Povestea retrogradării lui Salomir

Înainte să ajungă şef la UEFA, Mircea Sandu a avut o perioadă de care îşi aminteşte cu reţinere. Scandalurile se ţineau lanţ, de la blaturile din campionatul intern pînă la colecţia de contracte dubioase: cu mingile, cu agenţiile de turism, cu hotelurile unde a fost cazată naţionala. S-a vorbit pînă şi de încărcarea facturilor la spălatul echipamentului.

joi, 5 iulie 2007, 8:54

Înainte să ajungă şef la UEFA, Mircea Sandu a avut o perioadă de care îşi aminteşte cu reţinere. Scandalurile se ţineau lanţ, de la blaturile din campionatul intern pînă la colecţia de contracte dubioase: cu mingile, cu agenţiile de turism, cu hotelurile unde a fost cazată naţionala. S-a vorbit pînă şi de încărcarea facturilor la spălatul echipamentului.

Văzut de la înălţimea funcţiei actuale, trecutul pare compus din mărunţişuri, ca firele de păr care-ţi cad după guler cînd te tunzi şi te enervează. Dar acele momente revin din cînd în cînd, frivol decont ocult, de care marele om de fotbal nu poate scăpa.

De pildă, Ştefan Chiţu. Probabil că Naşu’ nu are nici un chef să-l vadă pe fostul său partener de afaceri cum intră pe uşă şi-i cere lucruri care altădată sudau prietenia, dar acum sînt mici, ridicole şi primejdioase dacă se află. Cum ar fi executarea arbitrului care a greşit la meciul Poiana Cîmpina – Cetatea Suceava. Marian Salomir a anulat un gol valabil al gazdelor, iar Chiţu i-a spus, dacă acesta e cuvîntul folosit cînd ragi ca un leu, în biroul hotelului său, că-l va scoate din arbitraj. S-a ţinut de cuvînt.

Membru în Comitetul Executiv al UEFA, şef al fotbalului feminin şi al Comisiei Media, vicele Comisiei pentru Fotbal, Naşu’ e toate astea după ce trece de linia galbenă de la „Otopeni”. Acasă, el rămîne subordonat propriului trecut, care îl joacă aşa cum vrea, precum un şef meschin şi sadic.

Comentarii (109)Adaugă comentariu

ungur bulan  •  5 iulie 2007, 10:08

poate n-am fost destul de clar:
am jucat 2 finale,iar una am catigat-o
plus 2 semifinale de cupa
plus finala de intercontinentala
plus supercupa
e diferenta acuma?

ungur bulan  •  5 iulie 2007, 10:10

si daca urati steaua de ce o purtati pe piept?sigur ca aveti numai una spre deosebire de noi,dar umblati cu limba scoasa dupa a doua,care deocamdata e departe.daca ma intelegi ce vreau sa zic

DINAMO.RO  •  5 iulie 2007, 10:10

ungur bulan

eu tin cu DINAMO inainte de a fi ajuns in acea semifinala….

expresia ‘a trage ca musca la rahat’ iti zice ceva ??? te regasesti ??? pt. 90 % dintre stelisti stii care-i raspunsul ???

Little Boy  •  5 iulie 2007, 10:12

Astia cand nu mai pot da o replica, vin si-ti trantesc in fata palamresul. Asa fac de fiecare data…cand sunt incoltiti, iti mai spun ei povesti de pe vremea lui Valentin.

DINAMO.RO  •  5 iulie 2007, 10:12

ungur bulan on 5 Iulie, 2007 10:10 am si daca urati steaua de ce o purtati pe piept?sigur ca aveti numai una spre deosebire de noi,dar umblati cu limba scoasa dupa a doua,care deocamdata e departe.daca ma intelegi ce vreau sa zic
__________________________________________

cu ideea asta ti-ai dat foc la valiza…constat ca esti un mic mucos care inca mai are probleme sa diferentieze fotbalul de manele…

la revedere…sa nu mi te mai adresezi…

ungur bulan  •  5 iulie 2007, 10:12

sigur ca nu-i vina ta ca tii cu echipa cu nume rusesc.poate e ceva genetic

ungur bulan  •  5 iulie 2007, 10:13

spune si tu de pe vremea lui postelnicu si bobu,ca nu te opreste nimeni

TuroniaN  •  5 iulie 2007, 10:15

Romanilor, nu va mai bateti capul cu Sandu si sistemul. Degeaba. Sandu si acolitii e in fotbal ca Iliescu si acolitii in politica.
Trebuie sa treaca generatii in politica sa avem politicieni de calitate, la fel si cu fotbalul.
Omul cand ajunge in anumite pozitii nu-si mai da seama cat e de penibil. Tine cu dintii de ce are.
Sandu a pagubit continuu fotbalul romanesc.
Precizare: sunt stelist din nastere, nu am nimic cu celelalte cluburi, dar… Steaua are un palmares si atat….
Va multumesc.

Had3s  •  5 iulie 2007, 10:16

ungur bulan,noi n-am fost echipa lu` ceausescu s-aducem tot ce-i mai bun la noi,dar uite palmaresul nostru
semifinalele Cupei Campionilor 1984
semifinalele Cupei Cupelor 1990
in sferturi am eliminat campioana europei HSV 3-0;2-3
rezultate notabile:Dinamo-Real Madrid 1-0(i-ati batut vreodata?nu cred)
Dinamo-PAnatinaikos 6-1;2-0
DInamo-Internazionale 1-0;1-2 ne-am calificat
Dinamo-Ac Milan 1-0
voi ati jucat numai cu lahti,in Cl,iar in anii `90 v-au batut in grupe anonimii aia polonezi
cele mai mari echipe ale lumii dinamo le-a invins,nu stoaia;)

Little Boy  •  5 iulie 2007, 10:17

oooo, a dracului echipa romaneasca mai e si stiaua. Ia spune tu, daca tot vrei istorie, cum a ramas stiaua in prima divizie in 1948, desi trebuia sa retrogradeze? Ia spune cum a trebuit sa desfiinteze o echipa pentru a castiga un titlul?

eu  •  5 iulie 2007, 10:18

baaa frustratilor….STEAUA A FURAT????? DE AIA A AJUNS IN SEMIFINALELE CUPEI UEFA??? si in Grupele CL????? sau Rapidul care a batut echipe puternice???????? dinamo o mare rusine !!!!!!!!!!!! cea mai mare rusine !!!!!! blatistilor!!!! nimic nu faceti in europa iar in campionat sunteti zmei!! si amintiti’va cum ati batut steaua in tur….cu 2 eliminari RUSINOASE!!!!!!!!!!!!!! rusine dinamo rusine!!!

satan  •  5 iulie 2007, 10:20

cum este sa stai capra the one si little boy? de dedublezi in continuare? nici aici nu scap de porcariile tale? la 15 anisori cati ai iti permiti sa behai de intamplari vechi de cand haul? mai bine pune mana si invata decat sa faci blowjob aiurea, de asteapra tactu’ cu cureaua 🙂

ungur bulan  •  5 iulie 2007, 10:20

voi ati fost echipa lui bobu si postelnicu.dar daca sunteti buni ce v-a impiedicat sa aveti performante dupa revolutie?ceausescu?
si inca ceva:cand am castigat noi cce,n-au fost echipe mari in competitie.campioanele spaniei,italiei germaniei frantei si altele ce au facut?

Little Boy  •  5 iulie 2007, 10:27

Satan, sunt lucruri cat se poate de reale, nu sunt inventiile mele. Chiar te rog sa te documentezi de la cei care au mai multi ani si mai multa minte decat tine. Cand nu puteti argumenta, treceti la jigniri…trebuia sa ataci si sa combati ceea ce am spus eu, nu sa ataci persoana. Dar asta este inca o dovada in plus ca suporterul stelist nu are printre calitati si inteligenta.

TuroniaN  •  5 iulie 2007, 10:27

Had3s

Asculta-ma putin. Ai dreptate, dar nu in totalitate. Tine minte ca Steaua era echipa Armatei, iar Dinamo echipa Militiei. Amandoua au fost favorizate pentru ca reprezentau institutii de vaza si cu influenta in tara.
Apoi recunosc ca Dinamo a facut ceva pentru Romania, dar orice vei spune tot in urma Stelei va ramane. Poate ca in urmatorii ani se va schimba acest aspect. Nu trebuie sa fii suparat ca palmaresul Stelei e mai bogat decat al lui Dinamo. Asta e.
Nu te pot lasa sa spui ca Steaua a pierdut cu x si y. Daca vrei sa fiu rautacios sunt, dar numai putin: ai uitat de „meciurile” din anii ’80 si ’90 cu „17 Nentori Tirana” sau islandezii aia amatori „Knatsvirnufellag” sau ceva de genul? Aia erau laptari, macelari etc.
Pentru Little Boy: mergi la scoala, nu mai chinui si spurca limba romana (pentru acre altii s-au sacrificat ca s-o inveti tu in scoala).
Mersi.

Had3s  •  5 iulie 2007, 10:28

anglia era descalificata atunci,si n-aveati sanse-n fatza lu` liverpool pt ca liverpool era o mare forta……are si sa-ti aduc aminte Liverpool il avea-n teren pe IAN RUSH cel mai mare fotbalist al lor din istorie si abia i-au batut pe dinamo cu 2-1 si 1-0 desi dinamo ratase enorm……..vb lu` ala de mai sus…..in `48 stoaia retrogradase dar nu s-a intamplat asta……dc? pt ca spurcatii de comunisti nu i-au lasat de capu` lor……stoaia cea mai spurcata echipa

Had3s  •  5 iulie 2007, 10:30

turonian,au fost doar 2 meciuri si acum o tineti 100 de ani cu asta
dar steaua ca ieri a pierdut cu anonimii de ried si cu apoel nicosia?si nu uita cipru e cu mult sub albania la fotbal;)

patryk  •  5 iulie 2007, 10:32

De aceea a spus D-l Brucan ca trebuie sa treaca 20 de ani ca sa ajungem la democratie. Trecutul generatiei actuale de conducatori, nu numai din sport, este destul de sumbru. Acesta ii urmareste si ii va urmari pana vor trece pe linie moarta, poate chiar si dupa. Si astfel unele actiuni ale lor mai curioase au explicatia in trecutul lor.
Dar tot raul spre bine, caci unii arbitri trebuiau de mult exclusi pe motive tinand atat de valoare cat si de onoare. D-l Salomir a fost unul din cei mai slabi arbitri, l-am vazut pe viu la mai multe meciuri si de fiecare data la fazele putin mai deosebite, ca sa nu spun la cele grele, a gresit. In plus maniera de arbitraj a iritat de fiecare data ambele echipe. La dansul nu se pune problema de onoare ci de valoare, se simte ca a avut drumul spre elita arbitrajului liber, chiar daca valoarea nu ii permitea sa ajunga acolo unde a ajuns.
Insa masura luata nu a cuprins si arbitri care au onoarea patata. Exemplul cel mai bun este d-l Corpodean. Ca argument, vreau sa aduc aminte de un meci pe care Steaua l-a jucat acasa, nu mai stiu cu cine a jucat, in campionatul castigat de Steaua condusa de d-l selectioner Piturca. Steaua avea nevoie de victorie pentru a castiga campionatul. A fost, dupa parerea, mea cel mai clar meci in care arbitrul a fost cumparat. Si d-l Becali intr-un moment de nervozitate a si spus ca l-a platit pe d-l Corpodean.
Insa masura de neexcludere a d-lui Corpodean tine tot de trecut. Al cui!?…

reply  •  5 iulie 2007, 10:33

Dar arbitrii care aveau magazine ale primutecistului si care ii faceau jocurile?

TuroniaN  •  5 iulie 2007, 10:35

Salomir e pur si simplu incompetent si apoi mai este si profitor, oportunist, o flegma a sistemului bolnav. Atat, in rest nu conteaza.
Te inteleg Had3s, dar una e un meci de pregatire (unde rulezi jucatori, ii pregatesti si stabilesti relatii de joc etc.) si alta e un meci oficil, cu miza!

Little Boy  •  5 iulie 2007, 10:36

Pentru Little Boy: mergi la scoala, nu mai chinui si spurca limba romana (pentru acre altii s-au sacrificat ca s-o inveti tu in scoala).

Spune repede ce e gresit si tu nu intelegi? Nu poti aduce contraargumente la ceea ce am spus eu? Hai, arata-mi marile greseli pe care le-am facut.

X™  •  5 iulie 2007, 10:38

Cat despre Salomir, poate ai dreptate poate nu. Dar nu cumva e acelasi arbitru care i-a masacrat pe rapidisti in toamna cu Steaua ? Eu nu zic ca n-ar trebui sa-l urmeze si altii, dar Marian isi merita soarta.

Little Boy  •  5 iulie 2007, 10:43

Ba da, ala este, dar stelistii sunt amnezici. E acelasi pacalici care i-a masacrat pe rapidisti si in ’98, cand le-a pus titlul pe tava purtatorilor de lana. E acelasi pacalici care, impreuna cu Lazarescu, a facut praf o Supercupa, bineinteles..tot in favoarea echipei de la periferie.

ungur bulan  •  5 iulie 2007, 10:47

sigur ca da.corpodean sa ramana.si serea poate mai vedem o semifinala de cupa cu national

X™  •  5 iulie 2007, 10:52

ungure si Corpodean si Serea ar trebui sa plece, dar asta nu inseamna ca a gresit cineva cand l-a dat afara pe Salomir. Pana la urma poza cu Salomir in sortul Stelei nu era trucata 😀 .

Had3s  •  5 iulie 2007, 10:53

ungur bulan ma faci sa rad baiete:))
esti frustrat rau
si sezonu` asta dinamo a facut blaturi la greu,ca deh daia a umilit pe toata lumea……ca le-a bagat arbitru` mingea-n poarta
tine minte ca n-am avut decat un penalty tot sezonul si ala de era sa-i rupa picioru` lu` danciu…..iar stoitza a avut 10 sau 11;)….multe dintre ele inventate….2 numai de crisflocea

X™  •  5 iulie 2007, 10:54

Si ce ma surprinde cel mai tare este ca dupa ce etapa de etapa, ziarele „sterg pe jos” cu arbitrii, acum s-au gasit sa le ia apararea. Si tocmai cui ? Lui Salomir ? 😀 . 😀 . 😀 .

X™  •  5 iulie 2007, 10:55

Catalin de ce am intrat la moderat ?

Praf de liniste  •  5 iulie 2007, 11:06

Little Boy,
Esti inca un baietel, asa cum iti este nick-ul.
In ’98, Mirciulica senior i-a propus Craiovei un blat. Citez din presa de atunci: „Este in interesul Craiovei sa ne dea meciul pentru a juca in cupele europene.” Halal competitie sportiva.
Din pacate, foarte multi dintre voi nu sunteti suporteri ci doar niste tate puse pe barfa.
Un suporter adevarat isi iubeste propria echipa si isi respecta adversarii de competitie. Nu este cazul vostru.

kama te  •  5 iulie 2007, 11:10

ptr „ungur bulan”o intrebare:
Care a fost scorul celei de-a doua finale jucate de steaua in CCE cu AC Milan?Cauta in arhiva competitiei si zi-mi si mie daca mai gasesti un scor identic intr-o finala!

Little Boy  •  5 iulie 2007, 11:10

Mai, baietasule, am vazut meciul de atunci (daca-mi amintesc bine era transmis alternativ cu blatul steaua-Gloria, 3 pct contra 2 goluri Oana, pentru a-l face golgheter)…iar salomir a arbitrat pro-steaua. Nu ma lua pe mine cu barfe si alte alea. Salomir a arbitrat intr-o singura directie. Punct.

pulescu  •  5 iulie 2007, 11:12

suporterii , indiferent a carei echipe , doresc ca echipa lor preferata sa joace fotbal,
acesti „cavaleri” mai nou in maro(predestinare) influenteaza premeditat rezultatul in multe cazuri,o victorie „murdara” lasa un gust amar
in functie de lista fluierasilor Ligii I, cinw credeti ca va lua campionatul in sezonul urmator ? steaua sau dinamo ?
suna penibil, dar asta este adevarul !
HAI NITRAMONIA FAGARAS !

Praf de liniste  •  5 iulie 2007, 11:14

…si de la capat.
La fel cum a arbitrat Zotta partida National-Rapid?

Praf de liniste  •  5 iulie 2007, 11:22

kama,
Steaua a pierdut cu 4-0.
Cauta si tu in arhiva competitiei si zi-mi si mie daca mai gasesti o alta echipa romaneasca.

Little Boy  •  5 iulie 2007, 11:28

Da, si ala…faptul ca acum ocupa o functie de conducere la un club, dovedeste ca prieteniile vechi nu se uita. Deh…servicu contra serviciu.
Ar fi trebuit o restructurare masiva la nivelul lotului A, asta insemnand indepartarea tuturor impuritatilor si promovarea unor fluierasi tineri. Cel putin, pentru inceput, eventualele lor greseli ar fi fost puse pe seama lipsei de experienta, nicidecum a lipsei de credibilitate.

marc  •  5 iulie 2007, 11:28

un articol inutil.si tu ,daca stiu bine, esti fui de colonel,de securist.asa ca las-o moarta.Qui prodest?

DIXIT  •  5 iulie 2007, 11:29

Salomir s-a jucat cu focul de multe ori.
Vazand ca nu se arde,credea ca este imun,dar s-a inselat amarnic! L-au perpelit o perioda si pe urma l-au prajit!

incre+debil  •  5 iulie 2007, 11:57

frivol decont ocult

ce-ai ma te-ai tampit de tot?

aaxel_poli-tim  •  5 iulie 2007, 11:57

aricolul este f util
inutili sunt cei care citesc articole inutile
am fost prea bland cand am zis „inutili” 🙂

aaxel_poli-tim  •  5 iulie 2007, 12:06

intrebare;
de ce au patit-o doar 4-5 arbitri?
ceilalti sunt imaculati?

dusan  •  5 iulie 2007, 12:39

masura aplicata lui salomir e justa dar ar fi trebuit luata si pentru ceilalti spagari alde corpodean-dinamovistu`

steaua forever  •  5 iulie 2007, 12:57

Ceau CT
„Acasă, el rămîne subordonat propriului trecut, care îl joacă aşa cum vrea, precum un şef meschin şi sadic”

In comparatie cu articolul „Cutremur-Andries”, nu ti se pare ca se cam bat cap in cap ??? Ai ramas la fel de realist, dar se pare ca Maria e mai visatoare

marian  •  5 iulie 2007, 12:59

Atata timp cat cele doua mizerii comuniste „cska si dinam” se vor intrece in blaturi, cumpararea arbitrilor si jucatorilor adversi fotbalul romanesc v-a avea imagine murdara.
Toate celelalte echipe trebuie sa faca front comun impotriva acestor doua clone comuniste si sa demaste mizeria lor ….

ciocumic  •  5 iulie 2007, 13:02

situatia intre stelisti si dinamovisti este ireconciliabila evident. asa ca ce rost are, evident ca argumentele in acest caz nu au nicio relevanta. aici e nevoie de pumni si atat.
nu va mai certati de pomana.
pierdeti timpul degeaba.
ala tine cu steaua si ala tine cu dinamo, punct.
eu o sa sper ca se califica ambele, na.
si o sa-mi iau bilete la 6 meciuri in champions league, sac!

ciocumic  •  5 iulie 2007, 13:03

nu va obositi sa-mi impartasiti din intelepciunea voastra plenara ca nu ma intereseaza, tocmai inchid browserul si ma intorc la munca.

dorel  •  5 iulie 2007, 13:53

nu stiu daca asta este adevaratul motiv (ca l-a furat pe chitu)pt ca salomir a fost scos din arbitraj dar stiu ca salomir a facut multe magarii si multe la comanda ,deci o merita cu virf si indesat.dar nu sunt ferm convins ca lupescu va promova arbitrii pe alte criterii decit cele folosite de frf pina acum,mai pe romaneste ,sa nu schimbe un hot batrin cu unul tinar.si pt TOLO.ro.nu cred ca d-ta nu stii si de alte manevre ale arbitrului salomir si a celorlalti colegi de-i lui

DannY-L  •  5 iulie 2007, 14:34

De unde stii tu atatea ?

caine-rosu  •  5 iulie 2007, 15:31

Sus limba, draga (S)tolo ! Asa trebuie sa se apere intre ei servitorii lu’ Gigi.

rapidist normal  •  5 iulie 2007, 16:27

Sa le intre bine in cap la toti dinamovistii (era sa spun la toate javrele) Rapid a fost clar dezavantajata de arbitrii in ambele intalniri cu dinamo din campionatul trecut.

gigabonus  •  5 iulie 2007, 16:31

:super:Cu toate ca o sa fiu injurat de unele persoane de pe aici vin si eu cu o propunere:
Pentru cine este interesat sa isi faca un nou cont la http://www.gamebookers.com/cgi-bin/intro.cgi?wm=2861577 Gamebookers
cu bonus codul GIGABONUS va primi un bonus de 25%din depozitul facut +15usd in contul de moneybookers pe care mi-l trimiteti printr-un pm sau pe mail:ionut_p27@yahoo.com .De ce fac treaba asta?..Pentru ca fiecare dintre noi are de castigat :voi castigati 15usd pe care nu i-ati fi castigat daca va inscrieti dupa oricare alt banner,iar eu castig 35usd de la gamebookers din care 15 vii dau voua.:topbet:

Comentează