Felicitări lui Olăroiu pentru că a rezistat presiunii emoţionale a lui Rădoi şi nu l-a titularizat! Chiar dacă n-a strălucit, Paraschiv s-a bătut cu un mijloc al ucrainenilor aflat în zi foarte bună. Cu siguranţă, Rădoi n-ar fi rezistat unui asemenea frecuş şi o eventuală înfrîngere l-ar fi afectat psihic pentru că ar fi resimţit-o ca pe un eşec personal.
marți, 21 noiembrie 2006, 11:34
Felicitări lui Olăroiu pentru că a rezistat presiunii emoţionale a lui Rădoi şi nu l-a titularizat! Chiar dacă n-a strălucit, Paraschiv s-a bătut cu un mijloc al ucrainenilor aflat în zi foarte bună. Cu siguranţă, Rădoi n-ar fi rezistat unui asemenea frecuş şi o eventuală înfrîngere l-ar fi afectat psihic pentru că ar fi resimţit-o ca pe un eşec personal.
Felicitări publicului care l-a creditat pe Dică! După un meci slab, stelistul a izbutit un gol magnific, din acelea pe care Ioan Chirilă le-ar fi descris pe zece pagini, ca un schimb decisiv de mingi între Smith şi Năstase.
Felicitări celor din conducerea Stelei care s-au ocupat de arbitri! De mult n-am văzut un tuşier atît de ataşat unei cauze româneşti, precum cehul Zlamal. El a anulat două goluri lui Dinamo Kiev şi a zădărnicit alte cîteva atacuri ale oaspeţilor. Nu e frumos, însă se întîmplă în fotbal. Şi, de regulă, ni se întîmpla nouă. Acum a fost invers.
Adrian • 22 noiembrie 2006, 1:54
nu dragul meu antiSteaua100%
performanta e ca venind din un campionat asa de slab ca al nostru Steaua reuseste sa faca fata in europa
pt cei care zic ca faptul ca Steaua a luat bataie la scoruri mari de la real si lyon arata ca nu suntem de liga eu va zic doar atat
Steaua e de CL
nu suntem inca de optimile ligii dar de grupe suntem
ca dovada hamburg,levski,dynamo kiev,sahtior,anderlecht,copenhhaga-aceste echipe sunt mai slabe decat Steaua
e o performanta sa ajungi unde a ajuns Steaua venind dintr-un campionat ca al nostru un campionat f slab in care domnesc blaturile si „greselile” arbitrilor
p.s. daca Steaua nu a facut performanta vreau sate intreba tunci ce a facut echipa cu care ti tu?
ar trebui sa ti capul plecat daca e sa tinem cont de ce team intrebat
nu crezi?
Gabriel • 22 noiembrie 2006, 1:55
Sa nu ne imbatam cu apa rece…a fost un meci slab, dar obiectivul a fost atins,punctul magic.Dar sa ne uitam pe statistica,covarsitoare pt. dominarea ucrainienilor: suturi pe poarta 20-11, la poarta 7-2, posesie 53%-47%.Forma Stelei din ultimele saptamani este intr-o continua scadere,lipseste cu desarvsire un mijloc ,, tare”, care sa fie coloana vertebrala a echipei.Thereau este mai mult prezent la centrul terenului, decat in careul advers, Banel are nevoie de pauza, este uzat, Oprita si Dica au , ,inotat” contra curentului si s-au sufocat,Paraschiv parca nu-si mai gaseste locul in echipa odata cu introducerea lui Ov.Petre.
Si mai e ceva,Olaroiu nu stie sa riste,nu stie sa infrunte barbateste o posibila situatie delicata, e clar ca a jucat la 0-0…asteptam o altfel de atitudine din partea unui antrenor tanar si modern in gandire.
Nu stiu ce ne vom face cand vom infrunta un adversar de calibrul Sevilla sau Ajax in primavara, pastrand aceleasi coordonate……
Am fost pe stadion si am vazut,am simiti aceasta neputinta, pana la urma…mai este mult pana departe…
parerea mea • 22 noiembrie 2006, 1:57
@Adrian
Da e adevarat ca olaroiu nu poate sa bage mingea in plasa pt ei, dar..
Olaroiu poate sa inceapa cu Cristocea
Olaroiu poate sa inceapa si cu Badea(daca nu ii era frica)
Olaroiu poate sa inceapa fara oprita sau daca nu fara banel
Olaroiu poate sa incerce o tactica care sa ii surprinda pe adversari(nu stiu care ca nu sunt antrenor)
Ai vazut ca Thereau isi lua singur mingiile ca nu avea cine sa ii paseze…a alergat cat ovidiu petre si paraschiv la un loc….
Forzza Steaua
pancu9 • 22 noiembrie 2006, 1:57
D-le tONTOLAN dak ati ajuns sa laudati prestatia kre de asltfel a fost jalnica a brigazii de arbitri…inseamna k spusele d-lui Dragomir in legatura cu cainele si musktura sunt adevarate….despre steaua ce sa spun…nu prea multe…adevarata valoare kre de fapt lipseste sa vazut in meciurile din champions league…si intareste spusele conform krora mecil de la Kiev a fost un simplu accident…pakt de spectatori kre au dat multi bani….iar spectacol din partea favoritilor…FORZA RAPID…spulberam mlada
Adrian • 22 noiembrie 2006, 2:02
parerea mea
eu am citit pe gsp motivele pt care nu au jucat Badea,Cristocea si Radoi
din cauza accidentarilor
eu sunt pt oameni
oricat de importanta ar fi meciul mai importanta e sanatatea omului
inlocul lui Olaroiu si eu ii lasam pe banca
ai drepatate Ov Petre a jucat cam slab
eu zic ca i-a surprins pe ucraineni
am scapat de multe ori si am mai zis-o puteam da gol daca jucatorii erau mai atenti
min 4,5,9 puteau aduce goluri pt Steaua
cred ca singurul lucru care poate sa ii fie imputat lui olaroiu e faptul ca nu i-a pus pe jucatori sa fie mai agresivi la mijloc si sa se implice mai mult la pressing
ANTI STEAUA 100% • 22 noiembrie 2006, 2:05
adriane cu tot respectul eu sunt anti steaua nu anti romania!cred ca se poate vb civilizat cu tine!!ar trebui sa ne oprim sa ne bucuram din nimicuri!daca tu imi spui ca steaua a facut fata in europa atunci degeaba ma mai uit la fotbal!sa castigi un meci e o performanta!dar atat timp cat nu exista continuitate ,aceea performanta se anuleaza!e nula!
gaby_cox22 • 22 noiembrie 2006, 2:06
echipa care ne-a facut fericiti prin victorii si mai ales prin jocul prestat de vreo trei ani nu mai joaca nimic , cred ca trebuie un soc la echipa. ce sa intamplat dupa meciul de la kiev, doamne? suntem demnii de mila . ciudat si faptul ca 2 meciuri din 3 pe care le-am facut mai bunicele dupa cel de la kiev le-am pierdut ( otelul, madrid, national)
Cristian • 22 noiembrie 2006, 2:06
Lasati ma injuraturile.
Stelistii sasi sustina echipa, dinamo ai lor, toti ai lor.
Nu inteleg de ce atata anti anti…inculti toti.
Apreciati faptul ca avem posibilitatea sa vedem un meci…daca eram unguri ce faceam(nici o tenta rasista, doar un exemplu real)
Bravp Steaua, success Dinamo&Rapid
Dati dovada ca sunteti oameni nu animale!!!
ANTI STEAUA 100% • 22 noiembrie 2006, 2:08
catre adrian:fotbalul romanesc este bolnav de pe timpul lui ceasca cu steaua pe post de frisca!de aceea un meci castigat in vreo competitie ni se pere performanta!dar vitrinele cand le umplem?oamenii cu bani ar trebui sa gandeasca altfel!ei vad fotbalul ca pe o afacere nu ca pe o stare de spirit cum zice copos(desi eu nu il cred ce simte)
Cristian • 22 noiembrie 2006, 2:08
@Anti-Steaua
De ce esti anti asti anti-aia…nuti place nu te uita. Mai bine zici…forza dinamo si joi la articolul pt dinamo comentezi…nu are rost…e doar parerea mea
ANTI STEAUA 100% • 22 noiembrie 2006, 2:09
catre Cristian:SUCCES STEAUA,SUCCES DINAMO,SUCCES RAPID!
Cristian • 22 noiembrie 2006, 2:10
In sfarsit…oameni suntem toti..respect!!!
CTP • 22 noiembrie 2006, 2:10
1.”Felicitări celor din conducerea Stelei care s-a ocupat de arbitri!”
Eu un astfel de dezacord nu am mai citit la nici un „mare” ziarist pana acum! Rusine!
2. Invata regulamentul de fotbal inainte de a-ti da cu parerea:
„A player in an offside position is only penalised if, at the moment the ball touches or is played by one of his team, he is, in the opinion of the referee, involved in active play by:
* interfering with play or
* interfering with an opponent”
DaRKneSS • 22 noiembrie 2006, 2:10
Felicitari suporterilor Stelei. Pentru ca au sustinut cea mai iubita echipa din Romania pe TOT parcursul meciului. E drept ca erau cam putini in propriul stadion! De fapt nu se auzea prea bine la tv. Ce era cu fluieraturile alea? Erau adresate arbitrilor? :))
Felicitari comentatorilor!!!!!!!!!!
Felicitari echipei care a mai adus un punct pentru Romania.
Meciul? L-am vazut toti. 1-1. 1 punct = Europa. UEFA.
Nu-i nimic. Vom veni la anul tot noi… sau altii NOI? :))
Sa ne bucuram ca am reusit macar pe jumatate performanta de anul trecut (pentru cei nascuti in 2006: au fost prezente 2 echipe romanesti in primavara europeana)? Sa ne bucuram ca am „scapat” de povara CL si am aterizat iar in Liga a 2-a europeana? Ca poate (sper din toata inima)
vom avea 3 (trei) echipe in primara europeana? Atunci sa ne bucuram!!!
Cand te inveti cu nimic, un pic mai mult decat nimic poate insemna enorm!
Hai Romania
ANTI STEAUA 100% • 22 noiembrie 2006, 2:11
draga cristian:la golul kievului(cel in culpa de ofsaid)NU A FOST!
Adrian • 22 noiembrie 2006, 2:12
@ antiSteaua100%
nu crezi ca faptul ca Steaua e pt a 3a oara consecutiv in primavara europeana demonstreaza ca echipa are valoare si arata si continuitatea de care ziceai tu?
ANTI STEAUA 100% • 22 noiembrie 2006, 2:13
jucatorul semnalizat in ofsaid era in pozitie de ofsaid nesanctionabila(nu a avut tendinta de ajuca mingea)iar cel ce a marcat,in momentul pasei nu era in ofsaid!
Cristian • 22 noiembrie 2006, 2:13
Nu mai conteaza… ce vrei sa facem…te supara chiar asa…oricum steaua nu ma plateste pe mine nici pe tine, si nici dinamo sau rapid..
daca tii cu ochipa te duci si te bucuri sau plangi pt ea….
Sandra • 22 noiembrie 2006, 2:14
La un asemenea comentariu, replica dinamovistilor nu se lasa prea mult asteptata. CE va roade invidia? Mai trece multa apa pe Dambovita pana sa ajungeti la nivelul STELEI
– 3 calificari consecutive in primavara europeana:
– calificarea in CL
– sa nu uitati ca are si un titlu suprem LIGA CAMPIONILOR cupa care Dinamo o va lua cand le va canta cucu pe ……………
Voi dinamovisti renuntati la comentarii asteptati ziua de joi si vi se va da cuvantul daca veti avea ce spune.
Care este problema ca a jucat slab? Rezultatul conteaza
Dinamovisti ciocul mai mic ca abia ati invatati sa va incaltati…
ANTI STEAUA 100% • 22 noiembrie 2006, 2:15
catre adrian:este si nu!nu crezi ca o continuitate mai placuta,agreabila si de valoare era Champions League?dileme si intrebari sunt!cine are dreptate!nu stiu!sunt opinii!timpul este cel mai bun justitiar!
Adrian • 22 noiembrie 2006, 2:16
nu a fost offisde la Satskich
a fost la numarul 44(am uitat numele jucatorului)
dar mingea se intrepta spre el si daca nu era deviata ajungea probabil la el
acum ramane de discutat daca tusierul a indicat offisde inainte ca Satskich sa atinga mingea sau dupa
ANTI STEAUA 100% • 22 noiembrie 2006, 2:18
catre cristian:asa e!nu ma supara”performantele stelei”ci cei care nu deformeaza adevarul!steaua e steaua si va fi!dar exista oameni care traiesc in lumea lui Jack cel cu vrejul de fasole!fac dintr-un bob o intreaga grdina falsa!spun ca sunt satui ca au resurse,pe cand acasa fac concurs cu paienjeni!!
PHanatics • 22 noiembrie 2006, 2:19
Imi poti explica si mie fraza : „Felicitări celor din conducerea Stelei care s-au ocupat de arbitri!”
Domnule Tolontan , oare de ce jurnalistii ca dumneavoastra nu sunt retrogradati precum arbitrii sa comenteze meciurile din diviziile inferioare?
Adrian • 22 noiembrie 2006, 2:20
nu te supara antiSteaua100% dar nu ai dreptate
Steau sau orice alta echipa din romania in optimile CL e o utopie(si eu sunt stelist ultras)
avem valoare de grupe dar nu de optimi
ar fi frumos sa mergem mai departe dar e greu
mai avem mult de lucrat
sa incepem de jos
si cu cupa uefa am facut la fel
intai cu Liverpool,apoi cu grupele cupei uefa si optimile cupei uefa si apoi semifinala cupei uefa si calificarea in CL
Steaua a urcat in ultimi ani si daca mai e pe acest drum atunci o sa vedem peste cativa ani primavara europeana in liga
sperante
ANTI STEAUA 100% • 22 noiembrie 2006, 2:20
da adriane!dar nu mai conteaza!cei ce zic ca steaua a platit arbitrii sunt niste idioti!steaua nu a jucat nimic,a avut noroc si ajutor!de ce oare cand se greseste si in favoarea noastra(a romanilor)trebuie sa ne gandim la nefacute!
ANTI STEAUA 100% • 22 noiembrie 2006, 2:21
bv adriane!!!Ultras dar realist!!!respect!!
Adrian • 22 noiembrie 2006, 2:22
eu cred ca a fost penalty la Dica in prima repriza
din cate am vazut eu Dica a lovit mingea dupa care a fost lovit de jucatorul ucrainean
tibie pe tibie
faultul putea sa fie destul de grav daca nu erau aparatori puse
eu zic ca a fost penalty
ANTI STEAUA 100% • 22 noiembrie 2006, 2:23
noapte buna !!!
koko • 22 noiembrie 2006, 2:25
esti dus rau cu capu` tolo.esti tolo de la tolontan sau tolomac. ;)) scuza ma ca ti spun.in loc sa te bucuri ca sa calificat o echipa romaneasca tu o dai la misto cu arbitri.bine,esti ziarist.tre` sa critici nu sa lauzi.da` esti dus rau cu capu`
Adrian • 22 noiembrie 2006, 2:26
pai antiSteaua100%
oricat de optimist ai fi nu poti spune ca te poti bate de la egal la egal cu unii
cand vom ajunge si noi sa dam la jucatori salarii de min 500000dolari atunci putem sa cerem mai mult
si banii conteaza
tinminte ca anul trecut un meci Lyon-werder s-a terminat 7-2 pt francezi
in liga nu te joci
joci cu cei mai buni dintre cei mai buni dintre cei mai buni
SNAKE • 22 noiembrie 2006, 2:27
Bai tolo, ca toti romanii cred ca si tu te ataci cand gura lumii urla ca suntem nishte hoti(ca doar sunt destule exemple in tari mai „calde”). Intrebarea mea e ce sa mai creada lumea daca o zice chiar un „jurnalist” roman???
Cat despre dinamovisti si rapidisti, sper din tot sufletul sa va calificati si voi mai departe, da numai asa ca sa va scoatem fotbalul din cap in optimi(Dinamo)si semifinala(Rapid).
Fortza Dica,Fortza Steaua+Oli.
fls • 22 noiembrie 2006, 2:31
Goluri perfect valabile pentru kiev,plus golul stelei a fost marcat dupa un fault clar la centrul terenului neacordat de arbitru.Si mai avem pretentii.
RUSINE
olea • 22 noiembrie 2006, 2:37
catre ANTI STEAUA
in CE din Anglia am dat un gol perfect valabil contra Bulgariei !!!……
Te-a durut pentru ca nu s-a acordat ?
De unde esti ?????
GabiKoreanu • 22 noiembrie 2006, 2:48
@Catalin Tolontan
@rookie
nu am vazut meciul insa ce spune rookie poate fi corect.
Chiar daca nu se mai cheama „off-side pasiv”, noul termen este „reactivarea pozitiei de off-side” iar aceasta are loc in conditiile in care jucatorul in cauza influenteaza faza.
Consultati-l pe Craciunescu!
msimi • 22 noiembrie 2006, 2:50
o dai de gard aiurea la sfarsiT!!!!!!!!!!!!!!!
RUSINICA RUSINICA RUSINICA
msimi • 22 noiembrie 2006, 2:52
PT ADRIAN ALA ERA MONACO CU DEPORTIVO 8-2
RUSINE TIE CA FACI PE DESTEPTUL
HUOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO
msimi • 22 noiembrie 2006, 2:54
FORZZA MLADA
FORZA BRUGGES
de • 22 noiembrie 2006, 2:54
ce stie steaua sa joace cu marele antrenor olaroiu se poate citi aici.
steaua – kiev
Stancu a şutat de la 35 de metri, dar mult pe lângă poartă.
Dică este lansat în adâncime, dar stelistul nu este suficient de rapid şi apărătorii ucraineni recuperează.
Thereau a trecut pe lângă minge la 6 metri de poartă, iar Nicoliţă venit din spate a şutat pe lângă poartă.
Thereau a scăpat spre poarta lui Sovkovski, dar a şutat defectuos de la marginea careului de 16 metri.
Goian şi Ov. Petre trec pe lângă balon la 10 metri de poartă.
Nicoliţă greşeşte pasa către Thereau care ar fi putut scăpa singur spre poartă.
Ocazie imensă de gol pentru Dinamo Kiev. Gusev a reluat cu capul de la 2 metri, puţin pe lângă poarta lui Cernea.
Nicoliţă pierde uşor mingea la marginea careului de 16 metri.
Min. 29: GOL DINAMO KIEV! 0-1! CERNAT a executat o lovitura libera de la 25 de metri lateral dreapta, mingea depasind toti jucatorii aflati in careu si intrind in poarta lui Cernea.
Ocazie imensă de gol pentru Dinamo Kiev.
Satkih a trimis în plasă, dar de la margine s-a ridicat fanionul şi golul nu este validat.
Nicoliţă faultează inutil în atac.Paraschiv se afla într-o poziţie favorabilă.
Şut deviat al lui Dică şi mingea intră în poartă peste Sovkovski.
Bialkevici a trimis din afara careului mingea în poartă, după o greşeală a lui Petre Marin, dar golul nu este validat.
Dică este deposedat la marginea careului de 16 metri.
Nicoliţă întârzie nepermis de mult şutul în careul de 16 metri şi este blocat.
Centrare-covrig a lui Cristocea, dar Nicoliţă trece pe sub minge la 6 metri de poartă.
Gavrancic a reluat cu capul din 6 metri, puţin pe lângă poartă.
2 Şuturi pe poartă
GabiKoreanu • 22 noiembrie 2006, 2:58
Site-ul UEFA in schimb nu face nici-o apreciere la adresa valabilitatii golurilor, ba dimpotriva elogiaza frumusetea golului lui Dica.
De trebuie sa fim carcotasi si cand nu trebuie?
De ce trebuie sa aratam ca un politai care se amendeaza singur pentru ca nu a traversat prin locuri nemarcate?
„Have you seen the bigger piggies stirrin’ up the dirt?”
– e un vers din Beatles, incercati sa traduceti si/sau eventual sa gasiti tot textul melodiei (Piggies – White Album), veti gasi raspunsuri la mai multe intrebari (fara vreo legatura directa cu fotbalul sau sportul in general)
vocea americii • 22 noiembrie 2006, 3:00
Pentru toti:
Nu a fost nici un offside pasiv la golul 3. In momentul cind Cernat a batut lovitura papagalul ala cu nr. 44 al lor era deja vreo doi pasi in spatele apararii.
Si la golul 2 al lor anulat, a fost intr-adevar joc pericuos la Goian, desi lovitura n-a fost la maxilar cum i-a spus doctorul sa se prefaca, ci undeva in piept. Nu stiu daca ajunge cineva cu piciorul la capul lui Goian.
Arbitrajul a fost foarte corect. Ambele infractiuni la golurile anulate puteau usor fi trecute cu vederea de niste arbitri din campionatul nostru.
In alta ordine de idei, unul dintre cele mai urite meciuri pe care le-am vazut. Acelasi joc stereotip al Stelei, cu pase lungi si gresite, sau cu pase din centru pe dreapta: urca Stancu, si ori centreaza la portar, ori o freaca cu Oprita. Se pare ca asta e singura schema care i-a invatat Olaroiul. Nici Kiev n-a jucat mai bine. Le urez succes sa-i bata pe Real. Le-ar trebui cam un 11-0. Meci chinuit intre echipe mici.
GabiKoreanu • 22 noiembrie 2006, 3:01
Corectez: Pt ca a traversat prin locuri nemarcate
ShOBO • 22 noiembrie 2006, 3:03
LOL a platit arbitrii ce dorci si ala auzi k gigi compromite arbitri de la UEFA =))) ce idioti n`ai vazut asa cva…arbitri au fost slabi…steaua pe alocuri la fel…dar aduceti`va aminte in norvegia knd carew a facut hent incareu nostru si li sa dat penalty(1 ex mai sunt multe)…sa ne bucuram moderat pt cva ce de fapt trebuia sa fie logic sa se intample….FORZZA STEAUA LUAM CUPA UEFA
P.S.:rapidistii si dinamovistii sa nu mai vbeasca k ei ink nu prea s`au calificat :-s
anti_oieri • 22 noiembrie 2006, 3:04
Au fost invatati in campionat sa castige doar cu arbitrii si iata…nici in cupele europene nu pot face nimic fara cei in negru.Oricum o echipa care trage un singur sut pe poarta intr-un meci decisiv jucat pe teren propriu nu merita nimic….o rusine de echipa care din pacate ne reprezinta.
robert marin • 22 noiembrie 2006, 3:16
O ZDREANTA DE MECI. NIMIC NU A ARATAT STEAUA, NOROC CA AU JUCAT CU 12 JUCATORII. 11+TUSIER
Sonny • 22 noiembrie 2006, 3:34
Un comentariu obiectiv si realist.
corneLpumnea • 22 noiembrie 2006, 3:39
Tu chiar nu ai observat Tolomacule ca in acest sezon se merge pe alta linie in arbitraj??? Mult mai putine cartonase, decizii prin compensare, cei de la UEFA vor probabil sa incurajeze cursivitatea jocului…De ce nu povestesti de o groaza de decizii care au fost luate in favoarea ucrainenilor inaintea celui de-al doilea gol anulat??? ..Iar la primul gol anulat a fost intradevar fault, joc periculos cu picorul la inaltime…
Eu cred ca mai bine-ar fi daca te apuci de comentat alte sporturi, sau si mai bine.. te-ai lasa de tot de meseria asta..
Marco Van Basten • 22 noiembrie 2006, 3:40
Ca roman, imi este rusine de „performanta” Stelei facuta cadou de arbitri !!!…
Detest ce joaca Steaua de cind pe banca a venit acest PSEUDO antrenor, Olaroiu …
Dar nu-i nimic, Steaua are antrenor „pe viata” pentru ca asa vrea Gigi … Pacat de acest club… A ajuns sa practice CEL MAI URIT SI MAI INEFICIENT FOTBAL din tara !!!…
Anti-Tolontan • 22 noiembrie 2006, 3:55
Voua celor care sunteti impotriva Stelei am sa va comunic ceva: Incercati sa scapati de frustrarea cu care traiti…veti fi mereu in umbra Stelei!
Avem un singur scop,
Un ideal in viata,
Sa fim mereu prezenti,
Sa fim mereu in fata,
Cu suflet de invingator
Si inima ros-albastra,
Luptam pentru culori
Si pentru echipa noastra
mm • 22 noiembrie 2006, 4:18
octav Says:
November 21st, 2006 at 11:55 pm
Avem asa
– 1 gol anulat kiev pt fault (goian lovit in umar se tine inexplicabil de falca..)
– 1 gol anulat kiev pe un offside pe care numai SAVANIU putea sa’l semnalizeze
– 1 fault CLAR la milevsky nesanctionat mingea ajunge la bANEL, pasa spre dica gol de 1-1
– 1 simulare de fetita cu rochita si fustita a lui ghionea care se arunca pe jos la un asa zis “pumn” al lui milevsky desi reluarile au demonstrat k n’a fost nimic ( se mai castiga vreo 2 minute)
– nenumarate lovituri cu cotul marca ghionea-oian care l’au naucit pe kleber, bineinteles cartonasele au ramas in buzunar
– faulturi imaginare semnalizate de arbitru la interventiile corecte ale lui rodrigo si kleber. bineinteles acestia sunt socati si protesteaza, motiv suficient pt arbitru de a le acorda cartonase galbene pt proteste
Forza steaua ! ! ai demonstrat ce fel de echipa esti.
salutari de la asistentul de la tg jiu .
anti-fotbal • 22 noiembrie 2006, 5:22
Steaua a fost inca o data RIDICOLA…Noroc cu NOROCUL DE NOROC oferit de arbitri. Un gol frumos dar atat. M-am saturat de laudele astea ieftine romanesti. Daca trage unul o basina in fotbalul nostru este de obicei comparata cu performantele de aur ale lui Maradona.
JUCATI FOTBAL, BA!