TOLO.RO
Avantajele din fotbal sînt ca banii în viaţă. Uşor vin, uşor trec. Dinamo a obţinut repede şi mai degrabă nejustificat eliminarea lui Thereau, dar n-a ştiut cum s-o folosească, fără driblingul de slalomist al lui Denis Şerban.
miercuri, 20 septembrie 2006, 10:22
Avantajele din fotbal sînt ca banii în viaţă. Uşor vin, uşor trec. Dinamo a obţinut repede şi mai degrabă nejustificat eliminarea lui Thereau, dar n-a ştiut cum s-o folosească, fără driblingul de slalomist al lui Denis Şerban.
Pînă la prima eliminare, „cîinii” jucaseră bine. Apoi au început să aibă complexul echipelor de hochei care, aflate în avantaj numeric, se miră de ce nu reuşesc să înscrie. Căzută în contemplarea propriei superiorităţi, Dinamo a jucat mai lent în 11 contra 10 decît în 11 contra 11!
În rest, criza din arbitraj continuă în direct şi la oră de vîrf. Asistentul Nagy ar trebui sa se breveteze pe sine drept cel mai mare telescop din lume, peste Aracibo din Puerto Rico şi SALT din Africa de Sud, de vreme ce a văzut contactul dintre Thereau şi Moţi. A existat ceva acolo, însă acestea sînt faze interminabile pe un teren de sport. Ţinerile şi împingerile reciproce nu pot fi eliminate decît împreună cu fotbalul.
Aşa cum am scris că Steaua a primit mai multe şi mai importante cadouri de la arbitru în derbyul cu Rapid, consemnăm acum că a fost dezavantajată în partida cu Dinamo.
bono_vox • 20 septembrie 2006, 22:47
parca e prima oara cand dinamo castiga cu ajutorul arbitrilor….
ce va mai mirati atata?
Ili • 20 septembrie 2006, 22:47
Nu itati stelistilor cum ati ajuns sa jucati in Cl. Vasluiul e doar cel mai recent exemplu. sTEAUA nu are valoarea la care visati voi si nu o va avea vreodata. O campioana fabricata, o surpriza la Kiev si multe multe goluri ce vor veni de la Lyon si real, pregatesc berea pentru a sarbatori golurile din plasa stelei. Hai pa.
Sonny • 20 septembrie 2006, 22:47
Promptitudinea cu care a fost postat articolul ma face sa cred ca autorul e un stelist frustrat…
Para • 20 septembrie 2006, 22:47
Bai jegosilor de stelisti, daca nu cumpara JIJI meciurile ca nu mai are lovele este un kakat de campionat nu?Ia uitati-va la posesia balonului din meciul asta uitati-va de cate ori s-a apropiat steaua de poarta lui Gaev?
bla bla • 20 septembrie 2006, 22:47
tolontane cam slabutz comentariu avand in vedere ce greseala imensa a facut tusierul.Sareai mereu cu gura mare pe Steaua cand primea cate ceva si acum parca soptesti ceva asa comentezi arbitrajul clar impotriva Stelei.Si mai vrei sa te credem ca esti impartial! Esti doar un mincinos ca toti ceilalti manat de interese!!
ze kalanga • 20 septembrie 2006, 22:48
ze kalanga cot la petre marin ce a fost ? hentz?
Dinamo chiar nu a avut nici o faza decat aia lu ganea cu capu si golu de norocos a denis… [bulan 2 contre si mingea ramane la el…]
derby-urile vor fi arbitrate de romani vor ramane tot timpu impotriva Stelei.
iar nogy sa se duca la buda….
Fosta Planeta Pluto • 20 septembrie 2006, 22:48
inca ceva… PT TOTI DINAMOVISTII:
!!! LASATI-NE SA JUCAM IN GRUPELE CHAMPIONS LEAGUE !!!
spoony • 20 septembrie 2006, 22:48
sa fim seriosi, nu era nici macar de galben incidentul dintre Thereau si Moti, dar se pare ca arbitrul de tusa era imbracat in rosu. Cine stie, poate la sfarsitul campionatului asistam la un calciopoli al Romaniei, si o vom vedea pe dinamo in B cu -30 de puncte
Fortza Steaus
tataie • 20 septembrie 2006, 22:48
Pentru rako…..stelistul…
Ti-am spus eu ca „s-ar putea sa faceti fete-fete” cu Rapid si Dinamo……
MA BUCUR CA V-AM TRAS IN TEAPA…..
Pana acum ne suparam pe tusierii care nu-i ajuta pe centrali si acum sariti pe asta care -si face datoria…..
Nu stiti sa pierdeti… E SI ASTA O ARTA CE NU ESTE LA INDEMANA ORICUI…
Cocosu • 20 septembrie 2006, 22:48
Nu puteti vorbi de arbitraj tocmai voi care doar cu arbitrii ati facut egal sau eventual ati batut!!!! Dedicam victoria lui MM Stoica
capone2006 • 20 septembrie 2006, 22:49
daca nu se poate cu centralu(corpodean) mai exista si un plan B : tusierul(nagy)
filip • 20 septembrie 2006, 22:49
al doilea galben la tames la faultul asupra lui lovin n-a vaz corpodinamovistul
stelistul • 20 septembrie 2006, 22:49
hotie la drumul mareeeeeeeeeeee
Corpodean • 20 septembrie 2006, 22:49
Eu nu sunt nemultumit. Dinamo va fi iar praf in Europa si abia atunci se va demonstra ca Borcea umbla puternic la arbitri. Prea penala a fost faza cu Thereau ca sa creada cineva ca arbitrul ala nu a fost cumparat. Aia nici greseala nu poate fi considerata.
In orice caz … se cunoaste ca DInamo e praf . Ii trebe 2 oameni in plus ca sa poata da un gol. Va fi iar ciuca batailor in grupele cupei Uefa
Vlad Dumitrescu • 20 septembrie 2006, 22:49
Pt Catalin: inainte de presupusul cot al lui Marin a fost lovitura lui Ze K la Marin, peste fata!
Pt: Catalin Tolontan: Dinamo face ce a facut in toata istoria: FURA! Asistentul telescop cotit (pt ca presupusa lovitura ar fi fost oricum pe „camera oposee”) si-a luat cu siguranta malaiu’. Nu poti interpreta semnalizarea lui altfel decat INTENTIE CLARA!!!
Oricum, dinamo a facut investitii remarcabile, printre care si arbitrii. Mi-e scarba de acest campionat unde se poate cumpara orice.
NU AM NIMIC DE REPROSAT BAIETILOR NOSTRI! AU ACOPERIT 5 ABSENTE DIN ECHIPA DE BAZA SI HANDICAPUL DE UN OM, 55 DE MINUTE. BRAVO BAIETI!
DINAMO A FOST PENIBILA SI DACA AJUNGE IN LIGA SE VA FACE DE RAS.
Sangre • 20 septembrie 2006, 22:49
Oare ce meci ai vazut Tolontane?????????????Zi daca esti stelist asa nu mai citim articolele tale ar trebui sa fii obiectiv ca ziarist!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!dar nu poti fiiiiii nu-i asa????????????Cotul lui petre marin l-ai vazut?????????????
anjin • 20 septembrie 2006, 22:49
Javrelor,mars la cotet.Toata lumea stie ce meciuri ati facut cu Astra & National in cupa acum cativa ani.Ce faceti cu asemena rezultate mincinoase cand in Europa ati fost si veti ramane ZERO barat??? Acum,hai fiti fericiti,stati in cur si lingeti-va pe P#*A!!!
Nicu_Cluj • 20 septembrie 2006, 22:49
Mai baieti asta ce arbitraj a fost? Thereau eliminat pt ca i s-a parut tusierului ca s-a frecat de Moti. Pai faze de astea cred ca a vazut tusierul asta zeci in cate un meci. Sau era primul meci pe care-l arbitreaza? Tames trebuia sa ia al doilea galben pe final de repriza dar Corpodean s-a induiosat de privirea plangatoare a dinamovistului, in schimb a zambit ironic catre Nicolita pe final de meci, al doilea galben si eliminare. Impartial centralul asta. Ne miram ce arbitraje avem si ca nu iesim deloc in Europa cu ei. Cate un Salomir cate un Corpodean decid pana in final cine e campioana si cine joaca in Europa. Mai baieti ar trebui la fiecare meci sa fie antrenori straini cu astia riscam sa jucam tzurca in Liga lui Mitica. Dinamo are meritul ca a insistat dar asta pe fondul impingerii de la spate a echipei de arbitrii. Rezultat mincinos. Scuze pt dinamovisti dar sa nu se imbete cu apa rece. N-au demonstrat nimic. Au inscris doar cand aveau 2 oameni in plus cand de fapt trebuia sa se joace cel putin 10 la 10.
carmen • 20 septembrie 2006, 22:49
nu stiu de ce mai speram la fotbalul mare knd la noi arbitrii fluiera la comanda.oare de ce steaua are performante mari in europa,si aici nu?pt k acolo se joaca pe teren,nu in culise.asa k pt toti dinamovistii si rrapidistii……..CIOCU MIC!STEAUA e peste voi.pt cei care se bucura asta seara pt victoria lui dinamo ar trebui sa o faca cu capul plecat.
O „LIGA I” de tot C***T-ul.FORTA STEAUA!!!!
Ciprian • 20 septembrie 2006, 22:50
Tamas trebuia si el eliminat !!!!!!!!
DINAMOOOOOOO • 20 septembrie 2006, 22:50
DINAMO VICTORIOASA
stelistii….ciocu’ mic
Florin • 20 septembrie 2006, 22:50
NO COMMENT. E frustrant! Daca nu suntem in stare sa batem Dinamo si Rapid, dar de Lyon si Real ce sa mai zic? Sa speram ca „magia” de la Kiev a lui Oli va funtiona si in urmatorul meci din Liga Campionilor!
lupino • 20 septembrie 2006, 22:50
Important este ca Dinamo a obtinut astazi o victorie mare…de 7 puncte avans…
E adevarat ca jocul a lasat putin de dorit dar asta a fost in principal din cauza echipei din Ghencea care a venit hotarat sa se apere din primul pana in ultimul minut…pacat…ar fi putut sa fie un meci spectaculos…
E de prisos sa ne intrebam daca a fost eliminat sau nu pe nedrept francezul…asta e…oricum nu cred ca prezenta sa in teren ar fi putut influenta rezultatul final…steaua a arata ca o echipa obosita i mult prea cufundata in meandrele orgoliului…a uitat ca nu un meci face o echipa mare…
In rest numai de bine domnule Tolontan…tineti-o tot asa…si sa nu uitam…FORZA DINAMO…
Ana • 20 septembrie 2006, 22:51
Daca era sa castige Steaua nu se mai spunea nimic de arbitraj! Sa nu se mai „c_ce” pe ei ziaristii, ca in totdeauna incearca sa-i avantajeze pe stelisti prin articolele create…
Si pe voua va platesc salariile Becali???
Dinamo este campioana pe merit!!!
Cititor infocat al GSP • 20 septembrie 2006, 22:51
GigiBecali va face diferentza!! acum se fac nishte declaratzii si afirmatzii la cald, dar tot Steaua va lua campionatul! Statzi linishtitzi stelishtilor…lasa-tii sa se bucure si ei ca au batut o echipa cu doi oameni mai putin… va veni si vremea noastra….
soccer_fan • 20 septembrie 2006, 22:51
Eliminare gratuita la Thereau imediat dupa o faza in care Tamas trebuia eliminat. Sper sa nu mai vad aceasta caricatura de arbitru pe terenul de fotbal vreodata. Unii fac performanta in Europa ca sa profite altii. Sper totusi ca Steaua sa recupereze diferenta, ar fi pacat sa ne facem tara de ras cu Dinamo in Champions League.
mark21 • 20 septembrie 2006, 22:51
una peste alta dinamo a meritat mai mult victoria , dar nici un egal nu era un rezultat mincinos
eu • 20 septembrie 2006, 22:51
Clar. Tusierul nu putea sa vada de la 50 m o lovitura cu cotul. In schimb comentatorii TVR au vazut fix din cabina lor nu numai lovitura ci si tipul ei. Exact din acelea din care „vedem cu sutele la cornere”. Rusine TVR. Eu nu cred as putea sa devin comentator TVR pentru ca nu sunt stelist. O fi o conditie de angajare?
Leo • 20 septembrie 2006, 22:51
4 faze importante: eliminarea lui Thereau, eliminarea lui Nicolita, razgandirea lui Corpodean in cazul lui Tames, lovitura libera centrala oferita cadou lui Niculescu. De asta Corpodean ramane cel mai important arbitru al Cooperativei. Arbitraj de clasa, ciupeli de mare clasa.
Superb golul lui Serban! Dar interventiile stelistilor, mai ales a lui Stancu, sunt exact ale unora care se tem sa-l atinga in vreun fel. Marele arbitru era la panda. Iar Nagy sigur ar fi semnalizat inaintea lui Corpodean penalty.
Conducerea lui Dinamo, va rog, niste bistari in plus in punga. Merita baietii, pentru partea artistica.
denis • 20 septembrie 2006, 22:51
Steaua obiectiv 2x realizat 1x.
In cele 2 meciuri derby Steaua si-a propus clar sa nu piarda pornind in ambele din start cu acest obiectiv. Este clar echipa campioana simte lipsurile care le are Radoi, Iacob acum si Paraschiv si atunci a sacrificat campionatul pentru Liga Campionilor pana la iarna. Calculul a fost clar 4 puncte de Dinamo in iarna sunt de remontat. In general dupa pregatirea de iarna de la Forban, Steaua in fiecare an are un retur destul de bun cel putin in primele 10-12 etape din retur. Deasemenea Steaua este f populara in tara si are echipe „surori” Jiul, Vaslui, Galati, UTA care vor muri pe teren pentru Steaua. Tot din retur Steaua va avea in teren pe Radoi, Iacob, Paraschiv, Dica, Badea plus inca 2-3 achizitii care se vor face cu banii din Liga Campionilor ceea ce practic o va face greu de invins. Calculul a fost perfect dar s-a uitat un singur lucru asa cum tu ai arbitri de casa au si altii, asa cum tu ai strigat in retur hotii asa au strigat in acest tur altii. Totusi Steaua are prima sansa la titlu si la 7 puncte distanta dar va mai avea mult de suferit pana la iarna datorita absentelor, frontului din Liga Campionilor si a arbitrilor.
Daniel • 20 septembrie 2006, 22:52
Re: Ares
Bha baiatule! uiti ca a fost filmat din unghi opus…noi abia vedem o incercare de contact….traiesti in alta lume…
PS. te rog urmareste filmuletzu…si nu mai bea atat!!
bogdan • 20 septembrie 2006, 22:52
jaf la drumul mare! hotie pe fata! huooo!
eliminare la tames in mm corpodene!
te prind pe strada intr-o zi…
unde a vazut vulturul ala eliminare la thereau? de fiecare data dinamo fura pe STEAUA!
Lotto • 20 septembrie 2006, 22:52
In ciuda realitatzii din ce in ce mai crude, pe zi ce trece, continui sa visez la un meci de fotbal ideal… asta insemnand, in cateva cuvinte, faze-spectacol create de oameni (din fericire, am vazut o multzime 🙂 ), dar judecate (a se citi arbitrate) de masini impartziale, care nu pot fi virusate (a se citi cumparate 🙂 ); poate k sunt subiectiv (cam roshu-albastru scrie pe mine, in ceea ce priveste campionatul intern…), dar arbitrajul din seara asta nu poate fi calificat decat ca o mare, mare mizerie… sunt de meserie, cum se spune, asa incat ma intreb DE CE la acest soi de arbitraj NU EXISTA O CALE DE ATAC, care sa rastoarne (in termeni tehnici sa „caseze” 😀 chiar s-ar potrivi cuvantul asta 😀 ) decizii atat de viciate… in fine… sa speram ca CINEVA E ACOLO SUS SI VEDE (ei, acuma nu ma acuzatzi k ma dau cu „sefu’ ” :-P), iar in cele ce vor urma se va face, intr-un fel sau altul, dreptate 🙂 stiti voi la ce ma refer 😉
seara buna, la care mai puteti,
Lotto
marius • 20 septembrie 2006, 22:52
1) Thereau nu merita rosu – probabil acel tusier bozgor are niste lentile de contact modificate care folosesc drept binoclu.
2) Tames merita al doilea galben
3) Cotul lui Ze Kalanga la Petre Marin – rosu direct
n) etc.
sa mai zica cineva ca Steaua cumpara arbitrii !
Rogojina • 20 septembrie 2006, 22:52
Io batuth Dumnezeu pe oieri,auzi ,cica becali presedinte,ce stupizenie!!!!!
Vieira • 20 septembrie 2006, 22:52
Arbitrajul a favorizat Dinamo prin forta imprejurarilor, nu a fost nimic deliberat. Asta se intampla cu echipele pozitive, au parte de decizii pe masura. Steaua nu a vrut sa joace nimic, iar Petre Marin merita rosu la pumnul aplicat lui Ze Kalanga. Problema de fond e alta: furata de arbitrii sau nu, Steaua e sufocata de mizele multiple, e mult prea artagoasa si indisciplinata. Va avea probleme imense dupa inca cinci meciuri in Liga. Va mai pierde, va mai distruge vestiare, va mai pocni suporteri… Pacat.
armanovici • 20 septembrie 2006, 22:52
No comment…stiam dinainte ca asa va fi cand am auzit ca „eroul” partidei va fi Corpodean…surpriza a fost tusierul…Asul din maneca…la asta nu ma asteptam!
Andreea • 20 septembrie 2006, 22:52
Un meci castigat de dinamo….arbitrii de toata jena, ar trebui sa isi dea singuri suspendare pe viata….cand am vazut in ce hal se bucurau dinamovistii mi-am spus ca n-au ce cauta in Champions League…mare noroc ca in CL nu arbitreaza romani….RUSINE ARBITRILOR, RUSINE dinamo ca n-ati fost in stare sa dati gol decat dupa ce niste arbitri manjiti au eliminat 2 stelisti, BRAVO STEAUA, suntem mandrii de voi chiar daca unii vor sa vada STEAUA in cadere….
Chris_t • 20 septembrie 2006, 22:52
!@#$% !@#$%de ungur borat si de corpodean nesimtit. Tine cartonasu in buzunar la tames, !@#$% de idiot!!!Sa va bubuie casa de la buteliile pe care le-ati luat astazi, nerusinati imputiti!!!
fallout • 20 septembrie 2006, 22:53
ca o parafrazare a limbii de lemn mestecata de vestitii crainici teveristi si radiodifuzionisti – conducatorii dinamovisti si-au dorit mai mult victoria. si-au stiut ce sa faca pentru asta.
mactatus • 20 septembrie 2006, 22:53
se vede sfera de influenta a Ministerului Administratiei si Internelor. Peste tot nu este voie cu fumigene si artificii, la dinamo este. Aia de la dinamo rup scaune si se iau la bataie cu jandarmii, isi iau cel mult cateva pulane si amenzi. Cei de la steaua sau alte echipe sunt tratate cu gaze lacrimogene. Este egalitate, da’ nu pt catei, cotei, javre penale. Ei au cusca mai la etaj, da’ o sa ma distrez cand sa vi-o luati in cupele europene. Cat bulan poa’ sa aiba penalu’ ala de rednic? La vaslui au avut aia cred ca 10 ocazii, dinamo maxim inca 2. Nu tine bulanu’ la infinit cateilor, va asigur. Oricum voi tre’ sa multumiti stelei pt denis serban, catalin munteanu, danciulescu, ca de la voi din pepiniera…mai rar ceva jucatori..cel mult cotonogari gen alexa. Si as vrea sa vad asa cum i s-a retras sprijinu’ lu’ Salomir pt lista FIFA, sa i se retraga si lu’ Corpodean. Nu stiu daca ati observat, da’ mai nou steaua nu mai este ‘dezavantajata’ cu centralii, ci cu tusierii. Ex: Nagy si ala din meciul cu rapid, care ‘n’a vazut’ cum badea a fost calcat.
Corpodean • 20 septembrie 2006, 22:53
Bre . Da daca totusi Dinamo nu ia campionatul si cheltuie banii de CL pe arbiri in avans si apoi da chix? Se destrama DInamo din cauza datoriilor? 😀
capone2006 • 20 septembrie 2006, 22:53
nici la un meci de juniori nu poti sa elimini iun jucator pt asa ceva chiar nici la o partida de fotbal feminin. jenat fratilor nu putem face nimik cu asa albitri
mihaibujie • 20 septembrie 2006, 22:53
In europa nu o sa aveti nici un Nogi. Sa va pregatiti bine pentru grupele cupei uefa , unde nu o sa prea faceti fatza.
andrei • 20 septembrie 2006, 22:53
singura echipa cu care tin in lumea asta este fc barcelona,insa eliminarea francezului mi se pare justa.nu avea mingea,nu era intr-o pozitie de gol.
s-a vazut clar cum cotul acestui il loveste pe pulhac sau moti:))
chiar daca nu a fost dura,lovitura este inacceptabila.
pe teren joci fotbal,nu te bati cu adversarul.
daca urmariti campionatele din europa veti vedea ca asa ceva nu se tolereaza.
nu a fost un meci frumos,insa s-a alergat mult.
cred ca trebuia sa se termine egal,nici o echipa nu merita victoria.
un stelist • 20 septembrie 2006, 22:53
sunt mandru ca sunt stelist pt ca ina cest meci oli a improvizionat o schema tactica care nu prea a fost folosit – stancu mijlocas dreapta cand banel era fundas?spoi bostina care nu s-a miscat deloc, iesirfea lu p marin. lipsa lui para,cristocea,— eliminarea pe nedrept a lui Therreau + oboseala de la kiev+accidentarile lu Radoi +iacob….dar vedeti voi javrelor in ghencea fara 4 nu scapati…dar ii urez bafta cu Lyon
un stelist • 20 septembrie 2006, 22:53
sunt mandru ca sunt stelist pt ca ina cest meci oli a improvizionat o schema tactica care nu prea a fost folosit – stancu mijlocas dreapta cand banel era fundas?spoi bostina care nu s-a miscat deloc, iesirfea lu p marin. lipsa lui para,cristocea,— eliminarea pe nedrept a lui Therreau + oboseala de la kiev+accidentarile lu Radoi +iacob….dar vedeti voi javrelor in ghencea fara 4 nu scapati…dar ii urez bafta cu Lyon
forever_steaua • 20 septembrie 2006, 22:53
Cat spirit de observatie a avut tusierul la faza cu Thereau si Moti, in schimb n-a vazut un fault si un hent petrecut sub ochii lui. Dar poate-i avea inchisi…
Oricum, Steaua este cea mai buna si cea mai iubita echipa din Romania. De asta se temeau si spurcatii de nu le-au dat voie stelistilor sa cumpere mai multe bilete. In Spania au putut romanii sa cumpere 4000 de bilete pentru meciul cu Real, acolo nu i-a impiedicat nimeni si nici nu s-au pus afise prin care sa se interzica achizitionarea biletelor de catre femei sau copii. Dar …. asta e. Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul. Acelasi timp care ne va demonstra cine este singura echipa din Romania care ne face cunoscuti peste hotare. Dinamo si Rapid vor iesi repede din Uefa, sunt sigura.
RUSINE DINAMO? O FAZA TOT MECIUL ???? • 20 septembrie 2006, 22:54
DE CE DINAMO A FOST IERTATA DE AL 2 LEA GALBEN SI STEAUA A LUAT ROSU DIRECT ????? ASTA E O INTREBARE CARE VA PRIMI RASPUNS LA ESECURILE ECHIPEI DINAMO IN UEFA!
AU AVUT O SINGURA FAZA PE POARTA IN MINUTUL 93!
STEAUA ARE JUCATORI DE MARE VALOARE! SA REZISTI IN 9-11 ! PANA IN ULTIMUL MINUT,,, SENZATIONAL ! BRAVO BAIETI ! ATI LUPTAT PENTRU NOI! ATI LUPTAT PENTRU FRUMUSETEA FOTBALULUI !
STEAUA MERITA TITLUL !!!!! RUSINE DINAMO PENTRU UN MECI DE TOATA JENA!
ASTA E O ECHIPA DE cHAMPIONS LEAGUE?
HA:) HA 🙂 HA 🙂 HA:)
Dan • 20 septembrie 2006, 22:54
ha ha ha, ce bine imi pare! Asta-i pt golul norocos dat Rapidului pe final de meci.. sic
Comentariile sunt închise.