TOLO.RO
Nu doar jocul. Speranţele vin din mai multe direcţii. Atmosfera se schimbă la echipa naţională. Uşor, uşor, ca într-o convalescenţă în care simţi că te întremezi în fiecare zi.
luni, 26 martie 2007, 7:33
Nu doar jocul. Speranţele vin din mai multe direcţii. Atmosfera se schimbă la echipa naţională. Uşor, uşor, ca într-o convalescenţă în care simţi că te întremezi în fiecare zi.
Imediat după meci, transmisia TVR i-a arătat, succesiv, pe selecţioner şi pe Lupescu. „Rezultat excepţional! Mare!”, a declarat antrenorul. Şeful FRF era mai ponderat: „Da, sîntem bucuroşi, am făcut un meci bun, însă în a doua repriză ne-am apărat şi nu le-am mai pus probleme”.
„Am întîlnit o echipă formidabilă”, revine tehnicianul. „Am beneficiat şi de faptul că olandezii n-au dorit să rişte. „L-am mînia pe Dumnezeu, dacă am spune că meritam să cîştigăm”, nuanţează Lupescu. Apoi, adaugă un lucru care vine dintr-o mare experienţă: „Veţi vedea, dacă vom izbuti să ne calificăm, jucătorii vor cîştiga o relaxare care poate fi decisivă în anumite momente ale jocului”.
Echipa naţională nu e un pluton în poziţie de drepţi, ci un grup de bărbaţi care mărşăluiesc împreună, deşi au opinii diferite. Falsa armonie se numără printre stereotipurile ipocrite ale fotbalului. De fapt, e bine ca antrenorul să-şi supravalorizeze echipa, iar preşedintele să rămînă lucid, preocupat mai degrabă de obiectiv, decît de rezultatul unui meci!
E bine şi că a apărut o rivalitate între Mutu şi Chivu, discretă ca un izvor subteran. Pe vremuri, Hagi şi Popescu s-au concurat de la distanţă, din această alergare umăr la umăr rezultînd una dintre cele mai emoţionante şi durabile prietenii ale sportului nostru. E bine că se întîmplă toate acestea şi e bine că nu pretindem binele permanent, fără fisură şi vegheat de o tăcere aprobatoare.
Dorin • 26 martie 2007, 12:08
Romania a jucat inteligent. S-a asezat bine in defensiva si a avut cele mai mari ocazii. Ne-a lipsit golul dar e bine si asa.
In alta ordine de idei vad ca mai nou TVR nu mai este o televiziune moarta clientelara ci chiar a avut un program sportiv excelent (vezi articolul despre cele 2,5 mil de telespectatori). Ce s-a schimbat intre timp de la criticile tale Cataline si pana ieri? Pai simplu, la TVR a aparut un „batran edec”. Astept cu nerabdare continuarea. Adica odele ce vor fi aduse TVR si care vor arata cam cine sunteti.
alexutzuu • 26 martie 2007, 12:15
eu zic ca prea tare ne enuziasmam, da, a fost cel mai bun meci al romaniei din 2000 incoace, iar cand spun bun, ma refer la disciplina, daruire shi organizare tactica, dar ramanul de multe ori se relaxeaza exact atunci cand nu e cazul, sa speram ca batem in slovenia shi minsk, suntem 90% calificati daca batem acolo, bulgarii n-o s-o faca
Fedayn • 26 martie 2007, 12:15
Imi explica si mie cineva, dar la obiect, de ce este asa mare sarbatoare in urma unui rezultat de egalitate????
Dupa parerea mea, noi am pierdut 2 puncte….cu o selectie facuta pe valoare, nu pe preferinte, ar fi trebuit sa castigam in Olanda….nu cred ca ii vom mai prinde vreodata pe olandezi in asa criza de forma
Pe ce criteriu a fost selectionat si a mai fost si titular balanel????….oare pitzi nu a vazut meciurile din Bundesliga, acolo unde Vlad Munteanu si Sergiu Radu fac furori????
Balta • 26 martie 2007, 12:19
Dragilor, intradevar ar trebui sa ne bucuram dupa acest meci , dar de un singur lucru : jucatorii nationalei au inceput sa fie mai seriosi si sa vrea intradevar calificarea, au inceput sa se inteleaga intre ei si sa traga toti de la acelasi capat de sfoara. In rest , eu gasesc ca este exagerat sa ne bucuram de acest egal ca la o victorie.
1.Aduceti-va aminte de meciul cu bulgarii de la Bucuresti, cum se bucurau ei de egal ca la o victorie, iar noi in gindul nostru spuneam: „las ca v-o tragem noi la voi acasa! ” Banuiesc ca si olandezii gindesc la fel.
2.Nu uitati meteahna mare a romanului: Jucam bine cu cei mari, si nu-i mai luam in serios pe cei mici…si-acolo putem pierde puncte.(Exemplu: Armenia…s-au dat toti accidentati, de-am jucat cu echipa a treia , si aia delasatoare…si-am facut 1-1…doua puncte care ne-a costat calificarea la mondiale)
3.Daca pierdem acasa cu Olanda si in deplasare cu Bulgaria, acest egal e de nimic….mai e mult pina departe.
Deci hai sa ne mai ponderam un pic si sa nu ne mai bucuram de parca am fi cistigat cine stie ce. Am facut doar un meci nul in deplasare si-atit.
alex_ poli-tim • 26 martie 2007, 12:22
miller andy
tu stii regulamentu’???
daca nu l-a atins se da joc periculos si este indirecta
daca l-a atins chiar si dupa mintea ta nu se cheama fault?? daca un sut in moaca nu-i fault atunci ce mama masii mai e fault?? ba era vorba si de un jucator (huntelar) care a jucat mingea cu capul)
nu se da de obicei? hai ca ai argumentat-o bine aici..
a avut si otelul la piatra neamt una asemanatoare si nu s-a dat dar asta-i argument „ca nu se da”?
eu n-am criticat nationala, criticam doar smiorcaiala noastra clasica privitoare la arbitraj. daca era in careul olandez faza asta sa vezi scandal „tara mica, dezavantajata”, „arbitrii ne fura”
btw daca nu primim un penalty in retur, cati crezi ca o sa-si mai aminteasca c-au avut si ei unu’ la rotterdam?
Fedayn • 26 martie 2007, 12:22
Nici nu vreau sa-ma gandesc la meciul cu bulgarii….daca face pitzi selectia in acelasi mod inteles numai de el, ne bat bulgarii de ne merg fulgii:))))
alexutzuu • 26 martie 2007, 12:22
Fedayan, mai lasa frustrarile, echipa care a jucat la rotterdam a fost cel mai bun 11 romanesc – chivu, shi, poate zicu
NYC • 26 martie 2007, 12:23
Fedayn Says:
March 26th, 2007 at 12:15 pm
Imi explica si mie cineva, dar la obiect, de ce este asa mare sarbatoare in urma unui rezultat de egalitate????
pentru ca am jucat cu olanda? la ei acasa?
pt ca in ultimele meciuri contra lor ne-au tras-o fara drept de apel?
si pt ca, la nivel de nationala, ne duceam in jos incet dar sigur?
:)))
NYC • 26 martie 2007, 12:25
si nu cred ca ne bucuram atat de rezultat, cat de faptul ca s-a vazut ca nu suntem terminati definitiv.
ca mai avem o speranta.
cred ca asta tot incearca sa spuna presa, da’ nu prea stie cum:))).
Fedayn • 26 martie 2007, 12:25
alexutzuuu, tata te-ai ratacit in drumul tau spre gradinitza????
daca asta este cel mai bun 11 al Romaniei…atunci la revedere calificare:))))
NYC,
man daca am ajuns sa ne bucuram pt un egal…..este trist
Balta • 26 martie 2007, 12:25
Radoi nu ca l-a atins pe olandez cu gheata in moaca, ci chiar i-a tras-o bine de tot. Am avut noroc, cu toate ca arbitrul a tinut cu ei tot meciul, aici s-a cam spalat de pacate.
NYC • 26 martie 2007, 12:27
Fedayn Says:
March 26th, 2007 at 12:25 pm
alexutzuuu, tata te-ai ratacit in drumul tau spre gradinitza????
daca asta este cel mai bun 11 al Romaniei…atunci la revedere calificare:))))
NYC,
man daca am ajuns sa ne bucuram pt un egal…..este trist
ti-am explicat care este contextul in care si care ne face sa ne bucuram…
alexutzuu • 26 martie 2007, 12:31
fedayan, bai loosere, u nu shtii cu cine vb, am zis lasa frustrarile, u crezi ca un Sergiu Radu care joaca la o echipa de valoarea clujului cel mult, ar putea sa joace pe de kuip??? atunci eshti un om care nu are nicio treaba cu fotbalul, iar sergiu radu marcheaza pt-k in acea echipa exista doar el si Vlad Munteanu. Restul sunt jucatori de urziceni si arad. Nu te uita numai dupa ce zic nishte looseri la fel k u, dak nu ai ce zice du-te shi fa-ti…
eleven • 26 martie 2007, 12:37
Rezultatul e bun – toata lumea e de acord. Problema este sa fim atenti la meciurile considerate „usoare”. Acolo se va decide calificarea. Trebuie sa gresim cat mai putin si sa fim concentrati.
Imi amintesc de o campanie in care am facut egal pe Wembley si n-am reusit sa batem Iralnda de Nord acasa. Sau, mai recent, punctele pierdute in Azerbaidjan care ne-au costat la final.
Pe de alta arte, s-a vazut ca incepem sa avem o echipa nationala cu experienta, care stie sa gestioneze punctele tari ale adversarilor. Au fost foarte putine pase gresite (cele mai multe cred ca le-a avut Radoi-se vede ca are limite la partea de constructie). Din pacate am vazut si faptul ca ne trebuie totusi un om la constructie. Sau poate ca am ramas cu imaginea lui Hagi…
Fedayn • 26 martie 2007, 12:37
alexutzuu, flacau, daca poti purta un dialog civilizat putem discuta….daca nu la revedere
iti spun ca Vlad Munteanu este peste Balanel…..si daca tie ti se pare ca este usor sa dai goluri in bundesliga….atunci chiar esti mai looser decat ma consideri tu pe mine
Balta • 26 martie 2007, 12:38
Ce echipa a-ti folosi voi cu Luxemburg, dat fiind faptul ca Tamas e incert,Mutu la fel, iar Codrea nu joaca.
NYC • 26 martie 2007, 12:39
mutu tocmai a declarat ca joaca sigur
Balta • 26 martie 2007, 12:40
Si nici Rat s-ar putea sa nu joace.
Fedayn • 26 martie 2007, 12:42
Balta Says:
March 26th, 2007 at 12:38 pm
Ce echipa a-ti folosi voi cu Luxemburg, dat fiind faptul ca Tamas e incert,Mutu la fel, iar Codrea nu joaca.
eu i-as chema de urgenta la Nationala pe cristocea si pe bostina….fara ei sintem victime sigure:))))
NYC • 26 martie 2007, 12:43
Fedayn Says:
March 26th, 2007 at 12:42 pm
Balta Says:
March 26th, 2007 at 12:38 pm
Ce echipa a-ti folosi voi cu Luxemburg, dat fiind faptul ca Tamas e incert,Mutu la fel, iar Codrea nu joaca.
eu i-as chema de urgenta la Nationala pe cristocea si pe bostina….fara ei sintem victime sigure:))))
baaaaaaaaaaaaaaaaaa…l-ai uitat pe nesu:))))))))))))))))))))))))
Octavius • 26 martie 2007, 12:45
Macar in meciul cu Luxemburg ar fi meritat sa-i vedem pe Vlad Munteanu si pe Ogararu.Mai e mult pana in octombrie,la returul cu Olanda,si ce te faci,Piti,daca se accidenteaza Contra? Sau nu mai prinde echipa de club pana atunci? Ce sa mai vorbim de Marica,mai inconstant decat el e doar Zicu.
del piero • 26 martie 2007, 12:47
c usor e sa gasesti solutii fedayn… dar t rog eu sa t mai interesezi c joaca unu si c joaca celalalt! si eu as fi vrut sa-l convoace piti pe vlad munteanu dar oricum nu aparea el p partea dreapta! cum nush dc niculae este convocat desi joaca si el kt si knd poate la auxerre, knd sergiu radu e titular meci de meci! dar noi tot timpul o sa fim nemultumiti si dak ne calificam o sa fie la fel! ptr k toti ne pricepem la fotbal! sa va reamintesc ca piturca a calificat Romania la ultimul turneu final si laudele le-au luat Hagi si Ienei! si sa nu uitam k l-a lisabona a castigat fara hagi…si aduceti-va aminte cu cine a jucat! imi place k am vazut alta atitudine la echipa si mutu a aratat k un adevarat lider si capitan! HAI ROMANIA!
alexutzuu • 26 martie 2007, 12:49
fedayan, pe ce post joaca vladut munteanu, pe ce post a jucat banel??? U ai vazut un meci al cottbusului? da, Vlad Munteanu trebuia selectionat, putea juca pe postul lui mutu, sau al lui codrea. Ce are banel cu Vlad Munteanu? munteanu nu a jucat niciodata pe dreapta, asha k nu mai abera
Balta • 26 martie 2007, 12:50
In atac l-as lasa pe Marica . Cu cine credeti ca ar face o pereche buna ?
alexutzuu • 26 martie 2007, 12:53
Daca nu joaca Mutu ar fi perfect Zicu, dat fi8ind faptul ca luxemburgul se va asheza in doua linii, iar zicu e omul ce poate scoate din joc adversari
Balta • 26 martie 2007, 12:59
Mai ales ca Zicu e pe val….poate face o figura frumoasa
Fedayn • 26 martie 2007, 13:19
sa speram ca Zicu va juca:)))
Fedayn • 26 martie 2007, 13:30
Your comment is awaiting moderation
Imi explica si mie administratorul acestui blog acest mesaj????
Fedayn • 26 martie 2007, 13:31
sinteti niste mizeriiiii
domnul q • 26 martie 2007, 13:34
MARLANIA LUI CORNEL VINU
Cel mai bun prieten al regelui Bahus din fotbalul nostru,”antrenorul” cu cele mai putine performante din curtea lui dinamo,omul platit sa stea degeaba in Stefan cel Mare, a declansat un atac murdar la adresa lui Goian,dandu-si cu parerea ca R.Stefan putea sa joace mult mai bine decat Goian in meciul cu Olanda,desi stelistul a fost unul din cei mai buni tricolori de pe teren!!!
Din pacate aceasta rautate a lui Cordel Vinu Demisec,a fost sustinuta si de ziaristii anti stelisti prezenti in emisiunea de la realitatea tv…
Toti cei prezenti in amintita emisiune au dat dovada de marlanie,rautate si lipsa de profesionalism….
Ps:Nu stiu sa fi fost un jurnalist care cu obiectivitate sa laude jocul excelent si inteligent prestat de M.Radoi cu Olanda,iar la posturile de tv.nu a fost data nicio declaratie a.celor trei stelisti TITULARI in meciul cu Olanda!!!
A fost practic o cenzura de neinteles impusa unor jucatori care au trudit din greu si ei pt.obtinerea acestui rezultat,in schimb Tamas si R.stefan au fost pe toate canalele tv….
Cu cat presa este mai ostila echipei campioane STEAUA cu atat echipa este mai iubita de romani,ce ironie a sortii,nu????????
elle • 26 martie 2007, 13:36
Fedayn Says:
March 26th, 2007 at 1:30 pm
Your comment is awaiting moderation
Imi explica si mie administratorul acestui blog acest mesaj????
NU!!!!! 🙂 🙂
Fedayn • 26 martie 2007, 13:37
asaaaaaa…..si ar fi trebuit sa-i facem statuie lui radoi????eventual sa spunem ca fara radoi si al lui picior ridicat direct in mutra unui adversar, Romania nu obtinea acest rezultat „maretz”???
Fedayn • 26 martie 2007, 13:41
domnul q Says:
March 26th, 2007 at 1:34 pm
Cu cat presa este mai ostila echipei campioane STEAUA cu atat echipa este mai iubita de romani,ce ironie a sortii,nu????????
ce dramaaaaaa….tocmai echipa care a jucat 42 de meciuri in europa(nu in complex)….ce dusmanie fatisaaaaaa:)))))
elle • 26 martie 2007, 13:41
domnul q
BOO HOO HOO!!!! 🙂
alexois • 26 martie 2007, 14:04
Am stat foarte aproape de gazon la Rotterdam si in repriza a doua am vazut ceea ce nu se vede la tv: la absolut fiecare faza de aparare, Radoi le zicea la toti defensivii nostri unde sa stea. Si cind ajungea mingea in treimea noastra, chiar daca Radoi insusi nu reusea singur deposedarea, ceilalti erau asezati perfect sa il dubleze. Asa ca nu il judecati doar prin ce vedeti la tv.
titi preda • 26 martie 2007, 14:47
@ noi cei d’afara n-am vazut meciul,
cum au jucat ai nostri, dar olandezii?!
(am auzit meciul la radio; nu stiu cine e timpitul care a comentat meciul, n-am inteles nimic!
Unde esti tu Ghitulescule?! Ori Topescu, Secosan, etc)
mujotutun • 26 martie 2007, 14:48
„Daruire” titrati dvoastra pe prima pagina. Dar daruire cui, Satanei? Nu sunt nici bigot, nici superstitios, socot insa drept malefica prezenta la Nationala a lui Piturca. Mi se pare evident ca un antrenor de marca, cu o selectionata adecvata, ar fi spulberat acea Olanda impotenta – si, in orice caz, nu ar fi inregistrat acel jalnic draw cu Bulgaria. Toata lumea tipa de bucurie ca am fost egalii nederlandezilor la ei acasa, dar prea putin se vorbeste de calitatea adversarilor nostri, orice nume ar purta ei si prea putin se vorbeste despre jocul nostru inept in atac (caci cu apararea ne-am lamurit!). Asta sa fie oare echipa triumfanta a Romaniei? In cazul asta, nu, multumesc. Ma voi margini la mizerabilul si quasipredictibilul campionat intern si nu voi mai sufla o vorba despre Nationala. Sa vedeti ce isterie dupa meciul cu Luxemburg! Ori vom redescoperi ca nu exista echipe mici?
del piero • 26 martie 2007, 15:32
fedyan nici nu shtie c spune!s-a uitat la alt meci!e adevarat k radoi a gresit unele pase, dar la recuperare a fost f precis!dar o fi si el vreun ofticat de dinamovist kre nu shtie c sa zica!ai putea sa iei exemplu de la lobont care a luat cartonas galben pt a-l pedepsi p robben knd un stelist era cazut!dar voi muriti de oftica k la cea mai „buna” din romania doar portarul e titular, si lobont e peste valoarea lui dinamo!fara el nici nu shtiu cine ar putea fi titular in nationala de la dinamo!makr sa ai o logica knd t apuci sa scrii!
X™ • 26 martie 2007, 15:43
Radoi a jucat destul de bine si a alergat f. mult. Dar a facut 2 lufturi in fata careului care se puteau lasa rau, plus o talpa-n cap in careu cu un arbitru „gazdar”.
NYC • 26 martie 2007, 15:52
domnul q
iar la posturile de tv.nu a fost data nicio declaratie a.celor trei stelisti TITULARI in meciul cu Olanda!!!
l-am vazut pe goian dand declaratie, asa ca domnule…”pi”, mai usor cu isteria stelista!!!
P.S.
sa fi dat nicolita declaratii? in calitate de cel mai bun om al meciului, eventual?:)))
NYC • 26 martie 2007, 15:57
alexois
„Radoi insusi”… ii mana in lupta:)))
hai, ba, du-te cu vaca d-aici…ai auzit tu „la absolut fiecare faza” cum ii dirija radoi…pe stadionul ala il auzeai tu la „absolut fiecare faza”:)))
ba, tu esti beat???:)))
NYC • 26 martie 2007, 16:00
alexois
si zii asa, avea el timp sa le zica la „toti defensivii” unde sa stea la „absolut fiecare faza”:)))
pai ce, ba, era la antrenament, sa opreasca faza ca sa aiba timp sa-i spuna la fiecare „defensiv” unde sa stea?:)))
ba, da’ esti chiar haios:)))
Thanatos • 26 martie 2007, 16:08
@ alexois
hai mah ca esti simpatic du te draq…defensivi zici..ce i mai dirija razboinicul si ei cuminti ascultau…vezi ca ai stat prea aproape de gazon si te a lovit o minge in cap..sau ti a dat razboinicul cu gheata in cap ca are obiceiul..faza aia in care la frezat cu gheata pe Huntelar in careu ai vazut o ?? defensivule..
malaxor • 26 martie 2007, 16:18
Si ce s-ar intampla daca facem egal la Piatra Neamt. Mutu se pare ca e accidentat la fel ca si Lobont. Plus ca avem un talent extraordinar de a da cu bata in balta.
Fedayn • 26 martie 2007, 16:26
delpiero,
ai dreptate….ce jucator de clasa mondiala:))))…il bate la popou pe Cannavaro….ala a murit cu degetul in gura pe langa finul fotbalului romanesc care a jucat 42 de meciuri in Europa:))))….iti trebuie clasa sa luftezi in careu si sa cari picioare in cap adversarilor:))))
Fedayn • 26 martie 2007, 16:28
NYC Says:
March 26th, 2007 at 3:57 pm
alexois
“Radoi insusi”… ii mana in lupta:)))
hai, ba, du-te cu vaca d-aici…ai auzit tu “la absolut fiecare faza” cum ii dirija radoi…pe stadionul ala il auzeai tu la “absolut fiecare faza”:)))
ba, tu esti beat???:)))
hai mha ca sinteti rai…baiatul stie sa citeasca pe buze:))))
NOY • 26 martie 2007, 17:11
MDA
Reddog Alex • 26 martie 2007, 19:34
De ce avem nevoie? De vedete sau de o echipa? Imi raspundeti voi….
Reddog Alex • 26 martie 2007, 19:37
Domnu’ din rpimele randuri de la Rotterdam, va rog nu ne insultati inteligenta. Nu esti singurul care a fost pe stadioane. Si de unde dusmania fata de Steaua? Poate ca sunt voci care spun ca Nicolita nu-i de nationala(inclusiv a mea) dar de acolo pana la dusmanie e cale lunga…