TOLO.RO
Cătălin Tolontan comentează o temă unde Gigi Becali are dreptate
marți, 13 februarie 2007, 3:54
Cătălin Tolontan comentează o temă unde Gigi Becali are dreptate
S-o fac? Să n-o fac? Fie! Gigi Becali a fost luat peste picior pentru că a pretins la o şedinţă a partidului său că va aduce în ţară un aparat care „poate să prevadă cancerul”. A fost numit, la mişto, „Războinicul Moleculelor”. Era citat şi doctorul Ioan Codorean, cel care a ales să stea alături de Becali. „A încercat să lămurească misterul acestui aparat”, s-a scris, printre rînduri care hohoteau. Pe scurt: Becali – un nebun, doctorul – un vraci, aparatul – o himeră. Toţi s-au făcut, vasăzică, de rahat.
O veste bună pentru omenire şi un pas mic în lateral pentru cei care s-au repezit. Aparatul există! Şi nu face parte din recuzita lui Houdini. Metoda se numeşte Tomoscintigrafie prin Emisie Pozitronică (PET).
Explicînd lucrurile cu limbajul unui copil de şcoală generală, cam acestea sînt şi cunoştinţele mele medicale, lucrurile stau astfel. PET poate să diagnosticheze cancerul înainte ca schimbările structurale să ajungă la nivel de tumoare. Dacă o radiografie vede anomaliile la scară de centimetri, iar rezonanţa magnetică, la milimetri, PET le evidenţiază la nivel celular. Practic, înainte ca boala să producă semne de masă în corp.
Cum e cu putinţă? Celulele canceroase au o rată metabolică mai crescută decît cele normale. Consumă mai multă energie. Pacientului i se injectează glucoză şi apoi este scanat. Eventualele zone cu activitate celulară anormală, unde se absoarbe glucoza, sînt sesizate imediat, cu o rată de acurateţe de 80-90% şi, uneori, cu cîţiva ani înainte de a putea fi diagnosticate prin alte metode.
Un astfel de aparat costă milioane de euro, numai softul reprezintă sute de mii, iar pentru un centru performant investiţia urcă spre 10 milioane de euro. În lume, se estimează că se vor face cîte 2 milioane de teste pe an. România nu are nici un aparat PET.
Partidul lui Becali? O năzdrăvănie! Stilul public al lui Becali? Un pericol pentru democraţie. Nu cred în viitorul său politic. Dar dacă fotbalul românesc a făcut cunoscut un om care va aduce în ţară un astfel de sistem, sau va motiva guvernul să investească, măcar de ruşine, în sănătate, ei bine, atunci sînt bucuros că sînt jurnalist sportiv. Şi că pot să-l critic sau să-l laud pe Becali, finanţatorul Stelei, războinicul celulelor, cele care strigă fără să le audă nimeni. Şi-i voi mulţumi.
rosso nerro forza milan • 13 februarie 2007, 18:15
corect brabus bravooo!!!
brabus,carlsson,alpina,hamann,kleemann,etc • 13 februarie 2007, 18:16
pt incheiere,ma intreb si eu?………are foca par ? 🙂
NYC • 13 februarie 2007, 18:17
brabus,carlsson,alpina,hamann,kleemann,etc Says:
February 13th, 2007 at 6:16 pm
pt incheiere,ma intreb si eu?………are foca par ?
si ce-ti raspunzi?:)))
brabus,carlsson,alpina,hamann,kleemann,etc • 13 februarie 2007, 18:18
eu nu mai am raspunsuri de ceva vreme! 🙂
rosso nerro forza milan • 13 februarie 2007, 18:18
NyC…Acum 5 ani Becali spunea ca o sa ajunga in Liga Campionilor .. enevoie sati mai spun ca toata presa il credea paranoic si nebun….si uita ca minunea sa produs … asha va fi si in politica… eu va inteleg pe voi ca inca nu ati deschis bine ochii insa o sa va convingeti… si atunci am sa va iert pentru toate vorbele jignitoare care i leati adus lui gigi becali..!!! Voi inca nu constientizati si e de inteles!!!
NYC • 13 februarie 2007, 18:21
rosso nerro forza milan Says:
February 13th, 2007 at 6:18 pm
NyC…Acum 5 ani Becali spunea ca o sa ajunga in Liga Campionilor .. enevoie sati mai spun ca toata presa il credea paranoic si nebun….si uita ca minunea sa produs … asha va fi si in politica… eu va inteleg pe voi ca inca nu ati deschis bine ochii insa o sa va convingeti… si atunci am sa va iert pentru toate vorbele jignitoare care i leati adus lui gigi becali..!!! Voi inca nu constientizati si e de inteles!!!
cu fotbalu’ e altceva:el a pus banii si restul l-au facut conducatorii clubului, antrenorul si jucatorii.
la politica e altfel: n-are cum sa ajunga prin altii. trebuie prin el. si asta n-o sa se intample decat daca innebuneste subit tot poporu’ roman:))). nu ca ar fi vreun popor de Doamne-ajuta…da’ nici chiar asa:)))))))))))
maxi • 13 februarie 2007, 18:21
rosso nerro forza milan
esti terminat bai baiatule,esti o hahalera
brabus,carlsson,alpina,hamann,kleemann,etc • 13 februarie 2007, 18:22
acum plec si va recomand un film daca nu l-ati vazut inca:HISTORY BOYS…………noapte buna ROMANIA! 🙂
rosso nerro forza milan • 13 februarie 2007, 18:23
maxi uite cu asemenea contestatari ma lupt in fiecare zi… iate de mana cu X si cu seelistu ( cred ca avrut sa scrie stelistul). imi pare rau pentru tine esti o cauza pierduta!!!
Darie • 13 februarie 2007, 18:23
Salut Catalin! Ideea cu aparatul nu este rea! Sper totusi ca, acest om nu v-a ajunge vreodata in fruntea tarii! Foloseste sau nu fotbalul , actele de caritate in scopuri politice e problema lui. Uite ca si sportul e bun la ceva…Sa vedem daca vom avea si noi in Romania un asfel de aparat modern. Te rog sa dai un pronostic asupra meciurilor de miercuri respectiv joi!
P.S Sper sa nu ai probleme cu familia Voiculescu, atunci cand, il lauzi pe Becali!
Multumesc
rosso nerro forza milan • 13 februarie 2007, 18:23
NYC Berlusconni iti spune ceva?! cred ca nu iti spune nimic….
NYC • 13 februarie 2007, 18:25
rosso nerro forza milan Says:
February 13th, 2007 at 6:23 pm
NYC Berlusconni iti spune ceva?! cred ca nu iti spune nimic….
ei, nu, ca-ti spune tie…
da, e de aceeasi teapa cu adrian nastase si oieru’…escroci adica
hai, ma, om fi toti prosti si numa’ tu luminat???
maxi • 13 februarie 2007, 18:25
rosso nerro forza milan
eu vb ca si ciobanul,ce nu-ti convine?
este vocabularul lui,trebui sa fii mandru de asemenea cuvinte,tu care esti un intelectual si apreciezi ce este bine pentru altii
Batman • 13 februarie 2007, 18:27
Si iata dragii mei, cine s-ar fi gandit ca toti cei care au ras aseara de ‘masinaria’ lui Becali care poate ‘sa prevada cancerul’ isi musca acum putin buzele si isi cauta scuze.’Batatorul de campi’ ne-a lasat cu gura cascata.
Cati dintre cei care au citit articolul lui Catalin nu au ramas surprinsi ca asa ceva chiar exista.sunt sigur ca sunt multi doctori la noi care nu au habar de asa ceva.
Ce sa facem cu Becali?Sa il injuram, sa radem de el, sa il votam?Nu prea stim.Dar ne surprinde de fiecare data si parca nu stim de unde sa il apucam si unde sa il asezam.
Nu stim daca a citit el despre aparatul respectiv sau i-a spus cineva, nu stim daca o face ca sa mai castige o mana de electorat sau ca sa isi etaleze marinimia, nu cred ca are rost sa ne intrebam daca o va face de ce a facut-o.
Important e ca daca isi va da banii pe asa ceva, va salva mii sau zeci de mii dintre noi de la o boala crunta.Poate chiar dintre cei care citim astazi articolul lui Catalin.
By the way Catalin Tolontan, esti un meserias pt ca scrii la fel de bine despre sport, carti, filme, replici celebre, social, economic,Google,Bill gates.etc. si reusesti intotdeauna sa ne faci sa ne oprim din cotidian si macar 20 de secunde sa ne gandim si la ceva dincolo de aparente,dincolo de superficialitatea in care incercam sa respiram
rosso nerro forza milan • 13 februarie 2007, 18:27
NYC atitudinea ta imi spune multe… nu ai personalitate?! cu ai o mentalitate individuala… faci parte din comunism?( noi toti).. incearca sa gandesti singur si sa nu mai generalizezi…. ca sa nu incep sa cred ca am in fata o gasca de inculti…
maxi • 13 februarie 2007, 18:31
rosso nerro forza milan
eu vb ca si ciobanul,ce nu-ti convine?
este vocabularul lui,trebui sa fii mandru de asemenea cuvinte,tu care esti un intelectual si apreciezi ce este bine pentru altii
NYC • 13 februarie 2007, 18:31
rosso nerro forza milan Says:
February 13th, 2007 at 6:27 pm
NYC atitudinea ta imi spune multe… nu ai personalitate?! cu ai o mentalitate individuala… faci parte din comunism?( noi toti).. incearca sa gandesti singur si sa nu mai generalizezi…. ca sa nu incep sa cred ca am in fata o gasca de inculti…
esti liber sa crezi ce vrei, da’ cred ca la fotbal te pricepi totusi mai bine
rosso nerro forza milan • 13 februarie 2007, 18:33
Probabil
mihai • 13 februarie 2007, 18:35
cancer implica transformarea maligna a unor celule, iar un semn al acesteia este un metabolism cresut. Asta este ceea ce vede PET. Prin urmare nu „prevede” nimic, semnaleaza doar ceea ce este deja prezent. Cit despre utilitate, stiti , ne pare rau, aveti cancer. Prin urmare, zimbetele sunt deplin justificate
Vlad • 13 februarie 2007, 18:37
In lume mor zeci de milioane de oameni, in fiecare an, din cauza cancerului!!! Cred ca fiecare dintre noi am avut pe cineva drag care a fost rapus de cancer! CHIAR NU STITI SA VA BUCURATI DE VESTEA CA MACAR EXISTA UN ASTFEL DE APARAT SI CA EXISTA O SANSA INTR-UN MILIARD (MACAR) SA FIE ADUIS IN ROMANIA???!!! Reduceti totul la un razboi intre Steaua, Dinamo si Rapid, intre Bucuresti si Timisoara, intre PNG si PSDPNLPLD (si alte P-uri). Indiferent de cat de nebun e Gigi, astfel de veste trebuie transmisa. De Catalin, de Felix Motanu cu Antenele lui, de Sarbu, prin manifeste sau liber grai. Oamneni buni, multi dintre noi am putea avea o sansa in plus la VIATA!!! Restul e absolut neimportant!!!
cipilica • 13 februarie 2007, 18:38
culmea medicinii:boala rominilor:ce face capra vecinullui?de ce ne doare pe noi asa tare de toata lumea si de credem ca le stim pe toate?toti sintem doctori,politiceni,antrenori…..etc.,dar stim numai sa dam din gura.daca Tolontan face politica nu puteti dormi noaptea?daca becali cumpara aparate nu puteti dormi noaptea?un singur lucru va doresc la toti:sa nu-l intreba-ti pe Tolontan cu cine sa votati si sa nu aveti nevoie de aparatele lui becali
molko • 13 februarie 2007, 18:39
Aduce, nu aduce aparatu’, tot nebun, incult, prost crescut si infatuat ramane.
Doar ca este dispus sa investeasca la nesfarsit in imaginea sa sperand ca la un moment dat va culege roadele.
Eu sper sa nu.
Doamne ajuta!
NYC • 13 februarie 2007, 18:40
molko Says:
February 13th, 2007 at 6:39 pm
Aduce, nu aduce aparatu’, tot nebun, incult, prost crescut si infatuat ramane.
Doar ca este dispus sa investeasca la nesfarsit in imaginea sa sperand ca la un moment dat va culege roadele.
Eu sper sa nu.
Doamne ajuta!
asa e! si e cu atat mai de condamnat ipocrizia lui!!!
rosso nerro forza milan • 13 februarie 2007, 18:42
@cipilica bravo !!!
EL TIGRE • 13 februarie 2007, 18:47
poate sa aduca si pt sida tot un cioban infect,incult si prost ramane
Batman • 13 februarie 2007, 18:47
Vorbim pe baza de supozitii pt ca inca nu stim daca GB va cumpara acest aparat, dar ganditi-va doar ,ipotetic , toti cei care il blamati ca veti merge la un test si doctorul va va spune:
-Stiti, am descoperit ca exista o posibilitate destul de mare sa devoltati o tumora maligna,stiu eu , la pancreas(cel mai dificil de depistat cancer), dar din fericire, acest aparat ne-a pus in garda si putem spune ca va veti putea recupera sanatatea .
V-ati imaginat macar asa ceva?Veti vedea atunci ca iniferent din ce motive o face ,va salva vieti.Si daca vei fi tu acela care va fi salvat ii vei multumi macar in gand, nu ma indoiesc de asta.
Johnny • 13 februarie 2007, 18:49
Iata ca Jiji Becali a ajuns sa fie si un medic bun, si cel mai crestin roman, si cel mai drept, si cel mai bun politician, cel mai cel…a mai fost unu’ in Romania care se credea buricu’ pamantului si l-au mierlit unii la Targoviste, langa un zid, intr-un decembrie zbuciumat…prietenii stiu de ce
adrians • 13 februarie 2007, 18:55
Salut Catalin
Dupa ce am citit acest articol am realizat ca tu si Gigi Becali aveti multe lucruri in comun si in primul rind faptul ca alternati rautatile gratuite cu gesturile frumoase,de o noblete iesita din comun.
frodo • 13 februarie 2007, 18:56
Absolut de acord cu Vlad.Ar fi bine daca s-ar inmulti numarul celor care gandesc la fel ca el!
molko • 13 februarie 2007, 18:59
@ Batman:
Sunt destule spitale particulare in Romania si vor aparea si mai multe. Piata este in crestere…. bolnavi au fost, sunt si vor fi mereu.
Despre defectele sistemului sanitar nu are rost sa discutam. Dar…
Asta nu ii da dreptul unui idiot sa-si faca reclama si imagine ca vezi doamne salveaza natiunea romana!. Maine poimaine o sa spuna ca s-a intalnit cu Isus…
molko • 13 februarie 2007, 19:01
Iar pt orice boala care nu poate fi tratata sau investigata la noi, va puteti urca in masina si face un drum de 800km pana la Budapesta. Se gasesc rezolvari.
Doar nu va inchipuiti ca la jiji va fi gratis….
arnad • 13 februarie 2007, 19:03
BRAVO LUII
Vlad • 13 februarie 2007, 19:06
Din pacate nu puteti evada din conditia de suporter … al Stelei, al lui Dinamo, al Rapidului, al cine stie carui partid. La fel ca „suporterii” Cataniei … Ce Dumnezeu, poate ca politistul avea cancer si l-a scapat de chin dobitocul ala de pusti.
california romaniei • 13 februarie 2007, 19:06
@brabus,carlsson,alpina,hamann,kleemann
e o provincie in vest care se aseamana in multe privinte cu California….
rosso nerro forza milan • 13 februarie 2007, 19:07
bravo vlad ai dreptate!!!Insa sunt unii dinamovisti ori rapidisti care sunt orbiti de rivalitati puerile…. aici este vorba de un fapt extraordinar din partea lui gigi becali!
martin_dinca • 13 februarie 2007, 19:08
Tolontan, bravo….
Greu, dar ai ajuns si tu la concluzia mea (de fapt a noastra )
Oricum ,felicitari pt cum scri.
Daca ma uit prea mult las peshti imi cresc branhii. • 13 februarie 2007, 19:10
rosso nerro, prost eshti tata.
Cătălin Tolontan • 13 februarie 2007, 19:10
Batman: Incerc sa aduc lucruri noi. Nu reusesc intotdeauna. Multumesc.
Campioni 23 • 13 februarie 2007, 19:11
Daca spui tu ca se aseamana cu California … e de bine??? Drogati, tzatze umflate cu vatraiul si excroci??? Ai fost vreodata in California sau vb din filme?
MirceaZ • 13 februarie 2007, 19:11
Desi inainte de a va cunoaste prea bine stilul era cat pe ce sa va cataloghez obtuz si neprofesionist, pus mereu pe harta ziaristica, trebuie sa recunosc ca pe zi ce trece explicatiile pt postul pe care-l ocupati la Gazeta se inmultesc.
Felicitari pt un articol excelent, caruia si desprinzand bucati din context, cu greu as putea sa-i reprosez ceva.
Entuziasmul poate e usor exagerat pt ca gigi s-ar putea sa nu aduca aparatul in tara (in ciuda faptului ca se cam tine de promisiuni) si in al doilea rand pentru ca nu stiu cati vor putea profita de el in eventualitatea aducerii. Irelevant totusi pt valoarea articolului acest aspect. Tineti-o tot asa.
PET-RICA • 13 februarie 2007, 19:11
Guvernul ar trebui sa cumpere un „PET” pt Romania.
Se platesc bani grei pentru o tomografie, la budapesta 1000euro, la atena 2500 euro…….
nimeni nu opereaza un cancer daca nu are rezultatul de la PET!
PET-ul este esential in primele faze de cancer.In orice tara civilizata exista….am zis civilizata……..
X™ • 13 februarie 2007, 19:11
roshu negru, ai idee cam ce nenorociri a facut Berlusconi in Italia ?
Cătălin Tolontan • 13 februarie 2007, 19:12
Darie: Familia Voiculescu nu se amesteca in continutul ziarului
rosso nerro forza milan • 13 februarie 2007, 19:14
@X chiar nu am idee… ce ” nenorociri” a facut acest om in italia
rosso nerro forza milan • 13 februarie 2007, 19:14
# Cătălin Tolontan Says:
February 13th, 2007 at 7:12 pm
Darie: Familia Voiculescu nu se amesteca in continutul ziarului
ha ha si ha….oficial …. ati spuso bine!!!1
california romaniei • 13 februarie 2007, 19:15
@camp 23
cred ca procentul de ,,Drogati, tzatze umflate cu vatraiul si excroci” e mult mai mare in zona de care apartii, fara suparare….comparatia era facuta din cu totul alte puncte de vedere…
X™ • 13 februarie 2007, 19:15
Hai sa-ti spun eu un pic. Pana la un punct Becli seamana cu el. Averea ii provine de la afaceri cu terenuri in Milano. Pastram proportziile ca diferentza de educatzie e vizibila cu ochiul liber. Apoi omul s-a aliat cu un foarte controversat om politic, aflat in exil in Libia (imi cer scuze dar imi scapa numele lui acum). Cand a ajuns la putere a maturat totzi prezentatorii de la RAI-uri care shi-au „permis” sa-l critice in campania electorala. Unii erau nishte somitatzi intelectuale. Apoi ca sa scape de justitzie intr-un caz de dare de mita unui judecator, a dat o lege care-l cam scotea din culpa.
rosso nerro forza milan • 13 februarie 2007, 19:16
@ X atat?!
X™ • 13 februarie 2007, 19:16
Stai ca mai am. Alegerile le-a cashtigat cu sprijinul puternic al Mafiei. De altfel in Sicilia a avut un procent demn de FSN.
Finalul. A fost „maturat” de la putere.
X™ • 13 februarie 2007, 19:17
Daca eshti curios, circula pe net un documentar despre el facut de nishte americani de origine italiana.