Dinamo învaţă de la Steaua

Lecţia de la Londra doare. Şi durerea poartă numele lui Vranjkovici. Se pregătesc Emeghara sau Bălace. Dinamo şi-a luat papara şi a înţeles mesajul. La nivel înalt nu ai nici o şansă dacă nu creşti lotul pînă la dimensiuni care pot părea exagerate. În Champions League, valoarea nu este un lux, iar cantitatea e dictată de debitul meciurilor, unul nemaiîntîlnit pînă acum.

luni, 18 decembrie 2006, 6:42

Lecţia de la Londra doare. Şi durerea poartă numele lui Vranjkovici. Se pregătesc Emeghara sau Bălace. Dinamo şi-a luat papara şi a înţeles mesajul. La nivel înalt nu ai nici o şansă dacă nu creşti lotul pînă la dimensiuni care pot părea exagerate. În Champions League, valoarea nu este un lux, iar cantitatea e dictată de debitul meciurilor, unul nemaiîntîlnit pînă acum.

Steaua a plătit locul din Ligă în 2006 prin titlul de campioană pe 2007, pe care ea însăşi admite că l-a scăpat. Dinamo nu vrea să repete experienţa rivalilor. Am început, iată, să învăţăm şi din succese, nu doar din eşecuri.

După articolul de ieri, am avut o lungă discuţie, în contradictoriu pe destule puncte, dar civilizată, cu Gigi Becali. Mai mulţi cititori s-au declarat neîncrezători că se poate conversa raţional cu Becali sau au atribuit gestul unei retractilităţi. Nu! Nu dau înapoi, însă cred că sînt dator să dialoghez cu cei pe care-i critic. Ceilalţi nu sună niciodată. Nu că aş lăuda prea des…

Istoricul, deputatul şi rubricantul Gazetei, Adrian Cioroianu, a asemuit ieri, la Realitatea TV, tulburările din Parlament cu cele dintr-o tribună de fotbal. Se impune o completare: dacă pe stadion se întîmplă aşa ceva, arbitrul opreşte meciul şi scandalagiii sînt evacuaţi de jandarmi cu tunuri cu apă şi gaze lacrimogene. Şi de această dată, fotbalul a luat-o înaintea politicii.

Comentarii (908)Adaugă comentariu

SUPER DINAMOVISTA  •  19 decembrie 2006, 11:10

Elle

totusi as vrea sa mai si vizitez cate ceva.

elle  •  19 decembrie 2006, 11:11

eu chiar vreau sa plece ganea!!
face prea mult scandal…nu imi place stresul!

Dinny  •  19 decembrie 2006, 11:11

@elle
si ptr caracterul tau…VRETICAL…esti scuzata !!

elle  •  19 decembrie 2006, 11:13

SUPER DINAMOVISTA Says:

December 19th, 2006 at 11:10 am
Elle

totusi as vrea sa mai si vizitez cate ceva.
ai tot timpul din lume sa vizitezi!!!!

Dinny  •  19 decembrie 2006, 11:13

@Super D
Sa fii iubita….si pe Valea Prahovei si pe Maracana……si pe masa din bucatarie….ca da-l dreaq de cutremur…..nu s-o simti pan-aici !!!

elle  •  19 decembrie 2006, 11:15

Dinny Says:

December 19th, 2006 at 11:13 am
@Super D
Sa fii iubita….si pe Valea Prahovei si pe Maracana……si pe masa din bucatarie….ca da-l dreaq de cutremur…..nu s-o simti pan-aici !!!

asta spuneam si eu!!!!!!

SUPER DINAMOVISTA  •  19 decembrie 2006, 11:15

Sa plece ganea.putem si fara el.daca dinamo a stat in ganea atunci e de rau.eu nu cred.

SUPER DINAMOVISTA  •  19 decembrie 2006, 11:15

Dinny

spiritual ca-ntotdeauna.

tony_big_fan  •  19 decembrie 2006, 11:17

Una e daca reusesti „un dribling si o preluare mai buna” la mijlocul terenului si alta e sa reusesti acest lucru la vreo 20-30 m de poarta si prin lucrul asta sa reusesti sa creezi o situatie buna de gol nu de alta dar altcumva sunt intrarile adversarilor cand ai mingea la mijlocul terenului sau daca ai mingea in pozitie de atac in care ameninti poarta. Am spus la meciurile cu jiul sau craiova am vazut numai fazele de poarta fata de meciurile cu rapid si dinamo in care Vrankovici n-a parut un jucator care sa faca diferenta in terenul advers.

SUPER DINAMOVISTA  •  19 decembrie 2006, 11:17

Stefan Banica:cel mai bun.

elle  •  19 decembrie 2006, 11:18

ganea are ifose de domnisoara

Cornel Dinu!!!!  •  19 decembrie 2006, 11:18

Ceea ce discutati voi aici(cainii) se poate vorbii pe msg,skipe,etc.Chiar crezi ca intereseaza pe cineva de cand nu ti-ai vazut barbatul?Sau este o informatie cu …talc?!
Nu am vazut decat un mesaj ceva mai bun(mujotutun)si unul in care se spune adevarul(Dinny-cel cu postarea).
In rest mai mult ….transpiratie decat…..inspiratie!!!!

elle  •  19 decembrie 2006, 11:19

tony_big_fan Says:
acelasi lucru spun si eu de portarul ala brazilian al vostru!!

am vazut niste faze cu el!!!! carlos e mic copil!!

Adeyan  •  19 decembrie 2006, 11:20

Ce mai faceti frumoaselor ? Elle si Super Dinamovista nu am mai conversat de mult . Lasa-l in cotul meu pe boul de Ganea . Din cauza lui era sa se strice atmosfera la Dinamo . Are dreptate Rednic : ” sa plece ca vine altul in locul lui ” . O sa o ia in barba prostul cu excrocul de Copos . O sa-si merite soarta ca a muscat mana lui Rednic cand i-a relansat idiotului cariera . O sa vedeti ca o sa iasa boul la pensie mai repede decat visa .

SUPER DINAMOVISTA  •  19 decembrie 2006, 11:21

Adeyan

te salut si cred ca ai dreptate cu ganea si copos.

genial american  •  19 decembrie 2006, 11:21

@ super di…

Este a doua zi consecutiva cand nu ma bagi in seama. NU-i nimic, apari tu p’acilea!

Dinny  •  19 decembrie 2006, 11:22

Ganea a fost valoros,nu numai prin ceace a facut in teren…..ci si pentru ceace a facut la antrenamente,in vestiar si prin prezenta pe banca de rezerve…..CHIAR DACA EL NICI NU STIA SI NU STIE ACEST LUCRU….
El era TIGRUL (tot un fel de pisica…ceva mai marisoara…)ce se arata haitei de Dingo(tat niste caini si ei…)….mentinandu-i in forma !!
Mi-a iesit ?!

Stefan Ciobanu  •  19 decembrie 2006, 11:23

Inca nu s-au prins copiii astia cum sta treaba. Dupa ce a castigat 2 sezoane consecutiv Steaua….va asigur ca e randul lui Dinamo….si o data al 10 ani mai pupa si Rapidu. Nu va mai agitati ca asta e viata…fotbalu nu se joaca numai pe teren….
Lasati eternele contre ca oricum noi ca suporteri suntem neputinciosi

Adeyan  •  19 decembrie 2006, 11:23

Pai vrea desteptul de Ganea C.L. cu Rapid , nu vede ce transferuri a facut CFR-ul , nu prinde nici Steaua , nici Rapid locul 2 , Rapid daca merge in UEFA sa zica merci .

elle  •  19 decembrie 2006, 11:23

Adeyan

Buna!!!
ai dreptate..daca nu joaca bine sau se accidenteaza il arunca copos ca pe o masea stricata!!!

SUPER DINAMOVISTA  •  19 decembrie 2006, 11:23

genial

am intrebat de toti fratii dinamovisti.sau tu nu mai esti?

elle  •  19 decembrie 2006, 11:24

Dinny Says:
ESTI MAESTRU!!!

genial american  •  19 decembrie 2006, 11:25

@ super di…

la 1:25 dimineata e mai greu putin!

tony_big_fan  •  19 decembrie 2006, 11:25

@elle – Ok si care-i legatura ? Am spus eu ca Andrey ala ar fi un mare portar ? Deocamdata la Steaua daca Cernea isi imbunatateste degajarile suntem acoperiti iar Andrey sa fie rezerva.

elle  •  19 decembrie 2006, 11:27

celor care au plecat de la noi in stilul asta…au facut o laie!!!!

elle  •  19 decembrie 2006, 11:28

nu are logica ce am scris ..scuze !din viteza

Dinny  •  19 decembrie 2006, 11:29

Bai fratilor !
Eu am jucat varf si…la urma….mezza-punta…(pe atunci nu stiam asta…ca monsieur Jourdain si proza…)….si va zic :Reusite….gen Ganea ca cele cu Poly Tim.(golul de 2-1) si National…..SE VAD RARISIM !!!!

SUPER DINAMOVISTA  •  19 decembrie 2006, 11:30

genial

nu ti-e somn?

genial american  •  19 decembrie 2006, 11:32

@ super di…

E aproape timpul sa merg langa sotie.

SUPER DINAMOVISTA  •  19 decembrie 2006, 11:33

genial
bine faci

gabiM  •  19 decembrie 2006, 11:33

„tulburările din Parlament cu cele dintr-o tribună de fotbal”

Domnule Catalin Tolontan, vad ca va trage atza din ce in ce mai mult spre politica in ultimul timp…sa inteleg ca v-ati gresit vocatia? sau este doar o ratacire provizorie-trecatoare din lipsa de subiecte sportive la sfarsit de an…

Cu respect,
GabiM

Dinny  •  19 decembrie 2006, 11:33

@Elle
Maestre….
…..vorba asta scurta,
………e ca gadilatura porcului pe burta…..
Arghezi !
@Super D
Ti-a placut de ….Ms Jourdain !!!

SUPER DINAMOVISTA  •  19 decembrie 2006, 11:34

sotia tine cu dinamo?

genial american  •  19 decembrie 2006, 11:34

@ dinny

Are 2 copii mici, e in foame de bani, isi revine el. Daca nu, asta e, tu nu vezi, toti i-au facut pe plac!

elle  •  19 decembrie 2006, 11:35

tony_big_fan Says:

December 19th, 2006 at 11:25 am
@elle – Ok si care-i legatura ? Am spus eu ca Andrey ala ar fi un mare portar ? Deocamdata la Steaua daca Cernea isi imbunatateste degajarile suntem acoperiti iar Andrey sa fie rezerva.

pai asta spuneam si eu !!! care e legatura???
nu inteleg de ce mori tu de grija lui Vranjkovici!!!

Almanahe  •  19 decembrie 2006, 11:36

# Dinny Says:
December 19th, 2006 at 11:10 am

CE treaba de rahat…ptr. NIculae…la ultima clasata din Germania….si ce fite facea….
Cred ca este cam pe topogan !!!
@almanahe
Imi aduci aminte de Fedayn…..parca aveti sarma ghimpata pe lemba….railor….Auzi Manasia…Care Manasia? DE sus sau …din vale ?!?

una e manasia 😀

Dinny  •  19 decembrie 2006, 11:37

Lasati-i domnilor sa vrb.si despre politica ….
Noi traim in alta lume ?
Nu ne intereseaza? Vreti sa mai cumparati sau sa cititi si alt ziar,ca sa fiti „actualizati”….E pauza ….si deci e loc si de miscari…stanga/dreapta….fie fuori strada, fie…doctrinar-politice…

elle  •  19 decembrie 2006, 11:38

Almanahe
una e manasia

aia de langa urziceni!!!

genial american  •  19 decembrie 2006, 11:39

@ super di…

Nu numai sotia. Fiica-mea Diana are 8 ani; REFUZA sa joace fotbal daca nu este imbracata in echipamentul lui Dinamo si cu numele ei pe tricou # 29!!!! De MM a zis intr-o romana cu accent american: „tati, nenea ala’i crazy! se vede dupa ochi!”

Almanahe  •  19 decembrie 2006, 11:40

Toyota detroneaza GM in topul mondial
Opinia publica se asteapta ca, in 2007, Toyota sa produca mai multe automobile decit General Motors, devenind cel mai mare producator de autovehicule din lume.

cea mai tare stire a zilei… dupa parerea mea

Adeyan  •  19 decembrie 2006, 11:40

Sorry mai Dinny , dar Ganea nu facea altceva decat sa dea mingea in poarta , restul faceau jocul atat. La Urziceni ca nu a facut faza defensiva am pierdut un punct . In Europa nu a dat nici un gol , iar in campionat a dat 14 dar a si ratat cat cuprinde . La Rapid sa vad unde isi face loc intre Moldovan , Zicu , Buga , Burdujan si Griffits . Cred ca baiatul asta nu are creier , are numai gura mare .

tony_big_fan  •  19 decembrie 2006, 11:40

Fotbalul de azi se joaca pe viteza de demarcare si de pase prin care sa destabilizezi apararea adversa si astfel conteaza sa ai la mijloc si atac jucatori rapizi fata de jucatori de genul de jucatori: Zidane, Hagi …. care singuri sa destabilizeze intreaga aparare acuma bineinteles daca reusesti sa combini cele 2 tipuri de jucatori atunci ai o superechipa gen Lyon care il are pe Juninho (jucatorul cerebral al echipei) sustinut de Fred,Cris,Malouda,Reveillere,Abigail …. (jucatorii care pot da pase bune dintr-o singura atingere a balonului).

Dinny  •  19 decembrie 2006, 11:40

….fie si cu „m…mic ” !!!…tot nu este clonabila…..
Si mai ziceai ca esti bolnav !…..

genial american  •  19 decembrie 2006, 11:42

@ alma…

Aici toata lumea se mira de ce nu s-a intamplat in 2006!

SUPER DINAMOVISTA  •  19 decembrie 2006, 11:43

genial

isteata fetita.sa-ti traiasca,sa fie sanatoasa

Almanahe  •  19 decembrie 2006, 11:44

# genial american Says:
December 19th, 2006 at 11:42 am

@ alma…

Aici toata lumea se mira de ce nu s-a intamplat in 2006!

s-a intamplat… dar s-a dat spaga de catre cei de la GM sa nu se publice 😀

tony_big_fan  •  19 decembrie 2006, 11:44

@elle – nu mor de ciuda lui … asa cum scriam despre Vrankojici acelasi lucrul acum cateva sapt. nu vad de ce nu pot sa-mi sustin aceiasi parere si acum. Acuma ca nu va convine voua ce scriu eu e altceva dar au fost destule cazuri in care presa a facut din te miri cine un mare jucator

genial american  •  19 decembrie 2006, 11:45

@ super di…

Merci mult! Are o ambitie si o vointa de speriat!

Dinny  •  19 decembrie 2006, 11:46

@Adeyan
Ai auzit de unii,ca:Uwe Seller.Gerd Muller ???
Ce golgeteri….si cum aratau?????….cum jucau?????…ORIBILI !!!
Dar faceau treaba sta….”SIMPLA”….dadeau goluri!!!!
Gresesti….Ganea face mult mai multe in teren….si nu rateaza cum zici tu…cu asta se ocupa N&D(pe langa golurile care le dau…)
N-AS VREA SA AJUNGETI LA VRB MEA SI SA-L REGRETATI PE GANEA !!!!
Si sa auzi atunci ce va scanda tribuna !!!!GHICITI CE ?????

genial american  •  19 decembrie 2006, 11:46

@ alma….

Auzisem si eu un rumor…Cred ca au dat Toyote, altfel o publicau aia!!!!

Comentează