TOLO.RO
Hagi s-a schimbat. O spun cei care-l cunosc de multă vreme şi care se îngrozeau în faţa crizelor lui de om care se visa mereu DiCaprio strigîndu-şi condiţia de Stăpîn al Lumii pe puntea Titanicului.
joi, 5 iulie 2007, 8:39
Hagi s-a schimbat. O spun cei care-l cunosc de multă vreme şi care se îngrozeau în faţa crizelor lui de om care se visa mereu DiCaprio strigîndu-şi condiţia de Stăpîn al Lumii pe puntea Titanicului.
Da, a fost! A fost cel mai bun; Regele, magicianul, cel care şi-a salvat coechipierii de nenumărate ori şi cel după retragerea căruia „naţionala” n-a mai ajuns la un turneu final. Era însă insuportabil. Nu pentru că ar fi fost lăudăros, dimpotrivă, a avut întotdeauna o timiditate a relaţiilor umane, ci pentru că pretindea celorlalţi, situaţiilor şi, în general, vieţii, să se supună controlului lui. „Să stea satelitul!”, vă mai amintiţi fraza care i-a trădat dorinţa insaţiabilă de control?
Acum e altfel. Secvenţă povestită de reporterul gsp Dan Udrea din cantonamentul Stelei în Austria. Hagi comandă nişte execuţii colective. Şi apoi începe să-şi aşeze jucătorii. Ochiroşii iese din rînd şi-i spune: „Dar n-ar fi mai bine aşa?”. Hagi se apropie de puştiul de 18 ani şi urmează un dialog cordial, în care fiecare argumentează. N-a fost o întîmplare. Ceva mai tîrziu, Dică are o altă părere decît antrenorul său. Hagi îi dă dreptate.
Pe bancă a rămas tumultuos, vorbeşte nonstop, vrea parcă să-şi aşeze jucătorii cu mîna. Era să scriu „ca pe nişte soldăţei de plumb”, dar 80% dintre cititori ştiu mai degrabă de lemingi. A rămas nevoia de coordonare, dar a dispărut iluzia controlului total. Şi, pe această uşă, a intrat una dintre calităţile antrenorului Hagi: toleranţa. Antrenor în devenire
Z • 5 iulie 2007, 20:46
Tolo, in ce cheie sa interpretez articolul asta? E un crez sau o speranta? 🙂
catalinmz • 5 iulie 2007, 20:46
Aiurea, Hagi no sa fie niciodata antrenor…In curand o sa inceapa cu :”Io am un nume care trebuie respectat!” si „Blazonul meu bla bla bla”…
UNoarecare • 5 iulie 2007, 20:53
…slab..
cahoots • 5 iulie 2007, 20:56
Eu unu stiu de soldatei de plumb . :)))
Aprops , ce sunt aia lemingi ??? :)))))))
Anonim • 5 iulie 2007, 21:01
Ce ati dorit sa spuneti?!!!
Articolul da impresia de insiruire de fraze dar care n-au nici un miez, nimic central. Nu graviteaza in jurul nici unei idei, iar ideile care se desprind sunt atat de pueril sustinute incat articolul da impresia de compunere de copil de clasa a treia.
Avem pretentii de la un jurnalist!!!
„Hagi s-a schimbat! Spun cei care-l cunosc…” Ar trebui sa va credem pe cuvant?
Apoi spuneti acea fraza si intrebati „va mai amintiti?”. NU! Ar trebui?!
Dr. Acula • 5 iulie 2007, 21:10
putin dezamagit de articol. inghitim si trecem mai departe, nu?
independentu • 5 iulie 2007, 21:14
cataline, dupa ce a venit alin stoica la poli si a facut un meci bun o saptamana ati scris numai despre asta. cu elton dupa „marele” meci cu argesul la fel. acu a vorbit hagi cu ochirosi, gata, s-a schimbat hagi. voi chiar nu puteti sa aveti putintica rabdare? apropo, maine ce mai scrieti despre chivu?! PENIBILILOR !!!!!!!!!!!
d(r)ac impielitzat • 5 iulie 2007, 21:16
hagi, „sunt suparat ca am pierdut pentru ca … pentru ca nu e bine s a pierzi”
incorect! e bine sa mai si pierzi si e bine sa sti sa pierzi. ce cred ca a vrut el sa spuna e ca „nu imi place sa pierd”. daca spunea asta il intelegeam, si toti il intelegeau, la urma urmei cui ii place sa piarda?
sa sti sa pierzi e o virtute.
zob79 • 5 iulie 2007, 21:17
@googly: te exciti cind scrii stOaia, nu-i asa? 🙂
ROTARU • 5 iulie 2007, 21:21
OBSERV AICI NUMAI DEZAMAGITI DE ARTICOL.DE CE TREBUIE COMENTATA CALITATEA ARTICOLELOR?JURNALISTUL ARE O PARERE SAU STIE, CA IN CAZUL ACESTA,CEVA CE NOI NU STIAM SI NE-A ADUS LA CUNOSTINTA, NIMIC MAI MULT.HAIDETI SA NE SPUNEM PAREREA DESPRE O EVENTUALA SCHIMBARE A ANTRENORULUI HAGI SI SA NU NE MAI CREDEM CEI MAI DESTEPTI SI MAI JURNALISTI DECIT JURNALISTII.
gabriel • 5 iulie 2007, 21:23
mie mi-a placut articolul.m-am gandit si eu la acel hagi din turcia si nu prea urmaream cu placere stirile din acea perioada.Imaginile cu HAGI si arbitrii nu ma faceau sa am prea mult optimism cu privire la tactul de care cred ca trebuie sa fie insotit un antrenor.Este adevarat ca si eu am simtit o schimbare in aceast nou inceput(asa consider ca este venirea la STEAUA)si sper sa nu ma pacalesc.Pentru mine si STEAUA.
Tibi • 5 iulie 2007, 21:23
@d(r)ac impielitzat: sa „sti” sa „scri” e o alta virtute…
RED • 5 iulie 2007, 21:34
Draga Catalin sunt dezamagit.De cateva zile se pare ca …aberezi.Te repect foarte mult dar in ultimul timp nu mai esti tu .Povestile din vestiarul echipelor bucurestene cu iz de scandal tin locul unor adevarate articole pe care eu ,consumator de Gazeta ,le astept de la tine.Te salut .
gabriel • 5 iulie 2007, 21:39
Cu acest articol despre atitudinea lui hagi mi-a adus aminte de o temere care m-a insotit la preluarea echipei de GIGI:sa nu vina ziua in care acest om cu extravagantele lui comportamentale sa nu ramana fara bani si echipa sa cunoasca decaderea.cat m-am inselat si cat este de prgmatic.acum ma tem pt HAGI si gestionarea primului esec care este inevitabil in viata echipei si sa aiba maturitatea sa treaca peste fara a gasi vinovati(arbitrii,noptile lui BOSTINA,jucatori suspendati,etc…..)
da`nel • 5 iulie 2007, 21:40
Sa speram ca Hagi nu v-a mai pretinde de la jucatori ce a facut el pe teren. Oricum inca mai are mult de invatat. Sa speram ca va ajunge un mare antrenor. Aceasta este dupa parea mea ultima sansa de a se afirma ca antrenor.
gabriel • 5 iulie 2007, 21:46
acesta este al treilea comentariu si o sa ma opresc aici dar desi va citesc de atatia ani nu pot sa nu remarc progresul care ne apropie prin internet din pacate pierdem decenta sub adapostul unui pseudonim pentru demonstratii de jignirii gratuite cateodata cu atata visceralitate incat putem sa contrazicem evolutia.PACAT
master kaza • 5 iulie 2007, 21:47
in fotbal e o vorba :doar 20% din marii jucatori reusesc si k antrenori!!! e un procent destul de mic!hagi nu are scoala marilor antrenori, are o diploma si in spate numele, dar nu e suficient,a avut ocazia in turcia la galata ,unde intr-un an jumate a luat o amarata de cupa si sa nu uitam ca nu a plecat cu fruntea sus!!el l-a indepartat pe piturca de la national pt k era prea orgolios!!hagi nu a fost,nu e si nici nu o sa fie mare antrenor!!are un nume si atat….
gabi • 5 iulie 2007, 21:49
pot sa zic ca tibi si RED au dreptate 😀
asta am remarcat si eu cititnd articolul si comentariile
steaua forever • 5 iulie 2007, 21:52
sa fie maleabil dar in acelasi timp impunator e un bun inceput; dar mai are multe de confirmat, nu doar rezultate
gabi • 5 iulie 2007, 21:52
citind*
juve_MERDA • 5 iulie 2007, 21:58
n-are cum sa nu fie un pas inainte aducerea lui hagi la steaua. las-o dreacu de treaba…. acu 3 luni va vaitati de oli…
P.N Titan • 5 iulie 2007, 22:02
Tolo continua sa scrii de STEAUA…doar noi contam in fotbalul romanesc dar si la vanzari de ziare…restul sunt niste lemmingsi opariti care isi dau self-destruct de atata oftica si frustrare.
Foarte bun articol 😉
PS: Peste 18 ani adica 2025 pudelii mai castiga in Ghencea…Frumoasa este istoria lor – 18 ani de nimicism si batjocura pt un an amarat de glorie :))))
tudor • 5 iulie 2007, 22:12
Asta e un articol de genu :”eu l dau pe site sa
vad daca musca lumea”. E un subiect bun dar l ai tratat slab.E prea devreme sa zicem ceva de Hagi ca antrenor al Stelei.Hagi nu se schimba asa usor.Si eu sunt antrenor in devenire…ca si eu
sunt tolerant.
Had3s • 5 iulie 2007, 22:13
p.n tita
mai baiatule ca jurnalist n-ai voie sa fii de partea cuiva,ci trebuie sa fii impartial
dupa parerea ta ar trebui scris numai de stoaia?sau de blaturile ei?
tine-ti minte ca acum 2 zile tolo incerca sa agite spiritele la dinamo,iar acum despre stoaia scrie un articol „emotionant”,chiar sa-mi dea lacrimile…..oricum scrieti urat de dinamo in continuare si noi sa castigam tot…numai bine
RED • 5 iulie 2007, 22:19
Cred stimabilule P.N Titan ca alta era discutia .Dar … Nu e locul aici de morala sau de polemica.Nu iti cunosc capacitatile si nici nu as vrea .Cat despre BATJOCORA ea se afla la voi acolo langa cimitir .Acolo un sef de al vostru a batut pe unul dintre voi ; acolo ciobanul bate pe oricine din peluza de striga impotriva lui.BATJOCURA E POZA LUI JIJI CU FULARUL LUI DINAMO LA GAT .Hai pa .Si sa nu uiti sa inveti crezul pentru noul sezon si restul de cantece religioase
caine-rosu • 5 iulie 2007, 22:54
Da’ intamplarea aia cu angajarea ta pe pile la Sportul Romanesc al lui Mitica Dragomir, dupa ce ai fost dat afara de la Azi, e adevarata ?
cor • 5 iulie 2007, 22:56
Eu cu lemingi si soldatei de plumb ma descurc, dar poate sa povesteasca cineva faza cu „sa stea satelitul”?
caine-rosu • 5 iulie 2007, 22:58
Dar intamplarea, ca ai obiceiul ca dupa ce lingi mana care te hraneste, o musti e adevarata ? Asa o sa faci si cu actualii tai stapani, Basescu si Gigi ?
caine-rosu • 5 iulie 2007, 23:00
Sus limba, draga (S)tolo, sa traiasca stapanul Gigi!
BONANO • 5 iulie 2007, 23:04
Bai fratilor ,voi nu vedeti dezordinea din capul lui Hagi ? .Nu vedeti ca nu este instare sa lege o fraza mai acatarii, din care sa intelegem si noi ce doreste sa faca la echipa ? Sa se ia de mana cu Vanghelie.
Acest om, cat a jucat, a gandit cu picioarele, dar acum este nevoie de cap ,dar nu-l poarta la el ptr. ca nu stie.
Lasa-ti-l in NEMERNICIA lui de caine turbat ,vorba lui GHE. DINICA si nu-i mai cantati in struna ca va ajunge o umbra a jucatorului de altadata
matrix3 • 5 iulie 2007, 23:39
@BONANO „si alti care se sti ei”:
analfabetilor..invatati mai intai sa scrieti romaneste si apoi sa va expuneti parerea…m-am saturat de voi!!!retardatilor!!!
peste • 6 iulie 2007, 0:41
Este cam devreme sa spui ca Hagi s-a schimbat doar dupa cateva jocuri amicale.Poate,ca incearca sa faca ceva cu felul lui de a fi dar,asta este altceva.Mai vedem in retur daca il apuca, cat de schimbat este.
Nu inteleg de ce i se face atata publicitate zi de zi,de parca ar trebui sa fim onorati de prezenta lui.Nu esteD-zeu,nu este nici rege cum il numiti voi,este un om ca toti oamenii.Deveniti patetici cu articolele astea care de fapt nu stiu ce se urmareste cu ele.Ce dracu,a-ti inceput sa faceti proza la Sport?
Tatalin Colontan • 6 iulie 2007, 0:57
Mult iubite si stimate Tatalin. Printre soldateii si flemingii dumneavoastra se gasesc sper si dozele de Rodotel necesare supravietuirii Geniului Dumneavoastra publicistic, nu?
dadu • 6 iulie 2007, 0:59
Corect punctul de vedere,dar este vorba de toleranta sau de lipsa de cunoastere a meseriei?P.S Ce relaxat ma simt fara ovi!E frumos la Gsp acum.
jigodie • 6 iulie 2007, 1:39
Auzi domnule… tontolan… armanii sunt de partea lui hagii de aia vine si Ioan Becali sa aduca jucatori la Steaua.. SI alora care mai zic de „Stoiaia” sau cum vor ei sa mai zica…sa nu uite ca banatul e mai jos ca bucurestiul in sport in romania.. sa se mandreasca ca ridica case si atat. M.w.i.e ardeleni retardati invatati cu viata buna de pe vremea lu nea nicu.M.W.I.E AM AVUT SI VOM AVEA……BOALA PE T.I.G.A.N.I. ne p.i.s.a.m pe voi la infinit…m.w.i.e. lu .c.r.a.p.i.d!!!!
Stefan • 6 iulie 2007, 1:50
Povestea cu satelitu parca a fost in felul urmator:
Hagi era invitat la o emisiune de sport, cred ca era dupa nu-sh ce meci, se pare ca era chiar antrenor (n-a fost la romania-slovenia?). Cam pe la mijlocul procesului de dat cu parerea, tocmai cand se dezlantuise, moderatorul il opri motivand ca vor pierde legatura deoarece satelitul iese din raza de receptie.
Hagi, vadit nemultumit, a a venit cu celebra replica: „Sa stea satelitu!”
Iak asa
lutekarete • 6 iulie 2007, 1:51
gica ar trebui sa-i ridice statuie lui nea MIRCEA,,l-a facut fotbalist de soi,pe el si pe multi altii.Aduceti-va aminte de meciul de la Sofia,a batut 11 metri cu dreptul,adica la misto…si am pierdut calificarea…la Sportu Studentesc era numit militzianu,[aresta mingea si nu-i mai dadea drumu]asa si-a luat capace de la Dulapu[coras],bozi[bozesan],gino[iorgulescu],iar ca antrenor…mai are de invatzat!!!
Cohut Ioan-ORADEA • 6 iulie 2007, 3:35
lemingi!hmm
axl • 6 iulie 2007, 3:56
Ce aveti cu bietul om? E bun articolul.
Despre Hagi nu pot sa zic decat ca sper ca la Steaua sa faca treaba buna.
Despre retarzii care se iau de el … :ati uitat
cum va rugati sa intre in teren, sa nu se accidenteze, sa nu fie eliminat petru ca el era intradevar rege pe teren.
Cu jucatori ca Hagi, Popescu,Petrescu,Lupescu,Belodedici,Munteanu,Stelea, s.a.m.d, Romania a scos capul in lume si nu ne-am facut de ras, din contra … am dansat pe strazi de bucurie.
Cu ce tupeu niste mucosi ii bestelesc numele cu noroi acum?
Nu a jucat echipa nici un meci oficial cu Hagi pe banca si deja sar „expertii”.
Despre experienta lui la POLI:
Spuneti-mi de ex, un antrenor care s-a inteles cu conducerea Timisoarei??? NIMENI.
Acolo e haos, ala nu e un mediu propice performantei. Patronul nu are si nu va avea niciodata rabdare …si asta l-a costat de fiecare deta.
Cu Hagi, ca de altfel cu orice antrenor nou trebuie sa ai la inceput rabdare. Va fi un antrenor foarte bun.
Chestia aia cu „20%” dintre jucatorii buni ajung antrenori buni e relativa. Gandeste-te ca nu toti jucatorii buni dupa ce termina se apuca de antrenorat.
Un fapt care pe mine ma amuza este ca Hagi il schimba pentru a 2-a oara pe Olaroiu, si nu am vazut pe nicaieri sa se aminteasca lucrul asta.
serban • 6 iulie 2007, 5:05
@BONANO, ce ne facem frate cu analfabetii? il bagam la reconversie profesionala pe alde antonescu?…
serban • 6 iulie 2007, 5:10
bah aia care vb aiurea de gica HAGI, unul dintre putinii oameni de pe lumea asta care au facut un lucru ca lumea: voi ce dreaq ati facut ca lumea? un anal ca lumea macar?…ala io ala io…GURA IGNORANTILOR!
arh.Gheorghe Petrescu • 6 iulie 2007, 5:18
Hagi a fost un mare jucator, acum, a mai studiat ceva si cred ca va da lovitura si ca, antrenor. Sa mai asteptam, cine stie, un jucator mare stie multe lucruri si ai ce sa inveti de la el. Hai Steaua!
gheo2004rghe • 6 iulie 2007, 6:11
bravo mah … baga moderation, uau, ce pudici am devenit …
alecss • 6 iulie 2007, 6:15
DEGEABA….poti sa scrii ce vrei despre Hagi,e DEGEABA….tot 7-8 etape o sa stea la Steaua…si tu stii asta…defapt stiti cu toti…defapt stim cu toti…dar voua va e rusine s-o spuneti…asa ati facut si cind era la nationala,si s-a ratat o calificare facila…dar totusi retine:DEGEABA!!!
gheo2004rghe • 6 iulie 2007, 6:17
acu’ de ce ma mai moderezi ?
titishor, e ultima data cand te mai citesc … mai ales ca am aflat ca e cat se poate de real faptul ca iti intra centi in buzunar de pe blogurile astea …
gheo2004rghe • 6 iulie 2007, 6:18
@arhaicul petrescu: iar aparushi ??? se termina bronzul din punga ???
Nicolae Munteanu • 6 iulie 2007, 6:30
Hagi sa se schimbe? Ha, ha, ha! Nu-l apucă pardesiul la Steaua.Va amintiti cum statea ca o statuie (tot voia una)pe bancă, incapabil sa dea o indicatie când echipa pe care o antrena avea probleme?
Cubanito • 6 iulie 2007, 6:58
uneori luptele din arena sunt mai interesante decat cele din terenul de fotbal… http://s3.gladiatus.ro/game/c.php?uid=25414
ioan plischi • 6 iulie 2007, 7:23
eu suflu si-n balint, iaurtul de mult nu mai are gust.
bogdanlebu • 6 iulie 2007, 7:46
sa speram ca antrenor BUN in devenire…