Cine-l persecută pe Carlos?

Cînd l-a stropit cu şampanie după ce Steaua a cîştigat titlul, lui Carlos îi plăcea Gigi Becali. Băiat dintr-o bucată. Astăzi, faptul că patronul e slobod la gură şi se comportă atipic îl determină pe portughez să exclame că e persecutat.

marți, 24 octombrie 2006, 7:34

Cînd l-a stropit cu şampanie după ce Steaua a cîştigat titlul, lui Carlos îi plăcea Gigi Becali. Băiat dintr-o bucată. Astăzi, faptul că patronul e slobod la gură şi se comportă atipic îl determină pe portughez să exclame că e persecutat.

Într-un anume sens, fotbalistul are dreptate. Nu e în regulă ca un şef de club să arunce cu noroi într-un jucător, diminuîndu-i reputaţia şi îngreunîndu-i traseul ulterior.

Dar şi Carlos sare calul cînd se apucă să spună „abia aştept să plec din România” sau „aşa e România, ţara tuturor posibilităţilor”. Posibilităţi sînt aici multe, nici vorbă, pentru că altfel el nu ar fi ajuns să cîştige 10.000 de euro pe lună în condiţiile în care Vasile Iordache ar fi apărat poate mai bine, la cei 56 de ani şi cu reflexele măcinate de vechea şi prietenoasa sa hepatită.

Carlos, nu ţine. Zău nu ţine! Am ascultat de prea multe ori invenţiile fotbaliştilor români ajunşi afară, „ne discriminează străinii”, ca să credem în lacrimile tale. Poate că tu nu ştii cine e Guşatu, dar noi ne amintim cum, pe vremea cînd juca în Olanda, urla în presa din ţară că „antrenorul are ceva cu mine că sînt român, şi-l bagă în schimb pe un puşti, un plăvan de olandez, fără tehnică şi fără talent”. Plăvanul era Van Nistelrooy.

Aşa că fii serios! Becali nu e un patron-standard, dar dacă era aşa, ţi-ar fi trimis mult mai repede un preaviz pe care ar fi scris politicos şi sec, cum face preşedintele lui AS Monaco în cazul Boloni: „Nu mă îndoiesc de valoarea de antrenor şi de calităţile umane ale lui Boloni, dar clasamentul nu e demn de Monaco”. Asta e. În poarta Stelei au stat nume mari. Din păcate, tu nu eşti unul dintre ele.

Comentarii (351)Adaugă comentariu

Tudor  •  24 octombrie 2006, 19:38

Carlos merita acest raspuns! Si cu asta cred ca am spus tot.

R.P.  •  24 octombrie 2006, 19:39

Eu zic ca cea mai mare pb a lui Carlos e faptul ca ajucat cu numarul 13. Cum in RO nu merge bine decat la oamenii care pupa iconite si bat matanii sa schimbe numarul si sa vedeti pe urma ce bine o sa-i mearga…

pinkISH  •  24 octombrie 2006, 19:41

Interesant. Nu stiam de faza cu Van Nistelrooy.

Andrei  •  24 octombrie 2006, 19:42

Carlos nu are nici o vina ca e ghips …. vinovati sunt cei de la steaua ca i-au dat atata incredere … le-a trebuit portar care se ingrijeste mai mult de freza si ….. le-a tras-o el in freza…..

luisul  •  24 octombrie 2006, 19:43

…in sfarsit…a trebuit sa ne manance Carlos sufletul. El spune ca a gresit omeneste…eu spun ca nu are pic de valoare…asta e, mai bine mai tarziu decat niciodata

stelist#adevarat  •  24 octombrie 2006, 19:43

Chiar daca a gresit nu merita tratat asa ….FORTZA STEAUA ! INTOTDEAUNA SUPERIORI !

mihai25  •  24 octombrie 2006, 19:43

tolontan judeca prestatia lui carlos de parca el a fost portar in viata lui… da domnule tolontan, cum ramane atunci cand dvoastra ati scris MARE EDITORIALUL „BRAVO, CARLOS!” imeidat dupa steaua -standard?? cand i ati ridicat dvoastra dle tolontan uriase osanale si l ati pupat peste tot ? marele portar, salvatorul stelei! ce va contraziceti! mereu se intampla asta la gsp..totala inconstanta.. cum ramane, carlos e bun sau e rau? si daca acuma il batjocoriti, dle tolontan, cum ramane cu acel material vecin cu publicitatea mascata de acum 3 luni?

azi e erou, maine e un ratat… ce consecvent il tratati pe carlos…

razvan  •  24 octombrie 2006, 19:44

foarte bun articolul dar sunt sigur ca sluga de m.m. nu iti da dreptate

Sh3ytan  •  24 octombrie 2006, 19:44

Presa e vinovata de tot ce i se intampla lui Carlos.Ati lovit in el mereu cand a gafat .Cred ca daca era roman nu avea nimeni curaj sa faca asta.Eu il sustin pana la capat altu mai bun nu avem acum la Steaua…Am sustinut echipa mereu am injurat jucatorii recunosc dar cum spune Gigi am injurat pe banii mei am fost in deplasari pe banii mei etc dar nu am huiduit si nu am acuzat.Carlos ar trebui pastrat sa nu uitam meciurile cu Standard si Sevilla.CATE MECIURI S AU PIERDUT PE GAFELE LUI? CATE CALIFICARI S AU PIERDUT?Un singur lucru vreau sa mai spun KKTU DE PRUNEA SA TACA.SI STELEA LA FEL EI STIU DE CE SUNT CEI MAI DE KKT PORTARI DIN ISTORIA NATIONALEI AU PIERDUT CELE MAI NIMPORTANTE MECIURI ALE NATIONALEI

Sebi  •  24 octombrie 2006, 19:45

Suntem niste tarani. Ce sa facem? Normal ar trebui sa spunem ca este vina echipei nu a lui Carlos. Echipa e foarte infumurata ba de fitze, ba de fumuri.

Carlose este o propozitie dintr-o opera literara de nota 4. Asta e. Si Goian, Ghionea, Dica. Toti sunt vinovati. Fotbalul este un sport colectiv, dar vinovatul este singular. Imi pare rau, dar imi este rusine de poporul asta mandru, si stupid.

Steaua  •  24 octombrie 2006, 19:45

Bravo Catalin. Tare ca intodeauna !!!

laroy  •  24 octombrie 2006, 19:45

F F F F F F F F tare articolul. ar trebui sa ii ziceti si lui asta. pe romaneste, porugheza, engleza, italiana, spaniola, sarba, maghiara, bulgareste, croata, chineza, japoneza, greaca, norvegiana, suedeza, finlandeza … asta ca sa fim siguri ca intelege : PA, NU NE VA FI DOR DE TINE !!!

Hipgnosis  •  24 octombrie 2006, 19:49

Corect articolul. Carlos a avut toate sansele pana acum. A jucat un retur intreg + aproape un tur de campionat + o gramada de meciuri in Europa.
A facut gafe intr-un an mai multe decat au facut Hamutovsky si Tudor in vreo 4. Nu are valoare de Steaua.
MM si Oli au gresit – acum in sfarist au recunoscut.
Nici cu declaratiile lui Gigi nu sunt de acord. putea fi revandut macar pe banii care s-au platit pt. el. Acum probabil ca va pleca gratis.

Adio Carlos, aveai freze interesante, salutai frumos tribuna, dadeai bine la fetite, dar n-ai treaba cu fotbalul.

ps: Tot ce imi doresc este ca urmatorul sa nu fie un Carlos II. Cel mai biner ar fi sa fie readus Tudor + inca un portar de valoare de afara.

MARIO  •  24 octombrie 2006, 19:50

Felicitari pt articol Catalin!Intradevar Carlos nu are valoare de STEAUA,a facut mai multe gafe decat parade! asta este! LA REVEDRE CARLOS!!!

silviu  •  24 octombrie 2006, 19:53

catalin intodeauna superior,un mare ziarist dar cred ca nu ar trebui sa il condamnam numai pe Carlos pt meciurile proaste ale stelei de exemplu cu Real,Goian a fost mereu depasit de galactici si astfel carlos ramanea sa infrunte ultimul greul si bineinteles ca vina cade pe el.p.s. cu el am ajuns in grupe,cu el am ajuns in semifinale,4-1 la KIEV.in rest forzza steaua

totusi Becali nu are dreptate  •  24 octombrie 2006, 19:54

s`ar putea ca pana in iarna sa avem totusi nevoie de Carlos
ce ne facem daca Cernea ia 8 boabe pe Bernabeu , si totusi cu Kiev-ul Carlos e o solutie mai de doamne ajuta …

gagica lui Tolontan de la ASE  •  24 octombrie 2006, 19:54

cel mai tare articol al lui Tolontan,de cand a pus el mana pe pix,scuze mouse(optic banuiesc)
Tolo,nu te stiam asa sensibil ,ca imi mine „dai” ca nebunu’.
Vezi ca te astept la portita si vezi ca nu am nimica pe sub fustita!!!

N 1 k u ‘  •  24 octombrie 2006, 19:56

Jos palaria!!!…daca ceva merge bine in tara asta…acel ceva E PRESA!!!

onorel  •  24 octombrie 2006, 19:57

Carlos NU a fost persecutat.Carlos a avut toata increderea din partea
antrenorilor mult prea mare ,a gafat monumental de prea multe ori oricit ar dori MM sau oricine altcineva sa-i gaseasca scuze nu se mai poate.
In primul rind el trebuie sa-si dea seama de asta, coechipierii nu merita asta.Atita efort risipit in van pentru ca cineva s-a incapatinat sa foloseasca un portar mediocru. Carlos,putina demnitate recunoaste singur nu ai fata de Steaua -bun national-gaseste-ti alta echipa unde poate vei fi ceea ce-ti doresti dar Steaua nu a meritat ceea ce ai facut.Pentru lucrurile bune iti multumim pentru
golurile aiurea primite (mult prea multe) te iertam
lasane.

pulsar  •  24 octombrie 2006, 19:59

una peste alta, presa din portugalia cred ca ii va da dreptate lui carlos si probabil ca si cititorii publicatiilor respective. Si, cum noi romanii avem o imagine oricare alta dar nu buna in ochii „europenilor”, scandalul asta numai bine nu a picat. Si becali se vrea presedinte, vai ….. ciobanul tot cioban

gigel  •  24 octombrie 2006, 20:02

Hai ca deja mancati KKT cu linguri foarte mari.De ce dracu tot il persecutati pe saracu om?Cand a aparat super toata lumea il ridica in slavi,acum ca a primit goluri in meciul cu Lyon si cu Real unde practic apararea la lasat balta nu ati mai vazut.Vedeti doar ce vreti.Carlos e portar bun pe langa Cernea care saracu… cand are sut pe poarta te ia cu inima.Daca vreti rezultate vorbiti cu nea OLI sa inceapa meciurile cu 3 atacanti care sa atace poarta nu sa stea la pomana ca in ultimu meci ca decat Terreau s-a vazut pe teren.Dica si Badea …pauza.Asta e Steaua de azi, bat o echipa mai buna , ii ridica lumea in slavi si pe urma cand se umfla in pene pierd in draci…

simon  •  24 octombrie 2006, 20:02

cu ce e mai bun in acest moment dica, ghionea sau paraschiv decat carlos?
atat in meciul cu lyon cat si cu real carlos a jucat in nota echipei. prost.
numa fraierii spun ca la golul 4 cu real, carlos nu trebuia sa iasa din poarta. acolo a fost vina de fundas, nu a lui carlos..da asta nu a zis nimeni inafara de un fost fotbalist. ca o prins ala lob de zile mari asta e… pt asta sunt platiti atacantii mai bine ca portarii… ..

Clubul Tricolorilor  •  24 octombrie 2006, 20:05

Corect si nu prea….
Desi Carlos nu s-a ridicat la nivelul cerintelor Stelei, Becali nu are nici un drept sa discrediteze un jucator de fotbal.
Iar dansul asta a facut, prin superoferta „Carlos gratis + 100.000 de Euro” .
Becali a pus pur si simplu o stampila pe Carlos, iar asta nu este corect absolut deloc.
Reactia portarului de origine congolezo-portugheza este normala.
Dumneavoastra, sincer domnule Tolontan, nu ati considerat niciodata ca „Romania este tara tuturor posibilitatilor” ? Nu vi s-sa intamplat sa doriti cu tot dinadinsul sa parasiti un anumit loc?
Daca spuneti „nu” , nu pot sa va cred.
Cerem fotbalistilor sa se ridice la nivelul la care sunt platiti. Foarte bine.
Atunci sa cerem si investitorilor in fotbal sa se ridice la nivelul pe care ar trebui sa-l impuna conditia de om bogat si de figura publica.
Iata si o completare la aceasta parere:
http://forum.clubul-tricolorilor.com/blogs/cyberdog/archive/2006/10/21/Nu-dam-Dica-fara-Carlos.-Mai-poftiti-pe-la-noi_2E002E002E002E002E00_.aspx

Cu stima,

Mircea Visan
Clubul Tricolorilor
http://www.clubul-tricolorilor.com

Gicutu’  •  24 octombrie 2006, 20:08

Carlos este tapul ispasitor, dar se pare ca nu a inteles nimeni. Nu are valoare de Steaua, fiindca nu a fost constant. Dar alaturi de el sunt altii, care nu au facut nimic in ultimele meciuri si degeaba. Din vina lui Carlos a pierdut Steaua la Galati? Nici macar nu a jucat. Adevaratul vinovat este Becali fiindca nu vrea sa scoata din buzunar alti bani sa aduca IN PRIMUL RAND UN ANTRENOR adevarat. MM si Olaroiu l-au scos vinavat pe Carlos, dar Steaua ajucat cu aceeasi schema tatctica si cu OL si Real Madrid. Si ne miram ca a pierdut de 2 ori …

Becali si-a facut destula publicitate pe cati bani bagat la Steaua, asa ca pentru el e bun si Carlos si olaroiu si restul care nu au valoare de Steaua. Becali l-a jignit si pe Lacatus, darmite pe Carlos. Concluzia?

Ciobanul tot cioban ramane.

Kicker  •  24 octombrie 2006, 20:08

Gazeta asta e de nimic,pana acum il criticati pe Carlos acum i luati apararea!!!
Impuscati-va!!!

arthur  •  24 octombrie 2006, 20:09

nu sint fan carlos,dar nu vi se pare ciudat ca in meciul cu real au fost fluierati doar saban +carlos???mie mi se pare tare ciudat…
poate unui cioban verde ca becali nu i se pare ciudat,dimpotriva:((
probabil ca jucatorul exagereaza ,dar nu iese fum fara foc.

ian rush  •  24 octombrie 2006, 20:09

Ce tot aveti cu Carlos eu nu-nteleg pentru ca n-a fost nuci pe departe cel mai prost din echipa.Amintiti-va cum au fost marcate golurile si veti vedea ca Goian si ceilalti din aparare sunt mai vinovati decat Carlos.
Primul gol a fost imparabil ,aparatorii spectatori!
Al doilea, sut Nistelrooy respinge Carlos din reflex in fatza ,gol Raul nemarcat de nimeni.
Al treilea, sut Robinho mingea deviata de Goian in poarta.
Al patrulea, Nistelrooy lobeaza mingea peste Carlos fiind marcat de Goian.
Concluzie:
La care gol a fost Carlos vinovat?La niciunul!
La care gol n-a fost Goian vinovat?.Poate la al treilea, ca a tras ala in el.

lol  •  24 octombrie 2006, 20:10

Puse in balanta momentele bune ale lui Carlos sunt mult mai putine fata de cele proaste. Eu cred ca ar fi fost inlocuit inca de la meciul cu Rapid din Cupa Uefa daca Steaua nu reusea sa se califice mai departe. Nu am vazut un portar care sa amplifice asa mult orice parada pe care o face in poarta. Ai spune ca joaca mai mult pentru fotografi decat pentru echipa. Am vazut suturi pe care el le respingea cu niste salturi exagerate cand niste miscari mai retinute ar fi fost mai utile dupa parerea mea, iar in alte situatii nu reactiona… Ca o comparatie, ca tot a declarat MM ca era cel mai bun din Portugalia cand a fost adus la Steaua, Ricardo ( cel mai bun din Portugalia atunci si acum) are niste interventii mult mai eficiente si fara atata extravaganta in miscari. Sa speram totusi ca se va aduce un portar capabil sa inchida poarta. Hai Steaua

micky47  •  24 octombrie 2006, 20:15

Fratilor deja ati luat-o razna cu atatea discutii si articole despre carlos,deja a devenit o obsesie de parca ar fi primul portar slab din istoria Stelei,apropo de tibi lung isi mai aduce cineva aminte?presa nu a fost asa acida la adresa lui desi a facut greseli cel putin la fel de grave,singura diferenta intre el si carlos e ca tibi lung e roman atata tot.carlos cred ca e scuza lui mm si gigi a jocului slab din meciurile din liga cu lyon si real ca sa fim sinceri si daca il aveam pe buffon in poarta tot pierdeam pt. ca jocul nostru a fost mult sub asteptari dar tocmai asta nu realizeaza conducatorii nostri ca nu mai jucam nimic de la meciul cu dinamo kiev de parca acolo s-a terminat sezonul cu meciul ala,aici cred eu ca e buba si nu portarul carlos!si tolontane sa stii ca van nistelrooy chiar nu juca senzational la herenveen el a explodat ca fotbalist la PSV

lol  •  24 octombrie 2006, 20:15

la golul 4 daca statea in poarta nu-l mai loba V. Nistelrooy. Ce cauta acolo cand Goian deja il talona pe Nistelrooy ?

lol  •  24 octombrie 2006, 20:18

Daca statea in poarta si olandezul trecea de Goian si apoi dadea gol acum am fi spus ca a fost de vina Goian. Asa sunt de vina amandoi, dar mai ales Carlos pt. ca nu a gandit deloc la acea faza.

one_art  •  24 octombrie 2006, 20:19

felicitari pentru articol!

Cineva  •  24 octombrie 2006, 20:21

Cum va place voua, gazetistilor sa spuneti numai jumatati de adevar… E adevarat ca Carlos nu a fost printre cei mai buni portari ai Stelei, dar cu siguranta ca nu a fost nici cel mai slab. Doat atat am vrut sa spun.

Specialistul  •  24 octombrie 2006, 20:22

Un alt articol scris de un lingau inegalabil…o sa i placa lu becali cum ii impartasesti opinia…pana acum de ce n ai scris?i ai pupat in fund pe stelisti,in loc sa le dai peste nas ca ne fac de ras prin europa.ca realu e real,lyonul lyon…tu daca o prinzi pe nevasta ta ca te inseala cu mel gibson te bucuri probabil,ca e doar nume mare,nu?exact mentalitatea unui om limitat asta ai,urla la toata echipa,nu numai la prostovanu ala,care din cate stiu nu a venit la steaua ca asa a visat el,dar de olaroiu nu poti scrie,ca de,iti mai pica si tie cate ceva….iese ciobanu si il ataca,repede si slugoiul cu articolul scris cu limba…

KTA  •  24 octombrie 2006, 20:23

Marea greseala s-a facut cand i s-a dat drumul lui Hamutovski,era bun si avea deja sange ros albastru(ultima sa declaratie ca in Romania va Juca doar la STEAUA) si cred ca ar fii o ideea ffff buna readucerea lui.Carlos?Saracu nu ar nici o vina, se vede ca vrea dar asta e valorea lui.Nu strica el ci cel care l-a adus la STEAUA

gogone  •  24 octombrie 2006, 20:24

Ahaaa…s-a trezit nationalistul din tine.A trebuit sa aduca in discutie…”posibilitatile” din Rom ca sa-l aratati cu degetul.Tu si toti cei care au sperat ca o sa-si…revina.De fapt,baiatul e cat se poate de constant.In gafe… „A scos-o pe aia de la Sevilla” si „a stat pe picioare…cu Standard”, le-am auzit de zeci de ori de la colegi,conducatori ,patron…oameni care l-au sustinut din spirit de colegialitate,sau fortati de imprejurari.
Imi aduc aminte,acum cativa ani,Mitica incerca sa ne convinga de corectitudinea unor meciuri.Din cand in cand,aveam cate un meci bun iar ziarele apareau cu prima pagina…”a fost pe bune”(!?).Pe vremea aceea, O Ioanitoaia ,la „procesul etapei’ atragea atentia…”oameni buni,e normal,…ce-i cu atata laude…?..asa ar tb sa fie toate meciurile’..
Carlos s-a apropiat de…normal de cateva ori.De prea putine ori…
MM,cautati… tata un portar normal.Macar normal la cap…

sirnorbi  •  24 octombrie 2006, 20:24

a mai avut steaua panarame in poarta gen hotoboc, rotaru, tibi lung dar am impresia ca fernandes carlos ii depaseste pe toti.in meciurile cu lyon si real nu a iesit la nici o centrare.sa nu uitam ca golul lui tiago si poate si al lui sergio ramos puteau fi evitate dc aveam portar si nu un clovn in poarta.

gaby_puls  •  24 octombrie 2006, 20:25

da zice-ti un portar in locul lui?

gaby_puls  •  24 octombrie 2006, 20:26

si eu vreau sa plece, dar nu prea ai pe cine sa aduci, de la noi din tara in nici un caz.

sirnorbi  •  24 octombrie 2006, 20:26

si bineinteles meritul pt golurile lui fred si ruud ii apartin in totalitate.nu pot sa-l inteleg care a fost motivul cumpararii lui.ceva e putred.

sirnorbi  •  24 octombrie 2006, 20:26

poate ar fi lobont indicat

ARIANUL  •  24 octombrie 2006, 20:27

Baaaiii, toata lumea stie ca acest Carlos e petarda . Sa-i iei apararea acestui anonim e o blasfemie . Dupa meciul cu Standard a gresit Tolontan ca l-a laudat desi doar nu plecase dupa fenta si a salvat un eventual 0-2 .Tocmai ca e petarda ,asta l-a facut mare,orice portar s-ar fi dus dupa fenta .Cine dreaq era acest anonim acum 3 luni ?Incompetenta lui MM ca a luat pe cine nu trebuia l-a facut mare .Daca pleaca-si o sa plece-nu o sa mai auzi-ti niciodata de el…..poate la cascadorii rasului .El jigneste Romania acum cand inca nu a plecat , sa vede-ti ce va zice dupa ce pleaca !

unu  •  24 octombrie 2006, 20:28

Carlos e persecutat de tolontan, voi nu vedeti ? (:

gaby_puls  •  24 octombrie 2006, 20:28

lobont cred ca glumesti, e iesit total din forma. la ora asta e mai petarda decat carlos

arhiduke  •  24 octombrie 2006, 20:29

Carlos din pacate e un portar de psihic. Atunci cand era laudat, ati vazut ce bine apara? Din pacate, daca greseste, se duce total si iremediabil. De la prima gafa cu Lyon, nimic nu a mai fost bine la el. Eu sunt primul care sa spuna ca nu e un portar demn de Steaua, dar haideti sa nu ii punem in carca toate greselile echipei. La Steaua in primul rand este nevoie de un ANTRENOR. Olaroiu este unul din cei mai slabi antrenori care au stat pe banca Stelei. Echipa a mai jucat atata timp cat a mai ramas ceva din stilul Protasov, adica atata timp cat nu au venit jucatori noi, si au ramas tot cei din vechea garda. Acum, deja numele si stilul Protasov sunt uitate, asa ca, bye bye joc. Sunt singurul care vede ca ECHIPA MEA DE SUFLET joaca fara nici un orizont, fara nici o strategie, joaca pur si implu la noroc. O mana de fotbalisti talentati care incearca sa se ordoneze pe teren in functie de cum bate vantul. Cat timp joaca Radoi, sunt cat de cat organizati. Fara el, Steaua e o echipa de duzina. OLAROIU, DU-TE! IARTA-NE! Am coborat suficient in toate, e timpul sa te ocupi de alta echipa. Incearca la dinamo, ca deja au un stil de joc, si e nevoie de multa munca sa il distrugi. Sunt sigur insa, ca tu, vei reusi!

sirnorbi  •  24 octombrie 2006, 20:29

problema este ca in meciurile ramase de jucat in liga nu a vem pe cine sa introducem in poarta.in cernea nu am incredere.tin minte ca inaintea meciului cu boro sau cu rapid,nu mai tin minte exact,s-a pus problema sa nu joace carlos deoarece s-a lovit la antrenament, iar cernea a declarat ca se roaga sa-si revina carlos,deoarece el nu e pregatit sa intre.cernea nu poate fi portar titular la steaua

gaby_puls  •  24 octombrie 2006, 20:29

singurul portar de la noi bun e cioara aia de la rapid

damaris mailat  •  24 octombrie 2006, 20:29

marius popa

oana  •  24 octombrie 2006, 20:30

este persecutat…. nimeniu nu il lasa in pace

sirnorbi  •  24 octombrie 2006, 20:31

ziceam de lobont ca dp parerea mea e singurul portar roman care e cat de cat valoros si ar fi posibil sa-l luam.in afara de el nu vad cine ar putea veni…poate tudor sau popa de la poli(mie si ala mi se pare pe langa). probabil ca e iesit din forma lobont dar totusi e cu 3clase peste carlos

Comentează