TOLO.RO
Cînd l-a stropit cu şampanie după ce Steaua a cîştigat titlul, lui Carlos îi plăcea Gigi Becali. Băiat dintr-o bucată. Astăzi, faptul că patronul e slobod la gură şi se comportă atipic îl determină pe portughez să exclame că e persecutat.
marți, 24 octombrie 2006, 7:34
Cînd l-a stropit cu şampanie după ce Steaua a cîştigat titlul, lui Carlos îi plăcea Gigi Becali. Băiat dintr-o bucată. Astăzi, faptul că patronul e slobod la gură şi se comportă atipic îl determină pe portughez să exclame că e persecutat.
Într-un anume sens, fotbalistul are dreptate. Nu e în regulă ca un şef de club să arunce cu noroi într-un jucător, diminuîndu-i reputaţia şi îngreunîndu-i traseul ulterior.
Dar şi Carlos sare calul cînd se apucă să spună „abia aştept să plec din România” sau „aşa e România, ţara tuturor posibilităţilor”. Posibilităţi sînt aici multe, nici vorbă, pentru că altfel el nu ar fi ajuns să cîştige 10.000 de euro pe lună în condiţiile în care Vasile Iordache ar fi apărat poate mai bine, la cei 56 de ani şi cu reflexele măcinate de vechea şi prietenoasa sa hepatită.
Carlos, nu ţine. Zău nu ţine! Am ascultat de prea multe ori invenţiile fotbaliştilor români ajunşi afară, „ne discriminează străinii”, ca să credem în lacrimile tale. Poate că tu nu ştii cine e Guşatu, dar noi ne amintim cum, pe vremea cînd juca în Olanda, urla în presa din ţară că „antrenorul are ceva cu mine că sînt român, şi-l bagă în schimb pe un puşti, un plăvan de olandez, fără tehnică şi fără talent”. Plăvanul era Van Nistelrooy.
Aşa că fii serios! Becali nu e un patron-standard, dar dacă era aşa, ţi-ar fi trimis mult mai repede un preaviz pe care ar fi scris politicos şi sec, cum face preşedintele lui AS Monaco în cazul Boloni: „Nu mă îndoiesc de valoarea de antrenor şi de calităţile umane ale lui Boloni, dar clasamentul nu e demn de Monaco”. Asta e. În poarta Stelei au stat nume mari. Din păcate, tu nu eşti unul dintre ele.
Adrian • 24 octombrie 2006, 21:26
sa stiti ca portughezul are dreptate cand zice „tara tuturoro posibilitatilor”
nu se poate ca o echipa ca Steaua sa fie batjocorita in ziare si un jucator al Stelei sa fie improscat cu noroi inainte de meciuri importatne.
inainte de meciul cu realul s-au trezit marii ziaristi de la gazeta sa scrie daca e sau nu bine sa joace Carlos titular.pai asta nu a stricat moralul jucatorului?
nu i-a facut pe fani sa il fluiere si mai tare? nu l-a determinat pe becali sa bata si el din gura?
din cauza voastra huiduie oamenii Steaua!
ca scrieti numai prostii
voi ati fost cei care ati stabilit ca obiectiv pt Steaua castigarea cl si din cauza asta se poarta oamenii asa la meciuri
Marseille – Lyon 1 – 4
Real – Barca 2-0
cu astfel de echipe a jucat Steaua.nu cu faru 2 sau xanti
in loc sa fiti multumiti ca jucam in cl voi nu taceti din gura
abia astept ca la anu sa joace dinamo acolo direct si sa nu faca puncte ca sa pierdem si locul asta direct in grupe.sa va vad atunci cand nu vor mai fi echipe romanesti in cl ce mai ziceti
Han Solo • 24 octombrie 2006, 21:27
Sa plece Chewbacca !
iulian • 24 octombrie 2006, 21:31
BA SA-MI BAG CEVA IN RECLAMA VOSTRA LA BERGEBIER!!!!
silvya • 24 octombrie 2006, 21:32
el ne califica….e nu ne califica…..pacat jiji garesit cand a zis ca mai ofera el bani ca sa il i-a cineva pe carlos…
azet • 24 octombrie 2006, 21:32
mai gaseste oli un tap ispasitor pentru neputinta proprie si dupa ce pleaca cheweey.
ca doar nu el l-a ales…
Adrian • 24 octombrie 2006, 21:32
a da
sa nu uit
de ce a fost desfiintat saban la primul meci slab facut la Steaua?
ca vo l-ati pus la transferuri nereusite.pt un singur meci slab.
astept sa vad ce vor scrie spaniolii.sunt curios daca Zambrotta va fi trecut la achizitii proaste dupa meciul cu real.
Discobolus • 24 octombrie 2006, 21:33
Care-s numele alea mari care au stat in poarta Stelei ? Tibi Lung ? Nae, Tudor sau toti laolalta ? Zic de istorie mai recenta nu de vremuri demult apuse.
Baker • 24 octombrie 2006, 21:33
Iulian, iti sugerez sa-ti bagi un Adblock Plus (extensie Firefox). 😀
AnderkoBogdan • 24 octombrie 2006, 21:33
@ max
off topic.
Sunt si eu in state. Si chiar cautam sa va filmul lui Porumboiu pe undeva. Imi poti zice unde l-ai vazut??? L-ai downloadat de pe undeva? Sau la cinema, chiar daca nu cred ca a aparut pe acolo. Merci, mult.
AnderkoBogdan • 24 octombrie 2006, 21:35
Si inca ceva, d-le Tolontan fiind un blog, nu ar trebui sa comunicati cu cei care chiar daca va critica, va critica pertinent si cu bun simt??? Poate nu aveti timp si va inteleg.
Va salut.
petre • 24 octombrie 2006, 21:36
an-tradevar a facut niste gafe enorme ne demne de talia lui de mare portar mai ales pt ca apara poarta celei mai tare si valoroasa echipa din Liga 1 si anume „STEUA BUCURESTI”, dar eu totusi cred ca este foarte tare criticat si nu stiu daca merita totusi nu trebuie sa dam uitarii atat de repede ca 95% lui ai datoram ca jucam an Champios League la un nivel atat de mare, sa ne aducem aminte de meciul cu Standard Liege cum aparat mai ales la acea faza la scorul de 1-0 pt ospeti si nu numai asta sa ne aducem aminte si dealtele dar bine anteles ca la noi la romani niciodata nu se vad lucrurile bune, se vad antotdeauna alea rele, apropo persecutat este de toti aceea care nu-l sustine, nu-l ancurjeaza ancepand cu idiotu-l ala de Becali dar an special de voi „PRESA” an loc sa-lacurajati, sa-l anbarbatiti voi al desfiintati, asa ca oameni buni haideti sa fim ma iertatori si sa-le vedem si pe cele bune si sa-l ancurajam cu totii sa-i spunem „CURAJ CARLOS DATA VIITOARE VA FI MAI BINE”, mai am sa va mai spun ceva datorita lui „CARLOS” a venit cea mai titrata echipa din lume la Bucuresti pe GHENCEA an cea mai tare competitie dintre cluburi si anume „REAL MADRID”,iar acuma va las pe voi sa trageti concluziile.
becali sluga de oier • 24 octombrie 2006, 21:41
Brehhheee „Adriane” te roade tare faptul ca Dinamo e mai buna!!!
Asta este marea voastra problema: si jiji analfabetu’ si mm schizo-paranoicul si OLIgofrenu’ nu stiu decit sa improste cu noroi, ba pe Rapid, ba pe Poli, ba pe Dinamo, sa moara de ciuda si sa-si doreasaca sa moara capra (pardon oaia!!!) vecinului…iar voi turma lu’ jiji, suporteri spalati pe creier le urmati exemplul…pina nu o sa invatati sa nu va mai preocupe paiul din ochiul altuia nu o sa faceti nimic…chiar daca, e de inteles, paiele sint alimentaia vostra de baza, ovine proaste si lipsite de bun simt…
„LA ASA CONDUCATOR (JIJI MITOCANUL ANALFABET) ASA ECHIPA SI ASA SUPORTERI”….
max • 24 octombrie 2006, 21:43
to AnderkoBogdan:
Am vazut filmul lui Porumboiu la Festivalul International al Filmului, in Chicago.
Ne descie pe noi, pe romani, asa cum suntem: cu bube pe fata. Insa o face atat de subtil, incat cei ce nu vorbesc romana, nu inteleg ironia.
Adrian • 24 octombrie 2006, 21:46
domnu „becali sluga de oier” de ce si cu ce e mai buna dinamo ca Steaua?
pt ca a avut nevoie de arbitru ca sa bata in meciul direct?
pt ca a batut pe xanti?
pt ca are nevoie de blaturi ca sa castige un campionat?
unde era dinamo acum 2 ani cand Steaua juca in primavara europeana?
unde era anu trecut cand Steaua si Rapid sucau acolo?
unde e anu asta cand Steaua joaca in CL
daca dinamo va juca la anu in cl e numai datorita Stelei si Rapidului asa ca ciocul mic!
si nu va mai dati mari pt ca ati reusit sa cumparati un campionat!aia nu inseamna valoare
chiar domnule tolontan.ca va tot luati de Carlos
de ce nu ziceti nimic de albut?
ca daca nu era el dinamo nu castiga cu gloria
albut nu e slab?
AnderkoBogdan • 24 octombrie 2006, 21:46
@ max
Ok. Merci mult. Astept si eu Festivalul International de Film de la Miami, sper sa ajunga filmul si pe aici.
Dumi-BV • 24 octombrie 2006, 21:49
Carlos are dreptate,Romania, e tara tuturor posibilitatilor, dovada unele comentarii de aici…
ian rush • 24 octombrie 2006, 21:50
Bai stelistilor prapaditi ia spuneti voi care jucator e bun din actuala turma a ciobanului!
ian rush • 24 octombrie 2006, 21:52
Vreau sa vad si eu pe cine considerati voi bun in momentul de fatza!
andrei • 24 octombrie 2006, 21:53
carlos spunea pentru cotidianul acela din Portugalia ca a gresi este omeneste,a gresi este omeneste dar cand o faci in repetate randuri si cand gafezi atunci cand este mai important atunci aia nu se mai numeste omenie,se numeste nesimtire si indiferenta,baiatului i-a fost indiferent meciul cu lyon,i-a fost indiferent meciul de la middlesborough,i-a fost indiferent meciul cu cfr,i-a fost indiferent in meciul cu madrid,a gresit in toate meciurile importante ale Stelei si ce imi zice baiatul asta”A gresi este omeneste” ar trebui introdusa o noua expresie in limba romana „A gresi cat Carlos este o dovada de nesimtire”
Radu ctin • 24 octombrie 2006, 21:55
preşedintele lui AS Monaco în cazul Boloni: “Nu mă îndoiesc de valoarea de antrenor şi de calităţile umane ale lui Boloni, dar clasamentul nu e demn de Monaco”.
Becali, in cazul lui Carlos: (citat aproximativ/nu-mi incarc memoria cu becalisme, imi pare rau): ” Ii dau si 100 de mii numai sa plece”!
Diferenta dintre cele doua replici este cea care ne separa pe noi de lumea civilizata. Pacat ca nu ati sesizat asta, d-le jurnalist!
D-le Tolontan, de la un profesionist ma astept in general la un alt mod de a gandi si a pune problema.
Incazul dumneavoastra, as fi vrut ca in loc de iritare, de tifnosenie, sa gasesc profunzime,echilibru si toleranta caci dumneavoastra participati la educarea maselor.
Faptul ca portarul Stelei a afirmat ca vrea sa plece din Romania, numind-o tara tuturor posibilitatilor, ar fi trebuit sa va determine sa aflati ce l-a facut pe acest strain sa afirme un asemenea lucru. A crede ca remarcile lui Becali sint cauza (si a nu-l condamna pe Becali pt asta), e o dovada de multa superficialitate.
Noi romanii, tebuie sa invatam sa ascultam opinia altora si daca ea este negativa, nu trebuie sa ne enervam ca prescolarii; sa spunem rautati la randul nostru; noi trebuie sa descoperim cauzele care ii determina pe straini sa aiba aceasta perceptie proasta fata de noi. A-i pune pumnul in gura cuiva, sau a ne arata indignati, raniti in orgoliu cand cineva ne spune sincer ce gandeste despre noi, este completalmente in dezavantajul nostru. Noi trebuie sa fim primii care sa caute cauzele imaginii negative, caci cu cat le vom descoperii mai repede, cu atat mai repede le vom putea elimina in viitor.
Remarca lui Becali, „dau de la mine 100 de mii, numai sa plece” este o dovada de un badaranism, de un primitivism cras, de care trebuie sa ne debarasam. Nu conteaza cui i s-a adresat acest becali, conteaza maniera in care a facut-o. Nu conteaza ce a spus Carlos despre Romania, ci de ce a spus-o. Ca sa ne imbunatatim comportamentul, atitudinea fata de altii care au o opinie diferita de a noastra, sau care nu ne spun ce vrem noi sa auzim, trebuie sa invatam sa judecam corect, trebuie sa devenim mai seriosi, mai profunzi si mai sinceri cu noi insine si cu interesele noastre. Trebuie sa devenim mai toleranti si sa nu ne repezim la laturi caci asta este la indemana oricarei fiinte primare.
Cata vreme la Steaua, directorul sportiv se bate cu suporterii, jigneste adversarii, insulta cu usurinta specifica celor de pe maidan, cata vreme presedintele clubului face declaratii jignitoare la adresa altor semeni (cand se mai pretinde si crestinul absolut), cand se unge cu gem pe maini la dineele oferite oaspetilor etc, este normal ca pentru Carlos (si altii ca el), Romania sa para tara tuturor posibilitatilor. Noi insa, trebuie sa ne ingrijoram si nu sa ne suparam pe cei precum Carlos.
Prin reactia dumneavoastra: ” Asta e. În poarta Stelei au stat nume mari. Din păcate, tu nu eşti unul dintre ele”, nu va distantati de Becali deloc. Produceti aceleasi rani. Va razbunati intr-un mod pueril, pentru o afirmatie spusa sincer de un strain care a cunoscut romanii si Romania mai indeaproape.
Va diferentiati de Becali nu prin esenta remarcei, (caci la baza ea are acelasi cauze – superficialitatea si orgoliu ieftin), ci poate prin cuvintele ceva mai elevate.
Noi romanii avem probeleme de comportament si daca nu admitem acest lucru, nu vom reusi sa ne vindecam vreodata. A reactiona precum ati facut-o este contraproductiv; nu ne ajuta pe nici unii dintre noi. Ba dimpotriva, ne face si mai mult rau caci vom continua sa innotam in becalisme, manelisme si miticisme.
Respingand realitatea obiectiva (pentru ca exista si una subiectiva), noi nu vom avea sansa sa ne vindecam vreodata de aceste racile care zac in noi si care ne tin in loc de secole: ura,invidia intre si fata de noi insine;i orgoliul gratuit, reactiile de fiinte primare la adresa celor care nu ne impartasesc opiniile…etc.
Daca am fi recunoscut aceste probleme din timp, azi, cu tara(natura/resursele naturale etc) care ne-a fost destinata, Europa Unita ne-ar fi cersit integrarea, s-ar fi rugat de noi sa le fim alaturi, iar respingerea romanilor de catre Anglia, Irlanda, Germania nu numai ca n-ar fi existat, ci foarte posibil ar fi avut alte co-ordonate. (Poate ca Romania le-ar fi refuzat pe ele!)
D-le Tolontan, eu inca sper in desteptarea romanilor si astept de la dumneavoastra o contributie adevarata in acest sens!
Numai bine!
Cu respect,
Radu C
iQ666 • 24 octombrie 2006, 21:55
ce-aveti bre, cu carlos? e cel mai bun portar in poarta stelei pentru orice antistelist 🙂
vocea americii • 24 octombrie 2006, 21:57
Astia care tot spuneti „Carlos n-are valoare de Steaua” mai vedeti-va lungul nasului. Chiar asa valoare credeti ca are Steaua in momentul asta? Din nou se vede spiritul de turma. A aruncat unul un cliseu si voi l-ati reprodus cu sirguinta de om mediocru.
Carlos are vloare exact cit are si Steaua acum. Sa va fie clar la toti.
Daca v-ar da prin cap sa cititi si voi ce spun altii pe-aici pe blog cu mintea intreaga, si nu spalacita ca a voastra, ati vedea ca mai sint si alti vinovati la actuala stare a lucrurilor, cum ar fi mijlocasii, antrenorul care ii pune pe mijlocasi sa joace fundasi, schilozii care nu mai revin o data in echipa, mentalitatea de turma, ca sa nu mai vorbim de patron, care creeaza la echipa o atmosfera ne productiva si daunatoare.
By the way, nu sint dinamovist si nici rapidist. Si chiar daca as fi stelist, tot asa as vedea lucrurile. Adica asa cum stau ele. Nu cum va place voua sa credeti.
Nemesis • 24 octombrie 2006, 21:57
Carlos e ||
Simon • 24 octombrie 2006, 22:02
Mi se pare de-a dreptul trist ca am ajuns sa ne uitam numai in afara si sa nu mai dam pic de credit jucatorilor nostrii. Daca acest Carlos a comis o mie de gafe de ce neaparat sa se gandeasta Steaua sa aduca un portar de afara? Acum 20 de ani cand Steaua castiga LC avea o echipa 100% produs romanesc. Nu se da deloc credit juniorilor sau celor care sunt tineri, fara experienta ce-i drept dar care ar putea ajunge jucatori valorosi. Lobont e produs romanesc si desi a inceput si el sa dea rateuri a avut multe momente bune in trecut. Matache de la Dinamo a rasarit pe neasteptate si cred ca odata cu trecerea timpului va capata si mai multa experienta si mult mai multa siguranta. Noi ne bucuram cand aducem „vedete” de peste hotare dar Carlos este exemplul tipic de strain care vine in tara, isi vopseste parul in culoarea tricoului cu care apara, pierde noptile prin baruri si face gafe dupa gafe. Meciul cu Standard sau cu Betis nu mai schimba cu nimic balanta acum. 2 interventii reusite nu sterg alte goluri primite intr-un mod stupid sau punctele pierdute de Steaua. Iar comentariile legate de alte echipe decat Steaua – Carlos inca alearga pe gazon ros-albastru – nu fac cinste si nu-si au locul. Sa ajungem de la Carlos la Albut si la d’alde Curca e o distanta prea mare
STEAUA4EVER • 24 octombrie 2006, 22:07
in sfarsit o alegere inteleapta a lui MM sper k si el a inteles acum k ne trbuie alt portar ne-o fi calificat el in champions league dar sa nu uitam de gafele pe care le-a facut cu rapidul in cupa uefa si in campionat si nu in ultimul rand meciul cu englezii al caror nume nici nu vreau sa mi-l aduc aminte care s-au clificat mai departe in finala cupei uefa unde si-au luate de la sevilla in mod umilitor dar revenind la carlos a aparat dezastros si chiar nu este portar de liga I mai ales k si anul acesta am jucat in cl. Sper sa aducem un portar care sa faca fata atatin cl cat si in campionat si sa nu stam cu griji k fiecare sut pe poarta mai plasat este si un posibil gol.
FORZZA STEAUA FORZZA STEAUA FORZZA STEAUA! ! !
dani • 24 octombrie 2006, 22:09
Auziti , stati putin …..Toata lumea incearca sa aminteasca aici prestatia lui Carlos din meciu RETUR cat de adevarat o fost el atunci , dar uita ca in meciu TUR de acolo , de la Liege , cel putin 1 din din cele 2 goluri primite o fost tot din vina lui…Rapid (meciu tur UEFA ),Middlesbrough, Rapid (retur-campionat),Liege (meci-tur) Lyon , CFR Cluj, Real cateva din gafele lui cele mai mari , toate in meciuri decisive cu echipe tari in MAI PUTIN DE UN AN de zile de cand e la steaua….Astea is greselile lui majore si pedalati atata pe meciu ala cu Standard de la Bucuresti singuru lui meci bun din ultimu an …Eu nu tin minte sa aibe Steaua un gafeur mai mare ca asta de pe vremea cand in poarta Stelei era Tibi Lung , care era tinut acolo de Piturca(alt mare antrenor al fotbalului european care l-o distrus pe Miu si aruncat ca o masea stricata pe Danciulescu)….
Unde e Hamu?Unde e Tudor?Au avut doi portari buni si i-au aruncat …Asa le trebuie…
Adrian • 24 octombrie 2006, 22:11
sunt curios de ce nu se ia nici un mare ziarist de catastrofele de portari de la dinamo
ca sunt cu mult sub carlos
si pt ian rush
stai linistit
orice jcuator de la Steaua e de nationala pt ca toti sunt cei mai buni din tara
lol • 24 octombrie 2006, 22:11
@ vocea americii
By the way … se spune „sa va fie clar tuturor” nu „la toti”… Du-te si spune-ti parerea despre fotbal american…
vocea americii • 24 octombrie 2006, 22:14
Radu ctin:
„Diferenta dintre cele doua replici este cea care ne separa pe noi de lumea civilizata. Pacat ca nu ati sesizat asta, d-le jurnalist!”
Ba le-a sesizat.
„D-le Tolontan, de la un profesionist ma astept in general la un alt mod de a gandi si a pune problema.”
Asteapta tu pin-o zubra porcu’.
„Incazul dumneavoastra, as fi vrut ca in loc de iritare, de tifnosenie, sa gasesc profunzime,echilibru si toleranta caci dumneavoastra participati la educarea maselor.”
Ce profunzime, dom’le? Ce vrei mai profund de a-i face morala lui Carlos? (Zic asta cu sarcasm, ca sa fie clar pentru tot rumanu’). Si cine i-a pus pe ei sa educe masele? S-au erijat ei in educatoarele maselor? Ia sa lase masele in pace. Ei nu educa pe nimeni, si vind si ei un amarit de ziar. Oricum, unele mase din astea sint ne educabile.
Dupa aia urmeaza o lectie lunga de morala, care este cam nefolositoare pentru ca
1) e lunga, si vulgul n-are rabdare
2) e evidenta pentru cei cu bun simt
3) nu va fi aplicata nici o data de cei nesimtiti
„D-le Tolontan, eu inca sper in desteptarea romanilor si astept de la dumneavoastra o contributie adevarata in acest sens!”
Ai vazut „De ce trag clopotele, Mitica?” al lui Daneliuc? Tii minte cum se termina?
„Nu le spune, Mitica. Lasa-i sa moara prosti!”.
Acuma, asa mai serios, am facut si eu morala pe blog mai demult, dar n-are rost. Unu la mina ca nu se schimba nimic (sau prea putin) si doi, trebuie sa intelegem ca gsp este o forma de entertainment, si nu Academia lui Plato. Cind vei intelege lucrurile astea, ai sa accepti gazeta asa cum e ea. Lasa poporul roman, ca se descurca el.
Adrian • 24 octombrie 2006, 22:14
@ lol
de ce nu se poate spune „la toti”?
vocea americii • 24 octombrie 2006, 22:25
lol
„By the way … se spune “sa va fie clar tuturor” nu “la toti”… Du-te si spune-ti parerea despre fotbal american…”
Din toate gogomaniile care se spun aici pe blog, taman asta ti-a sarit in ochi? Cine esti tu sa-mi spui unde si despre ce sa-mi spun eu parerea? Ei, uite ca vreau eu sa-mi spun parerea despre fotbalul romanesc aici pe blogul asta. Na! (Pardon, nu se spune na, se spune poftim).
Te-am deranjat cu ceva in ce-am zis? Sau am zis ceva ne adevarat? Uite ca n-a mai jucat Carlos la Galati, si tot au luat-o in barba. Da, si-a creat Steaua ocazii, a avut Dica o mie de ratari, au calcat galatenii prin rahat inainte de meci sa aiba noroc, asa este. Dar de ce Steaua n-a scos macar egal?
S-a obisnuit lumea, domnule, ca alde Steaua si Dinamo sa bata tot. Auzi, dom’le, ditamai echipele de CL, sa piarda la alde ratatii aia de la Otelu’.
Radu ctin • 24 octombrie 2006, 22:30
„Lasa poporul roman, ca se descurca el”.
Eivident ca se descurca, descurcareala este doar a doua lui natura!
In rest, iti dau dreptate! Am luat lucrurile prea in serios… e vina meac a de-atatia ani de cand exista aceasta gazeta nu mi-am dat seama de adevarata ei menire…
ian rush • 24 octombrie 2006, 22:31
Adrian ,asta-i problema voastra .Asa au crezut si ei ca-s cei mai buni din cauza presei si a conducerii care contesta totul in campionat.Voi i-ati aiurit si pe jucatori .Nici nu mai stiau ce valoare au .Noroc cu Dinamo ,Lyon ,Realul si Otelul ca i-a mai readus la realitate.
Adrian • 24 octombrie 2006, 22:32
stai vocea americii nu te stresa
nu zice nimeni ca nu e normal sa mai si piarda unele echipe
de fapt chiar asta am spus
ca e normal sa mai si piarda
nu e normal sa isi bata joc ziaristii de ei daca pierd.asta nu e normal
si nu e normal nici ce se intampla.dinamo a luat titlul inainte ca sa inceapa campionatul.asta e ceva.ceva inacceptabil.la fel de inacceptabil e faptul ca cei de la conducerea fotbalului romanesc ii protejeaza pe cei care murdaresc fotbalul.acesti oameni ar trebui sa primeasca critici nu jucatori de fotbal care mai gafeaza.sunt oameni nu roboti domnilor!
Adrian • 24 octombrie 2006, 22:35
ian rush
sunt cei mai buni din tara
ca vrei sau nu sa recunosti asta e adevarul
performantele clubului asta spun!
nu o spune patronul, nu o spun ziaristii sau suporterii.
performantele spun asta!
si eu zic ca e cat de cat o performanta,chair daca e mica, o semifinala europeana si o calificare in CL din preliminarii
ANTONIO • 24 octombrie 2006, 22:35
Tolontane esti si tu varza ca si carlos de altfel.in meciurile importante carlos le a comis.iar cu standard la faza aia de singur cu portarul a lui javanovic .ala de la standard a dat mingea el.practic mingea la lovit pe carlos.nu stiu de ce il sustii pe terminatul asta de carlos.sa plece de la steaua si tu sa pleci unde vrei.mai lasa ne cu astea.stiu ca esti antisteaua si tu si ioanitoaia.
Georgero • 24 octombrie 2006, 22:37
bai ala din state… vezi-ti ba de chipsurile tale si nu te mai baga in seama aiurea pe bloguri sa dai lectii romanilor…. mergi, ia-ti popcornul si aseaza-te la tv
Danielle • 24 octombrie 2006, 22:38
ANTONIO
🙂 Babaiatule, tu esti zevzec rau`da tot!Pai tu ai inteles din articolul asta ca Tolontan il sustine pe Carlos?
Incredibil !
Mitica • 24 octombrie 2006, 22:41
Frate Tolontane esti intr-o eroare gresita, Carlos are dreptate: Romania este tara tuturor posibilitatilor si multi isi iau lumea-n cap si se duc cat mai departe. La urma urmei, care este vina lui Carlos? Ca nu e un portar valoros si gafeaza? La asa patron, asa portar,le fileaza o lampa la amandoi.
zaherr • 24 octombrie 2006, 22:42
mihai,cel care a comentat pe bolg printre primii are mare dreptate!!!sa-ti fie rusine cataline!!!
ian rush • 24 octombrie 2006, 22:44
Adrian cum se face ca ciobanul nu poate vinde nimic daca sunt asa de buni.
Sa nu-mi spui ca nu vrea ciobanul sa vanda ca nu-i asa.Pe Ogararu care era valoare intr-adevar l-a dat imediat ce a avut o oferta.Tu chiar crezi
cand spui ca toti sunt de nationala.E drept ca n-ai spcificat ce nationala!
Adrian • 24 octombrie 2006, 22:46
am observat in ultimul timp ca in afara de domnul Andrei Vochin nimeni nu scrie despre sport adevarat in tara asta.
faceti ce faceti si il bagati pe becali,pe borcea sau pe copos in articolele voastre.
astept sa vad un articol fara unul dintre acesti maimutoi care distrug fotbalul romanesc.
cred ca va mai trece mult pana atunci.ca mai importante sunt ratingurile decat un articol bine facut si despre sport.numai despre sport
Georgero • 24 octombrie 2006, 22:49
@ radu ctin
daca ai fi fost mai destupat, ai fi invatzat si tu ca americanii se feresc ca de ciuma de stereotipuri… ai ajuns acolo si nu ai invatzat nimic… ba, mai mult, mai si vii pe bloguri, te dai inteligent si dai lectii de morala romanilor…
patetic
Adrian • 24 octombrie 2006, 22:50
ok ian rush
sa inteleg ca tu daca ai fi patron de echipa si ai vrea performanta ai vinde jucatorii un-doi, nu?
nu vezi ca Steaua a castigat pana acum 8 milioane de euro din Liga campionilor? si o sa mai castige
o sa mai castige si din cupa uefa ceva
si jucatorii deja si-au facut reclama.
am inteles ca despre Dica se vb deja in italia si franta,Ghionea e dorit de PSV,Nesu de Olympiacos,Iacob nu stiu unde,Goian in germania,etc
becali nu e un afacerist prost
stie ca daca tine jucatorii si face performanta ii poate vinde cu mai mult
ca nu imi fac iluzii sa cred ca o sa ii tina pe toti la echipa asa cum zice
Georgero • 24 octombrie 2006, 22:53
ce treaba are Romania bai nene cu comentariile unui individ care mai intai vorbeste si apoi gandeste???
si ce treaba are asta cu caracterul romanilor, in general???
vocea americii • 24 octombrie 2006, 22:54
Adrian:
Nu ma stresez, mai.
Pina la urma, cum definesti valoarea? Intr-un campionat curat, pina la urma singura masura obiectiva e clasamentul. E indoielnic totusi ca Dinamo sa fi aranjat toate cele 12 partide. Si chestia e ca in partidele directe cu Steaua si Rapid (care nu cred ca puteau fi aranjate) au cistigat. Din nou, nu sint nici dinamovist, cum nu sint nici stelist, nici rapidist. Daca judecam prin prisma punctelor, Steaua nu joaca prea stralucit. Pentru moment. Asta nu diminueaza cu nimic meritele si istoria clubului, cupa campionilor, supercupa, etc.
Evident, valoarea masurata dupa punctele din clasament este relativa la campionatul tarii respective. Sint sigur ca daca Dinamo juca in Spania, Anglia sau Franta, n-ar mai fi avut 12 victorii consecutive.
Pe scurt: in tara chiorilor, ala chior numai la un ochi e rege.
Adrian • 24 octombrie 2006, 23:01
un mare practician de filozofie al zilelor noastre pe nume George Becali a zis o vorba tare adevarata sezonu trecut:”nu trebuie sa cumpar toata echipa ci doar unu-doi jucatori”
albut si-a deomnstrat valoarea cu dinamo
la fel multi alti jucatori de la alte echipe cu care a jucat dinamo
iar in meciurile cu Steaua si Rapid
fara suparare
dar arbitrul a avut un cuvant greu de spus in amandoua meciurile
si cu Steaua si cu Rapid dinamo a beneficiat de greseli de arbitraj
nu stiu cum s-a intamplat asta dar asa a fost
6 puncte luate cu ajutorul oamenilor in negru
zamolxe7 • 24 octombrie 2006, 23:03
ghici ?
vocea americii • 24 octombrie 2006, 23:06
Georgero:
„bai ala din state… vezi-ti ba de chipsurile tale si nu te mai baga in seama aiurea pe bloguri sa dai lectii romanilor…. mergi, ia-ti popcornul si aseaza-te la tv”
Nu stiu daca mi te adresezi mie in mesajul citat, sau lui Radu ctin, da’ sa stii ca multi care sintem prin America am mincat si noi salam cu soia, ca tot rumanul si am stat la cozi la pui tacim cind eram mici. In caz ca asta te durea pe tine.
Vraja asta cu „noi nu ne vindem tara” s-a fumat demult.
„si ce treaba are asta cu caracterul romanilor, in general???”
Caracterul romanului in general nu stiu care crezi tu ca este (banuiesc ca de la foarte bine in sus), dar daca vrei, iti spun eu cum se vede cind vii din afara in Romania.
mihnea • 24 octombrie 2006, 23:07
Felicitari, domnule Tolontan! De data asta ma simt nevoit sa va felicit.