Şeful arbitrilor umilit în direct

S-a întîmplat acum cîteva minute, înaintea tragerii la sorţi, dar a fost ca şi cum s-ar fi întîmplat înainte de orice. Pentru că dialogul a avut rolul unei revelaţii, unui moment care explică starea din fotbalul românesc.

vineri, 3 august 2007, 12:27

S-a întîmplat acum cîteva minute, înaintea tragerii la sorţi, dar a fost ca şi cum s-ar fi întîmplat înainte de orice. Pentru că dialogul a avut rolul unei revelaţii, unui moment care explică starea din fotbalul românesc.

Aflat pe ecranul sport.ro în direct de la Palat, genială denumire!, mai lipseşte Motanul |ncălţat în drum spre Palat, Gigi Becali l-a umilit pe Gheorghe Constantin. „A făcut un milion din arbitraj”, a spus patronul Stelei. A vorbit despre 500.000 ca sumă cuvenită şefului arbitrilor dacă ia campionatul cine trebuie!

Cînd Constantin a intervenit la telefon, Becali n-a dat un pas înapoi. Dimpotrivă. „Spune-i lui Borcea că nu mai poţi să faci combinaţiile pe care le-aţi făcut pînă acum. Că l-ai servit pentru ce ţi-a dat, dar că s-a terminat!”, a strigat el către preşedintele CCA.

Acuzat, umilit, descalificat, şeful arbitrilor a simţit momentul de cumpănă, a ezitat un pic, luîndu-şi răgazul unei armate de lăncieri gata să atace, şi-a strîns toată fibra în cuvintele care urmau să tune şi a zis: „Păi, domnule Becali, asta spuneţi-i dumneavoastră lui Borcea”. Poftim? Aloooo! Prăpădindu-se de rîs în faţa şoricelului, Becali a continuat să-l timoreze şi să-l facă hoţ, iar Constantin a continuat să se prefacă surd şi să mute discuţia.

Niciodată. Niciodată n-am văzut un şef al arbitrilor redus la condiţia de preş. Nici măcar vreun arbitru n-a fost terfelit integral în direct, fără să riposteze. De fapt, nu lipsa de reacţie, ci temeiul acestei atitudini laşe e ceea ce ne interesează. De ce un om s-ar lăsa insultat în asemenea hal?! Răspunsul e unul singur: pentru că nu are altă soluţie decît tăcerea. Orice altceva l-ar înfunda şi mai tare!

Comentarii (192)Adaugă comentariu

Petkovic  •  3 august 2007, 12:43

Un singur cuvint: D-E-M-I-S-I-A

vlad  •  3 august 2007, 12:45

Pai ce sa mai comenteze cind se stie cu musca pe caciula?asta e la noi problema,au ramas in functii aceeiasi oameni care sunt murdari si nu pot si nici nu doresc sa se remedieze situatia…sa vedem cine sare anu asta cu banu pt campionat…dar oricum suma pt campionatu asta o sa fie zdravana…doar se intra direct in liga…

Geo  •  3 august 2007, 12:46

De ce tot insistati voi ziaristii cu denumirea de palat pentru o vila obisnuita cum sunt toate din vecinatatea ei?
Pentru ca asa ii place lui Gg sa-i gadilati orgoliul?
Si de ce nu a aparut nici acum cu cine joaca Steaua/Dinamo, declaratii ale conducatorilor? Ca prin alte parti au aparut.
Am vazut la TV cum ofta Dinu.

Piorel  •  3 august 2007, 12:47

Aşa e Cătăline. Toţi îl au la mână, pentru că şi cu Steaua a făcut combinaţii e clar. Oricum, Dinamo a fost peste toata echipele din Liga I pe merit!

Acuma.. să ne spună şi nouă cineva un lucru: cine face delegările? Că dacă le face Lupescu, atunci care mai sunt compentenţele (reale) ale lui Constantin?

vlad  •  3 august 2007, 12:50

Chiar,gsp s-a blocat,nu apare nimik,pe alte site-uri deja este postat..slabut gsp…caini iar se uita la liga la televizor…hehehe,intr-un fel i-mi pare rau,dar numa idea ca se oftica borcea si ma bucur…

simplu suporter  •  3 august 2007, 12:50

cand actualizati si voi pe site la gsp steaua cu bate/hafna si dinamo-lazio. s-a terminat de juma de ora si voi n-ati pus nimic pe gsp.ro

chupac  •  3 august 2007, 12:54

sa mai zica lumea ca dinamo na umblat la arbitrii campiontu trecut,deasta nu merita sa treaca de lazio,apropo e ce au vrut ei,sa joace cu lazio….

victorica  •  3 august 2007, 12:54

plm cataline vezi ca prosportu’ a afisat adversarii stelei si ai celor de la dinamo de 1 ora

john  •  3 august 2007, 12:56

si eu te iubesc mai Cataline 🙂
acum ca ai scris bine.

brutus  •  3 august 2007, 13:02

Si voi chiar nu stiati de aranjamentele lui Borcea? Din doua una: ori nu stiati si atunci sinteti incompetenti, ori stiati, ceea ce cred, si atunci sinteti partasi!

zoomzet  •  3 august 2007, 13:03

gazeta, site de 2 bani!
shi se mai da shi mare lider!
sa va fie rushine!

me  •  3 august 2007, 13:09

ca de obicei…………hotul striga POLITIA!!!….s-a vazut inca din prima etapa…deci…….DEMISIA!!!

Buy_Internet  •  3 august 2007, 13:10

s-a tras si uefa ce nu va merge bine netu?:))

rares  •  3 august 2007, 13:10

mai oameni buni intelegeti si voi ca au postat pe site cu o ora mai tarziu , datorita fusului orar:))

methos  •  3 august 2007, 13:11

Revin cu aceeasi problema Catalin. SCOATE SI TU RECLAMA AIA DIN ARTICOL… MA TAMPESTE FOAMEA ASTA a trustului.

Unu  •  3 august 2007, 13:12

Bai vezi ca nu se mai da premium la asa ceva. lol

Unu  •  3 august 2007, 13:12

pentru Supertare adica

gheo2004rghe  •  3 august 2007, 13:13

acum pentru ce moderation … auzi, mah hitleristule: M-AI PUS PE LISSTA NEAGRA ???? DA’ DA-MI O DATA BAN DE TOT CA SA TERMINAM

DinamoEtImpera  •  3 august 2007, 13:13

„Răspunsul e unul singur: pentru că nu are altă soluţie decît tăcerea. Orice altceva l-ar înfunda şi mai tare!”
De fapt cred ca e frica: frica de adevar, frica de becali, frica de borcea sau altcineva, frica de oricine, frica de orice. Oricum din articolul tau am inteles ca becali investeste 500.000 de euro in arbitraj. Bun asa.

Dragos_Z  •  3 august 2007, 13:14

ESTI RIDICOL, CATALINE! INSUSI JIJI A SPUS CA VA DA BANI VOUA (ANTENA 1 SI GSP). DINAMO N-A AVUT UN PENALTY TOT SEZONUL, FRAIERE. DA-TI DEMISIA, CATALINE

gabryel  •  3 august 2007, 13:15

Jalnic ! Patetic ! Umilitor!
Asa ceva nu i se intampla niciodata lui Craciunescu!
DEMISIA !!!

cristian alexandru  •  3 august 2007, 13:15

de acord, becali a dat ceva in vileag…dar nu cred ca este el in masura sa dea lectii de moralitate…ptr lamuriri, revedeti imaginile cand alerga pe strada dupa jucatorii gloriei bistrita, cu banii in punga…asa ca…sa fim seriosi…povestea cu moralistul e cam subreda…

Marian  •  3 august 2007, 13:16

Gspu a dat inaintea prosportului cu otelul si cfr cluj!

ghinda royala  •  3 august 2007, 13:17

becali a facut-o si pe asta

Gaby  •  3 august 2007, 13:19

era clar ca Dinamo are si arbitrii in spate,dupa ce ca face si blaturi,nici o problema,a dat de Lazio,acum sa-i vedem!

Cătălin Tolontan  •  3 august 2007, 13:19

methos: publicitatea este pretul pe care-l platim cind consumam gratis un site

freedom  •  3 august 2007, 13:19

Hmh….asa de rau a ajuns arbitrajul romanesc? Pai atunci nu inteleg de ce mai apelam la arbitri romani….e timpul sa renuntam si sa luam arbitri straini.

bogdanski  •  3 august 2007, 13:19

@cristian alexandru una e sa fugi dupa adversarii lui dinamo cu bani ca sa-i motivezi sa joace corect..asa cum a facut si cu dinamo in meciul cu cluj..si alta e sa-l cumperi pe seful arbitrilor cu 500 de mii ca sa castigi campionatul cu ajutorul arbitrilor

Alee  •  3 august 2007, 13:21

Acum se vede de ce a defilat dinamo prin campionat, prea multe greseli si ca sa va dovedesc ca asta o sa se intample si campionatul asta uitatziva la comisii.. SUSPENDARE ANULATA
Pai Steaua incepe campionatul fara spectatori iar la dinamo se iarta ca de la ei se incepe la zero TREZIREA!!!!!! si asta e doar inceputul

Oricum corect ar fi sa nu sufere clubul din cauza suporterilor si chiar amenda sa o ia cei care produc acele daune dar asta numai daca se aplica la toate echipele nu doar la Dinamo!

claudiu  •  3 august 2007, 13:21

gigi striga hotii…….?pai ku kine nea gigi vrei kampionatu ku da’lde bostina si zaharia,DINAMO va umilit,iti reamintesc 4-2 markatoriiDANKIULESKU,NIKULESKU,C.MUNTEANU………..dar gh. constantin nu este printre ei,si datorita lui DINAMO joki in preliminarii,ai spus sg.k tea kostat kam skump lokul 2 k era posibil sa jukati in intertoto,pardon k nu va inscriseseti,asa k kine e ku BLATURILE,……..MORALISTU!!!!!!!!!

Zizu  •  3 august 2007, 13:22

Felicitari pentru inceputul articolului cu Palatul si Motanul .

AlinutzuRO  •  3 august 2007, 13:23

Un om fara onoare nu are ce cauta in arbitrajul romanesc… da’ra’mite in fruntea arbitrajului.
DEMISIA…

de 2 ori informat  •  3 august 2007, 13:24

amandoi niste hoti

ghinda royala  •  3 august 2007, 13:24

daca aveti probleme cu reclamele schimbati browser-ul, puneti un add-on si cititi in pace.

George  •  3 august 2007, 13:25

Sunt de acord Catlain…renunta la reclame!!!!!!!!!!!!

Mishtone  •  3 august 2007, 13:25

Dinamo – Campioana BLATURILOR !!

Cine sustine pe dinamo sustine necinstea, incorectitudinea, dorinta de a castiga cu orice pret .
Sa nu se mire cand i se vor intampla lui aceleasi nelegiuiri !

DinamoEtImpera  •  3 august 2007, 13:25

@Gaby
Am si eu o intrebare: De unde bucuria asta? Ca a dat cu Lazio? Eu chiar nu va inteleg. Daca spui mesian „a dat cu Lazio” in stilul dumnezeului vostru, gigi, dormiti mai bine noaptea? Am o intrebare: Daca „dadea” Steaua cu Lazio? Era tot asa bucurie? Va tot aud ca va doreati sa pice cu liverpool, ca atunci se vedea ca Dinamo a dres si a mers si Steaua a fost dezavantajata. Bun, daca Steaua juca cu Liverpool, Steua castiga? Sunteti penibili in dorintele voastre de rau pentru altii, si in lipsa de ambitie de mai bine pentru voi insiva. Jalnici.

razvan  •  3 august 2007, 13:25

steaua a cazut beton.dinamo … pe la mijloc spre jos .. se putea si mai rau dar se putea si mai bine.

ghinda royala  •  3 august 2007, 13:25

oricum borcea a aruncat banii pe geam ca nu pupa C.L.

nicu  •  3 august 2007, 13:26

poate o fi avand dreptate,dar…NICI BECALI NU E MAI PREJOS DECAT BORCEA,E LA FEL DE MURDAR DACA NU SI MAI MULT ,ASA CA…CINE E FAR’DE PACAT SA ARUNCE CU PIATRA(cum a spus Isus)

iooo  •  3 august 2007, 13:27

ce sa mai comenteze saracu’ om ca atunci cand se proneste becali nu mai poate fi oprit decat cu un calus la gura. ala nu e om cu care se poate purta o discutie, si tocmai becali vorbeste de corectitudine…:))

radan  •  3 august 2007, 13:29

Si credeti ca o sa se intample ceva?
Stati linistiti ca nimeni nu o sa pateasca nimic.
Constantin o sa-si pastreze bine mersi postul.
In fotbalul romanesc atunci cand apar situatii de genul asta apare Dragomir si foarte vehement declara ca el e gata sa bage la puscarie vinovatii numai sa i se aduca dovezi.
Cum dovezi nu au aparut niciodata…

florin  •  3 august 2007, 13:29

parca voi cand faceti sluj in fata lui , cum e? parca stiucan a fost colegul vostru.ii tragea niste limbi umede precum paunescu lui ceausescu. eu ma duc si ma sterg pe talpi ca milogul la palat sau voi cohortele de asa zis ziaristi?pentru un pahar de suc stati sa va scuipe analfabetul in gura.

loe  •  3 august 2007, 13:32

un cioban a spus .. oitele il si iau in serios .. daca stie asa de multe ciobanasu asta al vostru de ce nu face nimic ptr a deconspira totul .. vorba aia pierde si el destui bani daca dinamo ia titlul .. sau de ce nu face si el marele oier ceea ce face si borcea .. doar e marele miliardar al vostru .. simplu .. e un tzaran parvenit.. il jigneste intr-una pe borcea dar sa inteleg ca nu poate deloc sa il depaseasca si in fotbal .. marea problema este ca il bagam mult prea mult in seama pe acest incult .. dar el e stelist si asta ma scuteste de alte comentarii

radu  •  3 august 2007, 13:32

TONTOLANE ESTI DE O NESIMTIRE CRASA
Asta era important ??/nu faptul ca Dinamo a primit doar dou etape si nu patru si acelea anulate …esti un nesimtit…
SUNT CONVINS CA SUNT ARBITRI CORUPTI DECI CA CAZ FACEM ???

traiasCA COrpodean  •  3 august 2007, 13:34

de corpodean , mana dreapta a hotilor nu zice nimeni nimik? s-a demonstrat ceea ce stia toata lumea , dinamo sunt taticii arbitrilor ! huoooooooo de aia ii fugareste lumea prin toata tara de scapa jigodiile numai in dubele jandarmeriei! dinamo in div B nu in liga campionilor ! acolo joaca doar STEAUA !

Icer  •  3 august 2007, 13:34

Inainte de toate slab GSP azi! stateam d juma d ora sa apara cu cine au picat Steaua si Dinamo si pe http://www.prosport.ro era d mult..de sefu arbitrilor c sa zic s-a blocat in fata lui Giji deci ar trebui cam: demisia!

dorel  •  3 august 2007, 13:34

singurul lucru nou pe care la zis jiji este suma de restul stia multa lume ,nu cred ca dvs ca unul din cei mai renumiti ziaristi nu ati stiut de aceste lucruri ,ba mai mult ati stiut chiar inaintea lui jiji.nu sunt suporterul nici a lui steaua si nici al lui dinamo dar nu se poate ca o echipa sa inceapa campionatul cu o suspendare iar alte echipe sa beneficeze de „momentul zero”.banii cistigati di C L ne strica si mai tare ,atita timp cit la conducerea fotbalului sunt aceste personaje nu avem nici o sansa. apropo,jiji de ce nu zice cit a cheltuit pt ocuparea locului 2,fiindca prea bine a mers echipa in ultima parte a campionatului

Catalin S.  •  3 august 2007, 13:36

Daca se adevereste ca Dinamo a luat campionatul ajutata de arbitrii, li se poate lua cumva titlul si da echipei clasate imediat dupa ? Nu stiu, intreb si eu. Oricum, toata reaba asta ar avea multe implicatii, pt ca automat nici in liga nu ar mai juca iar bani la club vor mai veni din parti. So, imi poate raspunde cineva la intrebarea de mai sus ? Multumesc.

Sarpele  •  3 august 2007, 13:37

PT CA E UN HOT!!!!!

Comentează