Becali, preşedinte de 12 minute

Dacă Gigi Becali va ieşi preşedinte al României şi ţara va fi lovită de un cutremur, el se va căra la pauză. E treaba medicilor, a pompierilor şi a cîinilor salvatori ce se va întîmpla după.

vineri, 27 iulie 2007, 9:01

Dacă Gigi Becali va ieşi preşedinte al României şi ţara va fi lovită de un cutremur, el se va căra la pauză. E treaba medicilor, a pompierilor şi a cîinilor salvatori ce se va întîmpla după.

Şeful Stelei a plecat în minutul 12, cînd Steaua era condusă, 0-1. Atît a durat încrederea sa în Hagi, în Neaga, în Dică şi în ideea de sport. Nu e nimic nou. Pe vremea lui Olăroiu, 80% dintre finalurile meciurilor cu rezultat dezamăgitor l-au prins în Maybach. La victorie, se suie pe capotă în Piaţa Universităţii, la înfrîngere, se suie la volan, dar numai după ce dă declaraţii din care el iese bine şi ceilalţi, rău.

În istorie, cine uită nu merită. În fotbal, cine nu se uită să-şi ţină gura! Becali se supără, pe bună dreptate, pe falşii suporteri, nişte exhibiţionişti care nu vin la meci, ci la olimpiada narcisismului violent.

Numai că, într-un fel, el e la fel! Nu-i place fotbalul, ci doar senzaţia de putere pe care ţi-o transferă. Singurele momente care contează sînt cele ale golurilor. Date, nu primite. Dar, dacă tot are răbdare cît pentru un clip publicitar, de ce nu şi-a cumpărat un rezumat de echipă?! Se chinuie cu un joc îndelungat şi răbdător, practicat de 11 bărbaţi ezitanţi, împiedicaţi şi curajoşi, ratangii ca Dică şi geniali ca Dică, se chinuie aşadar şi nu pricepe nimic Gigi Becali.

Comentarii (245)Adaugă comentariu

leo  •  27 iulie 2007, 21:05

Foarte bun si prompt!
Becali, lasa-l pe Hagi in pace! Steaua chiar joaca!

Florinel  •  27 iulie 2007, 21:07

Nu cred ca va ajunge vreodata Becali in fruntea tari… intotdeauna se va gasi cineva sa fie in fata lui! si sper sa fie asa, de dragul nostru, al tuturor!

Ramame de vazut cata rabdare va avea Becali cu Hagi… foarte greu un meci cu Ceahlaul?!

Succes lui Zaharia! Succes Gloriei la Madrid!

Cătălin Tolontan  •  27 iulie 2007, 21:08

leo: multumesc!

Mnemonic  •  27 iulie 2007, 21:09

Cataline, mare adevar ai grait!! Excelent articol. BRAVO !!

bayern  •  27 iulie 2007, 21:09

Becali e printre utimi oameni care ar trebui sa ajunga presedinte

yoyoyo  •  27 iulie 2007, 21:10

foarte interesant, sincer imi vine sa va dau in cap cand scrieti astfel de lucruri, n=aveti ce scrie??

shevchenko  •  27 iulie 2007, 21:11

bine tolo

geo  •  27 iulie 2007, 21:11

ci doar senzaţia de putere pe care ţi-o transfera ca bine zici cataline e misto sa ai putere….

Andrei  •  27 iulie 2007, 21:11

Becali e un cioban cu 800 de milioane… dar acum hai sa fim seriosi, Hagi nu va fi niciodata antrenor. Jucator mare de tot a fost, dar tind sa cred ca el gandeste la fel cum vorbeste… si atunci n-o sa aiba niciodata de castigat.
Nu am emotii cu Zaglebie… doar pentru ca tin cu Craiova :p

Florinel  •  27 iulie 2007, 21:13

Zaglebie conduce… 2-0!

cristi  •  27 iulie 2007, 21:15

nu inteleg deloc de ce tu dai mereu in suporteri?!?!
Din cauza lui becali a sarit acel suporter in teren
Iti spun pe scurt

Stefan  •  27 iulie 2007, 21:15

Tolo si-a revenit !!! Scrie la obiect, nu bate campii si ce este cel mai interesant nu foloseste englezisme !!!

Sper sa te tina, nu de alta dar sezonul asta are nevoie de tine in forma maxima!

URA!

Mircika  •  27 iulie 2007, 21:16

Daca Jiji ajunge presedinte atunci pot sa cer azil politic in Suedia. Tzara in care am emigrat datorita conducatorilor iubitzi ( asemanatori lui Becali).
Deci un lucru bun,ma gindesc cu groaza la o Romanie becalizata…

Andrei  •  27 iulie 2007, 21:18

il cred pe cuvant… suporterii care fac gesturi ca cele de la meciul cu Charleroi.. sunt golani, haimanale si ar trebui gazati sau omorati prin impuscare! la fel si Becali… care e suporter al STelei :p

Dudu  •  27 iulie 2007, 21:18

nu prea iti comentez eu articolele ci doar le citesc.
dar pe asta trimite`l pe faxu lui gigi
numai bine.

FCS  •  27 iulie 2007, 21:19

zice andrei ca gigi e un cioban cu 800 milioane

pai el isi baga milioanele in echipa si e normal sa vrea sa vada rezultate…cand nu vin,aia e

acu voi spuneti si pct contra impotriva mea…ca gigi a castigat milioane de pe urma imaginii stelei

cum am mai spus…mereu vor exista atat pct pro cat si pct contra

milionaru’  •  27 iulie 2007, 21:23

ratangii ca Rica, poate ai vrut sa spui

no_shame  •  27 iulie 2007, 21:24

Becali ramane …jiji,asa-l cheama,asa se poarta!

his  •  27 iulie 2007, 21:24

bine spus totul.fiecare cuvint este adevarat.bravo!

Ciupilan  •  27 iulie 2007, 21:24

bine zis cataline! dar , gandeste-te si tu ca becali a bagat o gramada de bani in echipa si el asteapta foarte multe de la steaua…Oricine cred,dak era in locul lui facea ,poate , la fel …pentru ca…sa fi condus de o echipa care promoveaza in liga I in anumite circumstante , e ceva care te ingrijoreaza…Nu cred ca Becali trebuie judecat dupa orice face ,chiar daca acum a gresit…..

Sorin-stelist  •  27 iulie 2007, 21:26

Ai scris unul dintre cele mai bune articole pe care le-am citit.Ai surprins exact cum e Becali.Giocondo,de data asta m-ai incantat…

Yanni  •  27 iulie 2007, 21:27

Si totusi…
EU CU CINE VOTEZ?

Cristi  •  27 iulie 2007, 21:27

Am fost surprins acum cativa ani, cand intr-un interviu Jiji – ajuns presedinte la Steaua – recunostea ca nu stie cine a marcat pentru echipa la Sevilia. Din momentul acela era clar ca fotbalul e doar o rampa de lansare, o portavoce pentru el. Faceti un exercitiu, pe care eu il practic de catva timp si mi-e tare bine: cenzurati-l personal pe Jiji. Adica in momentul in care apare pe Tv, schimbati canalul sau opriti sunetul.

Delphinus  •  27 iulie 2007, 21:28

pe

www . FotbalOnline . net

video, golurile marcate in primele doua meciuri din Liga I.

X™  •  27 iulie 2007, 21:28

Dupa un meci castigat de Coltescu ce mai e de comentat.

marius  •  27 iulie 2007, 21:29

Tare articolul………!!!

FORZA DINAMO !!! FORZA GENOA !!!!

Cristi  •  27 iulie 2007, 21:29

Uitasem finalul: da Cataline, ai mare dreptate, individul e de o lasitate incredibila, e un comandant de nava care in momentul in care apar problemele se catara pe femei/copii/cadavre ca sa-si salveze pielea.
In continuare am speranta ca vom scapa de specimen…

vlad19  •  27 iulie 2007, 21:29

forzza steaua..tare comentariu tolo .bravoo gica,steaua joaca ofensiv si asta e bine

Dinu  •  27 iulie 2007, 21:30

http://www.monstersgame.ro/?ac=vid&vid=109006682

razvan  •  27 iulie 2007, 21:30

bun comentariu, cred ca e mult de munca, dar sperante sunt…bafta gica!….in conditiile date, e bine……..ceahlaul nu va fi o echipa batuta usor!

Dorin  •  27 iulie 2007, 21:30

tolo ce s-a intamplat ? nu a platit gigi cotizatia lunara ?

dreyfuss  •  27 iulie 2007, 21:30

daca era elton se termina 7-1 cu 5 goluri dica
ciobaneeeee pleak
hagi ejti praffff

gabi  •  27 iulie 2007, 21:30

esti nebun..in spatele unui eveniment sportiv(cat de cat, legat de lumea sportului oricum), se ascunde perfid ideea „becali-presedinte”. mi-e groza ca nu ne oripilam cu totii, ci din contra scriem ca si cum ar fi o chestie normala. tu nu faci decat campanie prezidentiala pt gigi cu acest articol..cum faceti toti care scrieti despre el: nu faceti decat sa-l scoateti in fata.
si tu ai pretentii de la tine..

i0nutz83  •  27 iulie 2007, 21:31

Vai de capul nostru.. Ce-am ajuns sa vedem in teren.. toate rebuturile de la rrapid, etc.. Gigi a plecat in min. 12 ? Hahaha.. Sa vedeti cum o sa fie cand vor fi tribunele pline.. Nici minutul 12 ala n-o sa-l prinda..

stf84  •  27 iulie 2007, 21:32

Foarte bine ai surprins personalitatea lui Becali. Felicitari!

super tare!!!!  •  27 iulie 2007, 21:32

http://www.gobet.ro – Un site dedicat pariorilor, predictii, stiri, sfaturi si analize fotbalistice, programul competitional al ligilor europene, insemnari personale, meciuri utile, blog

RedDog07  •  27 iulie 2007, 21:33

bravo tolo!!!cu toate ca sunt sigur ca toti suporterii echipei patronate de el ar scrie un articol asemanator…dar este bine cand cineva ne arata in public(pt a cata oara?) ce fel de oameni conduc in fotbalul romanesc!el vrea o stea care straluceste sus(se poate si jos???) pe cer dar cred ca va primi in curand un simplu meteorit mai greu si mai impozant decat jucatorii gen maradona si eto`o pe care(logic!)nu a reusit sa-i aduca!tolo,pe astia ii avem(trist) si cateodata ii meritam si o sa ne taram tot mai departe fara sa avem vreo putere!ciao!

dc  •  27 iulie 2007, 21:33

in curand vom scapa de acest personaj. presimt ca Steaua va claca sezonul asta si va fi o mare REVOLUTIE….!!!!

catatheboss  •  27 iulie 2007, 21:34

La final, cred ca era ‘Ratangii ca Rica si geniali ca Dica’, nu ce e scris in articol.

benladen69  •  27 iulie 2007, 21:34

jiji poate te superi si ne lasi. pleaca din ghencea. Hagi ce ar fi sa pierzi vreo 2 meciuri? poate asa se supara incultul si pleaca

Costelistu’  •  27 iulie 2007, 21:34

Bravo hagi dupa vremea lui protasov nu am mai vazut un meci in care sa aiba atatea ocazii. Mah hahalera dk nu ai incredere in hagi de ce l-ai adus lasa-l sa-si faca treaba asa cum stie el si sustine-l

dc  •  27 iulie 2007, 21:34

Hagi va demisiona mult mai devreme. Daca nici acum nu reuseste, atunci cred ca meseria de antrenor pentru el va fi de domeniul fantasticului

alexi mihai  •  27 iulie 2007, 21:35

In ultima etapa cu Buzaul tot Coltescu arbitreaza???? Nu dar sa stiu sa nu ma uit!!!!!!!!!!!!

razvanstatescu.wordpress.com  •  27 iulie 2007, 21:35

PERFECT PUNCTAT.

Andreww  •  27 iulie 2007, 21:35

Mi se rupe de articolul tau mai TOLO…
STEAUA a castigat…Poate i`a murit mama…poate avea o problema poate s`a enervat…Iar te bagi tu in seama .Tot timpu cand vezi ceva rpd scrii de steaua…Javra ce esti…IA SUS!!!

sorin  •  27 iulie 2007, 21:35

Foarte bun si promp textul, bravo, Cataline!

livius  •  27 iulie 2007, 21:35

becali vrea doar procente la alegeri. sa nu mai vina la stadion pt 12 min. sa stea pana la final la meci,nu sa plece dupa cateva min. noi de ce sa suferim pana la finalul meciurilor. nu are nici o treaba cu fotbalul-sa stea acasa….

Impresaru  •  27 iulie 2007, 21:35

nu prea iti citesc articolele Catalin, sau le citesc in fuga , dar asta chiar e un articol bun chiar foarte bun ! pacat ca nu suntem capabili multi dintr noi sa-l intelegem , si articolul si fenomenul de ” fotbal ” ! m-am uitat pasiv in ultimele minute cum , uimit fiind , am realizat ca nici unii jucatori nu mai inteleg notiunea de fotbal .. de echipa si de fairplay. Pacat, Cu respect

Andreww  •  27 iulie 2007, 21:36

I`a si scrie de Cainii tai…sau…tu tii cu Fc Scandurica…uitasem…HF…STEAUA CAMPIOANA!!!

Yanni  •  27 iulie 2007, 21:38

Becali, oier
Suporterii divizati: Peluze, huligani. Tribuna I, sclavi! , tribuna II, dupa cum bate vantul… Fara spectatori, fotbalul nu are culoare…
Echipa, satisfacator. Parerea mea.
Nea` Tolo, eu cu cine votez bre?

Si eu sunt roman, si, am venit in tara si mi-am deschis o afacere:)

Comentează