TOLO.RO
Nu vă ambalaţi! N-are nici o legătură cu etnia. Articolul sigur, decizia, nu ştim. Aşadar. De ce? De ce Boloni va ajunge, cu mare probabilitate, selecţioner la Budapesta şi nu la Bucureşti?
luni, 30 octombrie 2006, 6:13
Nu vă ambalaţi! N-are nici o legătură cu etnia. Articolul sigur, decizia, nu ştim. Aşadar. De ce? De ce Boloni va ajunge, cu mare probabilitate, selecţioner la Budapesta şi nu la Bucureşti?
În primul rînd, pentru că ungurii sînt într-o criză fotbalistică mai mare decît cea a noastră. Ei nu s-au calificat de 20 de ani la un turneu final. Şi s-au decis să radicalizeze decizia. Pentru că Boloni asta reprezintă. O alegere atractivă, dar riscantă. Îşi duce proiectele înainte, neţinînd prea mult cont de cei din jur. „Un grandoman”, a scris presa franceză despre el. Poate, dar unul care face treabă. Dacă îi dai mînă liberă.
La „naţionala” României începuse reconstrucţia şi intrase deja în clinciuri cu veteranii. Dar a plecat brusc, invocînd un motiv legat de familie, pe care mai apoi nu l-a pus în aplicare. A fost vorba de bani. Banii, nu e nici o ruşine în asta, sînt puternici pe agenda personală a lui Boloni. Banii şi imaginea. Ştie cum să seducă opinia publică. Nu e modest. Vorbeşte des şi laudativ despre munca sa, despre sacrificii, despre ideile şi frămîntările pe care le are.
Federaţia ungară şi-a asumat riscul de a lucra cu un antrenor incomod. După episodul plecării lui Loţi, Mircea Sandu nu l-a mai creditat niciodată. Timpul va dovedi, ce platitudine!, dacă Naşu’ a avut dreptate.
Restul, şi anume că Boloni s-ar simţi mai bine la Budapesta decît la Bucureşti, este o bazaconie. Fotbalul a intrat deja în zona euro!
unu’ • 30 octombrie 2006, 20:57
blooDhooD sa-ti fie rusine
OmulInvizibil • 30 octombrie 2006, 21:11
Pentru sahdesah:
AUZI, TINERE! CITESTE ULTIMA PROPOZITIE SCRISA DE DOMNUL TOLONTAN!!!! CITEZ:” FOTBALUL A INTRAT IN ZONA E U R O !” CE CREZI, TINERE: ZENGA, BERGODI, ZAMBON AU VENIT IN ROMANIA(DACIA STRAVECHE), SA FORTEZE UNIREA CU ITALIA????????
Zoltika61 • 30 octombrie 2006, 21:13
Dl. Tolontan !
Intr-un intreviu publicat azi in editia on-line a ziarului Nemzeti Sport, presedintele federatiei maghiare de fotbal, Kisteleki Istvan, a confirmat propunerea facuta lui Boloni. Dar tot el a spus ca au fost discutii teoretice,fara a se stabili nimic concret. Boloni ramane prima optiune(mai sunt in discutii spaniolul Uriarte si antrenorul nationalei de tineret), el cerand o saptamana timp de gandire.
Chestionat de ziaristi,Boloni a spus ca a avut o discutie prieteneasca cu presedintele federatiei maghiare de fotbal.
NEW YORK • 30 octombrie 2006, 21:48
POATE NU STITI DAR LOTI A PLECAT DIN CAUZA LUI GIOVANNI BECALI SI A LUI GICA POPESCU . CU EL PE BANCA AVEAM SUCCESE MULT MAI MARI CU ECHIPA NATIONALA .
Sebi • 30 octombrie 2006, 22:14
Doar un lucru va spun: „Aschia nu sare departe de trunchi”
Michigan • 30 octombrie 2006, 22:19
Succes Laci ,oriunde ai antrena!
nu`conteaza • 30 octombrie 2006, 22:30
Boloni este chiar un antrenor de traba….Nationala na mai aratat niciodata asa cum a aratat pe cand era el selectioner..a inceput a munca f buna..insa n-a fost lasat sa-l termine…iar hagi si puiu au stricat tot..pacat ca sandu&Co. aveau alte interese…..nu sa califice nationala la CM….
Mi-aminesc de meciul de-atunci cu Italia….am luat bataie cu 2-0 dar am jucat ff frumos…te uitai la meci din placere…diferenta a fost numai pe tabela , doua goluri marca Inzaghi, si atat…aproape am jucat la nivelul lor….cu boloni selectioner acum am fi undeva sus…
Bafta Boloni orinde ai fi!!!
kinudplume • 30 octombrie 2006, 23:21
simplu pentru ca unu la mana el nu a fost solicitat si doi la mana pentru ca el a mai plecat odata de la nationala fara sa se uite in urma.sincer deocamdata nici nu are ce cauta la nationala atata timp cat el este omul reconstructiilor iar noi dorim rezultate imediate
sahdesah • 30 octombrie 2006, 23:22
eu nu am afirmat cele de mai sus ca sa jignesc pe cineva sau ca sa fac trimitere la istoria de acum 500 de ani pina in 1950, ci, sa fim atenti, vigilenti si in nici un caz, nu naivi. da, intram in europa, dar asta nu adoarme sentimentele nationaliste ale extremistilor maghiari din tara si peste hotare. atita am avut de spus, hai sa nu facem politica ca zau e mai scirboasa ca fotbalul… m-am reprofilat…
sahdesah • 30 octombrie 2006, 23:39
domnule tolontan,
va spun parerea mea de simplu cetatean. boloni este dupa parerea mea o jigodie, ni l-a jignit pe hagi, regele fotbalului rominesc, ne-a injunghiat pe la spate la nationala dupa ce a facut varza tot ce a putut, si problema lui cea mai mare e ca ii crede pe romini tigani. a spus-o de multe ori, mai mult sau mai putin voalat, asa ca, eu l-as numi un impostor. sa pupe mina la rominilor ca de la noi a invatat fotbal si i-am dat nume. RUSINE …
Gullit • 30 octombrie 2006, 23:55
+++++sahdesah – chiar ca esti deviat, mai bine apucate de politica. NU STII FOTBALUL mai ales cel facut de tiganimea-mafiota FRF.++++
++++Antrenori de valoare ca BOLONI le sta in gat la orice GRUP CORUPT ca FRF !!!!+++
SUCCES LUI BOLONI daca alege Ungaria!!
PEACE !!!
HAI RAPIDULETUUUU !!!
ian rush • 31 octombrie 2006, 0:02
sahdesah,mai lasti-o jos ba cu Hagi regele fotbalului ,ca m-ati imbacsit!
Voi nu vedeti cat de idiot e Hagi?Nu va dati seama cat de redus e?
Boloni a zis exact adevarul despre regele vostru ce vroiati sa zica?.
nashpa • 31 octombrie 2006, 0:03
Nepunctual,poate un pic egocentric s.a,Laci este un intelectual al fotbalului,a fost un sportiv desavirsit(tin minte ca dupa ce a cucerit CC cu STEAUA se antrena singur in zorii zilei),un caracter ,de fapt unul din putinele modele din ROMANIA! Imi amintesc conflictul de la meciul cu Italia dintre doua etnii:din pacate ptr. noi,am ramas cu….ganea! De fapt,am avut intotdeauna conducatorii pe care-i meritam,bisnitari,barbugii,regi si o intreaga suita de neispraviti sovini cu valorile tarii,tinuta in gherute de infractori,analfabeti si demagogi sinistri! Unde sa mai incapa si oamenii care intr-adevar vor sa-si faca treaba?In cazul de fata se vb. de un medic (pe bune),un detinator si garant de performanta,unde ar putea el incapea in aceeasi latrina cu „astia?Noi cu ganea,cu rosu,cu banei,gigei,borcei,turculeti si mitici!Fiti seriosi…
SasHa • 31 octombrie 2006, 0:19
pakat ca a plecat Boloni d la nationala cand a plecat , dak nu pleka ne calificam sigur, aku la Unguri nu are c sa faca ca sunt o tara de kkt la nivel fotbalistic , ar fii prea tare sa pikam cu ei la urm calificare….sa vezi omor p stadion
nashpa • 31 octombrie 2006, 0:21
Domnului sahdesah:mi-e mila de cei prea saraci cu duhul,nu-ntelegi nimic din lumea asta,poate doar violenta pe un blog sa-ti gidile neputiintele…Pacat…Din nefericire,sinteti din ce in ce mai multi…Razboinicilor !
Kosheri Kolbasz • 31 octombrie 2006, 0:33
deci draghe frati romani, nu avea cum sa vina Boloni in romania pt ca nu l-a chemat rahatul ala de sandu. si probabil nici nu il va chema la fel cum nu il va chema nici pe lucescu. se pare ca amandoi sunt persona non grata pt dictatorul-bismitarul-peshtele ala sinistru de la FRF!
oricum, parerea mea e ca la ora actuala Boloni e cel mai bun antrenor roman.
Reinold P. • 31 octombrie 2006, 0:34
Cataline, n-avem noi nevoie de Boloni la nationala: ca si atatea alte exemple din fotbalul nostru nici el nu a facut nimic la vreo echipa mare, ceea ce ma face sa cred ca e plafonat (vezi declaratiile de nemultumire ale jucatorilor pe care-i antrena la echipele din Franta sau Portugalia, dezamagiti de lipsa de idei tehnico-tactice ale acestuia): in mandatul sau la nationala voi ati fost primi care v-ati plans de comportamentul lui „dubios” ca si caracter atat „la stadion” cat si in viata de zi cu zi.
Nemesis • 31 octombrie 2006, 0:36
Nu pot decat sa ii urez succes lui Belo.
Reinold P. • 31 octombrie 2006, 0:37
sa speram ca rezultate ca cele cu Malta sa se repete si in mandatul lui Boloni:
auzi frate, „cel mai bun antrenor roman”: rad si ratele…………………………..
Gigi • 31 octombrie 2006, 0:51
Bine ca a ales Ungaria unde, probabil, va face „performanta”. Ptr. unguri performanta ar insemna ocuparea locului 4 in grupa, si eventual un loc 3 in calificarile ptr. mondialele din 2010. De calificare nici nu se pune problema si asta datorita posibilitatilor reduse de selectie. Nu poti avea rezultate cand nu ai jucatori, iar Boloni atat la Rennes cat si la Sporting a facut numerose operatiuni de transfer chiar daca ne-costisitoare si a mai promovat si tineri valorosi. La unguri n-are pe cine sa se bazeze ptr. ca ei sunt varza si la tineret si la juniori. In afara de cativa jucatori obscuri de prin Bundesliga vreo 2 din Austria si Belgia si unul in premier league aproape toti rezerve la cluburile lor nu prea mai are pe cine sa selectioneze si asta ptr. ca liga lor interna e printre cele mai slabe din Europa (ex. Vaduz(Liechenstein) – Ujpest 4-0 in cal. UEFA). Bine ptr. el ca nu va avea jucatori cu personalitate , ca numai de scandaluri nu mai are nevoie nationala Ungariei. Bine ca nu a ales Romania ca sigur ar exclude din lot unul cate unul pe toti jucatorii cu personalitate. Ca antrenor este bun dar ca om are un caracter infect.
Kosheri Kolbasz • 31 octombrie 2006, 0:57
Reinolt P. nu antrenor roman este Laci domnul? doar nu o fi Jierman?
daca nu e antrnor roman, ce antrenor e?
grinch • 31 octombrie 2006, 0:57
parerea mea e ca tot scandalul cu Boloni si Piturca de-atunci a fost provocat intentionat pentru a-l aduce pe Hagi… Erau treburi gandite cu mult inainte ca lumea sa realizeze…a fost mana lui Sandu acolo…si s-a demonstrat inca o data ca Hagi nu este antrenor, il respect, a fost un mare jucator, dar cu antrenoratul nu are nici o treaba. S-a vazut si la Timisoara, si la Nationala, si la Bursaspor, si chiar si la Galatasaray, insa acolo jucatorii au mai facut totusi o diferenta. Boloni este liber sa antreneze pe cine doreste, si nimeni nu trebuie sa-l judece. Decat sa vina in scarba asta de campionat unde nimic nu se mai castiga pe teren, mai bine sa-si vada de viata lui. A fost un mare jucator, este un mare antrenor, si a facut bine ca nu a ales Poli Timisoara. Timisoara sa invete sa-si aprecieze antrenorii si dupa aceea sa comenteze. Asa cum au plecat toti, ar fii plecat si Boloni. Mult succes in continuare.
Mafalda • 31 octombrie 2006, 1:06
Lotzi e singurul antrenor roman care se poate compara cu Lucescu cel mare. Restul sunt toti o apa si un pamint. Fortza Lotzi!!!
Danielle • 31 octombrie 2006, 1:20
ian rush
„sahdesah,mai lasti-o jos ba cu Hagi regele fotbalului ,ca m-ati imbacsit!
Voi nu vedeti cat de idiot e Hagi?Nu va dati seama cat de redus e?
Boloni a zis exact adevarul despre regele vostru ce vroiati sa zica?.”
Prietene esti handicapat.Poate ca nu e mare antrenor Hagi.A fost insa un jucator de senzatie.Si da, este regele fotbalului romanesc.Iar tu prietene,cand simti nevoia sa pronunti numele Gheorghe Hagi,ia pozitzia de dreptzi.
seby-yo • 31 octombrie 2006, 1:20
antrenor bun, pacat e de alta etnie, una extrem de adracului, si cei care nu ati avut de a face cu ei nu aveti ce comenta; asa sunt e, vor tot timpul sa para mai grozavi
barcafan • 31 octombrie 2006, 1:58
danutzule n-ai dreptate…el a fost cel care a lasat echipa pe locul doi loc ptr baraj si marele hagi a fost cel care a pierdut calificarea
barcafan • 31 octombrie 2006, 2:03
insa intradevar ca antrenor Lucescu este mult peste Lotzi….sa speram ca fotbalul nostru nu va ajunge acolo unde sunt ungurii acumm…..nu uitati ei au fost vicecampioni mondiali, campion olimpici….pana ajungem si noi acolo este mult
blooDhooD • 31 octombrie 2006, 2:15
Mda! S-au rasculat bozgorii pe-aici! Va place sa fiti pupati in cur de romani, desi va stiti maghiari, si peste asta..chiar va dati romani! Pare fara sens..nu-i asa!? Eh, are sens..pentru ca unii postati mai sus ca ce bine ca nu s-au incins spiritele pe tema etniei si va dati romani, apoi recunoasteti ca sunteti maghiari, pentru ca in final s-o dati in „regele vostru” si alte pronume la persoana a II-a..! Gata, nu va mai place sa fiti romani? Ati dat-o iar in bozgorimea voastra si nici nu meritati voi sa dau o replica..n-aveam de gand, dar ala care vorbea despre Hagi cum vorbim noi despre GUNOAIELE de maghiari m-a scos din sarite! Cum domne sa vorbesti asa despre un jucator a carui valoare a fost recunoscuta nu numai pe plan intern, ci pe plan mondial! Comparat cu Maradona, Pele si multi altii, desi la nivelul acesta nu cred ca mai pot fi comparati acesti adevarati magicieni! Fiecare avea stilul sau incredibil, si-acum imi amintesc golurile inscrise de Gica sub stema rosh-albastra. Si ca incheiere…va rog frumos sa plecati drecu` unde vreti, numai sa scapam odata de voi! „Ca Romania e tara noastra si ne pisam pe ungaria voastra, ale ale, ale ale sa-ti dam la m**e bozgore!”
Scuzati-mi limbajul vulgar, dar trebuia sa refulez, nu mi-am facut asemenea nervi doar citind niste prostii pe internet niciodata! Ar vrea sa ne ia cu totu`, nuh!?
blooDhooD • 31 octombrie 2006, 2:21
Ah, si o completare..sa nu se inteleaga ca vorbesc asa despre Boloni..eu ma refeream strict la cei care traiesc in tara noastra, ne insulta ca la usa cortului considerand ca au acest drept! Pentru restu` care desi sunt maghiari se considera romani pentru ca, totusi, stau intre romani..respect!
Max Mustermann • 31 octombrie 2006, 2:51
blooDhooD:
„Scuzati-mi limbajul vulgar, dar trebuia sa refulez, nu mi-am facut asemenea nervi doar citind niste prostii pe internet niciodata!”
Ai idee ce inseamna „a refula”? Eu cred ca nu! Pune mai bine mina pe o carte si studiaza limba materna ;))
un ungur
LFC Bucharest • 31 octombrie 2006, 4:17
… ce pacat ca nu tineti minte nationala pe vremea „ungurului”… cata furie si alergare… cum niciodata apoi n-a mai fost… mai tineti minte cum am ingramadit 30 de minute Italia la Bucuresti si am pierdut pentru ca oricine ar fi fost in poarta lua golurile alea deviate ??? niciodata dupa 94 nationala nu a avut o sansa mai mare de revenire ca pe vremea lui Loti Boloni !
respect Loti ! YNWA
PS
cand a luat Sporting, echipa nu castigase nimic de 7 ani… cu el in primul an cupa – campionat – supercupa…
LFC Bucharest • 31 octombrie 2006, 4:20
pentru: blooDhooD
poate ai bozgori la tine in bucatarie. la noi in Oradea, cat eram noi de romani… am auzit cuvantul prima data de la cei care traiau… „mai departe”… inclusiv de Europa
LFC Bucharest • 31 octombrie 2006, 4:24
sau poate … in romania voastra cu „r” mic v-ati hotarat sa il calcati in picioare si pe Kovaci, Pisti Kovaci anternor care a luat Cupa Campionilor cu Ajax si care … l-a cam bagat in seama pe unu de-i zicea Cruyff… tu’i neamu lui de ungur ….
sahdesah • 31 octombrie 2006, 5:17
hai sa va mai zic ceva, oameni buni, si va o spun din experienta, oricum trebuie facuta o cercetare sociologica si nu este o gluma…
Anii trecuti, cind mergeam in germania, ma tot intrebau nemtii, ba, dar ce aveti cu maghiarii? si eu, habar nu aveam despre ce vorbesc, dupa care, dupa mai multe conexiuni si dupe ceva timp am realizat ce se intimpla. Este vorba despre un complot national, organizat si foarte complex de a denigra rominia si rominimea, de catre orice ceangau sau maghiar sau corcitura… Eu am raspuns astfel, daca va dati seama, care mai e o cauza a „imaginii” extrem de negative pe care o avea rominia imeadiat de dupa 89, adica de cum magiarii mergeau la liber prin europa. asta au facut timp de 16 ani, dar, asa cum spunea un domn cumsecade inainte care imi corecta logica, intram in europa, si putem, sau ma rog avem sansa sa demosntram contrariul… si putin cite putin, o sa iasa la iveala si cu aceasta conspiratie care nu a fost bagata in seama de nimeni…
Si sa trecem la subiecte de spart seminte… ce facem cu boloni? sa se duca la maghiari sa-l complexeze ca e tigan romin…. hahahahah stupidu, in rominia era respectat, acolo o sa i se scuuipe seminte in cap… cine a fost acolo, stie despre ce vorbesc…
Hai Rominia!
Dragos • 31 octombrie 2006, 5:21
Ia mai slabiti-ma cu performantele lui Boloni! A gresit si el o data, cu Sporting si a facut eventul (prost sa fii, noroc sa ai; in finala Cupei a intalnit o echipa din Liga a treia!), dupa care seceta totala. Daca a fost asa bun antrenor la Sporting de ce i-au facut aia vânt? De ce a fost data afara de la Rennes, de ce a fost dat afara de la Monaco? Echipele pe care le-a antrenat, ce rezultate au avut in Europa? Singurul loc de unde nu poate fi dat afara e selectionata Ungariei, pentru ca mai rau de atât nui se poate! Boloni este o jigodie, un nesimtit si aluia care l-o chema antrenor la Nationala României sa i se usuce mâna cu care da telefon pentru un asemenea obiectiv! Sa nu uitam ca Boloni s-a scremut vreun an jumate sa accepte Nationala României, a vrut contract-beton, dupa care a preferat sa iasa pe usa din dos, nerespectând contractul pe care el personal l-a cerut! Daca e bun „pentru reconstructie”, „talente tinere” si alte prostii d-astea sa se duca antrenor la o echipa de juniori! Abia astept victoria Maltei pe Nepstadion! Hai Malta!
Friedmann • 31 octombrie 2006, 6:52
Dragos – ptr. astia ca tine antreneaza Piti Natioanala. lasa bai ca merge asa!
Urez succes lui Laci – rezultatele lui nu pot fi sterse de nimeni, nici chiar de cei care aici si-au imaginat ca pot sa faca asa ceva.
Ce stiu eu este ca pe unde a umblat a fost apreciat in primul rand ca om, apoi ca sportiv, si mai apoi ca antrenor.
Un concetatean de-al lui Laci din Tarnaveni ii ureaza numai bine!
Novac Gabriel Mircea • 31 octombrie 2006, 8:10
O tara de „lache” in care ne impartim in romi ungurii albanezi romani…, am si eu o intrebare… pt cei ce il ataca pe loti ca e ungur…. si pt ceilallti care de obicei se uita in curtea vecinilor… Daca ati afla ca iubita voastra se trage din mama sau tata ungur ce ati face… sau ca tu esti rasist… si mama ta se trage din parinti unguri sau romi cum ai reactiona…
Fratilor… asta e adevarul
1. Fiecare lucram pe bani
2. La ora actuala Ungaria este o super tara de 50 de ori mai avansata ca noi
3. O intrebare: De ce draq muriti voi de ciuda ca altuia ii merge bine??? Vedeti-va fratilor de treaba voastra… ati facut voi vreodata ceva in viata asta… nu sunteti draq muritori de foame, si nu stati ca tatele alea la clotul strazii vb pe unul si pe altul…
In viata mie scarba de femeile care barfesc… dar si mai scarba mie de barbati care fac lucrul asta… Si pt astfel de persoane nu am decat un HAI SICTIR:) Pe ceilalti… V-am pupat
Cata • 31 octombrie 2006, 8:26
si uite asa Tolontanul inventeaza teme. De ce asa si nu asa. Filozofie de 2 lei si rest 3. Esti mare domne!
senateo • 31 octombrie 2006, 8:45
boloni nu poate face din rahat bici. Va fi cam in aceeasi situatie ca la Monaco. La Nationala Romaniei eu nu-mi aduc aminte decit de umilinte : 0-5 in dubla cu Italia si eliminarea de la baraj din fata Sloveniei ( a fost tot „munca” lui nu a lui Hagi !
Cititor • 31 octombrie 2006, 8:48
” De ce Boloni va prelua Ungaria şi nu România?” Dle Tolontan, un raspuns, firesc si de bun simt, ar fi acela ca, Nationala Romaniei are un antrenor. Nu are importanta ce nume poarta acesta. Nu-mi amintesc sa se fi pus problema inlocuirii antrenorului.
Din pacate, constat ca, in ultima vreme , articolele dvs sunt din ce in ce mai malitioase. Cu scuzele de rigoare trebuie sa va spun ca articolul de azi este lipsit de orice substanta.
Real Sport Romania • 31 octombrie 2006, 8:55
uite daia …
1. nu are job si nu vrea sa someze
2. il platesc bine si-i dau timp de reconstructie
3. limba nu-i o problema
4. in romania ultima data a avut numai probleme
ozy • 31 octombrie 2006, 9:05
oricat de bun antrenor este(si chiar este) , nu va face nimic cu o echipa de impotenti.
geza • 31 octombrie 2006, 9:14
Nu „Boloni”, ci „Bölöni” măi! Învăţaţi să scrieţi numele străine cum trebuie!
Calinescu • 31 octombrie 2006, 9:45
domnu Novac Gabriel Mircea
te org sa parasesti Romania,pleaca in ungaria daca e de 50 de ori mai bine.
Mitica Dragomir • 31 octombrie 2006, 9:57
Calinescu! logica ta spune ca Romania e cea mai avansata tara din lume…De ce? pentru ca, Germania e cu siguranta e cu 150 de ani mai avansata decat Romania, deci cine afirma acest lucru ar trebui sa plece in Germania, nu? esti un prost calinescule. Intrebare: ai fost vreodata in Ungaria?
kla2005 • 31 octombrie 2006, 9:59
Cred ca si Boloni si Hagi au aceeleasi probleme: incapatanarea si expectanta fata de jucatorii lor mult prea mari…
Ei cred ca jucatorii ar trebui sa fie ca si ei cand erau jucatori, adica profesionisti, ceea ce e greu acum la jucatorii „moderni” care au uitat cam ce este fotbalu’… Sper sa ma insel da’ pana acum au incercat amandoi atat cu nationala cat si cu echipe mari si … slabut pentru capacitatea pe care cred eu ca ar avea-o. La ora actuala Lacatus si Vladoiu mi se par ca ar putea sa ajunga mari antrenori. Lacatus pentru ca a renuntat la imaginea si caldura unui post de director, chiar daca era numai un post fara mari raspunderi si s-a reintors la munca de jos incercand sa readuca in primplan o echipa mare a Romaniei UTA, iar daca continua sa invete (ceea ce nu e rusine, toata viata omu’ are de invatat) sper ca va fi cel care va readuce CCE inapoi in curtea Stelei.
La fel si Vladoiu care are o mare probleme: temperamentul. Cand va reusi sa-l stapaneasca va deveni un mare antrenor. El a inceput cel mai corect, de cat de jos…de la emisiunea de la Prima si a continuat cu o echipa de liga inferioara si acum a preluat una de prima liga care are un patron foarte instabil si aerian. Ii va fi foarte greu insa experienta castigata nu va putea fi egalata de orice alt antrenor din generatia lui.
Aspectele astea ii lipsesc ata lui Boloni cat si lui Hagi: munca de jos, ei au fot vedete au incercat sa incepa si viata de antrenor tot ca vedete…e greu, mult prea greu.
Sper ca Boloni, Ienei si multi altii crescuti si formati in ROMANIA sa nu uite ce inseamna sa fi ROMAN de orice etnie ar fi…
gabriel • 31 octombrie 2006, 10:01
pt senateo.
sunt convins ca Boloni nu ar fi piedut dubla cu Slovenia, cum a facut Hagi ( care a fost pus la nationala de mafia din frf, , mitica, giovani, jiji..), si ne-am fi calicat la mondialele alea fara probleme ! Cu totul alta ar fi fost istoria recenta a tricolorilor , va garantez !
Dl. Tolontan !
Nu mai invocati atat de mult banii , care or fi avut si ei importanta lor ( bani, care pt nea Puiu generalul-cascheta s-au gasit, ulterior… ) pentru ca stiti prea bine cate mizerii i s-au facut lui Boloni cat a fost selectioner. Ma faceti sa dau crezare celor care va acuza de partizanat si scris ” pe interes „…..stiti la ce ma refer…
Pt Boloni,
Multumim pentru ce ai facut la echipa natinala atat ca jucator( rauvoitorii sa mai citeasca statisticile sa vada cate selectii a avut si de cate ori a fost capitanul echipei nationale ), cat si ca antrenor , BAFTA SI MULT SUCCES IN CONTINUARE !
MARACANA • 31 octombrie 2006, 10:02
BOLONI A PLECAT DE LA CARMA REPREZENTATIVEI ROMANIEI PENTRU CA DUPA MECIUL CU ITALIA, PIERDUT LA BUCURESTI, A FOST CRUNT JIGNIT SI DE POLITICIENI SI DE PERSOANE DIN ALTE ANTURAJE. DAR BOLONI FIIND UN TIP EXTREM DE MANIERAT, A LASAT SA SE INTELEAGA CA A PLECAT PT. BANI. CERT ESTE CA EL REPREZINTA TIPUL ANTRENORULUI INTELECTUAL. PROBABIL CA EDUCATIA SI ELEGANTA LUI LOTI AU DERANJAT MULTI MITICI LIGOFEDERALI.
Aragorn • 31 octombrie 2006, 10:04
Problema nu este ca-i ungur sau roman , a reprezentat cu cinste Romania , Steaua si prin tot ce a facut s-a dovedit un profesionist desavarsit . Nu putea lucra in tara miticilor eterni , asta e adevarul . Este un antrenor care ar fi ideal pentru reconstructia echipei Romaniei , cred ca ar reusi sa puna in valoare jucatori tineri care nu sunt vazuti de actualul antrenor si ar forma o echipa adevarata de talia celei formate pe vremuri de M.Lucescu . Jucatorilor nostri le lipseste cel mai mult profesionalismul si seriozitatea ( uitati-va la emisiunile sportive cum se hlizesc , cum raspund la orice idiotenie , etc ) or tocmai un profesionist desavarsit gen Boloni ar reusi sa-i aduca cu picioarele pe pamant .