TOLO.RO
Golul de 9 milioane de euro al puştiului de 18 ani, plătit cu ultimul salariu la Steaua, 1.200 de euro pe lună (n-am uitat nici un zero!), dă cu tifla discursului militarist-financiar al fotbalului. Vine Ochiroşii şi zice: uite că nu e totul prestabilit şi bugetat pe zece ani de acum înainte!
luni, 2 aprilie 2007, 5:28
Golul de 9 milioane de euro al puştiului de 18 ani, plătit cu ultimul salariu la Steaua, 1.200 de euro pe lună (n-am uitat nici un zero!), dă cu tifla discursului militarist-financiar al fotbalului. Vine Ochiroşii şi zice: uite că nu e totul prestabilit şi bugetat pe zece ani de acum înainte!
Sportul găseşte resurse să dăruiască mici miracole. Unde se mai vede aşa ceva? Adică da, se poate întîmpla să ruleze un spot, pe o mică staţie TV americană, difuzat doar de dragul de a participa la un festival de publicitate. Reclama se numea „1984” şi, într-un decor orwellian, un computer ciudat, căruia îi atîrna un fir într-o parte, la capăt găsindu-se un mic şi incomod dispozitiv alb, anunţa că va schimba lumea. Specialiştii s-au oripilat. Astăzi, la 24 de ani distanţă, Apple Macintosh a fondat aproape o religie.
Asta se întîmplă o dată într-un secol. În fotbal, o dată pe etapă. Cine credea că Dinamo poate să tremure pentru titlu? Cine se aştepta că Bistriţa şi Jean Pădureanu, nomina odiosa, pot ajunge să tragă serios la Cupa UEFA? L-am uitat pe Sabău? Parcă nici nu există acolo, modest, tăcut şi gata pentru a da lovitura vieţii. Sau cine se aştepta ca CFR Cluj să devină favorită, conform clasamentului şi programului, la un loc de Champions League?!
Ne tot întrebăm de ce fascinează fotbalul. Printre altele, pentru că e imprevizibil. Pentru că nu poate fi amînat. Pentru că, în timp ce toate celelalte programe TV, de la filme la show-uri de divertisment, pot fi înregistrate pe televiziunea interactivă, reprogramate şi selectate după voinţa publicului, sportul te ia în stăpînire şi-ţi dă drumul cînd vrea el.
O fi un moft, o fi o bucurie a noastră, infantilii care vedem în joc o chestie bună şi împotriva caloriilor şi contra blazării, dar, oricum ar fi, are o formidabilă capacitate de a-şi conserva atractivitatea. 22 de bărbaţi, o minge şi ultimul dintre ei le decide destinul. Poţi adormi pe un asemenea scenariu?!
T.R.O • 2 aprilie 2007, 17:37
Domne, omu’ o avea 1200 pe luna, dar si-a tras prima de 10000 de dolari!
Pentru asta mai are de tras pentru locul 2 totusi!
miticafarafrica • 2 aprilie 2007, 17:37
ba filosofu’ lu’ peste iar bati campii.
gianny • 2 aprilie 2007, 17:38
Ce sa spun , frumoase cuvinte simplu si la obiect . asta este adevaratul „TOLO”.
www.cssbt90.ro • 2 aprilie 2007, 17:39
avem niste antrenori fortati in romania…cand o sa avem si noi un debut in nationala la 17 ani…noi nici in liga 2 n avem curaj sa i bagam
DINAMO.RO • 2 aprilie 2007, 17:39
DINAMO sa tremure pentru titlu ??? hai ca-i buna!?!?….mai ganditi-va dn ziarist…e prea devreme…
Daniel • 2 aprilie 2007, 17:39
Corect! Nu poti adormi dar poti visa. La Champions League, la Turneul Final al CE 2008, la….
cucu • 2 aprilie 2007, 17:43
Hai ba…dadu si el un gol si-acu toata lumea il vede mare vedeta…urmasu lu’ Dobrin si Hagi la un loc!!!
Lasati baiatu’ in pace si nu-i mai spuneti de bani – are 18 ani, ii ajung 1200 de euro pe luna, ca n-are nevasta, copii, etc, poate n-are nici permis auto si masina, asa ca deocamdata nu-i trebe mai mult!!!
Si golu’ ala a fost cu ajutor din partea lu Coman si al fundasilor rapidisti!!! Daca era un gol asemanator celui marcat de CF Barcelona impotriva lu’ SuperDepor (al doilea gol!!!) mai ziceam sa fie ceva mai mult decat un gol normal, da asa…va bagati aiurea in seama!!!
stelist • 2 aprilie 2007, 17:44
cu doar 1200 de euro pe luna ochirosii a dat un gol, golul victoriei. bun. si care este treaba? bravo lui !!!!!!!!!sa o tina tot asa.
maine ii face becali 20000 de euro pe luna si sta baiatul linistit, k doar are salariu mare. sa dovedeasca inainte si dupa aia o sa vina si banii, GARANTA.
sa ne intoarcem putin.
Ce s-a intamplat cu Cristea? a calificat steaua, a primit prima, laude, marire de salariu. ce a mai facut? NIMIC.
ochirosii este un fotbalist talentant, dar pentru a avea pretentii tr sa si munceasca.
PS: in romania se munceste si 10h/zi pe 4 milioane ROL.
cristianovici-steaua • 2 aprilie 2007, 17:45
nu mai am cuvinte despre OCHIROSII … ii copilu minune la steaua !!!
Cătălin Tolontan • 2 aprilie 2007, 17:46
gianny: multumesc
DIOGENE • 2 aprilie 2007, 17:47
cred ca va grabiti cu elogiile .nu cred ca este suficient un gol ca sa-l faceti mare vedeta
Cătălin Tolontan • 2 aprilie 2007, 17:47
T.R.O.: asa e, dar nu ia banii decit daca ocupa locul doi!
Cătălin Tolontan • 2 aprilie 2007, 17:48
diogene: cinicu, tot cinic 🙂
firoiu • 2 aprilie 2007, 17:54
tolo tu cit primeai de la patron cind ai debutat in presa? ti/a marit ala salariul cind ai inceput sa dai primele stiri… bine scrise? asa ca lasa/l pe OCHIROSII. un gol pentru STEAUA la virsta lui face cit o mie de la GIGI. Multumesc si… bravo pentru stil.
DIOGENE • 2 aprilie 2007, 17:54
daca luam in discutie cazul lui r stefan,titular la dinamo si mai nou la nationala,atunci ochirosii catiga infinit mai mult,el nefiind titular la steaua
titi preda • 2 aprilie 2007, 17:55
@ hai sa nu exageram,
Ochirosii ( cine papuci lu’ Hector ia pus numele asta?) a dat un gol si Steaua a cistigat, cind o sa joace macar o repriza si o sa decida soarta unui meci, atunci sa vorbim.
Apropos, cind a mai jucat?!
Am o intrebare:_ Pe ce post joaca Croitoru (citi ani are)? Nu intreb cind o sa joace ca Ola’roiu a inceput sa semene cu Pi’tzurca!
Si pentru ca tot vorbim de tineri, trebuie sa recunosc meritul lui Rednic, care din suita de zece negri mititei, a avut curajul sa promoveze pe romanii nostri tineri (de mare perspectiva): Radu Stefan, Liviu Ganea. Cind o sa arunce si bosorogii de Niculescu si Danciulescu din atac, va avea si rezultate,
_Sper s’o faca cit mai tirziu !!!!pppppp
bogdan • 2 aprilie 2007, 17:57
te cam hazardezi tolo , sa nu i se urce la cap bietului ochirosii cand o citi articolul , poate maine il compari cu messi si il faci noul hagi
daca va fi lasat de presa in pace va ajunge mare da daca ii bagati porcarii in cap adio cariera
Vici • 2 aprilie 2007, 17:58
Pana la gol nu prea s-a vazut.Prima data de la meciul cu Standard cand Olaroiu s-a bazat pe instinct si nu pe logica care spunea sa-l introduca pe Croitoru.Diferenta e clara la meciul cu Boro pun pariu pe cat vreti ca i-a trecut cel putin o data prin cap sa-i introduca pe Cristocea si Cristea (instinctul) in schimb au intrat Balan si Nesu (logica-mai multa experienta in cupele europene)
DIOGENE • 2 aprilie 2007, 17:59
asa ziceam si eu.si cu netitularizarea lui croitoru,problema este ca oli il tine la fezandat o perioada.nu il poate baga in echipa imediat ca nu e „numai”de 3 luni la steaua
nku • 2 aprilie 2007, 18:01
RADU NICULESCU = MARE SPERANTA
NICOLAE MITEA = MARE VEDETA
ETC
SI ACUM URMEAZA OCHIROSII PE ASTA CINE IL CUMPARA DOMNULE TOTOLNTAN?
REAL SAU MANCHESTER?
SELECTIA SI FORMAREA FOTBALISTILOR IN ROMANIA ESTE IN PERFUZII IAR DVS AVETI VISE EROTICE …..
POATE NE SPUNETI CE BINE A JUCAT ELTON … JOHN
dinamorlando • 2 aprilie 2007, 18:01
În pauza competitionala,Dinamo avea un avans de 13 puncte fata de ocupanta locului 2.Acum are 10 puncte.Matematic,a pierdut doar 3 puncte dupa 5 meciuri.Deci de ce tremura pentru titlu,ca n-am înteles?!?!?!?!?!!!
DIOGENE • 2 aprilie 2007, 18:02
de frig
?de ce oare? • 2 aprilie 2007, 18:03
de ce oare nu pot posta?
Zander • 2 aprilie 2007, 18:04
frumos
Nicu Vegas • 2 aprilie 2007, 18:07
Imi pare bine pentru Ochirosii ca a marcat intrun meci foarte important daca este un gol de 9 milioane nu stiu inca, dar a fost pentru 6 puncte deoarece STEAUA a castigat 3 puncte si RAPID a pierdut 3 puncte.
Mai sunt multe meciuri de jucat pana la sfarsitu campionatului, chiar si RAPID mai are sanse la locul 2 dar trebuie sa castige toate meciurile si trebuie ajutata de DINAMO sa bata cele alte 2 candidate pentru locul 2.
CFR este o echipa foarte buna castiga meciuri importante si nu vad sa piarda puncte decat cu STEAUA, RAPID si DINAMO.
STEAUA totusi eu zic ca acuma este favorita pentru locul 2, cat ca are multi jucatori accidentati totusi au prins un nou vant(second wind) si au intrat din nou in forma. Cat ca imi place foarte mult de STEAUA nu credeam niciodata sa bata RAPIDUL cu echipa pe care o are, dar cum am spus au intrat in second wind si au batut o echipa foarte buna (RAPID).
Le urez mult succes la toate 3 echipe care se lupta pentru locul 2 RAPID, STEAUA si Cfr.
gigy_bekali • 2 aprilie 2007, 18:09
bai tolo hai sa fim seriosi 1200 nu e chiar putin pentru varsta lui ca doar nu e ronaldinho sau vreun zicu macar si mai are mult de munca pana sa ajunga acolo sus. sunt oameni in romania care castiga 1200 mai greu decat el si nu intr-o luna. cat despre gol, cred ca si borcea puncta cu poarta goala, doar daca nu dadea cu capul de bara……….
dinamorlando • 2 aprilie 2007, 18:12
@diogene
De frig tremurati voi,noi suntem înca pe plus.
momo • 2 aprilie 2007, 18:16
Dpdv valoric, Steaua se poate compara oricand cu Rapidul. Ca echipa insa, nu.
I-am reprosat multe lui Oli, dar acum il felicit pentru introducerea lui Ochirosii.
In privinta banilor, e adevarat ca sunt cam putini.
Darie • 2 aprilie 2007, 18:18
Salut Catalin! Frumos articol, jos palaria! Fotbalul este imprevizibil, doar e sportul numarul unu… Totusi ai scris in contradictie cu articolul de sapatamana trecuta , cel cu ..U.E…
Multumesc
Ams • 2 aprilie 2007, 18:18
catalin !!
1.200 de euro e f mult.
incearca sa gandesti mai mult inainte sa spui ceva.
DINAMO.RO • 2 aprilie 2007, 18:21
DIOGENE Says:
April 2nd, 2007 at 6:02 pm
de frig
pana la vara e era glaciara pt voi….numai ursi polari, foci si reni o sa vedeti….
sece • 2 aprilie 2007, 18:21
bravo….mi-a placut ce ai scris….insa parca ai folosit niste cuvinte prea „dintr-un dialog 1/1 al unor baieti la bloc” :D…..insa sincer….ce ai scris e adevarat.
bogdanlebu • 2 aprilie 2007, 18:24
nu-mi venea sa cred cand l-a bagat oli!
iacob fusese la incalzire…
Kabuzzi • 2 aprilie 2007, 18:28
Se vede ca jurnalistii sant si ei in Postul de Paste.
Daca si Ochirosii este revelatia sezonului, dupa un gol dat de la 5 metri de poarta, dintr-o pasa care practic a facut 90% golul, ce sa mai spunem… Piturca, vezi-l pe noul Hagi!!!!…. Ia-l repede si ia si nr. 10 de la Mutu, nu mai sta, si dai-l lui!!!!… Despre acest pusti minune care a furat derby-ul de aseara, am auzit ca sant interesate Real Madrid, Barcelona, Chelsea si A.C. Milan. La un loc!!!… De fapt, am auzit eu, din surse sigure, ca in fata vestiarului au stat aseara 5 (cinci) impresari de la aceste cluburi straine (plus inca unul, pe care nu pot sa-l divulg), vrand sa-i propuna pe loc un contract cu sase zerouri!…
Eu zic mai bine sa va infierbantati mintea cu mielul si ouale de Pasti.
andrei • 2 aprilie 2007, 18:31
Tin sa precizez ca sunt stelist dar deja incepeti sa exagerati cu ochirosii. Pana la urma el ce a facut? a creat o faza superba, a driblat 2 adversari, un sut superb de la 30 metri? Nu, doar a fost omul potrivit la locul potrivit, nimic mai mult. A pus si el un picior la bataie la 1m de poarta si deja il transformati in semizeu.
Nu stiu de ce ziceti ca este asa o mare tanara speranta fiindca din ce am vazut la nationala de juniori si steaua nu am fost impresionat cu nimic. E un jucator obisnuit, mic de inaltime, slab, tehnica nu iesita din comun si cam atat.
Poate daca il lasati in pace si el continua sa munceasca poate ajunge undeva. Nu il mai mediatizati atat pt ca nu ii faceti nici un serviciu, dimpotriva.
mario • 2 aprilie 2007, 18:33
hai bai tolo, mai spart cu papuaşul asta ochiroşii(o fi cu doi i in buletin) sau incaş ori pielerosie ce-o fi,pana ajunge ca mesi mai are de mancat fotbal pe paine si atunci poti sa scrii asa frumos despre el. e bine sa-l incurajezi dar sa nu i se urce la cap si sa moara speranta
Vlad Dracul • 2 aprilie 2007, 18:38
O avut şi Olăroiu coaie o dată în viaţă…sper să nu-i treacă, nu de alta, da’ avem nevoie de Ochiroşii la Naţională peste câţiva ani, şi copilu’ tre’ în primul rând să joace. În al doilea rând, tre’ să joace din ce în ce mai bine, dacă vrea să ajungă mare fotbalist, problema ar fi că dacă vrea să ajungă doar mare vedetă se ratează…
Iar ţinta lui nu tre’ să fie să devină al doilea Hagi sau Mutu, ci primul Ochiroşii…
Diamantino Miranda • 2 aprilie 2007, 18:45
„Golul de 9 milioane de euro al puştiului de 18 ani” a fost un gol… ILEGAL!!! NEVALABIL!!!
Bai Tolo, spune-mi deschis, voi cand va uitati la meci vedeti numai mingea?
Sau nu va intereseaza nimic din moment ce a invins Steaua?
Revezi faza golului al treilea al oaspetilor si uita-te la cel care da pasa de gol (Badea)!
Observi ca n-are echipamentul complet, n-are echipament in regula?
El nu avea ce cauta pe teren fara vreun element al echipamentului!
Ati vazut vreun meci in care pe teren s-apara vreun jucator fara chiloti? sau fara tricou? sau fara bocanci?
Nu?
S-atunci de ce Badea are voie sa intre pe teren fara jambiere???
(nu ca si-le-ar fi lasat in jos, nu le avea!!!)
Deci, rezultat viciat. Arbitru, dezastru!
L-o fi mituit si p-asta Becali?
S-auzim numai de bine!
Chisinau, 2.04.07
Alex Stancu • 2 aprilie 2007, 18:47
Sti de nu imi place mie la voi ? (… nu vreau sa jignesc pe nimeni si e doar o parere personala ..) ca nu vreti sa spuneti lucrurilor pe nume … asa cum le-ati vazut duminica seara la TV. Acel 60% din romani care l-ati obtinut voi in sondaje (si care nu ma indoiesc ca nu este real) de suporteri stelisti va bantuie mereu mintile atunci cand va apucati sa scrieti un articol. Daca pana si Becali, un personaj cat de se poate de extremist, recunoaste ca numai Dumnezeu (norocul) a dus cele 3 puncte in Ghencea si voi tot nu vreti sa laudati jocul la mijolcul terenului al Rapidului, tesatura perfecta de cele mai multe ori de pase. Va apucati sa elogati si sa laudati pentru a ridica orgoliul ros-albastrilor. Te intreb, ce a facut acest pustian aseara (un baiat pe care si eu il vad extrem de talentat de altfel) in afara de faptul ca a jucat fara emotii un meci care poate a fost cel mai important din cariera lui. Poti sublilinia la el dorinta de victorie si afirmare si nu ca salariul pe care il are este prea mic. De ce nu subliniati voi ceea ce s-a vazut cel mai evident in acest meci? Ma refer la faptul ca jucatorii romani (si imi permint sa vorbesc la general) nu au posibilitatea fizica de a juca la capacitate maxima 90 de minute. Fortata mereu de rezultat Rapid a trebuit sa se intrebuinteze mult, iar din minutul 70 bateriile lor au fost epuizate. Probabil asta este principala cauza pentru rezultatul final. Apoi de ce nu subliniati, atunci cand vorbiti despre R.Lucescu ca nu are puterea de a gasi un jucator in locul lui Perja a carui prestatie in ofensiva este mai degraba distructiva. Pe baza unei tehnici pe care cam toata lumea o stie acum, Zicu l-a deschis pe Perja de foarte multe ori pe dreapta in directia de atac a Rapidului insa acesta a distrus TOATE aceste ocazii excelente de a „sparge” defensiva stelista. Eu cred ca acestea ar fi aspecte mult mai importante de tratat decat cate zerouri are contractul lui Ochirosii.
Tin sa subliniez ca nu sunt tocmai un fan al Rapidului, dar ca simpatiez cu echipa din Giulesti (eu sunt Petrolist).
Si mai vreau sa felicit Steaua pentru cele 3 puncte obtinute indiferent daca au fost meritate sau nu, pentru ca tactica lui Olaroiu a dat in final rezultat.
Mihnea • 2 aprilie 2007, 18:49
E cineva pe acolo? Am si eu un comentariu care asteapta moderatie…
bogdan • 2 aprilie 2007, 18:54
Salutare !
Fara relevanta la ideea articolului…
Reclama cu pricina nu „s-a intamplat sa ruleze pe o mica statie americana”… Spotul respectiv este considerat cel mai bun spot din istoria advertisingului TV, chiar daca astazi ar fi considerat depasit. De altfel, nici mie nu-mi prea place.
A rulat prima oara pe 22 ianuarie 1984, in ultima pauza a SuperBowl-ului, intre sferturile 3 si 4. O singura data si atat. Pentru impact. Si, ulterior, a mai fost difuzata, e adevarat, de o statie TV locala ca sa se urmareasca ratingul. Oricum ar fi, spotul respectiv a facut istorie…
Dupa cum am mai spus: fara legatura cu articolul…
Salutare !
Mihnea • 2 aprilie 2007, 18:56
Tolo:
Ce articol ai fi scris daca ar fi dat Petre Marin golul?
Ironic nu..? Atatia jucatori platiti cu jdemii de euro pe luna si o baga in ate pustiul asta…hmm
e chiar ceva asa de extraordinar incat sa ne inforam cu statistici 1200…9 milioane…18 ani..?
Diamantino Miranda • 2 aprilie 2007, 18:56
„Golul de 9 milioane de euro al puştiului de 18 ani” a fost un gol… ILEGAL!!!
NEVALABIL!!!
Bai Tolo, spune-mi deschis, voi cand va uitati la meci vedeti numai mingea?
Sau nu va intereseaza nimic din moment ce a invins Steaua?
Revezi faza golului al treilea al oaspetilor si uita-te la cel care da pasa de gol (Badea)!
Observi ca n-are echipamentul complet, n-are echipament in regula?
El nu avea ce cauta pe teren fara vreun element al echipamentului!
Ati vazut vreun meci in care pe teren s-apara vreun jucator fara chiloti? sau fara tricou?
sau fara bocanci?
Nu?
S-atunci de ce Badea are voie sa intre pe teren fara jambiere???
(nu ca si-le-ar fi lasat in jos, nu le avea!!!)
Deci, rezultat viciat. Arbitru, dezastru!
L-o fi mituit si p-asta Becali?
S-auzim numai de bine!
nu conteaza • 2 aprilie 2007, 18:57
eu cred ca meritul la gol a fost in mare parte a lui badea, urmand coman si apoi ochirosii care are si el meritul de a se fi demarcat acolo si pt ca nu a ratat ca zicu cu poarta goala.deci nu a facut nimic special,desi este un copil talentat.ar fi bine sa nu mai facem vedete niste copii dupa 5 min in care au jucat.
ulysses • 2 aprilie 2007, 18:58
miranda, din ce telenovela ai fugit?
ps meciul trebuia oprit inca de la pauza fiindca la toti rapidistii li se vedeau frunzele de la morcovi iesindu-le din chiloti… :)))
Conjurer • 2 aprilie 2007, 18:58
1200 de euro nu pot castiga eu in sistemul actual in care lucrez decat dupa vreo 20 de ani de munca grea si sanatate in piuneze. Ochirosii daca vrea poate sa isi cumpere o garsoniera in Bucuresti de banii astia, eu in schimb fiind nevoit sa astept mila tariceana sau basesciana ca sa imi pot cumpara un amarat de cotet. Apropos Ochirosii a terminat cumva sef de promotie liceul?Asa ca sa justifice oarecum banii astia. Cati dintre voi care postati aici aveati la 18 ani macar 100 de euro pe luna? sa zica mersi de banii astia
Conjurer • 2 aprilie 2007, 19:12
f
Aleluia • 2 aprilie 2007, 19:23
Ochirosii ia facut ochii rosii lu’ Coman
yo • 2 aprilie 2007, 19:25
ha ha ha io am ochialbastriiii si dak eram acolo in locul lui dadeam gol cu calcaiul si eram de 2x cat HAGI, imbatati-l pe pusti cu apa rece.El cat va fi la steaua nu va putea ajunge cat de cat fotbalist pt simplul motiv ca nu joak.Il mai tine un sezon ,doua pe tusa si dupaia il va imprumuta cine stie pe unde.
CryO • 2 aprilie 2007, 19:31
9 milioane de euro?? sa fim seriosi…., asta e suma pe care a incasat-o Steaua dupa ce a participat in Liga (in conditiile in care a batut o data si a facut doua egaluri + pretul exorbitant al biletelor+ drepturi Tv). Asa ca vorbiti de aceasta suma ca fiind una pe care o incasezi sigur! 😉