TOLO.RO
La Steaua, evenimentele se derulează în două planuri. La suprafaţă, asistăm la o susţinere izomorfă. Ataşament total, acelaşi interes, frazele de rigoare. În culise, fiecare acţionează conform propriului interes, ceea ce e normal.
joi, 1 martie 2007, 8:41
La Steaua, evenimentele se derulează în două planuri. La suprafaţă, asistăm la o susţinere izomorfă. Ataşament total, acelaşi interes, frazele de rigoare. În culise, fiecare acţionează conform propriului interes, ceea ce e normal.
Gigi nu mai are încredere în Oli, dar e oarecum precaut şi în ceea ce-l priveşte pe Hagi. Istoria e un prolog, iar istoria de antrenor a lui Hagi nu e încurajatoare. Mihai Stoica rămîne lîngă Olăroiu, dar numai pînă la punctul de rupere a destinelor. Pentru că, în timp ce Oli e un om care ar putea trăi toată viaţa cu ceea ce a adunat deja, preşedintele nu-şi permite acest lux.
Pentru MM e vital să lucreze şi, cel puţin în acest moment, n-are unde să facă acest lucru. De vreme ce şi-a construit imaginea unui stelist feroce, îi vine greu să se angajeze la un alt club. La FRF nici vorbă, pentru că acolo domneşte adversarul său declarat, Piţurcă.
Aşadar, Stoica va încerca să se adapteze dorinţelor patronului. Pe de altă parte, Hagi e atît de dispus să-şi vadă visul cu ochii şi să probeze că are forţă de antrenor, încît îl poate accepta pe MM.
Să vedem însă. Desfăşurarea e rapidă şi se poate întîmpla orice. Steaua are prima şansă azi, în Cupă. Dar nu e exclus ca Oli să fi adunat atîta obidă şi solitudine în ultima vreme încît să cedeze, încercînd să caute nu salvarea, ci doar un moment demn de a spune „La revedere!”.
danny • 1 martie 2007, 11:30
emil mihai: E ca si bancul ala cu Pamela Anderson: „ce picioare, ce tzitzte, ce cur misto are… si cind te gindesti ca si ea se caca…”
emil mihai • 1 martie 2007, 11:32
domnule mooe dinamu , ( dragut nume ..este de botez ? )
ma refeream la o perioada a sportului romanesc..nu la o echipa anume….
la modul in care au fost posibile performantele de neatins astazi…
Tibi • 1 martie 2007, 11:32
Catre emil!
Sa stii ca nici eu unul nu-l prea simpatizez pe Becali! Dar e singurul care a crezut in Steaua! Care a luptat pentru ea! Ca profita? E si normal! Spune-mi unul, doar unul dintre sponsori din Romania asta draga, ori din lume, care sa nu faca asa? Atunci? In cea ce priveste celalalt lucru, palmaresul, era si normal sa ii revina Stelei actuale, devreme ce odata cu aceasta a luat si datoriile de care-l acuza Bodu! Priveste doar Timisoara, e oare echipa care a eliminata pe Celtic? Deloc si e si ea pastratoarea traditiei, Dinamo, la fel! Daca s-a desfiintat Gheata a fost din pricina lui Dudu Georgescu! si a politicii lui Dinamo, dar aici ai dreptate, si ale partidului! oricum ar fi, viata merge inainte indiferent daca o echipa sau alta pastreaza sau nu, palmaresul!
starsteel • 1 martie 2007, 11:33
„Pentru că, în timp ce Oli e un om care ar putea trăi toată viaţa cu ceea ce a adunat deja, preşedintele nu-şi permite acest lux.”
Cu toate ca esti cel mai rasarit ziarist din presa romana asta e o faza la care din nou calci stramb pt. a derula campania de presa impotriva intereselor echipei Steaua…..cum naiba sa nu-si permita acest lux, crezi ca o eventuala despartire de Steaua l-ar lasa muritor de foame. La ce a avut de mic copil si la ce a agonisit din propria munca fii convins ca e asigurat si viitorul fetitei lui. Singurul lucru care l-ar pierde cu adevarat ar fi departarea de clubul la care tine din suflet, nu se reduce totul la bani asa cum e cu majoritatea absoluta a celor care activeaza in fotbal. Oricum e o vrajeala plecarea lui de la Steaua, nu e Gigi asa naiv incat sa se lipseasca de un manager „trup si suflet pt. culori”. Una din calitatile patronului stelist e ca stie sa-si aleaga colaboratorii.
Spre aducere aminte Meme si-a dat o data demisia de la Steaua, cel care la intors din drum a fost tot Gigi…..Popescu era un om ideal pt. frf insa apropierea de fratii Becali i-a fost fatala. Acesti Becali nu ar avea alt interes decat sa slabeasca Steaua mai precis sa faca niste bani de pe urma ei oricum cainii au interzis in Ghencea avem doar acel Becali de care avem nevoie.
In concluzie lipirea care se face intre Meme si Olaroiu e o alta mizerie de presa daca Oli ar pleca maine si chiar ar fi indicat sa plece, managerul stelist are viata lunga in Ghencea.
P.S. Mizerii de presa exista dintotdeauna cel mai bun exemplu e acum Basescu care daca citim presa din Romania e desfiintat deja insa in realitate poate duce in spate toata mafia din tara cu sprijinul marii majoritati a romanilor.
Alex • 1 martie 2007, 11:33
@ emil mihai
Gheata de Aur nu s-a desfiintat, doar ca Romania nu a mai fost inclusa. Cum nu e nici astazi de altfel. Si s-a mai pus o data problema asta, cand in Scotia Henrik Larsson inscria 40-45 de goluri pe sezon. Evident ca atunci a fost o propunere absurda, deoarece golurile erau marcate cinstit. La noi insa Dudu Georgescu marca exact cat era nevoie…
silence • 1 martie 2007, 11:34
@emil mihai
sa inteleg ca aveti si ceva probleme cu fumatorii,cu cei cu piercinguri si cu cei care flirteaza cu fete??
emil mihai • 1 martie 2007, 11:34
domnule Tibi ,
domnul Becali nu ” a crezut ” in Steaua !!!!!!!!
se foloseste de numele echipei , de palmares , de sustinatori in scop personal……..
emil mihai • 1 martie 2007, 11:35
domnisoara sau dom,nule silence ,
daca sunt facute in detrimentul studiilor , DA , am ceva impotriva…
baiatul meu cel mare are tatuaje , piercinguri , este la a doua facultate , are afacere proprie , munceste in fata computerului multe ore….
dumneavoastra ?
diru • 1 martie 2007, 11:36
chiar daca sunt de accord ca jocul STELEI sufera ii rog pe contestatarii lui oli sa mi explice de ce nu au zis nimic cand am batut pe betis sau alte echipe destul de mari intalnite …de ce presa care dupa respectivele meciuri il faceau un mic zeu pe oli il ponegresc acum cand jocul sufera ?…si as mai avea o intrebare mai ales pentru tacticieni ce fel de 4-3-3 joaca acum STEAUA? sau mai nou 4-3-3 = 4-5-1?
Tibi • 1 martie 2007, 11:36
Dintre antrenorii actuali si ma refer la cei tineri, parerea mea, este ca singurul care ar putea face fata la Steaua, este Dan Petrescu! ca are toanele lui, e si normal, ca a esuat in Polonia, e altceva! dar e un antrenor capabil si curajos! Hagi? Se poate lua de mana cu Olaroiu! Unul e prea mofturos, iar celalalt prea defensiv si fara pic de curaj!
ionescu • 1 martie 2007, 11:36
din cauza lui Ceausescu s-a desfiintat Gheata de aur????mai curand din cauza megalomaniei dianamoviste.Daca tot nu aveau si ei rezultate in Europa au pus-o de blaturi cu ghete!
emil mihai • 1 martie 2007, 11:37
domnule alex ,
s-a reinfiintat Gheata , dar in functie de valoarea campionatului , fiecare tara are alocat un indice cu care se inmulteste numarul de goluri..adica , 50 de goluri in Albania , valoreaza mai putin decat 15 in Spania…
danny • 1 martie 2007, 11:38
emil mihai:
e cam nasol daca ati fost membru de partid. Inseamna ca ati fost un oportunist, in timp ce bunicul dvs a fost membru din convingere…
mooe dinamu :)) • 1 martie 2007, 11:39
emil mihai: te referi la o perioada a sportului romanesc, batand campii sau spunand numai prostii, jumatati de adevar. pai e frumos?
diru • 1 martie 2007, 11:39
dan petrescu ala care a pupat steagu rapidului si a mai dat si kixx …..nu cred ca va fi antrenorul STELEI multi ani de acum incolo
LIVIU • 1 martie 2007, 11:40
DOMNULE EMIL MIHAI,
nu credeti ca sunteti prea infumurat?
credeti ca detineti adevarul absolut?!
eu v-as sfatui, daca imi permiteti, sa fiti mai temperat si sa nu va mai hazardati in declaratii…ca tot spuneti ca sunteti un om inteligent, scolit..etc.
daca sunteti asa cum spuneti atunci trebuie sa stiti si sa acceptati ca STEAUA BUCURESTI este cea mai renumita si iubita echipa din ROMANIA din toate timpurile
deci..incercati sa fiti asa cum pretindeti ca sunteti!
p.s. : daca ai mai multa scoala decat cineva nu inseamna ca esti neaparat si mai inteligent, doar mai… instruit 😉
mihai • 1 martie 2007, 11:41
hai sa nu ne mai legam de inaltimea lui elton ca n-am vazut un jucator roman de la hagi incoace care sa stie cu mingea ca asta. si stelei chiar i-ar prii un creier. chit ca are 1,56. bravo mm
emil mihai • 1 martie 2007, 11:41
bunicul a luptat in razboi….nu a vut nici o legatura cu partidul…eu eram student..si pentru a junge in colectivul de cercetare ( prima mea facultate a fost ” electronica si telecomunicatii ” ) trebuia sa fiu membru…
si sa stiti ca in 1986 faceam aparatura de supraveghere si monitorizare a bolnavilor cum vedeti acum in ” Spitalul de urgenta ” …..
Georgero • 1 martie 2007, 11:42
@LIVIU
Chiar nu cred ca merita replica asta. 😐
Asta era replica de dat cuiva de calibru.
Tibi • 1 martie 2007, 11:42
Catre diru!
In cea mai mare parte a anului trecut, rezultatele sau vazut datorita politicii duse de Zenga, apoi de Protasov! Ultimul cel putin a facut spectacol prin meciurile Stelei, a avut si esecuri cum de astfel a avut si zenga, cum are si Oli. Acum cand ciclul pare sa se rupa, se vede capacitatea unui antrenor de a infrunta atat vointa patronului, cat si in fata jucatorilor! Oli incearca, nimic de zis, dar o face bezmetic cata vreme joci 4-3-3 fara nici un mijlocas la constructie, cine sa de-a pase? Goian, Cernea, Paraschiv?
emil mihai • 1 martie 2007, 11:43
domnule Liviu ,
nu cred in sondaje…argumentul ca este cea mai renumita si iubita este o dovada de ingamfare si infumurare…
danny • 1 martie 2007, 11:43
emil mihai:
o ultima intrebare: ati pomenit de gestul lui Radoi… cum comentati insa gesturile jucatorilor rapidisti din ultima etapa a campionatului trecut???
emil mihai • 1 martie 2007, 11:44
in aceste momente , discutam despre atitudine jucatori , conducatori , transferuri…am divagat catre istorie si primeaza jignirile…vi se pare potrivit un jucator de 1,56m pentru o echipa de talia Stelei ?
Georgero • 1 martie 2007, 11:45
@emil mihai
„vi se pare potrivit un jucator de 1,56m pentru o echipa de talia Stelei ?”
Da. Uita-te cum joaca si lasa-i pe cei care se pricep sa decida.
Alex • 1 martie 2007, 11:46
@ emil mihai
Discutia despre Gheata…nu va mai reveni in partea asta a Europei in conditiile in care Henry a avut 35 de reusite doar in campionat sezonul trecut. Revenind la ce ziceati inainte. Aveti ceva impotriva cluburilor care au apartinut ministerelor? Departe de mine gandul de a apara ceea ca au realizat in vremurile de demult, dar sincer mi se pare ca aceasta cruciada rapidista(nu stiu daca sunteti rapidist, dar ei sunt varful de lance cand vine vorba de astfel de atacuri) nu-si mai are rostul. Mai ales ca astazi aceste echipe depind de ministere doar datorita arenelor pe care evolueaza. Unirea Tricolor si Ciocanul au format Dinamo. Bun. CCA a luat fiinta la fel, adica direct in primul esalon si a fost protejata ulterior de la retrogradare. Ce poti sa mai spui azi? Alea erau vremurile daca e pana acolo, nu? Urmarile le traim azi…
emil mihai • 1 martie 2007, 11:46
domnule danny ,
la meciul de aseara al echipei Rpid , domnul Rada a calcat intentionat un jucator argesean care printr-o alunecare , incerca sa pastreze mingea in teren..
trebuia eliminat…si adus la comisie impreuna cu Radoi si Paraschiv si suspendati perioade indelungate…
emil mihai • 1 martie 2007, 11:46
domnul Becali se pricepe ?
emil mihai • 1 martie 2007, 11:48
domnule alex ,
clubul Dinamo apartine M.I. .ofiteri M.I. sunt membri in consiliul de administratie…Rapid este legat de ministerul Transporturilor..Steaua mai are un apendice : stadionul..dar modul in care acest club a trecut in proprietatea domnului Becali , este rusinos !!!!!!!!!
Georgero • 1 martie 2007, 11:49
@emil mihai
Nu l-ai vazut jucand. Ideea ca nu poate fi fotbalist pt. ca are doar 1.56 este o prejudecata. Vezi ce stie ce cu mingea si incearca sa-ti imaginezi ca echipa ta preferata, oricare ar fi ea, ar avea un asemenea jucator. Si apoi, poate realizezi ca lucrurile stau un pic altfel, ce zici, ai puterea sa incerci?
silence • 1 martie 2007, 11:49
@emil mihai
de ce traiesti, cu impresia ca toti sunt inculti, eu sunt in timpul primei facultati si muncesc in fata calc.(azi chiar peste program pt ca pierd o ora cu acest blog) , am prieteni cu 2-3 facultati si sunt si cazuri in care oamenii au afaceri de milioane $ doar cu liceu …………….. esti tu si fam ta mai presus de restu lumii
p.s. fata de majoritatea blogerilor esti mai inteligent asta datorita faptului ca ai argumentele cu tine dar asta nu inseamna ca esti superior
Mandarinu • 1 martie 2007, 11:49
ce TAREEE E ELTON, sa mor io asa jucator nu am mai vazut, ca un spiridus, deabea astept sa-l vad cum sta in teren
emil mihai • 1 martie 2007, 11:49
domnule georgero ,
astept sa vad cum joaca acest jucator si apoi va voi aminti de ” priceputii ” de la Steaua
Alex • 1 martie 2007, 11:49
Pai pana acum au adus o gramada de jucatori inalti degeaba.
danny • 1 martie 2007, 11:50
nu cred ca criteriul de selectie cel mai important intr-o echipa de fotbal este inaltimea… nici macar la baschet nu e….
poate doar la volei, nu-iasa dle emil mihai???
joshua24 • 1 martie 2007, 11:50
am si eu o intebare pt.dl.tolontam:echipele de club romanesti au voie sa foloseasca 5 jucatori straini,indiferent de nationalitatea lor sau au voie doar 5 extracomunitari si oricati jucatori comunitari???de exemplu pot evolua intr-un meci sa zicem 7 portughezi????
ionescu • 1 martie 2007, 11:50
Rada trebuia suspendat o jumatate de an dupa faultul asupra lui Radoi,iar moldoveanul acela care la spitalizat pe Nesu,toata perioada care a stat stelistul pe tusa!…culmea nu a primit nici macar cartonas galben!
emil mihai • 1 martie 2007, 11:51
domnisoara sau domnule silence ,
doar incerc sa port o discutie pe baza de argumente…….
si imi cer scuze ca am fost nevoit ” sa ating ” cateva personaje care folosesc un limbaj suburban..despre fumat ..etc v-am explicat..
mooe dinamu :)) • 1 martie 2007, 11:52
# emil mihai Says:
March 1st, 2007 at 11:44 am
in aceste momente , discutam despre atitudine jucatori , conducatori , transferuri…am divagat catre istorie si primeaza jignirile…vi se pare potrivit un jucator de 1,56m pentru o echipa de talia Stelei ?
—————-
chiar esti paralel cu fenomenul! ce dk are 1,56m, dk stie fotbal totu`i ok.
Mandarinu • 1 martie 2007, 11:52
ELTON ELTON ELTON ELTON baietzi invatati numele asta sa-l strigati in tribune
…FORZA STEAUA…
Georgero • 1 martie 2007, 11:53
@emil mihai
Nu e nevoie sa astepti pana atunci. Uite-l aici:
emil mihai • 1 martie 2007, 11:53
domnule mooe dinamu ,
cunoasteti alt caz de jucator de 1,56 m la o echipa de top ?
danny • 1 martie 2007, 11:53
emil mihai:
nu mi-ati raspuns la intrebare… Rada, Radoi, Paraschiv etc…. toate sunt faze de joc, voluntare sau nu, ele fac parte din jocul de fotbal.
Intrebarea mea insa se referea la macelul facut intentionat de Rapid in ultima etapa de anul trecut. Raspundeti va rog strict la intrebarea asta.
nvb • 1 martie 2007, 11:54
Domnule Emil Mihai, de obicei nu intervin in dispute – verbale sau nu – in care nu reprezint una dintre parti. In schimb, pentru dvs, fac o exceptie, pe care o puteti lua ca pe un favor. Pentru ca trebuie sa va simtiti bagat in seama. Va etalati aici cunostintele lingvistice, istorice, predati lectii de morala si civism, ne prezentati cariera de succes a bunicului sau fiului dvs (scuzati-ma, dar nu m-am straduit sa inteleg care era anticomunist si care utilizeaza computerul)… etc. etc. Din pacate, trebuie sa va spun ca nu intereseaza pe nimeni nici cat de erudit sunteti, nici ca aveti o verticalitate morala de exceptie, nici ca familia dvs are succes la scoala si in afaceri. Cei care intra pe acest site sunt interesati de sport. Unii vin sa isi injure adversarii. Altii chiar vor sa se informeze. Unii tin sa isi spuna parerile fotbalistice. Altii doar se plictisesc si mai stau pe aici. Dar pe absolut niciunul dintre vizitatori nu il intereseaza cine este, ce si cum gandeste un oarecare Emil Mihai. Va asigur de asta.
emil mihai • 1 martie 2007, 11:55
domnule georgero ,
exista jucatori exceptionali pe plaja Copacabana..nu imi puteam lua ochii de la ei….astept sa il vad jucand la Steaua..cu Radoi in spate…si colaborand cu Paraschiv….si Oprita…
emil mihai • 1 martie 2007, 11:56
domnule nvb ,
astept sa vorbiti despre fotbal si sport…
nu sa ma caracterizati pe mine…
eu am raspuns tuturor celor care au intrebat ceva….indiferent de intrebare.
Tibi • 1 martie 2007, 11:56
Inainte sa acuzam un jucator, de ce sa nu-l lasam ce poate? Cu o asa mentalitate nu ajungem la nimic, va trebui odata pentru totdeauna sa terminam cu balcanismele acestea, cu acuzele acestea de doi bani. Inca ceva, daca l-ar fi cumparat pe Henry, ori pe Fred, sau Shevcenko, cine poate da garantia ca se si vor integra campionatului romanesc! Nimeni. De pilda ultimul este sub orice critica la Chelsea si ce mare vedeta e….
emil mihai • 1 martie 2007, 11:57
domnule danny ,
va rog sa imi improspatati memoria despre meciul la care va referiti..
Alex • 1 martie 2007, 11:57
Clubul sportiv Dinamo. A nu se confunda cu FC DINAMO 1948 Bucuresti. Aceeasi chestie si cu CS STEAUA. Sectiile de fotbal s-au separat in urma cu multi ani. Iar pe la FC DINAMO M.A.I. nu prea mai are influenta, desi chestorii Berechet si Popescu ar dori asta. Cat despre Steaua si cum a trecut in mainile lui Becali? La fel ca terenurile. Ce sa spun? E rusinos intradevar, dar nu poti blama jucatorii si suporterii pentru asta. Pai e si mai rusinos daca ne gandim ca si Zmarandescu a avut „discutii” cu cei care nu voiau sa vanda. E caz penal de-a dreptul. Dar nu ma astept sa se faca dreptate. Si datoriile Stelei, despre care Becali spune ca nu-i apartin, cred ca raman la capitolul PIERDERI.
Apropo de Becali. Cuma chiar e bun la faza cu Tractorul Brasov. A cerut terenul uzinei(valoreaza 50 de milioane – EURO). Nu situ daca stiti ca e singurul teren construibil ramas in acea zona, deci valoarea lui va creste si mai si. Ei ei…
emil mihai • 1 martie 2007, 11:59
domnule alex ,
ati fost absolut impartial…
sunt de acord in totalitate…
Alex • 1 martie 2007, 12:00
E limitat la extracomunitari. De ce crezi ca Inter si Arsenal pot juca fara englezi sau italieni 😀 ?