Inelul care regretă

„Sînge şi grisine” a fost unul dintre titlurile Gazetei de ieri, după moartea Mariei Cioncan. Un titlu forţat, o eroare pe care o regretăm, mai ales că ziarul şi-a cenzurat gesturile legate de această moarte. De pildă, nu am publicat în ediţia tipărită fotografii dure, cu airbagul însîngerat şi cu scaunul pe care a stat Maria.

marți, 23 ianuarie 2007, 8:13

„Sînge şi grisine” a fost unul dintre titlurile Gazetei de ieri, după moartea Mariei Cioncan. Un titlu forţat, o eroare pe care o regretăm, mai ales că ziarul şi-a cenzurat gesturile legate de această moarte. De pildă, nu am publicat în ediţia tipărită fotografii dure, cu airbagul însîngerat şi cu scaunul pe care a stat Maria.

Am preferat să ilustrăm cu inelul atletei, abandonat pe certificatul de deces. Obiectele cărora le vom lipsi, obiectele care ne regretă, cum scrie Paul Guimard în „Bunurile vieţii”, una dintre cărţile sale.

Scriitorul francez are o viziune stranie. După dispariţia cuiva drag, viaţa merge înainte. Semenii se recăsătoresc, antrenează noi atleţi, se îmbată, plîng şi îmbătrînesc. Nu oamenii, ci obiectele suferă cel mai tare după ce ne ducem. Bunurile vieţii. O pereche de pantofi pe care n-o să-i mai încalţe nimeni, un fotoliu pe care numai proprietarul ştia cum să se aşeze, protejîndu-i mînerul şubred, o uşă cu hachiţele ei, o plajă călcată cîndva în vacanţă, un inel.  

Comentarii (77)Adaugă comentariu

bogdanlebu  •  23 ianuarie 2007, 20:18

🙁

Radu Badea  •  23 ianuarie 2007, 20:27

one by one, only the good die young!!!

Darie  •  23 ianuarie 2007, 20:30

Salut Catalin! Greu de spus ceva despre asemenea durere…
Dumnezeu s-o ierte!
Multumesc

Arhi  •  23 ianuarie 2007, 20:30

Regretele sunt putin tardive…si nu cred ca sunt sincere.

Covaliu Lush  •  23 ianuarie 2007, 20:36

dumnezeu sa o ierte!!a fost o campioana..

craca_giulesti  •  23 ianuarie 2007, 20:40

Bine macar ca v-ati dat seama. In astfel de imprejurari tragice este necesara o atentie sporita la cuvinte , nu ca in majoritatea articolelor de zi cu zi. Dumnezeu sa o ierte!

Robygiulesti  •  23 ianuarie 2007, 20:44

Mi`e greu sa spun ceva…eram la Sala Sporturilor din Deva la Romania-Letonia cand am auzit aceasta veste socanta,eram vesel,iar dintr`o data mi`a trecut cheful de toate…a murit o mare campioana,insa i`a murit doar trupul,pt ca ea o sa ramana mereu in inimile noastre, a castigat foarte multe curse in viata,insa a pierdut`o pe cea mai importanta,cea cu viata…S`a dus in Rai sa ne vegheze de`acolo,lasandu`ne doar lacrimile…Maria te vom iubi mereu,la fel ca si pe Toni Alexe…Nu va vom uita niciodata,Dumnezeu sa va odihneasca ! :((

LiviuRO  •  23 ianuarie 2007, 20:44

bai tolo, e obisnuinta deja. La o zi dupa titlul „senzational, extraordinar, in direct, exclusiv’ apari tu cu scuzele. Penibil, ca intotdeauna!

florin gornea  •  23 ianuarie 2007, 20:46

de acord -din pacate- cu cele scrise , ar mai fi de investigat daca politistii bulgari chiar au cerut acei 20 euro pentru a face ceva in legatura cu anuntarea echipajului de la salvare si de ce nu s-au platit totusi acei 20 euro in prima faza pentru a se incerca totul in acele conditii ???, nu cred ca in acea situatie disperata mai conta moralitatea atita timp cit se incerca cu orice chip salvarea unui om !

tavy  •  23 ianuarie 2007, 20:48

campioana unei mari iubiri….mandria noastra, a romanilor…nu te v`om uita niciodata Maria…esti unica CAMPIOANA!

CRb  •  23 ianuarie 2007, 20:50

In afara de romanescul „Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca” restul cuvintelor sunt de prisos. De prisos sunt si comparatiile de genul „noi nu am aratat aia ci am preferat aialalta”. Ce mai conteaza? IMPORTANT este faptul ca noi nu ne pretuim adevaratele valori ale tarii, cei care ne fac sa fim mandri ca suntem romani. Una e sa ii comemoram si sa ii pomenim, dar la fel de important e sa ii respectam si sa ii sustinem cat ii avem. R.I.P

cosmin  •  23 ianuarie 2007, 20:56

Deja veniti cu sabloane ieftine, dle Tolontan… ma refer la replica pentru LiviuRO

un producator de grisine  •  23 ianuarie 2007, 20:58

Felicitari domnule Tolontan. Se pare ca patrupedul a scapat cu viata, Stamatoiu plange intr-un colt de redactie, Camelia Voiculescu a revenit printre hartiile ei, iar Tudorache trebuie sa se multumeasca cu umila functie de reporter special. Lumea a citit, multi au vomitat, altii au jurat ca nu isi vor mai cumpara in viata lui grisine, iar tu ti-ai cerut scuze. Dar daca vorbim din carti va intreb si eu ceva… DAR GAURILE?

paul_iulius  •  23 ianuarie 2007, 21:00

imi dau lacrimile de-a-binelea!!ce sa faci !!! asta e!!!mai bine nu-mi aduc aminte!!!!a fost un geniu de om!!!nu m-a impresionat asa tare pana am aflat ca era din judetul meu!!!!imediat am pus suflet si a inceput sa imi placa!!!!dar pacat ca Dumnezeu a chemat-o prea repede in rai!!!!SA SE ODIHNEASCA IN PACE!!!

cineva  •  23 ianuarie 2007, 21:08

Citesc si eu materialul despre care vorbesti. Macabru e cuvant de dulce, iar rostul nu-l vad. Ce m-a surprins insa. In acest moment pe site, articolul care de altfel este prezenatat cu verzale negre de o schioapa se afla intre doua domnisoare care cu greu isi pot tine sanii in palme. E interesant cum dupa tate si chiloti decoltati ne dati si de mancare. Ce? Sange si grisine.

Marius  •  23 ianuarie 2007, 21:17

ziaristii perfecti sunt doar cititorii, la fel cum cei mai buni selectioneri sunt chibitii. omul si-a cerut scuze, era mai bine daca nu o facea? intr-adevar, nefericit ales titlul, dar nici premul Nobel nu se acorda saptamanal. cat despre vecinatatea nefericita cu niste domnisoare indecente, asta e Internetul – pe acelasi raft gasesti Mozart si Cheeky Girls…

DINU Radu  •  23 ianuarie 2007, 21:26

Propun strangerea si acordarea unei(unor) burse MARIA CIONCAN pentru atleti tineri si napastuiti, din tirajele pe o zi sau pe mai multe zile, chiar daca asta ar insemna si un pret mai mare pt cititori.
DUMNEZEU SA O ODIHNEASCA IN PACE!

outisider  •  23 ianuarie 2007, 21:27

dincolo de tragedie, ceea ce mi se pare cel mai penibil este faptul ca Maria a ajuns o vedeta doar dupa ce a murit….niciodata nu a fost in lumina reflectoarelor, chiar mai mult, nu a fost ascultata indiferent ce avea de spus…s-a chinuit in umbra altor nume din atletismul romanesc si era considerata de multe ori o „paria”, chiar de catre acestea….meteoric a avut partea ei de lumina, dupa bronzul de la Atena, dar si de atunci a ramas in amintire mai mult celebra expresie „am trecut de la opinci la pantofi”….cu adevarat, doar felul in care a trecut pe lumea cealalta a scos-o din „anonimatul” la care au condamnat-o toti, inclusiv presa…in rest, sa nu plingi Maria! sa fii mai fericita acolo sus, unde sigur te vei intalni cu Toni…D-zeu sa va odihneasca in pace.

iulian  •  23 ianuarie 2007, 21:29

razvan floarea,inotator Romania: „am pierdut un mare om si o mare sportiva dar trebuie sa continuam sa traim viata asa cum este ea.”
un mod a ne arata recunostinta fata de maria acum cand e prea tarziu ar fi sa facem macar un articol de calitate in fiecare zi despre sportivi care infrunta mult mai multe greutati pentru a ajunge la performanta decat ce mai face sabi ilie, de exemplu.
si un articol pe zi intre „femeile care nu-si pot tine sanii intre maini’ cum bine zicea cineva si tot ar fi ceva.
kestiile de genu’ ce mare a fost maria cioncan, acum cand ea a plecat dintre noi sunt tardive si greu de crezut.
sau declaratiile mai marilor din sport. ei au grija sa se ingrase in loc sa aiba grija de sportivi.
pentru inceput as propune un articol despre razvan florea, un mare campion al inotului de la noi.
e doar un exemplu. sunt multi „luptatori” intre actualii sportivi din romania. bucurati-ne cu povestilor de viata. macar una pe zi, macar una pe saptamana.
sunt curios daca voi primi raspuns la ce-am scris:-?

DINU Radu  •  23 ianuarie 2007, 21:29

Srangerea de fonduri. Alternativa ar fi o revista supliment CAMPIOANA

muculete  •  23 ianuarie 2007, 21:40

Strangerea de fonduri e ok… dar, poate, pentru familia ei amarata (acum si la suflet) careia i-a fost furat sprijinul, sansa, norocul… copilul…

Catalin  •  23 ianuarie 2007, 21:42

de la o vreme s-a alterat si continutul articolelor pe care le publicati. tot mai des se adevereste faptul ca purtand o lupta surda pentru succes (a se citi bani) ciurul devine din ce in ce mai rar si tot felul de neghine scapa. din ce in ce mai des va cereti scuze pentru informatii incomplete si gresite, din ce in ce mai des publicati can-can si din ce in ce mai putin pareti un ziar bun de sport.

mit  •  23 ianuarie 2007, 21:45

MARIA fost un exemplu ptr. toata lumea. intr o tara ieftina in care mai mari nostri se cert pe scaune a plecat un INGER! DE CE NU SA DECRETAT 24 ZI DE DOLIU NATIONAL?

666  •  23 ianuarie 2007, 21:59

DUMNEZEU SA O IERTE…….

bogdan  •  23 ianuarie 2007, 22:15

apropos…cand ati scris voi de ea, nulitatilor? cand alergati dupa mutu, ca sa va meritai bani de la giovani si gheara? cand colindati dupa nulitatea de lobont, ca sa ne spuneti cum a a ajuns el la tribunal cu nefericita aia de a avut incredere in el? cand? unde a fost ponor in ziarul vostru, numit pompos „gazeta sporturilor”? care sporturi? cat sporturi incap la voi in ziar? cati se pricep de acolo la altceva decat la fotbal? si, din nefericire, cati se pricep la fotbal? cel de langa mine spune ca vochin stie fotbal. pe bune? ia spuneti voi, dragilor, pe cine suna vochin numar de numar ca sa isi faca asa zisele analize tactice? mi-e sila de voi…nu mai stiti din ce sa castigati. dar sa stiti ca nu suntem toti fraieri si ca nu toti avem memoria scurta.

catalin_cj  •  23 ianuarie 2007, 22:17

666 pacat de tine ca sti scrie
Dumnezeu sa o odihneasca

bogdan  •  23 ianuarie 2007, 22:17

Ce bine că a murit Ioan Chirilă! I-ar fi fosr ruşine.

cristy g.  •  23 ianuarie 2007, 22:22

hmm…sange si circ…dar oare cui ii place circul asta??? 10x

Gullit  •  23 ianuarie 2007, 22:35

Oameni Buni Terminati Odata!

+++VA INTRECETI IN PROSTII PE SEAMA UNEI TRAGEDII!?!? RUSINE !!! +++

DUMNEZEU sa o ierte!

Marius  •  23 ianuarie 2007, 22:45

ceea ce e deranjat ca in loc sa formulati opinii dati decrete, dragi co-cititori. nu va place gazeta? asta pot intelege, dar de ce intrati aici?! aveti posibilitatea sa alegeti…

Marius  •  23 ianuarie 2007, 22:49

Bogdan, poate ca medalia de bronz e mai putin valoroasa ca sutele de medalii de aur din sportul romanesc – dar medalia de bronz reusita in conditiile in care ea a muncit (foarte bine punctat de un antevorbitor – sefii sportului fac burtzi in loc sa se ocupe de sportivi) o fac mult mai valoroasa. si in fond problema asta e valabila nu doar in sport – esti mult mai celebru dupa ce mori (ex. Kurt Cobain, Goodyear etc.). Ca Ponor se saruta cu un baiat nu e o problema. Ca Ponor e la discoteca in timp ce ar trebui sa fie in cantonament, asta e o problema. Indemnul la linshare nu poate fi un slogan pacifist :). iar Vochin chiar stie fotbal, oftica-te 😛

danabr  •  23 ianuarie 2007, 22:56

cand a murit Laura Stoica, toti au scris despre ea …….. dar era prea tarziu, acum si cu Maria, la fel, de ce numai atunci cand nu mai sunt , de ce nu si cand sunt in viata. Cand deschid tv – fotbal, cand deschid radio – fotbal, cand vreau sa citesc un ziar – fotbal, celelalte sporturi in articole mici , pe ultima pagina, de ce cand avem atatea subiecte, mult mai frumoase despre sportivi care au muncit si muncesc pentru Romania, chiar daca partea financiara lasa de dorit. Mai lasati fotbalul si intoarceti condeiul si catre ceilalti.
Dumnezeu s-o odihneasca si sa o ocroteasca acolo sus pe Maria! Pacat, mare pacat………………..

el  •  23 ianuarie 2007, 23:11

Tolo, stii proverbul: Daca taceai, filozof ramaneai!

Gullit  •  23 ianuarie 2007, 23:22

Marius si Bogdan va inteleg! Dar este absolut NUL la ce va referiti voi pe aici … daca vreti sa faceti cu ADEVARAT DIFERENTA … NU MAI POSTATI pe astfel de BLOGURI!

NULITATILE ASTEA DE ASA ZISI ZIARISTI doar isi fac datoria …..de A ARUNCA IN VINT CEVA LA MOMENTUL POTRIVIT si de OCAZIE!

Exemple de CAT DEPLORABIL este FENOMENUL si SOCIETATEA ROMANEASCA sint destule.

chestia cu Kurt Kobain, etc … celebritati OCCIDENTALE ….facand DIFERENTA intre ele si ale NOASTRE asta este NIGHT AND DAY DIFFERENCE!

sa nu mentionam ca a FOST O STEA ADEVARATA SI DE LOCUL 3! trecand de toate hopurile/piedicile vietii tipic Romanesti … unde copii alintati de shtabi comunisto-securisti nu trec nici de calificari la astfel de Competitii ….se duc in vacanta!! ….. dupa care NU VEDETI Devin Ziaristi.

HAI CA AM ZIS PREA MULT!

aldyx  •  23 ianuarie 2007, 23:24

Eu din fericire nu am citit acel articol si nici nu o sa-l citesc.Titlul spune multe..
Acei ziaristi au invatzat de la cei mai vechi in meserie ,ca un titlu conteaza mult.Dar de aici pina la penibil e un mic pas de obicei.Proabil acel ziarist vazuse si el cand era prin liceu , filmul„ Sange si orhidee„.In mintea lui necenzurata a crezut ca titlul articolului e o capodopera.
Presa romana abunda de titluri tampite direct proportionala cu prostia unora…

PS.Maria Cioncan ne va lipsi!

blackman  •  23 ianuarie 2007, 23:26

A cita oara va cereti scuze? E doar asa, de bon ton?!

coco21  •  23 ianuarie 2007, 23:42

multe salutari dl tolontan

ca si alti cititori , tin sa te intreb , de ce nu ai scri si de ea cand era in viata ?
acelasi lucru si laura stoica , teo peter si multi altii !

RASPUNSUL ?: ROMANII NU STIU SA ISI IUBEASCA VALORILE . PUNCT

IAR CA ZIARIST ESTI PILAF ; pentru ca odata scri de steaua , odata de ea , odata de steaua , odata de ea , iar schimbi subiectu , iar steaua, dar esti chiar tu insuti o NULITATE , cel putin pt mine , la fel cum sunt si eu pt tine , dar macar tu apari la tv si nu insemni nimik . LA REVEDERE

adrian iepure  •  23 ianuarie 2007, 23:44

just lacrimi

Sonny  •  24 ianuarie 2007, 0:08

Catalin,

Iar iti ceri scuze in numele altora? Abia ai facut-o pentru articolul despre bataile incasate de N&D. Nu crezi ca se intampla prea des?

E frumos gestul, de apreciat, dar sunt greseli destul de grave si, mai ales, care puteau fi usor evitate.

vlady_s  •  24 ianuarie 2007, 0:31

…… e foarte greu sa ne imaginam,o greseal reparat de ziaristi.
in goana dupa senzational si a stirilor bomba,pentru a -si vinde gazeta la
care semneaza,calcti pe cadavre,aureolate de laurii victoriilor…..
pacat……
cei plecati in lumea umbrelor si a regretelor,nu mai au cum sa va ceara o .
..desmintire, la drama traita de cei dragi lor,iar voi ziaristii,ii aruncari pe prima pagina ca pe niste criminali de razboi,iar a doua zi,incercand sa
dregeti busuiocul,va cereti scuze,angajandu-va sa le scrieti necrologul..
daca cea ce faceti,are trasatura de robot,”scrieti baieti,scrieti”,aparand zilnic cu cate un articol in ziar,nimic nu va scuza,cand gravitate celor scrise
de voi nu mai pot fi citite de cel care, v-a fost un subiect intimplator,ce v-a
facut sa semnati pentru cate o prima grasa…
daca acea cronica ar fi fost scrisa de un robot,era catalogata drept eroare,robotii neavand constiinta dar mai ales suflet,cea ce in cazul vostru,al ziaristilor,e o totala greseala,voi neavand nici suflet nici constiinta….

no shame  •  24 ianuarie 2007, 0:34

Chestia asta cu „lucrurile sufera” e cel putin penala.De 5 ani,eu o plang pe mama mea,dar n-am vazut vreodata fotoliul ei preferat plin de lacrimi.Stiu si imi place sa citesc „printre randuri” insa,de data asta recunosc ca ma depaseste.

Hogea  •  24 ianuarie 2007, 0:35

INTREBARE :
De ce in pregatiri pt Olimpiada de la Beijing,sportivii se deplaseaza in cantonamente cu masinile persoanale??. F.R.A. nu ar trebui sa suporte cheltuielile deplasarii si ale cantonamentuli??? Mai ales ca vorbim despre o medaliata olimpica….

nea vasile  •  24 ianuarie 2007, 0:59

Frumoasa campania GSP in memoria Mariei Cioncan, dar eu personal nu-mi aduc aminte s-o fi vazut pe Maria Cioncan pe prima pagina a Gazetei, mare cit toata pagina si color, nici macar cind a cucerit o medalie importanta pentru Romania. Probabil ca in ziua aia ati pus pe prima pagina tot o poza cu un fotbalist. Daca gresesc imi cer scuze, dar ati inteles ce am vrut sa spun.

George  •  24 ianuarie 2007, 1:03

De la o vreme ,nu mai scrii nimic Tolo !…decit poate cind scrii de Gigi becali..!imi pare rau sa-ti spun,dar Maria Andries scrie mult mai bine si mai frumos ca tine!..stilul ei,direct,mai agresiv(la sensul bun)o face mai buna ca tine sau Ioanitoaia!…e adevarul pur,nu glumesc deloc!

mentalitate_ULTRA`  •  24 ianuarie 2007, 1:51

SCLAVII OIERULUI !

Simona  •  24 ianuarie 2007, 4:41

Decit sa ceri scuze cu privire la un articol care nu a fost deosebit de deplasat, mai bine ai cere scuze pentru faptul ca la 3-4 rinduri mai jos de articolul „Cuibul visurilor” afisati poze nu tocmai „model”!

Mafalda  •  24 ianuarie 2007, 6:07

Cataline lucrezi la un ziar jenant, penibil si stupid. Greu se mai cistiga un ban!

nandos  •  24 ianuarie 2007, 6:40

Sa se odihneasca in pace.

alin78  •  24 ianuarie 2007, 8:26

mda, viata merge inainte pentru cei ramasi … nu tb decat sa te gandesti ca te vede de sus si e fericit sa vada ca-ti traiesti viata, pt ca-i doar una… 🙁

soryn  •  24 ianuarie 2007, 8:35

Dumnezeu sa o odihneasca in pace.Pacat!
se pare ca in romania a devenit sport national reparatul greselilor cu pixul.

Comentează