MM şi „Ţop”

Ca să nu fie întrebat cum de jucătorii transferaţi de el din străinătate sînt cei mai slabi fotbalişti ai Stelei, Mihai Stoica lansează o diversiune. Cineva complotează împreună cu FRF ca să ia locul echipei sale în Champions League. Cu ochii pe clasament, „cineva” ar putea fi Oţelul, CFR Cluj, Rapid, Poli Iaşi sau Poli Timişoara. Vă vine să credeţi? Evident că nu, însă asta nu contează prea mult.

vineri, 20 octombrie 2006, 7:37

Ca să nu fie întrebat cum de jucătorii transferaţi de el din străinătate sînt cei mai slabi fotbalişti ai Stelei, Mihai Stoica lansează o diversiune. Cineva complotează împreună cu FRF ca să ia locul echipei sale în Champions League. Cu ochii pe clasament, „cineva” ar putea fi Oţelul, CFR Cluj, Rapid, Poli Iaşi sau Poli Timişoara. Vă vine să credeţi? Evident că nu, însă asta nu contează prea mult.

Contează doar că MM ştie să iasă din împresurările publice. Chiar cu preţul, schimbăm subiectul, de a leza o fostă glorie a clubului, precum Ion Voinescu. Cînd a spus „Nu mă interesează părerea unui om de 70 de ani”, MM a rescris nu doar înţelepciunea populară, ci şi realiatea lumii în care trăim – 7 din 10 şefi de marii companii au peste 60 de ani. Cînd Mihai Stoica va îmbătrîni, cel care o să-i ia locul ar face o mare eroare dacă nu l-ar consulta din cînd în cînd.

E adevărat că unele dintre fostele glorii ale fotbalului nostru cerşesc pe lîngă cluburi o rentă a propriei celebrităţi. E adevărat că îi roade că nu sînt băgaţi în seamă şi că şi-ar dori poziţii virtuale din care să încaseze sume concrete.

Dar „Ţop” Voinescu nu face parte dintre aceştia. E un tip care-şi duce demn vîrsta şi spune ceea ce crede. Dacă îi urmăreşti declaraţiile, vei vedea puncte fixe de vedere, poate înverşunări, dar niciodată caraghioslîcuri. Sau te pomeneşti că, în spatele sobrietăţii, se ascunde un spion, parte a aceluiaşi complot gălţeano-clujeano-timişorean?

Comentarii (130)Adaugă comentariu

Arhiduke  •  20 octombrie 2006, 19:45

MM Stoica si Olaroiu sunt plaga Stelei. Toate bilele negre luate de-alungul timpului li s-au datorat. Lui MM prin comportamentul de golan de cartier si lui Olaroiu prin lipsa oricarei conceptii de joc, de viata, de orice. Tineti minte cum juca Steaua in era Protasov? Uitati cum joaca acum. Antrenor prost, transferuri facute doar pentru comisioane grase, jucatori indolenti. Reteta perfecta pentru succes.
PS: Si sunt stelist… Sper ca macar acum Carlos isi face bagajele

iQ666  •  20 octombrie 2006, 19:54

pai ce reprezinta dom’le voinescu pt. steaua? istoria ei incepe cu jj, nu? kiar, daca-l intreaba cineva ce-i cca va zice ca-i comisia arbitrilor? 🙂

1 stelist  •  20 octombrie 2006, 20:20

Nu am nimic cu Carlos si sincer inca imi pare rau , pentru ca nu cred ca si-a aratat adevarat valoare . ce mi s-a parut interesant ca in primele meciuri ale lui in poarta Stelei apara cam tot si era si sigur in interventii ( mai ales in amicale ) .apoi a inceput presa sa scrie declaratiile nustiu cui ca seamana cu o maimuta ,ca ar fi trebuit sa ramana in bananier si tot felul ; din nefericire a venit si prima greseala si s-a declansat fiesta : atacuri din toate partile , ca ce nu era un roman mai bun ?! domne lasa-l in pace o perioada sa se obisnuiasca , sa-si intre in ritm . prima lui greseala a fost „condamnarea” la ironii si acuze din partea unora care doar se intersecteaza cu fotbalul . deja de la a doua lui greseala si urmatorele se stia tiparul .
ati vazut macar interventiile lui carlos de la boavista ?! nu-i iau apararea pentru ca a gresit in meciuri importante dar presa din romania este incredibila si te mananca de viu

dan  •  20 octombrie 2006, 20:25

Offtopic din pacate, imi permit totusi sa te intreb cum te simti tu, Catalin Tolontan, ca angajat al unui „Becalescu” care te considera, la gramada cu altii, „nou securist”.

Extrapoland : cum reuseste un angajat (mai ales in media) sa-si gaseasca echilibrul in contextul in care in imaginea publica el este asociat (prin subordonare fie ea si numai pur materiala) cu Becalicsi nocivi ?

Zoltika61  •  20 octombrie 2006, 20:27

Domnule Tolontan !
Acest personaj numit MM Stoica nu merita nici un pic de consideratie,ca sa nu zic mai mult. Ce respect sa-i acorzi unui conducator care se ia la bataie cu proprii suporteri ? Iar ultima isprava ,cand si-a trimis fiica cu Raul de mana pe teren la meciul Steaua-Real,cum s-o catalogam? Oare el nu si-a dat seama ca prin acest gest a luat dreptul unuia dintre juniorii stelei la o amintire de neuitat ? Nu obisnuiesc sa folosesc cuvinte tari,dar in cazul lui MM expresia ”o mizerie de om ” este blanda.
Cu stima!

Arhiduke  •  20 octombrie 2006, 20:55

cica MM a terminat faculta cu 10 pe linie. intrebarea e: 10 grame/liniuta?

Mihai  •  21 octombrie 2006, 1:23

Da’ mai lasati-l domne in pace pe Carlos ca e un portar prea bun pt Romania si ar trebui sa plece cat poate de repede din tara asta si sa ne lase in pace ca nu stim sa ne comportam.Si presa romana ce sa mai zic:pe ultimele locuri in europa.Carlos e un baiat bun si munceste mult iar noi romanii nu stim decat sa facem misto.La asta suntem cei mai buni.

red_nyc_  •  21 octombrie 2006, 1:25

intrebare ptr domnii becali si stoica.de ce se mai face caz de istoria stelei daca oricum ei fac haz de cei mai in varsta din istoria stelei?deja stoica incepe sa devina un mic ceausescu.el stie totul .el aduce si fotbalisti,numai ca „agenturili straine nu il lasa”continua mm tot asa un dinamovist

jamal  •  21 octombrie 2006, 1:25

Bine spus Cataline! Un mic retus daca-mi permiti. Sunt „mari companii”, nu „marii companii”.

Tancred  •  21 octombrie 2006, 2:15

deci … clubul de fotbal steaua e un s.r.l sau s.a. …… ma rog, oricum o chestie privata …. asa ca oierul luminii face ce vrea ()==> lui acolo ….. ca dovada ca asta si face ….. daca cineva crede in balivernele lui cum ca face asta pt. propasirea neamului bla bla bla blea …… e un credul care se hraneste cu mizerii mediatice aruncate pe piata in scopuri propagandistice …… iar MM….. limba de la capatul tunelului….. este un produs al acestor vremuri ……

BogdanAnderkoMiami  •  21 octombrie 2006, 2:24

Domnule Catalin,

De ce nu ai pomenit in editorial, de urmatoarea Adunare Generala a FRF in care, sa admitem exista riscul ca Steaua sa fie depuncatata, din cauze injuriilor lui Becali aduse arbitrului dupa Dinamo-Steaua. Si din cate am citit in paginile gsp.ro MM a facut referire doar la Poli TM. De de folosesti inflorituri rautacioase gen *** „Cu ochii pe clasament, “cineva” ar putea fi Oţelul, CFR Cluj, Rapid, Poli Iaşi sau Poli Timişoara.”

Tot respectul pentru Domnul “Ţop” Voinescu, pe care din pacate nu l-am vazut jucand, caci nu eram nascut pe atunci. Dar de ce s-a exagerat in gsp.ro cu parearea lui, am observat ca la fiecare meci al Stelei, in care Carlos a a comis greseli, s-a apelat apelat la opiniile acestuia, care erau aceleasi si aceleasi anti-Carlos. Si din pacate se observa o anumita rautatate a Domnului Voinescu fata de Carlos in fiecare interviu [inclusiv in direct la Recurs cand si lui Ioanitoaia i s-a parut si cam monotona parerea lui] si in plus o anumita adversitate fata de MM.

De ce nu s-a facut o ancheta cu privire la transferul lui Carlos la Steaua, sa aflam si noi daca e real zvonul aceluiasi Domn Voincescu cu privire la comisionul pe care l-ar fi incasat MM.

De ce nu pomenesti de opiniile lui Duckadam, Stangaciu [si ei nume importante din istoria Stelei], care nu l-au atacat pe Carlos ci au incercat sa ii acorde sprijin. Chiar daca recunosc, Carlos, nu e de Steaua, dar nu trebuie sa uitam si de meciurile bune pe care le-a facut.

Dumneata in locul lui MM, ai recunoaste public ca Saban si Carlos, sunt transferuri slabe? Ca om si ca presedinte de club nu poti sa distrugi doi jucatori, doi oameni, care sigur sunt oricum cu moralul la pamant. Si la bine si la greu, suntem alaturi de jucatori. Ii criticam si se vor face schimbari dar trebuie o anumita diplomatie.

Te respect si mai mult iti respect opinia de multi ani, de pe timpul cand ma repezeam in ProSport la pagina cu editorialele, sa te citesc.

Dar azi sunt surprins in mod neplacut. Sigur ca sunt stelist si pot fi acuzat de subiectivism. Dar nu ma asteptam la asa un articol slab si doar cu argumente spicuite, care sa dea o tenta negativa. Accept critica dar sa fie bazata pe intregul adevar. MM pt mine merita respectat. Comparat cu Copos, sau cu Borcea, sau Iancu… mi se pare mai sus decat toti.

P.S. A se vedea articolul Mariei Andries despre Copos. Logica argumentarilor ei.

Cu respect si crunt dezamagit, te salut.

MariusTM  •  21 octombrie 2006, 2:38

Despre acest personaj ma mir ca se mai scriu articole.Cu atat mai mult cand o face un presupus ,,nume greu” al gazetei.memestoica este imaginea jalnica a unui club decazut mai jos decat pot realiza cei care il idolatrizeaza pe jiji,il considera pe Radoi un jucator dorit de marile cluburi in Europa sau mai cred ca bufonul din poarta e un portar care nu si-a aratat inca valoarea.Fara a ma bucura de raul cuiva,ma gandesc ca momentele rusinoase numite Lyon sau Real le vor servi multora(incepand cu razboinicii din conducerea clubului,continuand cu jucatorii si,nu in ultimul rand,cu suporterii orbiti de declaratii pompoase) de a nu mai crede ca o tinichea poleita poate fi aur de 24k.Mai pe sleau,de a-si vedea lungul nasului.

Codrutzu  •  21 octombrie 2006, 2:51

Domunle tolontan chiar in fiecare zi trebuie sa ataci Steaua?
MM si-a facut treaba, a adus si jucatori buni nu doar pe carlos sau pe saban. Sa nu uitam ca el i-a adus pe Ghionea, Bostina, Iacob, Banel, etc. Cu el presedinte Steaua a castigat de doua ori la rand campionatul, plus ca el i-a adus pe Zenga si Protasov. Asha ca trebuie sa recunostem ca nimeni nu poate fi perfect in meseria lui, doar incercam … de altfel ca si dvs, cand nu suntetzi rautacios si nu atacatzi Steaua! 😀

BogdanAnderkoMiami  •  21 octombrie 2006, 3:08

@ MariuTm

1. noi nu il idolatrizam pe Gigi. Il respectam pentru ce a facut pana acum. Vom vedea ce urmeaza.
2. chiar crezi ca intr-o zi Radoi nu ar fi capabil sa joace la un club mare din Europa?
3. toti suporterii Stelei s-au resemnat in privinta lui Carlos, vezi fluieraturile de la sfarsitul meciului cu Real. [asa ca chiar nu stiu de unde ai nascocit o asemenea fraza „sau mai cred ca bufonul din poarta e un portar care nu si-a aratat inca valoarea”
4. ultima parte e complet aiurea in primul rand din punct vedere gramatical, apoi din cel al logicii. caci de inteles nu am inteles prea multe. deci cine sunt acei „ma gandesc ca momentele rusinoase numite Lyon sau Real le vor servi multora” ??

Si unde sunt argumentele care te-au dus la asemenea declaratie „Despre acest personaj ma mir ca se mai scriu articole”. Inteleg ca iti displace Steaua, MM etc si ca a devenit o moda sa ne atacati [mai ales caci acum aveti si motive]. Dar unde sunt argumentele? La compunere ai nota 10. Te felicit.

bogdinho  •  21 octombrie 2006, 3:32

Uitandu-ma la comportamentul lui in timpul meciurilor si nu numai am observat ca ori este nebun ori incearca sa para ca cel mai infocat suporter, insa cred ca in nici una dintre ipostaze nu-l prinde.

chelseaboy_nyku  •  21 octombrie 2006, 5:17

cam putin ai scris nea Catalin…MM-u nu stie pe ce lume traieste cred ca e singurul presedinte din uefa champions league care sta pe banca ….la un meci ….ce cauta acolo sa il vada si pe el lumea..si isy mai pune si fata sa il tina de mana pe raul…Nu are merite el ca a ajuns Steaua aici..pt ca jucatorii din romania oricum iy lua steaua si fara el iar ce a adus deafara si-au demonstrat valoarea…

Xulescu  •  21 octombrie 2006, 5:21

Ce pretentzii pot sa ai de la MM, care dupa de a facut jaf la drumul mare in meciul cu Rapid, a venind urland la televizor contra arbitrilor. „Martelatul MM” stie clar sa iasa din inghesuiala. Dupa meciul cu Dinamo, desi Steaua n-a jucat nimic (ZERO BARAT) de la inceputul sezonului, a reushit sa abata discutzia catre arbitraj, de altfel singurl meci in care Steaua a fost putzin dezavantajata shi singurul meci in care Dinamo a beneficiat de pe urma greshelilor arbitrilor. Shi astfel toata lumea, in frunte cu „carmaciul” Gigi, a uitat sa-l mai intrebe de ce Steaua are un lot subtzire, astfel incat, cand un titular are cartonas sau este accidentat, e jale. Sau de ce Steaua a ajuns sa stea la mana lui Carlos, care indiferent cum joaca e titular. Plus ca pe Oli nu-l mai intreaba nimeni ce joaca, pt. ca, nu-i asha, „noi jucam f. bine dar au altzii ceva cu noi shi ne fira ca-n codru. Suntem martelatzi, dupa tot ce-am facut in Europa”. Uite d’le MM ca nici macar argumentul cu „ce-am facut in Europa nu mai sta in picioare. Shi nu cred ca bucura pe nimeni, sau, ma rog, sunt destui „cretini care plang pe sub plapuma cand echipa rivala face performantze shi cheama lautarii cand pierde. Dupa atata trufie shi diversiune din partea lui MM, adevarul a ieshit ca uleiul la suprafatza. Steaua are un lot subtzire, mult umflat de presa, de MM, de Gigi, datorita performantzelor obtzinute. MM A VENIT VREMEA SCADENTZEI.

Marco Van Basten  •  21 octombrie 2006, 5:44

Sint unul dintre simpatizantii Stelei, dar in aceasta editie de campionat, in ciuda accederii in Liga Campionilor, Steaua se zbate intr-o MEDIOCRITATE FOTBALISTICA SI MOCIRLA MORALA care nu-i va permite sa obtina nici chiar locul doi !!!…

Xulescu  •  21 octombrie 2006, 6:05

Marco Van Basten, Steaua nu e intr-o mocirla morala, dar are nevoie de adevar acum, nu de lozinci shi de diversiuni. Trebuie sa vad ca ajucat prost tot sezonul de toamna exceptand meciul de la Kiev, unde, acum te-ntrebi daca nu cumva a avut bafta sa-i prinda pe Kiev mai „varza” ca ei.

becali sluga de oier  •  21 octombrie 2006, 6:21

mm schizo-paranoicu si cu jiji analfabetu’ au pornit aceasta strategie de diversiune si aruncare cu noroi in cei ce sint mai buni ca ei (Dinamo) de cind in Ghencea se joaca capra (sau oaia!!!) turca sau bambilici, numai fotbal nu.

Acum ca Dinamo este clar ca este mai buna, mm si cu jiji au trecut la acuzarea celor care, pretind ei, vor sa le fure locul 2 (Poli Timisoara, CFR, Otelul sau Rapid)

Sa dea bunul Dumnezeu ca in curind mm si jiji sa-i acuze pe Jiul si FC Arges ca vor sa treaca in fata stOAIEI ca sa evite retrogradarea!!!!!

becali sluga de oier  •  21 octombrie 2006, 6:31

…si cum spune cineva mai sus: „cine este Voinescu?!?!” jiji este singurul, unicul si gloriosul exponent al stOAIEI, ca si Ceausescu la vremea lui…

…chiar parca jiji si mm ne aduc aminte de Ceausescu si Leana…iar bastardul ala OLIgofren, Olaroiu, este Valentin Ceausescu, arogant in incompetenta lui sforaitoare stiind ca i-i are in spate pe Nicolae (jiji) si pe Leana (mm)…..

Anti-Steaua  •  21 octombrie 2006, 6:43

mm e un dobitoc, e de prisos sa tot batem apa-n piua, Tolontane. Un ignorant si-un pupincurist, la fel ca toti stelistii. Deh, steOAIA nu-i Dinamo!

BogdanAnderkoMiami  •  21 octombrie 2006, 7:17

@ becali sluga de oier

In afara de jigniri si dobitocenii, poti sa scoti pe gura ceva logic. Si te intreb, de ce crezi ca a pleacat borcea din tara, inainte de Steaua-Real.. caci si el dobitocul a crezut si i-a fost frica de un meci bun al Stelei. Deci nu doar Gigi a fost optimist ci chiar si inamicul nr 1 al Stelei. Domnu Borcea. Altfel nu ar fi plecat ci ar fi stat frumos in Stefan Cel Mare sa-si bata joc de noi. Asa cum faceti toti voi dinamovistii acum. Si nu iti fa probleme se intoarce roata, isi rupe niculescu picioarele si rednic, nemernicul o sa inceapa sa piarda, si apoi sa va vad. Stii, anul trecut eram fericit de izbanzile echipelor romanesti in Uefa, dar acum s-a strans prea mult. Prea multa vrajba. Si ma rog sa pierdeti naibii tot ce sperati sa realizati. Stiu ca ne urati. Si noi la fel. Javre de oameni ce sunteti. Uitati-va la echipa voastra. Si sa fi-ti bucurosi de perioada buna prin care treceti. De ce naiba va bucurati de insuccesul nostru nu inteleg.
VOI echipa care il aveti ca si pe capitan pe Danciu-Gol care pe cand era la Steaua va dadea gol de fiecare data si in plus se si bucura mai mult decat pentru orice gol dat acum pt dinamo. Mi-e mila de voi.

Si imi pare rau Domnul Catalin. Ca vorbesc urat pe blog aici. Dar nu ii suport. Ba dinamo Nu Va Suport. Si acum astept si alti stelisti. Sa zica Nici Eu.

Ba dinamo, va urasc mai mult decat sumudica pe cand juca la rapid.

Suportam ce suportam noi stelistii, stim oricum ca va suntem INTOTDEAUNA SUPERIORI. Mama voastra de javre.

BogdanAnderkoMiami  •  21 octombrie 2006, 7:22

@ Xulescu

„Steaua are un lot subtzire, mult umflat de presa, de MM, de Gigi, datorita performantzelor obtzinute”

Observi ce dobitocenie ai scos pe gura. Fii atent si daca nu sesisezi… du-te sa te culci. Si te ajut eu ba, noi am obtinut ceva performante, dar voi.. oricarei echipe ai fi suporter.. ce naiba ati obtinut.

mirel  •  21 octombrie 2006, 7:30

Nici eu.

florinel  •  21 octombrie 2006, 7:30

Nici Eu!!!

sebi-cleveland  •  21 octombrie 2006, 7:34

becali sluga de oier esti belea…

sebi-cleveland  •  21 octombrie 2006, 7:38

acum inteleg mai bine ce mandrie e sa fi caine. am o mica intrebare pt toti dinamovisti ce echipa mare ati batut dupa revolutie? inafara de steaua cand si cand si mai rar ca se facu-se o data 10 ani de cand nu o mai invinse-ti, penibililor.

sebi-cleveland  •  21 octombrie 2006, 7:40

daca vrei iti reamintesc lista stelei

sorin  •  21 octombrie 2006, 8:23

cred ca toata povestea asta s-ar rezolva foarte repede daca cele 2 echipe steaua si dinamo ar fi desfintate asa cum au fost infiintate (prin decret) si apoi reinfiintate pe cai normale: onoare; div c; div b; s.a.m.d
doar sunt un produs 100% comunist, daca nu tot se infiinteaza muzeul holocaustului, sa fie depuse in anexa holocaustul din fotbal.
V-ar spune multe Mateianu daca ar mai traii.
Cu respect si nu fiti suparati mai baieti!

florinel  •  21 octombrie 2006, 8:26

@ sorin

nostalgic. comunist. macar la subiect sa vorbesti. decat in zadar.

Daniel  •  21 octombrie 2006, 8:31

Menajera asta perversa de stoica e gretoasa…. Cand ii vad fata, imi vine sa vomit. Apropo, am auzit ca recent a fost la Galati. DE CE OARE???????????/

Nimeni  •  21 octombrie 2006, 8:33

Tolontan cati bani ai laut pe articolu asta? Deci inainte sa incepi tu cu „hop top troc” te sfatuiesc sa cercetezi inainte sa arunci cu vorbe haioase in vant , ma faci sa rad(glumetule). In primu rand orice echipa din liga 1 sar ruga sa aive un manager ca Meme Stoica . Dl. Tolontan Atacantu francez (Cyril Thereau ) tot de Meme Stoica a fost adus , si vad ca se comporta bine la steaua . Carlos e un portar mare (nu zic ca nu a gresit sau ca merita inca o sansa ) zinguru lui defect e ca nu are REZISTENTA LA PRESIUNI , deci pe carlos nu la distrus vreun jucator de fotbal , el a fost distrus de presa care in foamea lor de BANI a cautat orice subiect (si nea distrus fericirea la meciu cu Real )
De exemplu tu tolontan ca sa-ti iei bani ai pus acest „BLOG” care in el sunt numai minciuni . Mie nu mie rusine cu ce a facut steaua acum 2 faceam istorie in uefa acum suntem in champions league si va plangeti ca va bate realu ??? Si Barcelona a mancat bataie de la Chelsea. Si rog Dinamovistii sa taca din gura ca acum 10ani tot Steaua era in Champions league (leas fi zis si eu de esecuri dar numi aduc aminte ca deh e multi ani de cand o echipa romaneasca –excluzand steaua– a mai fost in C. L. so rapidisti si dinamovisti –” invidieeeeee”–

Deci tolontan cand zici ca transferurile facute de Meme Stoica sunt naspa da exemple corecte si numai city printre randuri …. Hop Top Troc o{^_^}o

Suspiciuni  •  21 octombrie 2006, 8:54

Exceptional articol! Plin de esenta! Eu zic ca merita sa candidezi pentru premiul Ioan Chirila. Si noi care credeam ca Tolontan este blat cu Steaua. Oricum, daca primesti ceva telefoane suspecte in perioada asta sa ne spui imediat. Daca nu, vezi ca este un om de afaceri in Iasi care premiaza pe cei ce le ‘aia’ grija de Steaua.

PUNISHER17  •  21 octombrie 2006, 9:00

Ma intreb ce cauta acest individ(un om de nimic,un lingirica)in lumea fotbalului.A dovedit ca este un veritabil GOLAN,acu e pe cale sa se dovedeasca(cat de curand isi va da si Becali seama) ce fel de sarlatan e,cat de mult baga mana in buzunarul „sefului”(pe la spate).Cum poate acest individ sa vb in felul in care a vb despre gloriile Stelei,cine se crede acest gandac daunator societatii?A dat dovada numai de calitati huliganice:a dat cu pumnul,injura ca un birjar,vb ca la usa cortului,e sarlatan,jigneste,si acu mai nou e pe cale sa se descopere ca mai e si hot(ceea ce de fapt nu ma mira la un asemenea specimen).Mare dreptate a avut Marian Iancu cand i-a facut caracterizarea de „prostituata a fotbalului romanesc”,si a mai avut dreptate si-n privinta lui Olaroiu care e „antrenor de locurile 3-4″ASA E.Nu are stofa de Steaua.In locul lor( Olaroiu si MM)asi pleca cat mai URGENT de la Steaua.Dar pa MM intai l-asi pune sa plateasca toate transferurile de pe urma carora a luat bani,si daca e cazul…la zdup frate,ca e pregatit:stie sa vb ,stie sa loveasca,si mai e si „prostituat”,deci are pregatirea necesara

florinel  •  21 octombrie 2006, 9:07

@ punisher17

tu cu cine naiba tii ba? vorbeste de ai tai.

Victor  •  21 octombrie 2006, 9:21

Din pacate este trist dar adevarat. MM este parte a stelei gigi, nu mai au nici o legatura cu Steaua Bucuresti. Ar fi bine sa ii propunem sa renute la palmaresul Stelei realizat de Voinescu, Titi, Lacatus si toti ceilalti pe care acest MM ii desconsidera. Eu zic sa ii propuneti ca palmaresul echipei sa porneasca din momentul in care acesta a venit la echipa.
Sunt stelist de peste 30 ani si tot de atunci merg pe stadion. Am fost si la penibilul meci in care MM a dat cu pumnul. Acest om??? chiar nu intelege ca cel putin din acel moment, nu mai are nici o legatura cu echipa Steaua, daca a avut vreo data.

dirk kuyt  •  21 octombrie 2006, 9:28

neatza, bre!…
va gasesc pe blog deja inflamati… va certati asa dimineatza?!… fara mine?
la subiect…
cred ca meme arata o lipsa de respect pentru ce a avut steaua pana in epoca becali, in general…
in rest probabil ca ii e greu sa recunoasca ca a cam dat-o in bara cu transferurile in aceasta vara…. la fel cum a avut multe realizariin trecut…asta nu i da dreptul sa se ia de oamenii de varsta tatalui sau, mai ales fara argumente…
nu cred ca a luat bani… dar a gresit in ce-l priveste pe carlos si saban. trebuie sa tinem cont totusi ca pentru un fotbalist strain trebuie luata in calcul si adaptarea in romania… aici e loterie… iar lu’ meme nu i-a iesit de data asta… dar nu are destul caracter sa recunoasca… sau poate vrea sa-i protejeze, ca inca sunt ai stelei… dupa ce vor pleca poate va recunoaste
argumente miami… poftim 🙂

AnderkoBogdanMiami  •  21 octombrie 2006, 9:40

@ dirk huyt

uite primul cu argumente. asa e. dar intelegi si tu, nu poti sa iti desfiintezi jucatorii care inca apartin de club.

iar despre Domnu Voinescu, acum serios, e putin rautacios. Si nu stiu ce se ascunde in spatele vorbelor sale. Respect istoria numelui sau, dar asta nu inseamana ca o fi avand dreptate in tot ce spune. Si la batrenete se spun multe… si cam aceleasi chestii tot timpul. Toate bune kuyt, bre si o zi buna.

razvan  •  21 octombrie 2006, 9:42

ha ha!ce misto sunt blogurile astea ca va dau ocazia sa va porcaiti ca la usa cortului.pun pariu ca cel putin jumatate din voi nu merg la meciurile stelei, rapidului sau in groapa.aici v-i se da ocazia sa va spuneti parerile care ar trebuii sa fie pertinente nu idioate.injurativa in continuuare pentru momelile care v-i le arunca baietii astia de la gazeta.cred ca si anul asta vor iesii in frunte pentru numarul de accesari zilnice a site-ului.ha ha!mai veniti pe stadioane ca sa intelegeti fenomenul!

dirk kuyt  •  21 octombrie 2006, 9:43

🙂 u2 a good day

paun mihai  •  21 octombrie 2006, 9:46

MM e un nenorocit.Nea Ion e vecin cu mine si pt mine a fost al doilea bunic.Am invatat o gramada de lucruri de la el in privinta fotbalului chiar daca sunt dinamovist.Vedeti ca la Galati o sa fie circ!!!

dirk kuyt  •  21 octombrie 2006, 9:53

razvan atotstiutorule…
as veni pe la stadion dar dau peste de-alde tine
imi place sa petrec timp cu familia mea… mi-as duce familia la stadion sa o fac partasa la pasiunile mele, sa ne bucuram de spectacol impreuna… dar ghici ce?!
… ma poluati fonic cu injuraturile voastre de mari ultrasi, care stau fara serviciu, stand pe spatele parintilor pana la 40 de ani, sau avand bani din tamplarie ( a se citi a da la tampla… asta e tamplaria), motivati sa vina nu pentru a-si sustine echipa ci poate poate o iesi o bataie sa va simtiti bine… mi-e sila de voi de aia nu vin… respect total pentru toti suporterii adevarati care INTELEG fenomenul si care il RESPECTA… si ne respecta si pe noi, cei care venim sa ne bucuram de fotbal….
get a life dude… si fa din fotbal o placere, ceva care iti umple viata, nu de care depinde viata ta… si ghici ce… a sa vezi ca o sa creasca PIB-ul… si o sa devenim mai civilizati… si da, poate o sa vina timpul ca o sa folosim cu totii apa dupa ce ne facem nevoile fiziologice, sa nu mai aiba de comentat mister :))

vispi1  •  21 octombrie 2006, 9:54

Daca sunteti suporteri adevarati donati 100$ pentru Steaua.Gigi ,MM sau altcineva din conducerea Stelei ar trebui sa deschida un cont in care sa depunem banii.MM afirma ca Steaua are milioane de suporteri,e nevoie de 1 milion de suporteri x 100$=100milioane $ si facem echipa. Gigi a declarat in repetate rinduri ca de acum in colo echipa trebuie sa se autofinanteze.Cu banii astia facem super echipa.Totul este sa avem incredere in conducere ca banii vor fi gestionati eficient.Vorbesc prostii? Merita incercat.Cu Steaua pina la moarte.

dirk kuyt  •  21 octombrie 2006, 9:58

vispi… te-ai trezit nasol??
tu nu prea stii care e salariu mediu in romania…

AnderkoBogdanMiami  •  21 octombrie 2006, 9:59

@ razvan.

daca nu te duci pe stadion inseamna ca nu intelegi fenomenul? uite alta parere nelogica. Pai atunci sa ii zici si lui Catalin, sa nu scrie despre Steaua, caci sigur nu se duce la toate meciurile echipei din Ghencea!!!

@ paun mihai. Daca est vecin cu Domnul Voinescu, poate ne zici si noua cat la suta a luat MM din transferul lui Carlos. Ca doar Domnul Voinescu tre sa stie…Si daca a mintit, sau doar a vrut sa faca valva… il intelegem si strigam impreuna Lupta Steaua.

AnderkoBogdanMiami  •  21 octombrie 2006, 10:04

@ vispi

poate esti tu stelist, dar acum tre sa fiu de aceeasi parere cu kuyt, care cred ca o fii caine…

Si in plus astept sa se trezeasca Domnu Catalin sa imi dea si mie, ceva explicatii [doar daca considera ca merit] despre editorialul care l-a scris.

dirk kuyt  •  21 octombrie 2006, 10:18

miami… o sa fii surpins… sunt om nu caine… si reusesc sa tastez, schimband idei cu voi …
nu cred ca ma pot asimila cu acel copiator al lui borcea… am incercat… nu pot… imi repugna ideea de a tine cu o echipa condusa de astfel de persoane… cu toate ca echipa imi place… asa cum mi-a placut rapidul cu psg… steaua la kiev… eu sunt mai neutru in ce priveste echipele de top… tin cu dunarea galati… pentru ca sunt nascut in acel cartier, nu tin cu otelul… asa cum daca as fi nascut langa highburry nu as tine cu chelsea indiferent de ce echipa au…… asta chiar daca locatia mea de moment e diferita.

zloty  •  21 octombrie 2006, 10:24

ce sa-i mai zici unui om care se ia la cearta cu un om de aproape 80 ani ,asta e mm

AnderkoBogdanMiami  •  21 octombrie 2006, 10:25

inteleg. scuze, ca ti-am zis caine. si cum ziceam. o zi buna. si sper sa se trezeasca Catalin. in rest. eu ma culc. caci e vremea pe aici.

Comentează