Soluţia Lobonţ

Cînd echipa României juca în deplasare cu o forţă a continentului, portarul devenea purtătorul speranţelor colective. Iar, la final, era, după caz, eroul sau victima furiei microbiştilor. „Il Dio”, Mircea David, apărînd uluitor în faţa Italiei. Iordache pe Wembley. Prunea la Cardiff. Toţi au rămas în memoria fotbalului.

joi, 22 martie 2007, 11:05

Cînd echipa României juca în deplasare cu o forţă a continentului, portarul devenea purtătorul speranţelor colective. Iar, la final, era, după caz, eroul sau victima furiei microbiştilor. „Il Dio”, Mircea David, apărînd uluitor în faţa Italiei. Iordache pe Wembley. Prunea la Cardiff. Toţi au rămas în memoria fotbalului.

E aproape imposibil ca un „tricolor” să mai repete o astfel de ispravă. Fotbalul s-a schimbat atît de mult. Structura balonului, forţa şuturilor, densitatea fazelor periculoase, duritatea la limită a echipei adverse şi interpretările de regulament, toate sînt în favoarea atacanţilor şi a golului.

Dacă el va fi alesul selecţionerului, Lobonţ va avea o sarcină ingrată. Revine înr-un fotbal unde a amestecat bucurii şi dezamăgiri. Va sta, aşadar, sub presiunea unei revanşe private. Apoi, el îl ia locul lui Coman, un portar care a prins greu locul de titular. Munca acestuia a stîrnit admiraţia suporterilor. Se vor face un milion de speculaţii, tîmpite, însă inevitabile, despre apartenenţa celor doi la echipele de club!

Începutul de sezon a arătat un Lobonţ matur, sigur, iute şi cu un impresionant simţ al anticipării. Fazele îl găsesc mereu bine plasat, ceea ce înseamnă că îşi gîndeşte propria deplasare în funcţie de felul în care curge meciul. Ne putem aştepta la un joc bun la Rotterdam, dar nu e rezonabil să pretindem minuni. Să nu confundăm puterea de concentrare şi forma bună cu reflexele lui Batman!

Sigur că a fi portar e ca şi cum ai intra pe teren cu un bilet răzuibil. Depinzi de tine, însă depinzi în cote cardiace de atîţia factori. Lui Lobonţ i se poate întîmpla orice. Însă, pe cît e omeneşte predictibil, titularizarea lui stă în logica fotbalului. Dacă există aşa ceva.

Comentarii (289)Adaugă comentariu

Arhi  •  22 martie 2007, 11:13

Lobont este MULT peste Coman. Lobont are acel geniu a la Voinescu. COman este bun, adevarat, dar e bun prin munca, multa munca. Si de aceea are respectul fanilor, de oricare parte s-ar situa. Dar lobont este MARE.

Hai Romania!!

Marian  •  22 martie 2007, 11:19

De Lobont ne-am convins in meciurile anterioare, Coman merita prim planul pana la proba contrarie.
Mai mult, daca ar fi titularizat Lobont ar fi nedrept pentru Coman, pentru ca in ultimele aparitii la nationala a fost impecabil.
Ca Lobont a facut cateva meciuri bune la Dinamo e una, dar sa nu uitam cate meciuri mari a facut Coman sezonul trecut de uefa plus campionat, plus tur si din cate imi amintesc a luat in retur doar un gol.

cristi19oprita  •  22 martie 2007, 11:19

Sa fim seriosi Lobont a avut destule sanse si nu prea l-am vazut facand un meci mare pentru nationala; in plus nu pot sa uit ca egalul cu B ulgaria i se „datoreaza”.Sunt stelist dar Coman de departe merita sa fie titular , macar pana greseste si el.

Florin  •  22 martie 2007, 11:19

Super joc strategie online

http://www.travian.ro/?uc=ro2_1065

Dani  •  22 martie 2007, 11:20

Si eu as merge pe mana lui Lobont in acest meci, pare mult mai in forma decat Coman si cred ca are si un atu: cunoaste foarte bine fotbalul olandez.
Bafta Lobby!

TRAV  •  22 martie 2007, 11:20

UN SUPER JOC DE STRATEGIE ONLINE!!!!!!

http://www.travian.ro/?uc=ro2_2401

Joker  •  22 martie 2007, 11:20

Lobont are momente in care e fenomenal. Are momente in care poate sa decida un rezultat prin interventii incredibile. Insa tot la fel are evolutii slabe, in care pare ca e un portar de pluton. Coman in schimb e stabil. Nu te astepti sa faca minuni dar nu ai indoiala ca va apara foarte bine. Daca Piturca crede ca Lobont e intr-o zi de exceptie atunci el este prima optiune. In caz contrar Coman e solutia.

Para  •  22 martie 2007, 11:21

Ce zici tu straine? Stefan e departe , bratul lui in lupta , mii de…………..

Rambo  •  22 martie 2007, 11:23

DA, LOBONT VA FI CLAR PORTARUL CU OLANDA !
Mai ales ca si Coman a gresit cu Vasluiul.
Lobont e mai determinat si inversunat sa apere bine, sa revina cel putin psihic la valoarea lui de acum cativa ani.
MULT SUCCES, SI SA NU VEDEM NICIUN GOL IN POARTA ROMANIEI ! DAR SI CU MUTU MARCATOR …

Danyos  •  22 martie 2007, 11:24

La ultimele meci din campionat coman a gresit la golul egalizator de la vaslui,PE CIND LOBONT NU A GRESIT LA GOL . LOOOOOOOOOOBOOOOOOOOOOOOOOOOOONT

silence  •  22 martie 2007, 11:24

Avand in vedere forma lor actuala este foarte clar ca indiferent cine v-a apara se decide viitorul titular. Cine v-a intra isi v-a rezolva viitorul(titular sau nr 12)!!!

cineva  •  22 martie 2007, 11:24

Super portar Lobont pina ajunge mingea la el.Daca are si putin noroc sa-l si loveasca, e de vis. Bravo Piti, l-ai relansat si l-ai facut mare portar.

je  •  22 martie 2007, 11:24

bai toltomane..daca,coman nu ar fi iesit gresit la minge aia la vaslui…nu-i asa ca ol ridicati si acum in slavi…!!!!!

pai pana acum cand ziceati coman..coman..si iarcoman ..era bine nu..

portarul care a luat un singur gol la nationala…mai tineti minte ce il injurati pe lobont?!!!!

sunteti si voi schimbatori dupa cum bate vantul(victor sau giovani)

mancami-ati p… de incompetenti

oricum pierdem cu olanda,insa daca o s-o facem pe mana lui lobont , toltomane..sa-ti pregatesti frigiderul…..

Ionut  •  22 martie 2007, 11:25

hai sa fim seriosi!!!De cand Coman a devenit o solutie pt Rapid si mai ales pt echipa nationala ,lobont se complacea intr-o lancezeala neproductiva si acum pericolul de a nu mai fii titular la determinat sa se mobilizeze.Deci cine este cel care are meritul de a fi titular?Este normal ca COMAN SA APERE ca are continuitate in forma de joc .Sa nu uitam amicalul cu spania!!!A aparat fenomenal.

reaver  •  22 martie 2007, 11:25

Nu ma indoiesc ca se va descurca admirabil, aceasta problema chiar nu mi-am pus-o, are tot ce trebuie unui mare portar plus un bonus abilitatea de a se comporta ca un libero, de a iesi daca e nevoie si la 40 de metri pentru a opri actiunea adversarilor, dar si un minus: e scund pentru un portar, daca avea 1.90 era unul din marii portari ai lumii,iar daca aparatorii vor filtra destul de aspru fazele de atac ale olandezilor nu ma indoiesc ca se va descurca excelent.

Mihnea  •  22 martie 2007, 11:29

„Prunea la Cardiff” ?

andrei  •  22 martie 2007, 11:29

E clar ca numai niste oameni care habar nu au fotbal sau sunt stelisti (stitit rima) sunt impotriva lui Lobont.

Lobont e un portar mare care acum si-a revenit la forma care l-a consacrat. Apara fantastic in porta campioanei Romaniei, Dinamo.

Lobont trebuie sa fie titular – da, bine zis, asta e in logica fotbalului.

dinamorlando  •  22 martie 2007, 11:29

Lobont are reflexe,are intuitie,a început într-adevar sa anticipeze fazele.Daca ar deveni la fel de serios precum e Coman,cred ca ar putea fi cel mai bun portar all-time al României.

Florin  •  22 martie 2007, 11:33

Superjoc strategie online

s-a deschis serverul 2

http://www.travian.ro/?uc=ro2_1065

stOAIA  •  22 martie 2007, 11:34

Mai degraba imi fac probleme cu axul central: Goian-Tamas. Doi fundasi inalti, dar rigizi si lenti (mult prea lenti) si imi doresc sa nu ajunga in pozitie de 1-1 cu atacantii sau mijlocasii olandezi…chiar ca-i de rau. Va mai aduceti aminte meciul cu Belarus si cate ocazii si-au creat aia pe axul central al apararii, ax format tot din Goian-Tamas ?Bielorusii ne-au iertat (lipsa de valoare sau de experienta), olandezii ne vor taxa.

the kidd  •  22 martie 2007, 11:35

@ tolo:

am uitat, inca ceva. stiu ca nu este foarte posibil, dar acest articol arata ca si cum te-ar fi sunat piturca aseara si te-ar fi rugat sa pregatesti terenul pentru lobont. asa, de incalzire!

sa-mi fie cu iertare, dar asa arata!

Rako1923  •  22 martie 2007, 11:35

oare cata reclama gratuita o sa ii mai faca gazeta lui lobont????…in fiecare zi cand intru alt articol pro-lobont… COMAN E CU MULT PESTE LOBONT!!!!!…oricum decizia va fi luata de Piturca nu de voi!…militatzi mult pentru lobont si o sa ajungem sa il injuram iar de toate neamurile pe care le are ca si dupa meciul cu bulgaria sau meciurile cand „il frigea” mingea…

schatzy  •  22 martie 2007, 11:37

Pt toti „dINAMISHTII” ,POTOLITI-VA CU APRECIERILE ASTEA!!Vom rade dupa ce va avea plasa plina lOBY asta al vostru care a ingropat „nationala” nu o data,ci de „n” ori.DANI COMAN merita TITULARIZAREA.Veti vedea k in min 10 la 1-0 pt OLANDA,PITURCA va face skimbare si va baga „sigiliul”in poarta DANI COMAN

oana_lobby  •  22 martie 2007, 11:38

Lobont merita sa fie titular in meciul de sambata! Nu are rost sa mai facem comparatii: ba ca Lobont n-a jucat o perioada indelungata, ba ca Dani Coman a luat un gol din vina lui la Vaslui. Chiar daca Coman a aparat bine (unii zic chiar f bn) in meciul cu Spania nu trebuie sa uitam ca era un amical, deci nu putem compara un amical cu un meci oficial in care presiunea este foarte mare.
Bogdan are experienta, stie foarte bine jocul adversarilor si sper din tot sufletul ca Piturca sa-l titularizeze sambata si el sa ne faca fericiti prin paradele sale pe noi, suporterii echipei nationale!
Hai Romania! Mutu si Marica zic eu vor da golurile victoriei. :D:D:D

Un Gog  •  22 martie 2007, 11:39

Lobont e si optiunea mea.
Un stelist

Baiatu_cu_fiatu  •  22 martie 2007, 11:44

Daca era Lobont in poarta nu castigam cu Spania…asha ca e CLAR ca Coman tre sa apere cu Olanda…si inca ceva TOLO o F pe M

Alin Florica  •  22 martie 2007, 11:45

Lobont cred ca ar trebui sa fie titular.Din cate am vazut Coman are niste probleme in familie care ii pot distrage atentia de la fotbal.Nici eu nu ma inced prea mult in Lobont…dar mai merita o sansa,sa fie ultima..Acum nu mai are nicio scuza,este titular la echipa de club…inainte nu juca …adevarat…dar acum are toate atuurile….

Dan Irimus  •  22 martie 2007, 11:46

Esti un nesimtit.Faci propaganda pt ca ordinarul care ne-a mancat meciul cu bulgaria sa fie titular.Nationala Romaniei nu merita un portat ca Dani coman.Sa va fie rusine tuturor care ati initiat aceasta campanie.Sa-l trimita pe Coman acasa, e jicnitor sa fie rezerva lui lobont care de 7 ani freaca bacna de rezerca.

eu  •  22 martie 2007, 11:46

lobont clar!

cineva  •  22 martie 2007, 11:48

Eu unul chiar imi doresc ca Lobont sa fie titular.De ce? Simpul : sigur o va comite din nou si poate asa se satura si Piturca de el, ca pe noi ne-a disperat. Calificarea oricum e pierduta, putea sa incerce si alti portari gen Vitca.

schatzy  •  22 martie 2007, 11:48

Dan Irimus Says: RESPECT FRATE!!!!Bine ai zis…

Gorgeous  •  22 martie 2007, 11:49

..Catalin…mi se pare ca suna putin a lobby pt Lobby!!!… e f bine ca avem aceasta POZITIVA PROBLEMA A PORTARILOR!!! macar de-am avea-o pe toate posturile. Faptul ca …Coman a gresit cu Vaslui nu spune nimik! Nu poti compara concentrarea dintr-un meci de la Vaslui cu unul de la nationala!!! Sa nu uitam cum ia EXASPERAT pe spanioli sau pe Hamburg!. ASAAAAAAAAAAAAA ca cel mai bine este sa decida „inspiratia” de moment … daca o are…Piturca!!! Pt ca ambii sunt portari buni…dar destul de deficienti la iesirile pe centrari… lucru pe care olandezii il vor practica cu siguranta!!! MULTA BAFTA!!!

hesper  •  22 martie 2007, 11:50

LOBONT E PORTAR BUN, INSA COMAN MERITA MAI DEGRABA LOCUL DE TITULAR IN POARTA NATIONALEI. ASA E FIRESC. NU A GRESIT PINA ACUM, DE CE TREBUIE INLOCUIT?

reaver  •  22 martie 2007, 11:51

Cred ca ideea articolului e ca in meciul asta in special avem nevoie de un portar care e exceptional cateodata nu unul care e bun tot timpul, nu e un meci pe muchie de cutit, e unul extraordinar de greu in care portarul va trebui sa fie erou.

rush  •  22 martie 2007, 11:54

lobont – ultimele meciuri mari au fost in tricoul lui ajax. daca vine in Romania sa-si „relanseze” cariera ..e de rau.
Coman – are si el bile negre..dar macar incerca sa fie constant bun. Lobont are momente de geniu ( vezi meciul cu Milan)…dar in rest este un portar mai slab decat Coman. singurul lui atu ar fi ca cunoaste fotbalul olandez mai bine decat Coman.

ar trebui sa joaca Coman.

rush  •  22 martie 2007, 11:54

sa joace….(scuze pentru greseala)

Alex  •  22 martie 2007, 11:55

@ dan irimus. mai tii minte cumva, cum ti-a mancat frate lobont meciul cu bulgaria. iti aduc eu aminte fazele, poate esti amnezic: la 2-1, a boxat o minge pana DINCOLO DE 16 metri, unde s-a dat foarte usor fault, lovitura libera batuta imparabil. ce a gresit lobont aici?
la 2-2, centrare peste aparare, contra era in marcaj la un bulgar, a strans in centru si banel nicolita nu a venit inapoi cu mijlocasul lor stanga, asa cum orice antrenor cere cand fundasul lateral strange in centru.
CE A GRESIT LOBONT?

BULUGUCRISTIAN  •  22 martie 2007, 11:55

LOBONT E UN CARMOLIST. COMAN E DE 10 ORI MAI BUN SI MAI IN FORMA!!!

cineva  •  22 martie 2007, 11:57

Problema e ca Lobont o va comite iar cu Olanda iar in meciul cu Luxenburg i se va da o noua sansa, va face un meci mare si binenteles la urmatorul meci important va fi titular pt ca a aprat bine in ultimul meci.

eleven  •  22 martie 2007, 11:57

Nu stim daca Lobont e cel mai mare portar roman, dar e sigur ca avem doi portari OK la nationala. Daca am avea fiecare post asigurat la fel am judeca altfel nationala si campaniile de calificare…
Orice s-ar spune, Lobont mai are un avantaj: experienta superioara in meciuri mari. Lobont a prins meciuri de Champions League, a jucat impotriva unor atacuri puternice din Europa.
Este totusi si un aspect negativ aici: la Lobont, aceste meciuri mari (mai ales daca a avut prestatii bune) au fost urmate de o anumita blazare, infatuare (de genul: „am jucat eu cu altii mult mai tari si nu mi-au dat gol”). De aici lipsa unei constante in jocul sau.
Oricum se pare ca Lobont e totusi pe val si va juca bine in Olanda; iar pentru Coman, a sta pe banca la echipa nationala nu e putin lucru. Imi amintesc de o vorba ce spunea ca marile echipe sunt cele care au rezerve foarte bune.

Alex  •  22 martie 2007, 11:57

@ schatzy – ca te vad cu gura mare pe aici. mai tii minte cumva prestatia lui maftei din meciul cu bulgarii, apropo de rapidisti. desigur ca nu era treaba lui sa joace la inchidere, dar ce sa facem, libero in fotbal nu se mai joaca de 10 ani…

Marius  •  22 martie 2007, 11:57

Cand vom inceta sa privim un meci egal ca pe o victorie, si asta cu echipele mari, atunci vom avea o mentalitate si o echipa cu adevarat valoroase, de invingatori. Jucatorii echipei nationale deja isi pregatesc terenul ptr o infrangere – logica, date fiind diferenta uriasa de mentalitate si de valoare – acuzand GHINIONUL (accidentari, moartea tatalui selctionerului, etc). De fiecare data gasim argumente mai mult sau mai putin puerile sa ne justificam infrangerile, lucru care nu face decat sa dea masura neputintei noastre!

reaver  •  22 martie 2007, 11:59

LOBONT E UN CARMOLIST. COMAN E DE 10 ORI MAI BUN SI MAI IN FORMA!!!

Din partea mea lobont poate sa faca sex si cu pisici sa bea rom pana pica in timpul liber, daca apara extraordinar sa fie titular, nu-l confundati cu maica tereza, e doar un om.

alvaro  •  22 martie 2007, 11:59

dani coman nu a gresit niciodata sub tricolor….pe lobont il stim nu a facut niciodata minuni in poarta nationalei ….daca era asa de bun lobontu asta al vostru nu-l aruncau nici ajax nici fiorentina….sunt stelist ..iar dani coman merita sa fie in poarta nationalei la roterdam !!

cata  •  22 martie 2007, 12:00

sa intre Lobont caci oricum nu are pe nimeni in centrul apararii si o sa iasa la marginea careului…..si sa vezi atunci LOB PESTE LOBONT piticul pierdut

Dinny  •  22 martie 2007, 12:02

Cine pune semnul egal intre Lobont si Coman,inseamna ca nu se pricepe la fotbal !
Coman este un portar bun,pe alocuri chiar foarte bun ,dar nu are clasa lui Lobont !
Dar problema mai grea se pare ca nu este in poarta ….ci la mijloc !!!
Vom avea din nou un mijloc pestrit,o noua incercare,ce poare reusi,dar ne poate duce si la un esec nasol de tot !

bebe  •  22 martie 2007, 12:04

nu nu nu nu

bebe  •  22 martie 2007, 12:04

http://www.monicagabor.bro.ro

bebe  •  22 martie 2007, 12:04

http://www.lauraandresan.bro.ro

aron  •  22 martie 2007, 12:05

coman e titularul postului pana la prima greaseala(sau asa ar fi normal).trebuie lasat sa apere pana greseste sau daca nu greseste sa iasa la pensie ca titular la nationala.amintitiva ce meciuri a facut toldo la nationala italiei cand la inlocuit pe buffon.sa speram ca jucatorul cu cele mai bune note din italia si anume MUTU sa demonstreze ca e ROMAN nu doar FOTBALIST!!!

Comentează