Privirea dîrză a Giuleştiului

Cătălin Tolontan comentează faţa luminoasă şi cea umbrită a meciului din Giuleşti

joi, 19 octombrie 2006, 10:49

Cătălin Tolontan comentează faţa luminoasă şi cea umbrită a meciului din Giuleşti

Ca bărbat, jumătate din viaţă ţi-o mănîncă părinţii, iar cealaltă jumătate, copiii. Cel puţin aşa crede jurnalistul şi scriitorul britanic Tony Parsons. Dar nu ţine cu Rapid. Dacă ţii, iei de la părinţi şi de la copii şi pui ca lumea în dreptul echipei.

Capricioasă, boemă, rebelă. Şi mai cum? Inconstantă, seducătoare, ameţită. Aşa e cunoscută trupa din Grant. Nu şi aseară. Rapid a recuperat ieri dîrzenia pe care şi-o pierduse în startul sezonului. Şi pragmatismul. Şi stilul arţăgos.

Sigur, nu a învins. Dar nici n-a pierdut, ceea ce e o notă bună pentru moralul echipelor noastre, zguduit de ultimele contacte europene, petrecute la alt nivel, desigur. Nu poţi compara PSG cu Real Madrid, dar poţi constata jocul compact şi ambiţios al Rapidului. Pînă şi Zicu, altădată campionul alibiurilor, a pus osul parcă altfel aseară, a pasat din prima şi n-a risipit eforturile echipei. O problemă rămîne atacul, unde Nemuritorul Moldovan îşi aşteaptă degeaba urmaşul în persoana lui Griffiths, acest Saban plus Carlos al Rapidului, decis parcă să mănînce banii lui Copos şi viaţa suporterilor.

Comentarii (400)Adaugă comentariu

tony_big_fan  •  20 octombrie 2006, 10:09

@Doru – Daca ti-a fost rusine ca esti roman cand a pierdut STEAUA cu Real sau Lyon, atunci cand batea pe Valencia, se califica in semifinale in Cupa UEFA sau mai recent in grupele CHAMPIONS LEAGUE ai fost mandru ca esti roman ?
Daca e sa comparam PSG cu Lyon sau Real e ca si cum ai compara la viteza un logan cu frana de mana trasa (PSG numai spre final a introdus cei mai buni jucatori) cu un BMW.

nea_nelu  •  20 octombrie 2006, 10:09

nu am vazut tot meciul aseara dar am urmarit cateva faze cu zicu in prim plan..mi se pare ca oricum a jucat altceva decat de obicei. Nu a pasat din prima dar a fost mai altruist decat de obicei. saracu Grifits atat poate. mi s-a parut o prostie sa dai atati bani pe el si sa faci o oferta de ras pentru balba de la iasi, care a marcat mai multe goluri ca australianul sezonul trecut, si acum are mai multe goluri marcate decat el.
sunt stelist dar apreciez rapidul ca fiind o echipa foarte buna si o buna competitoare. iar pentru faza cu schimbul de tricouri de la finele steaua Real, toti stelistii am trebui sa tacem din gura pentru ca jucatorii stelei s-au umilit peste masura. Am venit din Iasi la meci nu ca sa vad Real Madrid, am venit sa vad cum joaca steaua cu real madrid, dar fotbalistii s-au comportat in teren ca o echipa de suporteri. pentru atitudinea din teren am ajuns sa respect echipa rapid.

tony_big_fan  •  20 octombrie 2006, 10:11

Cam asta e diferenta dintre CH. LEAGUE si Cupa UEFA – in Cupa UEFA echipa de mijlocul clasamentului din Franta nici macar nu incepe cu toti titularii.

JUNKER  •  20 octombrie 2006, 10:14

Era loc de mai bine in meciurile Stelei dar atat presa scrisa cat si televiziunile si-au facut un obicei prost de a umfla adversarii de parca ar avea 5 picioare.N u credeti ca adversarii ar trebui tratati mai rece?pai ba desteptilor de aia plangea Badea dupa tricoul lui ronaldo…si cine draq e ronaldo…un grasun care abia alearga dupa minge,beckham..un narcisist care joacxa doar pentru ca aduce bani clubului.Un phiholog renumit spunea ca sansele de a invinge cresc considerabil daca numele adversarului nici nu este pomenit;dar goana dupa senzational si audinta este mai importanta nu-i asa?Ne tot relatati despre bugete mari,performante uriase….dar asta stiam bah inainte sa joace Steaua in liga.Incercati sa nu pomeniti despre meciul de la Madrid decat ora de incepere si despre STEAUA.Personal chiar nu ma intereseaza cat costa ceasul lui Roberto Carlos.Sapca-n cap/Tigara-n gura/Sunt Stelist/Ma doare-n p…

orre  •  20 octombrie 2006, 10:16

Citesc, si chiar imi face placere, cum vad stelisti pe aici care nu stiu cum sa faca sa compare „ca joc” steaua cu rapidul si nu reusesc decat trecand la replici gen „MM”, „JIJI”. A fost evident, si nu numai in ultimele doua meciuri ale stelei si rapid ca:

1. Rapid joaca intradevar ceva, are si puncte slabe, in special in atac , Steaua are doar puncte slabe si o totala lipsa de joc, idei, nici nu stiu cum sa le mai spun

2. Rapid este in crestere evidenta, Steaua este pe topogan intr-o viteza destul de mare

3. Steaua nu are nici un jucator peste medie, constant, in schimb Rapid are cel putin cativa: Moldovan, Lazar, Coman, Badoi

4. Rapid are un lot mult mai echilibrat si totusi o idee tactica, Steaua joaca dupa cum mai apuca.

5. Rapid nu are gafeori constanti gen Carlos.

ANTI JOC  •  20 octombrie 2006, 10:18

BUCURESTENI NESIMTITI SI PROVINCIALI CARE VOR SI EI SA FIE CA BUCURESTENII(NESIMTITI).ASTIA SUNT SUPORTERII STELEI

Alex  •  20 octombrie 2006, 10:21

orre: zicu iti zice ceva?
steaua are multi accidentati…jucatori peste medie ar fi dica, radoi, cristocea, goian, ghionea, petre marin si thereau(daca ar fi folosit mai des si titular, ar deveni titular de baza)…rapid in crestere evidenta? nu mi se pare….

Alex  •  20 octombrie 2006, 10:22

anti joc: tot bucuresteni sunt si suporterii rapidului si ai lui dinamo.
si nesimtiti ca suporteri cred ca are orice echipa din tara asta…nu-mi spune mie ca exista echipa numai cu suporteri stilati si finuti

Pau_Gasol  •  20 octombrie 2006, 10:23

orre!!!! …Esti chiar penibil!!!Se vede ce echipa e rrrrapidu’ 0-0 cu o echipa de 2 lei…pardon..de 3 lei…Du-te la culcare

tony_big_fan  •  20 octombrie 2006, 10:28

@ Junker – Ronaldo la ultimul campionat mondial a dat 3 goluri in 5 meciuri, Cannavaro s-a batut cu Zidane la titlul de cel mai bun jucator, Raul + Van Nistelrooy au peste 100 goluri in CH. LEAGUE iar in rest toti jucatorii din echipa Real sunt titulari incontestabili in nationale gen: Brazilia,Franta,Italia,Spania … Oricine stie cel ala fotbal intelege ca lotul lui Real are unii din cei mai mari jucatori din lume.

Augustin  •  20 octombrie 2006, 10:29

eu sunt stelist infocat, dar am apreciat efortul si incrancenarea depusa de rapidisti aseara, nu ca la noi, unde primul fault l-am facut prin min 70… in rest cred ca griffiths si zicu isi vor reveni caci la ei nu e lipsa de valoare ca la carlos si saban, ci doar forma proasta;
sa ne vedem cu toate echipele in primavara europeana!

ANTI JOC  •  20 octombrie 2006, 10:29

STEAUA ESTE O ECHIPA CARE ARE SUPORTERI GENUL „EU TIN CU CINE-I MAI BUN”.
PE VREMURI NU SE UMPLEA NICI GHENCEA LA MECIURI ADUCEAU BATALIOANE DE SOLDATI CU JAPCA SA FIE TRIBUNA PLINA.
SUPORTERI ADEVARATI ARE RAPIDUL CARE AU VENIT LA MECIURI SI CAND AVEAU ECHIPA DE 2 LEI SI JUCAU IN DIVIZIA B.

pernambucanu  •  20 octombrie 2006, 10:30

pt Pau_Gasol: argumente ai? bineinteles ca nu! doar esti stelist deci potzi doar sa injuri si sa arunci vorbe in vant! asa ca lasati-ne prieteni.

Alex  •  20 octombrie 2006, 10:32

anti joc: sunt multi suporteri care tin cu cine-i mai bun, am avut prieteni care cand erau mici erau stelisti…cum a luat rapidul titlu, au inceput sa tina cu rapidul, cand l-a luat dinamo, a tinut cu dinamo…la mine in familie toata lumea tinea cu dinamo (bunici, unchi, mama)..eu m-am nascut si am crescut in ghencea si tin cu steaua…indiferent daca nu mai ia nici un campionat din romania vreodata sau nu…orice echipa are si suporteri de moment…

Alex  •  20 octombrie 2006, 10:32

pernambucanu: sunt stelist si stiu sa si vorbesc, in afara de a injura…

tony_big_fan  •  20 octombrie 2006, 10:35

@ ANTI JOC – Acum ce facem incepem sa ne comparam ca si suporteri ? Uite eu sunt gata oricand sa sustin un test cu tine cu privire la echipa favorita (pacat ca aici nu e relevant un asemenea test) – eu tin cu STEAUA cam de cand ma stiu – numai de vreo 15 ani. Stai linistit ca in orice masa de suporteri sunt si suporteri adevarati si uscaturi.

tony_big_fan  •  20 octombrie 2006, 10:35

@ ANTI JOC – Acum ce facem incepem sa ne comparam ca si suporteri ? Uite eu sunt gata oricand sa sustin un test cu tine cu privire la echipa favorita (pacat ca aici nu e relevant un asemenea test) – eu tin cu STEAUA cam de cand ma stiu – numai de vreo 15 ani. Stai linistit ca in orice masa de suporteri sunt si suporteri adevarati si uscaturi.

ANTI JOC  •  20 octombrie 2006, 10:35

PAI CA TINE OR FI VREO 10000 NU ZIC
IN GENERAL LUMEA TINE CU STEAUA CA A AVUT PERFORMANTE
CEI DE LA RAPID,PETROLUL,TIMISOARA,CRAIOVA,ARAD TIN CU ECHIPA LOR NECONDITIONAT.

orre  •  20 octombrie 2006, 10:37

Alex, Pau_Gasol, deci ce spuneam , nu aveti argumente, va imbatati cu apa rece (sau sfiintita) , dar in subconsient stiti adevarul si va doare.

Pana ieri imi puneam si eu intrebarea cum era daca Rapid juca (si asa ar fi trebuit) cu Real Madrid. Si am primit raspunsul:

Era un meci mult mai echilibrat si sub nici o forma nu era umilita.

ASTA ESTE REALITATEA

Alex  •  20 octombrie 2006, 10:38

anti joc: sunt multi care tin cu rapidul dupa ce a luat titluri si cupe recent si dupa performanta din uefa de sezonul trecut…nu poti sa-mi spui ca toti suporterii rapidisti tin cu rapidul din totdeauna si neconditionat…cum nici timisorenii, craiovenii sau fanii petrolului…

Alex  •  20 octombrie 2006, 10:40

orre: nu ma imbat cu nici o apa rece…nu se stie ce ar fi facut rapid, dinamo, poli, cfr etc. cu realul…se stie doar ce a facut steaua…in anii urmatori poate vom avea ocazia sa vedem ce ar fi facut si restul…dar nu poti compara psg cu real…cum nu poti compara pandurii tg. jiu cu dinamo kiev sau cu hamburg

ANTI JOC  •  20 octombrie 2006, 10:40

SUNT CURIOS CATI SPECTATORI AR VENI IN GHENCEA DACA STEAUA AR RETROGRADA
LA DINAMO ANUL TRECUT CAND II BATEAU TOTI ACASA VENEAU VREO 2000 SI DIN AIA 1500 VENEAU SA INJURE.

Pau_Gasol  •  20 octombrie 2006, 10:43

orre…v-ati mai pussi intrebarea ce faceati voi daca jucati anul trecut cu Boro…raspuns: nu ati jucat ca v-a scos STEAUA….Acum va intrebati ce faceati cu Realul…raspuns: nu ati jucat cu Real pt ca a luat STEAUA campionatul…..mai ai astfel de intrebari…..Iti raspund in continuare…..

Reddog  •  20 octombrie 2006, 10:43

Vai de capu vostru…ce legatura are jocul Rapidului in UEFA cu jocul Stelei in CL? De cand si pana unde comparatii de genu asta? Ce rost au? Pot sa jur ca sindromu „jiji” l-au luat jumatate din stelisti, la ce pareri deplasate exprima pe aici…Nu poti compara 2 adversari ca Real si Psg. Francezii au fost in liga anul trecut daca e pana acolo, si pot bate pe Real…
Chiar nu vad ce rost are. Am fost putin dezamagit ca nu a castigat Rapid. Pentru ca dintre toate echipele romanesti, Rapid sta bine in teren in cupele europene. Dinamo din pacate tremura cu orice adversar(Xanthi, sa iei 4 de la ei…) iar Steaua joaca bine doar cu adversari mediocri. Sa fim seriosi, Steua a depasit clar doar pe Lens, o echipa din Intertoto, in rest nu a impresionat. Rapidistii chiar arata ca pot face fata in Europa, nu le e frica de adversar. O exceptie returul cu Hamburg, cand singuri si-au facut meciul greu.
In rest ce se poate spune, Rapid se califica, Steaua locul 3, si asteptam de la Dinamo sa deonstreze ceva.

ANTI JOC  •  20 octombrie 2006, 10:46

ORICUM PANA O JUCA ALTA ECHIPA CU REAL STEAUA A LUAT RUSINE MARE.DACA ERA MECI DE CALIFICARE SI LE TREBUIA UN 8-1 CRED CA LE DADEA REAL 8.PANA SI LEVSKI A PIERDUT DOAR 2-0 LA BREMEN.

flogsm  •  20 octombrie 2006, 10:47

Ma dar prosti mai sunteti.toti cu cearta asta a voastra………..totusi cand e vorba de straini si mai ales de francezi pe mine nu ma intereseaza cine ii bate numai sa ii bata cineva.multi dintre voi sunteti niste tarani care nu ati iesit in viata voastra din tara….sa vedeti cum sunteti tratati………ie Europa.:)

Alex  •  20 octombrie 2006, 10:47

anti joc: probabil ca daca steaua ar retrograda in B, m-as duce …pt ca atunci ar veni doar suporterii mai normali…eu momentan nu ma mai duc la meciurile stelei pentru ca sunt destui dobitoci in tribune (suporteri ai stelei sau nu, unii doar vin ca sa vada pe real, lyon, dynamo kiev) care daca faci greseala sa aplauzi o faza frumoasa a adversarilor, sa te ia la injuraturi sau altceva…si in al doilea rand nu ma duc din cauza conducatorilor de genul MM si jiji…am fost si la meciuri la rapid si dinamo si nici suporterii lor nu sunt mai inteligenti

Pau_Gasol  •  20 octombrie 2006, 10:47

Nu va mai dati cu parerea despre STEAUA atata timp cat echipele voastre nu scot capul in Europa….Poate jucati vreun manager de fotbal si comentati ce vedeti acolo…lol

Alex  •  20 octombrie 2006, 10:48

anti joc: nu compara realul cu bremen..de ce nu il compari cu barcelona? barcelona – levski 5-0

Nemesis  •  20 octombrie 2006, 10:49

Nu poţi compara PSG cu Real Madrid, dar poţi constata jocul compact şi ambiţios al Rapidului.

Este adevarat ca 2 este mai mare ca 1 dar si marul este mai bun ca para.

ANTI JOC  •  20 octombrie 2006, 10:50

BARCELONA -LEVSKI DECI STAI SA VEDEM REAL-STEAUA
SI APOI AI VAZUT MECIUL WERDER – BARCA?

Pau_Gasol  •  20 octombrie 2006, 10:51

Inca ceva ORRE…..Ai plans dupa ce v-am scos anul trecut din UEFA??????

ANTI JOC  •  20 octombrie 2006, 10:51

ORICUM SE VEDE CA ESTI BAIAT DE TREABA.PACAT CA NU SUNT MAI MULTI STELISTI CA TINE.

ANTI JOC  •  20 octombrie 2006, 10:53

PENTRU PAU: AM VAZUT CA ATI ATACAT IN VALURI LA MECIUL RETUR

Alex  •  20 octombrie 2006, 10:55

anti joc: e mentalitatea lui olaroiu sa nu atace daca nu e nevoie…mie imi placea mai mult protasov…juca steaua asa cum trebuie sa joace

Nemesis  •  20 octombrie 2006, 10:57

Anti joc crezi ca un om care tine cu o echipa (craiova) doar pt. ca s-a nascut in Craiova e mai destept decat un om care tine cu o echipa (STEAUA) pt. ca a avut SI ARE PERFORMANTE… ?

Toti mancatorii de praz zic ca craiova maxima a avut performante acum 30 de ani… dar intre timp au retrogradat… joaca prost…. a….si in total au 4 campionate castigate….
Stelisti zic ca Steaua a avut mari performante in anii 86-89, are 23 de campionate si este singura echipa romaneasca ajunsa vreodata in CL. Acum ei sunt in CL si au jucat in ultimii 3 ani in Europa, dar si in Ro mai bine decat cainii si baietii de sub pod: Cupa UEFA + CL + ultimile 2 campionate.

ANTI JOC  •  20 octombrie 2006, 10:58

NU E MENTALITATE DE STEAUA.
LA INCEPUT BECALI ERA NEMULTUMIT CAND CASTIGA STEAUA GREU.SPUNEA CA STEAUA TRE SA AIBA 3-0 LA PAUZA ETC.ACUM L-AU IMBARLIGAT MM CU 0LI SI VINE CU DECLARATII :E BINE CA N-AM PRIMIT GOL .

Nemesis  •  20 octombrie 2006, 10:59

De ce cand Dinamo a jucat cu Manchester a dost laudata pt. infrangere si acum Steaua e criticata?

Nemesis  •  20 octombrie 2006, 11:00

@anti: … si Borcea e un geniu…

ANTI JOC  •  20 octombrie 2006, 11:00

AI INCEPUT CU CITATE DIN MM?

mujotutun  •  20 octombrie 2006, 11:02

Rapidu’ nu a putut sa bata aseara si e pacat. Si mai trist e ca se declara multumiti de rezultat. Victoria era esentiala. Las c-o sa vada ei cand or mai face un egal acasa plus doua infrangeri in deplasare = adio primavara europeana. Mai nou am ajuns maestri in cosmetizarea rezultatelor nesatisfacatoare: fotbalisti, antrenori, conducatori si presa. Tot inainte, tovarasi!

Nemesis  •  20 octombrie 2006, 11:05

Totusi faptul ca Rapidul a putut sa tina un bec aprins 90 de minute e o performanta pt. ei.

Alex  •  20 octombrie 2006, 11:07

orre: mai tii minte ca dupa tragere am spus ca rapidul are o grupa mai grea ca dinamo? toata lumea zicea atunci ca dinamo are grupa cea mai grea…o sa vedeti si dupa ce joaca dinamo, ca grupa lui dinamo este usoara…dinamo si in cel mai naspa caz termina pe 3…doar daca joaca ei prost de tot, nu trec mai departe
pe cand rapidul va trebui sa joace foarte bine in restul meciurilor ca sa treaca de grupa

mujotutun  •  20 octombrie 2006, 11:08

Tolontan nu e nedrept, Zicu, treaca-mearga, dar Griffith e un zero barat, exact cum a scris omul, mai prost decat Saban si Carlos la un loc – milioane pe asa ceva? si-a luat Lucescu bonusul de la jucator (mirosise Copos!), stie de la taica-su care stie de la nea Angelo, tine-l Doamne! Daniel Niculae a inscris si totusi Rapidul nu a batut! Ce va sa zica sa ai inima visinie!

un stelist  •  20 octombrie 2006, 11:10

Nu prea ma pricep la fotbal. Desi sunt stelist, apreciez jocul bun al Rapidului din meciul cu PSG. Au pus suflet, au fost bataiosi… tot respectul. Mi-a placut in mod special jocul de la mijlocul terenului si mai ales cel de pe flancuri. Insa lipseste ceva… pasa decisiva, omul care sa impinga mingea in poarta). Si acum ating si problema Stelei. Consider (este doar parerea mea) ca NU TREBUIA ca cele doua cluburi sa renunte la Nico, respectiv Ogararu, ba chiar sa-si intareasca echipele pentru competitiile din Europa (aici iti poti arata adevarata valoare – daca ai…).

HaiSteaua  •  20 octombrie 2006, 11:11

daca era Steaua sunt sigur ca acum erati toti calare pe echipa:”cum?egal cu psg?cvasinecunoscutii astia?rusine Steaua!”
daca asta nu scria acolo atunci eu imi dau palme

bine macar ca incercati sa scuzati prestatia rapidului.ca asa va dati voi palme.PSG e o echipa mare,dar nu atat de mare incat sa nu o poti bate acasa

pe Steaua ati sarit si pt ce?
pt faptul ca a luat bataie dela Real Madrid, o echipa mica din o tara care nu are traditie in fotbal.
domnule Tolontan,as vrea sa stiu si eu cine a stabilit ca obiectiv Stelei castigarea Ligii Campionilor?
Obiectivul era doar calificarea in grupe si daca se paote locul 3.
Levski a fost o echipa realista:”Am ajuns in Liga,gata!Atat am vrut!”
oi romanii suntem nemultumiti.daca am ajuns aici e neaparat sa o castigam.

Domnilor,Steaua a jucat contra Realului,cea mai galonata echipa din lume si nu s-a facut de rusine chiar daca voi vreti sa para asa.Carlos a gresit doar la golul 4 si e portar bun chiar daca voi vreeti sai l faceti sa para slab.

sa nu credeti ca lumea nu stie unde vreti voi sa dati! In MM Stoica,Olaroiu si in Steaua.

voi continuati cu rapidul.echipa asta a facut in aceasta seara o mare performanta si a jucat incredibil.psg cea mai mare echipa din lume

Nemesis  •  20 octombrie 2006, 11:14

„Lucescu a facut din Rapid o echipa mare!” zic mai toti ziaristii. ATUNCI DE CE NU POATE SA BATA ACASA PE PSG?

riki_faq  •  20 octombrie 2006, 11:14

@orre te pricepi la fotbal cum stiu eu la perfectie gramatica.Vezi de Rapid si mai lasa Steaua…tot cu Steaua va comparati echipa???DE ce nu o faceti cu Real Madrid???!cred ca in mintile voastre bolnave (de rautate „sa moara capra vecinului”) credeti ca ieseati dintr-o grupa cu Lyon si Real Madrid pe primul loc(o infrangere este infrangere indiferent de scor, ce explicatii dati voi ma ia durerea de cap si daca era Rapid sau Dinamo ???te multumeai ca pierzi cu 2-1,2-0???puteai pierde mai grav ,poate ..intai jucatin si voi sipe urma comparati..stiti cand vezi putea compara???la anul doar cand si daca vom juca cu 2 echipe in CL ,pana atunci vedeti-va de Cupa UEFA si bafta la adus de puncte.)

riki_faq  •  20 octombrie 2006, 11:17

@orre si sa-ti mai spun ceva : nu cred ca vezi stelist sa compare Steaua cu Rapidul ,comentariile sunt de prisos.

orre  •  20 octombrie 2006, 11:18

Alex, pe mine ma ingrijoreaza la Rapid ca atacul este sub orice critica, sper sa rezolve asta, dar nu vad cum. Este adevarat ca a luat teapa Copos cu acest zero australian, iar Zicu cam incurca acolo. Noroc cu Lazar, sa vedem Mazilu.

La steaua nu prea vreau sa ma bag, ca nu ma intereseaza. Discut in masura in care vad aroganti, si sunt si acoloo gramada de subiecte delicate.

Comentează