În apărarea arbitrilor

„E o presiune incredibilă! De fier să fii şi tot nu rezişti psihic. Ce se doreşte: să ni se taie mîna cu care am dictat un penalty?!” — Sebastian Colţescu

joi, 8 martie 2007, 9:24

„E o presiune incredibilă! De fier să fii şi tot nu rezişti psihic. Ce se doreşte: să ni se taie mîna cu care am dictat un penalty?!” — Sebastian Colţescu

Are dreptate. O dată, de două ori, de cîte ori vreţi! În numele păcatelor vechii găştii, sînt suspectaţi, ba nu, direct condamnaţi, actualii arbitri. Colţescu, Tudor, Balaj, Berbecaru, Haţegan sau Martiş sînt victimele asaltului preşedinţilor şi antrenorilor şi al defensivei permanente în care se găsesc şefii lor, incapabili să-i apere.

Despre unii dintre ei n-aţi auzit şi nici nu veţi auzi pînă cînd nu vor deveni obiectul înjurăturilor generale. S-a ajuns ca şeful arbitrilor să ceară iertare unor finanţatori, dar n-a existat nici măcar un caz în care un oficial al echipelor să ofere scuze arbitrilor, după ce a revăzut faza la TV.

În condiţiile în care un fost mare arbitru, Adrian Porumboiu, susţine public ori de cîte ori are ocazia, în ultima vreme mai rar, pentru că echipa sa cîştigă, susţine, aşadar, teoria arbitrilor mîrşavi, la ce ne putem aştepta?!

E impopular să-i apreciezi pe arbitri, e comod să muţi discuţia pe ei, dar asta nu ne ajută în nici un fel. Ne procurăm alibiuri, nu explicaţii. Subterfugii, nu soluţii. Este legitim să apreciem noul val de antrenori, jucătorii, dar e totodată perfect incorect să nu observăm că ascensiunea fotbalului nostru s-a derulat în condiţiile apariţiei unor feţe proaspete în arbitraj.

Ei au un mare dezavantaj. Sînt conduşi, în general, de oameni aflaţi într-o relaţie de jenă cu propriul trecut sportiv. Timorarea aşa se explică. Nu arbitrii noi, ci şefii lor sînt fragili, compromişi, uneori şantajabili.

Comentarii (238)Adaugă comentariu

Cristian  •  8 martie 2007, 11:52

Una este sa gresesti, fie ca pozitionarea ta ca arbitru este proasta (desi nu prea este normal), fie ca faza este poate la limita (se mai intampla), dar alta este sa gresesti atunci cand esti clar pe faza, cand se vede din avion offside-ul sau un fault se intampla sub nasul tau si spui ca nu l-ai vazut sau eu stiu ce alta tampenie spui, asta nu mai este normal. La noi se greseste prea mult, mai ales la faulturile din careu, unde arbitrii dau 11 m cand n-a fost fault si invers. Seful arbitrilor, indiferent cine este el, trebuie sa ia masuri mult mai drastice, pana la excluderea din arbitraj, iar daca s-a spus ca arbitrii sunt sub presiune la fiecare meci, de teama sa nu greseasca, este numai vina lor, ca au ajuns sa joace sub aceasta presiune.
Daca seful CCA nu reuseste sa-i aduca pe linia de plutire, atunci sa-si dea demisia si sa vina altul, dar altul care sa faca treaba, sa fie constient ca daca ocupa aceasta functie are o mare responsabilitate. Daca nu crede ca poate, atunci sa nu accepte aceasta functie. Nu sa o accepte, ca pe o provocare, cum spun unii, sa ia un ban si daca merge, merge, daca nu, nu.
INTREBARE:
DE CE NU SE ADUCE LA SEFIA C.C.A. UN FOST ARBITRU STRAIN ? DIN ITALIA, FRANTA, GERMANIA. DE CE ? POATE FI O SOLUTIE. MAI PROASTA SOLUTIE DECAT CU UN ARBITRU DE-AL NOSTRU NU CRED CA POATE FI.

calin  •  8 martie 2007, 11:53

pentru toti aparatorii puritanului karamian inclusiv si mitica karamian am lovit cu mingea un arbitru iar asta e atentat la autoritatea arbitrului daca ar fi facut asa cu colina sau meier rezultatul ar fi fost acelasi dar la rapid a devenit un obicei ca jucatorii sa bruscheze arbitrii si sa nu fie pedepsiti

Adryan  •  8 martie 2007, 11:54

bah ma lasi cu ARBITRII tai!pai cand vezi ca te fura arbitru, iti da om afara pe nedrept,da penalti care nu e, sau chiar NU VEDE UN CORNER,iti vine N E B U N E A L A la CAP si iti vine sa ii dai una sa crape draq.Pey tu ALERGI o saptamana si te pregatesti si vine COLTESCU si da cu PICIORUL la toata munca ta.Ce draq sa mai faci PLECI capul, ca daca zici ceva iei galben sau poate rosu si te suspenda si te RESEMNEZI. DAR PANA CAND?????????????????????????????????????????????????????????????????????

DIOGENE  •  8 martie 2007, 11:55

cristian,in tara asta ar trebui ca toti conducatorii sa fie straini.incepand cu presedintele si primul ministru.

tosi  •  8 martie 2007, 11:56

Dintre echipele sigure de loc de Ch. League – Manchester inca n-a jucat cu o echipa serioasa in Ch. League iar Chelsea si AS Roma cu sansa au trecut de optimi.

Cristian  •  8 martie 2007, 12:00

diogene: CORECT !!!

Dr@Gosh  •  8 martie 2007, 12:01

despre arbitru: COLTESCU e cel mai bun arbitru si cel mai de perspectiva din romania…astept sa fie mai apreciat si sa fie delegat si la derbyuri k sa confirme…

despre champions league: nam vazut optimi mai echilibrate k anul asta: 3 echipe s-au calificat pt k au avut mai multe goluri in deplasare [ liverpool, bayern si valencia], o echipa s-a calificat dupa prelungiri [milan], 2 echipe s-au calificat la un singur gol [psv si chelsea] si 2 echipe care s-au calificat cu un 2-0 la general [manchester si roma]…

Fariseu  •  8 martie 2007, 12:01

@tosi

Ai dreptate in principiu dar sa nu uitam ca Bayern are forta sa castige campionatul (sase puncte distanta de prima clasata) plus ca are meciuri directe cu Werder, Schalke si Stuttgart. Valencia e la patru puncte de lider, tinand cont de caderea Barcelonei, eu cred ca va reusi sa ocupe cel putin locul 2. Sevilla nu cred ca va reusi sa castige campionatul, nu are experienta in acest sens. De acord, joaca bine, a invins Barcelona etapa trecuta, dar in zilele astea cine nu invinge Barcelona?

tosi  •  8 martie 2007, 12:08

@Fariseu

Se poate intampla orice dar teoretic e destul de rau pt. Bayern daca e la 6 puncte si inca n-a jucat cu echipele tari din Germania. Valencia a inceput foarte bine campionatul apoi a avut o perioada foarte proasta si acum e in revenire de forma si aici se poate intampla orice mai ales ca Barcelona e cu orgoliu ranit dupa eliminarea din Ch. League iar Sevillia e o echipa foarte puternica recent a invins nu numai pe Barcelona ci si pe Atletico echipa de locul 5 in Spania, in plus eu n-as scoate total din calcule nici pe Real.

d@D  •  8 martie 2007, 12:08

daca astia sunt arbitrii,tineri si valorosi,atunci jiji e doctor iar tu un mare ziarist.

FLORIN stefan  •  8 martie 2007, 12:09

Domnilor,pana nu se va schimba toata structura cca-ului(si nu numai),noi ,cei care stam pe bloguri,vom avea subiecte de discutie mult si bine.
Cu un conducator onest la cca,care sa aduca arbitrii nu pe baza de rudenie,prietenii,pachete……,atunci v-om putea admite si erori de arbitraj.Dar atata timp cat tot cca-ul este tot un var,frate,unchi,cumnat,amic,………..rezultatul va ramane acelasi.
In primul rand selectia si concursul pe care il dau acesti dragi domnii arbitrii sa fie unu corect,iar dupa asta,sa fie permanent verificatii si notati pentru prestatiile lor.Iar daca un arbitru ca ,craciunescu jr,sa repete prestatia care a avut-o in meciul dintre sportul studentesc si giurgiu,automat trebuie retras din arbitraj
Pentru far aceste lucruri,si fara un numar mare de arbitrii,ca oricare arbitru sa poata fii inlocuit imediat,nu sa se culce pe urechea ca nu are de cine sa fie suplinit,vom avea in continuare un fotbal de o calitate slaba cu un arbitraj de toata jena

termopile  •  8 martie 2007, 12:09

Pt. diogene: ce ai zice de un Pinochet si Fidel Castro ? Sau preferi un Ghadafi ori Bush?

bogdan-m  •  8 martie 2007, 12:10

Dintre arbitrii care au avut greseli in ultimul week-end:
Vasile Bratu artitreaza un meci din liga a II-a
Sebastian Coltescu arbitreaza un meci din liga a II-a

Si tusierul care a anulat golul lui Iacob la Steaua – UTA arbitreaza tot intr-un meci din liga a II-a, nu degeaba este fiul lui Constantin Gheorghe (Suceava)…

Poate ca seful CCA nu ii apara pe arbitrii prin declaratii publice, dar ii apara prin delegari atunci cand ar trebui sa mai stea putin…

dodo  •  8 martie 2007, 12:12

Totusi, sa nu uitam ca fotbalul romanesc a scos capul de vreo 2-3 ani in europa (Steaua si Rapid in special) la nivel de echipe de club! Dar arbitrii romani ce au facut?? De cand un arbitru roman nu a mai arbitrat in CL? Chiar si la tusha!

tosi  •  8 martie 2007, 12:12

La Bayern ma refeream ca din cele vreo 10 meciuri ramase are de jucat cu: Werder,Schalke si Stutgart deci meciuri foarte grele in care cum poate sa castige la fel de bine poate sa si piarda.

Cătălin Tolontan  •  8 martie 2007, 12:13

DIOGENE: eu nu-mi dau seama pt cine sint facute jocurile intre rapid si steaua, dar promit sa ma mut in butoi, poate inteleg 🙂

Cătălin Tolontan  •  8 martie 2007, 12:13

bogdan-m: ai dreptate

FLORIN stefan  •  8 martie 2007, 12:14

Dodo citeste putin mai sus ce am scris ,si vei gasii explicatia imediat,nu trebuie sa te mire nimic,sunt lucruri normale,atata timp cat cei care conduc acest fenomen ,sunt cum sunt si cine sunt.

Fariseu  •  8 martie 2007, 12:15

@Tosi

Ba din contra, Bayern se afla acum pe val si daca sambata invinge pe Werder eu zic ca e favorita cel putin la locul 2. Valencia are meci acasa cu Sevilla si mai are un joc dificil cu Real Madrid, in rest jocuri accesibile. Sevilla tre’ sa intalneasca in deplasare Valencia, Real Madrid, Deportivo si Villareal. Cam nashpa. Si cum spuneai si tu, Barcelona si Real Madrid au orgoliul ranit si nu se stie. Oricum, eu n-as paria pe Sevilla campioana.

DRAGOS  •  8 martie 2007, 12:17

si vorbesc de fapte reale nu de SF

Marius Sibiu  •  8 martie 2007, 12:18

Catalin ! Ti se pare normala delegarea lui Corpodean la meciul Dinamo-Craiova,tinand cont de arbitrajele din trecut ale lui Corpodean care au fost pro Dinamo?
Da-l incolo de calculator,dar dintre toti fluierasii diviziei intai,calculatorul ala „virusat” numai pe Corpodean l-a gasit?
Arbitrii nostrii in mare majoritate sunt compromisi.Daca vrei un exemplu elocvent,uita-te ce a fost in divizia C,la meciul Maris Tg.Mures – Atletic Sibiu,meci in care arbitrul Haidiner iar a fluierat doar in favoarea gazdelor,neacordand un 11 m pt.Sibiu.Acest arbitru,ne-a mai arbitrat cand FC Sibiu activa in div.B,sezonul trecut,si a avut aceeasi maniera pro gazde.
Cauta un pic prin arhivele voastre si vezi daca bat campii in legatura cu acest arbitru.Si totusi face parte din generatia mai tanara.
Un ultim exemplu : la Oradea,meciul stelei cu UTA,pe mine nu o sa ma convinga nimeni ca acel arbitru Constantin,a facut o greseala invonluntara !! La cat de bine era pozitionat,era foarte greu ca sa nu vezi cum,ca Iacob era cu mult in fata ultimului fundas.Daca a gresit,fara a avea vreo „comanda ” speciala,atunci nu are valoare si trebuie sa plece din arbitraj.
Multumesc,daca ai avut rabdare sa citesti tot ce am scris.

termopile  •  8 martie 2007, 12:19

DE CE NU SE POATE INTRA PE BLOG LA DOMNII IOANITZOAIA,BUZARIN SI LA D-NA ANDRIES MAI ALES . AM VREA SA-I SPUNEM LA MULTI ANI DE ZIUA FEMEII.

FLORIN stefan  •  8 martie 2007, 12:20

fariseu conteaza cu cate echipe mergem in c.l. la ce fotbal aratam?????
ai vazut vreo echipa de la noi care sa te fii coplesit prin jocul ei????
crezi ca este important numarul de echipe si participarea directa in grupele c.l.cu asemenea echipe???
crezi ca nu ne-am facut destul de ras????

king  •  8 martie 2007, 12:20

spurcatii astia tipa si cand fura.. si atunci vor puncte.
Olaroiu ala de ce nu-si vede de echipa si vorbeste numai de arbitraje. Steaua joaca ca o mare pwla.. asta e realitatea. Nici cu blaturi nu le mai ies meciurile!

Fariseu  •  8 martie 2007, 12:22

@Marius Sibiu

Nu poti sa afirmi cu certitudine ca arbitrul Constantin a ridicat cu intentie steagul la golul lui Iacob. Aseara in Champions League, unul dintre tusieri a facut-o si mai de oaie. A semnalizat offside la o faza in care jucatorul spaniol Torres, daca nu ma insel, a plecat cu trei metri din fata apararii bavareze. Deci? A gresi e omeneste, dar trebuie sa eliminam suspiciunile astea cu arbitrajele tendentioase.

tosi  •  8 martie 2007, 12:23

@Fariseu

Bayern e pe val dar nici Werder nu-i chiar o echipa de neluat in seama.Sevillia ar putea profita de meciul Barca-Real si sa se distanteze in campionat e drept ca mai sunt multe etape dar la echipa pe care o are Sevillia se poate intampla.

dodo  •  8 martie 2007, 12:24

Ati vazut aseara arbitraj la Bayern-Real?
Tusierii aia au fost impecabili…in majoritatea fazelor! Cu precizie de chirurg au semnalizat niste offside-uri!! La noi in campionat cand va fi asa??

dodo  •  8 martie 2007, 12:25

@tosi:

Eu pariez ca anul asta Sevilla castiga campionatul in spania! E superechipa…sa nu uitam cum i-a batut pe Barca in 10 oameni…de la 0-1!!

Cristian  •  8 martie 2007, 12:26

Cica sefu’ CCA ii amendeaza trimitandu-i pe arbitrii sa arbitreze in ligile inferioare, ce inferioare, ca numai in liga a-2-a ii trimite. Si ce e cu asta ? Ii doare in fund pe arbitrii, ca stiu ca dupa o etapa sau doua revin la vechile lor placeri, de a „termina” un meci. Eu cred ca daca nu „omoara” un meci, nu se simt bine, viseaza urat noaptea. A devenit un hobby ptr. ei sa „tranteasca” un meci, sa-l faca „varza”. Mitica spune, spune si ce daca, a spune nu este greu, lui nu-i greu sa spuna, e greu sa faca ce spune, uneori. Vorbeste, vorbeste si nu face nimic, ca d-aia e sef. Ce sef ati vazut sa fac ceva ? Domnule Dragomir faceti ceva ptr. a spala aceasta rusine a fotbalului romanesc. Ultimul arbitru care a arbitrat o finala de CL a fost se pare Craciunescu, daca nu ma insel.

Fariseu  •  8 martie 2007, 12:26

@Florin Stefan

Adevarul este ca nu avem fata de CL si nici nu o sa avem in viitorul apropiat. Vom fi sparring parteners ptr mult timp de acum incolo. Echipele mari vin la Bucuresti sau in Romania in general, te bat de-ti suna apa in cap dupa care te gratuleaza ca esti bun dar n-ai avut noroc. Sunt amabili cu noi si doar atat. Dar in Cupa UEFA eu zic ca se poate ajunge fara probleme in primavara europeana si putem aduce puncte importante Romaniei.

DIOGENE  •  8 martie 2007, 12:26

ma termopile daca dai mielu,de ce nu

DIOGENE  •  8 martie 2007, 12:28

cataline ,lumanarea o dau eu

Fariseu  •  8 martie 2007, 12:29

@Dodo

Si eu pariez ca Sevilla nu va castiga campionatul in Spania anul asta. Pariez pe Valencia, vine tare din urma, la fel cum a facut data trecuta. O sa vedeti ca eu-s pocit la gura.

PS: La fel cred si de Bayern ca va castiga campionatul.

The Madman  •  8 martie 2007, 12:30

Incredibil, ati inceput sa cenzurati blogul…

La asta chiar nu ma asteptam…

tosi  •  8 martie 2007, 12:30

@dodo

La cat de puternic si echilibrat e campionatul din spania n-ar fi o mare surpriza ca Barca si Real sa nu prinda loc direct de Ch. League in dauna Sevilliei si Valenciei. Si eu ii acord sanse mari Sevilliei chiar la titlu.

calin  •  8 martie 2007, 12:30

da da dinamovisti visati oricum liverpool termina campionatul pe 5 si cistiga cupa

termopile  •  8 martie 2007, 12:32

DIOGENE: LA CINE SA-I DAU MIELUL ? CA DOAR JIJI ARE O TURMA INTREAGA !!!

FLORIN stefan  •  8 martie 2007, 12:33

fariseu ai perfecta dreptate
dar tu zici ca in cupa uefa putem aduce multe puncte pentru ca sunt echipe mai accsibile noua
bun si asta
dar aceste puncte se acumuleaza,si ne da dreptul sa participam cu cat mai multe echipe in cele 2 competitii
gandestete cum am arata noi in europa cu echipe gen vaslui sau bistrita(privind clasamentul actual si luand in calcul o pozitionare a acestora care sa le dea dreptul de a participa in cupele europene).Iti zic eu mai josnic decat cum suntem la ora asta(un ex este camp portugaliei sau al greciei,vezi cu cate echipe participa si care este prestatia lor afara in cupele europene,asa o sa ajungem si noi

tosi  •  8 martie 2007, 12:33

@dodo

Aseara au fost faze foarte rapide si grele care au fost corect judecate de arbitrii pai faza cu Iacob de la Oradea ar fi fost joaca de copil.

dodo  •  8 martie 2007, 12:34

@tosi:

Cine va castiga campionatul in tara respectiva si cine CL este greu de prezis! Pt. asta sunt pariurile!

Ce-ai zice de AC Milan…sa ajunga asa…italieneste in finala? Ca aseara…(am pariat ca nu se dau mai mult de un gol in meciul de aseara…si a fost 0-0 dupa 90 min.).

The Madman  •  8 martie 2007, 12:35

Am scris un comentariu mai lung si mai critic la adresa semnatarului acestui articol si am primit urmatorul mesaj: “Your comment is awaiting moderation”…

Si nu a mai fost postat…

De ce faceti blog daca stergeti criticile?!?

emil mihai  •  8 martie 2007, 12:36

Berechet: „Nu stiu cine va moderniza stadionul Dinamo!”
2007-03-08 09:24:00

Nicolae Berechet spune ca sansele ca ros-albii sa evolueze pe o arena moderna sunt aproape nule, pentru ca suma de bani destinata modernizarii bazei sportive este imitata. Berechet a declarat pentru Libertatea ca „noi vom continua sa sustinem CS Dinamo in demersul sau de a moderniza baza sportiva, insa evident numai in limita fondurilor pe care le avem. In aceste conditii, nu stiu cine va putea face un stadion modern in sos. Stefan cel Mare si, mai ales, in cat timp.”
acum cateva zile ma ” contra ” un dinamosvist cu privire la implicarea Ministerului de Interne la clubul Dinamo !!!!!!!!!!!!!!!!!!!

calin  •  8 martie 2007, 12:38

extraordinar mi-au stes doua comentarii in care aparea numele autorului articolului si care nu continea nici un fel de cuvinte injurioase denigratoare sau aluzii la asa ceva

tosi  •  8 martie 2007, 12:39

@dodo

Milan a jucat bine aseara a avut 2 bare si a ratat o gramada de ocazii e drept ca si Celtic trebuia sa primeasca un 11m. Italienii par in revenire de forma si cum spui tu n-ar fi prima data ca in renumitul stil italian sa mai castige un Ch. League.

X™  •  8 martie 2007, 12:39

Tolo, pai cine l-a sapat pe Craciunescu ?
Care e principala tema a Recursului ?
Cu ce incepe GSP orice comentariu de meci ?

The Madman  •  8 martie 2007, 12:39

@calin: exact ca la mine

mi le-au sters desi nu era niciun fel de jignire…

FOARTE URAT…

DIOGENE  •  8 martie 2007, 12:41

si mie mi-au sters,tot 2

Marius Sibiu  •  8 martie 2007, 12:41

Despre Ionica Serea ce mai spui Cataline ?

DIOGENE  •  8 martie 2007, 12:41

au inceput sa cenzureze si nu stiu de ce

Rambo  •  8 martie 2007, 12:43

Tosi, se stie clar cu ajutorul cui a castigat alegerile Nashul Sandu, dar si Corleone: Jiji, adica auto-numitul „sfantul Petru” !
Si, ca sa-i intoarca favorul, l-au inscaunat ca sef al arbitrilor pe acest stelist de-o viata, pe nume Costica-Valcea, un ciudat care nici 2 cuvinte nu leaga, chiar Jiji e academician pe langa el. Banii s-au impartit dupa ce a intrat in Ch. League, e logic. Plus ca Jiji are nevoie de banuti pt. viitoarele alegeri, pt. partidul lui, PNG.
Asa ca, fa paralela cu Steaua lui Ceausescu si cu cea a lui Jiji, si te luminezi asupra a ceea ce vreau sa zic, adica realitatea dura, dar asta e situatiunea !
Vreau ca pustii astia care tin cu Steaua sa stie si ceva istorie neagra a Stelei, care e deja cel mai mafiot si violent club posibil.
De ce oare Jiji & Mimi n-au urlat si la primele meciuri din turul campionatului asta, cand chiar ei au recunoscut ca arbitrii au gresit in favoarea lor ?
Cel putin, meciul cu FC Arges, dar si cel cu Rapidul, a fost furt pe fata, chiar fiind vicieri clare de rezultat.
Odata ce recunosti greselile de arbitraj de atunci, acum, cand singura greseala clara a fost offside-ul aiurea dat, din meciul cu UTA, ar trebui sa taci, sau sa lupti sa inlaturi seful arbitrilor, care nu face fata la atatea greseli chiar si impotriva ta.
CRED CA E NATURAL SA FIE INLATURAT SEFUL C.C.A., PENTRU INCOMPETENTA !
DAR N-O SA VEDETI ECHIDISTANTA LA JIJI, CA-SI PIERDE PRINCIPALUL PION PT. CASTIGAREA LOCULUI 2, SI, CA SI PENTRU CEAUSESCU, PENTRU JIJI MAI IMPORTANTA E FAIMA SI BANII MURDARI BUNI PENTRU POLITICA !

Comentează