TOLO.RO
Dacă Steaua ar aduce toţi jucătorii echipelor pe care le-a întîlnit şi care au dat pe lîngă minge ar forma cel mai numeros lot. De nonvalori.
duminică, 29 aprilie 2007, 10:35
Dacă Steaua ar aduce toţi jucătorii echipelor pe care le-a întîlnit şi care au dat pe lîngă minge ar forma cel mai numeros lot. De nonvalori.
Asta e! Nu-i poţi cere finalului de campionat corectitudine. Sau îi poţi cere, dar cine ţi-o garantează? Vorba italienilor, ultima etapă merită un . La noi se poate extinde judecata pentru ultimele cinci, şase runde.
Amuzant e altceva. Că fotbaliştii din provincie cred în listele-miraj pe care Becali le flutură pe la televizor. S-ar putea gîndi doar la atîta lucru: cine le face? Olăroiu? Să fim serioşi, el nu mai alege nici titularii, darămite fotbaliştii din sezonul următor!
Victoria antrenorului, după îndepărtarea lui MM, e o falsă izbîndă. Nu-l ajută deloc pe Oli, nu-i consolidează poziţia. Dimpotrivă, îl lasă total la mîna capriciilor patronului, care probabil că l-a şi ales, dacă nu contractual, oricum mental, pe Hagi.
În completarea lui Hagi, se vorbeşte despre Crăciunescu şi, din nou, despre Gică Popescu, deşi e foarte puţin probabil ca acesta din urmă să-şi abandoneze afacerile imobiliare despre care se spune că i-au adus în cîţiva ani mai mulţi bani decît peste un deceniu de carieră la nivel de elită mondială.
În acest moment, nu locul doi pare miza cea mai dificilă pentru Steaua. Ci organizarea viitoare. Pentru că e de văzut cine îşi va asuma lucrul alături de Gigi Becali. I-aţi văzut pe MM Stoica şi Olăroiu cum arată. Ca personaje publice, parcă i-a emasculat cineva, parcă i-a transformat în două umbre, rătăciri de oameni care au traversat deşertul. S-au certat între ei, cu toată lumea şi se visează victime în scenarii complicate, cu oameni care le vor răul şi organizaţii atotputernice.
Dacă acesta e efectul coabitării cu Becali, mai bine lipsă!
ice4you • 30 aprilie 2007, 8:37
Terminati mai cu prostiile, va certati ptr nimic, si sustineti echipe construite asa cum spunea tolontan, din nonvalori si impotenti.
Ce avem noi in tara asta nu este fotbal, ci mima si circ.
Mai multe am spus deja : http://ice4you.blogspot.com/2007/04/dinamo-bate-cui-dupa-cui-in-cosciugul.html
Si parerea mea intr-un fel coincide cu cea a lui Tolontan.
Sa auzim de bine.
dcnu • 30 aprilie 2007, 8:37
MA PLICTISEC CU UNUL CA MARIO! O FI LA PUBERTATE! NU ARE ROST SA-L APLEC SARACU!
PLEC! PA!
cerasela • 30 aprilie 2007, 8:37
PA!
DEMETER • 30 aprilie 2007, 8:38
PA!PAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
Mario • 30 aprilie 2007, 8:38
Jalnici………….nu va premiaza nimeni……………ce creiere bolnave……..mai ma mir ca visatzi blaturi…………
cooasha • 30 aprilie 2007, 8:40
Sunt stelist, de multi ani, poate prea multi, n-am fost niciodata un fan al lui Becali, nici macat MM, olaroiu ma lasa rece, singurele lucruri care mia-u placut in ultimii ani la Steaua au fost Zenga, echipa creeata de el pe care o stiau toti copii din cartier si de fapt, toata tara, bucuriile aduse de echipa, iesirile in strada ale noastre SUPORTERI ADEVARATi, care nu dam cu lantul, nu injuram, nu rupem scaunele, nu intram in polemica cu toti frustratii altor echipe, fie ele si rivale. Le spun doar atat: asa cum nu tu esti cel care iti alegi culoarea pielii, natia in care te nasti, sau averea pe care o mostenesti, asa si faptul ca sunt stelist nu a fost o alegere elaborata….pur si simplu mi-a placut Steaua de la inceputul anilor 90, da , acea Steaua care castiga 6 titluri consecutive. Departe de a fi un fan model, imi cer macar respectul de microbist autentic din partea celor care posteaza aici, atat de dur, de nefondat si mai ales atat de decazut. Nu sunt oaie, sunt un om educat, ce stie sa faca alegeri in viata. Nu ma simt un „sclav” al lui Becali, pt. ca acest personaj nu e decat o eroare in istoria Stelei. Va asigur ca marea majoritate a Stelistilor Adevarati nu il suporta si ar dori din toata inima sa plece. Insa cinismul si rautatea voastra, a dinamovistilor mai ales care scrieti aici e de necrezut.
Apropo, cu intrarea libera si tot nu s-au strans nici macar 10 mii de hiloti in Stefan cel mare???? stiu ca numarul nu inseamna nimic versus calitate, dar si aia care erau…jale!
cooasha • 30 aprilie 2007, 8:44
” vocabilar elevat” zicea un dinamovist…:)
deh, tin sa-i reamintesc ca lucrurile mari se spun cu vorbe simple…iar ciobanimea unora nu va apropie decat de….Becali!
Mario • 30 aprilie 2007, 9:01
O.K., nimeni sau marea majoritate dintre fani nu doresc la Steaua un patron ca Becali, problema e ca nu vad pe nimeni, financiar vorbind, sa vina sa il inlocuiasca……………imi amintesc de Paunescu ca nu era un sarantoc dar era mai cu arici la buzunar si decat Copos. O sa spuneti ca degeaba are bani si ca e analfabet………asa este, dar daca ar avea rezultatele direct proportionale cu banii investiti la Steaua pun pariu ca ati uita de toate gafele si prostiile pe care le face Becali………asta e adevarul !
Deocamdata vrem nu vrem il avem pe Becali si din pacate, sunt sigur, pentru mult timp de acum inainte !
tatal lui cooasha • 30 aprilie 2007, 9:05
taticu,
Nu numai jucatorii, nu mai au interes pt acest campionat castigat la pas de MAREA DINAMO, cu niste echipe superficiale, precum steaua , cu care a facut ce a vrut pe teren, CI SI SPECTATORII, care sunt linistiti in privinta campionatului.
Sa-ti reamintesc: ACASA LA NOI, V-AM INSIRAT PE ATA 5 JUCATORI , PLUS PORTARUL SI MINGEA A INTRAT IN ATE ……
La voi, V-AM UMILIT CUM NU A MAI FOST UMILITA steaua din anii”90 CAND BACAUL VA INVINS CU 5-1 PE GHENCEA….
Chiar nu sunteti in stare sa intelegeti ca DINAMO E MAI BUNA, CU MULT MAI BUNA////ca ESTE ANUL MARII ECHIPE DINAMO, CA VOI, stelistii, TRECETI PRINTR-O ECLIPSA DE FORMA, INERENTA??????CA SE POATE INTAMPLA ORICUI????CA IN PREZENT SUNTETI ZERO, NU AVETI VALOARE, DEMNITATE, ??????CA SUNTETI DEMNI DE MILA!!!!?
FAPTUL CA INCERCATI IN CONTINUARE SA FURATI SI SA BLATUITI, S-AR PUTEA SA VA COSTE SCUMP SI SA PIERDETI SI LOCUL 2, POATE CHIAR LOCUL 3?
OARE NU SUNTETI ZDRAVENI? DE CE CAUTATI SA GASITI SCUZE PUIERILE, DE GENUL : stii, au fost doar zece spectatori, lalalalala……..
CONCENTRA-TI-VA ASUPRA BLATURILOR! 2 MECIURI ATI BLATUIT DEJA!
CAT CREDETI CA O SA VA MAI MEARGA CU BLATURILE? CHIAR NU VA ESTE FRICA DE DUMNEZEU??????
cooasha, priveste in interiorul tau, fi sincer cu tine , incearca sa fi cinstiti si demn!
REZULTATELE VOR APARE, DAR NUMAI RECUNOSCAND SLABICIUNILE VOASTRE SI INCERCAND SA LE INLATURATI!
In rest, totul LA VOI E MINCIUNA, LIPSA DE DEMNITATE, URA, IPOCRIZIE, FARISEISM, INVIDIE….SA VA BATA DUMNEZEU !
dcnu • 30 aprilie 2007, 9:09
oare cooa……..
CHIAR NU INTELEGI CA SUNTETI ZERO, CA V-AM UMILIT, CA TRECETI PRINTR-O CRIZA, FARA PRECEDENT, CA V-AM INSIRAT 5 FUNDASI PE ATA PLUS PORTARUL SI AM INSCRIS: 1-0 LA NOI…..?
CA V-AM UMILIT LA VOI ACASA , CA AU RAS SI CURCILE DE VOI, CA V-AM UMILIT MAI RAU DECAT PETROLUL IN ANII „90 , CHIAR DACA AIA V-AU DAT 5-1…..
PANA CAND NU VETI RECUNOASTE CA SUNTETI UMILI, NEDEMNI, MINCINOSI, SPAGARI SI INVIDIOSI, ASA O VETI PATI…SA VA BATA DUMNEZEU !
dcnu • 30 aprilie 2007, 9:11
oare cooa……..
CHIAR NU INTELEGI CA SUNTETI ZERO, CA V-AM UMILIT, CA TRECETI PRINTR-O CRIZA, FARA PRECEDENT, CA V-AM INSIRAT 5 FUNDASI PE ATA PLUS PORTARUL SI AM INSCRIS: 1-0 LA NOI…..?
CA V-AM UMILIT LA VOI ACASA , CA AU RAS SI CURCILE DE VOI, CA V-AM UMILIT MAI RAU DECAT PETROLUL IN ANII „90 , CHIAR DACA AIA V-AU DAT 5-1…..
PANA CAND NU VETI RECUNOASTE CA SUNTETI UMILI, NEDEMNI, MINCINOSI, SPAGARI SI INVIDIOSI, ASA O VETI PATI…SA VA BATA DUMNEZEU !
ORICUM, IN SUFLETUL VOSTRU SUNTETI FRUSTRATI, NEFERICITI SI PROBABIL RUDELE VA PAZESC SA NU VA SINUCIDETI!
dcnu • 30 aprilie 2007, 9:11
oare cooa……..
CHIAR NU INTELEGI CA SUNTETI ZERO, CA V-AM UMILIT, CA TRECETI PRINTR-O CRIZA, FARA PRECEDENT, CA V-AM INSIRAT 5 FUNDASI PE ATA PLUS PORTARUL SI AM INSCRIS: 1-0 LA NOI…..?
CA V-AM UMILIT LA VOI ACASA , CA AU RAS SI CURCILE DE VOI, CA V-AM UMILIT MAI RAU DECAT PETROLUL IN ANII „90 , CHIAR DACA AIA V-AU DAT 5-1…..
PANA CAND NU VETI RECUNOASTE CA SUNTETI UMILI, NEDEMNI, MINCINOSI, SPAGARI SI INVIDIOSI, ASA O VETI PATI…SA VA BATA DUMNEZEU !
ORICUM, IN SUFLETUL VOSTRU SUNTETI FRUSTRATI, NEFERICITI SI PROBABIL RUDELE VA PAZESC SA NU VA SINUCIDETI!
DOAMNE FERESTE SA NU FACETI O HEPATITA TIP C DE SUPARARE! AMIN!
dcnu • 30 aprilie 2007, 9:13
oare cooa……..
CHIAR NU INTELEGI CA SUNTETI ZERO, CA V-AM UMILIT, CA TRECETI PRINTR-O CRIZA, FARA PRECEDENT, CA V-AM INSIRAT 5 FUNDASI PE ATA PLUS PORTARUL SI AM INSCRIS: 1-0 LA NOI…..?
CA V-AM UMILIT LA VOI ACASA , CA AU RAS SI CURCILE DE VOI, CA V-AM UMILIT MAI RAU DECAT PETROLUL IN ANII „90 , CHIAR DACA AIA V-AU DAT 5-1…..
PANA CAND NU VETI RECUNOASTE CA SUNTETI UMILI, NEDEMNI, MINCINOSI, SPAGARI SI INVIDIOSI, ASA O VETI PATI…SA VA BATA DUMNEZEU !
ORICUM, IN SUFLETUL VOSTRU SUNTETI FRUSTRATI, NEFERICITI SI PROBABIL RUDELE VA PAZESC SA NU VA SINUCIDETI!
DOAMNE FERESTE SA NU FACETI O HEPATITA TIP C DE SUPARARE! AMIN!
COOASHA, esti un pierdut al sortii , precum toti fanii stelisti, conducatori, si echipa…..Ascunde-ti-va, intrati in gaura de sarpe de rusine , AMARATILOR !
maistor kokir • 30 aprilie 2007, 9:15
imi apare mesaju ?
maistor kokir • 30 aprilie 2007, 9:16
ce ghinion am scris jumat de ora,si nu mi-a aparut nimik…
RipensiaVenus • 30 aprilie 2007, 9:19
STEAUA BUCURESTI 2002 – 2007: O DEJECTIE
RipensiaVenus • 30 aprilie 2007, 9:25
Steaua Bucuresti: nu mai reprezinti demult Romania, esti o voma pe obrazul tarii, inscrie-te in noul campionat al Albaniei + Kosovo Independent, acolo te-ai simti in elementul tau, printre jigodiile de mafioti arnauti si machidoni, cu legile lor nescrise si anacronice.
dcnu • 30 aprilie 2007, 9:28
maistor nu-ti apare daca postezi p-rea dur referitor la steaua!
dcnu • 30 aprilie 2007, 9:28
maistor nu-ti apare daca postezi prea dur referitor la steaua! Sunt toti stelisti !
Radu_C • 30 aprilie 2007, 9:30
Aproape toate echipele din Romania fac blaturi, numai k aia de la Steaua, mai ales Razboinicul Luminii Stinse e prost si le si divulga… 😀
mytza • 30 aprilie 2007, 9:47
ca anu trecut pe final becali plateste tot g paraschiv vatca din ce am vazut eu au fost blat etapa viitoare la fel 2-3 vor fi blat …sper sa vina clipa sa il bata si pe jiji Dumnezeu sa vada cum e
cooasha • 30 aprilie 2007, 9:55
@dcnu ceea ce scrii nu poate decat sa ma faca sa zambesc…fanatismul vostru nu-l inteleg. intelege si tu ca fotbalul este un JOC, un Sport, nu o chestiune de viata si de moarte (sau mai mult decat atat cum zicea cineva, stiti voi cine). Infrangerea nu doar ca face parte din joc, dar uneori ii da si farmec. Gandeste (asta daca poti) cu ar fi ca o echipa sa castige mereu, totul, tot timpul. Ce plictisitor ar fi!
Repet, fanatismul tau te apropie de „microbisti” de genul tweety. Invata ca toleranta si respectul pt. aproapele sunt calitatile care ne deosebesc de animalele care atarna prin copaci. Nu te atasa de atitudinea unor neica-nimeni ca Becali, borcea turcu copos mititelu etc. Fii original, gandeste ce ai de spus si daca e ceva coerent, care nu jigneste gratuit, spune. Gandeste cu capul tau.
cooasha • 30 aprilie 2007, 9:58
nu vreau sa cred ca nivelul de civilizatie si inteligenta al microbistilor din ziua de azi ar fi foarte mic…insa aceste discutii pe blog nu ma fac decat sa vad acest lucru. probabil de aceea prefer snooke-ul sau ciclismul…
korn • 30 aprilie 2007, 10:02
Vezi că Anca şi Jula au fst blat. Totul s-a aranjat prin intermediul lui Martin Tudor. Aţi mai avut şi alţi doi jucători în aceeaşi situaţie. Uitaţi-vă la casetă şi vă veţi da seama singuri”, i-ar fi spus MM, care, ştiind de faptul că Becali îi contactase pe cei 4, le-a dat pontul clujenilor, el ştiind că oricum va pleca din Ghencea. Mureşan şi Paszkany au revăzut meciul şi sîmbătă dimineaţa au decis să-i excludă din lot pe Jula, Anca, Minteuan şi Coroian.
=======================
tolo.. asteptam probe in slujba celor afirmate de GSP.. io unul m-am saturat de speculatii si vb in vant.. dk e adevarat ceea ce se scrie in hazna..atunci: mm, Steaua, jiji.. tb sa plateasca.. daca nu.. atunci sa va ia draku pe toti care scrieti la acest ziar infect condus de un securist..
Victor Petrini • 30 aprilie 2007, 10:02
„Rocar şi Dinamo II au mimat fotbalul. Aşa au mari şanse să promoveze amîndouă în Liga a II-a. Surse din cadrul echipei Rocar au afirmat că meciul nu s-a …”
Adica in traducere libera: BLAT! De asta ce ziceti dinamovistilor? De la cine credeti ca au invatat?
burzum • 30 aprilie 2007, 10:14
Toti redactorii fcsteaua.ro au stiut de demisia lui Mihai Stoica inca din data de 25 aprilie, cu cateva zile inainte ca aceasta sa fie mediatizata. Am ales sa nu publicam aceasta bomba (moooaaamaa – cum ar fi sunat titlul in gsp?!) la rugamintea presedintelui inca in exercitiu. Era inaintea meciului cu CFR Cluj, unul extrem de important si d-l Stoica nu voia sa influenteze in mod negativ evolutia echipei. Noi, nici macar atat. Mai mult, inca nu precizase clar data cand va renunta la functia sa, iar distanta dintre o decizie si transpunerea acesteia in fapta, e mare la romani. Pana la urma se pare ca am avut parte si de asa ceva. Am optat pentru a nu iesi in fata cu aceasta stire preferand sa monitorizam modul in care gazetele de sport se vor lansa in ipoteze si apoi in interpretari dupa aflarea acestei demisii. A fost o operatiune dificila in care cunosteam scenariul si priveam fara a ne putea detasa o piesa de teatru al carei final era cunoscut. Am asteptat ca MM sa ia o decizie fara ca noi sa interferam cu sistemul sau decizional. In plus, replicile domnului Becali in presa la adresa lui Mihai Stoica si apoi concluzia „eu l-am dat afara” ne-au mahnit.
Acum, Mihai Stoica a plecat. A facut multe lucruri bune, a si gresit in situatii cheie. Poate cel mai mare merit al sau este tinerea la distanta a acolitilor lui Becali si nu neaparat performantele in plan sportiv. Din pacate, plecarea sa se face prin usa din dos. Asa vrea Becali. Generalului ii sunt refuzate onorurile, a fost degradat. Insasi statutul de stelist ii este pus la indoiala (atentie dragi suporteri care ganditi asa, nu este rau sa invatati din aceasta intamplare). Nenorocirea si mai mare este ca suporterii stelisti nu conteaza. Nu au contat nici atunci cand cereau demiterea lui Stoica pentru un pumn, nu conteaza nici acum cand cer mentinerea lui Stoica, nu au contat niciodata PUNCT. Mereu stelistii au fost sacrificati pentru ca Becali nu-i vede ca pe suporteri ci ii priveste ca pe votanti, pentru ca domnia sa habar n-are ce isi doresc suporterii Stelei. Si nici nu-l intereseaza. Are doar pohte personale pe care si le satisface metodic plecand de la ipoteza ca toata lumea gandeste si simte la fel. Ghinion….
alex • 30 aprilie 2007, 10:25
Tolo ai dreptate in mare masura, dar nu putem sa nu sesizam si o buna doza de rautate. Totusi MM a fost un bun conducator, sunt un rapidist, si foarte sincer, m-il doresc la Rapid.
cooasha • 30 aprilie 2007, 10:28
burzum…zici bine!
radu • 30 aprilie 2007, 10:30
daca echpia o face becali el i totul proun sa fie si singurul spectator .nu mai mergeti anu asta la meciuri lasatil pe el
Bwana • 30 aprilie 2007, 10:41
Daca nici acum nu a fost blat la Cluj ca la Vaslui (1475) si dupa ce exista si semnale si nu se face nimic impotriva Stelei inseamna ca traim degeaba!
Pacat ca se termina iar aiurea un campionat care dadea ceva semne de normalitate!
Scrieti despre blat dl. Tolontan, desi va fi extrem de greu de dovedit ceva in ciuda evidentelor, decat despre liderii unei echipe care traieste doar prin paginile Ziarului Financiar.
Eu sunt rapidist si am tot respectul pentru Steaua, pentru ce a realizat cand juca fotbal dar echipa de acum este o rusine fara margini.
Pina si Dumnezeu a binecuvantat Dinamo in fata ei. Si multumesc Dinamo si pentru victoria din Giulesti! Chiar si cu arbitrii aia tot nu meritam sa castigam!
www • 30 aprilie 2007, 10:45
Am demisionat din cauza divergentelor de opinii cu patronul si antrenorul. Sa dam cartile pe fata. Tot ce am facut am facut cu buna credinta. Nu am luat niciun comision. Sunt pregatit sa ma pun la dispozitia organelor abilitate pentru a se clarifica aceasta problema. Pot merge si la testul cu detectorul de minciuni. Tot ce am facut este legal. Sunt acte pentru toate tranzactiile efectuate. Nu vreau ca numele meu sa fie patat. Daca domnul Becali a declarat ca a cheltuit prea multi bani pentru un jucator cum este Elton e doar greseala mea. Eu cred in continuare in Elton. Sunt cinstiti si corect si am plecat de la Steaua pentru a-mi salva deminitatea. Nu am fost dat afara (…) Nu imi e frica de nimeni. Nici de lupii deghizati in oaie. Pot sa o iau de la inceput”, a spus Mihai Stoica la un post de televiziune.
——————————
asta e motivul pt care mm a plecat de la steaua, nu ce inventeaza GSP.
SA VA FIE RUSINE NENOROCITILOR!
Bwana • 30 aprilie 2007, 10:47
MM va trebui sa-ti faci freza cu gel si cenusa de locomotiva ca sa vii „sub podul Grant” dar pentru ca avem nevoie de oameni devotati te acceptam!
Mi-ar place daruirea ta si motivatia in noul sezon mai ales in meciurile cu Steaua! Mai ales acum ca o sa continue hegemonia Stelei!
Cat se pregateste Dinamo pentru liga campionilor!
Bwana • 30 aprilie 2007, 10:51
Oricumdedesubturile meciului cu Clujul o sa le aflam din emisiunile dedicate campaniei electorale din toamna cand o sa fie dl. Becali pe val si oligarhii or sa-i faca cunostinta cu babaul!
D-aia nu e suficient sa stii cum sa faci bani..mai trebuie si ceva scoala sa stii cum sa-i cheltuiesti cu folos!
Catalin • 30 aprilie 2007, 11:00
Cu Jiji, nu cu Oli ne vom duce in B! Nu pe Oli l-as acuza de emasculare…trage nadejde si probabil gandeste case poate face performanta si daca antrenezi o echipa facuta de patron, nu de tine. Poate chiar crede ca asta e o provocare: sa obtii rezultate cu oameni pe care nu-i vrei in echipa…
La Meme nu stiu ce sa zic….Era atat de idiot uneori…dar era cu sufletul la Steaua…are greseli pe constiinta, dar in 5 ani, sa iei doua titluri si sa ajungi unde a ajuns Steaua anul trecut….sa-i aduci pe Zenga sau Protasov…e ceva!
Banii nu-s chiar totul pe lumea asta…e singura lectie pe care Becali n-a invatat-o inca….desi nu i-ar strica!
Bwana • 30 aprilie 2007, 11:03
Exercitiu de speculatie pura:
1. MM amenintat de FRF ca-i vine de hac si-l suspenda pentru atitudinea mitocaneasca;
2. MM vrea sa intre in politica ca si plan B,alaturi de JJ;
3. Jiji nu vrea ca-i strica imaginea de roman adevarat;
4. MM si Jiji se cearta de la varii chestii;
5.Copos adulmeca, Copos in PC,Copos propune pe MM;
6. PC sub punctul de inghet al electoratului, PNG in sondaje oarecum pe val;
7. Zizanie MM,Cluj,Jiji..
8.PC are GSP
9.Jiji strans cu usa,ocazie mare PC
10.PC pupat cu PNG, cu JJ
11. Coruptia este invinsa
alex • 30 aprilie 2007, 11:17
g(t)olontane cat mai aveti de gand sa mintiti.. sa acuzati steaua de blaturii.. arbitrii cumparati.. dar fara sa aduceti nici cea mai mica proba..?
sunteti doar niste gunoaie.. si tu o stii prea bine..
Arminius • 30 aprilie 2007, 11:17
Nu stiu daca a fost blat la cfr, toti jucatorii clujului au jucat slab nu numai cei 4. Goian a mai dat goluri cu capul din corner si ain alte meciuri nesuspectate.
Dar aseara Galatiul a stat capra, pacat, daca Steaua ia locul 2 asta va fi in ciuda jocului prestat si datorita concurentilor …
Plecarea lui MM este o pierdere deocamdata, sa vedem cine vine.
Oli este dezamagitor, a fost slab pina acum iar acum s-a gudurit la picioarel marelui vinator de blaturi.
Paul • 30 aprilie 2007, 11:27
Mihai Stoioica este, fara discutie, cel mai bun manager pe care l-a avut Steua vreodata! Imi pare rau ca a fost demis. Cat despre Gigi Becaki, incult si coleric, ramane totusi omul care a crescut nivelul fotbalului romanesc prin investitiile sale! Cine se mai gandea la Europa pana sa intre Steaua in UEFA? Apoi a incercat si Rapidul sa se alinieze, si a reusit; apoi a venit Dinamo sa profite de pe urma celor doua echipe, dar nu oricum ci cu arbitrii! asa ca mai tantalane, mai aminteste si de prestatiile lui Corpodean, Savaniu sau Coltescu si mai lasa vrajelile astea ordinare cu blaturile Stelei. CFR-ul si-a dovedit „valuarea” asa cum o sa si-o dovedeasca si Urziceniul cand o sa intalneasca echipele mari ale campionatului. Cat despre non-valorile Stelei eu zic sa te mai gandesti! Un antrenor cu o clauza in contract mai puternica (care nu o sa accepte interventiile conducerii), o sa faca treaba cu non-valorile astea. Totusi nu inteleg, daca esti dinamovist (ca se vede de la o posta) de ce nu scrii despre Dinamo si despre cum au furat cei de acolo un campionat, sau preferi sa te minti singur? Asta e adevarul e mult mai dureros in cazul asta!
Bwana • 30 aprilie 2007, 11:30
alex:
raspund eu!
Steaua se acuza singura! Este chiar asa de greu sa vezi asta?
Bwana • 30 aprilie 2007, 11:37
Toate echipele aranjeaza meciuri! E greu sa nu faci asta cand sunt atatea aranjamente si interese in joc!
Si numai jucatorii daca ar decide ei si tot s-ar ajunge la interese imediate.
Cred ca exemplu U Craiova – Rapid 2-2 de acum cativa ani a lecuit pe toata lumea de corectitudine! Uite si Danemarca – Suedia 2-2 la CE! Tot fenomenul o sa ne ajute sa intelegem ca sunt si alte sporturi pe lume..chier incepand cu curling, de ce nu?
viogoool • 30 aprilie 2007, 11:40
pacat de MM daca ar fi ramas luam inca 10 titluri la rand
oricum
sa vina regele
Bwana • 30 aprilie 2007, 11:43
viogoool:
MM s-a prins insa la timp ca urmatoarele 10 la rand vor fi numai suturi asa ca a plecat!
Hagi ar veni numai pentru ca insista Becali dar nu vrea sa se faca de ras cu actuala echipa asa ca pina la urma tot Iordanescu o sa accepte! Sau nu stiati asta?
alex • 30 aprilie 2007, 11:43
Bwana : ce declaratii me? a scris cineva mai sus care au fost declaratiile lui mm si de ce a plecat.. sa ti le reamintesc..
Am demisionat din cauza divergentelor de opinii cu patronul si antrenorul. Sa dam cartile pe fata. Tot ce am facut am facut cu buna credinta. Nu am luat niciun comision. Sunt pregatit sa ma pun la dispozitia organelor abilitate pentru a se clarifica aceasta problema. Pot merge si la testul cu detectorul de minciuni. Tot ce am facut este legal. Sunt acte pentru toate tranzactiile efectuate. Nu vreau ca numele meu sa fie patat. Daca domnul Becali a declarat ca a cheltuit prea multi bani pentru un jucator cum este Elton e doar greseala mea. Eu cred in continuare in Elton. Sunt cinstiti si corect si am plecat de la Steaua pentru a-mi salva deminitatea. Nu am fost dat afara (…) Nu imi e frica de nimeni. Nici de lupii deghizati in oaie. Pot sa o iau de la inceput”, a spus Mihai Stoica la un post de televiziune.
unde vezi tu, blaturi ?
declaratia lui jiji: mm a gresit grav.. atat..nimic mai mult… n-a spus ce grasala a facut..
cum au ajuns gsp-isti la concluzia k meciul cfr- steaua.. a fot blat? din aceste declarati:)))
cane rosso • 30 aprilie 2007, 11:47
de ce mi se cenzureaza postarile ?
Ionescu Ionut • 30 aprilie 2007, 11:47
sa va fut pe toti in gat
CHAMPION • 30 aprilie 2007, 11:54
Daca e vorba doar de comisioane de ce nu spune Jiji adevarul ?! Jiji a spus ca „asta nu o sa aflati niciodata”. Tocmai pt ca nu poate fi spus.
Iar Mimi cand a fost intrebat ce avea Jiji sa-i reproseze a spus ca nu avea ce…
Deci ascund ei ceva.
Iar povestea GSP cu CFR, impresarul Marcel Popescu si cei 4 jucatori blatuiti este cea mai aproape de adevar…fiindca nu-i asa, nu iese fum fara foc.
Vaaaai ce a ajuns stiaua, de la vise de UCL (unde au fost umiliti chiar in saivan) la cea mai blatista echipa din Romania. Si pt ce fac blaturile ? Ca sa ajunga si ei saracii pe locul 2. Cat de penibil ! Cat de jenant !
Cum puteti sa tineti cu o astfel de echipa ?! Cu Jiji patron ?! Numai pt Cupa din ’86 ??? Pai astia sunt suporteri ?? Vaaaai cata deruta in capul vostru de oi betege…
Bwana • 30 aprilie 2007, 11:55
alex:
nu te limita doar la declaratiile alea! Pune cap la cap si ce a mai spus Becali aseara la TV cu Dan Petrescu in emisiune, admite ca CFR Cluj e o …”femeie usoara” a ligii lui Mitica ( eu nu uit blatul cu Rapid, meciul de care imi este cel mai rusine ca sunt rapidist) si o sa vezi ca am dreptate!
Eu consider ca dincolo de Dinamo ar trebui sa mearga Steaua in CL, in nici un caz Cluj si sper ca Rapid sa-i bata ca sa lamureasca treaba definitiv.
Nu sunt de acord nici cu lamentarile dinspre Rapid cum ca adversarii se fac pres in fata Stelei si cocoloase in fata Rapidului! Esti trupa tare?! Calci totul in picioare! Chiar si cu arbitrii impotriva!
Am fost la un meci Rapid- Targoviste, in divizia B si Rapid trebuia sa castige ca sa promoveze iar arbitrii trageau cu noi. La Targoviste juca Dobrin si dupa un gol anulat aiurea s-a enervat, a driblat cativa jucatori si a ne-a dat gol. A luat mingea si s-a dus si ia dat-o arbitrului intrebandu-l daca asta e valabil?! Si pe vremea aia arbitrul a lasat privirea jos! Ne-au batut cu 2-1! Nu mi-a parut rau!
redmania • 30 aprilie 2007, 11:55
Mandru ca sunt DINAMOVIST, ca am sustinut echipa in perioada ’93-’98 cand nu am castigat nici un titlu, nu avem o cupa europeana castigata de care sa ne legam ori de cate ori echipa e praf, nu am devenit suporterul echipei DINAMO pt un astfel de trofeu…am devenit suporter DINAMO pt spiritul de lupta, de sacrificiu atat de bine exprimat de simplul strigat spartan (AUH, AUH, AUH).
Ce diferenta intre noi si vOI !
pink pig • 30 aprilie 2007, 12:02
Cu Vasluiul citi clujeni s-au facut morti? DAr cu Argesul? HAi, ca e penibil. Nu zic, nu sunt excluse variantele de pus pe o ureche, dar sa dai vina pe asta avind o echipa mediocra care nu poate scoate o victorie din 3 meciuri, nu e serios. In 3 meciuri n-au dat nici un gol.
despre MM, pacat, sincer. Dar asa va fi cit timp va fi el la echipa.
PS. Protasov nu a plecat de presiune si problemele cu mama e o aiureala – au fost banii la mijloc. Apropo, a fost singurul antrenor care a facut abstractie de jiji. Pacat ca nu se va intoarce. Un exemplu straniu de popularitate fara a fi adus mari rezultate la echipa.
Cit despre acuzatii de blat, nesimtitilor care il faceti de ris pe Stefan cel Mare si Sfint – ati uitat de echipe precum Craiova sau Rocar cu un presedinte care se jura la emisiune la Ioanitoaia ca nu are nimic cu Dinamo si care apoi se dadea dinamuist pe viata?
Bwana • 30 aprilie 2007, 12:03
redmania:
ai ceva cunostinte de istorie antica? Eu personal nu cred, pentru ca daca ar fi asa ti-ar fi rusine ca esti spartan!
Istoria e ampla si nu se rezuma la 300 de soldati, viteji si doar atat, evidentiati de un film de categoria B!
Intrebati si voi, sau macar mai cititi cate ceva inainte de a va lansa in trena lui Borcea, omul care potrivit spuselor lui Cornel Dinu, tot de-al vostru nu avea nici-o carte in casa! Nici p-aia de telefon!