Sîntem neputincioşi, nu proşti!

Sperăm că nu v-aţi plictisit. Uite, subiecte serioase! Şefii arbitrilor scot din burtă un clasament al ligii secunde. Ierarhia autentică este ignorată. Gazeta publică, faţă în faţă, cele două clasamente. Începe scandalul.

marți, 19 septembrie 2006, 7:10

Sperăm că nu v-aţi plictisit. Uite, subiecte serioase! Şefii arbitrilor scot din burtă un clasament al ligii secunde. Ierarhia autentică este ignorată. Gazeta publică, faţă în faţă, cele două clasamente. Începe scandalul.

Iniţial, Costică „Vîlcea” afirmă că nu s-au luat în calcul decît anumite note din raport. Apoi se contrazice: „anumite note plus un concurs”. În fine, exasperat şi avînd totuşi sentimentul ridicolului, el admite cu o jumătate de gură că unii colegi ai săi au alcătuit întîi ordinea şi abia apoi s-au apucat să inventeze criteriile!

Acesta e adevărul. Aritmetica arbitrajului românesc se face pe pile, pe interese şi pe bani mulţi. Uluit de tupeul lui Vasile Avram, un tip care şi în ceasul al doisprezecelea îi dă înainte cu obrăznicia, colegul meu Dan Udrea a întrebat în conferinţa de presă: „Dar nu vi se pare straniu că trei dintre cei care staţi în prezidiu aveţi cinci fii pe aceste liste?”.

La care a urmat o explicaţie despre calităţile genetic dobîndite ale copiilor de arbitri, despre pasiunea pe care o pun în pregătire şi despre dramele prin care trec pînă îşi probează independenţa faţă de gloria trecută a părinţilor. Stop joc! Sîntem neputincioşi, dar nu proşti! Cu o conducere federală încremenită în compromisuri, nimic nu se schimbă. Dar nu ne puteţi cere să vă credem! Asta ar fi prea mult.

Comentarii (84)Adaugă comentariu

dragomir dan  •  19 septembrie 2006, 19:53

Bine, daca ar fi doar astia care ne iau de prosti, inca ar fi bine. De guvernanti ce sa mai zicem? Tupeul e ridicat la rang de virtute.

Alex  •  19 septembrie 2006, 20:44

stiti la ce se va ajunge daca nu se termina cu prostiile CCA? or sa fure atat de mult incat la un moment dat este posibil ca un jucator sau o echipa sa cedeze nervos, vazand ca arbitrul ii fura pe fata, si sa-l bata pana invata sa arbitreze…lumea va fi socata, va fi oripilata, dar veti sti cu totii ca si-a meritat-o…
poate daca se stabileste un precedent, arbitrilor le va fi un pic teama sa mai fure atata
asta este tot ce trebuie, sa-si ia o mama de bataie fiul lui Costica Valcea, ca nu mai intra a doua oara pe teren

ion  •  19 septembrie 2006, 21:35

pai daca tot vorbesc nesimtitii astia de „mostenire genetica”,ei de ce naiba nu sunt tarani,strungari,tractoristi,frizeri,alpicultori sau ce alte meserii or mai fi avut tatii domniilor lor??????se pare ca ei au mosteni de la parintii lor doar gena(mai degraba ghena) care ii impiedica sa fie cinstiti(care o fi aia!).iar odraslele lor nu mostenesc nimic decit dupa moartea „marilor arbitri”.in rest ramin aceleasi loaze si tigori care traiesc,pardon,vegeteaza la umbra magariilor tatucilor lor.

pistone  •  19 septembrie 2006, 21:40

O portie in plus…
S-a dezlegat misterul cu memelus plecat prea repede din 0tv.I s-a facut rau.Cica inaite de emisiune a intrat intr-o cofetarie a dl.Copos si a luat o portie in plus de ,,tira mi su”

Alex  •  19 septembrie 2006, 22:17

pistone: sa presupunem ca tu ai fi o persoana publica. O alta persoana publica te numeste transsexual si te face in toate felurile, tu refuzi sa ii raspunzi la fel. esti chemat la o emisiune TV, se vorbeste de mai multe chestii, si apoi realizatorul iti zice ca, vezi doamne, suntem in legatura cu persoana care te-a jignit si careia nu i-ai raspuns. realizezi ca ai fost chemat doar pentru a mai face scandal pe la TV si pentru a obtine o reactie live. Tu cum ai proceda? Eu zic ca Stoica a procedat foarte bine plecand.
Sunt un suporter stelist, dar nu ii iau apararea lui MM, dar aici consider ca a facut exact ce trebuia. A fost chemat la emisiune, realizatorul a urmarit sa-si creeze audienta provocand o dezbatere live intre MM si Iancu, desi stia ca MM zisese ca nu are ce sa comenteze, deci ar fi trebuit sa se astepte la aceasta reactie. daca se balacareau unul cu celalalt, lumea ar fi zis ca „niste nesimtiti, idioti, tarani etc.”. foarte bine ca a evitat un spectacol de toata jena

GABI COLITA  •  19 septembrie 2006, 23:00

Domnule Tolontan,
Va felicit pentru campania de presa pe care o faceti pentru a demasca golania din arbitrajul romanesc si va intreb cum poate un arbitru din Liga I(protejat de mai marii CCA)sa greseasca si sa supere ambele echipe , dar luand nota mare din partea observatorului , si un arbitru gen UTICA , locul I, in lotul B, nu poate arbitra in Liga I? Exista riscul sa arbitreze foarte bine si sa fie nevoie sa arbitreze in locul altui,,protejat”. Curatenia in arbitraj trebuie sa inceapa cu CCA-ul (observatori corupti,arbitrii fara valoare ) . Augustus Constantin este un arbitru foarte bun fapt ce il scuteste pe seful CCA de a fi in culpa.Sunt o serie de arbitrii din lotul C care pot arbitra foarte usor in Liga II , dar nu-i vede nimeni, pentru ca sunt ilustrii necunoscuti!!!

Sheriff  •  19 septembrie 2006, 23:34

Pacat ca se intampla astfel de lucruri si ele se reflecta in arbitrajele jenante de la noi, in special in liga a 2-a sunt unele meciuri in care te intrebi daca arbitrul e treaz, atat sunt de confuzi…

http://cronicabestiala.sepcile-rosii.com/

shukarel  •  20 septembrie 2006, 1:21

Da, despre asta vorbeam ieri. Bun articolul si mai presus de asta e bun ca se continua ceea ce s-a inceput. Sunt unul dintre cititorii care va multumeste pentru acea lista afisata si totodata va multumeste si pentru ca faceti ceea ce trebuie sa se faca, adica scrieti in continuare despre coruptia din CCA.

Sunt sigur ca la un moment data pana si dumneavoastra, domnule Tolontan, va veti plictisi sa scrieti despre acest subiect… Asta nu trebuie insa sa va opreasca. Pentru ca pe masura ce dumneavoastra sau noi cititorii ne vom afunda in plictiseala de a citit articole pe aceeasi vesnica tema, coruptii aia din CCA or sa se enerveze si mai tare ca de data asta nu se mai trece cu vederea asa de usor. Vor incepe sa plesneasca in ei neuronii de ciuda ca sunt luati la colimator zi de zi si la un moment dat nu se vor mai multumi sa inghita in sec, ci vor contraataca. Cu declaratii, cu fapte, cu injurii. Eu sper insa ca vor ataca si cu noi coruptii, gandindu-se ca numai asa va vor face in ciuda… Si atunci nu vor reusi decat sa se afunde mai tare si mai adanc.

Intr-un final, se vor ineca in propria voma, cea pe care o arunca pe noi, microbisti sau fotbalisti, cu fiecare gest sau fapt spurcat pe care il fac.

Insa repet, ca sa se ajunga pana acolo, este nevoie sa scrieti… Eu unul promit sa nu reprosez nimanui daca voi gasi in Gazeta din fiecare zi cate un articol despre celebra lista masluita din CCA. Pentru ca stiu ca este pentru o cauza nobila. Si nici un lucru mare nu se face fara sacrificii.

Ce lucru mare, imens, chiar cosmic, ar fi sa aflu maine ca macar UNUL dintre membrii conducerii CCA a demisionat…

Sport  •  20 septembrie 2006, 1:28

http://sportvideos.blogspot.com

calin  •  20 septembrie 2006, 1:59

Un titlu genial! exact asta se intampla cu toti romanii! eu sunt momentan la studii in franta. dupa 2 saptamani de scoala pot spune ca suntem cu n clase peste ei. nivelul invatamantului la noi este de o calitate extraordinara. Si? cu ce ne ajuta asta? profesorii tot aceleasi salarii mizerabile le au, invatamantul scade din ce in ce mai mult. Suntem neputinciosi, ca prosti in nici un caz.

Voi reveni cu niste poze pe mail, sa vedeti si voi cam ce vad eu zi de zi. In drum pana la facultate vad nu mai putin de 3 stadioane care ma lasa in fiecare dimineata cu gura cascata, intr-un oras care are o echipa de mana a 15-a in liga a 2 a. Este incredibil!

Dica  •  20 septembrie 2006, 2:05

am si eu un lucru de spus. Eu sunt fotbalist intr-o divizie inferioara si pot spune ca imi e foarte mila de arbitri. De ce ? E simplu …dak nu arbitreaza pro gazde nu isi primesc banii dupa meci . La ficeare meci (fara sa exagerez) li se face o manevra. Echipa gazda ii promite bani in plus dak ii ajuta putin si apoi daca gazdele pierd dau de stire oaspetilor ca arbitrul a cerut bani pentru a defavoriza echipa oaspete. 3 la mana, la fiecare echipa este un „M M Stoica ” si daca lui i se cashuna k a fost defavorizat la un out sau la un corner vine si da cu pumnii in arbitru ca in hotii de cai . Chiar la ultimul meci pe care l-am jucat am avut o asemenea „priveliste” infioratoare. I s-a dat cartonas rosu, dar urmele de pe fatza arbitrului ?! Cum ramane cu ele ? Mi s-a parut absolut ilogic,imoral si total irational ! Ce credeti domnule Tolontan ? Oare va sesiza cineva aceste fapte sau se va trece cu vederea ca multe lucruri din arbitrajul romanesc ! Va multumesc !

radu  •  20 septembrie 2006, 2:36

Iata de ce vom mai astepta cateva decenii pentru a vedea un meci de fotbal adevarat arbitrat de un roman. Ar trebui sa printati mesajele de aici si sa le puneti pe biroul lui Mircea Sandu langa „cafeaua” de dimineata.

Iulian  •  20 septembrie 2006, 3:00

Felicitari Domnule TOLONTAN

vedeti ca se poate si fara sa puneti la infinit porcariile lui Iancu pe prima pagina.Un subiect util care daca il scrieti cu atata patos si constanta precum o faceati impotriva lui MEME si Carlos va aduce roade bune.

Dar trebuie sa ii tocati si maine si poimaine si tot asa pana cand fac schimbari.

Omul de la gaze  •  20 septembrie 2006, 3:28

Si poate ar fi bine sa puneti un contor (explic imediat) in fiecare articol online, si pe prima pagina a Gazetei. Contorul sa numere zilele de cand a aflat o tara de mizeria si nesimtirea intamplate la CCA, si patronate de FRF. Insertia sa spuna ceva in directia „[Au trecut zile de cand am dovedit ca CCA este bazata pe pile si nepotisme si nu s-a intamplat nimic. Rusine!]”. Poate ca un mesaj vazut la nesfarsit pe o multime de articole va duce la un rezultat!

Bogdan  •  20 septembrie 2006, 3:34

Natie de lumea a treia cu indivizi de lumea a treia, cu trecut, prezent si se pare viitor de lumea a treia. Propun o lovitura de stat – vezi Tailanda! – Se poate!!!

jarj  •  20 septembrie 2006, 4:50

vai si amar de Romanica noastra,mai trebuie sa treaca inca vreo 20 de ani ca sa ai ATUNCI cu cine vorbi.Acuma,din pacate,pe meleagurile Romanicai,traiesc fiinte umane iremediabil pierdute pentru a sti sa-si traiasca viata asa cum se cuvine:ca pe un dar!

chilotzel  •  20 septembrie 2006, 5:29

Daca echipele de club au intzeles,in mare parte,ca daca ai mai multe blaturi decat jocuri corecte intr-un campionat,o sa ajungi sa te faci de ras in Europa,este momentul ca shi in arbritraj sa se intample ceva.Cred ca cea mai buna solutzie este aducerea unui presedinte la CCA din afara tzarii.

craca giulesti  •  20 septembrie 2006, 6:00

Hai sa va spun o poveste.Acum 4-5 ani a fost o echipa (Dinamo).Dupa 3-4ani in care au furat tot au ajuns in Europa . Tare mi-e frica acelasi lucru se va intimpla cu STEAUA .Inca exemplul lui Vali prinde .Dar lansind o provocare tuturor stelistilor , aduceti-va aminte de Dinamol si spuneti-mi daca vreti acelasi lucru!

craca giulesti  •  20 septembrie 2006, 6:19

Ca sa nu va bag in ceata , este vorba de masluirea campionatului intern pt. o asa zisa reprezentare a Romaniei in lume .De parca performantele sportive ale acestui popor sint pricipalul subiect de sprit la Bruxelles.Dar partea simpatica va las s-o gasiti dumneavoastra. Aseara am vazut cu stupefactie care este idealul romanilor in materie de presedinte.Sa va dea Dumnezeu! Macar voua pt. ca nu va ginditi decit la voi.

DIXIT  •  20 septembrie 2006, 6:21

CORECT,dle Tolontan! Neputinciosi,dar nu prosti ! Nepuntinciosi,pana cand? Trebuie sparta aceasta clica de oameni manjiti;cei buni sa ramana,
cei prosti sa plece! Se poate face acest lucru…. pana nu este prea tarziu!
In alte tari se poate vedea cum actioneaza politia si justitia impotriva
coruptilor si a celor care vor sa corupa. Legea este aplicata la fel pt.toti.
Oare,la noi in tara,este o utopie acest lucru?? Multi se cred deasupra legii,
dar se-nsala amarnic. Este un lucru demonstrat faptul ca,esti lasat in pace
pana esti pe placul unora,dupa care vine „decapitarea”.
…………..
Cunoscand cativa arbitri (actuali si fosti,centrali si tusieri),le stiu si „evolutiile” de la div.inferioare spre Liga 1,fosta Div.A.
Nevrand sa jignesc pe nimeni,consider ca meseria de arbitru este una
foarte profitabila si nu ai nevoie de prea multa carte ca s-o practici..Doar cateva atentii si spagi la inceputul de cariera si pe urma totul vine asa de usor.Este o meserie banoasa si cu multe (mai ales) venituri ilegale.In cei 10-15 (chiar 20) ani de arbitraj se fac bani frumosi.

Atat inainte,cat mai ales dupa ’90 s-au capatuit multi.Au masini luxoase,
vile,conturi frumusele in banci,un trai foarte lejer.Nu poti aduna,corect fiind,aceste valori intr-o perioada asa de scurta.Este foarte usor sa se faca un calcul al indemnizatiilor si se pot vedea discrepantele enorme intre
ce se pot cumpara cu acesti bani si ce detin acesti „fluierasi”.Veti spune ca
au si alte locuri de munca sau afaceri sau matusi,bunici,stabunici samd….
…Poanta cu nativul este ceva de rasul curcilor! Nu-l prea duce capul pe
dnul arbitru! Pe cine poate sa prosteasca?
…NU TREBUIE SA FIM NEPUTINCIOSI !

ps. FLUIERI SI CASTIGI ! …FLUIERI „PROST” SI CASTIGI ENORM !

craca giulesti  •  20 septembrie 2006, 6:25

Si ca sa nu credeti ca glumesc , va propun un pariu : Dinamo loc 1 , iar Steaua loc 2 (deoarece e cap de serie). Amintiti-va asta!

craca giulesti  •  20 septembrie 2006, 6:31

Ce ma amuza este ca 90% din cei care posteaza au tupeul sa contrazica pe absolut toata lumea , constienti fiind ca este unica lor sansa de a iesi din anonimat

craca giulesti  •  20 septembrie 2006, 6:45

I LOVE YOU BORO ,LYON , MADRID , sau oricine poate opri noua glaciatiune(PNG).

afellow  •  20 septembrie 2006, 7:25

Cat traim invatam. Cand l-au dat jos pe Craciunescu am crezut ca Porumboiu va duce lupta pana la capat si va renunta la investitii pt a conduce arbitrajul. Taticii insa vroiau doar sa curete terenul in vederea promovarii propriilor odrasle, ceea ce nu s-ar fi putut cu „nebunul” la conducere. Porumboiu a cazut prada propriului orgoliu, el l-a pus, el il da jos. Il rog respectuos pe domnul Porumboiu sa-si ceara scuze public pt greseala pe care a facut-o, iar eu va cer voua scuze ca nu v-am crezut cand l-ati aparat pe Craciunescu.

dan paul  •  20 septembrie 2006, 7:36

acum cateva zile in urma imi dadeam si eu cu parerea pe blog-ul unui alt jurnalist de la Gazeta in care condamnam arbitrajul romanesc si ma intrebam de ce nu am fost prezenti cu nici un arbitru la Campionatul mondial din Germania, iar acum dupa declansarea acestui scandal al clasamentului falsificat am inteles de ce. Nu erau destule metehne in fotbalul romanesc, de fapt asta era tot ce mai lipsea ca meniul sa fie complet.Astept cu nerabdare meciul de azi sa vedem inca odata cum un arbitru isi va bate joc de un meci, ma refer aici la derby-ul de azi si implicit de noi, telespectatorii.
TRAIASCA NEPOTISMUL

Armata Ultra  •  20 septembrie 2006, 7:49

Dle. Tolontan v-as propune sa initiati o campanie de strangere de semnaturi pentru demiterea FRF. Fie pe internet prin intermediul e-mailurilor, fie in orase direct de vorba cu citittorii.
CEREM DEMISIA LUI MIRCEA SANDU, MITICA DRAGOMIR SI COSTICA VALCEA!

http://www.varadinum.com/2006/09/19/steaua-dinamo-unicul-derby.html

SILVER  •  20 septembrie 2006, 8:01

NU ESTE POSIBIL CEEA CE SE INTIMPLA . ARBITRI NU MAI AU NICI O LEGE . NU MA MIRA DELOC CA LA CRAIOVA AU FOST BATUTI . TREBUIAU BATUTI MAI BINE , DOAR IA LEGANAT PUTIN . ECHIPELE DIN BUCURESTI SUNT DEZAVANTAJATE DOAR CIND JOACA INTRE ELE . CELE DIN PROVINCIE SUNT DEZAVANTAJATE INTOTDEAUNA CIND JOACA CU ECHIPELE CIN BUCURESTI SI CU ALTELE GEN BISTRITA , CEAHLAUL , TIMISOARA . AR TREBUI SCHIMBATI SI OBSERVATORII , ACESTIA FIIND LA FEL DE CORUPTI . PINA NU INTRA 1 SAU 2 ARBITRI SI OBSERVATORI IN PUSCARIE .

Peter  •  20 septembrie 2006, 8:01

Dle Tolontan, va rugam mult, stati pe ei, nu-i lasati sa-si faca de cap si sa duca la groapa fotbalul romanesc, tocmai acuma cand am scos si noi capul in europa. Astia ne cred prosti pe toti?? Nu le e rusine ? E furt pe fata , n-a mai fost demult in campionatul romanesc asa ceva . Dvs presa, aveti mare putere, nu va lasati , aratatile calea si adevarul.

mitititelu_daniel  •  20 septembrie 2006, 8:07

Domnul Catalin am citeva intrebari si as vrea sa-mi rasapundeti la ele!
Cum se face selectia la echipa nationala dupa parerea dumneavoastra?
Cum se face selectia la juniori cind sint selectati la diferite cluburi de fotbal?
La FRF incepind de la vinzare de bilete la meciurile nationalei pina la selectie de jucatori poti sa ne spui ceva?
Cum era mai inainte fara Lupescu si Prunea la FRFR si cum e acum dumneavoastra vedeti vre-o schimbare?
Eu sint din Republica Moldova ma uit la fotbalul Romanesc din 1994 atunci cind am plins de ciuda cind nationala a fost eliminata din America de atunci si pina acum am tot urmarit tot ce inseamna fotbalul Romanesc voi la potentialul fotbalistic care il aveti ar trebui sa fiti o forta in lume un cuvint greu de spus dar din pacate selectia la nationala stim fiecare cum se face pe la cluburi principala preocupare este ca ce arbitru va avea saptamaina viitoare la juniori e praf!!!Din 94 o singura echipa a crescut si aia e STEAUA o exceptie mica are si rapidul anul trecut!!!
despre articol: frumos dar parca mai tare mi-ar placea sa vad articole deespre echipele de juniori despre nereegurile de la FRF despre ca nu avem stadioane!
Unde ati mai vazut dv in lumea asta sa fie interzis ca femeile sa cumpere bilet la meci?ati vazut cumva la un meci in anglia, spania, italia ca acolo parca sint mai fanatici decit romainii?nu domnul Catalin asta putem vedea doar in Romania si toti tac……… somn usor fotbalului romanesc doresc tipati mai departe ca nu aveti arbitri!!! la meciul Bulgaria-Romania sa-l luati si pe Salomir, Tudor, Serea etc in nationala.
Mi-a placut cum a zis domnul Pitzi luptam pentru locul 2 din grupa!Buna mentalitate are deci la locul 1 sa va luati adio din start.In campania precedenta Blohin antrenorul Ukrainei a zis ca va iesi primul din grupa era atunci cu Norvegia Grecia Turcia si asa a si fost asta inseamna profisionalizm dar noi direct la locul doi ne gindim!!!!!!!!

mitititelu_daniel  •  20 septembrie 2006, 8:10

CRACA GIULESTI!
asta e mindria voastra asta sa puneti in sala de trofee asta sa povestiti la nepoti cum a pierdut Steaua semifinala de UEFA asta a fost cea mai mare bucurie a voastra de fan al fotbalului asa sa povestiti!!
ps un banc pentru tine:cica aseara a avut loc o spargere in sala de trofee a rapidului au disparut:o masa 3 scaune si un covor

gigiduru  •  20 septembrie 2006, 8:29

Cataline !!!! Tolontaneeeeee!!!! trezeste-te frate !!! tu pe ce lume traiesti???peste tot e la fel , in banci , in guvern , in partide , in firme , in presa , in Germania , in Italia , in State !!!!! si poate ca e normal sa fie asa …chestia cu aschia si trunchiul , treaba voastra e sa vedeti care e mai bun , care e mai rau , care isi face treaba si care nu !!! Lasa frate arborele genealogic , uita-te la basescuta aia mica si …buna rau !!! ce vrei sa se faca ??? asa e si cu arbitrucii astia …problema e ca lupescu ionutz si-a depasit tatal deci se poate …sa fim optimisti !!!! poate cine stie ??? totul pleaca de la evaluare si …stai calm ca vine Europa asta peste noi si ne da masura valorii !!!! ……….citi arbitrii am avut la mondiale ???

dan – Timisoara  •  20 septembrie 2006, 9:06

Sper ca nu o sa va opriti aici, si sa ii lasati sa scape; sper ca ceea ce faceti sa nu fie doar de dragul unui salar, si sa continuati sa luptati pentru schimbarea ticalosilor care conduc federatia , liga si arbitrajul ! Pana intra la parnaie !

urtibra  •  20 septembrie 2006, 9:10

hotiile nu se fac doar la ligile I si II……priviti putin arbitrii promovati in liga III…..cam multi din bihor…..stiti cine a facut subiectele?hm….chiar el…Dr. Nesu din Bihor! nimic nu se va schimba…pe veci!

Paso  •  20 septembrie 2006, 9:17

Pai tocmai asta e motivul pentru care NU am avut arbitrii la mondiale…ca de..nepotii si fii celor din CCA sint de valoare ZERO BARAT. SI numai vorbi prostii de alte tari, ex. Germania:cred ca acum 2 ani arbitrul care a masluit meciuri a fost anchetat si-a aterizat in puscarie. Pe cind si la noi la fel ?? Pentru ca inselaciunea si luarea de mita sint cazuri penale.Sau Italia unde aranjarea meciurilor intre sefii de club si arbitrii a declansat binecunoscutul scandal iar in comparatie in fotbalul romanesc alearga seful de club pe strada cu punga de bani dupa jucatorii echipei adverse. INIMAGINABIL in orice alta tara.TOti ar fii dupa gratii si de altfel acolo le-ar fi si locul !!!

RESPECT D-le TOLONTAN
Si nu-i slabiti !!! Ginditi-va ca presa poate fi mai ucigatoare decit legea: Desconspiratii, distrugeti-le alibiurile sa-si piarda orice urma de credibilitate, demascati si haituiti mai devreme sau mai tirziu vor ceda, iar noi ai vom huidui pe stadioane.

Tarabostes  •  20 septembrie 2006, 9:18

Domnule Tolontan,recunosc,n-am citit ce scrieti mai sus.Probabil,un articol de buna calitate,ca majoritatea celor care va ies din stilou.Dar,pentru numele lui Dumnezeu,renuntati la citatul din acest mascarici al societatii romanesti,nu numai al fotbalului.Se spune ca cine se aseamana,se aduna.Nu este posibil ca un jurnalist de real talent si,pana acum ,de normala probitate profesionala si nu numai,sa va simtiti flatat in a accepta niste cuvinte debitate de un produs nereusit al societatii romanesti.Chiar si in gluma,nu trebuie sa va asumati aceste reziduuri ale „gandirii” de cea mai joasa calitate.Nici macar jurnalistic nu este o noutate.Povestea cu omul care musca un caine…este deja demonetizata.In speranta ca…

OmenTau  •  20 septembrie 2006, 9:21

arbitrii promovati in felul acesta cu siguranta nu vor face partizanat pe teren ci un lucru mai grav: vor arbitra de o maniera execrabila, gresind in defavoarea ambelor echipe, aratandu-si „clasa” si creand controverse. roadele nepotismului in arbitraj sunt deja palpabile, incompetenta actualilor fluierasi fiind resimtita de-a lungul ligilor.

Marian – Ilfov  •  20 septembrie 2006, 9:27

Bun articol. Atunci se pare ca atat Steaua cat si celelalte echipe sunt indreptatite sa solicite arbitri straini. Se pare că, să fi arbitru, nu e chiar asa de rau.
Probabil că, prin diverse modalitati, faci o mica avere in urma arbitrajului. Chiar daca le-ai acorda prezumtia de nevinovatie putand considera ca vor sa fie corecti tot mai ramane indoiala selectiei (acum certitudine) prin care sunt promovati arbitri mediocri. Ne miram dupa aceea de ce sunt atatea greseli intr-un meci, unele atat de spectaculoase incat putem crede ca au fost facute intentionat si cand colo atata este capacitatea lor. Dar uneori cred ca sunt si intentionat facute, ce naiba nu trebuie recuperata spaga data pentru promovare.

Paso  •  20 septembrie 2006, 9:27

PTR.WOAW….

Si eu traiesc de 16 ani in strainatate dar nici n-am uitat de unde am plecat si
zii de zii incerc sa apar interesele tarii mele de bastina si nu sa o trag prin cacao. La modul in care scrii tu nu pot sa spun decit -„Pa”si”Vezi-ti de culesul rosiilor”

Bogdanbm  •  20 septembrie 2006, 9:36

Dupa parerea mea, ceea ce s-a intamplat la CCA, este de competenta penalului. Este un gen de frauda, inselaciune, fals. Sper ca in urma articolelor dvs si a emisiunilor de la tv in care s-a demonstrat clar ca una s-a intamplat la concurs si altele au fost rezultatele, procurorii sa se autosesizeze. Coruptia trebuie eradicata in orice domeniu, nu numai in politica. Va felicit pentru aceste investigatii si cred ca articolele dvs d-le Tolontan, ar trebui sa vizeze doar acest gen de operatiuni care se intampla in lumea sportului, nu numai la fotbal, si mai putin articole incitante despre cele trei echipe bucurestene. Intr-adevar, nu suntem prosti, insa eu cred ca dvs sunteti si „putincios”. Sunteti un ziarist cu ceva credibilitate si aveti datoria, fortez sa spun chiar si obligatia, de a demasca coruptia din sport. Nu uitati ca intr-o democratie normala, presa este a patra putere in stat. Sau cel putin asa se spune. Va doresc succes si am sa urmaresc daca acest scandal se va termina cel putin cu o trimitere in judecata. Daca nu, din pacate, singura noastra solutie pentru a trai intr-o tara normala, are o singura definitie: emigrarea

Cipper  •  20 septembrie 2006, 9:49

OFF TOPIC: zilele trecute unul din titlurile de pe gazeta zicea ca nu joaca nici Lovin in meciul de azi din cauza cartonaselor galbene. Azi e dat in 11-le de baza tot in gazeta. Noi ce sa mai intelegem? Care din autorii unuia din cele 2 articole dormea?

antisteaua  •  20 septembrie 2006, 10:02

In primul rand felicitari pentru articol domnule Tolontan. In al doilea rand, tot citind despre nesimtirea arbitrilor romani si refuzul CCA de a aduce arbitrii straini la derby-uri, ma gandeam la faptul ca financiar ar putea iesi mai bine cluburile si FRF desfiintand acea comisie patetica si aducand un lot de 20 de arbitri straini, inchiriati pe sezon, pe o perioada de 2-3 ani pana cand lichelele noastre realizeaza ca nimeni nu e de neinlocuit si acele salarii si prime chiar nu reflecta „munca” lor… Ar fi relaxant pentru orice suporter sa stie ca nu mai sunt suspiciuni legate de arbitraj, ca nu mai ies scandaluri ce ocupa mai mult spatiu decat meciul in sine. Sunt convins ca peste jumatate din presedintii de cluburi ar fii fericiti sa sprijine financiar aducerea „unui lot” de arbitrii straini. Deh, daca asa ne-am invatat noi romanii sa ne furam caciula, poate ca o mai si meritam. Dar as prefera sa vad Unirea Urziceni sau Tricotaje Ineu jucand bine in UEFA decat un club cu palmares fiind penibil in CL…

cosmin  •  20 septembrie 2006, 10:14

mi-e sila de ce se intampla in conducerea fotbalului si a arbitrajului ramanesc, doar atat pot zice.

woaw_beleaua  •  20 septembrie 2006, 10:15

pt Paso

Traiesti de 16 ani afara…si de ce INCA traiesti afara?

Nu sunt stelist, insa am fost la Valencia – Steaua. Betis – Steaua, Midllesborough- Steaua, nu sunt rapidist dar am fost la Hamburg,…… am tricoul nationalei ROMANIEI atarnat de un imens steag al ROMANIEI pe peretele camerei mele……. insa nimeni nu ma obliga sa ma mandresc cu ceea ce eu consider o mare mizerie …..ROMANEASCA….ceea ce a ajuns fotbalul intern romanesc

Cat despre culesul rosiilor…..ai ceva impotriva?..sau ai prefera sa iti fie sparta casa si masina?… patriotism e sa faci ceva , nu sa te prefaci ca faci, mascand defectele. …

….eu totusi cred ca se poate si mai jos de atat….abia a inceput campionatul..:)…si totusi se vorbeste de bani multi, pt Romania

cu respect Woaw_Beleaua

un Dinamovist  •  20 septembrie 2006, 10:17

Foarte bun articolul dvs. d-le Tolontan , ca de obicei as putea sa zic. Dar se va lua oare vreo masura? Ma indoiesc din moment ce Mircea Sandu afiseaza o indignare profunda dar intr-o tacere absoluta. Tin foarte mult sai amintesc d-lui Copos ca era unul dintre cei mai aprigi protestatari ai d-lui Craciunescu , iar acum il doreste la conducerea arbitrajului romanesc. Revenind la Mircea Sandu , face si acum ce a facut dintotdeauna adica nimic. Ma scuzati , de fapt face ceva : asteapta banii de la F.I.F.A. si U.E.F.A. !!! E si asta un lucru ptr. care isi merita salariul nu?

Io  •  20 septembrie 2006, 10:28

Si dovada ca au calitati genetic dobandite (a se citi metehne bine insusite) este arbitrajul reprezentntului de seama a fiilor de arbitri, Salomir. au poate au domnii arbitri exemple mai de soi in care se probeaza aceste calitati genetice?

Antibucuresteanu  •  20 septembrie 2006, 10:32

la puscarie cu acei arbitri care au masluit clasamentul

Cineva spunea aseara la OTV, ca daca am baga toti hotii la puscarie nu ar avea cine sa conduca Romania?

daca e chiar asa ca acceptam sa fim condusi de hoti si jmecheri ne meritam soarta

balmosh  •  20 septembrie 2006, 10:43

Nu-i lasa,Tolo! Zi de zi poti scrie macar trei rinduri,pina se intimpla ceva!
As adauga un singur lucru articolului tau: NU poti avea arbitri de calitate atita timp cit ani de zile existau o gramada de meciuri trucate. Uitati-va la italieni (poate cu exceptia cazului juventus) ce arbitri de calitate au dat si dau…In rest,coruptie,mizerie,neprofesionalism si neprofesionism…ca doar traim in Romania! 🙁

bogdi_v  •  20 septembrie 2006, 10:51

nu ne plictisim tolo!stai pe capul lor pana se va intampla minunea(demisiile)!tare ma tem insa ca nu va avea niciun efect campania asta impotriva mafiotilor astia!RUSINE SA LE FIE!

un arbitru  •  20 septembrie 2006, 11:02

un arbitru Says:

September 19th, 2006 at 1:20 pm
Haideti sa va mai dau amanunte referitoare la examenele pentru divizia c si b:
1. La examenul pentru divizia c, un arbitru din CS a abandonat dupa 2 ture la proba de rezistenta, iar cand mai era o tura a reintrat si a terminat proba, fiind notat ca pentru 3200 metri (baremul maxim). adica nota 10.
2. La examenul pentru divizia b, nu s-au comunicat concurentilor timpii obtinuti la probele de sprinturi (50 si 200 metri), iar notarea timpilor era facuta de dl. grigorescu dupa un “control” vizual al arbitrilor.
3. La proba scrisa, unii arbitrii au copiat nefiind “prinsi” de supraveghetori. Dar cel mai important lucru e ca nici pana azi concurentii nu au aflat grila de corectare. Notele celor respinsi au fost afisate de abia duminica, imediat dupa scandalul cu Luca. Si aici vine partea cea mai interesanta, multi dintre concurenti nu-si recunosc notele.
Mai vreti amanunte? la aceste examene “curate

Asta am scris ieri.
Azi mai vin cu doua amanunte:
1. Anul acesta s-au modificat conditiile pentru acceptarea candidatilor la examenele de promovare: se cereau 20 meciuri la arbitri si 30 de meciuri la asistenti; pana anul asta au fost 30 cu 40 de meciuri. „Intamplator” unii au facut exact 20 sau 30 de meciuri, unii chiar dupa termenul de depunere al dosarelor, cand au avut 2-3 meciuri consecutive, in timp ce alti arbitri somau.
2. Al doilea amanunt…s-au acceptat la concurs arbitri si arbitri asistenti care anul trecut au fost suspendati sau retinuti de la delegari.

Si in incheiere…se pregateste un nou val de promovari la exceptional….ATENTIE COPII DE ARBITRI!!!….invatati legile si regulamentele, ca oricum le pricepeti mai bine decat ceilalti…
Iar restul lumii…sa fiti atenti la urmatoarele promovari.

din partea fanilor STELISTI  •  20 septembrie 2006, 11:02

Am fost de-a dreptul stupefiat ieri de conţinutul unui aşa zis comunicat al clubului Poli Timişoara. Spun „un aşa zis comunicat” pentru că, de fapt, nu e vorba de nici un comunicat. E o înşiruire de dejecţii verbale şi de mizerii cum rar mi-a fost dat să văd.

Oripilat de această izbucnire de mahalagism, mă aşteptam astăzi să văd o reacţie corespunzătoare în presă. O condamnare -şi nu neapărat o înfierare cu mânie proletară- categorică a acestui limbaj incalificabil care poluează grav spaţiul public românesc. O blamare a aceastei izbucniri de mahalagism feroce care desfiinţează complet orice idee de dezbatere publică, dezbatere care presupune că sunt combătute ideile oponentului, iar nu că acesta este făcut albie de porci.

Speram, din partea celor care ne dau lecţii de morală şi ne propun repere în lumea agitată în care trăim, să califice ca atare această diaree verbală şi să taxeze mizeriile cuprinse în respectivul material.
Şi trebuie să vă spun că am avut un şoc. Un şoc imens.

Cei care îl taxau ultragiaţi pe MM pentru absolut orice ieşire care nu ar fi fost acceptată la Clubul Diplomaţilor şi pentru orice comportament care nu ar fi corespuns normelor de etichetă de la Palatul Buckingham, nu spun nimic despre această mizerie îngrozitoare. Absolut nimic acuzator despre elucubraţiile unui individ care are domiciliul la el acasă şi reşedinţa în arestul de la Rahova.

Mai mult chiar, aceasta mizerie este calificata ca o „declaraţie de razboi”. O declaraţie de război! Această mizerie! O tempora!

Trebuie totuşi să recunosc că lipsa completă de reacţie a celor care în alte rânduri erau ultragiaţi la ieşiri ce astăzi par nevinovate pe lângă aceste mizerii, nu mă miră întrutotul.

Sunt aceiaşi oameni care atunci când un antrenor -adică un om plătit să pregătească o echipă de fotbal, pentru cei mai puţin familiarizaţi cu înţelesul termenilor fotbalistici- a înjurat un PRIMAR -adică un demnitar al administraţiei publice locale, singurul demnitar local ales prin vot uninominal de către o comunitate- au trecut evenimentul la şi altele.
Sunt aceiaşi care ne propun modele de comportament inacceptabil: să oferi bani în public unei echipe cunoscute ca regină a jocurilor de culise pentru a juca CORECT!

Sunt aceiaşi care ne propun modele de moralitate:

– un fost înalt demnitar comunist care astăzi acuză pe toţi ceilalţi de legături cu comunismul. Un fost demnitar al statului care acuză pe toată lumea de corupţie, deşi el este singurul demnitar al statului care a fost nevoit să demisioneze -invocând o serie de motive penibile şi puerile- tocmai pentru a nu fi acuzat oficial de acte de mare corupţie. E aceeaşi persoană care azi afirmă că a fost întotdeauna dezavantajat de arbitri, făcându-se că uită că cum participa la delegarea în propria sufragerie a arbitrilor ce urmau să îi arbitreze echipa. Făcându-se că uită de legătura sa cu un fost arbitru care a fost fugărit de conducătorii adverşi la un meci al echipei în a cărei conducere se află astăzi. Se face că uită că a fost o epocă în care mai toţi arbitrii români erau dealeri Samsung.

– un personaj care a fost condamnat penal şi care acuză pe toată lumea de manevre oculte şi de tentative de blat, erijându-se în apostol al moralităţii. Deşi nu am o prejudecată împotriva celor care au fost condamnaţi penal şi care dovedesc sincer că vor să se reabiliteze – l-am citit doar şi eu pe Henri Charierre când eram în liceu- nu pot sub nici o formă să accept lecţii de morală de la un fost condamnat certat cu cele mai elementare norme ale bunului simţ.

– cel mai toxic personaj din peisajul fotbalistic românesc devine un model de cumpătare şi echilibru când trebuie să blameze ieşirea, regretabilă în sine, a unor fotbalişti de excepţie.

Sunt aceiaşi oameni care califică drept „eroare umană” un arbitraj evident părtinic al celui care se făcuse vinovat de una dintre cele mai scandaloase HOŢII din arbitrajul românesc şi care mai avea şi calitatea de angajat la o firmă a unuia dintre acţionarii principalei contracandidate a echipei care fusese dezavantajată flagrant de respectivul.

Sunt aceiaşi oameni care au urlat din toate puterile că Steaua a făcut blat la Vaslui în ultima etapă, bazându-se în exclusivitate pe declaraţiile unui patron care îi acuză pe proprii jucători sau pe arbitri la fiecare meci pierdut. Aceiaşi care acum se fac că plouă la declaraţiile aceluiaşi patron privitoare la non combatul unora dintre proprii jucători într-un meci cu o altă echipă care aspiră la titlul de campioană a României.

Sunt aceiaşi care…
Şi oare de la ei mă aşteptam eu să taxeze ca atare o mizerie fără seamăn?

Nu vreau să par paranoic şi nici nu cred că toată presa are ceva cu Steaua. Dar e clar că în România multă lume suferă de sindromul îngrijorării acute faţă de starea de sănătate a caprei celui aflat în imediata proximitate. Şi momentan avem cea mai frumoasă şi mai grasă capră! Ceea ce-i face pe mulţi să îi dorească nu doar o îmbolnăvire grabnică, ci chiar decesul!

Şi atunci chiar şi astfel de ieşiri la adresa omului care are un mare merit în construirea actualei echipe a Stelei devine acceptabilă pentru cei „îngrijoraţi”. Devine pur şi simplu o”declaraţie de război”. Că doar în dragoste şi în război totul este permis!

Însă aici greşesc onorabilii „formatori de opinie”. Pentru că netaxând astfel de ieşiri care ar face să roşească de ruşine pe orice mahalagioaică din Ferentari, îşi diluează şi mai mult credibilitatea şi aura de imparţialitate de care încă se mai bucură. Şi atunci când vor trebui să taxeze violenţa fizică vor constata că nimeni nu îi va mai băga în seamă. Tocmai pentru că nu au reacţionat deloc în faţa acestei violenţe intolerabile de limbaj.

O violenţă care mi-a adus aminte de cuvintele unui mare gânditor pasionat de imaginarea unui viitor mai bun pentru umanitate:”violenţa este ultimul refugiu al celor incompetenţi!”.

Depinde acum de toţi cei care alcătuiesc Steaua să răzbune prin performanţe jignirile groteşti aduse managerului general al clubului. Depinde de Oli, Carlos, Dică şi ceilaţi să îl răzbune pe teren pe MM. Pe omul care le-a stat alături la greu. Să se solidarizeze cu el şi să vorbească în teren. E singurul lucru care se poate face. Şi poate un banner care să îi arate lui MM că, în ciuda unor trecute neînţelegeri cu suporterii, nu e singur. La urma urmei, suntem o familie şi chiar în ciuda unor divergenţe membrii unei familii se ajută la greu.

Mai ales atunci când unul dintre membrii familiei e atacat banditeşte de un infractor. Căci dincolo de aerele de gentelman pe care şi le dă, dar care nu mai păcălesc pe nimeni, respectivul e doar un infractor de drept comun certat cu morala şi bunul simţ!

Forza Steaua! Mândru că sunt stelist!

Comentează