TOLO.RO
Nu discut erorile cuplului MM – Oli. Unele sînt evidente, altele probabil că nici nu şi-au atins punctul critic, precum în cazul portarului Andrey, un remake după Carlos.
luni, 16 aprilie 2007, 5:50
Nu discut erorile cuplului MM – Oli. Unele sînt evidente, altele probabil că nici nu şi-au atins punctul critic, precum în cazul portarului Andrey, un remake după Carlos.
Fiecare dintre noi plătim decizii greşite cînd răspundem pentru alţii. Dar, văzînd cum se chinuieşte Steaua de atîtea etape, în faţa unor jucători fără nume, de la coreeanul lui Grigoraş şi pînă la puştii lui Sabău, nu poţi să nu te întrebi totuşi: n-a mai rămas nici un strop de orgoliu în fotbaliştii care acum cîteva luni cîştigau la Kiev, reuşeau un meci bun la Madrid şi plecau neînvinşi de la Lyon?!
De acord, sînt presaţi, timoraţi şi-i gîtuie persectiva eşecului. Antrenorul nu le dă cele mai bune sfaturi. Managerul general transferă fotbalişti care au un alt stil decît cel comun al echipei. Însă echipa ce face? Rădoi, Goian, Nicoliţă, Paraschiv, toate starurile care continuă să aibă cel mai mare număr de fani, ei ce au de gînd?!
De fiecare dată, între jucători şi evidenţa insuccesului se suprapune o siluetă. Becali, un cameraman, Olăroiu, MM… Toţi o încasează la propriu sau la figurat! În acest timp, fotbaliştii chiar nu resimt eşecul, nu-i ustură nimic, nu le vine să facă precum eroii din filmele romantice în care campionul decăzut se antrenează pînă îi sar capacele ca să ajungă din nou sus? Cum te simţi după ce te bate cu 2-0 o echipă decimată a Bistriţei, care şi în formulă completă valorează cît tabela ta de marcaj? Ce-ţi mai rămîne de făcut?
Articolul se încheie aici. Nu căutaţi răspunsul în ziar! Cum le place uneori să zică: „Vorbim pe teren!”.
Nu vreau să discut nimic despre Steaua. E tot ceea ce pot spune acum. Vă rog să nu insistaţi! Acum nu e timpul să discut despre Steaua! Dacă va veni acest timp? Nu ştiu, vom vedea! — Gică Hagi
Adrian • 16 aprilie 2007, 15:12
TYNPFII
Steaua a facut 49% din coeficientul tarii
restul de 51% a fost facut de 4 echipe:rapid,dinamo,national,otelul
intr-adevar si rapidul a luptat
dar rapidul a facut treaba doar un sezon
Steaua 3 sezoane unul dupa altul
e totusi diferit
Stelistu • 16 aprilie 2007, 15:12
Am spus-o si o repet, Zenga a fost antrenorul care a stricat cel mai rau jocul echipei. Olaroiu este acelasi tip de antrenor, nu au fost ei de pomana impreuna la Progresu.
Gica Hagi, timpul o va demonstra, este cea cea mai buna varianta pt Steaua. Eu unul am foarte mare incredere in Gica. Faptul ca este mai stelist decat multi din actuala conducere a clubului si decat toata galeria stelei nu este esential, dar ajuta.
Nu vorbesc de Protasov, fiindca nu l-am avea decat un tur de campionat, fiind clar ca lui Oleg nu-i plac interventiile cu veleitati de antrenor ale lui Becali.
ceco • 16 aprilie 2007, 15:13
PAREREA MEA E CA STEAUA LUA BATAIE SI DE LA BENFICA LEJER.
acid2006 • 16 aprilie 2007, 15:14
Pacat ca tipi ca deceneu, demeter, canadianu apar p-aci. Voi nu sunteti departe de bruta aia cu lantu’ (suporter cica al stelei). Voi nu sunteti suporteri, sunteti haimanale. Ca sa nu zic ca lipsa de obiectivitate e la ea acasa: ex – 33 minute dinamo a apasat pe acceleratie!!! – pai toate golurile lui dinamo s-au dat pe contra-atac! Numarati ocaziile lui dinamo cu toate golurile anulate si neanulate si verificati si cate a avut steaua. Revenind la suporteri imi doresc sa pot veni la meci ca la un spectacol, dar facut de jucatori, nu de scursurile din asa-zisele galerii. Despre presa – este imposibil ca presa sa fie obiectiva. Este vorba de bani si interese mai presus de intelegerea si stiinta noastra.
Va doresc multa sanatate la toti, obiectivitate si intelegere pt ceilalti.
ceco • 16 aprilie 2007, 15:17
STEAUA CAND A JUCAT IN CUPELE EUROPENE NU CRED CA A FACUT-O GANDINDU-SE LA PUNCTELE PE CARE LE VA ADUCE ROMANIEI…S-A LUPTAT PT. GLORIE SI ….BANI….PUNCTELE SUNT DOAR EFECTUL JOCURILOR SALE.
NYC • 16 aprilie 2007, 15:17
acid2006
a, da, ca la tine fotbalul se joaca pe ocazii.
uitasem!
cine da lectii de obiectivitate…..
Adrian • 16 aprilie 2007, 15:20
ceco
parerea mea e ca dinamo lua 10 de la lyon
usor
texone • 16 aprilie 2007, 15:21
priviti ce faceau jandarmii care „n-au voie sa descalece” inainte de steaua – dinamo : http://www.dinamomania.net/forums/index.php?automodule=gallery&req=si&img=4980
tosi • 16 aprilie 2007, 15:21
expiratii de la benfica au batut anul asta numai pe dinamo,copenhaga si locul 18 din Franta – PSG greu de crezut ca ar fi eliminat pe Steaua care ultimii ani a fost eliminata numai de echipe din spania si anglia (cele mai puternice campionate din lume) si Lyon intr-o superforma in faza grupelor.
Stelistu • 16 aprilie 2007, 15:24
Desi sunt un contestatar convins a lui Olaroiu inca din perioada de pregatire din vara trecuta, trebuie sa recunosc faptul ca Becali nu-l poate da afara acum.
CUM POTI SA DAI AFARA UN ANTRENOR CAND I-AI IMPUS SCHIMBARILE DIN TIMPUL JOCULUI, CAND I-AI IMPUS SA JOACE CU ANUMITI JUCATORI, MAI MULT, CAND I-AI IMPUS POSTURILE PE CARE ACESTI JUCATORI TREBUIE SA JOACE?
costelus • 16 aprilie 2007, 15:27
parerea mea e ca daca steaua juca cu benfica o elimina si ajungea iarasi in semifinale unde nu a mai ajuns nici o echipa romaneasca si de data asta nu mai lua bataie de la boro ci ii batea de nu se vedeau ;de fapt nu mai jucau cu boro ci cu werder bremen dar cu astia nu aveau nici o problema ca ii descalificau usor FORTA STEAUA ECHIPA CU CEI MAI MULTI SUPORTERI
ceco • 16 aprilie 2007, 15:27
tosi Says:
April 16th, 2007 at 3:21 pm
expiratii de la benfica au batut anul asta numai pe dinamo,copenhaga si locul 18 din Franta – PSG greu de crezut ca ar fi eliminat pe Steaua care ultimii ani a fost eliminata numai de echipe din spania si anglia (cele mai puternice campionate din lume) si Lyon intr-o superforma in faza grupelor.
DACA BENFICA A BATUT PE DINAMO …..IAR DINAMO A BATUT PE STEAUA FARA DREPT DE APEL…..CAM CE PARERE AI ????
IAR BORO CHIAR ERAU DE SCOS…SCUZA-MA…SEVILLA A MATURAT CU EI PE JOS IN FINALA…..DECI NU POTI ZICE CA AU FOST ELIMINATI DE O ECHIPA SLABA.
IAR ROSENBORG…….CU MUUULT MAI EXPIRATI DECAT BENFICA…..
ceco • 16 aprilie 2007, 15:29
Adrian Says:
April 16th, 2007 at 3:20 pm
ceco
parerea mea e ca dinamo lua 10 de la lyon
usor
AVAND IN VEDERE CA DINAMO A BATUT PE STEAUA…… CATE AR LUA STEAUA ?????
costelus • 16 aprilie 2007, 15:30
Adrian Says:
April 16th, 2007 at 3:20 pm
ceco
parerea mea e ca dinamo lua 10 de la lyon
usor
LUA NOTA 10?
Adrian • 16 aprilie 2007, 15:33
ceco
ai grija prietene
ca Steaua a batut in tur pe cfr cluj
si a luat bataie de la dinamo
care la randul ei a luat bataie de la cfr cluj
logica ta e cam slaba 😀
costelus • 16 aprilie 2007, 15:35
cea mai mare problema a lui nea gigi e ca scade numarul de suporteri stelisti,incepe migratia de primavara
mihai voicu • 16 aprilie 2007, 15:37
Nu o sa dau cu pietre nici in Olaroiu, nici in MM, nici in altcineva.
Vreau sa fac doar cateva constatari din punctul de vedere al spectatorului care se pricepe cat de cat la fotbal.
1. Numarati cate invaluiri face Steaua intr-un meci cu Gloria Bistrita. Veti ajunge la impresionanta suma de 7. Nu invaluiesc nici fundasii laterali, nici mijlocasii.
2.De cate ori varfurile ies la margine nimeni nu le ia locul in careu, pe cele doua bare. De ce? Ca nu exista mijlocas ofensiv in aceasta echipa.
3.Numarati de cate ori a facut Steaua pressing cu 5-6 jucatori in terenul Gloriei sau de cate ori a creat pungi de recuperare pe zonele laterale.
Concluzia : ori jucatorii nu respecta deloc indicatiile antrenorului ori antrenorul este depasit din toate punctele de vedere. Un antrenor al Stelei ar trebui sa-si invete jucatorii sa-si depaseasca adversarii, nu sa blocheze jocul adversarilor.
costelus • 16 aprilie 2007, 15:37
si vom fi din ce in ce mai putini……….cu ce mai umplem noi templul?………o sa bata vantul prin tribune
tosi • 16 aprilie 2007, 15:39
@ceco
dinamo a batut pe Steaua in liga lui mitica adica undeva unde-i total irelevant.La ora aia Sevillia matura cu oricine pe jos – cu Barcelona proaspata castigatoare a Ch. League a maturat scor 3-0 in Supercupa. Middlesbrough sezonul trecut a jucat finala de Cupa UEFA si printre altele a eliminat pe AS Roma si VFB Sttutgart, si finala de Cupa Angliei unde a eliminat pe Chelsea care a castigat titlul.
costelus • 16 aprilie 2007, 15:41
dar nea gigi are pile la orfelinate si aduce el cateva mii de orfani plus tiganii din ferentari (ca doar le-a platit curentul) si umplem templul cu indieni
TYNPFII • 16 aprilie 2007, 15:51
parca am fi in curtea scolii „noi si restu lumii”. Cum se pot face asemenea speculatii de catre oameni care prin ceea ce scriu imi demonstreaza ca se pricep cat de cat la fotbal nu inteleg. Cum sa te gandesti ce ar fi facut ala cu ala , dinamo cu lyon , steaua cu benfica etc. Rezultatul unui meci nu depinde numai de numele si chiar de valoarea echipelor. Depinde de motivatie de forma de moment, noroc , arbitraji, accidentati etc. steaua nu a fost in stare sa bata pe bistrita deci cum puteti comenta unde ar fi ajuns. Dinamo scartaie in retur (mai putin inaugurarea tabelei :))) dar valoarea se vede in derbiuri. Si inca ceva pentru mine steaua nu a facut nici o performanta in CL. A ajuns unde a ajuns si anii trecuti in Uefa , ca si Dinamo , deci unde sunt performantele. Acum 2 ani in semifinale Uefa da a fost o performanta dar sa ajungi sa consideri performanta niste puncte mi se pare greu de inteles. Am mai spus ,Dinamo va face performanta in CL daca iese din grupe si nu daca aduna mai multe puncte ca steaua. La fel va fi o contraperformanta daca nu merge macar in Uefa
tosi • 16 aprilie 2007, 16:04
@TYNPFII
Iar gresesti semifinala de Cupa Uefa a fost in 2006 adica de atunci a trecut mai putin de 1 an de zile.
Dan • 16 aprilie 2007, 16:09
Lovituri de la 11 metrii. Joaca impotriva prietenilor sau altor jucatori disponibili online
http://www.start4fun.com/game/945/FreeKICK–MultiPlayer.html
P.S. Brazilienii sunt tari la jocul asta
lili • 16 aprilie 2007, 16:17
Am si eu o intrebare:
Dinamo daca o sa joace in CL o sa se gandeasca la punctele pe care le face pt. Romania sau la ei, banii, faima etc?
tosi • 16 aprilie 2007, 16:21
Sa aveti grija ca daca mai bate vantul in groapa de gunoi riscati sa ramaneti fara stadion la fel cum la meciul cu Arges ati ramas fara copertina de la banca de rezerve.
NYC • 16 aprilie 2007, 16:23
lili Says:
April 16th, 2007 at 4:17 pm
Am si eu o intrebare:
Dinamo daca o sa joace in CL o sa se gandeasca la punctele pe care le face pt. Romania sau la ei, banii, faima etc?
indrebarea e adresata cui?
alora de la dinamo? (jucatori, antrenori, conducere)
ca nu cred ca ei se uita pe blog:)))
sau mai stii?:)
costelus • 16 aprilie 2007, 16:25
lasa lili ca joaca steaua in intertoto si aduce o zestre importanta de puncte pentru tara si pentru popor
tosi • 16 aprilie 2007, 16:25
Dca le cade in cap copertina unor jucatori ca: Ronaldo,Raul,Van Nistelrooy … ne suspenda UEFA vreo 5 ani din cupele europene pt. ca javrele nu-s in stare sa aiba nici macar stadion.
NYC • 16 aprilie 2007, 16:27
tosi Says:
April 16th, 2007 at 4:25 pm
Dca le cade in cap copertina unor jucatori ca: Ronaldo,Raul,Van Nistelrooy … ne suspenda UEFA vreo 5 ani din cupele europene pt. ca javrele nu-s in stare sa aiba nici macar stadion.
javra e ma-ta, ba, si cu neamu’ ala de oligofreni din care te tragi tu.
hai sictir de aurolac de aici.
tosi • 16 aprilie 2007, 16:31
Stire a doua zi: Ronaldinho,Deco si Puyol au fost dusi de urgenta la spital dupa ce le-a cazut in cap copertina in groapa de gunoi de pe Stefan cel Mare, decizia UEFA 5 ani nici o echipa din romania nu mai are dreptul sa se inscrie in nici o competitie europeana spre satisfactia javrelor obisnuite oricum sa fie mari lei in liga lui mitica si mielusei in europa.
lili • 16 aprilie 2007, 16:34
costelus@
chiar daca o sa joace in Intertoto anul asta asta e!
Se mai intampla . Dar eu sper sa nu fie asa.
costelus • 16 aprilie 2007, 16:37
lili anunta-l pe meme sa se grabeasca pana nu se misca mai repede tata jean si ramane steaua fara loc de europa
tosi • 16 aprilie 2007, 16:39
@costelus
Anunta-i pe cei de la Cartoon Network sa programeze seria 7 din 2 Stupid Dogs ca altundeva nu veti vedea Ch. League.
costelus • 16 aprilie 2007, 16:42
lili sau mai asteapta cateva etape ,ca vin in templu’ poli iasi si otelul , razboinicii indieni nu au fost cuminti si i-a pedepsit zeul de la comisii si nu pot urla in tribune si steaua luminoasa va palpai undeva pe locurile5-6
Adrian • 16 aprilie 2007, 16:42
ce injuraturi faine se baga pe aici
Adrian • 16 aprilie 2007, 16:45
costelus
unde vei merge la anul ca sa vezi cum joaca dinamo preliminariile pt CL?
la budapesta sau la sofia?
sau poate kazahstan?
yagzhemash
costelus • 16 aprilie 2007, 16:49
adrian@
poate vrei sa zici la toamna ….atunci voi vedea dinamo-chelsea la piatra-neamt….steaua-gloria buzau se va juca cam tot pe atunci dar in ghena nu se va mai auzi nici un imn din pacate… poate doar 3se -amintirile
Adrian • 16 aprilie 2007, 16:54
costelus
ai dreptate
in toamna
eu ma refeream insa la seonul viitor
oricum
asta nu conteaza
asa ca sa stii si tu
la piatra neamt nu se poate juca in CL
nu e omologat stadionul
upssssssssss
deci
in alte cuvinte
mai repede vezi cum joaca Steaua cu gloria buzau decat dinamo cu chelsea in CL :)))
costelus • 16 aprilie 2007, 16:55
@adrian
INCA nu e omologat
dinamo4ever • 16 aprilie 2007, 16:55
BA BAIETI !
anul acesta nu e anul lui STEAUA
anul trecut a fost o intamplare !
la fel cum anul asta Bayer leverkusen a ajuns prea sus
pentru posibilitatile lui
tin sa le multumesc lui GIGI si lui MEME ca
au dus STIAUA acolo unde mi-o doresc
adica au reusit sa va faca de cacao!
Multumesc!
PS Reveniti cu picioarele pe pamant !
Becalul nu e trimisul lui Dumnezeu pe Pamant si
nici stelistii nu sunt alesii lui …
Adrian • 16 aprilie 2007, 17:01
costelus
si nici nu va fi anul asta:D
dinamo4ever
poate vrei sa zici ca ultimii 3 ani au fost o intamplare
nu?
sau nu
zi si tu ca borcea
„Steaua nu a castigat campionatele si nu a ajuns unde a ajuns in europa.dinamo i-a dat voie Stelei sa faca ce a facut ca daca vroia dinamo Steaua nu ajungea in semifinalele cupei uefa, in CL sau de 3 ori consecutiv in primavara europeana”
multumim dinamo pt ca ati fost alaturi de noi si ati facut posibili ultimii 3 ani
costelus • 16 aprilie 2007, 17:03
@adrian
dar steaua unde va juca in cupele europene?
a stai ca am uitat ca de pe locul 5 nu se vede europa..
Adrian • 16 aprilie 2007, 17:04
costelus
10 ani de acum inainte Steaua poate sta iarasi linistita
ca nimeni nu va egala performantele ei
asa ca
nu e mare problema daca nu prindem europa
ce?
pt voi a fost o mare problema faptul ca in ultimii 3 ani doar Steaua a facut treaba in europa si voi stateati in fata televizorului?
dinamo4ever • 16 aprilie 2007, 17:04
cred ca ai probleme cu numaratul anilor…
revin…
incercati sa va uitati la voi in curte !
costelus • 16 aprilie 2007, 17:12
@adrian
cand ti-o trag toti toti la buci tu numesti asta treaba?
Elton Site • 16 aprilie 2007, 17:14
Ma eu unu, vazand comentariile voastre v-as alinia pe toti si l-as pune pe Tweety sa va bata cu lantul. SUNTETI JALNICI de la A la Z.
L-atzi distrus pe Carlos, acum l-atzi luat pe Andrey in vizor … ca asha vretzi voi, nu ca suntetzi obiectivi .. vorbesti de greselile manageriale ale lui MM, dar nu pui in balantza greselile cu marile lovituri Thereau si Elton care cu siguranta la pretul lor real acopera gaurile facute DE VOI. Scrietzi doar sa va aflatzi in treaba ptr senzatonal.. unde e obiectivitatea? Apropo.. va spune ceva textul BLIGADO CARLOS ALBERTO FERNANDES ?
Adrian • 16 aprilie 2007, 17:14
costelus
cand nu ai un argument pt a sustine ideile tale injuri?
oooo
de fapt
ce mai si intreb
doar esti dinamovist:)))
trebuia sa imi dau seama
doar te-ai si gandit la „a o trage cuiva la buci”
tipic dinamovist
wow • 16 aprilie 2007, 17:24
vad pe aici stelisti care spun ca jucatorii nu sunt destul de buni pt steaua. iacob, banel (remember betis), paraschiv, goian, ghionea, radoi nu au fost de steaua cand au dus-o in semifinalele uefa? badea nu a fost de steaua cand a calificat-o in cl? ov petre e jucator de nationala, a jucat meciuri bune in cl cu galata, p. marin fuge ca la 20 de ani.
nu-s de acord cu tolo. banel alearga la fel ca acum un an, radoi e la fel de hotarat (chiar cand da pase de gol 🙂 la niculescu), paraschiv ara la fel terenul si nu cred ca face mai putine deposedari ca in trecut, goian a demonstrat cu olanda ca are vana de nationala. nu e vorba de lipsa de orgoliu si incrancenare, e vorba ca alearga pe teren ca niste basibuzuci speriati de bomba atomica. de vina e antrenorul (bun, fara indoiala, dar nu de steaua), de vina sunt aparitiile publice ale lui mimi, demne de un clovn, de vina este becali care-si foloseste echipa ca afis electoral. ca jucator, ce incredere poti sa ai intr-un antrenor care face schimbarile dupa cum spune un patron tembel, care se pricepe la fotbal precum cainele meu mea la dat in bobi?
apropo, hai dinamo si hai clujul!
tosi • 16 aprilie 2007, 17:25
NUMAI stadionul Ghencea e omologat pt. meciurile din Ch. League pana in semifinale, stadionul din P-ta Neamt e prea mic pt. a gazdui meciuri in grupele Ch. League iar stadionul din groapa de gunoi din Stefan cel Mare la o rafala mai puternica de vant se prabuseste ca si copertina.
DANY • 16 aprilie 2007, 17:27
andrey este un esec, nici nu se pune problema. sa vazut diferenta intre el si lobont in meciul direct. mm stie el ce trebuie stiut la o echipa de provincie dar fata de steaua nu are. oli ca antrenor este vax a invatat ceva de la zenga dar este diferenta mare sa ai fata sau doar sa te pozezi in mare antrenor. oli nu va fi mare antrenor cum nici hagi nu este. o fi bun boloni care stie cauta si slefui talente cum sa vazut si la echipa mare.