TOLO.RO
„Este incapabil să se pună în pielea altora”, sună unul capetele de acuzare ale presei olandeze la adresa lui Van Basten. Şi acolo e complot? Şi acolo se mistifică sondajele cu votul suporterilor?
luni, 9 octombrie 2006, 10:53
„Este incapabil să se pună în pielea altora”, sună unul capetele de acuzare ale presei olandeze la adresa lui Van Basten. Şi acolo e complot? Şi acolo se mistifică sondajele cu votul suporterilor?
Greu răspuns. Greu cel puţin pentru Piţurcă şi pentru stafful federal. Ei simt mereu un punct roşu cum le frige pielea. Sînt lunetiştii. Sînt mercenarii. Aiurea! Este opinia suporterilor. Radicală, insuportabilă, uneori nedreaptă, rareori binevoitoare. Bine aţi venit, dragi „tricolori” în lumea reală. Poate nu bună, dar e REALĂ.
Toţi cei care livrăm publicului, spectacol sau puncte, informaţie sau rezultate sportive, plimbări cu taxiul sau plombe, toţi ne găsim sub o presiune cum n-a mai existat. Clientul e tiran. Clientul plăteşte. O ştiau Take, Ianke şi Cadîr, o ştie Bill Gates, care schimbă acum designul Microsoft Office, mutîndu-l spre claritatea rivalului Apple, de ce n-ar pricepe-o SAndu, Lupescu sau Piţurcă.
„Naţionala” se poate muta oriunde. La Sinaia, în peştera Urşilor, în parcarea de la Metro. Va găsi acelaşi public, acelaşi client sever şi uneori injust, care s-a obişnuit să controleze produsul, fie el fotbalistic. Ca să găsească ce vrea, Piţurcă ar trebui să se mute nu în spaţiu, ci în timp. În trecut. Dar asta e o treabă tare grea. După unii fizicieni, imposibilă.
În fine. Este rău ceea ce i s-a întîmplat lui Mutu. Dacă are însă senzaţia că e persecutat, să intre pe blogsport.ro. Sau să întrebe cum arată înregistrările fişierelor de „Clienţi” de la companiile de telefonie mobilă. Nu e singurul prestator înjurat. Pentru că asta sîntem. Prestatori de servicii şi iluzii.
accidduzzu • 9 octombrie 2006, 13:08
Ce post e ala Dumi-BV? Atacant de liniute, executant de lovituri libere si cornere la laura andresan, mijlocas prin cluburi, pomanagiu (aici il nominalizez pe piturca!!), aparator la freza? Detaliaza!
adip • 9 octombrie 2006, 13:09
Mutu vrea să joace doar printre aplauze, încurajări şi zâmbete orice ar fi. Vâzând meciul dela TV n-am ştiut că Mutu a fost înjurtat însă când am văzut că cere schimbarea m-am enervat. De multe ori vedem un jucător cu sângele şiroind pe faţă, dar se lasă îngrijit şi se întoarce pe teren. El nu, el se supără şi cere schimbarea. Şi ce că l-au înjurat? El joacă pt ei? Pt familiile lor aduce bani acasă? Vrea să fie rugat să vină să joace pt naţională că de nu… vai… nu ne calificăm! Ne-am obişnuit cu necalificări şi oricum nu ne vom califica cât timp credem că echipa stă într-un jucător. Faptul că ceilalţi jucători au fost înjuraţi pt gesturi făcute pe când erau la echipele de club e de neiertat şi prostesc. Însă cum sunt suporterii aşa sunt şi jucătorii şi invers.
Dumi-BV • 9 octombrie 2006, 13:13
accidduzzu, postul e ala de singurul care te scoate cu Macedonia,jucatorul care bate singur Cehia,jucatorul care e golgheterul nationalei si jucatorul care ieri a deschis scorul ca apoi sa fie injurat de niste frustrati, jucatorul fara de care Romania a facut cel mai prost meci din istoria sa 1-1 la Erevan
Dumi-BV • 9 octombrie 2006, 13:19
Ce va intereseaza pe voi, ce face Mutu in viata personala? Nationala nu e asociatia oamenilor morali din Romania,la nataionala e nevoie de jucatori de fotbal buni.Mutu e bun si de-aia vine la nationala.Voi incercati sa-i gasiti lui Mutu aspecte negative ca sa scuzati animalele din tribuna.Si presa e vinovata,ea a facut din Mutu un personaj de tabloid
elle • 9 octombrie 2006, 13:32
ma doare pe mine undeva ce face Mutu in viata lui extrasportiva !!!!
eu il incurajez pe teren pe Mutu ala care da gol aproape meci de meci si ne scoate din kk de fiecare data !!
ce pe el il intereseaza ca tu poate iti bati nevasta si copiii , ca te scarpini in kur pe strada , ca bei cu prietenii mai mult de o bere , ca iti ia politia carnetu ???
ce vreti frate ??? sa se calugareasca ???
tu ce ai face daca ai fi in locul lui ???
ai trai dupa cum vor niste betivi din galeria stelei?????
pt neaga catalin !!!
eu cred ca ai vazut alt meci , alt fault !!!!
nu se vaicarea , era plin de sange !!!
chiar daca ar fi vrut sa intre in teren nu ii dadea voie arbitru ( dar cei din ghencea au ceva probleme la capitolul regulament- banel stie!!!!)
deya • 9 octombrie 2006, 13:32
radu si bradut…..super tari comentariile voastre! super!
e o placere sa citesti asa ceva!
rapidbv • 9 octombrie 2006, 13:34
mutu asta, asa rau cum e el, a tras dupa el nationala. daca nu era el va asigur eu ca eram si mai rau decat acum si aveam sanse 0 sa ne calificam la Euro2008. nu inteleg cum el poate fi laudat in italia si criticat in tara lui! asta e stilul nostru balcanic, de doi lei, unde toti stiu sa fie critici. daca il injurau pentru o infrangere se mai putea explica purtarea asa zisilor suporteri, dar asa mi se pare ca au sarit calu mult. mutu ce trebuia sa faca ? sa isi bage un ghem de vata in urechi si sa ii aplaude pe aurolaci? si cu coman ce au avut? de l-au bombardat cu cornete o repriza intreaga. e usor de scris critici pe bloguri da nu stiu cati dintre noi accepta ca dupa ce isi dau silinta sa faca ceva bun si sunt injurati tac si merg mai departe?
sa auzim numa de bine!
elle • 9 octombrie 2006, 13:40
sa fi strigat ca oile din solidaritate cu tiganul ala care apare pe la televizor imbracat in tricoul stelei( sper ca are mai multe ,daca nu mi-e milaa de cei care il intervieveaza ..cred ca pute)) si spune ca a luat bataie de la Mutu
eu nu cred ca a facut Mutu asa ceva , dar sincer imi pare rau ca nu a facut-o ca prea merita baiatul!!!
maximus • 9 octombrie 2006, 13:41
Ne-am cam saturat de acest „drogat-egoist” care se gandeste numai la interesela sale. Orare nu-si da nimeni seama ca de cand este el la nationala, nu au mai existat performante? El strica atmosfera la lot, ceilalti fiind probabil frustrati de atitudinea sa si de ingaduinta selectionerului – tot timpul este in centrul atentiei prin scandalurile provocate.
Pun pariu ca daca s-ar face un sondaj de opinie „Doriti ca Mutu sa mai fie convocat la nationala?” majoritatea ar raspunde NU!
elle • 9 octombrie 2006, 13:42
pt voi ziaristii
sa inteleg ca il faceti si pe grosu asta vedeta , ca doar va pricepeti de minune ( ex jiji , mm 2 exemple din aceeasi categorie)
Reptile • 9 octombrie 2006, 13:43
Bv Dumi! Comentariul lui Tolontan mi se pare ca are efectul unui tun care nu va trage niciodata! „Prestatori de iluzii”…merge ca un titlu de film…nu ca o descriere a evenimentelor de la meci! Parerea lui DUmi-BV o sustin neconditionat! Este un cerc vicios intre actiunile lui Mutu si actiunile presei.Nimeni nu ar putea rupe lantul pt ca este un avantaj reciproc…bani,tiraj,publicitate…DIN PACATE EA ESTE TRANSPUSA UNOR RETARDATI…incapabili de simple exercitii de logica care incep sa il injure pe Mutu de Consuelo,droguri si altele(EXACT CE SCRIE IN PRESA). D-LE TOLONTAN, NU MAI FACE PE INTERESANTUL,PE NESTIUTORUL,STIM TOTI CA ESHTI COMPETENT,NU MAI FACE PE VICTIMA TRAGANDU-L SI PE MUTU IN CHESTIA ASTA…ASTA E CHIAR CULMEA ,AR TREBUI CA MUTU SA ISI CEARA SCUZE ,NU? FACEM O CONFUZIE INTRE OMUL MUTU SI FOTBALISTUL MUTU. NUMAI TAMPENII SCRIU MAJORITATEA DE LA GAZETA…INDUC NUMAI PISTE GEN SF…FOTBALISTIC VORBIND…MUTU ESTE INDISPENSABIL NATIONALEI…CE FACE EL IN PARTICULAR NU MA INTERESEAZA CUM NICI PE EL NU IL INTERESEAZA CE FAC EU! TREBUIE SA DAI RANADAMENT PE TEREN , NU LA TIRAJUL ZIARELOR…TOLONTANE…TU ESHTI „VANZATOR DE ILUZII”! SUNT CURIOS DACA IMI RASPUNZI!
elle • 9 octombrie 2006, 13:46
maximus – esti varza baiatule
daca nu era Mutu , nu era nici bruma asta de performanta
lucru demonstrat cat timp a fost suspendat
in campania trecuta ,daca nu era el cred ca terminam pe ultimul loc
ai cosuri ,esti urat ,nu ai succes la femei si nici nu o sa faci in viata ta mai multi bani decat face Mutu intr-o saptamana
VA ROADE INVIDIA
costinpv • 9 octombrie 2006, 13:46
Tin sa va spun de la inceput ca nu am putut citi tot ca s-a scris aici si poate repet ce au spus altii.Si eu il injur pe Mutu atunci cand mingea i se lipeste de picior si uita ca mai joaca si altii.Si eu il injur pe Chivu cand viseaza in aparare sau pe Lobont care nu prea mai are ce sa caute in poarta.Dar l-am injurat si pe Hagi atunci cand mingea era proprietate personala,pe Moldovan atunci cand parca nu vedea poartasau pe Prunea ,cel care ne-a privat de o semifinala.Pe toti i-am injurat!DAR FRATILOR,I-AM INJURAT LA ACEA FAZA ,PRINTRE DINTI.NU AM SCANDAT IMPOTRIVA LOR.SI MUTU SI CHIVU SI HAGI SI PRUNEA NE-AU INTRISTAT SI NE-AU BUCURAT.VOI ZIARSITII SANTETI VINOVATI DE TOT!VOI PUNETI CUVINTELE IN GURA FOTBALISTILOR SI CONDUCATORILOR SI APOI LE RESTALMACICI. SANTEM CEL MAI NERECUNOSCATOR POPOR.ACUM II IUBIM PE CEI CE NE ADUC BUCURII IAR APOI PARCA VREM SA LE LUAM PIELEA.CINE SCANDEAZA IMPOTRIVA NATIONALEI ESTE TRADATOR DE NEAM SI ACESTEA NU-S CUVINTE MARI.TOTI ACESTI JUCATORI SANT FENOMENALI.AU ADUS PUNCTE PRIN EXECUTII FANTASTICE.IN ALTE TARI FOTBALISTII SANT VENERATI CHIAR ATUNCI CAND RATEAZA PENALTY IN FINALA IAR NOI IL INSULTAM PE MUTU CA NU NE PLACE DE MOACA LUI.PENTRU TOTI CEI CARE AU FOST PE STADION SI AU INSULTAT PE TRICOLORI:RUSINE!RUSINE!RUSINE!NU MERITATI O NATIONALA CARE SE BATE PENTRU CALIFICARE CHIAR DACA NU REUSESTE MEREU!
nemesis • 9 octombrie 2006, 13:47
Dumi , Mutu e o frana pt jocul nationalei.Da gol pt ca toate mingile utile ajung la el .In stilul asta ar marca oricine nimereste poarta de la 5-6 metri.Practic toata echipa joaca pt el.Mutu nu a mai dat gol dintr-o actiune personala de nu stiu cat timp.Tine mingea pana intra atacantii in offside si nu paseaza decat daca e incoltit de 3-4 adversari.Fara el echipa ar avea mult mai multa viteza in joc si s-a vazut asta la turneul din America.Mentionez ca nu ma intereseaza scandalurile in care e implicat si viata lui personala.Eu ma uit doar ce face pe teren.
flogsm • 9 octombrie 2006, 13:49
Frumos scris.Eu cred ca va trebui sa asteptam retragerea lui Mutu din fotbalul mare si apoi vom putea spera……bine asta in cazul in care avem grija sa nu mai gaseasca nationala un lider fara caracter …
marcel • 9 octombrie 2006, 13:53
Si-a luat jucarica si a plecat, ca un copil suparacios. Asta e valoarea lui. Ca ne-a salvat cu nu stiu cine – de asta e platit si, respectiv, iubit. Asta e fotbalul – joci, te aplauda, nu – te injura. Nu ma intereseaza ce face el afara – poate sa si-o traga cu oricne.
Am vazut ca cineva imparte jucatorii nationalei in stelisti, dinamovisti, rapidisti… Mutu nu prea inteleg al cui este. Al fetelor care il asalteaza c autografe. Poate…
Reptile • 9 octombrie 2006, 13:54
BAI FRATILOR! BA VOI VEDETI MECIURILE ASTEA? VOI INTELEGETI CEVA DIN FOTBAL??? INAINTE SA DESCHIDETI GURA,GANDITI? FRATILOR VA SPUN EU DE CE GENERATIA DE ACUM NU S-A CALIFICAT LA VREUN TURNEU FINAL! E SIMPLU! NU O POATE FACE MUTU SI CHIVU! EI SUNT DOAR 2! STATISTIC VORBIND UITATI-VA CINE A DAT GOLURILE ROMANIEI IN ULTIMELE CAMPANII PT MONDIALE SI EUROPENE!
maximus • 9 octombrie 2006, 14:00
ELLE,
pe mine ma intereseaza ca Nationala Romaniei sa joace fotbal si mai important sa castige meciuri !!! Eu inteleg ca esti o copila grasa care nu este bagat in seama de baieti si ai prin toata casa postere cu Mutu insa priveste la rezultatele nationalei si la joclul ei si ai sa intelegi mai bine.
Si ceilalti jucatori castoga bani (poate nu asa de multi) insa ei sunt interesati de joc nu de propria persoana!
Acest individ face rau nationalei – MUTULE LASA-NE ! avem jucatori mult mai buni decat tine!
nemesis • 9 octombrie 2006, 14:07
Sunt tineri jucatori foarte buni carora Piturca nu le da nici o sansa.Mutu nu e de neinlocuit.Pana si la loviturile libere este sub C.Niculescu.Cred ca si Badea si D.Niculae ar juca foarte bine in locul lui daca li s-ar da o sansa.Din pacate ei joaca doar in amicale pt ca la meciurile oficiale sunt aduse epavele lui Giovani Becali printre care Piturca mai aduce de gura lumii si cativa jucatori utili.Bine ca am sacpat de betivii de Pancu , Contra si Lobont.Urmeaza Mutu.Si o sa vedeti ca nimeni nu o sa-l regrete.Nimeni dintre noi.
accidduzzu • 9 octombrie 2006, 14:13
@Dumi-BV
Vreunul din cele enumerate de tine s-a materializat in vreo calificare la vreun turneu? Daca da, bravo Mutu, daca nu = statistica = hartie igienica = vax albina crema puca. E plin fotbalul de statistici. Daca Mutu e cel mai bun jucator al nationalei, e nasol (pentru nationala). Iar caracterul si mentalul, dragul meu, conteaza mai mult decat ai crede tu, vezi cazul Paul „Gazza” Gascoine. Starletele (:sic) gen Mutu au un prost obicei: joaca cand vor, cum vor si daca vor. Sa faca asta la echipa de club, pe banii lui, daca-si permite, nu la nationala pe timpul si nervii nostrii.
a_man_ro • 9 octombrie 2006, 14:21
Fac si eu cateva comentarii..desi cam tarziu:)
1. nu trebuie asociati cativa huligani cu suporterii stelei (daca mergem pe principiul generalizarii atunci toti romanii sunt tzigani, hotzi si cersetori)
2. nu este adevarat ca echipa nationala trebuie sustinuta in orice conditii. felul in care se manifesta suporterii la un meci trebuie sa fie direct proportional cu comportamentul jucatorilor de pe teren. (si in anglia, spania sau italia echipele sunt huiduite cand nu joaca bine)
3. suporterii din bucuresti nu s-au dus la meci din cauza ca sunt scarbiti de conducerea federatiei si de modul in care face convocarile.
4. daca dupa un meci penibil cum a fost cel de sambata ar fi fost aplaudati (asa cum sustin cativa frustrati din timisoara) ar fi fost mai si mai grav pentru ca ar fi crezut ca asa trebuie sa se comporte mereu
5. majoritatea timisorenilor care posteaza pe forumuri au un complex de inferioritate inexplicabil fata de bucuresteni. (si eu sunt din provincie dar, nu ma simt deloc inferior/superior bucurestenilor. ideea ca bucurestenii sunt ingamfati sau ca ii dispretuiesc pe cei din alte orase este absolut prosteasca). In fiecare comentariu sunt prezente cuvinte ca mitici, cloaca samd. care nu fac altceva decat sa arate frustrarea.
6. oricate goluri ar marca mutu nu merita sa mai fie convocat la nationala. Motivul este foarte simplu: un fotbalist inseamna ceva mai mult decat un animal care loveste o minge, comportamentul lui din afara terenului este la fel de important pentru o echipa ca si jocul propriu zis. Nu degeaba generatia de aur a avut succesele pe care le-a avut. (au avut si ei iesiri in decor dar, impresia pe care au lasat-o a fost de oameni cu caracter)
Dumi-BV • 9 octombrie 2006, 14:47
Nu ne-am califcat, accidduzzu, pt ca nu poate sa joace singur.Lipsesc alti jucatori de valoare in jurul lui.Marius Niculae trebuie huiduit,el care prefera sa fie somer, decat sa joace la Dinamo,el care da doi bani pe nationala si sta si cheltuie banii in loc sa joace fotbal.Mutu vine si isi sparge capul pt nationala,Coman se ascunde de pietre dar ei sunt huiduiti.Altii care stau si toaca bani,cum e acest Marius Niculae sunt uitati.
Pt unii, si asta e grav patul Laurei Andresan a ajuns criteriu de selectie la nationala.Nu conteaza daca jucatorul e in forma sau nu,nu conteaza ca joaca excelent la nationala,pt ca a trecut pe la Laura Andresan in timpul lui liber, el trebuie exclus din nationala.!?!
Fotbalistului Mutu nu i se poate reprosa nimic,ca tine minea prea mult…eu n-am vazut nici un jucator roman care sa de-a drumul la minge,Daniel Niculae nu joaca pe acelasi post cu Mutu,nu trebuie scos Mutu ca sa aiba loc Niculae,la nationala,Badea mai are mult pana sa ajunga la nationala,toti cei 3 atacanti ai lui Dinamo merita mai mult decat el sa fie selectionati
Dumi-BV • 9 octombrie 2006, 14:53
A mai fost odata discutia asta In 70 Dobrin si Raducanu nu erau bagati in nationala,tot pe motiv ca sunt mai golani.Acum, generatii intregi regreta ca Dobrin n-a jucat cu Brazilia pt a-i scoate aerele din cap lui Pele.Continuati sa va legati de Mutu,faceti-l sa nu mai vina la nationala si vom ajunge sa pierdem in Belarus.Dar stelistii vor fi multumiti ca e Dica capitan,si presa multumita ca Dica le raspunde la intrebarile legate de pierderea calificarii.Jucatorii mari cum au fost Dobrin,Raducanu si cum este acum Mutu sunt caractere puternice,de-aia vin si lupta pt nationala dar de-aia sunt si mai smecheri,mai petrecareti si nu stau sa asculte cum ii injura niste handicapati
MOMO • 9 octombrie 2006, 14:57
Cei trei atacanti ai lui dinamo (mai putin Ganea) nu au confirmarea unor meciuri internationale. Cornel Dinu spunea: la echipa nationala nu poti face experimente si are dreptate (apropo de Chivu). S-a convins pe pielea lui.
mihai • 9 octombrie 2006, 15:05
va rog sa-l anuntati pe colegul d-voastra, Marius Ghilezan, ca explozia din care sau prin care s-a creat universul s-a numit BIG BANG, nu big band. ce incompetenti :))
1 stelist • 9 octombrie 2006, 15:06
Nenea Sandu , aloooo,….nu te supara da’ vrem si noi un …stadion . Gata te-ai linistit ca are nationala unde sa joace si ai aruncat planurile pentru stadion la gunoi .
Ma lamureste si pe mine cineva ?! Se darama Lia Manoliu ? nu se darama ?Se face vreun stadion sau nu ? a mai auzit cineva ceva ( despre stadion ) ?!
bradut • 9 octombrie 2006, 15:10
Domnul Piturca vrea sa mute din nou Nationala din Bucuresti. Fireste. In Bucuresti, oamenii stiu fotbal. N-au venit sa-l pipaie pe Mutu si sa urle „Este!”
Mutati-o, domnule. La Timisoara, la Bacau, la Urziceni, la Drobeta Turnu Severin.
Nationala dumneavoastra e un balci ambulant. Soseste triumfala in fiece sat, escortata de caini flamanzi si copii mucosi. Si pleaca, pe furis si cu rusine, noaptea, dupa ce nebunul satului graieste adevarul: femeia cu barba e, de fapt, barbat.
cris • 9 octombrie 2006, 15:18
Mutu asta se cam crede pe mosia lui ,dar nu prea e asa,parerea mea este ca este un mare BADARAN,ca fotbalist este doar cand vrea si asta foarte rar,va respect domnule Tolontan !!!
Dumi-BV • 9 octombrie 2006, 15:22
@1 stelist Mircea Sandu a anuntat ca in noiembrie va avea loc licitatia pt a hotari firma ce va primi lucrarea de renovare sau reconstruire a stadionului national.Spun renovare sau reconstruire deoarece un reprezentant al primariei a spus ca in martie va avea loc o dezbatere in urma careia se va hotari daca stadionul trebuie renovat sau daramat si reconstruit Ca de obicei statul si Sandu spun doua lucruri diferite
Eu as vrea sa atrag atentia la altceva,ACCESAND SITE-URILE DESPRE STADIOANE :fussballtempel,world stadiums sau stadium guide, veti observa ca Ungaria, Croatia, Polonia, Ucraina ,Rusia,Grecia sau Turcia s-a demarat constructia a nenumarate stadioane,daca noi acum suntem de rasul lumii, cum vom fi, cand fiecare din tarile de mai sus vor avea stadioane ultra moderne de 50 000 de locuri?Pana si stadionul Vasili Levsky este mai modern decat tot ce avem noi,sa va mai spun ca patronii cluburilor Partizan Belgrad si TSKA Sofia au demarat lucrarile de constructie a unor stadioane de 35-40000 de locuri ultramoderne pt echipele lor?
cris • 9 octombrie 2006, 15:23
A ,si inca ceva ,cred ca o sa mai ne calificam noi la un turneu final cand om’ scapa de „FITOSII” astia care pretind ca vin cu sufletul la nationala,astia vin fratilor la nationala sa se RELAXEZE!!!
myth-RO • 9 octombrie 2006, 15:28
catalin suporterilor nu li se datoreaza nimic de catre jucatori. ei joaca cum vor nu e treaba spectatorului sa stea acasa. cel care da banii poate sai injure. degeaba incerci sa atragi simpatia cititorilor lovind unde lovesc si ei sau luandu-le apararea. nu prea mai ai ce sa dregi dar noroc ca mai sunt unii care habar n-au sa discearna vezi cea zis cris. suporterii traiesc prin fotbal nu fotbalul prin ei. la fel si presa. ca vin mai multi bani ca li se da atentie e cu totu altceva. ar lua mai putini bani ei dar voi adik presa nu ati exista. sugestie pentru antena si nu numai, este icredibil ca cele 30 de minute de stiri de sport sa nu primesti informatii nici cat pe euronews in 2 minute. am facat cu un prieten un montaj si am redus strcit informatia sportiva nu ce peste era sa prinda florentin pentre si ce gajiga e sub marica. nea iesit de 3 minute si 54 de secunde cu tot cu salut buna seara bine v-am gasit dragii mei generic de final si deschidere. este inadmisibil sa nu de-a rezultatele (scrise) ale campinatelor puternice. de fapt numi mai bat gura ca oricum sunteti si voi oi la patroni.
vai voua!! • 9 octombrie 2006, 15:28
ia mai terminati voi astia care tot comentati aici despre ce trebuiau sa faca sau nu suporterii pe stadion sambata! marea voastra majoritate sunteti din romania si daca vroiati va duceati voi pe stadion sa incurajati echipa cum va laudati ca puteti s-o faceti din clampanitul tastelor! dar e mai usor asa…ca vorba aia..”stau acasa sa vad reluarile!”; iar toata tevatura asta este artificiala, eu am fost pe stadion si in afara de „cazul mutu” nu am auzit nici cea mai mica injuratura la adresa lui coman, tamas sau fl petre si vorba aia in 90 de minute auzeam ceva de genul; ca au fost poate cazuri singulare…asta e! mare shmecherie! eu merg de 14 ani la meciurile nationalei si mai era apostrofat si dan petrescu si gica popescu ca asa suntem noi…n-o sa civilizeze nimeni tara asta incepand cu stadioanele!
Iar problema echipei nationala in bucuresti care e tratata mai „aprig” decat in provincie este cauzata in principiu de 2 factori: 1. echipele de club au performante mai bune si atunci lumea se astepata sa vada un meci kalumea nu „na-ti-o tie da-mi-o mie”..si 2. Mircea Sandu&Stuff.
myth-RO • 9 octombrie 2006, 15:32
P.S. maine ma duc la geamul elevului de clasa a 6-a care a avut rezultat urat la olimpiada de matematica si nea facut tara de ras. o sa il injur 2 ore si dupa il rup cu bataia.
n-aveti voi treaba nu mai suferiti atat ca nu sunteti implicati in fenomen nici presa nici suporterii ambele sunt tolarate. fotbalul poate merge si fara suporteri de acest gen avem si altii. fara presa chiar mult mai bine.
nu stiu ce va mananca pe voi de ce sunteti frustrati? presa o inteleg ca speculeaza ca tre sa castige cat mai mult de pe urma voastra. esecurile din viata nu le refulati in fotbal ca tie nuti sparge nimeni capu cand faci prost un hamburger. aia e meseria lor si nu e voastra cum o fac.
jiji behehe • 9 octombrie 2006, 15:38
foarte bine pus punctul pe i d-le Tolontan. Atunci cand nu scrieti despre echipele de club sunteti impartial si va aratati adevarata valoare.
MOMO • 9 octombrie 2006, 15:49
Suporterii sunt patimasi, in general, iar in special suporterii echipelor de fotbal. Nu am mai auzit de sahisti alergati prin Gara de Nord, de ciclisti asteptati la aeroport ca sa li se aplice o corectie, de cai si jochei fugari la hipodrom (nu ca ar avea cineva vreo sansa) sau, mai ales, de saritori cu prajina impuscati in plina strada. Exista fotbalisti insa care au patit asa ceva. Este regretabil, dar se intampla totusi.
Andreiyy • 9 octombrie 2006, 16:23
parerea mea e ca, daca nationala o vom muta in provincie atmosfera de pe stadioane va fi si mai necorespunzatoare unui meci de fotbal!
ati vazut la constanta ce s-a intamplat…..la timisoara tot asa acum vreo 4 ani cand am jucat cu croatia! coregrafie la inceput si nimic mai mult!
la bucuresti altfel stiu suporterii sa incurajeze o echipa decat in provincie!
dar aici intervine alta problema!se confunda echipa nationala cu echipele de club! in special suporterii stelei fac acesti lucru si asta pt ca ei considera ca steaua inseamna romania!
sincer, as pune nationala sa joace cu luxemburg pe cotroceni! acolo nu cred ca vor veni suporteri de la national sa injure stelisti,rapidisti sau dinamovisti!
legat de mutu,cred ca un om care zice ca avem jucatori mai buni pe postul sau nu a vazut in viata sa un meci de fotbal!
parerea mea e ca astea sunt chestii minore! cea mai grava problema de la nationala mi se pare selectia proasta….extrem de proasta!
la meciul cu bulgaria si belarus, in cazul unei accidentari, sau in alte situatii nu aveam solutii pe banca! iar piturca, nu este antrenor care sa fie capabil sa schimbe soarta unui meci printro schimbare de jucatori sau schimbare tactica…la tirana creierul i-a ramas inert desi nationala avea mare nevoie de imbunatatiri tactice
cum e posibil sa jucam cu 2 inchizatori , ambii improvizati si ambii de picior stang?
cum e posibil sa joace si mutu si dica , atata timp cat joaca pe acelasi post(parerea mea) ?
in primele 3 meciuri , cate actiuni pe stanga am vazut? putine..va spun eu…..pe stanga joaca doar rat..mutu ar trebui sa il sprijine, dar el merge mult in centru asa ca rat ramane mai mereu singur pe banda!acolo ar trebui incarcat vladut munteanu! atunci am avea o echipa echilibrata! eu asa as face echipa
coman-ogararu,chivu,ghionea,rat-radoi,paraschiv-v.munteanu,mutu,fl.petre-marica
problema cea mare e la inchizatori, unde ambii sunt accidentati in mom de fata…dar putea intra lazar, era mai sigur! in atac , rezerva lui marica ar fi daniel niculae sau ganea
dar astea sunt doar parerile mele….nu eu fac selectia!:D oricum sunt sigur ca echipa asta ar merge mai bine daca ar fi facuta selectia in mod corect!
claudiu • 9 octombrie 2006, 16:24
cataline,
procentul intre cei care te injura pe tine e foarte diferit fata de cei care-l injura pe andrei vochin, iar procentul celor care-l injura pe banel e total diferit fata de cel al acelora care-l injura pe mutu. exista o explicatie, nu-i asa?
hc_ronnie • 9 octombrie 2006, 16:27
1994… o zi de vara… te trezesti de dimineatza… un sentiment de nervozitate si nerabdare iti da tarcoale… diseara joaca romania… la Cupa Mondiala… toata lumea vorbeste… vine seara… bere azuga, prieteni, TV cu diagonala 52 cm… 90 de minute in care fumezi 2 pachete de tzigari, bei 6-8 beri, tipi gooool!!! pana nu mai poti, gatul e inflamat, maine o sa fiu mahmur, dar in al 9-lea cer… ROMANIA-ARGENTINA 3-2… o seara nebuna…
2006… toamna… te trezesti ca in orice alta sambata… un sentiment de plictiseala… cica diseara joaca ROMANIA – BELARUS… meci important… te decizi sa te uiti cu aceeasi prieteni, bere Heineken, TV plasma cu 102 diagonala… 90 de minute in care fumezi 2 tigari si alea de plictiseala, bei 2 beri si te culci mai plictisit decat te-ai trezit… da a batut Romania… dar spectacolul mai exista…
Concluzia: Traim intr-o epoca in care progresam pe toate planurile, pana si in campionatul intern si europa… doar nationala retrogradeaza…
Bravo baieti!!! Ne vedem cu Coca Cola in 2010… poate poate…
hc_ronnie • 9 octombrie 2006, 16:29
rectificare: spectacolul NU mai exista…
predatorpulse7 • 9 octombrie 2006, 16:40
Dica nu a fost huiduit pentru ca el a jucat PENTRU ECHIPA.El n-a avut ocazii pentru ca piti il pune sa stea in spatele varfurilor(de fapt oarecum la mijloc) si sa distribuie pase pe laterale,eu am numarat vreo 8 pase spre fl petre doar in prima repriza.In ghencea joci cu un anume spirit.Cand joci la Steaua sau in Ghencea trebuie sa joci direct pe poarta,exceptie fiind era piturca.Cel ce s-a apropiat mult de ce vor stelistii a fost protasov.Steaua a avut ceva individualitati de-a lungul timpului dar care au jucat cu si pentru echipa,Hagi,Piturca,Lacatus si multi altii driblau frumos dar cand aveau pozitite de sut,sutau tata,nu ca domnul mutu care mai face un dribling ca se arate ca stie.
Dica a incercat aceleasi smecherii cand era la steaua la inceput si a fost huiduit pentru asta mult timp,pentru ca juca prost si juca doar pentru el,tinea mingea mult si a avut conflicte cu suporterii,aratandu-le si degetul odata. Dar a fost iertat pentru ca a muncit si a aratat ca merita sa stea la steaua,asa ca domnul mutu si alti fitosi de la nationala(nu toti) sa se gandeasca la alta inainte sa se dea smecheri pe stadionul care a vazut fotbalisti de 1000 de ori mai buni ca ei,si la rezultate si la caracter.
FORZA STEAUA
Intotdeauna superiori.
accidduzzu • 9 octombrie 2006, 16:54
@ dumi-BV
Amice, confunzi caracterul cu nesimtirea crasa, ca sa nu mai spun ca faci comparatii deplasate intre generatii, mentalitati si situatii diferite! Nu incape comparatie intre Mutu si Dobrin sau Raducanu, cum nu incape comparatie intre Dobrin si Pele, sa fim seriosi.
Daca antrenamentul lui Mutu trece prin patul Laurei Andresan, atunci poate-ar trebui s-o punem p’asta selectioner. S-ar putea sa se descurce mai bine ca piturca.
Si intradevar de unul singur nu poti face nimic, ca d’aia-i zice „echipa nationala a Romaniei”. TOCMAI ASTA NU PRICEPE MUTU! Ca nu-i echipa nationala a lu’ mutu, ca daca era, mi se rupea! ASTA NU INTELEGE „briliantu”! (cine dracu a scornit tampenia asta cu briliantu?) Ca se joaca in echipa, ca nu conteaza cine da golu’, numai sa-l dea dracu odata! Nu sa-si bata joc de echipa si de noi!
Andreiyy • 9 octombrie 2006, 16:56
predatorpulse7 …..
totusi la modul in care au jucat mutu si dica ..dica trebuia sa fie cel huiduit, daca intradevar trebuia sa se ajunga pana aici!
oricum,i-au huiduit oameni din galerie, pt care cultura nu se afla nici macar la rangul de aspiratie!
in galeriile echipelor de fotbal nu gasesti pe unul care sa stie sa numere pana la 10 fara sa zica aaaaaa…….dar uite ca din cauza lor platesc echipele de club(1 etapa suspendare) din cauza lor bucurestiul nu mai vede nationala!!
Georgero • 9 octombrie 2006, 17:10
Sa-i spuna cineva iobagului de la Timisoara ca explozia din care s-a nascut universul este Big Bang si nu Big Band…. lol… ce penibil, mai da si lectii de cultura generala in articol
Georgero • 9 octombrie 2006, 17:11
ah… si in legatura cu mutu… m-am saturat de el, mi s-a luat… sa nu mai aud de el… NU NE INTERESEAZA CE FACE MUTU SI CINE-L INJURA PE MUTU… mutu nu exista
QFWFQ • 9 octombrie 2006, 17:17
Draga Tolontane, cred ca mai toata lume se fereste de cite ceva in chestiunea injuriilor adresate jucatorilor in Ghencea si fiecare se multumeste sa vada lucrurile unilateral. In primul rind, in Ghencea au fost cam 10000 de oameni si facem toti caz de compartamentul a 3-4 la suta dintre acestia. Procentul acesta de derbedei il gasesti peste tot, inclusiv in redactia GSP. Putem spune altceva, cu dreptate: daca stadionul era plin, probabil ca aceste 3-4 sute de derbedei nu s-ar fi putut manifesta dupa placul lor. Si de ce nu a fost stadionul plin? Nu ca nu ar mai veni publicul la meciurile nationalei; in particular, in Ghencea s-a intimplat altceva. O mare parte dintre suporterii stelisti de buna conditie si-au dat banii pentru meciurile Stelei, celebrul pachet de bilete. Ca urmare, dintre stelistii care, in mod normal, prin criteriul geografic, ar fi trebuit sa asigure grosul superterilor, s-au dus la meciul nationalei cei care au dispus de mai multi bani si cei care nu au avut bani pentru meciurile Stelei, printre ei si pleava de care se tot discuta. Si uite ca avem o vina a FRF: meciul nu trebuia organizat in Ghencea, atit timp cit economiile stelistilor se dusesera in mare parte pe meciurile din LC! Mai degraba in Giulesti ori in Dinamo, inainte ca si suporterii de acolo sa-si cheltuiasca si ei banii pe meciurile din Cupa UEFA. Doi la mina: jucatorii nostri de nationala, mai ales cei din strainatate, prea s-au obisnuit sa fie idolatrizati. Pe de o parte, publicul a devenit mai cunoscator si cu alte repere de valoare, beneficiind de transmisii de la meciuri de prima mina si de informatii sportive bogate si rapide. Pe de alta parte, noi traim intr-o tara in care democratia exclude civilizatia, asa ca daca nu stii sa-ti protejezi imaginea si te bati pe burta cu chelnerii in vazul lumii pina la scandal, atunci nimic mai firesc decit ca toti cei care dorm in pubele sa se creada frati de lapte cu tine si sa te scuipe in ochi cit ai fi tu de milionar. Si nu este vorba numai de pubelisti: ochii oamenilor sunt critici si in mediul informational de astazi trebuie sa ai mare grija ce si cum faci ca persoana publica. Uneori ajungi, ca la deschiderea unei supape de preaplin , sa primesti lovituri nemeritate pe moment, dar care inseamna intotdeauna acumulari de observatii si de fapte. Poate ca ar fi bine sa intrebati colegii mai in virsta ce s-a intimplat la ultimul meci al marelui rugbist Enciu Stoica, care era sa moara pe teren in huiduielile tuturor suporterilor, inclusiv a celor dinamovisti, club la care juca si caruia i se devotase; Enciu Stoica facuse eroarea de a simula in mai multe rinduri accidentari pe teren. Trei la mina: vorbim de educarea spectatorilor, dar nimeni nu face nimic in privinta asta: presa adora scandalurile fiindca se vind ziarele, iar politia, ori jandarmeria, se comporta cu suporterii ca barbatul cu nevasta, administrindu-le galeriilor batai trebuie sa stie ele de ce. Nu am vazut insa pe nimeni preocupat sa identifice pe pasionatii de injuraturi de la meciul cu Bielorusia si sa le administreze cite o amenda. Nu o bataie, ci o amenda cit de mica: subtierea buzunarului este mai eficienta decit o bita.
Red, White and Crue • 9 octombrie 2006, 17:46
Nu are sens sa ne plangem…Cand la TV, zambetul ala tamp si exaltat al ralucai arvat (si nu numai) ii idolatrizeaza zilnic pe jiji si mutu si toata clica de mafioti de la bucuresti (inclusiv fcu europoli bragadiru), atunci atmosfera e deja creeata. sincer, nu ma mai intereseaza asa mult aceasta nationala de cvasi-valori si staruri semi-analfabete prietene sau rude cu adi minune sau nicu gheara sau clanul fecali.am ajuns sa tin doar cu UTA…desi si aici mult mai moderat decat inainte…
Andrei • 9 octombrie 2006, 17:52
Nu cred ca pe alte stadioane tricolorii ar fi tratati la fel. La Bucuresti, din pacate, sunt (pe lânga iubitorii fotbalului) si acei sustinatori fanatici ai marilor echipe bucurestene care înainte de a iubi fotbalul si tricolorii îi urasc pe cei din echipele rivale. Evident, nu toti sustinatorii fanatici ai lui Steaua, Dinamo sau Rapid gândesc asa. Dar cei care o fac strica joaca si pentru ceilalti.
ROSIN • 9 octombrie 2006, 18:41
Pe blog-ul asta chiar n-am ce cauta. Apartine cuiva care pune mare pret pe forma dar nu-l intereseaza deloc continutul ei. Astfel de gazetari chiar ca-i merita pe acei asa zisi suporteri!
Zoltika61 • 9 octombrie 2006, 18:46
Dupa parerea mea,echipa nationala ar trebui sa joace si in alte orase,nu numai in Bucuresti.Luati exemplul Italiei care joaca in orase diferite meci de meci.Despre Mutu;ar vrea sa fie un Beckham al Romaniei,dar nu este decat o jalnica copie.Talentul ar trebui dublat de seriozitate,modestie,si mai putine aere de vedeta.Apropo,a incercat cineva sa compare jocul lui Mutu cu cel al lui Hleb(care dupa umila mea parere este muuuuult peste Mutu)Si tot legat de Mutu:daca era asa mare caracter trebuia sa ramana la Juventus si in divizia B.Foarte buna comparatia cu Danciulescu.
chelseaboy_nyku • 9 octombrie 2006, 18:54
poate ar trebui sa se schimbe publicul 😛 si nu echipa nationala locul 🙂 dar se vede ca in ziua de azi numai stim altceva sa facem decat sa injuram pe altii care mncesc pt noi..suntem din ce in ce mai rai si la fel cum se spunea de van basten ca nu se pune in locul altora la fel si suporterii nu se pun in locul nici a unuia dintre jucatorii care fac tot ce pot dar probabil ca astea le sunt limitele,,,asa ca ar trebui sa fim mai ingaduitorii ..