Momentul cînd poţi pierde tot

Nu, nu e un sfat pentru Gigi Becali. Pentru asta are angajaţi preşedinţi, antrenori, politologi, nepoţi, arhitecţi, pictori amatori, poeţi, cîntăreţi în strună, bodyguarzi, avocaţi şi istorici.

miercuri, 18 octombrie 2006, 6:31

Nu, nu e un sfat pentru Gigi Becali. Pentru asta are angajaţi preşedinţi, antrenori, politologi, nepoţi, arhitecţi, pictori amatori, poeţi, cîntăreţi în strună, bodyguarzi, avocaţi şi istorici.

E o observaţie. Dacă intră în zodia luptelor interne, Steaua riscă să transforme Liga într-un dezastru. Oricum, o duce aproape ca pe o povară.

Gigi Becali are dreptate cînd e supărat pe campania de transferuri. S-au adus pe bani buni fotbalişti care nu numai că nu adaugă valoare echipei, dar pur şi simplu îi sabotează jocul prin incompetenţa din teren.

Dar nu are dreptate atunci cînd bate cîmpii cu pretenţia de a face echipa la Madrid. Sau cînd se lasă virusat cu ideea potrivit căreia fotbaliştii stelişti ar fi trebuit să intre pe teren convinşi că sînt egalii lui Real. Că, vezi Doamne, asta ar fi fost principala problemă. Această teorie vine şi dinspre o zonă de oameni care sînt interesaţi ca Olăroiu şi MM să plece pentru a veni ei în loc.

N-am avut relaţii apropiate cu antrenorul şi nici cu preşedintele Stelei. Cu MM s-a întîmplat să mă şi contrez public de cîteva ori. Îl acuz şi acum de faptul că şi-a pus inteligenţa în slujba ideilor sectare de genul „cu noi sau împotriva noastră”. A hrănit duşmănia la adresa non-steliştilor, zugrăvindu-i ca pe nişte ciumaţi.

Numai că lui MM şi lui Olăroiu nu li se poate imputa groapa de potenţial dintre bugetele, valorile şi condiţiile Realului şi cele ale Stelei. Acestea sînt date şi nu pot fi  ignorate. Au comis erori, au partea lor de vină, după cum au partea de merit.

Dacă rade tot, Becali riscă tot. Sînt banii lui. Şi voturile. Upppss. Iată cum fotbalul se răzbună cînd e folosit politic.

Comentarii (189)Adaugă comentariu

andrei1923  •  18 octombrie 2006, 18:41

mai lasa steaua tolontane ca ai devenit obsedat de ea in curang gsp o sa fie site-ul oficial al stelei.am vazut ca vindeti si o revista..pe cand treninguri si brichete cu steaua?

Claudiu  •  18 octombrie 2006, 18:43

Foate bine punctat, dar pentru transferurile lui Carlos si ale lui Saban trebuie sa plateasca cineva, nu? Steaua nu trebuie sa fie o echipa unde sa aduci jucator doar ca sa fie la numar.

dan  •  18 octombrie 2006, 18:45

corect, mai trebuie sa se disciplineze pe el si pe MM

philips  •  18 octombrie 2006, 18:45

haideti sa fim seriosi ca fara MM Steaua nu ar fi fost acum aici.
si nu inteleg care e problema cu campania de achizitii……….acuma in vara au venit badea care ne-a calificat in UCL, Thereau care s-a vazut cu cfr ca are valoare, Ov Petre care e in crestere evidenta de forma, Panait care nu a fost incercat si G Coman care a fost o greseala……….in concluzie bilantul este pro-transferuri..
nu inteleg cine saboteaza jocul prin incompetenta din teren…..
si totusi am impresia ca si dvs domnule tolontan sunteti contra MM si Oli…… va tenteaza un post de presedinte la Steaua????……….cam greu

piratul1923  •  18 octombrie 2006, 18:48

cred ca acum se vede si mai clar cum a cistigat steaua campionatul anul trecut.daca era dinamo sau rapid nui se faceau de ris in asa hal.sorry dar tot asa au ramas niste soldati.

piratul1923  •  18 octombrie 2006, 18:49

hai rapidu hai realu si real nu e vaslui

cristi enache  •  18 octombrie 2006, 18:50

Frate..ce zice kolegu tolontan e ok.punktula si la obiekt…ce ma fac eu insa..daca….nu mai gasim 3-4 k Jiji..sa punem fotbalul pe picioare…..ia zi..?? o dam mai nasol…k in Azeirbadjan..??
Kand aud..sa se dea la o parte..ca vin altzii vrajeala..la furat..:)…zik..genu becali..sa bage bani…kare ii pierde…:)
Kiar mi-as dori..k sunt stelist..sa dispara..pentru 1 saptamana de tot….sa vad…sa nu fie nimik ce a adus/aduce sau va aduce….politika fotbal fericire…alea alea…voi atzi luat-o razna….kritikatzi tot..si va datzi ku parerea la tot..despre toate..dar nu bagatzi 1 LEU in SPORT !!!!!!!!!!!!!!!! ……tare as vrea o lege..ai zis ceva de mine..??? 100.000 ..kand itzi dau voie….vb de mine numele meu investitzia mea…sau itzi dai ku parerea….ceva de genu TIME OUT…!..treziti-va…..karne de tun ce suntetzi…distrugetzi tot..in rahatu asta de Romania..!!! Rau e cel mai usor..sa faci..k e rapid Timisoara..steaua…..makaua…..vargeaua…..dar sa faci bine.????????????
1 luna….toti vb si datzi numai sfaturi de bineeeeeeee………….va tzineeeeeeeeeeee??????????????????????
NU KREDDDDDDDDDDDDDDDDDDDDDDDD !!!!
…posibil..sa sterge-tzi si ce skriu:))):P:))

sebi-cleveland  •  18 octombrie 2006, 18:52

anul trecut daca era dinamo si rapid nici nu se calificau in grupe sau ai uitat experienta penibila a lui dinamo in cupa uefa si mai vb

Felix Radu  •  18 octombrie 2006, 18:54

TSKA Moscova – Arsenal 1:0.
No comment.

Adrian bularga  •  18 octombrie 2006, 18:54

Buna ziua!
Mah Tolontane, aici chiar nu ai dreptate. Bine ca dupa meciul de la Kiev toti ati spus ca Saban a jucat bine. Acum zici ca gata: campanie de transferuri proasta. Asa sunteti voi ziaristii … cand e bine, scrieti si voi de bine, cand e de rau ingropati echipa sau jucatorul respectiv. Daca la un moment dat ai o parere trebuie sa tzi-o mentii pana la final nu sa tzi-o schimbi dupa cum bate vantu` sau dupa ceea ce crezi tu ca ar vrea sa citeasca cei care te urmaresc. Daca Saban a avut un meci prost nu e nimic, ghinionul lui Oli ca l-a folosit aseara.
Dupa meciul de acasa cu Liege toti ati zis ca Carlos a fost cel mai bun, ingerul pazitor al Stelei si tot asha, pupaturi multe, dar atunci era de bine si daca tu ai fi scrie de rau nu te-ar fi citit lumea, asa ca tzi-ai schimbat orientarea criticilor sau chiar ai uitat de ele, acum iar eshti cel mai tare.
Nu am nimic cu tine Tolontane, chiar scrii bine si frumos uneori si te citesc, dar Vochin e cu mult peste tine. Daca e sa fac o comparatie, referitoare la meciul de aseara TU esti Steaua, iar Vochin e Real Madrid. Ha Ha Ha

Cipri  •  18 octombrie 2006, 18:56

Sunteti cel mai bun ziarist de sport,d-le Tolontan!Felicitari!!!

piratul1923  •  18 octombrie 2006, 18:57

ok ai dreptate cu dinamo , dar de ce rapid nu s-a facut niciodata de ris cu echipele mari?va spun eu,cine joaca la rapid joaca si cu inima nu numai pt bani si asta va face diferenta intr-o zi.

joni  •  18 octombrie 2006, 18:58

ma tem sa nu clacheze becali precum iancu..acuma cand si-a dat seama ca e greu ,..f greu in CL …deci treuie sa aibe rabdare…si neaparat continuitate..
iar la anu sa se califice din nou in grupe…este chiar mai important decat calificarea de anu asta. e ca o echipa care promoveaza din b in a . dar daca apoi retrogradeaza imediat in b, degeaba tot efortul. nu ? nu trebuie sa fim disperati acum ca nu ne calificam in optimi..totusi..e o grupa practic imposibila pt nivelu nostru, deocamdata. suntem obligat deci sa ne calificam si anu viitor in grupe, cu 2 echipe ar fi fantastic si chiar mi-as dori asta, stelist cum sunt..
si sa dea domnu’ grupe mai „pamantene”..ca in rest e treaba noastra..
referitor la meci.. parerea mea e ca psihicul e decisiv… daca n-ai mintea limpede nu prea mai stii sa dai cu picioru…si asta s-a vazut cam de multe ori.. e chiar enervant sa vezi cum trece mingea pe langa jucatori..cum lufteaza la singurele ocazii care si le creeaza. deci un psiholog e mai mult decat necesar, daca antrenorul nu e in stare sa-si monteze jucatorii si sa-i scape de complexe.. si experienta conteaza; avem multi jucatori care dupa cum spuneau si comentatorii , acum 1-2 ani evoluau in esaloane inferioare, pt ca acum sa dea piept cu roberto carlos et comp.
gata ma opresc..aberez prea mult..si fara rost…

bogdanlebu  •  18 octombrie 2006, 18:59

e greu.
scouteri nu avem.
teama de a lua fotbalisti necunoscuti avem.
competitie exista. chiar si in tara. (vezi rapid si mazilu…)
dar asa e. de undeva trebuie sa incepem…
forza steaua

joni  •  18 octombrie 2006, 19:00

cu ce echipe mari a jucat rapidu?

Dumi-BV  •  18 octombrie 2006, 19:02

V-am spus ca Badea are sange-n… si va inscrie,cel mai prost de departe a fost Goian,dar ce sa-i faci Oli nu vede ca in campionat Goian in fiecare meci provoaca penaltyuri neacordate de arbitrii,e varza

horus1986  •  18 octombrie 2006, 19:03

sa fim seriosi.am cazut in grupa cu cea mai buna echipa a momentului(lyon) si cea mai buna echipa a tuturor timpupurilor(madrid).cine se gandea ca steaua putea ocupa in aceasta grupa alt loc decat locul 3 ori e nebun ori nu are nici o treaba cu fotbalul.am vrut liga am primit liga…

vasilica  •  18 octombrie 2006, 19:06

Sunt intru totul de acord cu Becali.
Atitudinea a fost problema!!!!
Dar si el a gresit !!! Nu trebuia sa spuna ca pentru el parca meciul numai are nici o importanta sau sens cum a zis. Asta dupa intalnirea cu Calderon.
Sa fim sobrii omul ala si-a vazut interesul i-a promis marea cu sarea la Becali si pana la urma tot Becali o sa se linga pe bot pt ca Calderon nu o sa transfere nici un footbalist de la Steaua!!!
Deci a fost prins in capcana domnul Becali.
Iar atitudinea footbalistilor nu a fost una pozitiva!!!
Nu i-am vazut ca si-au dat viata pe teren!!!
Asa cum am facut anul trecut in Uefa!!! Sau anul asta la Kiev unde e presingul ala sufocant ???
Sa fim sobrii ca nici Olaroiu nu a fost in stare sa isi motiveze jucatorii.Singurul in stare e Becalii dar si el a lasat-o mai moale in ultima vreme de cand joaca in CL.
Toata suflarea Stelei e hipnotizata de jucatorii si echipele din Liga.
Oricum succes pe mai departe si aveti incredere in voi oameni!!!
Si presa are rolul ei nu ii mai laudati pe adversarii Stelei!!!
Atata vreme cat Steaua si orice echipa participa in aceeasi competitie sunt egali!
Cum adica ce mentalitate avem. Nu e posibil asa ceva.
Capul sus si sper ca la Real si la Lyon acasa o sa jucati fara trac de dragul spectacolului si sa va doriti calificarea chiar in CL.
Ganditi-va daca Real pierde la Kiev, Steaua castiga impotriva la Kiev atunci Steaua face 6 puncte cat si Real.
Sa zicem ca toate echipele pierd meciurile cu Lyon!!!
Atunci dintre Steaua si Real o sa se decida in meciul direct cine merge mai departe!!!
Deci pe ei pe mama lor!!! Capul sus si aveti curaj oameni buni.Nimic nu e pierdut!!!! Aveti mentalitate occidentala domnilor.
Acum Real o sa se creada calificata si o sa aiba trac in meciul urmator.
Steaua numai are nimic de pierdut asa ca capul sus!!!!

Cătălin Tolontan  •  18 octombrie 2006, 19:06

philips: nu ma tenteaza un post la steaua. sa inteleg ca si acesta e un articol unde ii atac pe mm si pe oli?))):

dog24  •  18 octombrie 2006, 19:06

BRAVO steaua !ACUM SE VEDE VALOAREA VOASTRA .MAI LASATI ARBITRII SI PE CELELALTE ECHIPE SI JUCATI PENTRU VOI CA SA DEMONSTRATI CEVA!SI CUM NU PUTETI . CIOCU MIC GUSTERILOR!

Luceafarul  •  18 octombrie 2006, 19:07

Steaua trebuie sa stabileasca o strategie pe termen lung: sa faca centre de copii si juniori in toata tara. Cat costa descoperirea si formarea unui jucator tanar talentat? Mai nimic in comparatie cu cat costa de exemplu Robinho.

Strategiile pe termen scurt (la banii lor) s-ar rezuma la a lua jucatori la apus de cariera insa care sa poata sa mai faca inca diferenta (gen Moldovan, Ganea, unde e Neaga de exemplu, el nu ar fi putut juca cu Real ieri?)

lucy  •  18 octombrie 2006, 19:07

bravo domnule Tolontan…….dar am si eu o intrebare:
de ce conducerea Stelei nu il incearca mai mult pe Cernea el a aparat bine la Otelul, ar trebui sa i se dea o sansa ……

Flower Shop  •  18 octombrie 2006, 19:10

Flori de gradina, buchete, aranjamente speciale, flori, flori si iarasi flori. http://www.flower-shop.ro/ comenzi online! Livrare GRATUITA la domiciliu clientului. Program comenzi 06:00 – 24:00.

nycck83  •  18 octombrie 2006, 19:13

Domnule Tolontan,parerea mea este ca nu sa gresit asa mult in campania de calificari.S-ua adus jucatori care sunt in nationalele lor sau in vizor,asa cum sunt saban,Carlos care a fost foarte aproape in vara sa prinda campionatul mondial,Ovidiu Petre si Gigel Coman care mai mult sau mai putin sunt si pe la nationala lui Piturca,Vali Badea care s-ia demonstrat valoarea pe care o are,Ionut stancu un jucator dorit de mai toate echipele din Romania.Acum noi vrem ca Steaua sa se bata de la egal la egal cu fortele Europei care in fiecare campanie de transferuri investesc zeci de milioane de euro,lucru care la aceasta ora nu poate nici un club din romania.

cuucuu  •  18 octombrie 2006, 19:15

carlos…600.000 euro..saban ala cat a costat?…nu poti sa ceri mai mult…asta e…mergem mai departe.

Andrei C  •  18 octombrie 2006, 19:15

este foarte bine daca batea steaua macar cu 2-1 mie nu imi place ce o facut carlos mingea era in fata lui si nu putea sa o prinda o sa vedem ce face la real acas sper

chelseaboy_nyku  •  18 octombrie 2006, 19:15

iar o iei cu voturile….m-am saturat de totii….Dumnezeu e sus si vede cum a facut jij banii…cum iy da ,….si ce are in cap..asa ca se face dreptate..daca castiga steaua numai putea vb nimeni cu el …ca el e mihai viteazu…mai lasati-ne cu steaua voastra….

tinerewuw  •  18 octombrie 2006, 19:20

domnule tolontan dumneavoastra de cate ori vi s-au corectat articolele pana sa ajunga in ziar sau pe internet?
Numai ca la voi are cine sa le corecteze insa in fotbal daca ai gresit e bun gresit in special portarul.
Dar nu inteleg de ce mingea trebuie sa ajunga in preajma portii deci in concluzie toti jucatorii sunt de vina.
In concluzie Real Madrid e real Madrid

Thanatos  •  18 octombrie 2006, 19:25

Nu poti face o echipa competitiva neavand nici macar un singur jucator din pepiniera proprie care eventual sa fie si din pepiniera proprie : vezi Gerrard la Liverpool sau Totti ..
Nu poti face echipa competitiva aducand jucatori in ultima ora a perioadei de transferuri
Nu poti face echipa competitiva fara un departament de scouting prof..
Si cate si mai cate
Nu ??????

Adrian  •  18 octombrie 2006, 19:28

Campania de transferuri (cu o exceptie: BADEA) a fost catastrofala!!! Carlos si Saban nu au ce cauta in Ghencea. Despre Thereau inca nu ma pronunt ca nu prea este jucat…

Toti vorbiti de jocul bun al lui Saban la Kiev. A fost catastrofa si acolo fratilor! Pe partea lui a fost vraiste! Toate ocaziile Kievului au fost pe dreapta apararii noastre. Noroc ca au cazut golurile repede si s-au taiat ucrainienii. Si inca ceva, Saban are salariu mai mare decat Badea. De ce?

Aduceti-va aminte cum antrenorul cu portarii ai Germaniei i-a dat lui Lehmann locul unde executa fiecare jucator argentinian lovitura de la 11m. Pana acolo s-a ajuns in fotbalul mare! La noi nici macar nu s-a stiut ca Fernandez Carlos s-a facut portar abia acum cativa ani! MM s-a comportat precum diletanti!!!

Sper sa nu se faca o noua greasala si sa fie adus Lobont. O alta catastrofa de portar! Abia l-a convins lumea pe Piti sa ne mai lase cu Lobont si acum il ia Steaua?

Revenind la meciul cu Real Madrid, trebuie sa fim corecti si sa apreciem jocul Stelei. Baietii au avut ocazii, au bagat „materiale”, au alergat mult. Pentru valoarea internationala a lotului s-a jucat senzational. N-am avut gustul amar al infragerii cu Lyon. Un singur regret am. Ca Olaroiu n-a avut inspiratia sa joace cu Petre si Thereau (in locul lui Lovin si Saban) din primul minut.

PS
Si inca un amanunt. Meciul a fost trimis in direct in SUA (pe ESPN Deportes) si Canada (pe RDS).

dinamo_forever  •  18 octombrie 2006, 19:31

madrid-steaua 5-0 si s-a terminat cu echipa asta

Discobolus  •  18 octombrie 2006, 19:32

Sa traiasca MM pentru achizitii. Sa traiasca GSP ca i-a turbat pe stelisti facandu-i chiar sa creada ca sunt buni. Sa traiasca LFP si FRF ca i-a lasat sa faca toate blaturile posibile si imposibile doar pentru ca „campionii” se pregateau pentru meciul cu Real !

Minciuna are picioare scurte si acum puroiul ghencist a iesit la suprafata !

apolodor  •  18 octombrie 2006, 19:33

Mie mi s-a parut ca in meciurile din CL, cele tari, cu Lyon si Madrid, la nivelul echipei a aparut resemnarea si automultumirea , atitudini tipice celor mediocri. Cred ca M Stoica si Olaroiu, mai ales el, au fost incapabili sa capaciteze jucatorii.
Multi comentatori reproseaza Stelei respectul excesiv cu care si-a bucurat adversarii, iar eu cred ca atitudinea jucatorilor vine si ca o consecinta a servilismului lui Meme si Oli fata de Gigi. Atunci cand esti inconjurat de asemenea oameni, depersonalizarea jocului este o consecinta fireasca.
Si ca sa-mi sustin spusele, amintesc ca Meme si-a trimis fata printre copiii desemnati sa-i tina de mana pe madrileni. Daca si M Stoica este atat de impresionabil, ce pretentie sa mai avem la jucatori?

Discobolus  •  18 octombrie 2006, 19:33

i-au lasat, corectie. Scuze

io23sif  •  18 octombrie 2006, 19:33

Nu Carlos, ci Goian si Dica au fost cei mai slabi de pe teren. Nici Dukadam nu era un portar fantastic, dar ce aparare avea STEAUA atunci!

ionutz  •  18 octombrie 2006, 19:35

Ce sa va zic si eu toata lumea face greseli nu e vb de Saban ca omu greseste odata (a gresit si Robinson portarul Angliei)dar nu e vb numa de o greseala parerea mea ca nu a fost un singur jucator de vina.Carlos No Comment.nu vreau sa zic nimik de el dar pt mine e zero,in rest ce sa zicem de Lovin nu am auzit nimik de el in timpul meciului decat atunci cand a fost schimbat,Prasaschiv nu a dat o pasa buna tot meciul.nu trebuie sa fii om de sport ca sa le vezi toate astea e de ajuns sa urmaresti cu placere un meci de fotbal oricine ar castiga,nu trebuie sa dam vina in coace in colo,toti au gresit,dar asta e,mai avem multe de invatat pana sa ajungem la nivelul lor,si mai mai ales la capitolul bun simnt si bune maniere acolo avem chiar foarte mult.Bafta in continuare.

Revelatie  •  18 octombrie 2006, 19:36

Astazi am realizat ca Steaua, echipa sufletului meu, de fapt nu mai exista. O adunatura de derbedei, si-a pus manile slinoase pe emblema echipei fanion a Romaniei. Cu o viclenie si practica medievala, a ucis sufeltul echipei mele, pentru ca apoi sa-si strecoare trupul amorf sub pielea moarta. Intrupandu-se astfel, FC Becali si-a insusit palmaresul, legendele si culorile echipei mele.

Pentru ca Steaua mea nu mai exista, am termiant si eu cu fotbalul. Asta este ultima mea interventie pe acest forum si pe altele de acest gen. Cum suporter al acestei FC Becali, nu am cum sa fiu, (caci tradatorul spirtului ucis al Stelei mele nu voi fi nicioadata), imi inchei aici aparitiile si orice alta manifestare de sustinere a vreunei echipe.

FC Becali a pierdut sansa de a ma pacali. Gloata de bipezi care o conduce, formata din niste ipochimeni cu nimic cu vazduh in cap si carnati in suflet, si-a inchipuit ca banul poate inlocui valaorea umana autentica. Eh, totusi, aceasta gloata, cel putin in ce ma priveste, s-a inselat. Eu raman sustinatorul legendarei Steaua si nimic mai mult.

Pastorul de muhaia, sa-si pastreze in liniste antrenorul cel mai bun, iscat din vorbe aruncate la gura sobei; sa-si rumege in pace managemnet-ul schizofrenic , dar sa-l elibereze pe Carlos, pentru ca daca de Steaua, Carlos nu era, pentru FC Becali, baiatul asta este mult prea mult.

Va las prieteni forumisti sa ma/va injurati in continuare caci se pare, ca si voi, la asta va pricepeti cel mai bine!

Ramaneti cu bine

Mafalda  •  18 octombrie 2006, 19:36

Tolontan scrie bine dar tziganca aia drogata de Marioara trebuie data afara din redactie.

apolodor  •  18 octombrie 2006, 19:37

Iar pt cei care fac legatura intre infrangerile Stelei in meciurile cu Lyon si Madrid si modul in care a castigat titlul, vreau sa le spun doar atat: frustratilor, Steaua a castigat campionatul exact asa cum l-au castigat Dinamo si Rapid. Steaua nu a brevetat nimic. Toate-s vechi si noua-s toate !

mihai  •  18 octombrie 2006, 19:41

S-a vazut aseara ce era bun la Steaua pe teren, anume: Thereau! A fost jucat foarte putin si cind a venit mingea la el, din intimplare mai mult, a facut golul, pe care Badea era cit pe-aci sa-l unga…

Asta da jucator, puternic, dar cu foarte putine mingi de la colegi. Carlos e de risul gainilor, trebuie alungat. Saban e lent, Nicolita n-a existat, de ce atita vorba de el in zilele trecute? Intr-un cuvint, Oli a ales prost tactica, executantii sint niste timpiti si jucatorii au o problema de intelegere intre ei, o fi romanii mai timpitei ca francezul si ala se simte singur si astia il ignora :)) Mai tre’ de lucrat, Oli mai ales. Nu de alta dar se fac de ris de-a dreptul.

tilica  •  18 octombrie 2006, 19:43

chiar nu se vede valoarea? puneti-va ochelari, totul e un balon care s-a spart , cu meciuri chinuite in campionat si dupa o calificare greoaie, steaua nu a crescut in forma ba din contra, in anglia a fost vf de forma , asa ca daca vrem performanta ,mm , oli si vreo patru jucatori ( se stiu ei care,dar Carlos sa fie primul ),out.

Ball_dog  •  18 octombrie 2006, 19:47

Domnule Tolontan, eu cred ca gresiti cand incercati sa ii exonerati de orice vina pe MM sau Olaroiu !
Primul a inflamat atat de tare spiritele in Liga I incat se poate spune ca manifestarile de ura ale galeriei steliste isi au suportul tocmai pe declaratiile „desantate ” ale acestui individ, pe care, personal, nu il vad potrivit sa conduca Steaua.
Al doilea si-a pierdut modestia care il caracteriza cu ceva vreme in urma si mai ales a inceput chiar sa creada ca se tese un adevarat complot impotriva echipei pe care o antreneaza, oficialii FRF, observatorii, arbitrii, antrenorul echipei nationale jucatorii echipei adverse … raul, ramul, toti ii sunt dusmani.
Am lasat la urma … deserviciul pe care presa il face patronului acestei echipe, om cu mari ambitii politice … in adolescenta mea Lionel Richie lansase un superb cantec, „I just call to say I love you”, pe care toata generatia mea ajunsese sa il urasca datorita ultra-difuzarii …

hermil  •  18 octombrie 2006, 19:50

Cand joci CL si ai pretentii sa treci de grupe ai nevoie pe langa un lot valoros si de un antrenor pe masura si mai mult chiar, f experimentat. Eu cred ca Olaroiu a fost total depasit de meciurile cu Lyon si Real. Ptr el e varful carierei. A ajuns conjuctural la Steaua, la insitentele lui Gigi si sub conducerea lui, toti jucatorii in afara de P Marin sunt in scadere de forma . Echipa ajunge la poarta greu si marcheaza doar in urma unor executii tehnice individuale sau faze fixe si nu in urma unor faze gandite. A numarat cineva cate pase consecutive a facut madridul inainte de golul 2? cred ca peste 10.
Cat despre transferuri , varza. Saban, Coman si O. petre nu au valoare de CL.
Cred ca gigi , daca are bani ptr muntele athos, ar trebui sa aduca un antrenor serios si cu experienta care sa calmeze jucatorii si care sa aduca jocul la nivelul de pe vremea lui Protasov. Mai tineti minte meciul cu Lens?
Altfel cred ca va fi greu sa mai prinda liga in viitorul f apropiat.

Cipri  •  18 octombrie 2006, 19:59

Rapid a jucat cu Herta,Hamburg si Feyenord…e adevarat nu co o echipa ca Midlesbrough de pe locul 14 in campionatul respectiv.RAPID are numai fani adevarati,nu ca Steaua copii si admiratoare de conjuctura.

Zoro  •  18 octombrie 2006, 20:02

Sfaturile nu costa bani, solutiile da. Ia sa o luam pe rand:

1. E usor sa acuzi achizitionarea lui Saban ca fundas dreapta, fara sa te uiti ca nici macar nationala Romaniei nu are o solutie prea buna pe postul ala (exceptandu-l pe Ogararu, pe care Steaua nu il putea tine oricum): Badoi si Contra joaca mediocru, iar Piti apeleaza la … Petre Marin, in vreme ce Dinamo il aduce pe Blay (care nu a rupt gura targului). Eu nu cred ca gasesti un fundas dreapta pana in 800.000 de euro (de oriunde ar fi el) pentru care cineva baga mana in foc (sau salariul pe un an) ca joaca titular la Steaua si il tine pe Robinho. C’mon!

2. „Achizitionarea lui Carlos e o greseala”. Pot fi de acord cu asta, daca imi aratati o solutie mai buna – garantata – in – sa zicem – 2 mil. euro. Din nou, daca nationala a ramas doar cu un portar decent titular – Coman, in vreme ce Steaua si Dinamo alearga dupa portughezi, bielorusi, neozeeladezi etc, inseamna ca avem o problema pe acest post la nivel national – si prin urmare solutiile sunt de fapt o loterie cu potentiale sperante. MM a riscat pe Carlos bazandu-se pe faptul ca era titular la Boavista (si aia nu sunt un club neprofesionist). Nu a iesit tunul, asta e, mai incerci cu altul, ca nu ai 40 mil. USD sa-i cumperi pe Bufon, Cassilas sau Lehman.

3. Nu te poti intinde mai mult decat e plapuma in imbunatatirea lotului. Degeaba avem bani de trasferuri, daca nu ne permitem egalizarea salariilor la nivelul lotului. Ce te faci daca gasesti un fundas dreapta OK (prin Franta, Belgia, Portugalia), care costa 1,5 mil. euro (sa zicem), dar care iti cere salariu de 400.000 + prime. Cum ii explici asta lui Paraschiv, Badea, Dica? E o teorie simpla din psihologia sociala (teoria grupului de referinta), care spune ca daca tu ai salariu 200 euro cand toti au 100 esti multumit, dar daca ai 200 cand toata lumea are 500 esti nemultumit.

4. Suntem intr-o zona foarte ciudata de dezvoltare a echipelor de club. Practic, resursele financiare au crescut in ultimii ani, dar nu suficient cat sa ne permita sa achizitionam fotbalisti relevanti de afara. Urmam incet dar sigur traseul echipelor din Est, care sunt intr-un permanent ascensor intre Liga campionilor, cupa Uefa, si neparticipare in Europa, care din cand in cand mai dau un tun cu un jucator local sau strain, mai iau o cupa Uefa (TSKA Moscova acum 2 ani), dar nu reusesc sa faca saltul decisiv (precum Lyon). Daca am invatat sa batem Valencia, Betis sau Kiev, e cazul sa invatam marketing cat sa atragem jucatori mai buni de afara. Cat despre centrele de juniori, in orice fotbal civilizat ele performeaza in primul rand de la echipele medii (Parma, Sampdoria, Rennes etc), care isi permit sa ii creasca si sa ii titularizeze cat sunt cruzi, fara o mare presiune.

bluf_fing  •  18 octombrie 2006, 20:04

Bai, chiar asha …
m-am cam plictisit sa citesc de Steaua, Steaua, Steaua … a pierdut 2 meciuri in CL .. asta le este valoarea … „galactici”, „lasere” si „alte planete” … hai, mai, ca sunt si ei oameni … mai bine platitzi si mai bine antrenati, atat!!

Fotbalistii lui Steaua nu au respect de sine, unde le este mandria .. da, ne-a batut Realul ca sunt mai tari ..ar de aici pana a-i linge cu umilintza in fundul ala de galactici … e cale lunga .. GATA, MAI SCHIMBATZI SUBIECTUL ca ne intoxicatzi!!!

Cipri  •  18 octombrie 2006, 20:05

…asa ca Joni las-o mai moale cu Steaua ta „invincibila”

lol  •  18 octombrie 2006, 20:17

@ Cipri
Eu as spune fanilor adevarati de la Rapid sa vina la meci cu cate o lanterna in caz ca se opreste curentul pe stadion. Asa poate nu pierdeti cu 3-0. In alta ordine de idei fiecare sa isi vada de echipa lui, de problemele cu care se confrunta fiecare in parte, caci nu doar Steaua se afla in dificultate…

george2006  •  18 octombrie 2006, 20:17

Fotbalul a devenit un vector comercial. Performanta incepe sa se masoare in bugete. S-a uitat de performanta, de capacitatea fizica, de angajament. Se pomeneste de motivare materiala, de prime de victorie. Intrebati-l pe Jenei ce pregatire fizica avea Steaua inainte. Uitati-va la Oprita care a incercat un dribling de pensionar in marginea careului Realului. Remarcati plumbul din mingea pasata de stelisti si fuleul de varsta a treia al majoritatii steliste. Remarcati lipsa apararii pe flancuri unde madrilenii au facut ce au vrut (ca si in meciul cu Lyon la golul trei). Marele minus al Stelei este conditia fizica. Precara la mijloc, greoaie in aparare. Uitati-va la picioarele lui Roberto Carlos si la cele ale lui Neshu sau Petre Marin. Ce fel de aparare a aia, care permite unui adversar sa inscrie dintre ei, din 6 metri? Vezi golul doi Lyon si primul la Real. Ce fel de posesie e aia in care lovesti mingea cu frica ca in spatele tau este … o mare vedeta. Eventual trebuia sa ii ceara un autograf, vorba lui Rednic. Carlos ar trebui sa consulte un oftalmolog ca nu vede bine. Are reflexe, este exploziv, dar nu vede. Meciul cu Real a fost o dovada in plus. Si cu toate astea e un castigator. Gigi Becali. Peste optimismul debordant si tot Athosul lui, a bagat in tashca peste un milion de euro cu tot cu incasarile de la stadion. Poate sa-i fie rusine de acum incolo inca cateva saptamani pana mai incaseaza ceva doar pentru simpla prezenta in CL. Asa ca fotbalul sportiv a cam apus, e vremea fotbalului comercial.

fanfan la tulipe  •  18 octombrie 2006, 20:18

Mai fratilor lasa-ti timpenile la o parte, chiar credeati ca Steaua o so indoaie pe Real? hai sa fim seriosi si sa ne vedem lungul nasului. Nu e probleme cu Steaua ca echipa, ei joaca ce pot si Oli antreneaza ce are, problema este GIGI si MM. Voi nu vede-ti ca papagalii astia doi trag echipa in jos? Haide-ti cinstit, Gigi si Meme sint doi mascarici retardati, a-ti mai vazut voi un patron mai serios de club sa se dea asa in stamba ca Gigi? Caterinca peste tot, jargoane, frati de cruci(a inebunit lumea????) si alte destea sau a-ti vazut voi un presedinte de club sa bata suporteri sau alte obscenitati alias MM? Ascultati aici lasa-ti echipa asa cum e ca nu e o problema, problema e sa scapa-ti de mascaricii astia doi. Cind nu or mai fi Jiji si MM la Steaua atunci vor ajunge iar departe. V-am salutat!

Comentează