E dreptul lor!

Abonaţii din Giuleşti vor reclama la Protecţia Consumatorului faptul că au cumpărat 17 meciuri pe teren propriu şi vor vedea mult mai puţine. În restul cazurilor, stadionul a fost suspendat sau accesul spectatorilor a fost interzis.

luni, 16 aprilie 2007, 7:33

Abonaţii din Giuleşti vor reclama la Protecţia Consumatorului faptul că au cumpărat 17 meciuri pe teren propriu şi vor vedea mult mai puţine. În restul cazurilor, stadionul a fost suspendat sau accesul spectatorilor a fost interzis.

Victime cu plata în avans! Ca şi cum te-ai abona la HBO, dar ai afla că 10 zile pe lună postul nu emite, pentru că a difuzat programe sancţionabile de către CNA. Sau ca şi cum ţi-ai cumpăra o vacanţă de două săptămîni, însă n-ai sta decît una, din cauza hotelului, închis că n-a respectat regulile contra incendiilor. În ambele situaţii ipotetice, toată lumea ar agrea despăgubirile.

Numai la fotbal se gîndeşte altfel! De parcă spectatorul ar fi în voia sorţii, la dispoziţia unor evenimente care sînt echivalate cu cataclismele naturale. Stare de forţă majoră, vasăzică! Dar ce ţară sîntem de vreme ce acceptăm intrarea în situaţie de urgenţă din cauza cîtorva sute de huligani?! De ce să silim zeci de mii de oameni să abdice din drepturile lor contractuale numai pentru că jandarmeria, cluburile şi justiţia nu-şi fac treaba?!

Gestul abonaţilor rapidişti face parte din rîndul micilor sunete care se pot transforma tiptil în simfonii. Dacă tot mai mulţi oameni vor căuta căile legale de a-şi apăra drepturile, poate că fotbalul va fi silit să găsească soluţii. Pentru că aşa e cel mai comod. Harşti, razi spectatorii din tribune şi ai rezolvat problema! De fapt, n-ai rezolvat-o.

Aceşti oameni au nevoie de sprijin. Societatea civilă nu ar trebui să protesteze numai cînd e suspendat preşedintele Băsescu şi se pregăteşte să candieze Iliescu. E o glumă! Există şi alte probleme în această ţară decît cele politice. Iar dreptul unor oameni de a-şi primi serviciul pentru care au plătit nu e ultima dintre ele!

Comentarii (466)Adaugă comentariu

necula  •  16 aprilie 2007, 22:45

hhh care succese ale lui dinamo?

Ball_Dog  •  16 aprilie 2007, 22:46

@Edmont Durante: Ai perfecta dreptate si nu sunt deloc ironic cand spun acest lucru; eu doresc sa vad confruntarea dintre cele mai bune echipe ale campionatului (voi ca lot, iar noi ca joc in tur, nu in retur) nu in fata televizorului, indiferent pe ce teren s-ar juca; daca acest meci sau cele cu Steaua nu le pot urmari din stadion, atunci ce rost mai are sa imi cumpar abonament an de an (si fac acest lucru de mai bine de 20 de ani) …
P.S. Daca ti-am creat impresia ca as fi un prozelit al ideilor „porcesti”, imi cer scuze, iar aceasta „viata grea” la care ne-ar supune suporterii din Grant nu ar fi decat benefica noua , in viitorul apropiat, cand nadajduiesc sa aud imnul CL, de preferinta, in Groapa …

SUPER DINAMOVISTA  •  16 aprilie 2007, 22:47

PCH

nu ai dreptate; eu raman dinamovista pe viata dar nu pot trai fara iubirea vietii mele; tu ai fost vreodata indragostit? hai ca nu mai vb de asta ca iar sar toti pe mine si-mi zic sa ma mut pe mess cu discutiile astea

Reddog Alex  •  16 aprilie 2007, 22:47

Regulamentul e penibil de-a dreptul. A fost suspendat stadionul, da? Pai atunci cum trimiti alte 2 echipe sa joace pe un stadion suspendat?

PCH  •  16 aprilie 2007, 22:48

ELTON

nu cred ca ai inteles scopul demersului rapidistilor.
iar atit culpa comuna cit si pedepsirea colectivului pentru greselile unor indivizi au expirat cind s-au inventat democratia si drepturile omului.

SUPER DINAMOVISTA  •  16 aprilie 2007, 22:48

necula

aoleu; tu esti virusat tare tata; lasa-ne si pe noi dinamovistii sa traim; esti prea fanatic; Dinamo a avut succesele ei si a batut echipe puternice de-a lungul vremii.

diogene laertius  •  16 aprilie 2007, 22:50

eu zic sa ne lase tolo si sa se duca sa-l vada pe elton la vara in intertoto

necula  •  16 aprilie 2007, 22:51

de-a lungul vremii de mult apuse cred, din moment ce asta-i prima primavara europeana dupa 18 ani… iti dais eama cand a batut dinamo ultima data o ekipa mare, se facea cam prin 1984. vorbesc de echipe mari din europa, in romania mai bate din cand in cand pe steaua, intr-adevar o echipa mare 🙂

PCH  •  16 aprilie 2007, 22:51

@SUPER DINAMOVISTA

ok, a fost o gluma, nu te supara.
eu n-am fost indragostit ca n-am timp de chestii d-astea.

Reddog Alex  •  16 aprilie 2007, 22:51

SD

EU ma refeream la parcursul din acest an. 3-1 cu Rapdi, 1-0 si 4-2 cu Steaua de ex…Si inca vreo 16 victorii in campionat si 4 in Uefa. Nu stiu sa fi contribuit Dinamo la zestrea de puncte a Jiului sau Pandurilor, spre deosebire de visiinii sau albastri.

SUPER DINAMOVISTA  •  16 aprilie 2007, 22:52

necula

n-am ce sa-ti fac; tu centrezi, tu dai cu capul; serios: nu ai pic de obiectivism; treaba ta

Reddog Alex  •  16 aprilie 2007, 22:52

PCH

OHOOO!!! Nu stii ce vorbesti. Asa o sa te loveasca intr-o zi, de n-o sa stii ce bai ai 😀

Reddog Alex  •  16 aprilie 2007, 22:53

Lipseste tosi sa faca echipa cu respectivul…

ELTON  •  16 aprilie 2007, 22:53

peste tot in occident e democratie si totusi se joaca meciuri cu portile inchise din cauza suporturilor. deci se aplica „culpa colectiva”.

PCH  •  16 aprilie 2007, 22:53

@Reddog Alex

haha… de-abia astept.

SUPER DINAMOVISTA  •  16 aprilie 2007, 22:54

PCH

auzi la el: n-am timp de chestii din astea; barbatii astia

necula  •  16 aprilie 2007, 22:55

stati ma linistiti ca nu va mananc 🙂

Reddog Alex  •  16 aprilie 2007, 22:56

Elton

Ce intelegi tu prin peste tot? Italia nu e „peste tot”. Si Olanda (Feyenord).
Pentru ca Italia e incapabila sa asigure paza stadioanelor. Si a mai fost incidentul dintre Betis si Sevilla. Nu e ceva care sa se intample frecvent intr-un campionat din primele 7.

necula  •  16 aprilie 2007, 22:57

eu doar corectez erorile de exprimare gen „succesele lui dinamo” sau „dinamo a batut echipe mari”. le ajustam sa nu se prinda chiar tot poporul ca-s vopsele si le reintroducem in folclor 🙂

Reddog Alex  •  16 aprilie 2007, 22:57

Cauta cand s-a disputat ultimul emci in Anglia cu portile inchise. Ai ce cauta.

PCH  •  16 aprilie 2007, 22:58

ELTON

eu n-am auzit de stadioane goale decit in italia, atunci cind s-au omorit unii. e cu totul altceva, insa. la noi trebuie implementat intii un sistem eficient de identificare de sanctionare a huliganilor – camere, dar si procurori care sa foloseasca corect imaginile. daca astea nu vor functiona – atunci inchidem stadioanele. deocamdata, tribunele goale dovedesc incompetenta celor ce conduc fotbalul, si nu grija pentru siguranta suporterului.

necula  •  16 aprilie 2007, 22:58

trebuia sa apara si un meltean. bine-ai venit ma!

Reddog Alex  •  16 aprilie 2007, 22:59

Aha…Da’ povesteste-ne tu de succesele Stelei. N-o sa gasesti numa un meci sezonu asta…

necula  •  16 aprilie 2007, 22:59

deci semifinala de cupa uefa iti spune ceva?

gg  •  16 aprilie 2007, 22:59

inetresant punct de vedere. cred ca a gasit, in sfarsit, George Copos inca o modaliate de a face bici din rahat si sa si pocneasca. nu ma mir de ce a preferat sa se joce Rapid-Dinamo fara spectatori…cheltuieli de organizare a meciului pe un alt stadion…asa, banii de abonamente i-a luat, nu mai trebuie platiti stewarzi, femei de serviciu, golite wc-urile ecologice…

PCH  •  16 aprilie 2007, 23:00

@SUPER DINAMOVISTA

oricum se stie ca „barbatii e niste porci”. evident nu toti. doar eu.

bucuresti ros alb  •  16 aprilie 2007, 23:00

necula Says:

April 16th, 2007 at 10:59 pm
deci semifinala de cupa uefa iti spune ceva?

da…una dintre cele mai mari umilinte ale fotbalului romanesc…

SUPER DINAMOVISTA  •  16 aprilie 2007, 23:01

PCH

al meu e un inger

bucuresti ros alb  •  16 aprilie 2007, 23:01

SUPER DINAMOVISTA Says:

April 16th, 2007 at 11:01 pm
PCH

al meu e un inger

reclama…sufletu’ comertului…

Reddog Alex  •  16 aprilie 2007, 23:02

Elton

Pai daca Comisi de Disciplina a nu foloseste probele video si da sanctiuni exclusiv pe baza raportului observatorilor, ce te astepti? Cluburile sunt primele care sufera…

necula  •  16 aprilie 2007, 23:02

ce-ar da dinamo sa prinda asa o umilinta…. s-ar strange toti cei 300 spartani in piata universitatii 🙂

bucuresti ros alb  •  16 aprilie 2007, 23:03

necula Says:

April 16th, 2007 at 11:02 pm
ce-ar da dinamo sa prinda asa o umilinta…. s-ar strange toti cei 300 spartani in piata universitatii

preferam parcursul rapidului…au iesit cu capu’ sus….

PCH  •  16 aprilie 2007, 23:03

SUPER DINAMOVISTA Says:

April 16th, 2007 at 11:01 pm
PCH

al meu e un inger
…………………………
numai un inger isi poate gasi alt inger.

(aplauze furtunoase, ovatiuni prelungite, multumiri si plecaciuni)

Reddog Alex  •  16 aprilie 2007, 23:04

Necula

M-am convins ca tu si osi(daca n-o fi vreun alter-ego de-a tau) sunteti irecuperabili. Cand o sa cresti mare si o sa poti purta o discutie poate mai vorbim.

SUPER DINAMOVISTA  •  16 aprilie 2007, 23:04

PCH

simt un iz de ironie?

bucuresti ros alb  •  16 aprilie 2007, 23:04

PCH Says:

April 16th, 2007 at 11:03 pm
SUPER DINAMOVISTA Says:

April 16th, 2007 at 11:01 pm
PCH

al meu e un inger
…………………………
numai un inger isi poate gasi alt inger.

(aplauze furtunoase, ovatiuni prelungite, multumiri si plecaciuni)

nu prea cred….opusii se atrag….e o lege universala…

Reddog Alex  •  16 aprilie 2007, 23:05

bucuresti ros alb

Doar nu-i pretinzi demnitate?

gg  •  16 aprilie 2007, 23:05

fratilor asta nu e forumul coolgirl…

necula  •  16 aprilie 2007, 23:05

hehehe….. cum draq au iesit cu capul sus cand plangeau de rupeau gazonul, ii culegea stafful tehnic din iarba. ii foloseste ziaru concurent pentru reclame. inca am salvate pozele, dati-mi adresele de mail sa vi-i trimit sa-i vedeti cu capul sus 🙂

toto  •  16 aprilie 2007, 23:05

bine ca n-au facut protest aia de la steaua ca punea be he he he cali badigarzii pe ei

bucuresti ros alb  •  16 aprilie 2007, 23:05

bai chiar asa…pe unde-o fii tosi ????

necula  •  16 aprilie 2007, 23:06

nu ma enervati, ca-l kem 🙂

Oli B  •  16 aprilie 2007, 23:06

Corect! Bun material.
Opinia mea e ca e o mare o tristete faptul ca se joaca fara spectatori ( asta e de fapt farmecul spectacolului fotbalistic)… Desi… nationalul, galatiul, sportul (mult iubit de ziaristii din bucuresti), urziceniul, otopeniul, cehlaul, bistrita si alte echipe triste joaca mai tot timpul fara spectatori (exceptia e cind joaca cu steua, dinamo sau rapid…). Revenind, e o masura nedrepta si neinspirata sa se joace fara spectatori. E un deservicu adus fotbalului rominesc!!! Nu mai bine i-ar suspenda pe adevaratii scandalagii, ca in Anglia? Sa stea huliganii la postul de politie pe timpul meciului— Exista suferinta mai mare pt. ei? va spun eu – NU! Si daca nu mai sunt astia care dau tonul… e mult mai liniste… Asta e solutia, va garantez!!!

PCH  •  16 aprilie 2007, 23:07

SUPER DINAMOVISTA Says:

April 16th, 2007 at 11:04 pm
PCH

simt un iz de ironie?
………………………
nu ma lua in serios, eu am chef de caterinca.
acuma serios: cum e brazilia? cum te-ai acomodat acolo? cit stai?

bucuresti ros alb  •  16 aprilie 2007, 23:07

necula Says:

April 16th, 2007 at 11:05 pm
hehehe….. cum draq au iesit cu capul sus cand plangeau de rupeau gazonul, ii culegea stafful tehnic din iarba. ii foloseste ziaru concurent pentru reclame. inca am salvate pozele, dati-mi adresele de mail sa vi-i trimit sa-i vedeti cu capul sus

mai tii minte imaginea lui oli din autocar dupa meci ???? chiar el zicea:’imi venea sa MOR’…..il cred…

SUPER DINAMOVISTA  •  16 aprilie 2007, 23:07

bucuresti ros alb

atunci inseamna ca daca el stelist e un inger, eu dinamovista ce sunt…?

SUPER DINAMOVISTA  •  16 aprilie 2007, 23:07

PCH

ti-am zis, nu vreau sa-mi sara tovarasii in cap.

del piero  •  16 aprilie 2007, 23:08

nu e corect asha ceva! pai sa va spun dc! in anglia la tottenham-chelsea dak nu ma insel un suporter a patruns pe teren si l-a lovit pe lampard! eu n-am vazut k terenul sa fie suspendat pt un nebun! acel om are interdictie sa mai intre pe stadion si asta pt el e mai grea ca puscaria! la noi insa e greu sa-i depistezi pe acesti rau intentionati suporteri si ptr asta tre sa plateasca toti, pana si echipa! si mai sunt si amenzile alea mari! trebuie instituita lege ca afara! sistem video in tribune, sa se faca astfel incat sa se shtie cine a intrat, cine face pe nebunu si cine instiga la violentza! nu gata, hai sa le suspendam terenul si joaca nush pe unde si oamenii care platesc abonamentul sa se uite la tv! eu sunt stelist, dar sa mor de shtiu unde au gresit cei 2000 de dinamovisti in ghencea! le-a dat si lor acolo asha de pomana! comisiile astea sunt in plus mai ales k dak afara proba video este admisa la noi nu e asha! asta e! ptr spectacol se putea juca pe lia manoliu, dar aici intervine strategia echipelor si nu ma mai bag! oricum ca iubitor al fotbalului va fi trist sa urmaresti derbyul rapid-dinamo fara atmosfera aia frumoasa de pe stadion! pacat!

Edmond Durante  •  16 aprilie 2007, 23:08

Elton, dupa cum iti „sugera” si PCH,
nu cred ca ai intzeles mare lucru.
Mai citeste odata posturile (si articolul) de la inceput. Nu vreau sa ma repet.
Nimeni nu da CLUBUL Rapid in judecata.
Ca sunt rapidisti care nu vor sa „adere” la acest demers pentru ca spun ei ca „acest lucru va lovi SI clubul”, asta este alta problema, dar asta NU ESTE ADEVARAT.
Singurul lucru pe care i-l va „lovi” demersul nostru este acest SISTEM de tot rahatul… comisiile… ligile… tot felul de conducatori sefi si sefuletzi de pe la Liga… toti aceshti INCOMPETENTZI, INFRACTORI, HOTI, MINCINOSI SI RAUFACATORI (adevaratzii raufacatori)…

bucuresti ros alb  •  16 aprilie 2007, 23:08

SUPER DINAMOVISTA

intereseaza-te de un jucator bun de CL pt. DINAMO daca tot esti pe acolo…poate ai mana buna…nu ca MM…

Comentează