Transferat la Bologna

Ieri am lansat pe tolo.ro o primă frază dintr-un articol, pe care apoi l-am continuat împreună cu cititorii, alegînd idei şi fraze succesive ale acestor. Iată forma de după redactarea finală.

miercuri, 10 ianuarie 2007, 8:51

Ieri am lansat pe tolo.ro o primă frază dintr-un articol, pe care apoi l-am continuat împreună cu cititorii, alegînd idei şi fraze succesive ale acestor. Iată forma de după redactarea finală.

Ceasul rău sau genunchiul slab? Un teribil ghinionist sau un jucător casabil? Brazilianul Andrey a intrat în fotbalul românesc printr-un zîmbet larg şi, 10 minute mai tîrziu, a plecat accidentat spre Bologna, însoţit de un rictus şi de un milion de întrebări.

Şefii Stelei l-au asigurat că oricum îi vor parafa contractul, dar s-ar putea să fie mai uşor să semneze în clinica doctorului Nanni, ar putea zice maliţioşii, amintind că bucureştenii au rezervat deja o cameră acolo.

Ca victimă colaterală, MM a tresărit la fel de puternic precum impresarul fotbalistului în momentul accidentării. Pentru că abia atunci s-a aflat în România că brazilianul a stat aproape doi ani pe tuşă, 2004 şi 2005, pentru o accidentare la piciorul care a cedat şi acum. Pe de altă parte, răspunde MM, el l-a transferat după un an, 2006, foarte bun, în care a apărat peste 50 de meciuri.

Beneficiarul involuntar al întîmplării este Cernea. Mantaua de vreme rea a ajuns sacoul de gală. Norocul îl iubeşte pe Cernea şi nu vrea să-i pună în pericol postul de titular. Pînă la meciul cu FC Sevilla mai e o lună şi Cernea pare a-şi fi rezervat locul în poartă. Asta, cu o expresie cinică, mai ales dacă mama sa îşi va păstra locul în corul bisericii.

Nu există limită a hazului dureros în accidentările fotbaliştilor. Fostul portar al Argentinei, Pumpido, şi-a rupt degetul după ce şi l-a prins în plasă. Canizares a păţit-o la duş, iar Chivu pe cînd cobora nişte scări – varianta neoficială e şi mai picantă.

Andrey e ultimul cotizant al destinului în piesa suspiciunii generalizate: a fost accidentat, s-a accidentat pe drum sau, pur şi simplu, s-a lovit la antrenament? Nu ştie nici măcar Gigi Becali! Bisericile nu ajung. E nevoie şi de spitale.

Au contribuit Tolo, Sorin_777, Danut, Razvan Prepelita, Woland, Un Gog, Adrian Enache, Craca_Giulesti, Horatiu Cioara, Darie, Mishoo, Gabi Koreanu, Jokeru (îi aparţine titlul)

Comentarii (78)Adaugă comentariu

mihaita Bo$$  •  10 ianuarie 2007, 9:00

bah carnatilor puneti rezumatul la liverpool cu arsenal 3-6 ca va tai… apropo despre ce e vorba in comentariu lu tolo ??? faceti-mi rezumatul va rog ca mi-e lene sa-l citesc…
P.S.: Felicitari lui Tolontan pt articol… foarte bun si profesionist 😉

Gabytza  •  10 ianuarie 2007, 9:01

bah bgatzi rezumatu la liverpool arsenal 3-6 ca numa intru pe gsp si e marfa comentariul lu tolo tot aleash!!!!!

Chilotzel  •  10 ianuarie 2007, 9:19

De accidentarea la ligamente se stie de mult in Romania.

Chilotzel  •  10 ianuarie 2007, 9:20

Nu mai comentatzi de valoare unui jucator pe care nu l-atzi vazut nici macar 15 min intr-un joc

tiganii lui JJ  •  10 ianuarie 2007, 9:28

alta cacialma a lui mm, ma intreb cit a luat pe sub mina din banii lui JJ la transfer… ca un brazilian ca andrej ar plati sa ajunga sa joace in europa, chiar daca tara aia se numeste romania…
JJ, ia un sfat de la mine, javra de mm te face JJ, atentie la buzunar… nu-ti mai ramine pentru calici si puscariasi…

Mihai  •  10 ianuarie 2007, 9:46

nu are nici o legatura cu subiectul, insa am ceva de zis si nu am chef sa astept pana apare un moment potrivit.

pe scurt, mesajul meu se adreseaza celor de la gsp si nu cititorilor: datorita minciunilor si magariilor pe care le spuneti despre rapid, datorita sustinerii clanului becali (ma refer la giovanni nu la jiji) si a intereselor sale in fotbal si datorita modului incorect in care tratati rapidul in general, pentru ca sunteti foarte multi stelisti, cativa dinamovisti si nici un rapidist, si pentru ca sunteti atat de neprofesionisti incat asta se vede, chiar daca asta nu inseamna mare lucru pentru voi, va anunt ca incepand de azi ati pierdut un cititor. De azi inainte nu voi mai cumpara ziarul si nici nu voi mai accesa pagina de web a gsp.

va doresc succes si va spun adio.

Un cititor.

mujotutun  •  10 ianuarie 2007, 9:49

Sa mor io daca @tiganii lui JJ n-are dreptate! Da’ meme asta n-a auzit si el de non bis in idem? Ramai perplex ca Gelu Voican Voiculescu (Oswald?).
Nota: Oswald (iepurasul) este amicul lui Felix (cotoiul).

adrinu  •  10 ianuarie 2007, 10:00

„Pe zi ce trece se dezvaluie noi dedesubturi ale transferului lui Andrey Nazario la Steaua. 80% din suma de 500.000 de euro platita de clubul ros-albastru pentru Nazario ii revine chiar jucatorului! Un smenar! ”

E adevarata stirea difuzata de onlinesports??
Daca se poate sa ne lamuriti

dugarry  •  10 ianuarie 2007, 10:05

Excelent articol, astept si pe viitor asemenea provocari. Sunt dezgustat de injuraturile, jignirile si certurile de pe forumurile si blogurile din Romania. Unde este inteligenta proverbiala a poporului roman? Chiar nu ne putem abtine de la asemenea refulari abjecte?! Poate domnul Tolontan s-a gandit si la acest aspect si este de apreciat ca ia in considerare parerile cititorilor. Ma gandesc ca acum 17-18 ani nici nu visam ca ideile oamenilor de rand ar putea aparea in vreun ziar, publicatie, radio, tv. Unii au uitat altii nici nu au trait acele vremuri.

cosmin  •  10 ianuarie 2007, 10:06

Eu cred ca:
– Andrey a venit sanatos in Romania. Se poate intampla oricui sa se accidenteze la antrenament. Nu cred ca trebuie exemple. Din lipsa de spatiu.
– Daca Steaua semneaza cu el, asa cum au declarat toti conducatorii, atunci e bine. Steaua … cred eu … a dovedit de multe ori ca are caracter. Fata de altii de la noi. Asta nu inseamna ca intotdeauna.
– Cernea ramane un titular in continuare, asa cum a fost si pana in momentul in care a venit Andrey. Deci nimic nou. Si nimic gresit.
– Nu cred in alte conspiratii vis-a-vis de comisioane, si alte alea.

Ii urez insanatosire grabnica si parade excelente.

grasu 76  •  10 ianuarie 2007, 10:23

adrinu : cred ca 500 000 euro este numai suma platita clubului, adica 20%, asta inseamna ca Andrey valoreaza, cform calculului, vreo 2,5 milioane de euro.

am inteles ca sao paulo l-a dorit, iar el a preferat sa vina la steaua, pt ca si-a dat cuvantul( sursa prosport)

daca e adevarat, atunci Andrey are caracter si gigi a facut bine ca a semnat in aceleasi conditii….nu ar fi deloc surprinzator sa vedem peste vreo 2-3 luni in Andrey portarul pe care il cauta steaua de atat timp.

eu unul am incredere

cosmin  •  10 ianuarie 2007, 10:26

eu am auzit dimineata la protv ca era dorit de Aalkmar.
si a semnat cu steaua pt ca si-a dat cuvantul.
in fine …. cert e ca steaua cred eu ca a facut bine ca semneaza oricum cu el.

ion stefan  •  10 ianuarie 2007, 10:26

Gigi, atentie mare, mm te bface cum la facut si pe stan la galati!
e un caracter infect ! Un stelist adevarat ca mine tre’ sa-ti spuna ca cel mai prost transfer la steaua e mm !
despre nazario……ce dracu’ sa mai zici dupa ce asta are 80% din banii de transfer…..poate baiatu’vrea banii fara sa joace!
sau gigi ia intreba-l pe mm…Din cei 80% cu cat a ramas andrey, si cati sunt la cuplul oli mm?

Moise Vlad  •  10 ianuarie 2007, 10:30

Asteptam articole si in colaborare cu rapidisti.

Un Stelist  •  10 ianuarie 2007, 10:31

Ce o fi asa de important portarul asta ?Practic nu a auzit nimeni de el si voi puneti 30 de linkuri pe pagina pe zi despre asta .Stelistilor!!

Arhi  •  10 ianuarie 2007, 10:35

Mie mi se pare putin nelalocul ei actiunea lui MM. Totusi, e o lume dura, iar afacerile sunt afaceri. Dai o caciula de bani pe un jucator cu probleme de sanatate, care e gata accidentat?

Nu e o actiune care sa fie sustinuta de un presedinte executiv care sa aiba grija de banii clubului. Seamana mai mult a manarie ieftina. Nu vreau sa acuz pe nimeni, dar totusi, miroase rau de tot.

Nu stiu de ce, dar am impresia ca astia imi distrug Steaua.

MM, TACEREA TA IMI SPUNE MULTE!

Demostene Botez  •  10 ianuarie 2007, 10:39

„1. Esti cel mai tare.
2. Esti super cool
3. Ai gipan cum n-are nime
4. Fara tine ce ne-am face?
5. Bengosule ”

Asa probabil am eliminat toate posturile infantile care au fost si o sa urmeze.
Domnule Tolo,

Presa intotdeauna a stiut ce au vrut unii oameni. Dvs. acum v-ati legat de niste speculatii si le transformati in atacuri la persoane.

Xulescu  •  10 ianuarie 2007, 10:41

Tolo, acum ce vrei? Sa comentam ce-am scris noi?

Xulescu  •  10 ianuarie 2007, 10:43

Tolo, azi unde-l transferati pe Dica :roll:?

IstinStelistu  •  10 ianuarie 2007, 10:48

pai…nu e clar ca s’a facut si o vizita medicala amanuntzita si a trecut cu bine?? cica era sanatos tun! Se mai intampla sa ai ghinion chiar din prima zi sau primele minute dar dezamagirea e mai mare cu cat e mai lunga durata absentei…ai nevoie de mult ghinion sa patesti asa ceva …fix asa am avut si eu la examenul de italiana stiu foarte bine si nam luat numa 5 INEXPLICABIL!!!! ghinionul te urmareste daca e sa fie asa

am cateva cuvinte pentru portarul meu favorit : ANIMO ANDREY !!! o sa te faci bine cat mai curand si vei deveni cel mai bun portar dn romania iar eu fanul tau nr 1 !!!!!!! …. astept sa puna si in revista oficiala un poster cu el chiar daca inca nu a jucat 🙂 !!!!!

liviu  •  10 ianuarie 2007, 10:50

Dupa 1-4 cu Lyon, sau cat o fi fost, Sport Total scria „Un fleac, ne-au ciuruit”, celebra replica din celebrul film al lui Sergiu Nicolaescu. Cititi ce scrie gsp-ul de azi pe prima pagina. Pe langa ca cei de la spt au folosit expresia exacta, iar voi …. Sunteti deplorabili… N-am mai dat bani la chiosc pe gazeta de ani de zile, site-ul il accesez inca, dar voi incerca sa nu o mai fac. Vai de capul vostru…..

Xulescu  •  10 ianuarie 2007, 10:54

liviu, titlul e genial, ironic. Ce nu-ti convine?

elle  •  10 ianuarie 2007, 10:54

chiar ati ramas fara subiecte!!!
ce sa comentam 2 zile de unu care s-a antrenat 10 min si s-a accidentat??????

Xulescu  •  10 ianuarie 2007, 11:03

Saru’ mana elle

Xulescu  •  10 ianuarie 2007, 11:04

Cica Andrey a plans non stop. Dar ce-o plange MM. Poate-l transfera GG la o stana in Venezuela sa mulga berbecii.

Xulescu  •  10 ianuarie 2007, 11:09

„Presa spaniolă a părăsit conferinţa de presă a Realului, protestînd la decizia inopinată a lui Capello de a ţine deschis antrenamentul doar 15 minute.”
PITZI citesti GSP ?

Xulescu  •  10 ianuarie 2007, 11:09

Shi pt. cei care nu cred ca e posibil sa mituiesti un arbitru in CL:

„A fost blat”
După aproape 25 de ani, neamţul Briegel a recunoscut că Germania s-a înţeles cu Austria pentru a elimina Algeria la CM ’82.

elle  •  10 ianuarie 2007, 11:14

Xulescu Says:

January 10th, 2007 at 11:09 am
“Presa spaniolă a părăsit conferinţa de presă a Realului, protestînd la decizia inopinată a lui Capello de a ţine deschis antrenamentul doar 15 minute.”
PITZI citesti GSP ?

nu …citeste doar cartile de joc…

mujotutun  •  10 ianuarie 2007, 11:14

A plans tot timpul Andrey, asa se zice, dar unde? La carciuma! Mersi, cunosc destui care plang la betie! Bine ca nu scoate cutitul!

mujotutun  •  10 ianuarie 2007, 11:16

Cat despre chestia cu caracterul – si mutualitatea: a se slabi!

mujotutun  •  10 ianuarie 2007, 11:19

„A plîns non-stop”
„Brazilianul Andrey nu a dormit nici un minut noaptea trecută, revenindu-şi din depresie doar după ce a aflat că Gigi Becali îl va cumpăra oricum.”

Sau nebunul umor involuntar al lui Dan Udrea, un gesepist la curtea baciului Becali.
Asta-mi aminteste de finalul din „Some Like It Hot”.

Xulescu  •  10 ianuarie 2007, 11:19

GSP-ule, cu cat a batut Arsenal 6-3 sau 6-4? In titlu e 6-3 in articol 6-4. Ma duc sa dau un search ca voi inca va tineti de Sf Ion

Xulescu  •  10 ianuarie 2007, 11:20

mujotutun, dar daca asta nu arata ca Tony Curtis o sa vomitam.

Dinny  •  10 ianuarie 2007, 11:40

Salut ..xulescu,mujotutun si pupescovici ptr…elle !

Dinny  •  10 ianuarie 2007, 11:43

Daca la Dinamo se vorbea(cu patos..)despre transferurile bommba….iata ca la Steaua una chiar a explodat.dar este tratata lacrimogen…melodramatic….NUMAI CA BOMBA..RAMANE BOMBA…SI CONTINUA SA FASAIE….
….Si-nca una:….Ganea ..CEL MAI MARE TRANSFER….
…asta vara a trecut aproape neobservat….
TRAIASCA INTERESUL SUBALTERN AL GSP !!!

florin  •  10 ianuarie 2007, 11:47

si uite asa ti-ai facut articolul; propun ca si colegii tai sa isi faca blog, cu totii, iar cititorii sa va faca articolele. ca sa justificati salariile, voi propuneti doar tema; a’propos, ce blog ziceai ca are portarul de la intrare??

elle  •  10 ianuarie 2007, 11:52

Dinny Says:

January 10th, 2007 at 11:40 am
Salut ..xulescu,mujotutun si pupescovici ptr…elle !

POATE IMI TRADUCI SI MIE , CA NU INTELEG!!!!!!!!!

rapidu4ever  •  10 ianuarie 2007, 11:54

sa traiesti si tu,Dinny:D

Xulescu  •  10 ianuarie 2007, 11:54

Salut Dinny. Astazi nu se face mishto. Mishto-ul a fost in week-end. Deh, Sf Ion, aghezmuiala. Bunii shi frumoshii redactori cu ochii pe rating. Adevarul e ca nu visa Geambashu atatea posturi. A luat injuraturi cat pt toata viatza.

Xulescu  •  10 ianuarie 2007, 11:55

Adik pupaturi elle. E jargon.

Xulescu  •  10 ianuarie 2007, 11:55

Sa traiesti 4ever

Thanatos  •  10 ianuarie 2007, 11:59

@ sal la toti dinamovistii de pe blog ( nu va mai enumar pe fiecare in parte ca sunteti o groaza )

de ce sa fim fratilor off topic cand avem sub de comentat asa de gras???

Omu a plans toata noaptea ?? nu va atinge la inima asa putin?? nesimtitori mai sunteti.. ce sa gandit omu?? Mmmmm..hac..mamm..daca nu ma mai cumpara Jiji..io ce ma fac??? vin inapoi in Brazilia?? asa cu coada intre picioare?? Va dati seama ca isi taie venele daca comite o gafa precum Carlos..Sau iar a mancat kkt Mimi ..in alta ordine de idei mai se isca o intrebare?? de unde stie Mimi ca a plans toata noaptea..a stat langa el??? may ..se intampla lucruri dubioase tare la stana..

CriSS  •  10 ianuarie 2007, 12:01

„[…]Nu ştie nici măcar Gigi Becali! Bisericile nu ajung. E nevoie şi de spitale.”

esti dus tolontane…da ce-ai vrea sa-ti faca si tie vreo vila nu?
lasa-ne cu atrticolele tale marete… si cu ideeile tale geniale…
GSP a devenit de-a dreptul penibila…

elle  •  10 ianuarie 2007, 12:05

Xulescu Says:

January 10th, 2007 at 11:55 am
Adik pupaturi elle. E jargon!
ma gandeam eu ca asta trebuie sa fie…

steaua86  •  10 ianuarie 2007, 12:17

ba pis pe tine tolontane

Dinny  •  10 ianuarie 2007, 12:25

elle-ice
Pai din partea lui nashu mare….numai de bine..scumpete….
Sper ca te-am mai bagt odata la banuieli…cu ..elle-ice…hahaha….

Dinny  •  10 ianuarie 2007, 12:26

la geambasu..mujotutun da recital !…

Dinny  •  10 ianuarie 2007, 12:27

thanatos..
…nashul Iancu cred ca stie mai multe..despre cum si-au petrecut cei doi,noaptea !

Media lui Comanescu » Marchetingu lu Jiji şi Mitică, Antena 2 a lui Voiculescu şi AppleTV-ul lui Jobs  •  10 ianuarie 2007, 12:41

[…] Pe dinăuntru Poll despre marketingul cluburilor de fotbal din România, la Gusti Roman. Există aşa ceva? Ca un ageamiu în materie de fotbal ce sunt, eu credeam că exista numai Jiji şi Mitică. Tolontan a anunţat ieri că schimbarea de nume a “Averii” în “Click” se întâmplă pe la începutul lui februarie. Pe GSP.ro găsiţi rezultatul experimentului lansat ieri de Tolontan pe blogul propriu, articolul scris împreună cu cititorii, despre care Brăduţ Ulmanu observa că e jurnalism Wiki, fără soft Wiki. La Jurnalismonline.ro/Ulmanu plouă de altfel cu ştiri: EMI Deutschland (ARBOmedia) a achiziţionat 51 % din “Monitorul de Sibiu” şi “Monitorul de Cluj”, The Money Channel caută redactori (în ideea că cine caută redactori găseşte public), Antena 2 intră în emisie în martie (promisiune Voiculescu, de altele acesta nu s-a ţinut), plus nişte zvonuri despre achiziţia EVZ de acelaşi Voiculescu, pe care n-am să le preiau, că ştirea e după mine că există în continuare zvonuri. În chestiunea Antenei 2, propun un joc de cuvinte totalmente idiot: “Antena 2 ş-un sfert”, cu trimitere la colaborările lui Voiculescu din viaţa anterioară magnatlâcului media şi energetic. Bine, şi de ce îl mai propun, dacă e idiot? Fiindcă precis o să-l propună altcineva, dacă nu-l propun eu, cum s-a întâmplat şi cu televiziunea de business a lui Sîrbu, pe care a lansat-o Vîntu. […]

Adrian Lupu  •  10 ianuarie 2007, 12:44

Raman la ideea ca Steaua „merge” mai bine ca Dinamo – la Dinamo renuntarea la fotbalul de tip Claugol contra restul lumii merge greu, pe cand stelistii, dupa zece antrenori straini au inceput sa inteleaga ce trebuie sa comanzi cand mananci „pe bernabeu” – DAR „SEFII STELISTI” din Stoica si Becali se fac de bacanie ori de cate ori e nevoie;
Sa expui „brazilian in check-in” la stiri si pe urma sa zici ca era mai mult o solutie de perspectiva, asa…ca nu te bazai pe el din prima etapa, ca nu iti era frica sa nu cumva sa traga Danciugol din afara careului pe Ghencea, ca nu numarai zilele pana la meciul cu Ganeagol si Moldogol…asta denota ca NICI STELISTII NU MAI CRED IN CAMPIONAT (asta a aflat Borcea azi din scena asta penibila), dar braveaza. exploatand perfect mediocritatea de fond a „fotbalului romanesc” caruia ii place stilul anilor saizeci, cu Dudu la pomana in careu si Iordanescu simuland stofa de mare fotbalist pe extrema…

Comentează