După un sezon de Ligă

Cătălin Tolontan aminteşte cîteva dintre lecţiile pe care le-am primit cu toţii de la Steaua

marți, 5 decembrie 2006, 8:29

Cătălin Tolontan aminteşte cîteva dintre lecţiile pe care le-am primit cu toţii de la Steaua

Steaua se desparte de Ligă, purtînd cu ea suficiente amintiri încît nu mai trebuie să vină un jurnalist antipatic să tragă linie

pentru că Steaua a retrezit speranţa, de acord, pentru că a fost suficient ca fotbalul nostru să simtă banii şi aripa mătăsoasă a Ligii şi lucrurile s-au schimbat pentru totdeauna

dar Steaua are şi lucruri pe care ea însăşi trebuie să le înveţe, du-te încolo, măi ziaristule!, da, chiar aşa, conducerea ar trebui să priceapă că dacă ceri preţuri vestice pentru bilete e prea puţin să obţii un punct din trei meciuri pe teren propriu

după cum am aflat că în fotbal nu e suficient doar să participi, asta mergea la Olimpiade, şi acolo pe vremuri, lucrurile s-au schimbat

sau că e nevoie de vedete, dar şi de doctori care să vindece starurile, că am putut organiza şi transmite meciurile la standard Champions League, să terminăm în fine cu complexele de inferioritate!

nu sîntem inferiori

nu sîntem superiori

sîntem la fel cu ei şi asta e lecţia supremă a unei competiţii care pentru noi a început la Kiev şi se termină la trei ore cu avionul şi la două secole mai la Vest

la anul o s-o luăm de la capăt, probabil cu două echipe, mulţumim, Steaua, am scăpat de „acum sau niciodată!”

Comentarii (965)Adaugă comentariu

FELICITARI STEAUA  •  5 decembrie 2006, 20:36

MULTUMIM STEAUA!
FORZA STEAUA!

multumim rapid!
felicitari rapid!

alecsandru  •  5 decembrie 2006, 20:41

este greu sa capeti o reputatie, dar infinit mai greu este sa o pastrezi.
succes mai departe

BabBarDeL  •  5 decembrie 2006, 20:42

Multumim STEAUA !! Speram sa mai avem ocazie si la sfarsitul drumului
pentru anul acesta sa ne mai bucuram odata asa cum am facut-o si la Kiev

toxic  •  5 decembrie 2006, 20:43

Multumim Steaua ca existi! Te iubim! Ai fost, esti si vei ramane un exemplu pentru fotbalul romanesc.

marinel stirbu  •  5 decembrie 2006, 20:43

frumos spus!

Iskander  •  5 decembrie 2006, 20:43

steaua ne-a facut de rusine prin scorurile fluviu pe care le-a incasat…astept inca unul cu lyon-ul. conducatorii tot ciobani au ramas, am crezut ca se mai schimba. sa traga tare aer in piept la lyon, mi-e ca n-o sa mai respire ch league anul acesta.

TOLO, ia da-i un click pe „Compania Blue Air comunica pagubele…”, si vezi ce apare.

adi  •  5 decembrie 2006, 20:44

asa e….cheia e sa-l lase pe Oli…si sa-i dea mana libera la transferuri(o mana cu cel putin 5 mli$ binenteles)

HINGHERU  •  5 decembrie 2006, 20:45

steaua a fost mereu o deschizatoare de drumuri pentru fotbalul romanesc

armanovici  •  5 decembrie 2006, 20:46

Pentru frustrati: „va rog politicos mutati-va pe blogul lui Buzarin”

FELICITARI STEAUA-AI SCHIMBAT FOTBALUL ROMANESC INCA O DATA!

totyo  •  5 decembrie 2006, 20:46

da de scrii cu spatii?
ce nu-ti ajunge tusu?
FORTA STEAUA
SUNTEM NR.1
DINAMO O SA OBOSEASCA IN EUROPA, si atunci STEAUA ii va ajunge pe fraieri si o sa ia campionatul.
rapid e varza cu copos ”patron”
P.S. daca-l da copos afara pe LUCESCU sa vina la STEAUA ca secund , sa capete experienta in c.l.
FORTA STEAUA

Iskander  •  5 decembrie 2006, 20:47

o deschizatoare de scoruri fluviu?

Roby  •  5 decembrie 2006, 20:47

bravo lor……..felicitari……..dar trebuie transferati jucatori….altfel…nu poti face fata in C.L….oare cei de la Steaua nu vad acest lucru…….fundas stanga…..fundas dreapta…..mijlocas dreata……shi……un atacant……oricum sunt mandru,pt ca sunt stelist……..Hai Steaua……..Campioana Romaniei!!!!!!!!

vlad  •  5 decembrie 2006, 20:47

Da,,Felicitari Steaua..sunt mandru ca sunt stelist…si sper sa jucam si la anul in Champions League pentru ca meritam…cu siguranta mai mult decat merita javrele blatiste …. cu stadion de divizia C…FORZA STEAUA

westicul  •  5 decembrie 2006, 20:47

ce bine ar fi ca sa intelegem ca cei din vest nu sunt super-oameni. si ca banii nu inseamna totul. da, nu suntem nici inferiori dar nici superiori. si, chiar daca asta a scris autorul atricolului tot el scrie despre ‘două secole mai la Vest’. mare contradictie in acelasi artcol. inclin sa cred ca asta continua sa domine – spiritul de inferioritate si de victimizare.

HINGHERU  •  5 decembrie 2006, 20:47

cred ca maine nu ma duc la munca ca sa vad meciul ca e ultimul din liga pe anul asta desigur

tipitip  •  5 decembrie 2006, 20:48

bv tolo,
iar ai ceva cu STEAUA!!!
EA a ajuns in C.L. !!! e o performantza , nu o tragedie. tragic eshti tu mocofane ca nu ai nici o performantza!!!
dc nu zici nimic de cei ce ajung in uefa dupa 16 ani!!!
dc nu zici nimic de cei ce nu ajung…nicaieri!!!!
dc nu ai scris azi nimic de balciul facut ieriseara de corpodean???
nu a fost joc periculos la ganea??? a fost fault la lovitura libera???
cate au fost faulturi shi cate nu in fatza careului???
bleahhh

pacat…mi-e lehamite de tine !!!

armanovici  •  5 decembrie 2006, 20:48

Pentru ca universul vostru se-nvirte in jurul nostru,
Pentru ca traiti pt noi si nu pt echipa voastra,
Pentru ca fara noi ati fi mereu tristi,
Pentru ca zilele voastre fericite ni se datoreaza,
Invidiosilor! Sa strigam impreuna: Multumim Steaua ca existi!

moro_reddog  •  5 decembrie 2006, 20:48

Asa este, dar Dinamo la anul se va descurca mai bine, asta numai daca d-nii conducatori se vor tine de promisiune si nu vor vinde jucatori si vor intari luotul cu 3-4 jucatori cu adevarat de valoare ( gen Ganea )

Iskander  •  5 decembrie 2006, 20:49

campioana romaniei :))))))) si participanta in ch league :))))))))))))

HINGHERU  •  5 decembrie 2006, 20:49

iskander sa-ti amintesc de nentori tirana sau de pescari aia cu nume imposibil de pronuntat

FC MONTPELIER  •  5 decembrie 2006, 20:50

ne-a facut de rusine anu` asta prin europa ! asteptam meciul cu lyon-ul ,poate poate….

Cip  •  5 decembrie 2006, 20:51

daca nu suntem inferiori nici superiori inseamna ca suntem egali. pana incepe meciul poate. e valabil pentru toate echipele.

FC MONTPELIER 0-8  •  5 decembrie 2006, 20:51

speram intr-un skor….FLUVIU !

Iskander  •  5 decembrie 2006, 20:51

lasa-ma, traiesti din amintiri? zi-mi si de cupa campionilor pe care ati castigat-o. v-au batut aia prin ch league de v-au mers fulgii, sa vezi ce va da lyon. noroc ca ati picat si cu lesinatii aia de la kiev sa mai prindeti si voi europa.

HINGHERU  •  5 decembrie 2006, 20:52

cand o sa jucati si voi pe un stadion nu pe o mahala mai vorbiti si voi

totyo  •  5 decembrie 2006, 20:53

Iskander esti un huligan ca ”tonti” dinamovistii
din cauza voastra nu vine lumea la stadion!!!!!!!!!!!!
dinamo are suporterii pe care ii merita
la fel toate echipele cu fani huligani
in loc sa ne mandrim cu reusitele noi ne mandrim cu daunele provocate de niste idioti numiti ULTRASI.
ULTRASII adevarati sustin echipa nu ii suspenda terenul sau o dezonereaza
FORTA STEAUA SI SUCCES IN CONTINUARE STEAUA
JIJI PRESEDINTE AR FI CEA MAI MARE GAFA
SA-I INCHIDA CINEVA GURA LUI MEME CA E STEAUA SUSPENDATA

Iskander  •  5 decembrie 2006, 20:53

cand osa jucati si voi fotbal mai discutam…daca cobora un conducator dinamovist din tribuna si pocnea un suporter fara sa fie pedepsit dupa ma lasam de echipa asta.

HINGHERU  •  5 decembrie 2006, 20:53

sau mai vorbiti cand o sa bateti in ghencea,ca a trecut o viata de om

Iskander  •  5 decembrie 2006, 20:55

maaaaaaaaama…asta sa fie problema, ca nu batem in ghencea…uite, bateti voi si noi ramanem la 11 puncte….bine?

17 Nentori Tirana @ KR Reykiavik  •  5 decembrie 2006, 20:55

Oare care sunt cele mai mari umilinte din istorie???..Cine stie castiga un blat cu arbitrii preparat de Borcica!!!!!

V1ktor  •  5 decembrie 2006, 20:56

mare pacat ca se baga si niste imbecili pe aici si vb cum vb ei.sa va fie rusine.dinamovisti orice ati fi,steaua ne-a scos in lume.felicitari steaua si succese pe miine!

totyo  •  5 decembrie 2006, 20:56

STEAUA A JUCAT CU MADRID SI LYON , NU CU TEL AVIV SAU ALTE ECHIPE!!!!!!!!!
CAND O SA JOACE DINAMO CU REAL O SA FIE SCOR FLUVIU

HINGHERU  •  5 decembrie 2006, 20:56

da tie ti se pare ca sunt fan mm,sau ai intalnit stelisti care sa-l aprecieze din punct de vedere moral pe mm?sau tu esti fan borcea?

totyo  •  5 decembrie 2006, 20:57

VA MANDRITI CA ATI ARS PELUZA IN GHENCEA RATATILOR!!!

Iskander  •  5 decembrie 2006, 20:58

mai mult de 4-1 nu luam, iti zic eu…sau 0-3 acasa…a jucat cu finalista cl, a batut-o, cu castigatoarea uefa,anul trecut, a batut-o….ma lasi?

Csaba  •  5 decembrie 2006, 20:58

Dinamo, marea echipa europeana (care a batut Besiktasul cu un penalty gratis), le batea si pe Lyon si pe Madrid. Pe Madridul il batea de doua ori, chiar. Lyonul poate scotea un egal numai „cu arbitri”, cum a facut marea echipa europeana Club Brugges. Aveti dreptate cainilor. Ne-ati convins pe toti.

HINGHERU  •  5 decembrie 2006, 20:58

putin respect merita o echipa care strange 20000 de fani pe bernabeu

FC MONTPELIER 0-8  •  5 decembrie 2006, 20:59

0-8 asta va dorim ,sa moara mini ….pe ocheanele lui de gasitor de talente !

titi preda  •  5 decembrie 2006, 20:59

@Iskander,
BAH JAVRA (pardon , POTAIE), marsh draq d’aici!!!!!!

totyo  •  5 decembrie 2006, 21:00

Iskander NU MAI COMENTA CA FACI RIDURI.
CU CINE A JUCAT DINAMO ANU’ ASTA IN EUROPA?

titi preda  •  5 decembrie 2006, 21:01

@Iskander,
ai nume de turk (tac’tu a fost sofer turk, cind pe centura a dat si el o muje, si uite ce panarama aiesit)?!

Iskander  •  5 decembrie 2006, 21:01

@titi: jigniri ca la stana voastra din ghencea.

hingherule, a strans capsunari, si nu erau 20 000. nu te lua dupa protv. aia veneau si daca juca juventus colentina cu real, n-au venit ptr steaua

duronash  •  5 decembrie 2006, 21:01

Iskander nici dinamo nu mai e echipa de la inceput, se cuoaste ca e pe 2 fronturi si o sa va fie din ce in ce mai greu. nu stiu cum se face ca mereu conduceti detasat si apoi pierdeti titlul. doamne ajuta! campionatul nu e inca jucat!

jollyroger62  •  5 decembrie 2006, 21:01

DOAR O CONSTATARE

Indiferent de ziua saptamanii, subiect ori autor, invariabil toate comentariile se reduc la un vesnic razboi Steaua-Dinamo-Rapid…..

Cam asta…..

Inca un articol bun, la obiect si cu „pana”, bravo Catalin!

Balauru  •  5 decembrie 2006, 21:01

sa bati pe Nova Gorica si pe Standard Liege nu este o performanta si nu stiu de ce nu este clar acest lucru

red_dog  •  5 decembrie 2006, 21:02

SUNTEM NR.1
DINAMO O SA OBOSEASCA IN EUROPA, si atunci STEAUA ii va ajunge pe fraieri si o sa ia campionatul.

ai inhalat prea mult aurolac in dimineata asta, fraiere!

Steaua a ajuns in Liga jucand cu looseri ca Standard Liège. Asta vad ca nu mai zice nimeni. Magica Bafta!

totyo  •  5 decembrie 2006, 21:02

NU VA MAI JIGNITI !!!!!!
NU MERITA CAINII REPLICI
LASTII SA LATRE LA LUNA

HINGHERU  •  5 decembrie 2006, 21:02

auzi ce comparatie ca au batut anul trecut o echipa care anul asta a batut-o pe finalista ucl deci rezulta ca ei castiga ucl nu?nu te doare capu?

Iskander  •  5 decembrie 2006, 21:04

pai cine jigneste,nu stelistii?

HINGHERU  •  5 decembrie 2006, 21:04

da de ce cand a jucat nationala au fost doar 2000?logic trebuiau sa fie mult mai multi

Comentează