TOLO.RO
Avantajele din fotbal sînt ca banii în viaţă. Uşor vin, uşor trec. Dinamo a obţinut repede şi mai degrabă nejustificat eliminarea lui Thereau, dar n-a ştiut cum s-o folosească, fără driblingul de slalomist al lui Denis Şerban.
miercuri, 20 septembrie 2006, 10:22
Avantajele din fotbal sînt ca banii în viaţă. Uşor vin, uşor trec. Dinamo a obţinut repede şi mai degrabă nejustificat eliminarea lui Thereau, dar n-a ştiut cum s-o folosească, fără driblingul de slalomist al lui Denis Şerban.
Pînă la prima eliminare, „cîinii” jucaseră bine. Apoi au început să aibă complexul echipelor de hochei care, aflate în avantaj numeric, se miră de ce nu reuşesc să înscrie. Căzută în contemplarea propriei superiorităţi, Dinamo a jucat mai lent în 11 contra 10 decît în 11 contra 11!
În rest, criza din arbitraj continuă în direct şi la oră de vîrf. Asistentul Nagy ar trebui sa se breveteze pe sine drept cel mai mare telescop din lume, peste Aracibo din Puerto Rico şi SALT din Africa de Sud, de vreme ce a văzut contactul dintre Thereau şi Moţi. A existat ceva acolo, însă acestea sînt faze interminabile pe un teren de sport. Ţinerile şi împingerile reciproce nu pot fi eliminate decît împreună cu fotbalul.
Aşa cum am scris că Steaua a primit mai multe şi mai importante cadouri de la arbitru în derbyul cu Rapid, consemnăm acum că a fost dezavantajată în partida cu Dinamo.
maniosu • 20 septembrie 2006, 23:51
multa stima pt Alex, intr-adevar dinamovistii nu se pot bucura decat cand bat pe Steaua pt ca in rest ei nu pot simti gustul performantei avand o echipa mediocra. o sa ii invete aia minte prin europa ce inseamna fotbal
Gealy • 20 septembrie 2006, 23:51
Rusine! Sa vina arbitri tineri, care nu au contacte cu diversi interlopi de la mai multe echipe. Corpodean e opul lui dinamo si trebuia recuzat de la incput de STEAUA.
Ceea ce va ramane este faptul ca a mai fost nevoie de o eliminare (stupida e adevarat!) ca dinamo sa bata STEAUA in groapa, altfel ramanea egal.
Cum se face ca pana acum in Campionat, Cupa Uefa si in Champions League STEAUA nu a avut nici un eliminat iar in derby-urile cu contra-candidatele la titlu a avut 2 eliminati + 1 (fraierul de Nicolita)?
Inca o data rusine arbitrajului romanesc unde se fac promovarile pe pile si sacose cu bani/produse. RUSINICA!!! P.S. Desi sunt Stelist pot spune ca rapid a jucat mai bine ca dinamo… dar arbitrul a invins!
RED DOG • 20 septembrie 2006, 23:52
CONFORM ARTICOLULUI 3248792349283709…ALIN.4632904238432 „MIHAI DAVID” E GAY!!!CRAPA SI TU MAH SPURCATULE!!!
Gealy • 20 septembrie 2006, 23:52
Rusine! Sa vina arbitri tineri, care nu au contacte cu diversi interlopi de la mai multe echipe. Corpodean e opul lui dinamo si trebuia recuzat de la incput de STEAUA.
Ceea ce va ramane este faptul ca a mai fost nevoie de o eliminare (stupida e adevarat!) ca dinamo sa bata STEAUA in groapa, altfel ramanea egal.
Cum se face ca pana acum in Campionat, Cupa Uefa si in Champions League STEAUA nu a avut nici un eliminat iar in derby-urile cu contra-candidatele la titlu a avut 2 eliminati + 1 (fraierul de Nicolita)?
Inca o data rusine arbitrajului romanesc unde se fac promovarile pe pile si sacose cu bani/produse. RUSINICA!!! P.S.
Desi sunt Stelist pot spune ca rapid a jucat mai bine ca dinamo… dar arbitrul a invins!
BORNE • 20 septembrie 2006, 23:52
Sunt Stelist si sunt Mandru de acest lucru. Mai ales dupa aceasta seara. M-am suparat ca am jucat prost, m-am suparat pe naivitatea lui Banel, m-am suparat pe mizeriile de arbitraje (dar sa nu uitam ca si noi am beneficiat de ele pana acum).
SUNT MANDRU CA SUNT STELIST!
Pentru ca avem un jucator ca Petre Marin, care putea ajunge la spital pentru echipa.
Pentru ca avem echipa!
Pentru ca indiferent cum joaca fiecare, cum se poarta sau cat de elegant este fiecare STEAUA ESTE O FAMILIE.
Astept sa fie la fel si la altii. Atunci poate vom juca Steaua-Dinamo in sferturi de CL. Pana una alta, doar cu Rapid am ajuns acolo anul trecut.
SUNT MANDRU CA SUNT STELIST si ca am in suflet spiritul familiei Steaua.
Dinamovisti care va fluierati fotbalistii de culoare, Rapidisti care-l injurati pe Copos, Timisoreni care va luati de Alexa si Grigore, puteti spune si voi asta?
Va salut si va spun: luati voi campionatul, noi dormim noaptea cu constiinta curata si cu un sentiment de neegalat: facem parte TOTI din FAMILIA STEAUA.
SCUZA-MA DAR ASTA TREBUIA CITATA.. MARE MANDRIA NOATRA SA ARATAM LUMII INTREGI CINE ESTE steaua.. CA BUCURESTIUL NU ESTE CAPITALA BULGARIEI, ASA CUM SE CREDEA LA MADRID.. CA EXISTA DOAR O EKIPA CU ADEVARAT PUTERNICA IN ROMANIA.. SI ACEEA SE NUMESTE STEAU BUCURESTI.. CA 80 % DINTRE ROMANI SUNTEM STELISTI.. CA UMPLEM STADIOANE PTR. EI.. CA AVEM CE SA UMPLEM.. NU STAM PRIN GROPI.. CA SUNTEM O FAMILIE CU TOTII.. CA SUNTEM STEAUA.. NOI SUNTEM STEAU SI NE MANDRIM CA SUNTEM STELISTI.. FORZA STEAU..
wolf • 20 septembrie 2006, 23:52
trebuie luyate masuri impotriva acestor hoti ordinari care isi bat joc de o echipa ce face istorie pt romania in CL!!!
Gealy • 20 septembrie 2006, 23:52
Rusine! Sa vina arbitri tineri, care nu au contacte cu diversi interlopi de la mai multe echipe. Corpodean e opul lui dinamo si trebuia recuzat de la incput de STEAUA.
Ceea ce va ramane este faptul ca a mai fost nevoie de o eliminare (stupida e adevarat!) ca dinamo sa bata STEAUA in groapa, altfel ramanea egal.
Cum se face ca pana acum in Campionat, Cupa Uefa si in Champions League STEAUA nu a avut nici un eliminat iar in derby-urile cu contra-candidatele la titlu a avut 2 eliminati + 1 (fraierul de Nicolita)?
Inca o data rusine arbitrajului romanesc unde se fac promovarile pe pile si sacose cu bani/produse. RUSINICA!!!
P.S. Desi sunt Stelist pot spune ca rapid a jucat mai bine ca dinamo… dar arbitrul a invins! RUSINEEEEEE!
maniosu • 20 septembrie 2006, 23:52
frustrarea dinamovistilor in fata performantelor Stelei se vede acum in bucuria lor
unu • 20 septembrie 2006, 23:53
Nici eliminarea lui Nicolita nu a fost corecta, ptr ca arbitrul i-a spus lui Nicolita sa reintre oe teren imediat ce se reincepe jocul. Acesta a intrat shi Corpodean la eliminat. Asta ce mai e daca nu marsavie??/
COSMIN • 20 septembrie 2006, 23:53
Si bah desteptii lui peste daca va uitati bine in momentul in care Moti incepe sa cada se departeaza de Thereau si normal ca arbitrul de dincolo vede cotul cum se retrage …el trebuie sa vada un eventual offside si astia doi erau ultimii …nu va mai agitati aiurea ca nu aveti dreptate .Dar nah cum sa piarda steaua …uitati cate meciuri din ultimele le-ati rezolvat cu arbitrul ,observatorul,echipa adversa ….Dumnezeu nu bate cu bota si ia ca s-a intors roata ….
wolf • 20 septembrie 2006, 23:53
corpodean in seara asta ti-ai semnat sentinta…suntem 5 milioane de suporteri…n-o sa scapi de noi!!!
STEAUA_CAMPIOANA • 20 septembrie 2006, 23:53
CAINII stiu doar sa latre …BASESCULEEEE….SHO PE EI::::))))))))))
Mitza • 20 septembrie 2006, 23:53
Oare Nagy asta s indragostit asa repede de Thereau de l-a urmarit cu privirea pe tot terenul ma mir cum nu s-a dus shi la wc dupa el dak il iubeste asa mult
mau • 20 septembrie 2006, 23:54
Borcea zice acum pe Tv Sport ca Steaua a fost avantajata in meciurile trecute dar el nu a zis nimic si ca acum a cumparat arbitrii,acum e randul lui Dinamo.
Sa le fie rusine la toti! si la arbitrii si la ziaristi care nu striga decat cand sunt platiti si celor care ar trebui sa ia masuri dar ii doare in dos.
O rusine mare ,eu personal nu ma mai uit la Liga 1,mai bine ma duc la teatru ca e acelasi lucru..
.
.
SA VA VAD ACUM DOMNULE TOLONTAN CE SEMNAL DE ALARMA MAI TRAGETI, POATE VA BAGA IN SEAMA SI CINEVA CARE ARE PUTERE SA SCHIMBE CEVA!
Horia • 20 septembrie 2006, 23:54
Poate ca ar trebui ca un club mare, poate chiar Steaua, sa se retraga din campionat, in semn de protest. Ori avem meciuri corecte, si clasamente stabilite de fotbalisti nu de fluierasi, ori scoatem Romania din Europa.
Imainati-va, spre exemplu, ce impact ar putea avea la nivelul UEFA retragerea unu club precum Steaua din campionat. Nu cumva s-ar sterge cu buretele toate punctele obtinute de echipele romanesti si nici nu am mai prinde cupele europene?!?
Incep sa cred tot mai mult ca singura solutie pe care o avem ar fi tocmai SANTAJUL.
Ori dispare grupul de crima organizata CCA ori ne sinucidem pe plan european.
COSMIN • 20 septembrie 2006, 23:54
Puteau sa fie trei brigazi de arbitri straini ….chiar si americani azi ca pana la urma tot se urnea autobaza din poarta :)))))))))))
wolf • 20 septembrie 2006, 23:54
cel mai penibil moment a fost cand s-a fluierat finalul si banca javrelor a sarit in sus de bucurie…jalnici !!! au avut nevoie de 2 cadouri ca sa ne dea un amarat de gol…
Imatur • 20 septembrie 2006, 23:54
Esti ok, Tolontane!
maniosu • 20 septembrie 2006, 23:54
nu ati adus nici un trofeu Romaniei ba dinamovistilor in toata istoria voastra, asa ca traiti degeaba. e patetic sa tii cu dinamo , te faci de ras cand te intreaba cineva de performante
GEORGE • 20 septembrie 2006, 23:55
nu a fost rau intentionat, a dus mana la buzunar fara intentie cand sa-l elimine pe Tames.
dan • 20 septembrie 2006, 23:55
ce sa spun………toti ciobanii din tara asta in frunte cu torontan s-au gasit sa comenteze…….a fost o victorie clara si meritata , trebuie sa recunosatem ca nici acul si nici in meciul cu rapid steaua nu a stralucit…….ASTA E VALOAREA EI………….asa sa-i ajute dumnezeu…..:))
decebal • 20 septembrie 2006, 23:55
o victorie rusinoasa pentru dinamo,niste arbitrii hotii,si multe blaturi pt dinamo.ei bine asa nu se castiga un campionat.RUSINE
luctoronto • 20 septembrie 2006, 23:55
dinamo +corpodean =victorie ce rusine!
Intrebare cati jucatori de la STEAUA tb eliminati ca sa castige dinamo? raspuns = cel putin doi!???
Cititi raspunsurile de aici si de pe ols si vedeti cati suporteri indignati!Mi-e scarba de voi javre ordinare.De aceea nu veti avea performante europene ca ati fost si ramaneti cea mai urata echipa din tara! Niste militieni nenorociti!
Multa „bafta in uefa” si daca la anul incepeti in cl stiiti datorita cui: 1.STEAUA,2Rapid,3.Corpodean.
Dormiti linistiti ,Corpodean vegheaza!Lua-v-ar hingheri ,javre!
PS:apologize for my language!Ceau
alessyo • 20 septembrie 2006, 23:55
auzi tolontane ti-am mai spus io tzie ca ai gura spurcata de vreme ce esti suporter al aurolacilor, dar nu mai posta articole pro-steOAIA ca esti gazetar si mesieria iti interzice acest lucru. Da ce draq, nu ai scris despre arbitrul de la meciul steaua-vaslui, care a dat 2 penalty-uri gratuite, de ce nu ai scris de arbitrul de la meciul arges-steua care nu a vazut un penalty vizibil si de pe luna. Sau de ce nu ai scris de Corpodean cand l-a dat afara pe Zicu la Arad complet nejustificat? Aaaaa, acum este vorba despre echipa ta de suflet si de-aia ai scris, era sa uit….Lua-var naiba, ca nu va mai satura banii lui Berbecali…..
COSMIN • 20 septembrie 2006, 23:56
AUzi altu sa se retraga ?????????????? pen ce bah ??????????????hotzu striga hotzu sau cum??????????????????????????????
Lupu • 20 septembrie 2006, 23:56
arbitraju a fost prost . asistentu ala vede la 50 d metri o lovitura intalnita peste tot si nu vede la 2 metri cand ze kalanga il impinge p Saban . dar mai alarmant e ca un un suporter stelist a fost ucis d jandarmi intr`o incaierare produsa de tortele aruncate de dinamovisti . Ce vina avea ? ca s`a dus sa incurajeze STEAUA . si eu m`as fi dus dar stadionu ala imi provoaca alergie , sila si greatza.
Sorinake • 20 septembrie 2006, 23:56
Bai cat de PENIBIL e Porcea….nu am crezut niciodata ca e atat de RETARD…..s-a facut de kkt la TvSport….
un microbist • 20 septembrie 2006, 23:56
am vazut k zicea unu k in UCL no sa gasim echipe de amatori… da, normal, nu o sa dam peste steaua 😛
comet • 20 septembrie 2006, 23:56
Ai comfirmat ceea ce stiam cu totii. Gazeta e ziarul de casa al stelei. Pana si seful CCA (despre care stii si tu ce trecut pro steaua are) a spus ca a fost eliminare corecta, doar voi la gazeta va luati de arbitru. Pe reluarea TV se vede cum il loveste cu cotul in plex. Corect? Corect! Atunci ce mai vrei?
cris • 20 septembrie 2006, 23:57
CIOBANASII SI OITELE PLING SI BEHAIE PE LA TOATE POSTURILE TV IN FRUNTE CU TOLONTAN CARE DACA VEDE CLASAMENTUL INEBUNESTE.TOLONTANE NU MAI VB DE ARBITRI PTR CA HOTI MAI MARI CA STEAUA NU SUNT IN ACEST CAMPIONAT.STELISTILOR SUNTETI NISTE FRUSTRATI SI NISTE PENALI IN FUNTE CU MEMEEE SI CU BERBECALII.
BORNE • 20 septembrie 2006, 23:57
PTR. TOTI DINAMOVISTII : GANDITI-VA LA FAULTUL DE ROSU AL LUI TAMES ( BINEINTELES NEDAT, CA DOAR NU-I PROST CORPODEAN ) SI BUCURATI-VA… ( ACCEPTAND CA POATE, ELIMINAREA LUI THEREAU A FOST CORECTA )
PTR. TOTI RAPIDISTII: ADUCETI-VA AMINTE DE FAULTUL LUI RADA ASUPRA LUI BADEA.. SI BUCURATI-VA CA ATI FACUT EGAL CU A EKIPA CARE A JUCAT O ORA IN 10 JUCATORI ( DESI IMI PLACE CUM JOACA RADPIDUL SI LE UREZ BAFTA IN CUPELE EUROPENE , NU SI MAINE )
jiji • 20 septembrie 2006, 23:57
MAMAAA CE SCANDAL PT NIMIK TARA DE RATATI UYTATIVA DREK SI LA ALTE CAMPIONATE SI MECIURI TARI CU INVESTITI DE SUTE DE MILIOANE FACUTE PRAF DE ARBITRI CARE ARBITREAZA FINALE DE MONDIALE SI NU AI STIE TOATA EUROPA DA DE TIGANU TOT TIGAN..HUUUUUUUU V-NGURA
Barbut • 20 septembrie 2006, 23:58
Hai mai ca dinamo a avut si anu trecut 9 puncte avans si a pierdut :))))
Prevad ce o sa fie in viitor:Rednic demis si adus Antone in locul lui
maniosu • 20 septembrie 2006, 23:58
toata stima domnule Tolontan. luati masuri voi presa pt ca altfel ajunge dinamo prin europa si iar ne scade ratingul de tara, cu astia daca ajungem in liga aia mare in care joaca Steaua acum, ne facem de ras
Mitza • 20 septembrie 2006, 23:59
Nagy stia foarte bine doar isi facuse un control oftalmologic la un cabinet privat impreuna cu dl Borcea care i-a „platit consultatia” ,Extaordinar c ochii a avut azi Nagy.Dak e asa bun de ce oare nu vb cu americanii s il puna satelit in cosmo s ne spuna shi noua c s intampla peste tot
ady77 • 20 septembrie 2006, 23:59
Cataline vreau un articol: Cum de a vazut arbitrul?
E singurul arbitru care vede la 50m de el(la eliminare) si nu vede la 5m de el faultul lui Ze Kalanga asupra lui Saban. Si daca tot te pricepi la arbitraj poate imi explici si mie de ce Corpodean nu l-a eliminat pe Tames, pt al doilea galben?
L.E.: Cum de n-a vazut tusierul hentul la Ganea in careul stelist si nici macar nu a dat nici macar corner? El il vede numai Thereau?
alin022 • 20 septembrie 2006, 23:59
baaaaaaaaaaa stelistilor priviti la bbbbbeeeecccccccccccaaaalllliiiiii pe tv sport cum spune ca a fsot furat in mewciul cu rapid nu va e rusine cu un astfel de conducator
Dany • 20 septembrie 2006, 23:59
Discutie Sandu-Constantin(CCA) – Borcea – Copos :
propunem sa ii batem naibii odata pe astia ;
CCA:eu zic sa joace in 10 jucatori si noi in 11;
Copos :am incercat noi si nu am reusit, am mai primit si gol ;
CCA :atunci incercati in 9 ;
Borcea :gata am reusit, i-am invins in sfarsit! ;
Sandu :Astfel conform adunarii generale a FRF ( federatia de rahat in fotbal) decide cnf art 273 / 20.09.2006 urmatoarele : Echipa campioana si cu un parcurs excelent in CL, Steaua Bucuresti, va juca de acum incolo in 9 jucatori in meciurile cu viitoarele contracandidate la titlu !
antishiman husi • 20 septembrie 2006, 23:59
ciudat tare nenea tusieru`!!
pai daca „supercotul” francezului e de rosu, inseamna ca cel al lui Nesu (care evident a fost) e de toate culorile curcubeului!!
BORNE • 21 septembrie 2006, 0:00
CE GLUMA BUNA AI PUS: STEAUA EKIPA DE AMATORI.. HA HA HA.. CRDE CA A RAS TOATA LUMEA.. MAH.. ESTI AMUZANT.. SI DE ASTA NOI JUCAM IN CHAMPIONS LEAGUE.. SI VOI VA KINUITI SA AJUNGETI IN UEFA..
DACA STEAUA ( EKIPA DE AMATORI , JOACA IN C.L ) ATUNCI DINAMO CE ESTE? .. nU STIU .. TREBUIE SA MA MAI GANDESC
Barbut • 21 septembrie 2006, 0:00
Hai mai ca dinamo a avut si anu trecut 9 puncte avans si a pierdut :))))
Prevad ce o sa fie in viitor:Rednic demis si adus Antone in locul lui :))))
chuck • 21 septembrie 2006, 0:01
a avut dreptate marian iancu in privinta lu MM, cuvintele lui sunt dure dar exprima perfect realitatea
ar merita si psihopatul george becali un comunicat de acest gen
Teddy • 21 septembrie 2006, 0:01
Bai COSMINE, esti cam obraznic, te crezi cam superior. Ia invata-ne si pe noi muritorii de rau cum se judeca o faza. Eu n-am contestat nici o faza, sunt profesionisti care analizeaza fazele acestea. Dar nu, acum ne trezim toti neica-nimeni sa ne dam si noi cu parerea. Eu zic sa stai cuminte in banca ta.
Argus • 21 septembrie 2006, 0:01
MECIUL dInamo – STEAUA in CIFRE:
2 eliminati in tabara STELEI >>> 1 jucator eliminat pe drept
1 jucator eliminat pe nedrept
90 de minute dinamo nu a marcat, desi a avut 2 oameni in plus
3 atacanti: tripleta N&D&G (initiale ce trimit la formatii care fac playback … a nu se citi sunt cu microfonu in gura) nu a marcat impotriva stelei
1 arbitru asistent iredentist si revizionist >>> 11+1=dinamo
Marti Steaua VA FACE ISTORIE, ALTII VOR FI MARTORI LA EA !!!
Bogdan • 21 septembrie 2006, 0:02
ia numarati fazele de poarta pe care le-ati avut, dupa care uitati-va la posesie…adunand toate astea o sa va dati seama ca n-ati jucat nimic, ati sperat sa trageti de un egal, ca si cu rapidul…nu v-a mai mers
mau • 21 septembrie 2006, 0:02
Gata de maine fotbalul romanesc se schimba,Becali face autodenunt ca a dat spaga….
No Name • 21 septembrie 2006, 0:02
Pacat ca din cauza unui incompetent se poate distruge un meci la care se uita milioane de oameni. Dupa astfel de decizii, ma intreb, oare de ce primeste un jucator cartonas doar pentru ca-si sustine parerea (si uneori chiar are dreptate), si arbitrul, de obicei, pierde doar onorariul de la meciurile la care nu participa ulterior. Nu le mai dati nas arbitrilor, ca uite ce au ajuns sa faca!
SNoopd0g • 21 septembrie 2006, 0:02
Domnu doctor docent in materie de spot…mai masoarati cuvintele…si tu si tot gsp`u….sunteti niste stelisti ordinari
Comentariile sunt închise.