TOLO.RO
1. Trimisă de un cititor. Cine l-a pus preşedinte pe Mircea Sandu? Cine l-a contestat vehement pe Ion Crăciunescu? Cine îl acuză pe Mircea Sandu? Cine îi contestă pe cei care l-au schimbat pe Ion Crăciunescu. Răspunsul e unul singur: Gigi Becali.
joi, 21 septembrie 2006, 7:13
1. Trimisă de un cititor. Cine l-a pus preşedinte pe Mircea Sandu? Cine l-a contestat vehement pe Ion Crăciunescu? Cine îl acuză pe Mircea Sandu? Cine îi contestă pe cei care l-au schimbat pe Ion Crăciunescu. Răspunsul e unul singur: Gigi Becali.
2. Spre deosebire de colegii lor din Vest, care sînt funcţionari bancari, ingineri, medici sau frizeri, arbitrii români au în marea majoritate statutul de oameni de afaceri. Fie s-a deschis la CCA o filială MBA cu circuit închis, fie ei s-au capitalizat de-a lungul acestor ani dintr-o sursă privilegiată. De fapt, o ştim cu toţii! Banii şi avantajele din fotbal au investit în ei.
3. Moment amuzant în discursul patetic al lui Mihai Stoica. „Numai voi, presa puteţi face ca aceste lucruri să se schimbe!”. Bine că n-am intrat în silenzio stampa!
4. Jandarmeria are două probleme. Bate bine şi comunică prost. Dacă s-ar dovedi mai puţin violentă şi mai concentrată pe a-şi explica acţiunile şi felul de a opera, poate că n-ar mai fi atît de înjurată.
5. Scandal la Fanatik între Gigi Becali şi Corpodean. De fapt, între Becali şi o umbră care se pitise dincolo de receptor. Asta înseamnă să fii un arbitru vulnerabil, care să nu-i poţi închide telefonul sponsorului. Şi să te mai vezi cu el la tribunal!
6. Pe de altă parte, pentru că jandarmii sînt, prin definiţie, nesimpatizaţi, înghiţim prea uşor explicaţii ale unor suporteri vandali, care strigă: „De ce ne-aţi bătut cînd eram întorşi cu spatele?”. Păi, după ce aţi aruncat cu pietre în jandarmi aţi fi vrut să vă întoarceţi cu spatele şi să strigaţi „Piua!”?
Patrick • 21 septembrie 2006, 22:39
mi se pare ca se uita undeva la la Dica….
Patrick • 21 septembrie 2006, 22:39
mi se pare ca se uita undeva la Dica….
One-Man Show • 21 septembrie 2006, 22:39
Consider ca am fost constat in atitudine, iar Tolontan nu merita (deshi ne aflam pe „taramul” sau) atentie; prin intrebarea pe care a adresat-o (presupunand ca este cine sustine ca este) face dovada ca actiunile sale sunt menite doar sa creeze trafic shi ca resimte o puternica durere in palarie fata de subiect.
VladCom • 21 septembrie 2006, 22:39
Domnule Tolontan, va propun sa demarati o ancheta! O ancheta care sa scoata la iveala mai multe lucruri despre acest colonel Georgescu. Va fac aceasta propunere pentru ca am niste intrebari la care inca nu am gasit raspuns:
1. Colonelul Georgescu a afirmat ca jandarmii au fost provocati de catre suporteri. Este oare normal ca fortele de ordine sa raspunda la provocari?
2. Cum se face ca un numar atat de mare de jandarmi i-au asteptat pe suporteri la iesire? Oare s-or fi vorbit intre ei sa ii atace pe stelisti? Sau a fost totul un ordin primit de la un ofiter superior?
3. Domnul colonel spunea ca jandarmii au fost agresati dse catre suporteri. Desi am vazut manifestarile violente ale acestora din urma, sunt curios: care este numarul exact al jandarmilor care au suferit leziuni majore?
4. Eu stiam ca in momentul in care un om manifesta violenta este prins, incatusat si dus la cea mai apropiata sectie de politie. De ce jandarmii i-au batut pe suporteri in loc sa-i aresteze? (la stiri au spus ca doar 19 persoane ar fi fost arestate)
Va multumesc anticipat, in speranta ca veti tine cont de propunerea mea! Cred ca nu sunt singurul care si-a pus aceste intrebari si care doreste o alta atitudine din partea fortelor de ordine la meciuri.
Xulescu • 21 septembrie 2006, 22:40
Boggy poate n-ai citit exact ce-am scris. Toti suporterii care se duc „in deplasare” (sau aproape toti) fac acte reprobabile. Apropos, de scaune, poate n-ai vazut cand aruncau un rand intreg de scaune (nu un scaun sau doua)
cristi • 21 septembrie 2006, 22:40
de ce nu striga stelistii la fel si ptr faptul ca au fost avantajati la egalul obtinut cu RAPID cand la 1-0 trebuiau deja sa joace in 10 oameni.Dar cea mai buna aparare la noi la romani este atacul
pamir • 21 septembrie 2006, 22:40
joaca steaua = la televizor becali
bate steaua la kiev= la televizor becali
joaca steau aacasa= la televizor becali
se vand bilete la meciurile stelei= la televizor becali
e coada la bilete= la televizor becali
s-au terminat biletele= la televizor becali
steaua i-a batie= la televizor becali
mm respira = la televizor becali
base rade= la televizor becali
incepe francofonia = la televizor becali
ole ole ceausescu nu mai e = la televizor becali
avem nevoie de un clovn national = la televizor becali
un frustat psihopat vrea sa isi impresioneze neamurile= la televizor becali
traiasca becali si toti cei ce il proslavesc
amin
yo • 21 septembrie 2006, 22:40
baietii astia imbracati in albastru pe ce baze sunt angajati? sau mai bine zis de ce sunt angajati? sa instige lumea si apoi sa o omoare cu bataia….
au fost injurati si s-a aruncat cu pietre in ei(halal explicatie) de parca erau la cariera si suporterii stelisti aveau tone de pietre la dispozitie. baietii astia sufera prea mult de ei, nu suporta sa fie injurati… atunci sa se duca sa pazeasca la opera, la tetru…. oricum dupa cum au fost prezentate lucrurile la televizor cate 4-5 jandarmi bateau cate un suporter , care era cazut pe jos de parca il bateau pe Arnold de frica sa nu se mai ridice. pe baza casetelor care au fost inregistrate sa se faca o recunoastere la toate unitatile care au trimis baieti la bataie. si sa li se intocmeasca dosare penale. la mineriade nu au fost asa de tari in bastoane si nu s-a tras cu gloante de cauciuc, dar se pare acum unii dintre jandarmi sunt pasionati de paintball. atunci nu au avut coaie ca ii rupeau din bataie minerii, acum insa s-au umflat si i-au batut pe pustii astia . aici se cunoaste jmecheria bravo jandarmeriei romane… daca sar face un campionat mondial al jandarmeriilor , la proba de batut pusti sub 21 de ani am avea recorduri de invidiat. CAMPIONI MONDIALI inca o data bravo……..
Patrick • 21 septembrie 2006, 22:41
sau….intrarea lui Thereau a fost regulamentara din unghiul ala…..vorba domnului Tolontan…”arbitru telescop”….nu a vazut ala din „miezul fazei” si a vazut ala din partea opusa a terenului….sa fim seriosi
Xulescu • 21 septembrie 2006, 22:42
Patrick, shi pt tine, inca o data. In imagine este tusierul din jumatatea cealalta de teren, nu cel inpricinat.
Patrick • 21 septembrie 2006, 22:42
pamir….
rade becali de dinamo – la tv borcea…..
ia bataie dinamo – la tv borcea
castiga steaua campionatul- la tv borcea
…..
asta tot clovn e
om bun • 21 septembrie 2006, 22:43
de ce la meciul steaua-rapid nu s-au mai basicat cei de la steaua? de ce atunci gigi becali nu a mai amenintat cu juniorii? steaua nu a fost favorizata de arbitri in cest campionat? vorbeste cumva mm stoica cel care da cu pumnii in proprii suporteri? … simple intrebari neutre…
Patrick • 21 septembrie 2006, 22:43
xulescule….de ala vb…ala cu steagu
salazzar • 21 septembrie 2006, 22:44
am si eu o intrebare presedintele ligi dinamovist , tvr post dinamovist, comentatori de la tvr 1 dinamovisti , tolontan dinamovist oare cine ia campionatu si face balaturi in tzara asta … intreaba un suporter al farului
Patrick • 21 septembrie 2006, 22:44
xulescule….de ala vb…ala cu steagu…si mai e si rednic….dar e fraier sa recunoasca ?
Un Fost militar la um 0575 • 21 septembrie 2006, 22:44
acel colonel Georgescu a fost si comandantul meu de untitate pe vrema cand am facut armata si avea un comportament asemanator si in unitate!
Foarte brutal si daca cineva nu-i indeplinea ordinul era imediat demis din functie si mutat din unitate ,chiar daca era vorba de maiori sau locotenenti-colonei!Respect maxim pentru acel jandarm care a avut acest curaj nebun!Asteptam sa stati de vorba cu acel jandarm d-le Tolontan!
pamir • 21 septembrie 2006, 22:46
patrik
si borcea
si mititelu
si penescu
si iacov
si noi cei mai mari ca ne uitam in gura lor
Bogdan • 21 septembrie 2006, 22:48
intradevar ce s-a intamplat cu jandarmii nu este in regula si ar trebui luate masuri..dar sa fim seriosi..asa s-a intamplat mai mereu..si nu numai stelistii au luat bataie, suporteri de la toate echipele si-au luat partea de bulane, gloante de cauciuc si lacrimogene..pentru ca asa se intampla…si jandarmii nu o fac numai la ordin sau din rautate, uneori o fac din frica.. eu personal am luat bulane pe spate de la jandarm si am vayut in ochii lui ca ala erea mai speriat ca mine de ce ar putea patii dak scapa multimea de sub control. Eu yc ca frica si panica fac mai multe victime decat ura
Patrick • 21 septembrie 2006, 22:48
sunt multi clovni….bekali e cel mai mare….dar makar e simpatik 🙂
baloo • 21 septembrie 2006, 22:49
am o intrebare pt stelisti:daca aseara se termina egal, castigati un punct(+1) daca se dadea penalty pt rapid, eliminare lovin si eliminare rada,rapidul avand 2-0 si un om mai mult pe teren probabil ar fi castigat, iar steaua ar fi pierdut punctul castigat(-1), daca la pitesti s-ar fi dat penalty pt arges la 0-0,steaua in cel mai fericit caz ar fi facut egal si castiga doar un punct fata de 3 (-2), deci, in concluzie, va rog sa-mi spune-ti sincer luind in considerare toate aceste aspecte DACA STEAUA A FOST MAI DEGRABA AVANTAJATA SAU DAZAVANTAJATA?
Xulescu • 21 septembrie 2006, 22:50
Patrick, tusierul ala era foarte departe. Banca de rezerve a lui Dinamo era in cealalta jumatate de teren iar faza se intampla in jumatatea lui Dinamo. Acel tusier care se vede nu are responsabilitati in jumatatea asta. Nu te lasa pacalit de unghiul de filmare pt ca se vede inclusiv fanionu de la celalalt colt al terenului
Xulescu • 21 septembrie 2006, 22:52
Baloo, f buna observatia
One-Man Show • 21 septembrie 2006, 22:52
baloo, in meciurile la care faci referire au fost greseli in ambele directii, pe cand asearatenta a fost clara !
dinamo4ever • 21 septembrie 2006, 22:52
ba…cum puteti spune k dinamo nu face nimic in Europa ? ati intalnit si voi o ekipa mare cum e dinamo…sau rapid..si v-au tremurat picioarele..nu mai merg scuzele..pana cand…si asa le trebuie la spurcati daca ii skuipau pe jandarmi si ii injurau..mai rau..ii provocau sa se bata afara q ei.. 🙂 deci…no comment.. 😉
dinamo4ever • 21 septembrie 2006, 22:55
dinamo kiev…e cea mai buna ekipa din tara lor…si asa k nu este o ekipa foarte buna…deci nu ati batut pe Lyion…o sa vedeti dupa meciul ala…ce o sa fie
Patrick • 21 septembrie 2006, 22:55
xulescu….posibil 😉
Anti-gsp • 21 septembrie 2006, 22:55
Bha tolontane esti un jeg de om, cum poti sa faci asemenea comentarii? chiar as fi vrut sa fii acolo in peluza si sa iti iei un glontz din ala de cauciuc direct in teasta sa fi murit si tu, si tot neamul tau de anti-stelisti, nu dau 2 bani pe gsp, nu mai cumpar de 9 luni ziarul, m-am scarbit prea mult de voi iar publicitatea pe care o faceti cu rating-ul e doar bullshit, mai faceti si voi oleaca de rating cand mai dati cate un supliment in rest sunteti praf. Nu uita tontolane, n-ai ce cauta in Ghencea, si nici n-ai voie sa te bucuri pt steaua, esti doar o tigan nenorocit anti-stelist, vei primi ce ti se cuvine la un moment dat, tu si toata familia ta.
Xulescu • 21 septembrie 2006, 22:55
One-Man Show, crezi ca toti am pus botu’ la vrajeala lui mm. In meciurile respective greselile au fost „mai” intr-o directie decat in cealalta, sau poate 2 galbene echivaleaza cu un rosu si un penalty, cu Rapid. Chiar crezi ca ne-am tampit toti?
Boggy • 21 septembrie 2006, 22:57
Nu cred ca exista galerie care sa se comporte cum trebuie in Romania, sa-si sustina echipa, pentru ca asta ar fi motivul principal pt care se afla pe stadion. O sclipire a avut-o galeria Politechinicii Timisoara la inceput, dar „s-au dat pe brazda”. Problema pleaca, cum a mai semnalat cineva, educatia, care in romania lipseste cu desavarsire, dar asta nu inseamna ca trebuie tratata problema cu bata.
mathly • 21 septembrie 2006, 22:58
aveam prea multe idei si mai am si cred ca nu am fost destul de corect dpdv gramatical.si pt asta imi cer scuze,dar sunt sigur ca stiti bine la ce m-am referit.dar daca va mustra macar putin constiinta ar trebui macar sa va cereti scuze pt unele articole care au dus la o informare gresita a microbistilor.sper sa vina momentul ala cand o sa avem o presa independenta.asa cum cerem noi de la politicieni corectitudine,concomitent cu ei ar trebui sa devenim si noi corecti si sa ne mai facem si o autocritica din cand in cand ca sa nu cadem in niste boli f grave(psihice ma refeream)
Patrick • 21 septembrie 2006, 22:58
anti-gsp…nu stiu de ce aduci asemenea injurii la adresa acestui om….este datoria lui sa fie obiectiv si subiectiv….si sa-si exprime punctul de vedere….ca doar e o tzara libera, nu ?
Xulescu • 21 septembrie 2006, 22:58
Anti-gsp, sunt de acord cu tine ca a luat-o pe aratura rau Gazeta, dar cu limbajul asta nu o sa fii bagat in seama. Acum 2 zile erau 3 pagini cu chelnerul batut de Mutu, de parca mai intereseaza pe cineva. Era pe primele 3 pagini ale unui ziar de sport, nu ale unui tabloid. Cataline parca a-ti plecat de la Prosport ca voiau sa-l transforme in tabloid?
One-Man Show • 21 septembrie 2006, 22:59
Va suspectez de multe, dar de asta nu !
dinamo4ever Says:
September 21st, 2006 at 10:55 pm
dinamo kiev…e cea mai buna ekipa din tara lor…si asa k nu este o ekipa foarte buna…deci nu ati batut pe Lyion…o sa vedeti dupa meciul ala…ce o sa fie
Corekt ! Insa nu uita ca un sfert de finala de Cupa UEFA s-a jucat intre Steaua – Rapid. Dinamo ???
Patrick • 21 septembrie 2006, 22:59
exista….galeriile mici care nu au curajul sa se afirme….
Patrick • 21 septembrie 2006, 23:01
dinamo si rapid…..profita de succesele stelei….cel mai mult dinamo…ca daca nu lua steaua campionatul termina pe nuj ce loc si nu mai spera la uefa
Patrick • 21 septembrie 2006, 23:01
au 7 victorii consecutive… si ce ? pot sa urmeze tot atatea infrangeri ( sper ) 😀
Xulescu • 21 septembrie 2006, 23:03
Patrick, s-a intamplat asa cand era debandada in conducere, dar acum Dinamo chiar daca are slabiciuni in aparare, joaca fotbal.
One-Man Show • 21 septembrie 2006, 23:03
Patrick Says:
September 21st, 2006 at 11:01 pm
dinamo si rapid…..profita de succesele stelei….cel mai mult dinamo…ca daca nu lua steaua campionatul termina pe nuj ce loc si nu mai spera la uefa
Trebuie sa recunoastem ca shi Rapidul a contribuit in sezonul trecut la punctajul de tara. Dinamo ???
mane • 21 septembrie 2006, 23:04
tolo? tata dar de cotul in figura aplicat de p.marin in gitul lui Kalanga de ce nu spuneti nimic?A e de la steaua si e simbolul vostru national ? Cum adica steaua simbol national?Poate din cauza asat nu la eliminat pe Tames!? In compensatie!? esti cam fatarnic monsher!
Patrick • 21 septembrie 2006, 23:04
dinamo….au revoir 😀
Mario G • 21 septembrie 2006, 23:05
Gigi a spus ca „in trecut a dat bani la arbitri”. In trecut inseamna etapa trecuta, acum doua etape sau cand? Un hot striga „HOTII”. Mie mi-ar fi rusine.
Cand castigi puncte cu ajutorul arbitrilor viata e ROZ. Cand se intoarce roata, arbitrii nu mai gresesc, au fost cumparati.
Rusine!!! Abia astept sa vad cum face Lyon instructie cu Steaua. As vrea sa se faca de ras intr-un meci atat de tare incat sa nu ii mai aud pe MM si JJ. Sa fie liniste.
Forzza-Steaua • 21 septembrie 2006, 23:05
Domnule Tolontan ce parerea aveti despre eliminarea lui Thereau ,kre nu a facut nimik altceva decat sa scape dMoti kre il sicana,dak pt treaba aia se da rosu inseamna k Tames trebuia sa ia rosul fara discutie la al 2 fault in 2 min.Dar Corpodean knd a vz k Tames are cartonas si-a retras mana de la cartonase.Pacat mare pacat Corpodean si Nagy si-au batut joc de derbyul Romaniei.Vedem ce face Dinamo in Cupa UEFA si dak trec si ei macar de faza grupelor k sa nu zic sa ajunga in semifinale k in anii viitori sa mearga si Steaua si Rapid pe spatele lu Dinamo.Oricum dak Dinamo ajunge in grupele Ch. League va fi agentul 0-0-6 .pt k slaba.Ei sunt tari doar in Romania dar afara nema.stati k vin derbyurile Dinamo-Ceahlaul si Dinamo-Gloria sa vedem ce va zice presa atunci.Va zic si scorurile de acuma 4-0 cu Ceahlaul si 3-0 cu Gloria.si DInamo va termina cu 18 vict din 17 posibile :))))) turul ,oricum ii vedem in retur knd joak la Timisoara ,La noi in Ghencea si in Giulesti.Oricum Dinamo face de rusine fotbalul romanesc pt k 0 in Europa ,de cel mai mult imi pare rau de Ganea kre e un super fotbalist si de Dennis Serban .in rest sa auzim numai de bine –>FORZZA STEAUA
Ovidiu Miron • 21 septembrie 2006, 23:06
Trebuie sa terminam pentru totdeauna cu aceste animale care isi spun suporteri.Niste imbecili care au alungat familiile de pe stadioane. Sunt indivizi care nici macar nu privesc meciurile de fotbal. Sunt porniti doar pentru a bate si a sustine violenta. Vorba ta Cataline(intr-un articol mai de demult), „au rapit copiilor nostri una dintre dimensiunile fundamentale ale competitiei umane”.
Xulescu • 21 septembrie 2006, 23:06
One-Man Show, a adus shi Dinamo ceva puncte. Iar daca-ti amintesti bine, a eliminat Everton, dupa 5-1 la Bucuresti shi a batut detinatoarea trofeului UEFA. Iar cu Olimpique arbitrul a fluierat sf meciului cand mingea era in aer.
Patrick • 21 septembrie 2006, 23:07
ce se intampla in uefa sa fie de la bine inspre mai bine…ca e benefic pentru toti….sa iesim din anonimatul in care am intrat in 20 de ani…toate echipele sa sa aiba rezultate satisfacatoare….in campionat rivalitatile pot continua >:)
Patrick • 21 septembrie 2006, 23:09
Forzza-Steaua,
era de datoria lui Thereau sa se „lupte” pentru o obtine primplanul….dar nesansa a fost o javra de arbitru….sunt sigur ca ar fi reusit sa marcheze
Xulescu • 21 septembrie 2006, 23:11
Patrick, dar „javrele” de Salomir shi de cel de la Pitesti, nimic?
N Matei • 21 septembrie 2006, 23:12
Domnule Catalin Tolontan
Voi incerca sa fiu punctual si concis, nu in ultimul rand si pentru ca respect timpul altora ca pe-al meu insumi.
Avem nevoie de bani in fotbal, cum avem nevoie in oricare alt domeniu de activitate, dispusi fiind sa sacrificam energie, dupa cum ne este putinta, ca sa-i obtinem. Ca aceasta nevoie este de multe ori prioritara unor alte nevoi, hai sa le spunem de suflet, este de-nteles, este omeneste, mai ales cand si sufletul se converteste la pragmatism de voie sau de nevoie.
Gata, intru in subiect : sunt nedumerit de pozitia conducatorilor Stelei cum ca echipa fanion si cea mai galonata a fotbalului romanesc trebuie sa castige campionatul 10 ani de-acum incolo. Vedeti declaratia presedintelui campioanei la Vaslui la incheierea recentului sezon, a patronului ca ce va face dansul daca ar fii presedintele Romaniei declaratii-afirmatii repetate de domnii M. Stoica si G. Becali sub diferite forme in practic toate ocaziile cand au aparitii publice. Am considerat, pana ieri ca sunt doar asa o forma de entuziasm si intimidare a potentialilor pretendenti la acelasi mult ravnit titlu.
Se pare insa ca domniile lor chiar cred ca Stelei i se cuvine titlul inainte de desfasurarea propiu-zisa a competitiei care-l pune in joc. Pai hai sa initiem un decret prezidential, hotarare de guvern, o lege ce mai, in care Steaua sa fie declarata campioana pe 10 ani, sa nu mai joace decat in liga campionilor, ramanind ca restul echipelor sa competiteze pentru restul de locuri de la doi in jos.
Sunt cu atat mai nedumerit, cu cat D-l G. Becali a declarat in repetate randuri ca-i plac confruntarile cu dusmani de calibru. Se referea bine-nteles la domnia sa nu la ehipa, si-l admir pentru asta. Cu cat dusmanul e mai puternic, cu atat victoria e mai glorioasa. Nu am cunostinta de vre-o declaratie a conducatorilor Stelei ca ar avea o umbra de regret ca au intalnit un adversar atat de slab incat le-a umbrit victoria. Si au intalnit, slava Domnului. Si mai nedumerit sunt ca vrea sa incheie campionatul cu juniorii. Admitand ca Steaua e uneori furata, este elocventa pozitia conducerii acesteia cand, tot uneori e favorizata: “nu-i treaba noastra, a fost un arbitraj in general bun, va victimizati”.
Ma intreb ce-ar face domnia sa daca toate celelalte cluburi ar hotari sa trimita in teren impotriva Stelei jucatori care sa stea nemiscati 90 minute, sa dea Steaua 7,15 ori 40 de goluri, sa termine cu maxim de puncte si golaveraj, hai sa zicem +500 ?
Asa dupa cum se manifesta, probabil ca si-ar freca mainile multumit ca mai face niste bani frumosi in liga campionilor.
Dupa cum bine stiti, anul acesta, la Australian Open a castigat primul sau turneu de grand slem Amelie Muresmo. Meciul s-a terminat la 2-0 in setul doi pentru ca adversara frantuzoaicei, Justine Henin-Hardenne s-a accidentat. In declaratia sustinuta chiar pe teren, proaspata campioana a marturisit ca pastreaza de mult o sticla de vin special pentru prima ei victorie intr-un Grand Slam, ….dar ca probabil n-o va deschide. Putem retine eleganta cu care a adus un omagiu adversarei invinsa poate de ghinion, insa mai presus e de retinut ca nici-un campion adevarat nu se bucura pe deplin de victorii facile, asa cum o stea straluceste mai tare intr-o consteletie, nu pe un cer pustiu si negru.
Succes Stelei in drumul ei european
Numai bine
Nicu Matei
Claudiu Miron • 21 septembrie 2006, 23:13
Ce golani ordinari!!! Pai asa nu se mai poate! Ati observat ca dintre derbedeii care au luat bataie anul trecut la Constanta erau numai cercelati si cu creste. Te sperii cand ii vezi! Pai nu striga dinamovistii „M..e la tigani”? Nu striga stelistii „Scoateti cutite /Scoateti topoare/Sa facem crima in Stefan cel Mare”? Nu il injura rapidistii pe Mirel Radoi si scuipa antrenorii straini in Giulesti, de am ajuns de rasul Europei? Pai asta au primit! Cutite si topoare in spate.Asta au cerut, asta au primit!
Patrick • 21 septembrie 2006, 23:14
nu comentez ca nu mai stiu exact ce s-a intamplat 🙂