Salomir şi o veche problemă

Chiar ştie Rapidul că Salomir va trage cu Steaua? Nu. Dar Rapidul a învăţat bine o tactică. În România, dacă pui presiune pe arbitri e foarte probabil ca ei să capete un complex de vinovăţie ante factum. Şi să te arbitreze favorabil.

vineri, 15 septembrie 2006, 7:32

Chiar ştie Rapidul că Salomir va trage cu Steaua? Nu. Dar Rapidul a învăţat bine o tactică. În România, dacă pui presiune pe arbitri e foarte probabil ca ei să capete un complex de vinovăţie ante factum. Şi să te arbitreze favorabil.

Dincolo de consideraţii care ţin de psihicul uman, asta se întîmplă şi dintr-un alt motiv. „Arbitraj  ’06” este seria a doua a filmului „Arbitraj ’86”. O parte importantă a arbitrilor români sînt fiii unor foşti arbitri, care între timp au ajuns în comisia de care depinde cariera băieţilor lor. Nu e doar cazul lui Salomir.

Avînd senzaţia că sînt ocrotiţi, ei devin slabi. Influenţabili. Asta ca să discutăm doar în termenii bunei credinţe.
Iată cum arată, preluată de pe site-ul FRF, lista arbitrilor promovaţi recent în Lotul Ligii a 2-a:

1. Andrei Huzu (fiul lui Aron Huzu)
2. Radu Petrescu (fiul funcţionarului Petrescu de la CCA)
3. Dragoş Istrate (consilier la cancelaria lui Tăriceanu)
4. Florin Constantin (fiul lui Constantin „Vîlcea” şi fratele mai cunoscutului Augustus)
5. Claudiu Baboia (fiul fostului arbitru Baboia)

În fine, la asistenţi, pe listă se află Valentin Avram, fiul fostului asistent Vasile Avram.

Comentarii (81)Adaugă comentariu

Cosmin Bulancea  •  15 septembrie 2006, 19:52

Cred ca acele comisii ale FRF-ului ar trebui sa sanctioneze mai aspru derapajele conducatorilor de cluburi . Etapa trecuta , cu exceptia meciului Poli Iasi – Poli Timisoara , au fost nemultumiri legate de arbitraje . Atentie , nu e vorba doar de nemultumiri . Sintagmele folosite au fost ” Arbitrul X a furat …

Cine tipa mai tare ca e furat are arbitraje mai bune in viitor . Nici nu mai este nevoie sa fugi cu sacosa dupa arbitri . Obtii ce vrei daca esti galagios .

Arbitrajul in Romania e controversat pentru ca luam in calcul aiurelile si isteriile conducatorilor de cluburi in loc sa ne vedem de treaba . Uitati-va prin alte campionate ce arbitraje sunt si o sa observati ca ai nostri sunt inca buni . Nu mai amintesc de CM !

Domnule Tolontan , si in Franta sunt cativa arbitri a caror tati au fost arbitri la rindul lor .Poate la noi nepotismul are cote ridicate , dar trebuie sa luam in calcul doar valoarea omului si nu cum il cheama .
Apropo de asta , Marian Salomir e un arbitru bun ? Faceti abstractie ca este fiul lui Salomir ala batrin

cristian  •  15 septembrie 2006, 21:33

La o adik daca ar fi corectitudine in Romania nu ar trebui sa ni se para dubios ca fiu sau nepotu are aceeasi meserie ca tata. Cum sunt sa zicem patroni care isi pun proprii copii sa munceasca la firma lu tata de la munca de jos si au parte de acelasi tratament…tot din fotbal ex: Copos si fiica lui asa ar trebui ca fii si pilele lu nu stiu cui sa fie tratatzi corect ca sa nu mai apara suspiciuni dar pana una alta traim in Romania si vorba lu Mircea Badea: Asta ne ocupa tot timpul!

Cosmin Bulancea  •  15 septembrie 2006, 21:43

Si in strainatate parintii isi pun copii sa munceasca deseori in proprie firma .
Tot in strainatate sunt o gramada de doctori stomatologi (sa zicem) care isi sfatuiesc copii sa urmeze aceiasi cariera pentru a-i putea ajuta .

Ideea de meserie din tata in fiu nu a aparut la noi si nu nimic anormal in asta

Conteaza insa altceva . Daca nu esti bun , pleci . La noi e de discutat chestia asta pentru ca sunt tolerati cei fara performante dar care au matusi , unchi …

Revenind la oile noastre , se poate zice de vreun arbitru din categoria celor cu rude tot arbitri ca nu sunt buni . Intreb doar , nu le-am urmarit cariera ca sa dau verdicte .

La noi tot timpul sunt suspiciuni pentru ca suntem un popor la care prinde usor „teoria conspiratiei ” nu numai in sport si sunt tolerate toate aiurelile conducatorilor de club .
Suntem un popor la care verbul de baza este „se zice ” . La alte popoare este „se face ” .
Asta e …

PS: nu-l mai citez si eu pe Mircea Badea … 🙂

Cosmin Bulancea  •  15 septembrie 2006, 22:00

Apropo de arbitri , a vazut cineva prestatia tusierilor de la meciul Xanthi – Dinamo ?

Cum de nu au vazut cei 2 tusieri ca atacantii dinamovisti erau in pozitie regulamentara ? Si nu o singura data , ci de mai multe ori .

He he he … arbitri nostri nu au voie sa greseasca ca-i rea intentie . Arbitrii din alte parti au insa voie . Iar daca se supara pot acorda 3 cartonase galbene aceluiasi jucator pina sa-l elimine .

Oare ce ar fi scris presa daca o asemenea intimplare nu se petrecea la CM ci la noi in campionat ? Ce ati fi scris dumneavostra , domnule Tolontan ?

Alexa  •  15 septembrie 2006, 22:29

Cred ca e o diferenta fundamentala intre chestia cu meseria din tata in fiu sau pusul copiilor sa munceasca in firma / traditia familiei si nepotism. In strainatate, daca tata/mama e stomatolog/avocat/sociolog si fiul/fiica se face tot stomatolog/avocat/sociolog, parintele il poate ajuta cu sfaturi, ii poate crea avantaje printr-un plus de informatie dar nu poata da examenele pt copil, nu poate sa ii puna o pila sau sa decida. Daca fiul nu face treaba buna in firma parintele nu are interes sa il tina pt ca nu isi poate permite sa piarda financiar firma, si asta e valabil si pt un cabinet stomatologic ca doar nu o sa isi piarda omu’ clientii pt ca sa aiba copilul ceva de facut…

Problema e ca la noi parintii sint in comisiile care decid soarta copiilor si decizia proasta nu are repercursiuni directe asupra parintelui ca intr-o firma. Daca nu participa la decizie in mod direct o fac indirect pt ca sistemul e viciat si permite ‘traficul de influenta’. Colegii lor nu se opin sau din servilism sau din interes – au si ei copii care vor trebui ajutati la fel si atunci isi spirjina reciproc copii… –

-> copiii poate ar fi putut avea succes si de capul lor dar cum nu pot fi siguri de asta, ei devin slabi…. Cred ca asta vrea Dl Tolonan sa sugereze si realmente cred ca nepotismul e o problema majora si nu doar in fotbal… e la fel de pacatoasa pt societate precum coruptia…

Nu cred ca a vrut sa spuna ca Razvan Lucescu nu trebuia sa se faca antrenor sau Salomir , ci doar ca daca nu o faci exclusiv prin propriile forte ai anumite complexe, nesiguranta mai usor de exploatat intr-un mediu atit de dur…

microbist.net  •  16 septembrie 2006, 0:30

Cand toate echipele striga in stanga si in dreapta ca sunt furate de arbitri, parintii-arbitri isi arunca odraslele-arbitri in gura lupului… ce-o fi in capul lor?

Acesti noi arbitri nu vor avea niciodata credibilitate; indiferent cat de buni arbitri ar fi, in permanenta va plana asupra lor indoiala si orice simpla greseala va fi disecata si comentata, cu sau fara motiv…

Deceneu  •  16 septembrie 2006, 1:31

De ce nu ati spus niciodata nimic despre „valoarea” lui Teodor Craciunescu, fiul lui Ion Craciunescu? Pentru ca a fost angajatul ziarului dvs.?

http://deceneu.wordpress.com

Gabriel R  •  16 septembrie 2006, 2:52

Cel mai uşor este să pui presiune pe arbitrii,mai ales atunci când eşti”sărac”,dar faci achiziţii de 5 milioane de Euro,sau eşti”singur împotriva tuturor”.De multe ori mă apucă un fel ciudat de milă, când mă gândesc câte vicisitudini,câte nedreptăţi îndură unii,mai ales atunci când mai şi joacă cu 9 sau 10 jucători de câmp.Nu cred că arbitrii de acum sunt mai buni sau mai răi decât sub mandatul lui I.Crăciunescu,când se găseau ca scuze”fante de lumină” sau”poziţii nefireşti” ,precum în Kama Sutra.Nu cred că dacă arbitrează M.Salomir nu va face o gafă sau nu va da 5-10% uneia dintre echipe,astfel cum a procedat în alte meciuri sau va cunoaşte mai multă teorie decât în iarnă când nu a putut trece de acest examen,că Heleşteanu nu îşi va da cu stângul în dreptul,la fel ca în alte meciuri,că Deaconu va deveni mai mult decât fiul magazionerului de la FRF,că în sfîrşit,toţi ceilalţi arbitrii vor face altceva sau vor avea alte prestaţii decât în mandatul lui Crăciunescu.Acesta este materialul,dar lipseşte,dacă urmăriţi cu atenţie,omul care arăta direcţia şi formaţiunea politică care o decidea.Pentru o curăţenie totală,tot corpul arbitrilor ar trebui retestat cu rigurozitate şi cu corectitudinte din punct de vedere teoretic,fizic şi psihic,eventual de examinatori neutrii,din afară şi cine nu trece…OUT.De asemeni ar trebui ca C.C.A.să elaboreze baremuri ,care să permită diminuarea onorariului încasat de arbitrii pentru prestaţia avută,iar toate acestea să fie adăugate regulamentului existent pentru a se intra în legalitate.In urma acestor îmbunătăţiri se va vedea câţi arbitrii mai rămân,câţi vor promova şi câţi vor presta alte activităţi.Ultima categorie nu trebuie avută în vedere pentru creerea unor noi funcţii administrative în cadrul cluburilor.Cluburilor le trebuie manageri,nu foşti arbitrii proscrişi.Totul se poate ,trebuie doar voinţă şi o doză de curaj nebun.
Cu deosebit respect,
Gabriel R.

Cristian  •  16 septembrie 2006, 3:37

Salomir = arbitrul de casa al Stelei !!

Cand a pierdut Steaua un meci cu Salomir la centru ?
Cum a castigat Steaua ultimel meci contra Argesului ?
Conducerea Rapidului a gresit pt ca nu a cerut arbitri straini !

Cristian  •  16 septembrie 2006, 3:39

Hai ! Veniti cu scuze penibile ca si in alte campionate gresesc arbitrii …
Dar cum se face ca Salomir greseste mereu doar in favoarea Stelei ?

Vlad  •  16 septembrie 2006, 3:52

Pai de-aia se face ma…ca pe voi va ajuta mereu arbitrii…pramatii umane ce sunteti, rrapidisti si dinamuvisti….tot timpul castigati cu blaturi si rpin europa nu faceti nimic. PAi e simplu…dinamu si rrapid egal zero… zero in europa, zero pretutindeni…iar daca si in meciurile astea „derby” se aranjeaza arbitrii…atunci inseamna ca oftica si pizma sunt in floare in sufletele voastre…in orice caz, mare dreptate are Olaroiu cand zicea ca „dupa mintile voastre, Steaua a fost ajutata de arbitrii si la Kiev”…nu?

Moromete  •  16 septembrie 2006, 3:53

Ochiometrul este un aparat de masura fin. Pentru calibrarea corecta este nevoie de cel putin 2 generatii, aptitudinile dobandite transmitandu-se cel mai bine cand caracteristicile genetice se pastreaza. Spagasinul de ocazie si cu frica de partid din prima generatie devine spagasinul smecheras, bazat (cu spate) si independent intr-a doua,…si tot asa.

Si sa stii ca am facut o pauza si m-am mai gandit putin. Articolul tau e scris cu rea vointa! Doar nu vrei sa spui ca e discutabila situatia in care domnul decan, impreuna cu sotia si cei doi copii ai acestora sunt toti ilustrii profesori ai aceleiasi facultati? Eu sunt convins ca lucrurile astea se mostenesc! Dumneata vrei sa imi distrugi intreg „sistemul de valori” cladit in facultate cu exemple dintr-astea din arbitraj?

Si daca nu te-am convins pana acum uite, vin cu exemplul suprem: tata e economist, mama e economista,… si eu tot economist ma fac! Doar nu vrei sa spui ceva de rau si de mine (nici ex ante nici ex post) :))

ntm87  •  16 septembrie 2006, 5:15

Nu stiu de ce s-a facut atata tam-tam pe meciul Stelei de la Pitesti….Oare nu a vazut nimeni cate alte off-side-uri semnalizate eronat, defavorizand clar Steaua au fost?!!? Cel putzin 3!! S-a gresit in ambele parti…..asa ca….sa nu mai acuzam atat arbitrii si sa mai bagam si minge-n poarta….asa din cand in cand…..

alin  •  16 septembrie 2006, 6:24

@ntm87
s-ar putea sa ai si tu dreptate, dar nu toate echipele au eficacitatea stelei.
O echipa mica precum argesul, a avut o singura ocazie de gol si aceea a fost refuzata de arbitru………cum nu poti sa spui ca a fost defavorizata clar de arbitru care le-a refuzat si aceea ocazie………….cum poate sa se salveze o echipa mica de la retrogradare daca are asemenea arbitraje cu echipele mari?
Nu vi se pare totusi ciudat ca de cand presedintele comisiei de arbitriii este Constantin(omul care e observator la toate meciurile stelei) se vorbeste de blaturi cu arbitrii si tot mai multe in favoarea stelei. De ce pe vremea lui Craciunescu se vorbea de greseli de arbitraj si acum se vorbeste tot mai des de blat?

popescu  •  16 septembrie 2006, 7:02

Acest lucru te mira numai pe tine domnule TOLOTAN, de obicei parintii cauta sa le insufle copiilor din pasiunea lor. Daca sunt talentati si nu derbedei nu trebue sa avem suspiciuni. Nu va mai luati dupa vaicarelile rapidului , de cand ma stiu nu fac decat sa se planga de arbitri,ca adversarul joaca mai ambitionati cu ei si cu altii nu. Toata presa este cu ochii numai ce pozne fac cei dela steaua,dar cu cei de la rapid ii lasa in pace, dupa performanta de anul trecut sunt numai cu nasul pe sus,dar fotbalul il mimeaza anul acesta. Avantajati de arbitri sunt si cei dela rapid,vezi meciul cu craiova, de adversari care au lasat-o moale au si ei vezi meciurile lor cu BISTITA si CLUJUL dar nu ati pomenit nimic in ziar.

ioan plischi  •  16 septembrie 2006, 7:12

dictonul „in orice partida de fotbal cel mai bun cistiga… gazdele” nu va disparea niciodata din complexul de judecata al unui purtator de fluier. faptul ca unele echipe sunt mai gazde decit altele, adica gazde si-acasa si in deplasare citeodata este o reflectie a ceea ce se intimpla nu de azi de ieri in romania, unde cel care are gura mai mare, pile mai ascutite si tupeu bazat pe euroi devine cel mai viteaz, cel mai frumos, cel mai destept, cel mai primul dintre marii romani.

Sorin  •  16 septembrie 2006, 7:41

Stimate domn Tolontan
Se pare ca deveniti din ce in ce mai oportunist. Atenti ca pana la urma nea Ovidiu Ioanitoaia si Horia Ivanovici, adica locul 1 si respectiv 2 in topul consumatorilor de branzica facuta din faina si aracet (stiu ei ce stiu despre asta) devin nervosi ca le suflati in ceafa si s-ar putea sa ramaneti fara pasta la pix!
Chiar daca nu aveti un subiect in care sa laudati steaua faceti ce faceti si fabricati unul.
In rest cum am mai spus:

– Daca juve a fost retrogradata pt 3 sezoane de furt,steaua pentru o intreaga istorie trebuia sa fie desfiintata.

– Lita Dumitru:„Am acceptat sa trîntesc 5 meciuri la viata mea. Atît: cinci.
Cînd eram la Steaua, pe sume cuprinse între 10.000 si 20.000 de lei.

– Nu poti sa fii si patriot, si evazionist.

andrei  •  16 septembrie 2006, 8:02

PT DOMNUL POPESCU: NU STIU EXACT DACA LA CAPITOLUL MECIURI USOARE CASTIGA RAPIDUL IN FATA STELEI.DUMNEAVOASTRA ATI VAZUT AL CAMPIONAT,ALTE MECIURI,CRED.CATI AI STAT „CAPRA” CU STEAUA,MAI STITI?
AAAAA,SAU MECIURILE ALEEA NU LE-ATI VAZUT.MACAR SA FIM CORECTI.RAPIDUL INTOTDEAUNA A FOST O ECHIPA MUNCITOARE.

Sorin  •  16 septembrie 2006, 8:05

Pentru cei care s-au saturat sa caute in presa, stiri sportive adevarate si sa dea peste un cor de osanale la adresa lui jiji va recomand http://www.spt.ro/
Hai sa le demonstram acestui cor de pupincuristi ca mai au nevoie si de cititori nu numai de banii lui jiji

Tyler Durden  •  16 septembrie 2006, 8:20

Salomir e omu care a fost vazut in sortul Stelei, eu nu inteleg de ce tocmai el a fost ales. sper ca suspiciunile mele sa nu se realizeze. oricum Stiaua sa nu mai pozeze pe ,,preacurata si nevinovata” poate doar fatza de superterii ei ca ia mai pun botul.

Sorin  •  16 septembrie 2006, 8:32

Pupi ati inceput sa ma cenzurati? Va e rusine?
Stimati pasionati de sport uitativa si pe:
http://www.topsport.ro;
http://www.romaniansoccer.ro/;
http://www.onlinesport.ro/;
http://www.spt.ro/

U.T.C  •  16 septembrie 2006, 8:36

pt sorin…tu recomanzi o fituica care mai bine sa-r numi anti steaua…din cate i-mi dau seama tu esti consumator de buteli goale sau savarine alterate…doua echipe cu o istorie imaculata…mai ales echipa lui botelie

ady m  •  16 septembrie 2006, 8:39

Poate ar fi bine ca si arbitri sa-si declare averile la fiecare inceput de campionat.Iar una dintre rubrici sa sa contina obligatoriu ” marca televizorului ”.Copos stie de ce ?

SEMENIUC OVIDIU  •  16 septembrie 2006, 8:58

SALOMIR A PLATIT ,PLATESTE SI VA PLATI SCUMP IN PLANUL IMAGINII SI AL CREDIBILITATII ATUNCI CAND „FLUIERA ” STEAUA DIN CAUZA
ACELUI SORT ROSU PE CARE L-A PURTAT CU CEVA TIMP IN URMA.
FIECARE DINTRE NOI CARE CITESTE :SALOMIR ARBITREAZA UN MECI AL STELEI ,INSTANTANEU, ISI AMINTESTE DE ACEL SORT. NU ESTE CORECT , NORMAL SA JUDECAM ASA.DAR SUNTEM ROMANI ,SUNTEM SI VOM FI SUSPICIOSI ,IAR ASTA VA PUNE PRESIUNE PE UMERII ARBITRILOR, CARE S-AR PUTEA SA DEZAVANTAJEZE STEAUA CHIAR SI CAND NU SE IMPUNE ASTA, DOAR DE FRICA PRESEI,A PUBLICULUI,A EVENTUALELOR COMENTARII DE DUPA JOC.
CONDUCATORII DE CLUBURI FAC DECLARATII DE DECLARATII INAINTE DE JOCURI ASTFEL INCAT CREEAZA PRESIUNE CAUTAND EVENTUALE SCUZE IN CAZUL IN CARE PIERD.APOI SRIGA:-CE V-AM SPUS EU? A-TI VAZUT? NE-A FURAT ARBITRUL!!NU SE GANDESC CA PRESIUNEA CREEATA DE EI POATE DUCE LA GRESELI DE ARBITRAJ CHIAR IMPOTRIVA LOR.
EU ZIC SA LASAM ARBITRII SI SA NE UITAM FIECARE IN OGRADA NOASTRA.SA ANALIZAM DE CE :
– NU AM FUNDAS STANGA;
-CUTARE JUCATOR IA 2-3 ROSII IN CATEVA ETAPE;
-CUTARE DA CU CAPUL IN GURA;
-CUTARE VINE MUT DE BEAT LA O ORA NEPOTRIVITA DE LA CHEF DE CHEF;
– CUTARE 3 ETAPE E FENOMENAL SI APOI BRUSC DA PASE LA ADVERSAR;
– CUTARE INJURA ARBITRII;
ASTA ESTE PROBLEMA LA NOI .PROFESIONALISMUL ESTE UN CUVANT STRAIN ROMANULUI.DE EL ISI AMINTESC JUCATORII DOAR CAND DAU INTERVIURI.

vasiliu  •  16 septembrie 2006, 8:58

As dori sa propun gazetei sa vada cati arbitrii se formeaza acum in bucuresti si cati din ei sunt baietii de fosti arbitri.Ma refer la arbitrii de la nivelul municipiului Bucuresti care arbitreaza acum la copii.

Raul  •  16 septembrie 2006, 9:06

Domnule Tolontan , Balaj al cui fiu este? puteti sa-mi raspundetzi la intrebarea asta?

alex  •  16 septembrie 2006, 9:07

dinam si rapid furate? ce gluma ptoasta!!! pai cat au furat echipele care stau agatate la brelocul P.S.D-ului pe steaua ati uitat…
PS: netoiul plangand la sediul de campanie P.S.D dupa infrangerea lui adrian…

arthur  •  16 septembrie 2006, 10:02

DE CE S-A REFUZAT ADUCEREA UNUI ARBITRU STRAIN, IMPARTIAL ?
nu spun ca aceia adusi campionatul trecut ar fi fost de Doamne-ajuta ,dar asta e tot vina federatiei pentru ca stia si stie ca meciurile cu miza creeaza tensiuni si nu s-a pregatit din timp pt asa ceva.asta da management federal cu sange proaspat de la generatia de aur!
halal

om de la tara  •  16 septembrie 2006, 10:04

Un scandal identic cu cel al lui Balaj de la meciul cu Arges.Numai doua mici diferente:
1) Presiunile sunt inainte de meci
2)Acum se urmareste defavorizarea Stelei.
DE ce ne legam mereu de arbitraj din moment ce blaturile aproape au disparut? La meciul Xanthi vs Dinamo ne amuzam de greselile facute de arbitrii iar in campionat ne indignam?Peste tot sunt arbitrii prost pregatiti chiar si in campionatele importante(GRaham Poll, Medina Cantalejo, Rossini) dar numai romanii cartesc.

dragosh2luck  •  16 septembrie 2006, 10:15

Solutia: Arbitraj Computerizat.

alin  •  16 septembrie 2006, 10:46

sunt stelist, dar nu consider un risc aiurea sau intentionat de al pune pe Salomir la meciul Steaua-rapid. Oricum pot veni cu tot felul de scuze, dar de ce nu recunoaste nimeni ca Rapid nu este echipa (anul asta, ca cel trecut a miscat ceva cu putin noroc). Steaua este o forta in momentul asta, mai ales ca a aratat ca poate intoarce scorul cu echipe importante (asta este lucrul cel mai important). Si pana la urma cine ar putea sa dea goluri la ei? Moldovan?-nu are cum la ce fundasi are Steaua!!! Griffits?-trebuie sa mai rateze cu poarta goala vreo trei sezoane!!! In schimb, Steaua are superechipa si nu o spun numai eu!

alin  •  16 septembrie 2006, 11:00

sa se puna camere pe marginea terenului si tusierii sa urmareasca pe un monitor tot meciul: ridica fanionul la ooffside, sau la fault… asa nici nu se ‘pierde vremea’ si nici nu se mai greseste. Zic si eu acum…

alin  •  16 septembrie 2006, 11:09

d-le Tolontan??? doarme lumea sau e neinteresant subiectul??? cred ca sunt numai rapidisti, carora le convine ideea ca este pus un stelist sa arbitreze: asa au si ei o scuza

sohil  •  16 septembrie 2006, 11:37

Actuala comisie condusa de acest Constantin este lipsita de credibilitate. Constantin deleaga arbitrii la modul cel mai stupid cu putinta. Chiar si ideea ca sa fie trasi la sorti arbitrii agreati de o echipa sau alta mi se pare de o prostie crasa. Ca sa nu mai zic ca dupa prestatia jenanta de la meciul Dinamo – UTA a amarului Vasile Bratu, acesta nu numai ca nu a fost sanctionat, ba mai mult, a fost propus si pentru a arbitra Steaua- Rapid. Eu nu fac parte din categoria celor care critica arbitrii pentru fazele grele judecate eronat, ci pentru cele flagrante: cand regulamentul spune ca pentru fault din spate acorzi cartonas galben si tu nu il dai, desi sanctionezi faultul, e clar ca esti prost intentionat. Nu respecti regulamentul, favorizand o echipa. Pai, amarul de Bratu vrea sa lase jocul mai liber, dar dupa mintea lui putina, saracutul…La jocul Craiova- Dinamo, olteanul arbitru Berbecaru, supervizat de olteanul Gh.Constantin, seful comisiei a acordat doar ,,galben” lui Stanga pentru o fapta pentru care Zidane, la CM ’98, a fost eliminat imediat. Aici sunt de blamat arbitrii, nu pentru faptul ca nu a vazut cu ochiul liber intr-o clipita ceea ce vedem noi la a n-spea reluare ( ca a fost sau nu ofsaid sau penalty).
Da, aveti dreptate, comportamentul conducatorilor de cluburi, al jucatorilor sau antrenorilor lasa de dorit. Ei pun presiune pe arbitri de cele mai multe ori nejustificat. Pentru ca au un caracter dubios. Le place sa fie avantajati, sa le urce altii desagii in carca, pentru a adopta apoi pozitii gen Goian ,,daca arbitrul nu a dat, inseamna ca nu a fost” sau alte penibilitati de acest gen. Cand iese bine, chiar daca arbitrul te-a dezavantajat, esti ,,generos” si nu iei atitudine ( cazurile Dinamo cu UTA, Xanthi si Craiova), cand iese rau ii cauti arbitrului si cea mai micuta greseala cu lupa.
Tot adevarat este ca prea multi copii de conducatori smecherasi sunt promovati. Problema este ca nici ceilalti nu au valoare. In fond, cum putem avea noi arbitri buni daca nu avem judecatori si procurori buni, nu avem medici si preoti buni, nu avem profesori si ingineri? De unde? Din fondul nostru saracacios, balcanic, in care valorile aleg exilul?!

ZORRO  •  16 septembrie 2006, 12:00

Este o rusine! Toata echipa este pro Steaua! Intotdeauna cand Steaua a trebuit sa castige a aparut SALOMIR.
Din pacate o parte din banii de la UEFA se vor duce spre TITLUL STELEI in editia 2006-2007.
Felicitari pentru castigarea titlului pentru FRF, MITICA, COSTICA Valcea+++++++++++++++media din Romania.
Arbitrajul sub conducerea lui Costica Valcea va inchide acest campionat mult mai devreme (vezi si meciul de aseara de la Craiova! Pacat de acesti copii minunati!).
Sper ca dupa iesirea Stelei din cupe presa sa nu schimbe foaia.
Oare nu puteti fii impartiali?
ZORRO

calin  •  16 septembrie 2006, 12:17

Domnule Tolontan, chiar nu s-a gasit alta tema care sa merite un editorial?

vali  •  16 septembrie 2006, 12:26

Cred ca sunt unii pe aici bolnavi rau de subiectivism. Si aici ma refer inclusiv la stelisti.Eu cred ca se da o prea mare importanta arbitrului trecandu-se peste adevaratele probleme ale fotbalului romanesc:
– conducatori care instiga prin declaratiile lor
– neaplicarea regulamentelor, indiferent de numele echipelor
– nu in ultimul rand Domnule Tolontan PRESA care cauta scandal in orice, care baga prea mult in seama ce spun „oamenii de fotbal” si mai putin ceea ce ar trebui sa faca un ziar de sport.
Atat timp cat jurnalistica se va face cu intrebari de genul ” X a spus asta despre tine, cum comentati?”, atat timp veti vedea blaturi sau rea intentie la orice meci sau faza, fotbalul romanesc nu va reusi sa iasa din jungla in care se afla acum.
Asa cum ia-ti determinat pe conducatori sa lase blaturile(presa are cel mai mare merit aici), poate ca asa ii veti face sa inteleaga rolul omului de fotbal, nepublicand declaratiile jignitoare la adresa arbitrilor sau a celorlalti conducatori si acordand o mai mare atentie jocului si jucatorilor.

dragomir dan  •  16 septembrie 2006, 12:29

Suspiciuni vor exista mereu si asta pentru simplul fapt ca exista precedente. Arbitrii romani nu sint cu nimic mai prejos decit cei de oriunde vreti, problema e de etica. Salomir va arbitra corect, sper ca si bine, tocmai pentru ca toti ochii sint acum pe el. Asta a si urmarit conducerea Rapidului prin declaratiile din ultima vreme.

Alexandru  •  16 septembrie 2006, 13:08

Pentru toti rapidistii: si cand a fost Luis Medina Cantalejo arbitru la sfertul romanesc UEFA l-ati acuzat ca a tras cu Steaua. Amintiti-va de meciul de pomina cu CFR Cluj inainte sa acuzati alte echipe.

arthur  •  16 septembrie 2006, 14:05

alexandru

esti penibil, si esti si stelist pe deasupra
pardon de meciul cu Vaslui din ultima etapa si de vreo 3 meciuri din campionatul asta
cat despre medina : aia a fost directiva uefa sa nu se faca puncte de echipele romanesti,in defavoarea altora
s-au pierdut 4 patru puncte cu „voie” de la uefa,asta a fost
si pe uefa nu a interesat-o cine s-a calificat mai departe ci doar punctajul

nks14  •  16 septembrie 2006, 14:26

tinand cont de faptul ca domnul salomir ne-a arbitrat incorect, mi se pare o reactie normala. nu punem presiune pe arbitru ca sa ne ajute. vrem doar sa fim arbitrati corect.
rapid nu a invatat nici o tactica. este o reactie normala de apararea.
domnule tolontan, de steaua nu ziceti nimic? ia mai ganditi-va cand zicea nea gigi’ ca un arbitraj corect este un arbitraj pro-steaua. steaua a pus mereu presiune pe arbitrii pentru a influenta rezultatul. unele meciuri din acest campionat sunt dovada. meciurile din finalul campionatului trecut sunt dovada.

asa ca nu mai vorbiti prostii. stim cu toti ca sunteti stelist, dar in primul rand sunteti ziarist si ar trebui sa fiti obiectiv. nu credeti ? sau .. obiectiv e atunci cand sunteti prost(eaua) ?

aldyx  •  16 septembrie 2006, 15:48

Tolontane gandesti ca un comunist.Se vede ca lectiile de dirigentie cu teme politice au reusit sa-ti paralizeze 33% din lobul frontal.
Care e problema ca fiii unor fosti arbitrii s-au facut si ei la rindul lor arbitrii?!?!
Trebuia cumva sa se dea o lege comunista prin care sa li se interzica asta?Daca sunt bunii sa ajunga si la campionate mondiale.Daca nu,e loc pentru ei si la judeteana.

PS .Tolontane noroc ca tatal dumitale nu a fost si el ziarist…:)
PPS.majoritatea ziaristilor de 35-40 de ani sunt fostii ingineri din ultimii ani ai comunismului,cei care nu au apucat sa lucreze in …fabrici si uzine…

sohil  •  16 septembrie 2006, 15:58

Aldyx, nu prea ti-a placut scoala, mai, baiatule, dupa cum scrii! Esti o cantitate neglijabila, un epsilon mic, mic, mic…Comunismul a facut ca neinstruiti ca tine sa capete tupeu ca sa jigneasca oameni infinit mai productivi si mai dotati…

vali  •  16 septembrie 2006, 16:12

Arthur

O mica observatie: in clasamentul coeficientilor, victoria inseamna 2 puncte iar egalul 1. Asta inseamna ca nu s-a pierdut nimic iar teoria ta e un alibi …..
Si afla ca nu sunt stelist.

DaJACKAL  •  16 septembrie 2006, 16:22

arthur esti paranoic rau frate

Cătălin Tolontan » Blog Archive » Un arbitru a părăsit stadionul în timpul meciului!  •  16 septembrie 2006, 16:25

[…] Cătălin Tolontan « Salomir şi o veche problemă […]

aldyx  •  16 septembrie 2006, 16:32

Sophil cine te crezi frate sa te iei tu de mine!!?
Crezi ca un maistru cu 8 clase ca tine imi da mie lectii!??

aldyx  •  16 septembrie 2006, 16:37

Sophil ia zi omule trist cu ce te ocupi tu in viata in afara de a fi cainele de paza al comunistilor(ma refer la cei care au tupeul sa condamne fiii pentru ce au facut parintii).Ideea lui Tolontan e ca de obicei tampita.
Tolontan uita in cite privinte s-a inselat in ultimii ani.Nu am eu timp sa-i caut in arhiva „profetiile„ lui mincinoase …

cineva  •  16 septembrie 2006, 16:37

arbitrii astia nu au voie sa manance si ei

cineva  •  16 septembrie 2006, 16:42

si noi facem supozitii …simple presupuneri….la fel face si tolontan…care nu are dovezi cine e corupt si cine nu….oricum nu imi pasa…chiar dak avantajeaza rapidul….chiar dakavantajeaza steaua…….oricum in LIGA CAMP. acolo se vede valoarea…..ce dak o mai ajuta pe steaua sa castige….mie imi convine sistemul comunist cu toate ca nu l-am prins….dar dupa ideile unora precum ca steaua a facut performanta datorita lui ceausescu (cred ca au dreptate..nu stiu) sunt de acord si eu sa fie ajutata steaua……

Comentează