Olăroiu a ajuns în situaţia ingrată de a-i fi contabilizate doar eşecurile, nu şi succesele. Dacă se califică în faţa Oţelului, nu se pune. Dacă pierde, e out!
marți, 27 februarie 2007, 6:53
Olăroiu a ajuns în situaţia ingrată de a-i fi contabilizate doar eşecurile, nu şi succesele. Dacă se califică în faţa Oţelului, nu se pune. Dacă pierde, e out!
Numai un set consistent de victorii l-ar duce din nou pe antrenor în graţiile tribunei şi ale patronului. Vorba vine „din nou”, pentru că Oli n-a lucrat niciodată la Steaua pe credit afectiv. L-au ţinut rezultatele, nu impresia artistică.
E clar că acum Becali îi testează nervii. Nu vrea să-l demită, aşteaptă demisia. Aproape că n-a existat zi în care să nu îşi declare nemulţumirea faţă de joc, decizii, rezultate, relaţie şi perspectivă. Cînd spui „nu-l dau afară”, asta e altceva decît „îl preţuiesc şi vreau să lucrez cu el”. Şi cînd, la 24 de ore distanţă, adaugi „nu m-a respectat!”, şi dacă asta vine după „nu jucăm nimic”, înţelegi că timpul antrenorului a expirat.
Becali aproape că a luat decizia, aşteaptă momentul. Numai că fotbalul este mai degrabă o avalanşă decît un sol ferm. E clar că Hagi şi-ar dori să antreneze Steaua, dar probabil că Popescu ar găsi biroul nepotrivit pentru el. Şi atunci se poate merge pe perechea Hagi – MM, doar că rudele care-l împing pe Becali către schimbare nu ar scăpa de Stoica, care îi deranjează mai mult decît Olăroiu.
Plus că mai e ceva. Hagi la club înseamnă încă un baraj în faţa verilor şi a nepoţilor, care ar urca frumos în tribună, pe post de chibiţi. Decît să facă compromisuri, Hagi mai bine îşi rupe gîtul. Ceea ce s-a şi întîmplat de cîteva ori.
Fiecare meci e decisiv. Iar Olăroiu e tot împresurat de imperative, Becali de aşteptări şi Hagi de dileme. Ai cui nervi vor pocni primii?
liviu • 27 februarie 2007, 19:03
Da’ de unde stii tu domnul Tolo asa multe? Oricum, Popescu ar vinde la greu sa-si mai faca o casa, n-ar avea pasiunea lui MM. Hagi ar avea tribuna (care acum e cu Oli!!) dar dupa doua luni salut! Nu ti-e rusine deloc? Intreb foarte serios.
cristi • 27 februarie 2007, 19:05
salut Catalin,
cred ca Oli nu mai are ce sa faca la Steaua.
a „reusit” dupa un an de chinuri sa strice tot ce a facut Protasov inaintea lui in cele 6 luni.
echipa asta nu mai joaca nimic de mult timp…
Cat despre Hagi, hai sa fim seriosi, chiar crezi ca poate face fata la Steaua?
STEAUA FOREVER • 27 februarie 2007, 19:06
Cataline,Hagi-MM n-o sa fie niciodata!
STEAUA FOREVER • 27 februarie 2007, 19:07
Si nici Oli-Popescu!
Laurentiu • 27 februarie 2007, 19:07
Ai mei daca nu pleaca OLI mai repede
joaquin • 27 februarie 2007, 19:10
Daca Stoica si Olaroiu nu vor pleca IMEDIAT, bineinteles ca nervii nostri, ai suporterilor vor pocni primii !!!
bobby d • 27 februarie 2007, 19:10
Tolontane, nu stiu ce ai cu Steaua, dar nu cred ca trebuie sa vorbesti despre o chestie care nu s-a intamplat. Eu va inteleg pe voi, ziaristii, dar vorbiti pe lucruri conctete, nu pe ceea ce s-a putea (daca s-o putea). Asa ca las-o dracu’, ca dai in Steaua in ultimul timp de nu se mai poate!
Chilotzel • 27 februarie 2007, 19:11
Oli poate fi inlocuit,dar MM este unic.El nu trebuie sa fie scapat din TEMPLU.
bogdanlebu • 27 februarie 2007, 19:11
ai mei
CatalinI • 27 februarie 2007, 19:13
s-ar putea intampla dar nu cred ca ar fi o solutie viabila ci mai degraba una de imagine.
Popescu ar fi chiar bun – si ma gandesc in special la ceea ce inseamna marketing in primul rand si relatia cu presa si suporterii.
Nu stiu cum ar afecta aceasta ipotetica miscare relatia celor doi cu fratii Becalii dar ar interesant de urmarit … macar asa ca un lucru nou … :))
mihai • 27 februarie 2007, 19:14
Probabil ca Popescu n-ar veni la Steaua chiar daca oferta ar fi pe masa lui chiar in acest moment. Si asta nu numai pentru ca n-are nimic in comun cu emblema. Ci pentru ca ar avea de indeplinit un barem pe care Stoica, cu toate excesele lui, la ridicat destul de sus. Si s-a transformat in cel mai titrat presedinte stelist de la Alexandrescu incoace. Greu pentru Popescu sa-si asume riscul concedierii dupa doua luni. Tocmai pentru ca-l cheama Popescu.
Cat despre Hagi, el ar avea stadionul arhiplin meci de meci, lumea l-ar iubi la fel ca pana acum, dar e oare gata sa preia un lot care nu pare a-i conveni deloc? Si sa-si asume o eventuala iesire (poate)definitiva de pe piata antrenorilor?
yoo • 27 februarie 2007, 19:16
hagi la steaua???? doamne fereste!!! oli sa plece?? nici asta nu e bine decat daca ar veni un antrenor mare care a si demonstrat ceva in cariera sa cum ar fi il luce senior, dar…. cum stim ca nu se poate mai bine asa
superEU • 27 februarie 2007, 19:18
pt Cristi
de acord 100%, noua nu ne trebuie antrenori de duzina…noi avem nevoie de un antrenor de tale internationala, iar Protasov a demonstrat ca are clasa. Olaroiu doar a cules roadele muncii lui Protasov…intr-un an echipa a facut doar 3 meciuri si jumatate bune: la Betis, cu Boro turul si jumatate din retur si la Kiev. In rest…posesia balonului, conservarea rezultatului (negativ, pozitiv, nu conteaza) si atat. Daca mai sta mult Oli la Steaua, tare’mi e ca la anul o sa ne luptam pentru un loc 8 sau 9 in campionat…
DIOGENE • 27 februarie 2007, 19:19
PAI DEGEABA IL ADUCE PE HAGI DACA NU BAGA BANI IN TRANSFERURI.SI EU NU CRED IN CALITATILE DE ANTRENOR ALE LUI HAGI
Johnson • 27 februarie 2007, 19:19
Nu cred in venirea lor in Ghencea. Un motiv ar fi valoarea scazuta (demonstrata de altfel) ca antrenor a lui Hagi. Gigi Becalli nu si-ar instala nasul pe post de antrenor, care antrenor este supus anumitor hachitze ale patronului. Gigi n-ar putea sa-si concedieze nasul/antrenorul. Pe de alta parte, Hagi, asa prost cum este el (… poate o sa-i supar pe unii) n-ar accepta aceasta functie, tocmai din motivele de mai sus.
Giga Popescu – presedinte… s-ar putea sa incep sa tin cu alta echipa, nu de alta dar n-as putea sa suport sa-i urmaresc comentariile pseudo-intelectuale asortate cu nodul mare de la cravata (moda de mult apusa) dupa meciuri, inainte de meciuri, sau ori de cate ori va fi cazul sa se vorbeasca despre Steaua dintr-o pozitie oficiala.
Treaba este alta! Nu vi se pare ca echipa a jucat bine pana sa vina Radoi? Sau ma rog… mai bine? Exista „copii lui Oli” care nu fac nimic, exista jucatori care au momente proaste tot mai dese, exista un Olaroiu… despre care nu am numai cuvinte de lauda. Noi ca fani vrem sa vedem un joc spectaculos; sa pierdem, dar sa jucam frumos;
Nu suntem singurii cu probleme, noi stelistii! Uitati-va la Dinamo care dupa toata campania de achizitii nu joaca sa rupa norii.
Revenind la Hagi si Popescu! Sper sa-i dea Dumnezeu minte lui Becali si sa inteleaga ca locul lor cel mai bun nu este la Steaua. Si invers!
Sa ne tina Dumnezeu fara nervi intinsi!
alexx • 27 februarie 2007, 19:20
cataline,zi sincer,tu ce ai face in locul lui gigi?
Emanuel • 27 februarie 2007, 19:21
Din ce a aratat pina acum, Hagi nu e un antrenor bun. E apucat, nu are rabdare, si nimeni nu stie cita meserie propriu-zisa stie. Cine stie, poate se schimba omul, dar, ca regula generala, schimbarea nu intra in legea firii omenesti.
Pe de alta parte, Stoica e o catastrofa de conducator de club. Nu ajunge ca e Becali urechist, mai are si un presedinte de club dupa chipul si asemanarea lui. Zicea cineva pe aici ca omul e pasionat, dar pasiunea fara creier si disciplina face mult mai mult rau decit bine. Gica Popescu are un profil de „om de fotbal” destul de tulbure, insa sint sanse bune ca omul sa poata fi un conducator de club serios din Romania, specie din care primele exemplare inca mai poarta amprenta speciei din care provin. Deci, nu prea Hagi, se prea poate Popescu.
lolo • 27 februarie 2007, 19:21
nu stiu fotbal prea mult tolo,dar nici tu……….
vicentiu • 27 februarie 2007, 19:21
Eu sunt stelist foarte mare si imi place foarte mult de steaua…de cand a venit oli jocul stelei s-a schimbat!A inceput sa nu-mi mai placa ce fac pe teren.Nu mai ai asa mare baza intr-o echipa extraordinara STEAUA!
contabilu’ • 27 februarie 2007, 19:23
Daca Hagi va fi adus ca antrenor la Steaua insemna ca s-a coborit mult stacheta calitatilor necesare unui antrenor bun pentru echipa. Nu cred ca Hagi va fi vreodata un antrenor de top in Romania, in Europa nu mai vorbesc. Deci miscare proasta, mai bine il cauta pe Protasov.
Gica Popescu va aduce un plus de imagine comparativ cu MM, dar nu va fi in stare sa se bata pentru echipa, punind la bataie tot arsenalul de metode ortodoxe sau neortodoxe, asa cum o face MM ( desi mie personal imi repugna acest personaj). Deci pentru echipa o alta miscare proasta.
In plus nu cred ca ar avea viata lunga in Ghencea nici unul nici altul. Gigi Becali e doar filotim, in rest …..
Nicolae Razvan • 27 februarie 2007, 19:24
Mai demult Rodion Camataru era criticat intr-un ziar oltean la fiecare joc. Dupa o partida internationala (dak nu ma insel) Rodion a facut un meci extra. A doua zi in ziar aparea titlul „M-ai invins Rodioane”.
Recunosc un articol bun. „M-ai invins Tolontane”
Cătălin Tolontan • 27 februarie 2007, 19:25
bobby d: interesanta perspectiva ai asupra lumii. dc nimeni nu ar vorbi despre lucruri care nu s-au intimplat sa stii ca n-ai avea pe ce sa tastezi acum. asa s-au construit calculatoarele, asa se face presa, asa functioneaza lumea
Savu Lucian • 27 februarie 2007, 19:25
Un astfel de cuplu nu prea il vad eu posibil in Ghencea… poate ma insel un lucru e cert Oli trebuie sa plece pentru ca nu se mai poate asa.
Nu cred ca o serie de rezultate bun l-ar salva acum. Ar trebuie sa fie magnifica mai ales in ochii suporterilor.
Care au nevoie de spectacol, publicul diin Ghencea fiind poate cel mai pretentios din tara.
Numai bine!
Cătălin Tolontan • 27 februarie 2007, 19:26
Nicolae Razvan: Titlul respectiv ii apartine lui Eugen Barbu
Nicolae Razvan • 27 februarie 2007, 19:26
Bv. Tolontan
Cătălin Tolontan • 27 februarie 2007, 19:26
alexx: nu sint in locul lui gigi 🙂
alexx • 27 februarie 2007, 19:27
cataline,chiar nu crezi ca are loc si MM in club,chiar daca vin hagi si popescu? io cred ca gigi ar trebui sa tina si cu dintii de MM….pt ca el are o contributie importanta la castigarea campionatului in ultimii 2 ani…. nu?
afellow • 27 februarie 2007, 19:27
Ca imagine ar fi bine, ca rezultate simpla realizarea a acestei supozitii ar fi un rezultat neasteptat. Cat despre reusitele cuplului Meme-Oli, greu de egalat si mai greu de depasit. Analiza declaratiilor date de Gigi mi se pare destul de pertinenta, dar cu Gigi nu te poti baza pe logica. Oricum, n-as vrea sa fiu in pielea antrenorului Stelei in perioada viitoarelor alegeri.
Cătălin Tolontan • 27 februarie 2007, 19:28
STEAUA FOREVER: Si ce faci dc Hagi – MM va fi un cuplu real? Postezi ca te-ai inselat?
Ned • 27 februarie 2007, 19:28
@ Catalin Tolontan
Ne place sa speculam chiar daca GSP ar avea „o sursa sigura”. Hmm…totusi suna a lipsa de profesionalism.
Ceea ce este ingrijorator este ca se mizeaza in continuare pe nepotismul atat de familiar romanilor. Nu se cladeste nimic fara fini, veri, nasi, nepoti etc,etc…Si mai ingrijorator este ca tu Cataline stai si analizezi declaratiile lui becali:
” Cînd spui “nu-l dau afară”, asta e altceva decît “îl preţuiesc şi vreau să lucrez cu el”. Şi cînd, la 24 de ore distanţă, adaugi “nu m-a respectat!”, şi dacă asta vine după “nu jucăm nimic”, înţelegi că timpul antrenorului a expirat. ”
Esti si tu Cataline la fel de orb sa nu vezi ca becali se comporta cu oamenii exact cu se comporta cu oile ? Ca el este cauza principala a lipsei de performanta durabila la Steaua? Chiar nu vezi ca becali nu stie altceva decat cumpar aici, vand acolo, tin la pret, mergem la pasunat? In momentul cand o situatie devine complexa si trebuiesc aplicati algoritmi altii decat simpliturile gen becali, ciobanul nostru da ratee grave.
Personal il consider pe becali un psihopat schizofren cocotat intr-un tron imaginar. In orice caz, este vinovatul principal pt ceea ce se petrece la Steaua.
alexx • 27 februarie 2007, 19:29
da inteleg,un raspuns de al tau ar putea probabil fi interpretat de lumea din fotbal si ar putea zice ca esti de partea cuiva….
alexx • 27 februarie 2007, 19:29
da inteleg,un raspuns de al tau ar putea probabil fi interpretat de lumea din fotbal si ar putea zice ca esti de partea cuiva….
ICy • 27 februarie 2007, 19:29
Chilotzel Says:
February 27th, 2007 at 7:11 pm
Oli poate fi inlocuit,dar MM este unic.El nu trebuie sa fie scapat din TEMPLU.
Chilotzel, spala-te ca te-ai imputzit…Templu… MM unic…bai intelighnetza sulfuroasa…
Referitor la stire: o fi vreun scenariu, dar cred ca Balint /Dan Petrescu antrenori – Ilie Dumitrescu presedinte ar fi splendid, insa Jiji nu se pricepe sa-si aleaga oamenii, ci stie sa-si cumpere oile…asa ca atat timp cat va fi Jiji presh la Steaua, semifinala de anul trecut va ramane punct de referinta.
Salut!
Nicolae Razvan • 27 februarie 2007, 19:29
Hagi pe banca Stelei in aceste momente tulburi o consider ca pe un gest sinucigas. Gica Popescu nu prea il vad in conducerea Stelei (cei ce tin cu Stiinta) vor fi din nou suparati.
Cătălin Tolontan • 27 februarie 2007, 19:29
afellow : da, e buna asta cu alegerile 🙂
Eugene O’Neil • 27 februarie 2007, 19:30
Primii nervi care vor pocni sunt nervii maselutei de minte care ii dadu astuia de scrise articolul. Nici macar ca zvon, mai ales ca zvon, nu se scrie despre asta. „Zvonul este o informatie neoficiala difuzata in societate”, insa presa il oficializeaza, ii da personalitate de stire. Daca acest lucru nu se intampla… atunci presa se scuza intr-un fel sau altul, nu are nimeni de pierdut. Raman doar banii dati pe ziar, tirajul crescut, notorietatea lui Tolontan sau Ioanitoaia. Nu am putea totusi sa fim mai stapani pe impulsul care ne face sa dezvoltam senzational?
Pe de alta parte…daca Gica 1,2 vin la Steaua…e la fel de bine ca orice altceva…cu siguranta Steaua are nevoie de schimbare si respiratie de Campioana ce e.
semeniuc ovidiu • 27 februarie 2007, 19:30
Eu unul daca as fi in locul lui Gigi Becali l-as aduce inapoi pe Protasov.
Nu a calificat echipa in cupele europene ca Oli ,dar ………………echipa juca fotbal frumos ,placut ochiului .Imi placea Steaua la vremea respectiva, desi sunt din Bucovina si sunt un fan al U.Craiova !!!
Cătălin Tolontan • 27 februarie 2007, 19:30
alexx: ai inteles, multumesc!
TEKU® • 27 februarie 2007, 19:31
IATA O VARIANTA :
G. P O P E S C U – presedinte
D. P E T R E S C U – antrenor
G. H A G I – director tehnic, scout, simbol, orice
Nicolae Razvan • 27 februarie 2007, 19:31
Pt. Tolontan: Prevezi si la Dinamo in vara-toamna o astfel de situatie? (cred k e retorica intreb)
Cătălin Tolontan • 27 februarie 2007, 19:31
semeniuc ovidiu: protasov cistiga la dnepr de 5 ORI MAI BINE CA LA STEAUA!
Roby • 27 februarie 2007, 19:31
Ati vazut cumva in jocul Stelei vreo schema care sa para exersata la antrenamente? Rectific: ati vazut vreo schema in jocul Stelei ? Pai de unde sa vedeti… ca doar nu o fi invatat Olaroiu scheme prin Asia cand juca miutza pe acolo…
Sunt un mare stelist, dar nu stiu cat voi mai rezista..
Pacat…
Cătălin Tolontan • 27 februarie 2007, 19:32
TEKU®: Nu cred ca Hagi accepta orice. Vrea antrenor principal!
Giovanni • 27 februarie 2007, 19:32
Olaroiu e clar ca nu are fata de STEAUA. Hagi, cel putin inca, nu este solutia ideala din cauza lipsei de experienta. MM si Popescu sunt complementari in ceea ce priveste calitatile de conducator. Fiecare are ce ii lipseste celuilalt. Din antrenorii de prima liga ar putea fi incercati Popa de la Iasi care mentine de unul singur epava aia de echipa in prima liga, Grigoras de la Otelul sau no. 7 Lacatus. Ar mai fi si alti dar au trecutul legat de alte echipe. Oricum cea mai buna solutie ar fi un antrenor strain care sa aiba mana libera din punct de vedere managerial si tehnico-tactic.
moro • 27 februarie 2007, 19:32
„Rezultatele” lui Oli se limiteaza la o calificare in fata „descultilor” de la Heerenveen, una cu noroc (daca Joaquin nu dadea bara la 0-0 in retur?) in fata lui Betis, una chinuita cu Rapid, la fel de chinuita cu Standard si un titlu cu cantec. De la Middlesboro incoace Steaua a regresat zi dupa zi si a facut de ras fotbalul romanesc in Liga. Caci indiferent de numele adversarilor si puterea lor financiara, Steaua, Levski si Kiev au patat intreaga Europa de Est in toamna trecuta. Exact in momentul in care izmenele „vechilor” europeni incepusera sa tremure de frica „revenirii fostilor”.
E drept ca nu e neinsemnat ce-a facut Olaroiu, dar nicidecum mult. Nu pentru Steaua.
Hagi-Popescu ar insemna enorm pentru tot fotbalul romanesc. Sabau la Bistrita, Rednic la Dinamo, Munteanu pe unde-o mai fi, Petrescu… Generatia de aur ne-a scos din umbra odata, poate s-o faca si a doua oara. Definitiv, de data asta. Ar fi fenomenal.
Cătălin Tolontan • 27 februarie 2007, 19:33
roby: sa nu exageram. nu automatismele ii lipsesc echipei, ci prospetimea. oli lucreaza mult la antrenamente, insa pare ca nu mai poate motiva echipa
Cătălin Tolontan • 27 februarie 2007, 19:35
moro: esti nedrept. mereu poti demola rezultatele evocind circumstante. Stii, pb, ca suporterii rivali stelei sustin ca echipa a cistigat cupa campionilor in 1986 pt ca englezii n-aveau echipa in competitie si pt ca ponet a arbitrat finala 🙂 De fapt, rezultatele ramin. Cifrele vorbesc!
autholycus • 27 februarie 2007, 19:35
tolo
cred ca stii ceva daca insisti pe subiect.hagi =stoichickov=van basten ca antrenor.cu toate astea cred ca ar fi nevoie de o schimbare la nivelul conducerii tehnice si administrative.ce jucatori a adus mm?saban,carlos?ha-ha.ma apuca rasul ca sa nu dau in plins.
sau oli…a rupt gura targului cu gigel coman pe care l-a carat obsesiv dupa el pe unde a fost.partea stanga sufera la steaua.marin e batran iar coman bea pe acuns.pariez asta.
deci e nevoie de hagi si popescu.poate asa se impaca si verii intre ei macar in interesul unor transferuri ceva mai bune pt steaua.
popescu chiar s-ar potrivi ca presidente iar hagi ca antrenor…..nu cred ca ar fi unul mai bun si liber de contract la ora actuala.
Georgero • 27 februarie 2007, 19:36
Este cea mai proasta varianta care s-ar fi putut imagina vreodata. Popescu este omul lui Giovanni, iar Hagi nu este antrenor.
Darie • 27 februarie 2007, 19:37
Salut Catalin! suntem in secolul vitezei, iar rezultatele tin un antrenor! Mare minune de nu vine „regele”…Sper totusi ca, nu se v-a intampla acest lucru! Sunt suporter al echipei Steaua am respectat jucatorul de fotbal Hagi, dar ca, antrenor am mari dubii!
Olaroiu cred ca se v-a retrage! e un antrenor bun, valoros, dar parca prea tacticizizat! De ce nu se scrie nimic despre Lacatus? Merita si el o sansa!
Multumesc