TOLO.RO
Ratarea drepturilor TV în regia lui Tudor Giurgiu.
joi, 8 februarie 2007, 8:34
Ratarea drepturilor TV în regia lui Tudor Giurgiu.
1. Televiziunea publică nu a pierdut, ci a redirecţionat drepturile TV către un concurent privat al său, Kanal D. Nimic nou. La fel s-a întîmplat la mai toate companiile de stat, în ultimii 18 ani. Ele au fost subminate din interior, pentru că dacă iei de la buget, e ca şi cum ai lua de undeva de unde nu se observă. Actualul scandal nu e o premieră în TVR. Champions League s-a evaporat tot printr-un sistem de complicităţi.
2. Cînd e vorba de un contract de 4,4 milioane de dolari, decizia aparţine directorului general. El ştie, hotărăşte, răspunde. Tudor Giurgiu nu se poate ascunde în spatele unei contabile „neglijente”, atribut din comunicatul oficial, decît cu riscul de a insulta inteligenţa publicului. În mod logic, el şi ceilalţi responsabili, inclusiv cei care fac achiziţiile programelor de sport, ar trebui să demisioneze fără ezitare. TVR nu mai poate evolua la nesfîrşit în altă realitate decît cea a ţării pe care legea o obligă să o servească mediatic. În orice companie sau organizaţie din România lui 2007, ratarea unui astfel de contract echivalează cu destituirea celor în culpă.
3. Dacă în cazul TVR asistăm la un eşec, mişcarea este salvatoare pentru Kanal D. În afară de fotbal, nu există în acest moment pe piaţa din România nici o achiziţie posibilă care să facă audienţă garantată, perpetuată de la un sezon la altul. E nu doar o investiţie în audienţă, ci şi în marketing.
4. Pentru telespectatori nu are nici o importanţă cine sînt proprietarii unui post TV, atît timp cît managementul este profesionist. Capitalul nu are naţionalitate. Nu e nicidecum ruşinos că opţiunile 1 şi 4 din Liga 1 au ajuns la turci. După cum, plecarea de pe TVR, chiar dacă va scădea audienţa, nu e în nici un caz o apocalipsă naţională. Va veni timpul cînd fotbalul se va plăti, ca peste tot în Europa.
5. Asistăm, aşadar, la finalul abrupt al unor mituri. Sub semnul banilor şi al trădărilor, TVR a pierdut şi altcineva a cîştigat. Cluburile protestează degeaba. Ar fi trebuit s-o facă atunci cînd drepturile au fost date firmei lui Horaţiu Nicolau, conectată vizibil la interesele lui Dumitru Dragomir. Cei doi au mai dat o lovitură. Dacă le iese şi cea de peste un an şi jumătate, noul contract, vor putea viziona Liga 1 de pe propria insulă. Nu cea din Herăstrău.
dragos • 8 februarie 2007, 8:46
Cu siguranta va veni vremea sa platim fotbalul, dar macar sa fie si accesibil la firmele de cablu. Eu unul as plati oricand pt Italia si Spania, dar nu pot sa mi instalez Booooom la apartament ca nu am vizibilitate spre satelitul lor si pe bloc nu mi se permite. Singura sansa e sa sper ca la RCS va fi introdus Boooom Sport, dar nu cred ca va fi vreodata.
Pentru Liga I, nu cred ca o sa se omoare prea multi, doar daca vine la pachet cu Spania, Italia, Anglia. Dar separat ma indoiesc ca romanul sa platesca sa l vada pe Copos milogindu-se dupa meciuri, Borcea dansand, chiar daca sunt dinamovist, sau mememe, filozofand fara sa stie ce vorbeste. asta daca nu cumva bate vreun suporter.
catalin braga • 8 februarie 2007, 8:48
bravo SOV.In rest,no comment.
Rad”U” • 8 februarie 2007, 8:50
Tolo,
fotbalul se va plati atunci cand va oferi calitate. Eu platesc de trei ani la Premiere pentru Champions League. Bundesliga a trecut de anul acesta la Arena (post nou infiintat). Fotbalul in Germania costa :
14,99 Euro pe luna – Premiere +
9,99 Euro pe luna – Arena
=24,98 Euro.
Platesc pentru ca stiu pe ce dau banii. Ma tem insa ca pana se va ajunge ca romanul sa dea bani pe fotbal mai este. In afara de cateva meciuri de varf, campionatul e slab.
Gullit • 8 februarie 2007, 8:52
la nivelul lor de papagali comunisti arata ca o insula din Cismigiu …. si uite asa niste laturi ca ei devin milionari peste noapte.
faza tare este ca in sfirsit TVR-ul adica toata galeria dinamovista a ramas fara mancare. asa ca ati ramas cu programele de KAROKE 101.
PEACE !!
HAI RAPIDULETUUU !!!
Liviu Timisoara • 8 februarie 2007, 8:55
Sa inteleg ca o sa se scumpeasca abonamentul la TVR? 🙂
sorin • 8 februarie 2007, 8:55
Ma intreb,oare chiar exista atita nesimtire,nu le mai pasa de nimeni si de nimic,unor asa zisi oameni? Nu am litere mai mici cu care sa scriu acest cuvint pentru ei. Pacat ca-i mai rabda pamintul!!
Dragos • 8 februarie 2007, 8:55
Nu ne mai mira nimic in tara asta. O sa ajugem sa vedem meciurile nationalei pe CartoonNetwork (ca si asa sunt desene animate) si meciurile din Champions League pe MTv (sa auda si Borcea sunetul ligii). E rusinos domnilor. Ma intreb eu la ce draq mai cotizam la astia de la TVR ca eu la ei ma uitam doar la meciuri ca in rest au emisiuni pa ca de altfel toate celelalte canale…
ibita • 8 februarie 2007, 9:06
Tolo ai dreptate …TVR este printre ultimele ramasite ale sistemului comunist….nu ai cum sa poti face un magament profesionist atunci cand iei bani de la toti oamenii (abonamente) si sa mergi la licitatii si sa pui in plic oferta ta care e de genul PLUS 100.000 dolari fata de cea mai mare oferta…. (in cazul meciurilor echipei nationale). prin pierdrea drepturilor de transmitere de Ligii I, Tvr a lovit in microbistii din zonele rurale unde nu va fi receptionat asa de usor KanalD….dar pe de alta parte e un castig pentru ca va incepe batalia interna in Tvr si vor cadea capete……Pierderea drepturilor de trasnmitere a meciurilor din campionatul intern poate fi explicata prin filierele existente in Tvr a multor jurnalisti plecati de acolo…primul Horotiu Nicolau si al doialea Cosmin Cernat de la kanal d….asa ca nimic nu ne mai poate surprinde….tvr ramane un colos cu un sediu ultracentral care cheltuie f multi bani si mai rau decat atata care e subordonat politic puterii! Traim in romania si toate lucrurile acestea vor fi familiare si peste 50 de ani! Multa succes tolo…mi-a placut f mult articolul tau!
ggbest • 8 februarie 2007, 9:16
pacat!sunt in america si singurul canal romanesc prin satelit(tvri)care mai dadeau meciuri din romania nu mai este!nu mai pot sa ma uit la torturi cu blat de corpodean si petarde cu romgaz!mult mai bine!ma bucur!
ion sandu • 8 februarie 2007, 9:20
Aoleoooooo a ramas Emil Gradinescu fara serviciu ? Unde mai auzim si noi perle, de exemplu baiatul meu cind avea vreo 5-6 ani , auzindul pe Milica comentind un meci mi-a zis sa ii aduc si lui o MINGIE LUNGA co mingie rotunda are .
george stancu • 8 februarie 2007, 9:22
Catalin, mie mi’e neklar un lukru.. poate ma ajuti tu.. Am citit ieri komunikatul lui T.Giurgiu pe aceasta tema. Nu intru in detaliile legate de „explikatia” omisiunii platilor. DAR tot dir.gen al tvr spunea ca NU se poate rezilia kontraktul doar pentru intarzierea unor plati !! si nu mi se pare absurd. pot fi luate in konsiderare penalitati sau alte forme de kompensare dar dumnealui spunea ca nu se poate rezilia kontraktul unilateral din acest motiv!! tu stii daca’i asa??
sau poate miezul artikolului tau nu asta tinteste ci doar sa skoata in evidenta deficientele organizatorice ale tvr??!? sau dimpotriva te referi la un scenariu pus la cale pt a ajuta la acest deznodamant…?
In vene am sange ROS-ALBASTRU • 8 februarie 2007, 9:24
@Tolo………..KANAL D asta o sa se prinda peste tot?????????Doar nu e ceva de genul Boom TV nu???????
euflo • 8 februarie 2007, 9:28
pacat ca televiziune publica isi bate joc pur si simplu de cetatenii tarii prin lipsa de respect fata de telespectatorii sai.dar probabil prin aceasta miscare sau umplut multe buzunare ale unor angajati de acolo.eu propun sa nu mai platim nici noi acel abonament stupid pe care ni-l pretind cei de la tvr,care e problema daca ei pot noi de ce sa nu putem
ASS • 8 februarie 2007, 9:36
Numai DEMISIA? La „facatura” asta cu (ne) sau intarzierea platii, sau mai
pe sleau: la „tunul” asta, acesti (I)responsabili din TVR ar trebui NU demisionati, ci pusi in PIATA UNIVERSITATII, legati de un PAR (nu a la
Tepes!!) si lasati in voia sortii….adica la „discretia” trecatorilor!!!!!!!!
I.a.o. de idei; si cum ramane cu obligatia unui post public, national in
privinta „informarii” opiniei publice cu evenimente (fie numai fotbalistice)
de ” interes general” ? Asa cum face de exemplu ARD-ul in fiecare sam-
bata, timp de o ora si juma’, dand „rezumatele” tuturor partidelor….
Bag seama ca mai e mult „pana departe” cu EUROPA, avand „INCA” la
putere in posturi cheie, SHNAPANI si SHME’ de tot soiul!!!!!
Auzi?????? Sa „UITI” sa platesti ratele!!!!!!!!!!S-o creada cine vrea. Mi-e
S C A R B A !!!
BOGDY • 8 februarie 2007, 9:38
sa inteleg ca si abonamentul se va transfera catre K D? sau vor fi paralele? ca are romanu de unde……….
alin • 8 februarie 2007, 9:39
salut baieti. sunt alin, alin din ploiesti. in ploiesti e nebunie! se sparg masini, se bat femei, fumigene, se tipa …. nebunie! nebunie curata! sunati-ma 0745972947! urgent!
Lev Bazil • 8 februarie 2007, 9:40
Nu sunt neconditionat fanul lui Giurgiu, dar mi se pare deplasata somarea sa cu demisia.Oricat de important ar fi fotbalul, putem admite ca nu era in primele randuri ale agendei sale.
Mai trista decat pierderea drepturilor este incercarea disperata de-a le recupera. Dupa Tolontan, ar fi o tentativa simulata, nesincera. Sa vedem. Prea se barbiereste dansul cu briciul lui Ockham (Occamus). Era sa scriu biciul! (care stim noi din ce-i facut!!!)
toka • 8 februarie 2007, 9:42
de ce drec mai am nevoie de tvr?cum il scot?sa se uite masa lu Tudor Giurgiu la eurovision, andreea m. si celelalte rahaturi care le da tvr!
gaby • 8 februarie 2007, 9:42
bv tolo mi a placut mult articolul tau si ai dreptate.jegosii de la tvr parca vor sa scape de romani.app:canal d ala la ce operatori merge?
Un dinamovist • 8 februarie 2007, 9:43
TVR profita de faptul ca toata lumea este obligata, prin lege, sa plateasca acest post. Deci ei nu sunt interesati de rating. Din moment ce oamenii sunt obligati sa-i plateasca, indiferent daca se uita la ei sau nu, e clar ca renuntarea la transmiterea meciurilor din campionatul intern inseamna o scadere a cheltuielilor, deci o crestere a profitului. Din punctul meu de vedere acest post de televiziune ar trebui desfiintat, pentru ca oricum, in afara de eventualele meciuri ale nationalei nu cred ca ar mai fi ceva interesant pe acest post. Ma intreb ; Oare cati bani or fi bagat in buzunar anumite persoane de la TVR ca sa cedeze aceste drepturi ? Eu unul sunt convins ca in momentul in care oameni nu vor mai fi obligati prin lege sa plateasca aceste posturi parazitare, ele vor dispare (ceea ce de fapt si merita). Aceasta atitudine de lipsa de respect fata de oameni sper sa-i duca acolo unde merita.
vioand64 • 8 februarie 2007, 9:44
este un nou pas spre sistemul pay-per-view.ca el se face in stil clasic de hotie romaneasca e alta problema.la afacerea asta vor pierde angajatii care au niste salarii uriase(peste cei de la concurenta)Cu respect,viorel andrei
alin • 8 februarie 2007, 9:46
salut baieti. sunt alin, alin din ploiesti. in ploiesti e nebunie! se sparg masini, se bat femei, fumigene, se tipa …. nebunie! nebunie curata! sunati-ma 0745972947! urgent! e nebunie!
MSV • 8 februarie 2007, 9:46
Acum cluburile protesteaza , dar cand Gigi Becali a protestat impotriva lui Dragomir si a intermediarilor sai nu l-a sustinut nimeni…
Xulescu • 8 februarie 2007, 9:57
Tare imi e ca atunci cand vor veni cu pay per view vor vedea cate parale face campionatul. Pana la urma care e problema ? TVR-ul sa-shi faca o ancheta, sa dea afara pe cine trebuie shi asta e. Firmele de cablu acopera aproape toata tzara, shi unde nu acopera, acopera Digi sau Focus shi care mai sunt. Unde nu-si permit oamenii, se duc la prieteni, la carciuma, etc. Asha ca nu-i nici o tragedie.
Sile • 8 februarie 2007, 9:59
Eu zic ca s-a atins inevitabilul. Faptul ca tvr este supus guvernelor este un fapt notoriu, dar intr-un fel explicabil. Orice clica are inclinatia naturala de a proteja sursa de finantare. Observ ca toti avem tendinta sa credem ca institutia piloshilor traieste din abonamentele noastre. Fals dragii mei. Asta reprezinta doar o mica parte din buget, in rest intra publicitate la greu, mult mai scumpa decat la televiziunile comerciale din cauza audientei mari in mediul rural. In rest, trebuie sa incetam odata cu milogeala si sa cerem mocaciuni la stat. Si in Franta de exemplu cele mai tari meciuri nu sunt la TF 1 ci la Canal+, care cere bani. La noi tot e bine, Kanal D asta macar e gratis. Si cu asta cu „la tara nu se va prinde” sa o lasam mai moale. Vrem sa ne batem la fotbal cu granzii europei si primarii nu sunt in stare sa traga un amarat de cablu. Nu tine nici faza ca nu si-ar plati abonamentul, fiindca tzaranul autohton isi ia mamaliga de la gura sa bage la aparate sau sa mearga la discoteca, deci….
Valentin L. • 8 februarie 2007, 10:00
nu suntem respectati de presedinte (suntem mintiti), nu suntem respectati de cei din guvern, nu suntem respectati de funcionarul de la ghiseu cand stam la cozi, nu suntem respectati de politistii de la politia rutiera, am ajuns sa stam la cozi si la banca sa DAM BANI, nu ne respectam pe strada cand trecem unul pe langa altul… de ce ar trebui sa fim respectati de tvr???
popor de rahat ce suntem !
scuze…
peace
Xulescu • 8 februarie 2007, 10:01
Un dinamovist, la TVR plateshti de 3 ori.
1-Abonamentul care-tzi vine cu factura de la electrica.
2-Inclus in abonamentul de cablu
3-Din taxele shi impozitele pe care le platim la stat, pt ca primesc shi bani de la buget.
In conditziile astea cum potzi construi o televiziune competitiva cu bani de la stat ?
grekul • 8 februarie 2007, 10:01
nu mai vedem derby-urile din liga 1 pe tvr1?!?!?!?! ba eu cred ca fotbalul era o prioritate in tvr. pai daca nu la fotbal cine se mai uita la tvr? eu sincer nu urmaresc acest post aproape deloc. atunci cand sunt meciuri si la cate un film mai bun. in rest…sa ramana obosita de mihaela radulescu wannabe andreea marin cu giurgiu lor cu tot. cred ca media de varsta la emisiunea aia e de peste 70 de ani. asta e. ne rugam sa prindem kanal d.
a, da, si chestia asta cum ca au”uitat” sa plateasca mi se pare o minciuna specifica unui copil de 5 ani. pai nu exista cineva in infectul tvr care sa se ocupe de asta? departamentul sport poate…
Luci Dinamo • 8 februarie 2007, 10:03
Se tot intreaba lumea de ce se bat suporterii pe stadioane. Pai simplu: energia lor e una cumulata din frustrari din cauza abuzurilor de zi cu zi. Concret: Omul simplu se uita la tv la meciuri de fotbal. Este una din bucuriile de weekend. Omul simplu nu are bani ca sa dea cam 25 de euro pe fotbal cum dau altii. Prefera TVR si alte posturi, pentru ca le vad cu 30 de lei prin cablu. Vin televiziunile private ca niste rechini si ii rapesc bucuria omului simplu, cumpara drepturile pentru a le vinde apoi pe bani grei, ceea ce vroia sa faca Boom Sport. In fata acestei manevre de capitalism salbatic, normal ca iti vine sa dai un cap in gura cuiva si uite asa omul simplu se bate pe stadion. Si asta nu e tot, a se vedea salariile, pretul la imobiliare, lipsa parcarilor, etc. Toate duc la frustrari si frustrarile la violenta. Ce parere ai, Cataline?
parmaboy77 • 8 februarie 2007, 10:05
Eu nu inteleg Tolontane de ce esti asa inversunat impotriva TVR si asa dragastos cu canalul acela de televiziune(nu imi permit sa ii pronunt numele, pentru ca nu vreau sa fac reclama), poate ai vreun interes meschin asa cum ai avut intotdeauna prin ce ai scris si ai spus la televizor!Crezi ca le stii pe toate?nu esti departe cel mai putin obiectiv ziarist sportiv si din pacate aura de obiectivitate s-a pierdut odata cu trecerea timpului.Uzura ta morala si psihica este galopanta asa ca te asteapta acest canal pentru reciclare, nu o sa fiu mirat sa te vad in postura de moderator la nu stiu ce emisiune de specialitate.
Nu iti pui intrebarea daca oare mizeria de fotbal autohton merita sa fie transmisa pe un canal de televiziune sau nu este mai bine sa vedem meciuri adevarate din Il Clcio sau Premier League??
Nu, tu nu pui aceasta intrebare, tu doar acuzi si dai verdicte fara cercetari prealabile care nu fac cinste nimanui daramite unui ziarist!
Esti singurul care nu priveste fondul problemei ci ii plange de mila lui Horatiu Nicolau, saracul pana acum a trait din banii TVR-ului si acum musca mana care l-a hranit…vezi sa nu patesti si tu la fel dar in sens invers!!!Prietenii stiu de ce!
Daca vrei oricand putem dezbate acest subiect si iti dovedesc ca nu stii nimic si nu intelegi nimic din ce se intampla in fotbal, probabil nu ai lovit niciodata mingea cu piciorul pana la 20 de ani!
Xulescu • 8 februarie 2007, 10:07
grekul shi la ce te uitzi? La Columbeni, la OTV, la mama natura? Emisiuni beton.
dragos • 8 februarie 2007, 10:27
Fratilor, nu tranformati blogul asta in „zidul plangerii”.
Din pacate, traim in romanica, si asta ne ocupa tot timpul.
Cum zicea cineva mai sus, intr-adevar ne am saturat, de minciuni, stat la cozi , functionari tampiti, si legi nebune, vezi taxa de prima inmatriculare la vehiculele in leasing, si euro 4, din 2006, asa ca nu mai trebuie sa ne mire nimic. Pentru orice in tzara asta trebuie sa platim, rovigneta, accize si taxe la carburanti, impozit pe casa, pe masina, pe teren sau ce mai are fiecare. MA INTREB, oare ce a facut statul pentru mine ca cetatean???? ca eu ca sa mi iau casa, masina, si sa fac reparatii, modernizari am facut 4 credite, la care platesc o gramada de rate. DE CE DRACU SA PLAESC SI IMPOZIT PE ELE???? m a ajutat statul cu ceva??? DA, am stat la cozi si m am milogit de functionari o gramada. cu asta m a ajuatat, mai platim si tva si la painea care o mancam, sa nu mai zic de aletele. CONCRET, ce face statul pt noi.
SI VOI CHIAR VA ASTEPTATI SA PRIMIM FOTBAL GRATIS?
TVR ul era printre ultimele „chestii” de stat de unde se putea fura mult, si se pare ca s a gasit si aici unul „destept sa fure”, pe care bine-inteles nu-l vede procuratura sau politia. Bine ca ne vad pe noi, ca nu purtam centura, si repede ne iau banii, sau alte chestii aberante in aglomeratia dupa lume, cum ar fi parcarile. Ii doare n c*r de Bucuresti si ne cetateni. Important e sa fure cat mai mult!
costel • 8 februarie 2007, 10:38
Bai fratilor!Unde a vazut gafiuc asta doar 2000 de oameni la Romania-Moldova.a fost baut cumva?Numai la trib.a-2-a a u fost aproape 10.000.Invatati sa numarati mai bine!sa va fie RUSINE!
Paulo • 8 februarie 2007, 10:41
pt Gullit:
nu are rapidul galerie cum are Dinamo asa ca nu te mai lamenta aici!
valencia4002 • 8 februarie 2007, 10:50
@Catalin Tolontan
Cataline, ai idee daca exista vreun site unde se pot vedea meciurile din Spania live?
mersi de raspuns
Georgatos • 8 februarie 2007, 10:51
In sfarsit un articol bun! Felicitari!
Pacat ca la final ai cazut in meteahna lui Ioanitoaia cu echilibristica, adica afirmi ca pierderea drepturilor de catre TVR „nu e o apocalipsa nationala”. Crezi ca Romania e formata doar din oraseni? Sarmanii de la sate, care mananca ceai cu paine si pentru care un fotbal pe pajiste e cea mai mare placere, fiindca ei nu au PlayStation, aia unde prind Kanal D? Pe astia cui ii lasam? Sau ridicam un gard inalt ca sa nu ne deranjeze, pana facem noi un marketing mic si n-spe excursii prin Grecia?
Nea Tolontane, iesi din universul tau de marketing pana nu e prea tarziu…
A nu vedea Rapid-Steaua, Dinamo-Steaua sau Craiova-Arges pe TVR e o catastrofa nationala pt. ca TRAIM IN ROMANIA!!!!!!
versus • 8 februarie 2007, 10:53
Artificial. De ce a ajuns Horatiu Nicolau sa detina drepturile pentru Liga I? Cu ce bani? Nu-mi aduc aminte sa-l fi vazut in topul milionarilor. De aici pleaca problema. De ce sa-l critic pe Giurgiu ca nu a fost mai abil? De ce sa-l critic pe Giurgiu ca nu a perpetuat un sistem fraudat – intr-un fel sau altul? A existat o combinatie, ea continua, e intretinuta………..Ne-am defectat cu totii daca in loc sa reactionam la abuzuri grosolane comentam situatii derivate din jaf!
Paulo • 8 februarie 2007, 10:53
TVR 1 un post de incompetenti cu oameni care nu au nici un pic de respect pentru romanii care ii platesc din salariile mici pe care le au. TVR si-a aratat adevarata fata, o fata intunecata, si astfel foarte multi romani nu vor putea vedea cele mai tari meciuri ale campionatului. Sa le fie rusine! Fanii din orase vor face tot posibilul sa prinda Kanal D dar fanii din localitatile mai mici care nu vor avea nici o posibilitate de a prinde programul ce vor face? asta merita dupa ce au platit ani la rand cotizatia la TVR? sau cei din strainatate care vedeau meciurile pe TVR I ? Rusine pentru TVR ! Sa vedeti de acum audienta pe TVR…oate asta face parte din emisiunea SURPRIZE, SURPRIZE! Surpiza, steaua-Dinamo, pe Kanal D !!!
Articolul e bun, dar nu inteleg ce treaba are Dragomir, ca intr-un articol se scria ca a mers si a vb cu directorul de la TVR pentru a tine drepturile acolo dar acesta a spus ca nu mai este interesat de nici un meci…
FORZA DINAMO FOREVER !!!
http://www.FcDinamo.net
versus • 8 februarie 2007, 10:55
Cat despre marketing….As vrea sa primesc exemple de specialisti la Romanica…
pelicanu’ • 8 februarie 2007, 11:09
Bine lovit, domnule Tolontan!
Altfel, sugerati oare ca reteaua de complicitati acopera si o posibila relatie intima intre TVR si Canal D? legati cumva asta si cu migratia unor realizatori de sport din televiziunea nationala catre postul nou infiintat?
Leo • 8 februarie 2007, 11:14
PayTV pentru Liga1? Sa fim seriosi…. Asta inseamna in 1ul rand o calitate a transmisiei cel putin deosebita, daca nu chiar HDTV. Or televiziunile din Romania lucreaza cu echipamente de acum 12 ani. Vorbesc din punctul de vedere al unui tehncian video la una din televiziunile „mari” din RO. In al doilea rand, mai trebuie si un fotbal bun, al nostru a mai crescut un pic, insa in fiecare etapa, in medie, nu gasesti mai mult de 3 jocuri cu adevarat interesante.
Cristian • 8 februarie 2007, 11:25
In afara de regretatul Tudor Vornicu cine a avut respect fata de telespectatori in aceasta institutie de cinica speta? tvr lasa-ne.
Leo • 8 februarie 2007, 11:25
PayTV pentru Liga1? Sa fim seriosi…. Asta inseamna in 1ul rand o calitate a transmisiei cel putin deosebita, daca nu chiar HDTV. Or televiziunile din Romania lucreaza cu echipamente de acum 12 ani. Vorbesc din punctul de vedere al unui tehncian video la una din televiziunile „mari” din RO. In al doilea rand, mai trebuie si un fotbal bun, al nostru a mai crescut un pic, insa in fiecare etapa, in medie, nu gasesti mai mult de 3 jocuri cu adevarat interesante. Si a treia observatie: cine va plati!? Romanii care au bani, dar muncesc 12 ore pe zi pentru asta, si cand ajung acasa nu vad decat patul? Sau cei care muncesc pe un pic peste salariul minim la chioscul din colt? Navetistii, care ajung la 12 noaptea acasa si se trezesc la 4 dimineta sa ajunga la gara? Mai ramane o mica parte a populatiei care are bani si timp, insa acestia sunt fie fotbalistii, fie smecherii(se intersecteaza cele 2 categorii destul de des…) A, sa nu uitam..mai raman asa: Somerii si cei plecati peste hotare… In concluzie: urcati fotbalul pe satelit pentru intreaga Europa, pentru Canada si SUA.. poate de acolo… La revedere, ultimul stinge lumina, daca nu s-au furat firele de cupru intre timp…
marius • 8 februarie 2007, 11:36
Inainte sa fie Prima TV pe piata, a existat un Amerom – Canal 38, la care doi baieti, destul de priceputi, faceau o emisiune de sport, duminica pe la pranz. In vreo doua-trei emisiuni, tipii l-au invitat pe un fost sportiv, un om simpatic, chiar genul gigolo. Numele: Horatiu Nicolau, fost voleiball-ist, cu cativa ani petrecuti(jucati) si pe afara. Subiectul emisiunilor: organizarea primelor turnee de volei pe plaja din Romania. S-au legat prietenii, s-au schimbat numere de telefon, ba chiar s-a facut si o vizita la biroul Domnului Nicolau, pe undeva prin zona A.S.E. ului, unde, una peste alta, s-a aflat ca omul castiga mult din afaceri cu fier vechi si ii plac tare mult manechinele. Normal, in contrapartida cu promovarea turneelor cu pricina(ce alta televiziune putea sa acorde asemenea spatii evenimentelor, cand multe nici nu se infiintasera?), realizatorii au fost invitati la mare, pe banii Domnului Nicolau, unde, pe plaja, au avut ocazia sa se imprieteneasca cu doi foarte buni amici ai amfitrionului, aflati la inceput de cariera: Vlad Enachescu si Cosmin Cernat. Ce mai, a fost o mini-vacanta cu de toate…si toata lumea a fost multumita!
Cei doi realizatori de la Amerom nu s-au tinut de meserie, lipsindu-le „punctele de sprijin” mai mult decat talentul si puterea de munca. Dar asta e alta problema. In schimb, mai discuta din cand in cand despre sport, atunci cand au ocazia: „….. Nicolau, Enachescu, Cernat…..ce vremuri domnule!!!…apropo’ pe ce canal vedem derby-ul?…”
johnny_a32 • 8 februarie 2007, 11:41
salutare tutror!
n-ati inteles nimic din toata aceasta poveste.
pai sa va explic: este de fapt o manevra pentru a atrage lumea la stadion 🙂
omul nu mai vede meciul, e normal ca nu are kakanal d asta si atunci merge la stadion. cum, care stadion? oricare 🙂
ce, nu exista divizia c, d , onoare samd ?
care vine sa punem de un steaua-dinamo in spatele blocului? eu vin cu tricourile, sponsorii ii aduceti voi 🙂
ady • 8 februarie 2007, 11:55
Totusi Kanal D este un post prepay? Sau intra in pachet la abonamente?
tiguan • 8 februarie 2007, 12:03
Este in mod clar o afacere necurata. Nu trebuie sa ne ferim de cuvinte: Kanal D a gasit cel mai potrivit scandal pt lansare utilizand mijloace necurate
E o combinatie mare de tot. DNA-ul, se aude??
spezio • 8 februarie 2007, 12:10
probabil k pana la urma vor baga si Boom si Kanal D in grila RCS asa cum a fost si cu TELE SPORT intr-o vreme,pana la urma RCS are cea mai mare acoperire din firmele de cablu si legile marketingului asa cer intr-o economie de piata corecta…..acu nu stiu cu ultima parte cum e……sa fie k tzeapa aia cu trusa medicala auto a lu peste???
Tudor Giurgiu • 8 februarie 2007, 12:23
Catalin,
O sa fiu scurt si la obiect:
– „regia” acestui spectacol grotesc nu imi apartine; sint un mare microbist si nu as fi conceput sub nici o forma ca TVR sa piarda vreodata aceste drepturi. Intr-o companie de dimensiunea TVR nu directorul general se ocupa de managerierea contractelor, fie ele si de 4.4 milioane $. De aia exista middle management, de aia exista sefi la sport si economic. Deciziile strategice imi apartin dar nu ma ocup de supravegherea derularii unui contract sau a altuia.
– mi se pare cel putin ciudat ca intre 9 ianuarie cind Telesport a trimis factura spre plata si 31 ianuarie cind ne-a anuntat abuziv despre rezilierea contractului, nimeni de la Sport sau Economic nu m-a anuntat despre existenta vreunei probleme. No comment. Din cauza asta spuneam ca anumite capete vor trebui sa cada.
– Cred ca traim pe o piata concurentiala unde banul dicteaza (aproape) totul, TVR nu mai trebuie sa aiba aere de primadona si, ca urmare, ofertele ei sint la concurenta cu orice alt post TV. Traim insa si intr-o piata infecta, negocierile se fac pe sub masa, captusirea buzunarului si interesele personale primeaza si, uite-asa, TVR a ajuns intr-o ipostaza total neplacuta…
– Sa fim bine intelesi: TVR a fost un partener serios atit pentru Telesport cit si pentru Liga, si-a indeplinit serios toate obligatiile pina acum. Mi se pare ridicol ca o intirziere a unei singure plati in 3 ani de zile a putut sa schimbe atitudinea lui Horatiu Nicolau vs. TVR. Adica, deodata, TVR nu mai e bun si mergem pe piata sa cautam alt partener…
– Scenariul meu e altul: Telesport cauta sa scape de TVR sub orice forma pentru ca sa se „ofere” turcilor. Sa-si vinda canalul de sport la turci si, la pachet, drepturile pt. Liga. TVR a „ajutat” acest demers, e limpede, ramine sa descopar cum. Cind momentul de criza a aparut, TVR a facut o noua oferta de pret desi stiam ca negocierile cu Dogan erau cvasi-incheiate. Nici un raspuns dupa care am revenit si am anuntat Telesportul ca sintem dispusi sa negociem pina la capat, indiferent de oferta turcilor. Epilog: nici un raspuns, Telesportul nu a fost interesat de cit ar fi putut sa ofere TVRul, Doganul e cistigator. Aud de pe piata ca suma ofertata era cam cit avea si TVRul in contract, doar ca in loc de $ apar Euro. Adica, nu s-a cistigat datorita unei oferte „fabuloase”…Acum ne-a mai ramas doar justitia si mersul la tribunal.
– Si, pentru ca totul vorbim de scenarii si filme, iti propun si un titlu la tot scenariul asta. Un titlu de film italian din anii 80: „Cronica unei morti anuntate”. Si, as adauga eu, „…anuntate si pregatite”
– Concluzie: ma voi bate pina la capat. Cu „cirtitele” din TVR, cu amatorii din TVR si cu felul asta de a face business de pe piata. Vreau sa cred ca nu totul poate fi de vinzare in felul asta… Si stii de ce-o sa ma bat? Fara a fi patetic, pentru romanii care platesc taxa TV si care stau in catune izolate unde neam de neam de turc n-a ajuns acolo. Si pentru cei care stau departe de tara si care se bucurau sa vada niste meciuri la TVRi. Cred ca merita efortul si e de datoria mea sa fac asta.
Alin.Iasi • 8 februarie 2007, 13:00
Te rog nu pomeni de Champions League. Sunt fericit ca e la Pro TV. Stiu ca ai fi vrut sa comenteze incalificatii de la Antene aceste meciuri superbe.