TOLO.RO
Asta înseamnă disciplină la echipa naţională, vorba unui coleg. În loc ca jucătorii să alerge prin baruri şi să caftească chelnerii, îi cheamă şi-i bat în cantonamentul pe care nu-l pot părăsi. E o glumă cinică, dar ce poţi spune în faţa declaraţiei făcute Poliţiei de către constănţeanul Gigi Grosu? Zvonul, şi apăsăm pe acest cuvînt, a circulat în ultimele zile. Nu l-am publicat pînă cînd el nu s-a transformat într-o variantă susţinută oficial şi în scris la Poliţie. Nu, n-am ezitat. Nu, nu l-am cauţionat pe Mutu. Pur şi simplu, cînd e vorba de acuze grave, ele trebuie confirmate de către cei care se pretind victime sau de către martori.
joi, 7 septembrie 2006, 11:07
Asta înseamnă disciplină la echipa naţională, vorba unui coleg. În loc ca jucătorii să alerge prin baruri şi să caftească chelnerii, îi cheamă şi-i bat în cantonamentul pe care nu-l pot părăsi. E o glumă cinică, dar ce poţi spune în faţa declaraţiei făcute Poliţiei de către constănţeanul Gigi Grosu? Zvonul, şi apăsăm pe acest cuvînt, a circulat în ultimele zile. Nu l-am publicat pînă cînd el nu s-a transformat într-o variantă susţinută oficial şi în scris la Poliţie. Nu, n-am ezitat. Nu, nu l-am cauţionat pe Mutu. Pur şi simplu, cînd e vorba de acuze grave, ele trebuie confirmate de către cei care se pretind victime sau de către martori.
După cum, publicînd povestea, nu înseamnă că o credităm. Dar nici nu o infirmăm. Varianta chelnerului nu e confirmată de surse independente şi are o formă rocambolescă. Momit de nişte interlopi… ajuns la hotel după 12 noaptea… bătut de către Mutu cu o bară de fier învelită într-un prosop… totul sub privirile altor fotbalişti…
În mod normal, cei care ar trebui să investigheze cazul sînt poliţiştii. Ei probabil că deja ştiu dacă cearta de la restaurant a avut loc şi dacă, mai tîrziu, chelnerul a fost văzut în hotelul „tricolorilor”, însoţit de feţe bine cunoscute de către informatorii lor. Sîntem în faţa unui caz important. Fie Mutu este victima propriei celebrităţi, fiind acuzat degeaba de către un vînător de bani, fie noi sîntem Păcălicii ideii că fotbaliştii sînt altceva decît pruncii răsfăţaţi ai Mafiei, de la care învaţă repede.
Emil-Mircea • 8 septembrie 2006, 0:47
Pentru Catalin Tolontan : Tine minte trei cuvinte:
Nasul Nicu Gheara..
qed
georgica • 8 septembrie 2006, 1:38
E ADEVARAT!!! ….
del_piero • 8 septembrie 2006, 1:42
mai minte omu ……da nici chiar asa
parca vad si scena : mutu cu ranga il bate pe ospatar si contra ,tamas si marica fac galerie pe langa el : dai mutone , ardel , la ficat ….. :)))))))))
ca sa vindeti ziare …. publicati toate prostiile
ps
sa fii fost ranga de la ferrari ?……
champ22andrew • 8 septembrie 2006, 1:44
totlontane tare te mai bucura pe tine scandalu vezi sa nu te prinda careva pe stada vreodata si sa ti-o ieie cu articolele astea
marius • 8 septembrie 2006, 1:45
p’asta chiar nu o cred !!!! Toli, astea sunt aberatii nascute din nevoia de reclama pe spatele altora !!!!
george • 8 septembrie 2006, 1:46
intr-adevar acum pot spune ca a facut cam tot ce trebuie sa fac un vagabond sau un „baietas de cartier”….e pacat ca sta pe langa nicu gheara si in loc sa invete de la el invata de la locotenentii lui…asta e MUTU
robert • 8 septembrie 2006, 1:47
eu sunt de parere k este o mare minciuna dar nu k nu las crede pe mutu in stare de asa ceva imi este tare antipatic si condamnabil de multe altele dar el sa fie in stare de acest presupus asalt mi se pare deja foarte comic poate e adevarat poate nu dar eu nu cred!!!
ichim cristian • 8 septembrie 2006, 1:48
daca ne mentinem pe firul unor astfel de idei,nu va mai trece mult pana vom vedea stiri despre batrane violate de baietii lui vlad hagiu,sau ca cei mai mari mafioti sunt de fapt cei care joaca rugby.sunt doar niste exemple.stupide evident.la fel ca si tema acestui articol.il cred pe mutu in stare de multe,dar nici chiar asa.haideti totusi sa ramanem rationali.
UN „ULIGAN” • 8 septembrie 2006, 1:49
Adevaru e undeva la mijloc.Inclin sa-i dau dreptate barmanului dar ma si gandesc ca poate mutu e nevinovat cert e un singur lucru faptul ca voi ziaristi mai aveti un „super” subiect de comentat
avem-avem • 8 septembrie 2006, 1:54
nu e nimic iesit din comun……vezi alexa ,grigorie ,care s-au prezentat la antrenamente cu asa numitii lor prieteni…..sai doar ai lui alexa………..multi din fotbalisti sunt doar niste vagabonzi de doi lei
del_piero • 8 septembrie 2006, 1:54
frate sunteti cativa ……daca maine scrie in gsp ca pamantul e patrat voi ati crede 🙂
voi nu puteti sa ganditi si singuri ? …. trebuie sa va spuna tolontan ce e bine si ce e rau , ce e adevarat si ce e minciuna…
paul_ • 8 septembrie 2006, 1:55
Ba nu e un caz deloc important sa indrazni sa spun domnule Tolontan. Sau cel putin nu pt gsp, poate pt un ziar de scandal. In opinia mea sunt doar povesti lansate de un anume domn Gigi Grosu, al carui nume spune tot. Sau poate nu e nascocirea dansului…apropo de recomandarea pe care o faceati in timpul zilei de ieri.
Andrey_ultras • 8 septembrie 2006, 1:57
Loooooollllll….!!!Sunteti chiar prosti dak credeti asa ceva…Mutu q ranga in mana sa loveasca un chelner iar ceilalti ”martori” sa se uite…HAHAHAHA m-ati binedispus q povestea asta..SUNTETI PENIBILI TOTI ASTIA DIN PRESA KRE CAUTATI SCANDAL MEREU..FORZZA STEAUA
avem-avem • 8 septembrie 2006, 2:02
nu se poate spune ca este imposibil………cazul de la timisoara credeti ca a fost jucatori -suporteri????……..o mare contributie o au acei numiti prieteni care se gudura in jurul fotbalistilor(fraierilor cu bani…..in versiunea de cartier)…..dau si ei un pumn o palma sar in ajutor….le pica si lor ceva(un redbull moca cand ies la discoteca—nu e o noutate cazul alexa si grigorie)….la anturajul unora nimic nu pare de necrezut……anturajul lui mutu e ceva special????,…..nu e un traficant-ghera,un spagar sandu ,si mai cautati voi…….VOI CREDETI CA ALEXA SI GRIGORIE AU VENIT LA POLI SA JOACE FOTBAL?AU VENIT SA IA BANU SI SA PETREACA.UNU CARE A AJUNS CU BOTU IN COCAINA A AJUNS CA L-AU INDRUMAT PARINTII?????HAI SA FIM SERIOSI CA E VB DE COCAINA CU E VB DE O STICLA DE VOTCA CUMPARATA DE UN MINOR……DECI MAI SUNT DUBII?
avem-avem • 8 septembrie 2006, 2:04
SI CUM SE STIE FOTBALISTII ROMANI SUNT CEI MAI VITEJI ….MAI PUTIN LA FOTBAL
paul_ • 8 septembrie 2006, 2:07
Nu pot sa cred ca ati pus chestia asta pe prima pagina. Destul de penibil…credeam ca ati schimbat doar formatul ziarului intr-unul de tabloid nu si continutul. Cred ca ati facut rost de o bila neagra din partea majoritatii cititorilor, care cauta altfel d subiecte in gazeta si mai ales de la dumneavoastra domnule Tolontan.
sauuuuuuuuu • 8 septembrie 2006, 2:08
lol ce stiri de scandal aveti in voi cu o ranga hai coaee daca ziceati cu picioarele sau cu pumni mai ziceam da deja al vad pe mutu la masina cum asi ia o randa de 1 m si incepe si arde in stanga si dreapta
Nerazull • 8 septembrie 2006, 2:08
Adevarat sau nu, Mutu e un ras de om. Stim cu totii despre relatiile lui cu lumea interlopa si despre faptul ca a fost si probabil este drogat. Ce e asa de imposibil in acest scenariu ? Este chiar asa de greu de crezut ? Tocmai pe Mutu il gasiram sfantu care nu e in stare de lucruri rele ? Toata nationala este una de vagabonti drogati…si zic bine bulgarii cand ne fac tigani. Mutu, Contra, Lobont sunt niste terminati, niste aurolaci penibili care nu au ce cauta la nationala ROMANIEI ! ! ! Pacat ca il influenteaza si pe Chivu, care e baiat bun…O inventie GSP nu este, nici mie nu`mi plac multe lucruri aici, dar acum nu aveti de ce sa`i acuzati. E mai bine ca ne deschid ochii la viata din afara terenului de fotbal ale unor jigodii, sa ne dam si noi seama pe cine aplaudam…ca poate maine ne calca cu masina sau ne scuipa la restaurant ! Adevarat sau nu, daca era vb de alt fotbalist era altceva, dar cand e Mutu e posibil orice…
FORZA STIINTA !
avem-avem • 8 septembrie 2006, 2:08
care diferenta intre a da un cap in gura pe teren si a da un cap in gura pe strada…….echipamentu si crampoanele
dinamofob • 8 septembrie 2006, 2:10
Senzational!!!
Mutu bate chelnerii si Nationala blatuieste meciul cu albanezii…
Doua ziare de sport, doua anchete „sportive” de mare incisivitate.
Mizerabil mod de a ne respecta intre noi: eu, public, voi, ziaristi si ei, oameni de fotbal. De ce mai cereti decenta de la personajele din fotbal, cand voi nu aveti nici o masura?
Ce conteaza ca mai la vale este un articol despre cum isi respecta Realul suporterii, cand ziarele romanesti de sport scormonesc in dejectiile de unde isi iau seva tabloidele si revistele de paparazzi?
Dar voi, oameni ce-si dau cu parerea pe la TV, cum ne respectati?
pastrama_stelistu • 8 septembrie 2006, 2:12
Ziarul Replica din Ct e un ziar de mana a 7-a care scrie numai prostii. Va spun asta cu siguranta.
Nu cred ca era Mutu asa de tampit sa se apuce sa bata chelnerii cu ranga chiar acum, cand e pe drumul cel bun. Aceasta stire poate fi incadrata cel mult ca o gluma proasta.
paul_ • 8 septembrie 2006, 2:17
„Nerazull Says: Adevarat sau nu, daca era vb de alt fotbalist era altceva, dar cand e Mutu e posibil orice…”
Pai pe asta se si mizeaza cand se lanseaza un astfel de subiect.Mutu e cel mai celebru din toti jucatorii actualei reprezentative si avand in vedere antecedentele, este relativ usor de pornit un nou subiect de gen.Nu sunt fan Mutu, sunt fan Catalin Tolontan dar nu inteleg ce a determinat aparitia unui astfel d articol.
Andrei B. • 8 septembrie 2006, 2:18
Avand in vedere faptul ca nasul lui Adrian Mutu este poate ce-a mai puternica persoana a lumii interlope din Constanta nu m-ar mira ca omului sa i se fi bagat pumnul in gura sa taca . Avand in vedere mafia din orasul lui Mazare , nu mi s-ar parea iesit din comun ca totul sa se musamalizeze … De aceea sper , domnule Tolontan sa ne tineti si pe noi la curent cu ce mai aflati. Sunt momente cand e bine ca presa este una dintre primele puteri in stat .
ionut • 8 septembrie 2006, 2:22
daca e adevarat…..RUSINE SI VALEA
Jimmy • 8 septembrie 2006, 2:29
Ma chiar nu mai aveatzi alte subiecte d discutat ?Sunt ft sigur k Mutu nu ar face asa ceva … Mutu a dovedit ink o data in meciul q Bulgaria si in cel q Albania k a invatzat din greseli …E alt om …alearga mai mult … munceste pt echipa …qm a spus cineva (Gheorghe Hagi) trage echipa dupa el …ata am de zis
STEAUA ! • 8 septembrie 2006, 2:30
bai … tot sa facem rau … ce naibi mah … am innebunit de ne atacam shy cei mai buni jucatori ? toate astea se fac … doar k sa vindem ziare ! poate face rost shy chelneru ala de niste bani de la mutu , ce naiba mah , e piturca la nationala … nu e „nea` puiu” , trezirea !
Capyrex • 8 septembrie 2006, 2:30
bai … tot sa facem rau … ce naibi mah … am innebunit de ne atacam shy cei mai buni jucatori ? toate astea se fac … doar k sa vindem ziare ! poate face rost shy chelneru ala de niste bani de la mutu , ce naiba mah , e piturca la nationala … nu e “nea` puiu” , trezirea !
Vanilla • 8 septembrie 2006, 2:37
daca a putut sa traga pe nas ……… credetzi ca e greu sa vanture din maini . 😀 greseste si el cam des fata decat fotbal joaca …… va poopa tata
marius • 8 septembrie 2006, 2:37
revin: unde p.mea o fi gasit Mutu o ranga la 12 noapte in hotelul Rex ? al dreaqu’, a venit cu ea in bagaj special ca sa-l omoare pe ala. lasati-o bai astia de la mazeta sporturilor moarta ca nu tine. lasati omu’ sa isi vada de treaba lui si nu mai gasiti motive sa ” dati ” in el.
Nerazull • 8 septembrie 2006, 2:38
„Capyrex Says : Sunt ft sigur k Mutu nu ar face asa ceva … Mutu a dovedit ink o data in meciul q Bulgaria si in cel q Albania k a invatzat din greseli …E alt om …alearga mai mult … munceste pt echipa …qm a spus cineva (Gheorghe Hagi) trage echipa dupa el …ata am de zis”
musca jucatorii de nas pe teren…chiar in meciu cu Bulgaria…un exemplu de om despre care ar trebui sa se scrie in cartile de istorie din scoli.
Capyrex • 8 septembrie 2006, 2:38
domnule tolontan ! mi-am dat si eu cu parerea ieri si azi , fata de subiectele dumneavoastra , si am ajuns la parerea ca dumneavoastra sunteti impotriva jucatorilor romani , si chiar are dreptate domnul dragomir , cainele acela daca face vre-o greseala , moare sigur , asa ca , mai scrieti si subiecte pozitive , chiar daca veti castiga bani mai putini , imi pare rau ca criticati pe toata lumea , mai ales jucatorii buni , si pe STEAUA ! buna seara !
bogdan alexandru • 8 septembrie 2006, 2:39
Nu prea cred ca Adrian Mutu ar fi putut lovi un chelner cu ranga:))) este prea de tot..oare nu castigi destula spaga ca,chelner?Dar , totusi e dubios ca Mutu nu raspunde acuzatiilor..ar fi trebuit sa iasa rapid in fatza presei cu o declaratie lamuritoare.S-ar putea sa minta si chelnerul pt ca niste jucatori ca Marica,Contra si Tamas nu cred ca ar fi asistat ca la un show
Capyrex • 8 septembrie 2006, 2:42
Nerazull
dar cand a fost scuipat pe teren ? si nu a reactionat ! cum a fost ? l-ai fii scuipat si u pe cel care te-a scuipat pe tine ? cel putin ! te rog , ai jucat fotbal in viata ta ? sa te faulteze unu , sa te loveasca , sau mai stiu yo ce , zidane cum a dat cu capu ? mutu l-a muscat de nas . asta e , poate k u ai fii procedat mai rau sau poate deloc 😉
Shabalala • 8 septembrie 2006, 2:44
Tolontane, ce se intampla nenicule? Incepe sa nu-ti mai inghita lumea gogosile. Ai vazut ca iti merge, da acu’ ai exagerat. Adica e groasa de tot. Gigi Grosu? :)))))) Ranga? :))) Si Tamas, Marica si Contra se uitau? Da Lobont unde era? Stai, nu-mi zi. Era sub masa, rupt de beat. Ziar de scandal, ziaristi de doi lei. Romanesc 100% Bravo
Capyrex • 8 septembrie 2006, 2:44
ai dreptate frate !
# del_piero Says:
September 8th, 2006 at 1:42 am
mai minte omu ……da nici chiar asa
parca vad si scena : mutu cu ranga il bate pe ospatar si contra ,tamas si marica fac galerie pe langa el : dai mutone , ardel , la ficat ….. 🙂 ))))))))
ca sa vindeti ziare …. publicati toate prostiile
ps
sa fii fost ranga de la ferrari ?……
Vanilla • 8 septembrie 2006, 2:46
ptr bogdan alexandru ……. „”Nu prea cred ca Adrian Mutu ar fi putut lovi un chelner cu ranga:))) este prea de tot..oare nu castigi destula spaga ca,chelner?Dar , totusi e dubios ca Mutu nu raspunde acuzatiilor..ar fi trebuit sa iasa rapid in fatza presei cu o declaratie lamuritoare.S-ar putea sa minta si chelnerul pt ca niste jucatori ca Marica,Contra si Tamas nu cred ca ar fi asistat ca la un show „” bv frate cum sa stea aia sa se uite mai bine bagau si ei un cot sau o piedica doar la nationala tre sa fie ca fratzii ;))
Vanilla • 8 septembrie 2006, 2:48
lobont era afara fuma ca nu putea asista la bataie ca era piti prezent si’l prindea cu tigara 🙂
Capyrex • 8 septembrie 2006, 2:48
mutu dadea , tamas cu chivu il tineau pe gigi grosu =)) lobontz dadea de 6 , marica shy cu dica ii cerea lu mutu sa le paseze ranga , dar mutu e egoist shy da numai el =))) , restu , nush … dak ar fii dupa domnul tolontan , in fine , aaa , l`am uitat pe Piti , el sigur pregatea schimbarile =))
constantean • 8 septembrie 2006, 2:49
Incidentul de la Safari este real. Totusi, mai departe, chestia de la hotel este mai greu de crezut. Ar fi fost imposibil sa nu afle Piti si, daca asa ar fi fost, cu siguranta Mutu n-ar mai fi pupat Tirana.
Elassar • 8 septembrie 2006, 2:51
s`au mai vazut cazuri dinastea de tupeu jegos… n`are trebui sa ne mire faptul ca mutu se crede rege in tzara deoarece noi suntem cei care prin mediatizare excesiva l`am facut un om f important dintr`un simplu fotbalist mai talentat..acum stam si culegem roadele a ceea ce am plantat, dar depinde numa de noi sa avem taria de caracter sa`i taiem craca de sub picioare
george • 8 septembrie 2006, 2:51
io va zic sigur k mutu era pachete la safari….l-am vzt cu ochii mei beat mort…nush de incidentu cu ospataru da orice e posibil…
smen • 8 septembrie 2006, 2:52
lasa ma ca maine apare si cu arsuri de la trabucul lui lobo urme de praf pe la ochi ca o fi stranutat mutu spre el de la atata efort si de aia nu mai putea alerga la albanezi
Capyrex • 8 septembrie 2006, 2:52
domnule tolontan ! de aceea nu paseaza mutu , pt ca coechipierilor le este frica de mutu , si nu comenteaza nimeni , probabil ca l`au vazut pe mutu cum manevreaza ranga =))
dementhor • 8 septembrie 2006, 2:53
ba este in acest articol o chestie care releva destul de clar ca totul e o mare minciuna.Daca ala a spus ca mutu la batut joi dupa ce a luat masa la acel restaurant sau hotel iar apoi s-a constatat ca echipa a luat masa acolo marti ce ma vreti??voi chiar puneti botul la toate rasurile de ziare.O fi el mutu mai vagabont da nici chiar asa.Ziarele scriu tot timpul de rau despre el pt ca asta se vinde nu vedeti ca si gazeta sporturilor a facut acest articol asa de mare si cu scris rosu de parca ar fi omorat pe cineva
SILVIU • 8 septembrie 2006, 2:54
sunteti ridicoli. mutu cu ranga?:))) nu am ce sa mai comentez sunteti un ziar cam de rahat mintit publicul aiurea. forzza steaua
Capyrex • 8 septembrie 2006, 2:55
bai … somn ushor ! … aaa … dak vedeti pe unu care nu zice nimik si are o ranga in mana , e pericol mare , e mutu fotbalistul , zis „ranga” =))) e pericol mare =))))
vanilla • 8 septembrie 2006, 2:56
ba daca nu scria asta acuma eratzi pe mirc si va plictiseatzi la trivia nu mai eratzi concentratzi pe blogsport’ul asta
dementhor • 8 septembrie 2006, 2:57
eu nu inteleg ziaristii astia nu pot si ei sa ia apararea unui sportiv atata timp cat nu e sigur nimic??chiar trebuie sa provocam astfel de scandaluri inutile??domnul tolontan!!daca politia a constatat ca la data precizata de acel individ echipa nationala nu a fost acolo de ce nu ii luati apararea lui mutu??va place scandalul??pai in cazul asta bine va mai facea bekali cand se lua de voi>Atunci nu va convinea cand va facea in toate felurile da voua va place sa aruncati cu noroi in altii……….
vanilla • 8 septembrie 2006, 2:59
cui sa ia apararea la footbalisti nu vezi ca se mananca si intre ei acolo dar pe aia care sunt ………… departe
Shabalala • 8 septembrie 2006, 3:00
Tolontaneeee! Se rascoala multimea!!! Iesi in balcon si da explicatii.