Mesaj din Spania

Protestul s-a globalizat. Becali simte costurile ascunse ale notorietăţii. Cînd ajungi să fii cunoscut la Melbourne, în Valencia sau la Chişinău vine şi momentul contestării în aceste locuri.

duminică, 17 iunie 2007, 5:54

Protestul s-a globalizat. Becali simte costurile ascunse ale notorietăţii. Cînd ajungi să fii cunoscut la Melbourne, în Valencia sau la Chişinău vine şi momentul contestării în aceste locuri.

De fapt, ce vor suporterii care au afişat bannerele împotriva finanţatorului? Poate că mai puţin un jucător sau altul. În primul rînd stoparea politicii bunului plac!

Aici intervine o nuanţă. Nici un club din lume nu se dirijează executiv după mesajele fanilor. Dacă ar fi aşa, s-ar interzice circulaţia fotbaliştilor şi ne-am întoarce la un sclavagism emoţional: „Nu pleca pentru că te iubim!”. Aşadar, în acest punct, microbiştii n-au dreptate. Opinia publică şi consumatorii trebuie luaţi în calcul, dar e o eroare să-ţi alcătuieşti agenda exclusiv în funcţie de ei. Cînd a fost întrebat cum a reuşit un sondaj de opinie atît de bun înainte să lanseze maşina care avea să-l facă celebru, Henry Ford a rîs: „Nici un sondaj! Dacă i-aş fi întrebat pe oameni, mi-ar fi cerut să le fac un cal care să alerge mai repede”.

Nimeni nu-i poate lua unui patron dreptul de a-şi conduce proprietatea cum vrea. Dar Becali o face fără tact. El spune „Steaua nu e a mea!”, iar pe de altă parte vorbeşte despre ea ca despre un breloc.

Se comportă ca şi cum altă părere înseamnă o infidelitate faţă de Steaua. Iar aici este într-un ofsaid etic. Pentru că, în timp ce în cazul lui, proiectul Steaua înseamnă ambiţie de reuşită şi calcul politic, pentru suporteri e vorba de pasiune. Pretutindeni, finanţatorii intră în conflict cu suporterii. Dar nicăieri nu încearcă să le explice că sînt mici, neputincioşi şi că pot fi deposedaţi oricînd de sentimentele lor faţă de club. Asta nu se poate şi bannerele din Spania au dat un mesaj.

Comentarii (104)Adaugă comentariu

Ady  •  17 iunie 2007, 22:40

Becali sa nu uite niciodata ca STEAUA l-a facut pe el cunoscut.Daca nu era STEAUA, de el se stia ca fiind „BACIUL” din Pipera.

joy  •  17 iunie 2007, 23:32

in primul rand gg nu a dat nici un ban pe steaua.pe palmares pe culori pe nume….el a ajutat steaua cand i a fost greu si usor usor a devenit patronul echipei.steaua l a adus unde este acum asta e clar.dar in momentul in care se crede ca el este alfa si omega eu cred ca e inceputul sfarsitului.pt ca exemplul il avem.

joy  •  17 iunie 2007, 23:35

apropo voua celor din presa care treceti pe la el in fiecare zi nu va e scarba de tampeniile pe care le debiteaza zilnic.adica chiar nu il trage nimeni de maneca sa vada ca a sarit parleazul?

Reptile  •  17 iunie 2007, 23:51

Mi se pare ca la Steaua se oficializeaza relatia de sclavagism…jucatorii nu pot avea opinii, tot timpul trebuie sa fie cu capul in pamant cand vb „finantatorul” cu ei…trist,foarte trist. Oricum, nu stiu daca am mai vzt ca la vreo deplasare a vreunei echipe romanesti in strainatate fanii sa vina cu mesaje contra patronului. Ma insel?

tiganii lui JJ  •  18 iunie 2007, 0:46

un alt mesaj pentru dmonu’ Fecali:

svvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvgi
pvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvla

de la tribuna a II-a.

Delgado  •  18 iunie 2007, 0:51

becali este un gunoi

tot ala  •  18 iunie 2007, 1:13

si tu la fel (ultimi 2 care au scris)

Alenatore  •  18 iunie 2007, 1:37

Patronul si conducerea tehnica a Stelei se afla intr-o vadita criza de legitimitate. Put si simplu nu mai sint doriti. Si totusi, asta nu le da de gindit. Pt ei e chiar greu de inteles ca nici o echipa de fotbal (una serioasa nu gen FC National) nu poate exista fara suporteri. Iar vocea lor este vocea poporului. Nu cred ca Elton este marea problmea, problema este jocul slab al Stelei din acest an…nu spectacol, nu show, ci calitatea, asta lipseste in jocul stelei de vreo 8 luni.

mihaitza23  •  18 iunie 2007, 1:44

mi e mila de voi,cei care intelegeti din faptele lui becali altceva decat trebuie…e doar un om fara pic de demnitate….fara coloana si fara cuvant…un produs fabricat de ziare si tv …care ca si Vacanta mare sa zicem,va disparea…ignorati l! strict fotbalistic vorbind…sansele sa castigam campionatul(noi,steaua)sunt mari…a promovat buzaul tata:)))

dadu  •  18 iunie 2007, 2:11

Cand imi aduc aminte de”vitorul presedinte”cum fugea cu sacosica lui de bani dupa Gloria Bistrita iar Mitica si Sandu taceau ca niste rahati in iarba,cum se(va) umilea in Stefan cel Mare,cum se milogea de Dan Petrescu,cum se milogea de Olaroiu cand era la Poli(asta a pus botu”),de Laca la UTA chiar ma apuca greata…

Pavel  •  18 iunie 2007, 2:28

GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!
GEORGE BECALI PRESEDINTE cu orice RISC!!!!

Daca Pleaca George Becali de la STEAUA eu nu o sa mkai fiu stelist!

JET  •  18 iunie 2007, 2:32

aLinbUZARin un „LUZAR”

JET  •  18 iunie 2007, 2:33

steaua = mizerie

JET  •  18 iunie 2007, 2:33

GG Becali = 1 hot

dadu  •  18 iunie 2007, 2:55

Esti cumva DAN PAVEL?Ca atunci se explica pupincurismul tau(Becali presedinte cu orice risc).Fa-l la tine acasa presedinte copil inconstient!

Sorin  •  18 iunie 2007, 4:03

Lume,lume!!!
Becali nu-i mai vrea pe Elton si pe Andrei-saraculde el-pentru SIMPLUL MOTIV CA AU FOST ADUSI DE MM Stoica iar cum patronul este mai mult decit orgolios nu vrea sa aibe surpriza ca cei doi pot confirma valoarea pt.care au fost adusi.
In rest nimic nou.Cred ca Dinamo -din pacate-va defila prin campionat…doar.

The Bekali  •  18 iunie 2007, 4:53

Nu intzeleg care este problema cu brelocul. STEAUA este a lui Becali ca le place sau nu tocatorilor de semintze din Ghencea sau capsunarilor din Spania. Bannerele lor nu au nici o valoare. Banul vorbeste si banul este frate cu Becali.Pcat de Elton.MM este boala de care sufera piticul si nu cred ca exista medicamente care sa-l vindece

tiganii lui JJ  •  18 iunie 2007, 5:09

becali=fecali
oli=olitsa
steaua=wc

gabriel  •  18 iunie 2007, 5:56

http://www.soccerproject.com/index.php?section=3&lng=ro&uID=76580

jiji_becalicus  •  18 iunie 2007, 6:23

http://s1.gladiatus.ro/game/c.php?uid=26133

arh.Gheorghe Petrescu  •  18 iunie 2007, 6:23

Ne consumam degeaba.Macar,STEAUA sa mearga
mai departe in LC.In rest,nimicuri.Daca Steaua nu se intareste suficient de bine, nu o vad bine. Totusi, HAI STEAUA!

seby  •  18 iunie 2007, 7:02

BECALI,…din nou,el!m-am saturat!anul trecut,nebunul a avut un vis….FINALA UEFA!a fost cat pe ce.Toata presa,l-a ridicat in slavi atunci,de atunci,becalii se pricepe la fotbal,printre altele…ciobanie,politica,psihologie,managment…omul le stie pe toate,si nua ne provoaca greata cu „stiinta”lui!

pt. Pavel  •  18 iunie 2007, 7:05

@Pavel
pe suporterii ca tine ii urasc mai mult decat pe dinamovisti sau rapidisti. de fapt pe ei nu-i urasc. ei sunt sinceri. tu esti o oaie pupincurista de care mai imi este si scarba. sper sa plece ciobanul asta si o data cu el si toti suporterii astia capusa. asa cum esti tu. scarbelor!

nu faptul ca ciobanu’ l-a dat afara pe elton e marea problema. jucatorii vin si pleaca. comportamentul per ansamblu al sau a dus la acele bannere (care sunt doar inceputul). si mai e o „mica” problema: el are impresia ca daca-i patronul Stelei e si stapanul suporterilor Stelei.
mars din ghencea, JIGODIE!

vicu  •  18 iunie 2007, 7:11

Orice afacere ţine cont de clienţi , chiar şi de cei virtuali sau potenţiali. Clienţii afacerii numită fotbal sunt suporterii. Mai devreme sau mai târziu se va ţine cont de părerea lor .

missu  •  18 iunie 2007, 7:51

74 de postari si nimeni n-a vazut melborne!
in rest cataline sunt de acord cu tine,becali conduce clubul fara tact,pe de alta parte impertinenta lui ne-a adus locul 2.

corneliu popa  •  18 iunie 2007, 8:16

Aveti toti dreptate, dar benerele cu „va iubim nevestele!” cum sunt!! Tot pentru nesimtiti de suporteri, care pentru ca vin la stadion pot sa spuna si sa afiseze ce vor? Vant semanati, furtuna veti culege! Daca suporterii sunt asa de iubareti de ce mai vor de la hulitul Becali bani pentru deplasari si pentru a intra pe stadioane pe gratis! Sa fie independenti si sa-si plateasca biletele! Cat despre asa-zisii suporteri din Spania, cred ca au vrut sa fie vazuti in tara pe gratis la televizor!! Aduceti un nou finatator ca Becali pe banii lui o sa faca tot ce ii trece prin cap ca sa-si relizeze planurile politice, ca Berlusconi!

doar_stelist  •  18 iunie 2007, 8:33

becali persoana non grata!!!!!!!!!!!!!
Nu te votez!!!
Nu ne respecti, nu te respectam, e simplu.
Afara din Ghencea cu tine ciobane!!!

Siljanoski  •  18 iunie 2007, 8:52

http://www.telefonie-mobila.ro/2007/06/15/ca-sa-nu-mai-scoti-mobilul-din-buzunar/

Cily  •  18 iunie 2007, 9:02

Olaroiule, vai de capul tau, esti un zero barat ca antrenor. Daca ai putea sa dai un click pe urmatorul link http://www.metacafe.com/watch/610499/elton_jose_xavier_gomes
ti-ai da seama cat de fraier ai fost ca nu t-ai opus plecarii acestui copil extraordinar. DE fapt pupincuristi n-au nici un punct de vedere!
Cat despre marele voievod, oricate lucruri bune ai face ( case pt sinistrati, ajutor pt persoanele cu grave pb medicale, etc) pentru ca ti -ai batut joc de fotbalistul( omul) Elton, pentru mine esti o jogodie!

eldorado  •  18 iunie 2007, 9:36

Cat valoreaza oare clubul vechi Steaua si palmaresul sau,la fel si imaginea fostilor jucatori?Are oare Jiji bani sa plateasca asa ceva si CUI?Sustinerea financiara a vechi echipe apartine Guvernului Romaniei prin MFA.Banii din bugetul ministerului ,provin din impozitele tuturor romanilor nu al stelistilor.Daca JIji vrea sa pastreze numele ,palmaresul ,imnul si culoril e fostei echie trebuie sa plateasca guvernului ,adica rRomaniei,la fel cum face Iancu,altfel ori schimba numele echipei ,ori se ajunge la tribunalele internationale,sau se suspenda echipa din toate competitiile.Ce parere aveti Timisoreni ,Rapidisti,dinamovist i,etc.Ne putem transforma in tr-o organizatie care sa ia o astfel de initiativa si sa ducem lucrurile pana laUEFA poate iese ceva si scapam de cioban.Nu am nimic cu clubul Steaua,s-a muncit mult la club pentru acel miracol ,dar actuali conducatori nu merita sa beneficieze de munca altora si de banii intregului popor Roman
p

missu  •  18 iunie 2007, 9:39

Cînd ajungi să fii cunoscut la Melborne, în Valencia sau la Chişinău vine şi momentul contestării în aceste locuri.”
baga cataline un u la melborne,ca poate peste ani o sa scoti vreo carte cu comntariile astea si o sa ti apara:
Cand ajungi sa fii cunoscut la Melborne,in Valency sau la Kishinav vine si momentul
contestarii in aceste locuri.
cu respect,
sidny

io_scriu  •  18 iunie 2007, 9:40

Atata se da mare roman, Becali asta, dar uita ca el este GREC. A ajuns un grecotei sa se dea aparatorul smbolului Romaniei. Mai bine, poate ca in Anglia, unde au cumparat americanii cele mai importante cluburi. Si mai bine in Spania, unde suporterii aleg presedintele Consiliului de Administratie. Dar asta nu o sa vedem niciodata in Romania. Becali e grec, tineti minte…

muttley  •  18 iunie 2007, 9:56

Stati cu Becali, ca va reprezinta…de fapt nu conteaza.A inceput dinastia Dinamo!

ELTON  •  18 iunie 2007, 10:06

Breeeeeeeee
Nu e grec. E machedon din ramura albaneza. Adica poti spune ca e albanez. Tu ce faci aici, il flatezi? Pai asta ne-ar fii trebuit sa fii fost grec. Cred ca pana acum se identifica cu toti zeii si cu toate templele lor

gogu  •  18 iunie 2007, 10:09

Eu cred ca echipa trebuie sa fie una foarte unita ,sa se respecte si sa se ajute reciproc ,adica sa se comporta ca o echipa!
Elton este un jucator de spectacol care incinta tribunele si mie imi placea mult de el,sincer mi-ar conveniii sa mai continue la Steaua ,mai ales ca nu a avut suficient timp pt acomodare.Fiecare chipa mare are un jucator extrem de tehnic si aici e suficient sa ne gindim la Kaka ( milan) ,Criastiano Ronaldo( manchester),Ronaldhinio ( barca) ,jucatori care fac diferenta !
Deci daca coechipierii considera ca Elton nu este un „sprijin sigur” adica face doar faza ofensiva fara conteze in defensiva si coechipierul lui trebuie sa munceasca dublu pt acelasi randament e normal sa NU fie retinut in schipa !
Deci cred ca unitatea echipei ,vocea echipei e mai importanta decit „glasul tribunei” si e nevoie de realism in deciziile care sa iau.
Oricum „vorbele lui Jiji” nu se justifica indiferent de intentiile lui .
Jiji ramine ceeace e si chiar daca are „superealizari cu Steaua sau chiar in politica” el continua sa fie acelasi Needucat!

cipy  •  18 iunie 2007, 10:44

astia care-l sustineti pe cioban:stati pe la poarta stadionului poate primiti si voi 10000 da dolaaari ca pt bani acceptati orice

missu  •  18 iunie 2007, 10:45

bai,mai cautati pe yahoo inainte sa va dati deshtu pe clapa…
e machedon…apartine unui areal care nu exista acum ca si tara!

alex  •  18 iunie 2007, 11:48

nu sunt suporter al stelei, dar ii indemn pe suporterii stelei sa nu se impace cu gunoiul de bekali si sa nu il slabeasca. va garantez ca o sa plece invartindu-se de la steaua, sufera destul de mult pentru ca nu este „adulat” de fani, doar stiti ca el e mare conducator…

plus ca daca acestui dement i se va tolera stilul asta total inacceptabil, steaua se va duce la vale complet… amintiti-va ce finaluri tensionate de sezon a avut steaua in 2006 si 2007.

mihai  •  18 iunie 2007, 12:12

Ce ma bucur ca gigi e finantator la steaua si nu la Dinamo.Cu el steaua nu va mai lua campionatul timp de n ani. Asa gigi implica-te tot mai mult in vestiarul echipei sin nu o sa mai castigi nimic. HAI DINAMO!

Lamneth  •  18 iunie 2007, 12:31

Intrebare pentru Becali:
Daca veti fi presedintele Romnaiei ce se va intampla cu cei care nu v-au votat?
…si cum ii veti cataloga pe acestia?

remus stelistul  •  18 iunie 2007, 13:43

slab articol 😛

dorin  •  18 iunie 2007, 13:46

cind iti spun ca nu mai scrii de mult timp nimic, nu ma crezi!
comentarii de 2 lei fara substanta, nu dai nici un exemplu concret pe nicaieri pt. sustinerea articolelor si te prevalezi de vesnicele semne semnantice: unii, unele, stim noi, nu vreau sa dau nume, daca am spune tot ce stim.
NU ITI REVII?

STELIST1  •  18 iunie 2007, 13:51

DOMNULE T.O.L.O.N.T.A.N STITI UNDE GRESITI ???

… bineinteles ca stiti dar manipu.lati ca de obicei .

Va spun eu care e adevarul – S-A GLOBALIZAT FRICA FATA DE ASCENSIUNEA LUI BECALI .

COMUNISTII SUNT DISPERATI IN FRUNTE CU DUMNEAVOASTRA !

NUMA’ BINE !

aciduzzu  •  18 iunie 2007, 14:21

tu esti sclavul lui cel mai mare pt ca il analizezi in fiecare zi in fiecare articol, daca aveai ceva creier in cap si nu luai bani de la el atunci analizai ceva sau pe cineva care chiar merita analizat.

dadu  •  18 iunie 2007, 14:52

Pavelica,pune mana pe carte si invata sa scrii.Nu se scrie(spune):”de care mai imi este si scarba”,ci „de care IMI MAI este si scarba”.Este vorba de topica daca ti-e cunoscut termenul oita mica si bleguta.Dar nu cred,pt.ca tu il vrei pe Becali presedinte,iar fanii lui Gigel sunt”dupa chipul si asemanarea lui”,adica analfabeti si agresivi.Bafta la scoala!

STELIST1  •  18 iunie 2007, 15:21

JOS COMUNISMUL !

BECALI PRESEDINTE ! GIGI nu te mai lua dupa toti „desteptii” !

„desteptii” sunt in Spania la capsuni si in peluze !

dadu  •  18 iunie 2007, 15:32

Becali nu e grec e aroman.Grecii ii cam sictiresc pe aromani.Ei n-au tara sau steag.Macedonia e altceva,si nici mai romani decat romanii nu sunt(cum spune oierul).El nu stie nici istoria neamului lui.Aromanii sunt un amestec de bulgari,romani,greci etc.Se tot plimbau cu oaia prin Balcani si au luat de la fiecare cate ceva.Grecii nu-i recunosc oficial sau neoficial ca etnie.

oli  •  18 iunie 2007, 15:34

Se pare ca stelistilor din Bucuresti le e frica de FECALI daca-l contesta in Spania cand de fapt ar trebui sa-l conteste la el acasa. Faceti ceva, sa-l tina pe Elton sau si mai bine, MARS DIN GHENCEA!!!!

dadu  •  18 iunie 2007, 15:41

Te-ai deghizat Pavelica,acum semnezi”STELIST1″?
E bine ca ti-e rusine cu lipsa ta de scoala.Lectia de ortografie a fost gratuita.Hai ca te bag prea mult in seama.P.S SUNT DINAMOVIST!Fa spume acum,dar scrie corect!

room  •  18 iunie 2007, 15:59

Steaua merita o soarta mai buna decat becali,care nu intelege nimic nici din fotbal nici din politica

Comentează