TOLO.RO
miercuri, 11 aprilie 2007, 7:57
Priviţi tribuna! De acolo veniţi. Imaginea datează din 1973, de la U Craiova – Dinamo, dar tribune arhipline au fost şi-n 1989, la România – Danemarca, şi-n 1993, la România – Belgia, şi în 2006, la Steaua – Real Madrid.Nu e o chestiune de vîrstă. În spatele imaginii cu oameni căţărîndu-se pe tabela de marcaj, stau, de fapt, generaţii diferite, trase la indigoul pasiunii. Asta vă uneşte. Asta vă făcea să luaţi în braţe stîlpii, să ajungeţi cu două ore înainte la joc, alături de prieteni care erau dinamovişti, rapidişti, stelişti, utişti sau orice altceva. Atunci nu stăteaţi pe scaune, ci pe gradene, nu existau şepci cu Chicago Bulls, ci coifuri din hîrtie de ziar. Vorba unui text care circulă pe net, cum naiba am supravieţuit?!
Ceva e şocant în întîlnirea cu Tweety, cel care l-a lovit pe cameramanul TVR. Nu lanţul, nu nevroza, nici măcar pasivitatea interlopă a jandarmilor. S-a strecurat în tot acest dosar, ca un detaliu, mărturia unei surse care-l cunoaşte: „Apare la meciuri de un an şi jumătate, maximum doi”. Vă daţi seama cît se pricepe la fotbal?! Cît înţelege el din felul în care joacă propria echipă sau adversarii?!!!
În timp ce milioane de români care iubesc fotbalul ezită să meargă pe stadion, refuzîndu-şi o moştenire dragă, cîteva sute de huligani, la nivelul întregii ţări!, în marea majoritate nişte afoni care-şi compensează lipsa de pasiune prin violenţă, ţin ostatic un întreg sport.
E suficient să suprapui cele două imagini. Cea veche, cu oamenii care curg pe tribune precum ceasurile lui Dali, şi cea a siluetelor agresive de azi. Milioane de fiinţe educate şi fragile la cheremul unei minorităţi barbare. Portret impecabil al timpurilor noastre şi coşmar căruia îi putem supravieţui doar ascultînd cum suporterii Romei au început aseară să-şi cînte imnul la 0-5 pe Old Trafford.
bog • 11 aprilie 2007, 8:09
Ar fi bine ca cei asemenea lui Tweety sa fie condamnati dupa modelul britanic…inca nu e timpul pierdut ca in Romania sa se dea o lege ce-i obliga pe huligani sa fie la sectia de politie…pana nu e prea tarziu…
valentino • 11 aprilie 2007, 8:14
la puscarie bai frate cu huliganii astia nenorociti!!! si eu am prieteni fff buni care tin cu alte echipe ce se considera rivale si am fost cu ei pe toate stadioanele din bucuresti! ne-am cenzurat sentimentele, de parca am fi fost ciumati, dracu sa ne ia de fraieri….asta ca sa nu luam naibii bataie de la vreun stelist, dinamovist ori rapidist drogat care s-ar fi aprins la auzul ca am putea suferi pentru vreo echip[a sau alta…
salutari lui bog says! a ocupat pozitia 1
alex • 11 aprilie 2007, 8:20
Bravo,bravo, bravo
Felicitari domnule Catalin ptr articolul de mai sus este un superlativ.
Bravo domnule sa o tineti tot asa. Sunt din Constanta si imi aduc aminte ca prin 85 cand a inceput sa merg la stadionul Farul claturi de tatal meu stateam pe beton,nu pe scaune dar nu se bateau nu se injurau si multe alte nenorociri care sunt acum pe stadioane, pacat domnule mare pacat ca nu pot veni si eu cu sotia la stadion din motive precizate mai sus
Doggy • 11 aprilie 2007, 8:20
I-as ruga pe toti sa nu-i mai spuna acestei bestii, Tweety…
E o porecla care nu isi gaseste explicatia decat prin faptul ca aceasta eroare genetica are fata de pui de gaina avortat… Iar personajul Tweety chiar nu merita aceasta asociere…
Mie mi se pare ca seamana mai mult cu Ren sau Stimpy…
james dean • 11 aprilie 2007, 8:21
frumos zis nea tolo…urasc violenta de orice fel…ea exista in toate cele trei mari ale bucurestiului intr-un mod care ar ingrozi pe oricine…sunt stelist si am mers de cateva sute de ori cu galeria atat in ghencea cat si in deplasari…violenta e la ea acasa in mijlocul unei galerii , ca sa nu mai zic de asa zisele razboaie de gherila duse pe strazile bucurestiului…insemnele unei echipe provoaca agitatie unor alienati retarzi care tin cu rivala si de aici pana la incidente extrem de violente nu mai e decat un pas…am fost cu steaua la m’boro si la plecare fanii englezi ne aplaudau (fara rea vointa) si atunci realizezi cat de departe suntem de cei ce au inventat fair-play-ul…pai si cum sa nu fie distanta asa mare cand la ei exista metrou spre sfarsitul sec 19 iar la noi se petreceau scene din ION…fanii romei cantau iar fanii englezi ascultau si scena se repeta cu rolurile inversate…respect tuturor si FORZA STEAUA!!
CapSec • 11 aprilie 2007, 8:23
mi se pare total deplasat sa zici k dak nu mergi pe stadion nu ai nici o treaba cu fotbalul…eu unul sunt dinamovist da pot spune oricand ecipa stlei a rapidului…sa nu mai zic de cei de afara…pur si simplu nu am vreo 20 prieteni dinamovisti de vreo 2 metrii k ma duceam si eu pe stadion
gg • 11 aprilie 2007, 8:26
mister tolo te contrazici singur. vezi ca suporterii romei nu sunt cu mult departe de acest Tweety. e mai usor sa arunci cu noroi in imaginea suporterilor romani.
gg • 11 aprilie 2007, 8:28
iar comentarille celor de mai sus precum si „Vă daţi seama cît se pricepe la fotbal?! Cît înţelege el din felul în care joacă propria echipă sau adversarii?!!!” sunt rusinoase…
Vlad • 11 aprilie 2007, 8:32
Dupa mine ar trebui ridicati de politie toti cei care merg spre stadion cu cagule, fulare, oricine incearca sa isi ascunda fata. Pentru ca logic si-o ascunde cu un motiv
jonix • 11 aprilie 2007, 8:33
Un articol cat se poate de pertinent si la obiect. Ar trebui citit de catre toti iubitorii de fotbal si ar trebui sa revii asupra subiectului ori de cate ori vei avea ocazia chiar si la TV .Nu mai putem trai intr-o dictatura a unei minoritati damnate si barbare ce fac de ras regnul animal si alunga suporterii adevarati de la stadion.
bravo TOLO!!!ce articol excelent!!!
gg • 11 aprilie 2007, 8:34
da vlad si toti care poarta sapca, ochelari de soare + pensionarele cu batic..
DIXIT • 11 aprilie 2007, 8:36
Precizare> Ceasurile lui Dali nu curg,ci se topesc !
Compozitia „Persistenta memoriei”,in care ceasurile se topesc – o capodopera suprarealista -,este o asemanare realista cu poza expusa de la meciul din 1973 dintre Stiinta (Universitatea) Craiova si Dinamo. Ceasurile se topesc;vremea galeriilor trecute,a suporterilor care puteau merge linistiti la meci cu sotia si copii, s-a topit !
okigalbeni • 11 aprilie 2007, 8:37
„[…] pasivitatea interlopă a jandarmilor.” Sper ca acesta sa fie titlul unui viitor articol.
„Pasivitatea interlopa a jandarmilor” este generatoare a violenta. „Pasivitatea interlopă a jandarmilor” este cea care striga „e posibil orice, nimeni nu pateste nimic”.
flubber • 11 aprilie 2007, 8:42
Ptr gg:
gg este cumva vreun fular sau vreo cagula? Eu credeam ca este abrevierea numelui tau.
seby-yo • 11 aprilie 2007, 8:44
E pacat ca ai dreptate Tolo.
Pe orice stadion din Romania ai merge 10 % din suporteri nu au nici o treaba cu fotbalul, dar nu asta e problema, problema e ca ei sunt primi care contesta deciziile arbitrilor chiar daca ele sunt bune sau nu.
Astfel de personaje, care vin numa la scandal si la bataie ar trebui sa fie opriti sa intre pe stadioane, exact ca in Anglia, cate 2-3 ani.
Poate pana le trece suspendarea uita de acest sport si se apuca de pescuit sau de colectionat timbre, acolo nu au cu cine se bate, cred…
michael • 11 aprilie 2007, 8:47
E de toata jena.vina o poarta si gsp.mai lasati-o mut pe andries sa scrie ce fac becali sau MM si in curand suporterii adevarati ai stelei se vor extinde.
il mai luati in seama si pe Iancu si timisorenii vor ajunge la fel.
Nu va mai mirati,uitati-va ce articole aveti in ultimii 3-4 ani si,fara suparare,nu prea scrieti despre fotbal ca sport
CostinVlad • 11 aprilie 2007, 8:50
EXCELENT articol, EXCELENTA asocierea cu meciul de ieri din CL!! Cu toate ca sunt suporter stelist de cand eram mic si mi-ar placea sa merg pe stadion la meciurile Stelei aceste personaje barbare care inca se asociaza cu lianele din jungla ma fac sa ma consolez cu televizor de fiecare data ;televizor unde poti vedea meciul fara sa risti sa iei bataie atat de la un asa zis suporter din propria galerie precum si de la asa zisi suporteri din alte galerii!! Sunt convins ca daca comparam cat stie un suporter al Stelei care se uita la televizor ,despre formatie ,cu un barbar din asta cu fular si cagula care merge pe stadion vom vedea cine se pricepe intradevar la fotbal si cine iubeste acest fenomen !!!
Alex • 11 aprilie 2007, 8:52
seby-yo- vezi k la meciul men – roma.. au fost vreo 40 de arestati si vreo 20 care au ajuns in spital.. asa k.. lasa-ne tata cu glumele asta !!! ce e la noi.. e nimic in comparatie cu ce se intampla in italia,spania, olanda,(faynord) si anglia.. numai k la noi.. presa scoate bani frumosi (de la fraieri) cu astfel de subiecte
ULtra • 11 aprilie 2007, 8:55
Superba initiativa! Fotbalul a al spectatorilor, al suporterilor adevarati; frustratii nu au ce cauta pe stadion, ei sunt cauza principala a violentelor!
ULtra • 11 aprilie 2007, 8:57
Jandarmeria ce facea, dormeau in post baietii? Controale nu se mai fac?
Daca vin cu copilul la meci si unui nebun din asta ii sare ‘discul’, cum suntem protejati?
Alex • 11 aprilie 2007, 8:57
pe site-ul GSP. e un articol cu titlu: Găsiţi-l pe „Tweety”!.. yo spun gasitil-l pe tweety si luati-i p-n gura:)))
CostinVlad • 11 aprilie 2007, 8:59
Alex se vede ca faci parte din retardatii care nu au nici o treaba cu fotbalul asa ca poti sa pleci linistit in jungla de unde ai venit!!
CL • 11 aprilie 2007, 9:00
Corect.
Fotbalul romanesc, mai ales in Bucuresti (dar e valabil si la Craiova si, intrucatva, la Timisoara) a ajuns sa fie arestat de niste tembeli.
N-au nici o treaba cu fotbalul, 99% dintre ei daca le dai o minge se-apuca sa o desfaca precum o portocala, dar „fac legea”, sunt „superiori”, „campioni”, „caini pana la moarte”, „singuri impotriva tuturor” etc.
„Libertate pentru suporteri”? Voi sunteti suporteri?!? Parca-i vad pe Tweety, Goofy, Betty Boop, Scooby Doo si care-or mai fi la tribunal: „stiti, onorata instanta, n-am facut nimic rau, atata ne duce capu’, e meseria noastra, noi suntem suporteri…”
Au iesit iepurii-n haita s-atace lumea pe strada…
Daca ne-a luat vreo 15 ani sa terminam (cat de cat…) cu blaturile, cred ca urmatorea mare problema a fotbalului romanesc este civilizatia. Totul pute: galerii formate din imbecili, frustrati, aurolaci, boschetari, analfabeti, oficiali (antrenori si presedinti de cluburi) lipsiti de orice urma de bun simt si de decenta, fotbalisti incremeniti intr-o limba de lemn mai noduroasa decat in vechile sedinte de COM, arbitri nevertebrati, ziaristi facuti la apelul bocancilor…
Ma intreb cum ar fi o greva generala in fotbal:
* suporterii adevarati sa nu mai calce pe stadioane, sa lase galeriile sa-si faca „meseria”;
* fotbalistii sa refuze sa mai joace pentru niste oameni care vin la stadion doar ca sa aiba unde si pe cine sa injure;
* arbitrii sa refuze sa mai arbitreze niste ghelbani, iar fotbalistii pur si simplu sa-i ia de mana si sa-i scoata afara de pe teren pe arbitrii care fluiera dupa interese;
* jurnalistii sa nu mai scrie un cuvintel de alde Mitica, Gigi, Copos, Borcea, Turcu, MM, Iancu, Penescu, Mititelu, Pinalti si nici de fotbalistii bosumflati care oricum n-au nimic de spus sau de aratat, nici pe teren, nici in afara lui;
*publicul sa refuze sa mai cumpere si sa mai citeasca ziare scrise la comanda sau in doru’ lelii.
Ar arata ca dracu’, asa cum arata fotbalul romanesc de fapt. Da’ poate ne-am trezi…
DINAMO • 11 aprilie 2007, 9:00
bateti numai oameni fara aparare zdrentelor! si cand ne intalnim fugiti! ce va facut cameramanul ala????????
bonddy • 11 aprilie 2007, 9:02
mai nou din cate observ tre sa te feresti si de „colegii” din galerie ca se cam poarta bataia intre fanii aceleiasi echipe … ce sa faca si ei daca nu au pe cine sa bata
probabil ca nu vom ajunge niciodata ca atunci cand adversarii canta imnul sa ascultam fara fluieraturi si injuraturi. aseara cand fanii romei cantau imnul cei de la man. utd. nu au scos nici un cuvant la fel si cand suporterii lui liverpool au inceput sa cante la inceputul meciului retur cu barca, oaspetii au preferat sa tina fularele deasupra capului si sa fotografieze in loc sa injure … dar la noi nu se va ajunge niciodata aici
chiar daca stelistii nu au fost in giulesti fanii rapidului au gasit o modalitate sa aiba stadionul suspendat … in curand cred ca mai multe sanse sa vezi steaua si rapid ai daca te muti la brasov sau oriunde la o distanta mai mare de 150 km de buc, dar atunci ar fi un lucru bun: ghencea va fi protejat pt meciurile din CL si poate il fac stadion national
Capellini • 11 aprilie 2007, 9:04
p acei fani ai romei nu indrazneste nici un reporter sa ii filmeze pt k s stie ca v-a iesi mult mai rau dekt la steaua-dinamo…ii dai exemplu pe romani,dar de ce nu zici si cati dintre ei au fost arestati inainte de meci,sau cati dintre ei au participat la nijte mici „altercatii”…lumea e oarba la noi in tzara si tot ceea ce zboara se mananca…A|C|A|B
Cătălin Tolontan • 11 aprilie 2007, 9:04
CapSec: ma gindeam nu neaparat la prezenta pe stadion, ci la urmarirea meciurilor. Chiar credeti ca acesti tipi violenti s-au uitat la meciul de aseara Manchester – Roma?
iap • 11 aprilie 2007, 9:04
DINAMO… mirosea a dirijor,a maidanez..d-aia l-am batut
DINAMO • 11 aprilie 2007, 9:04
stoistii is cei mai lasi suporteri ! cand se intalnesc cu noi sau cu giulestenii isi iau viteza, dar can gasesc oameni fara aparare,femei,copii,etc is numai muschi! LASII!!!
Cătălin Tolontan • 11 aprilie 2007, 9:05
dixit: ceva ce se topeste curge pe suportul sau
george • 11 aprilie 2007, 9:06
„# gg Says:
April 11th, 2007 at 8:26 am
mister tolo te contrazici singur. vezi ca suporterii romei nu sunt cu mult departe de acest Tweety. e mai usor sa arunci cu noroi in imaginea suporterilor romani.”
gg, hai sa ne uitam in curtea noastra…sa lasam vecinii sa isi rezolve singure problemele, iar noi sa le rezolvam pe ale noastre.asa ar fi just
CostinVlad • 11 aprilie 2007, 9:09
Bai desteptilor dinamovisti sau stelisti sau ce mai sunteti voi fotbalul e un spectacol si asta trebuie sa ramana nu un camp de lupta incetati cu , comentarii gen : „cand se intalnesc cu noi sau cu giulestenii isi iau viteza, dar can gasesc oameni fara aparare,femei,copii,etc is numai muschi” !! Nu trebuie sa mergem pe stadion se ne batem ca maimutele !!
Tweety • 11 aprilie 2007, 9:09
gata me…ma predau ! sunteti fericiti ?
geoman • 11 aprilie 2007, 9:11
Da. Am fost la Ceahlaul- Rapid……nu ma mai duc niciodata la un meci……Stiu ca de la TV nu se vede needucatia omului care vine pe stadion….dar ma uit si mie ciuda de ce vad la meciurile din CL sau alte campionate din occident gen Premier League. Eu nu am invatat despre fotbal mergand pe stadion…….dar alti oameni merg pe stadion si nu invata nimic. Respectul pentru adversari e aproape inexistent. Ei vin pe stadion nu ca sa-si urmareasca echipa favorita ci sa o injure pe adversara.
catalin • 11 aprilie 2007, 9:16
Tot fac comparatie intre pasivitatea acelui politist calare care a ignorat manifestarile huliganice ale acelor neispraviti (nu asa sunt adevaratii suporteri!) si reactia promta, chiar dura, a politistilor englezi inaintea meciului Man-Roma. Oare huliganii nostri, calcati pe gat, ar spune ca sunt victime? SIGUR! Dar atunci cand agreseaza, ce sunt? ANIMALE…
Educatia lor (oare stiu ei ce inseamna?…) vine si din exemplele pe care le primesc de la asa zisii patroni/actionari care, cu ”autoritatea” data de banii lor, nerecunoscuta de noi, cei simpli, care platim bilete degeaba, se manifesta ca in bodegile de mahala…
nazi • 11 aprilie 2007, 9:16
puteti sa ziceti ce vreti dar aceste batai si aceste incidente fac parte din fotbal. Oriunde in lume exista acei HOOLIGANS care se ocupa cu acest gen de incidente si asta probabil o stiti majoritatea. Nimeni nu are ce face impotriva acestor incidente. Ziceti k cei ce sunt numiti HOOLIGANS nu isi iubesc echipa…GRESIT ! Din moment ce vi pe stadion inseamna k iti iubesti echipa, dar unii o arata pe alta cale..calea dura. Asta nu inseamna ca nu are atasament fata de echipa respectiva.
hepaticus • 11 aprilie 2007, 9:16
pana la urma nu este decat un pusti teribilist…….credeti ca puscaria e solutia pt el ?……..omul trebiue interzis si amendat gras………atat..si sigur se va linisti………..cu 50000000 amenda se calmeaza instantaneu…………mm stoica de ce e liber dupa ce a lovit un suporter ?
DINAMO • 11 aprilie 2007, 9:21
ai mare dreptate
DanThe • 11 aprilie 2007, 9:22
Buna dimineata tuturor!
Eu cred ca acesta este un articol trist, inainte de toate…Pasiunea fotbalului in doua ipostaze diferite, cea a fanului, a microbistului cum i se spunea odata, superb exemplificata in acea fotografie de la un ‘clasic’ (Stiinta – Dinamo, Stiinta – Steaua, Stiinta – Rapid erau cu toatele considerate derbyuri!), apoi adrenalina bruta de pe chipul tamp al copilului acela care fuge, parca speriat de ce-a facut, dupa ce da cu lantul peste picioare.
Trist pentru ca energiile se canalizeaza pe violenta in loc de sustinere neconditionata, trist pentru ca, la urma urmei privim aparent neputinciosi cu totii cum frumusetea acestui joc este din ce in ce mai serios amenintata. Actorii sunt pe teren, nu in afara lui!
Hai Rapid, Steaua,Dinamo,Stiinta,Poli,etc…
Tweety • 11 aprilie 2007, 9:22
nazi Says:
April 11th, 2007 at 9:16 am
puteti sa ziceti ce vreti dar aceste batai si aceste incidente fac parte din fotbal. Oriunde in lume exista acei HOOLIGANS care se ocupa cu acest gen de incidente si asta probabil o stiti majoritatea. Nimeni nu are ce face impotriva acestor incidente. Ziceti k cei ce sunt numiti HOOLIGANS nu isi iubesc echipa…GRESIT ! Din moment ce vi pe stadion inseamna k iti iubesti echipa, dar unii o arata pe alta cale..calea dura. Asta nu inseamna ca nu are atasament fata de echipa respectiva
——————————–
ms frate – dk te prind pe strada – tie nu-ti mai dau cu lantu, iti dau cu ranga – doare mai putin – lantu ustura ..rau
adrian culincu • 11 aprilie 2007, 9:23
Referitor la cazul cameramanului TVR lovit de un bolnav psihic, pt ca asta e. si eu am mers la meciurile din Liga I, dar alta e sa te dai in spectacol la tine acasa sa bei o bere, sa urli sa tipi cand vezi ca Radoi rateaza, sau da in bara, si alta e sa injuri pe stadion, sau sa faci victime. eu sincer l-as impusca . ala nu e stelist e golan asa cum sunt multi care spun ca sunt din galeria stelei , multi sunt golani, traficanti.astia nu sunt stelisti ci bande de cartier. sa il prinda astia care se dau jandarmi si sa incinga bastoanele pe el, si inca ceva d-l cameraman sa nu il ierte niciodata ca nu merita!
Craziest • 11 aprilie 2007, 9:28
Eu zic ca si crainicii stadioanelor au un rol important in aplanarea conflictelor si rolul de a instaura linistea in stadion . De ex. in Ghencea, rivala de-o viata Dinamo e privita ca pe un lucru „rau” lucru care ii face si pe fani sa simta si sa se comporte ca atare. In Germania de exemplu lucrurile stau altfel, in primul rand crainicul nu instiga…, periodic, pe tabela viu colorata ca cea a stelei, apar mesaje pt public, de genul: „aplaudati”, „cantati”, „pastrati ordinea” s.a.m.d. Vreau sa zic ca aproape de fiecare data publicul se conformeaza chiar daca rezultatul din teren este favorabil sau nu, iar crainicul multumeste de fiecare data publicului pt comportamentul civilizat. Trivialitati mai exista si la ei, dar acestea se pot auzi numai in cateva cercuri restranse (mici galerii). La noi insa aceste trivialitati se aud in galeriile mari ale marilor noastre cluburi, iar cei civilizati sunt in cercuri foarte mici.
ULtra • 11 aprilie 2007, 9:29
In primul rand violenta e promovata de mass-media!
‘Copilul’ ala (voi ati zis ca nu are mai mult de 20 de ani) e influentabil si face ce vede la televizor cau ce citeste in ziar;
Voi ziaristii promovati VIOLENTA!
costinvlad: TU SA TE DUCI DE UNDE AI VENIT BAI FIU DE CATEA!!!!!!!!!!!!
ULtra • 11 aprilie 2007, 9:29
cINE INCITA LA VIOLENTA, ZIARISTII
ZIARISTII ZIARISTII
SIMAI SUNT SI PLATITI PENTRU ASTA!
dementhor • 11 aprilie 2007, 9:33
bai da chiar toti ziaristii scrieti despre evenimentul ala??daca eram eu in locul ziaristului si treceam pe acolo si o luam scriati la fel??cand cade unul dintre voi sariti repede cu gura…
adrian culincu • 11 aprilie 2007, 9:33
pana la urma suntem vinovati noi ,toti, conducerile, conducatorii,federatia, liga, suporterii, publicul,mass-media, toti avem o mica particica la ceea ce se intampla, dar daca se vor lua masuri cum s-au luat in anglia vom reusi sa fim oameni civiulizati!
hepaticus • 11 aprilie 2007, 9:33
e doar un pusti teribilist……….nu puscaria e solutia…..de acolo poate reveni un criminal………daca el era bolnav pshic,cum zic unii,ii dadea cu lantu in cap nu la picioare………. in acest caz interdictia si amenda sunt metodele de cele mai bune de calmare………….
dementhor • 11 aprilie 2007, 9:34
ati scris cu totii despre acel eveniment dar niciunul din voi nu a zis ca si voi aveti o vina….de ce??va e frica sa recunoasteti??sau nu va ajuta capul sa va dati seama??