Cine-l persecută pe Carlos?

Cînd l-a stropit cu şampanie după ce Steaua a cîştigat titlul, lui Carlos îi plăcea Gigi Becali. Băiat dintr-o bucată. Astăzi, faptul că patronul e slobod la gură şi se comportă atipic îl determină pe portughez să exclame că e persecutat.

marți, 24 octombrie 2006, 7:34

Cînd l-a stropit cu şampanie după ce Steaua a cîştigat titlul, lui Carlos îi plăcea Gigi Becali. Băiat dintr-o bucată. Astăzi, faptul că patronul e slobod la gură şi se comportă atipic îl determină pe portughez să exclame că e persecutat.

Într-un anume sens, fotbalistul are dreptate. Nu e în regulă ca un şef de club să arunce cu noroi într-un jucător, diminuîndu-i reputaţia şi îngreunîndu-i traseul ulterior.

Dar şi Carlos sare calul cînd se apucă să spună „abia aştept să plec din România” sau „aşa e România, ţara tuturor posibilităţilor”. Posibilităţi sînt aici multe, nici vorbă, pentru că altfel el nu ar fi ajuns să cîştige 10.000 de euro pe lună în condiţiile în care Vasile Iordache ar fi apărat poate mai bine, la cei 56 de ani şi cu reflexele măcinate de vechea şi prietenoasa sa hepatită.

Carlos, nu ţine. Zău nu ţine! Am ascultat de prea multe ori invenţiile fotbaliştilor români ajunşi afară, „ne discriminează străinii”, ca să credem în lacrimile tale. Poate că tu nu ştii cine e Guşatu, dar noi ne amintim cum, pe vremea cînd juca în Olanda, urla în presa din ţară că „antrenorul are ceva cu mine că sînt român, şi-l bagă în schimb pe un puşti, un plăvan de olandez, fără tehnică şi fără talent”. Plăvanul era Van Nistelrooy.

Aşa că fii serios! Becali nu e un patron-standard, dar dacă era aşa, ţi-ar fi trimis mult mai repede un preaviz pe care ar fi scris politicos şi sec, cum face preşedintele lui AS Monaco în cazul Boloni: „Nu mă îndoiesc de valoarea de antrenor şi de calităţile umane ale lui Boloni, dar clasamentul nu e demn de Monaco”. Asta e. În poarta Stelei au stat nume mari. Din păcate, tu nu eşti unul dintre ele.

Comentarii (351)Adaugă comentariu

Mari  •  25 octombrie 2006, 12:26

Carlos a facut multe gafe si s-a ajuns la concluzia ca nu este portar de Steaua, dar nu el este de vina ca a continuat sa stea in poarta Stelei. Cand un om greseste pentru prima data incerci sa il incurajezi, cand greseste a doua oara ii arati ca nu e normal si il tragi putin de urechi, nu ii arati ca poate fi un titular incontestabil indiferent cate greseli face. Acum, in mod normal ii spui in fata la revedere ne-a facut placere sau nu…. dar nu il umilesti ca om. Nu este nici moral si nici profesionist.

jiji bkl  •  25 octombrie 2006, 12:28

nu credeti ca era mult mai bun hamutovski? cate greseli a facut el cat timp a fost la steaua? eu imi amintesc doar de una importanta, impotriva lui villareal. in rest a fost ok. a fost aruncat ca o masea stricata, ca sa fie adus carlos, care a gresit in cupa uefa cu rapid, a gresit cu lyon, a gresit cu real madrid, a gresit si prin campionat de cateva ori. spune ca nu vede mingea dar este suparat ca patronul nu mai are incredere in el. in momentul de fata cernea este o solutie mult mai buna. e drept ca nu a jucat prea mut dar eu nu l-am vazut gresind de maniera in care greseste carlos. e un portar care scoate tot ce se poate scoate si, daca e intr-o zi buna, si cate ceva din ce nu se poate scoate in mod normal.

Razvan  •  25 octombrie 2006, 12:54

Foarte bine scris Catalin Tolontan! Felicitari !

riki_faq  •  25 octombrie 2006, 12:55

@sscatalin .vezi cauzele unui joc slab in aparare(punctul forte al Stelei)..sunt consecintele „jocului fenomenal”prestat de mijlocasi.(numai zic nimic de fundasii de banda..daac are ceva bun Steaua la ora actuala..este axul central :G,G R,I sauB(poate T))…sa nu spun mai multe si nu vreau sa intru’ in amanunte.Un meci se judeca ravazandu-l de 2-3 ori.Eu nu am zis, ca-s deacord cu cei care-l jignesc,a fost o constatatare.din acei 5-10 insi care-l fluierau(„judecau”) crezi ca erau niste domnisoare care vad pentru prima data un meci de fotbal??.

Georgero  •  25 octombrie 2006, 13:01

Asa-zisa perioada de criza a Stelei din aceasta perioada, practic nu exista. Impresia este inflamata de parsursul excelent al lui Dinamo.
Daca ar fi ceva de reprosat, ar fi doar, uneori, stilul ultra-defensiv al lui Olaroiu si abandonarea jocului cu pase scurte.

ionut  •  25 octombrie 2006, 13:03

Excelent Catalin .excecelent articol multumim.

bogdanlebu  •  25 octombrie 2006, 13:25

foarte corect… este clar ca gigi face de multe ori declaratii aiurea in tramvai… dar este la fel de clar ca postul de portar de la steaua trebuie sa fie ocupat de un titular demn de el… si, din pacate, acela nu e carlos… am scris, dupa meciul cu real, ca steaua atat poate, ca nu e neaparat vina lui carlos acest „esec”… dar carlos a aratat in nenumarate randuri ca este mai degraba bun de circ decat de poarta stelei… din pacate…

Georgero  •  25 octombrie 2006, 13:26

Oricum, ete de remarcat cu cata usurinta isi permit unii sa generalizeze si sa-i caracterizeze pe romani, doar ca sa se afle in treaba si incalcand cu zambetul pe buze cele mai elementare norme de bun-simtz…

iar daca indraznesti sa faci glume pe seama lor, nu esti altceva decat un nationalist putred iar ei sunt stapanii adevarului absolut, ba chiar fiintze superioare, pt. ca au scapat de realitatile romanesti

marcel  •  25 octombrie 2006, 13:29

Intr-adevar – o tara de curve. La bine l-am pupuat in cur, la rau – ii dam UE. Trist. Unde e obiectivismul. Da ce-a facut Gigi, nu ne mira. Carlos era la curent cu caracterul patronului, asa ca nu trebuia sa reactioneze asa.

Bogdan  •  25 octombrie 2006, 13:42

mihai25 bine scris. prunea sa nu uite acel meci cu suedia. orice portar greseste si in plus datorita lui carlos a ajuns steaua in CL

Georgero  •  25 octombrie 2006, 13:49

@Bogdan

Steaua nu a ajuns datorita lui Carlos in CL… la interventia miracuoalsa in care se spune ca ne-a salvat, Carlos a fost f imobil si nu s-a dus dupa fenta… atacantul a tras direct, mingea l-a lovit pe Carlos, care nu a schitzat niciun gest dar a devenit erou… singurele meciuri in care Carlos a aparat bine au fost cel de la Sevilla cu Betis si cel cu Dinamo Kiev… atat
Steaua a ajuns in CL pt ca a intalnit un adversar f slab, pe care de-abia l-a batut cu 2-1… Olaroiu a fost f norocos la meciu’ ala…
Carlos nu are valoare ca portar, el se bazeaza prea mult pe intuitie si reflex si prea putzin pe antrenament si experienta

vrajitorul  •  25 octombrie 2006, 13:58

Super tare articolul , bv dl.Cătălin Tolontan sunteti nr. 1 . Cat despre Carlos , cred ca ii este si lui greu sa aiba performante in poarta stelei , atata timp cat se pune presiune pe el . HAI DINAMOOO !

soso  •  25 octombrie 2006, 14:09

totul a plecat de la mentalitatea proasta creata la steaua, adica echipa de champions ligue.FALS.a crezut ca poate bate marele real.FALS.apoi a inceput demolarea.nici barcelona nu a facut atat tam-tam cat a facut steua pt k a luat bataie de la real madrid.dar asta e mentalitatea proasta a lui Gigi.niciodata steaua nu va fii ca nici macar egala realului

riki_faq  •  25 octombrie 2006, 14:26

@vrajitorul „Cat despre Carlos , cred ca ii este si lui greu sa aiba performante in poarta stelei , atata timp cat se pune presiune pe el . HAI DINAMOOO !” –
presiunea si-a creat’o singur prin gafele care le-a facut.La Steaua se cere performanta ,u la Dinamo nu vrei???sau ati uitat ce este aia??(felicitari pentru turul de campionat)

riki_faq  •  25 octombrie 2006, 14:28

@soso „totul a plecat de la mentalitatea proasta creata la steaua, adica echipa de champions ligue.FALS.a crezut ca poate bate marele real.FALS.apoi a inceput demolarea.nici barcelona nu a facut atat tam-tam cat a facut steua pt k a luat bataie de la real madrid.dar asta e mentalitatea proasta a lui Gigi.niciodata steaua nu va fii ca nici macar egala realului ”

-atat ai inteles u??

vrajitorul  •  25 octombrie 2006, 14:38

Da sunt multe de spus in privinta lui Carlos , eu nu consider ca este un portar asa slab .De ce a fost titular incontestabil ? au gresit mai multi , parerea mea .

kristynna  •  25 octombrie 2006, 14:48

si gigi si carlos au gresit.dar intr-un fel carlos are dreptate,chiar si noi,romanii zicem k tara noastra e tara tuturor posibilitatilor.totusi,lui carlos ii datoram multe.eu tot cred k e un portar de valoare,dar…..dak si-ar reveni ar ramane la Steaua!!!

lili  •  25 octombrie 2006, 14:50

Tin cu Steaua de 20 de ani si Vreau sa va spun ca nu sunt de acord cu comportamentul lui Gigi Becali. In regula , Carlos nu e portar de Steaua , dar asta nu inseamna ca trebuie sa il umileasca in halul asta si daca imi aduc aminte bine, Gigi Becali l-a vorbit de rau si pe Dica , de la facut c—t sau asa ceva. Cred ca ar trebui putina decenta in vorbe si sa isi vada de treaba ca maine poimane o sa ajungem sa vedem cum Steaua o sa fie si depunctata.

vrajitorul  •  25 octombrie 2006, 15:04

Tot respectul pt. ca gadesti pozitiv kristynna , dar Carlos nu cred ca o sa mai ramana la steaua . Uita-te la copos si lucescu junior ce se ataca si se mai intreaba rapizi de ce nu au performante .Conteaza foarte mult atmosfera din interiorul echipei , subiectul este consumat la steaua , ar fi o greseala sa se mearga tot pe mana lui Carlos , cu toate ca eu il consider un portar bun , ar crea tensiune la club si voi nu aveti nevoie de asta acum . HAI DINAMOOO !

Real Sport Romania  •  25 octombrie 2006, 15:06

Fost-au dusi becalii astia cu pluta ? mereu rebuie sa stim noi cind se scarpina in nas?

http://real-sport.blogspot.com/ ne spune mai bine si mai vezi si live tv pe net.

ME

gin lolofrigidu’  •  25 octombrie 2006, 15:15

brrr, ce frig e paici…,

xxx  •  25 octombrie 2006, 15:17

Carlos e o pramatie de portar, da’ e bun pt Steaua! 🙂
Dar de ce deranjeaza cand el spune ca Romania e tara tuturor posibilitatilor? Ori nu e asa?

tornero se’ntoarce  •  25 octombrie 2006, 15:19

ce este domnule tolontan, ce aveti cu curlos, ce nu va place?
freza lui de maimuta sau muia de babuin cu cur pansat?
ce daca are fata de woody-woodpecker?

coada de maimuta.ro  •  25 octombrie 2006, 15:22

parerea mea e ca curlos e portar bun.
odata mi-a deschis usa la bloc ca eu sunt vecin cu el…

si mi-a dus si gunoiul…
si avea in cap si cascheta de general … sau de fapt era parul lui, nu?

george becali  •  25 octombrie 2006, 15:26

ba, ioooo va fac pa toti daca va mai luati da carlo, curlo sau cum il cheama…

trimet pa toti badigarzii sa va urekeasca da picioare…

Gangsta  •  25 octombrie 2006, 15:26

off topic Dupa ce domnu tolontan l`a acuzat pe Becali de acuzatiile facute la realitatea tv in cadrul emisiunii „realitatea sportiva” Ies la iveala adevarurile … Unii ziaristi au obiceiul sa acuze doar numele „mari” pt reclama.

carlos buffon  •  25 octombrie 2006, 15:29

io zic ca nu stiu si nu ma bag ca stiu ceva dar nu pot cand am fost astia mi-au zis ca nu si de atunci eu da.

Eljen az RKP!!!  •  25 octombrie 2006, 15:30

Jiji BECALI este cel mai mare roman al tuturor timpurilor si va fi pana-n veci! El este Razboinicul Luminii, cu el Romania va avea un viitor glorios! Este excelent conducator! Este mai mare ca Decebal sau Mihai Viteazu!
Sa traiasca Domnul George Becali!!!

carlos buffon  •  25 octombrie 2006, 15:31

ba ionut, daca mai vrei vreo limba de lins mai ia si limba romana ca si asa nu e buna decat de pupincurit…
papigiulo ce esti….

Ghencea Militari randul 3 de la gard  •  25 octombrie 2006, 15:34

Inainte de meciul cu Steaua,Roberto Carlos MULTUMEA intregii prese iberice pentru
criticile aduse atat lui cat si echipei,RUGANDU-I pe ziaristi sa-si mentzina atitudinea,pana cand Realul va juca altceva.
Nu mai saritzi la gatul ziaristilor atunci cand critica justificat incompetentzi infatuatzi,
platitzi cu salarii pentru care ar merita sa moara pe teren.
Atat.

carlos buffon  •  25 octombrie 2006, 15:35

eljen az sau cum pula mea mai esti….

jiji e si ca abramburica si balanel si mieunel de viteji…
da de tom si jerry ce zici, ie mai bun decat tom si jerry?
eu zica ca jiji e chiar mai puternic decat speedy gonzales si mai rapid decat shreck 2…

Eljen az RKP!!!  •  25 octombrie 2006, 15:38

ba ba ba, da’ tu-l compari pe domnul Jiji Becali cel Mare cu niste personaje din desene animate, ba?

carlos buffon  •  25 octombrie 2006, 15:40

da da da ba ba ba pa fa ma….
da ce, ta deranjaza?
tu esti din neam da viking ruda cu makidonii din scandinavia ba ma pa fa ba ba ?

jean civilizatu da la craiova  •  25 octombrie 2006, 15:42

rog mentine-ti un ton civilizat domnilor…
sunteti cititi de o tara intreaga ce pula mea…

jean civilizatu da la craiova  •  25 octombrie 2006, 15:45

traiasca romania dodoloata!
traiasca domn jiji fujimoto kawasaki da la pipera…
jos tortionistii si molotovistii si aruncatorii da oua si rosii!

traiasca romania … ahhh… care ai tras ma?
din ce agentura straina faci parte ma?

carlos sacalu dingo pekinezu  •  25 octombrie 2006, 15:48

ham ham ham
ham ham ham!

Mitica Dragomir  •  25 octombrie 2006, 15:51

Fii atent la mine ba! ios destept si frumos ma.

Freddy  •  25 octombrie 2006, 15:59

Lassati-l pe Carlos in pace!!!!
Gigi la vrut asta u e problema lui!!!!!!!!!!!

ESNY  •  25 octombrie 2006, 16:06

CEL MAI MARE BLAT….. CORVINUL-OTELUL :
CORVINUL JOACA CU REZERVE SI JUNIORI ( VOI ATI SCRIS)
CASELE DE PARIURI DAU O COTA DE 1.6 LA VICTORIA OTELULUI
BINENTELES!!!! TOTI IAU PLASA…..
SCOR 0-0… BINE, PANA IN PRIMELE MINUTE ALE PRELUNGIRILOR CAND OTELUL MARCHEAZA SI INCHEIE MECIU…
SA LE FIE RUSINE!!!!

Zoltika61  •  25 octombrie 2006, 16:38

Domnule Tolontan !
Nu credeti ca dupa atatea discutii despre valoarea lui Carlos, omul ar avea dreptul sa-si spuna si el parerea ?
Pana acum nu s-a gandit nimeni de la Gsp sa-i ia un interviu. Mi s-ar parea absolut normal sa-i acordati dreptul la replica.
Toate declaratiile date de el si citate in Gazeta sunt acordate presei portugheze. Pe cand un interviu cu Carlos in Gsp ? Poate i-ati ridica moralul inaintea meciului cu Real.
Apropo;daca face Carlos meciul vietii la Madrid ? Apoi sa vezi iar discutii.
Cu stima !

siminush…  •  25 octombrie 2006, 16:44

la toata lumea i s`a pus pata pe Carlos….dar cand a aparat bine…nu a zis nimni nik…nu merita tratat asa……ptr ca a facut multe ptr STEAUA…dar..orice om mai greseste…FORTZA STEAUA!!!!…

zloty  •  25 octombrie 2006, 17:08

da da cate greseli a facut a facut carlos de cand a venit la steaua na facut martin tudor in toata cariera lui la steaua

BANZAI  •  25 octombrie 2006, 17:29

Buna seara !!! Revin asupra unor afirmatii referitoare la imposibilitatea de a tine cu Steaua . DEX-ul nu imi ofera cuvantul prin care sa definesc reactiile unui conducator de club din Romania . Incredibila atitudinea unui patron vis-a-vis de un subaltern . Subalternul a gresit . Dar a fost angajat de acelasi patron . Nu este iobag . Nu este ” legat ” de pamantul din Pipera . A gresit , va plati . Doar pe vremea fanariotilor exista o asemenea umilinta . Nu ” ii apartine ” patronului . Calitatile l-au recomandat . A fost ” monitorizat ” . Nu poti distruge viata unui om dupa bunul plac . Dar acum , Steaua , este BECALI S.R.L. . Daca tot a fost infiintata o alta societate , cu o sigla modificata , poate ca la O.S.I.M. va fi inregistrata si BECALI S.R.L . Fie-i tarana usoara Stelei !!!!

BANZAI  •  25 octombrie 2006, 17:31

A.F.C. BECALI S.R.L.
ASOCIATAIA FAMILIALA BECALI S.R.L.
Pe acelasi stadion , cu aceeasi jucatori , dar bineinteles , fara datorii !!!!

Radu Ctin  •  25 octombrie 2006, 17:41

Ultima interventie, ca sa clarific un lucru.

Motivul pentru care eu (caci nu pot sa vorbesc in numele tuturor), „dau sfaturi romanilor din tara”, folosesc expresia vehiculata pe-aici, este foarte simplu:

Romania si romanii nu-mi sint indiferenti. Mozambicanilor spre exemplu, nu le transmit absolut nimic, nu le fac nici o sugestie pentru ca nu ma intereseaza Mozambicul. Numai oftica, ura, frustrarea, invidia poate, habar nu am despre ce exact este vorba, poate determine pe un confrate sa ma acuze pe mine (cel putin), de aere de superioritate.

Traind intr-o tara (Canada), unde toleranta se mananca pe paine, unde rasismul, discriminarea sunt mai reduse in manifestare decat in orice tara europeana, (am trait si in Germania – stiu ce spun) si constatand ce usoara e comunicarea (si viata in general) cu oameni de toate rasele pamantului atunci cand respectul reciproc este inteles,acceptat si aplicat, am simtit nevoia sa impartasesc din experienta mea, celor dragi si apropiati sufletului meu, celor din neamul meu. Am considerat ca e firesc sa fac acest lucru si cred ca nu e nimic gresit in asta.

Mi-am asumat riscurile sa fiu injurat de falsii patrioti, considerand ca roman fiind, am obligatia morala sa impartasesc natiei mele ceea ce am vazut bun in lumea pe care am cutreierat-o. Nu conteaza cat efect creez,caci daca un singur suflet romanesc a inteles mesajul meu si actioneaza in consecinta, pentru tara mea va fi un castig enorm.

Sint roman si roman voi ramane oricat de mult ati incerca voi, „patriotii” de acasa sa ma negati. Este o lipsa de bun simt ca cei ramasi acasa sa considere ca noi cei din afara nu avem voie sa ne dam cu parerea despre ce se intampla in tara; sau ca avem mai putin drept sa o facem.

Aerul de superioaritate de care suntem invinuiti este creatia, inventia, mintilor suspicioase, invidioase, bolnavicioase, rautacioase care nu se dau in laturi in nicio ocazie de la persiflarea fratilor lor de afara, (numindu-i capsunari, spalatori de WC, etc). Se ignora cu seninatate mioritica faptul ca tocmai contributia acestora la bugetul tarii a ajutat si a permis accesul celor de-acasa, inlcusiv a acestor”patrioti” , la un standard de viata mai ridicat. Ca nu totdeauna contributia „capsunarilor” a fost folosita in interesul natiunii, ramane inca o mare problema romaneasca.

Daca aveti aceasta aversiune fata de noi, cei din afara, atunci de ce va vaitati ca fondurile banesti trimise de noi sint mai mici anul asta, decat cele de anul trecut? Daca sinteti mandri si ne desconsiderati pe noi, fiti mandri in toate si pana la capat.

A culege capsuni, porumb, rosii sau a spala vase in restaurante, a matura strazi, a spala WC, toate acestea activitati pe care le denigrati, sint chiar mai importante unei societati decat ingineria, literatura, informatica etc pentru ca numai dupa ce le pui la punct pe primele (ai mancat, te-ai spalat), iti poti permite sa faci filozofie, inginerie sau mai stiu eu ce. IN aceals timp, toate sint componente ale MUNCII, iar munca innobileaza, nu rusineaza.

Ca sa razi si sa desconsideri aceste munci (vitale, pentru o lume civilizata), inseamna ca nu ti-ai depasit conditia de fiinta rudimentara, (stiu termenul e dur, dar adecvat) si daca aceasta atitudine se extinde asupra unei categori mari de oameni a unei societati, atunci avem probleme cu sistemul educativ; mai precis cu EDUCATORII nostri. In aceasta situatie, EDUCAREA EDUCATORILOR ar fi primul pas pe care societatea afectata ar trbui sa-l faca. Numai asa valorile morale (acum aflate cu susul in jos), vor fi repuse intr-o ordine normala!

Imi cer scuze pentru lungimea interventiei, dar tinand cont ca alte interventii nu voi mai face, (oricat de multe injuraturi imi vor fi adresate de inflamati), sper sa ma tolerati.

Ramaneti cu bine!

BANZAI  •  25 octombrie 2006, 17:44

Am uitat de sigla !!! Poate fi o schimbare benefica : celebra pictura a lui Grigorescu ( pentru stelisti , pictor roman , 15 mai 1838 – 21 iulie 1907 ) , CIOBAN . Poate ca devine si sigla de partid !!!! Nu are tunsoarea si tatuajelor ” suporterilor ” culti , educati , ai echipei , dar poate fi impusa de patron . Care se mandreste cu originile sale . Nu este nevoie de cultura generala , educatie , bun simt , respect . Doar sa faci parte din ” gloata ” . Urmati exemplul presedintelui executiv devotat trup si ” pumn ” patronului !!! Nu echipei si clubului STEAUA !!!! Pardon , a lovit ” o oita ” din propria turma ????

marcel  •  25 octombrie 2006, 17:59

OK! Si ce legatura are treaba cu subiectul.
Roman din exil, pacat ca nu din Canada.

zloty  •  25 octombrie 2006, 19:01

@banzai ce legatura are cu subiectu ????????.sau tu vb singur ?

BANZAI  •  25 octombrie 2006, 19:50

Cititi mai sus !!!
Este caracteristic suporterilor stelisti , care il copiaza si sunt incurajati de patron – cand are nevoie de capital electoral si fara functie cand jigneste , sa nu vada padurea din cauza copacilor !!!! Nu exista conducator de club prestigios care sa aibe comportamentul suburban si lipsa de respect a finantatorului cunoscut .

Georgero  •  26 octombrie 2006, 9:53

@Radu Ctin

NU era vorba de sfaturi pe care cineva le da sau nu. Este vorba de aerul de superioritate, bazat aici pe o idee nascuta dintr-un stereotip. Tocmai ceea ce, eu personal nu ma astept din partea celor ce mentioneaza ca NU traiesc in Romania.
Cred ca e valabil si pt Carlos, dar si pt unii care au postat pe acest blog.

Comentează