii sunt niste nesimtiti….RUSINE!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Tevez  •  6 septembrie 2006, 23:43

vcatalincristian Says:

September 6th, 2006 at 11:40 pm
Sa nu uitam ca Piturca a fost ultimul antrenor care a calificat nationala.Hagi a distrus tot si acum Piturca trebuie sa refaca nationala cu stranieri care mai mult rezerve joaca la echipele lor.Cocis mana moarta,mai degraba juca cu Niculescu.

Nu zau…de citi ani tot o reface?

Comentează