Linişte, CFR!

Staţi aşa! În toată chestiunea cu Rednic, CFR comentează ilicit. Într-adevăr, Rednic şi Borcea au greşit, acceptînd jocul lui Becali din finalul campionatului trecut. Pentru dinamovişti a fost dureros să asiste, luni în şir, la declaraţii cu multe zerouri ale patronului Stelei, despre cum i-a plătit el pe „cîini”, de la acţionari la jucători, trecînd prin banca tehnică.

duminică, 2 septembrie 2007, 6:55

Staţi aşa! În toată chestiunea cu Rednic, CFR comentează ilicit. Într-adevăr, Rednic şi Borcea au greşit, acceptînd jocul lui Becali din finalul campionatului trecut. Pentru dinamovişti a fost dureros să asiste, luni în şir, la declaraţii cu multe zerouri ale patronului Stelei, despre cum i-a plătit el pe „cîini”, de la acţionari la jucători, trecînd prin banca tehnică.

Dinamo trebuia să joace şi să cîştige acel joc pentru onoarea sa, nu pentru banii lui Becali. Pentru că soluţia clujenilor, în numele căreia ei fac acum pe inchizitorii destinului, era chiar mai rea: să fie plătiţi de CFR şi să piardă meciul! Poate că Rednic plăteşte azi şi dezbinarea născută atunci în vestiar. Dar la baza rupturii n-a stat victoria cu CFR, ci banii încasaţi din altă parte decît de la propriul club.

„Cu siguranţă înlăturarea lui Rednic are legătură cu ce s-a întîmplat la finalul sezonului trecut, cînd a lătrat Gigi Becali. S-a decontat la Rednic. Cred că îşi merită soarta, nu am nimic personal cu Mircea, dar sînt momente în viaţă cînd trebuie să plăteşti”
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj

Comentarii (187)Adaugă comentariu

laur  •  2 septembrie 2007, 19:07

cineva sa-l baneze pe nenea asta cu spamurile lui

Slick  •  2 septembrie 2007, 19:08

cei de la cfr s-au trezit din pumni si au inceput sa vorbeasca? muresan iese si el ca paduchele in frunte…urmeaza paszkany,iancu,copos..etc!
intr-adevar Dinamoe in criza…dar toate trec! si vom reveni acolo unde ne e locul!

Anunturi auto  •  2 septembrie 2007, 19:09

http://www.autorun.ro

clar  •  2 septembrie 2007, 19:09

daca stie ceva iuliu muresan sa zica , altfel sa taca . m-am plictisit de atatea vorbe goale

feroviarul  •  2 septembrie 2007, 19:10

Dinamo trebuia sa-si vada interesul. La fel ca si Craiova in ’98, cand a facut egal cu Rapidul si a pierdut participarea in cupele europene (daca pierdea, mergea automat in Cupa UEFA).
Numai ca aici este foame mare de bani la jucatori, si nu se vede interesul clubului.
Dinamo daca pierdea , era cap de serie in preliminarii, si evita astfel pe Lazio.

Petkovic  •  2 septembrie 2007, 19:11

A vorbit stelistul din tine, Cataline! Dinamo trebuia sa piarda acel meci. Toti dinamovistii adevarati si-au dorit din tot sufletul ca Dinamo sa piarda si Steaua sa ramina pe dinafara. Rednic si Borcea au vrut altceva, sa traga acum ponosoale si sa plece. Sper sa vina Malesani sau Lucescu jr.

rza  •  2 septembrie 2007, 19:11

CFR ne-a demonstrat ce poate in cupa uefa..noroc ca nu a avut ocazia sa o faca in preliminariile CL

lasati-ne sa ne pregatim  •  2 septembrie 2007, 19:11

mai franare, esti varza.dinamu nu era cap de serie in nici un caz

dc  •  2 septembrie 2007, 19:11

nu inteleg de ce vb muresan.
ce facea daca iesea pe locul 2?
nu a putut sa treaca de ciprioti si el vrea liga campionilor?
ne -a facut de rusine

Campioni 23  •  2 septembrie 2007, 19:11

CFR-ul e ala de a pierdut in Liga Campionilor, oops, pardon in turul 2 preliminar al UEFA, cu Sevilla, oops, pardon, cu Anorthosis???

Slick  •  2 septembrie 2007, 19:11

feroviarul: ca sa fie cap de serie mai erau 6 conditii de indeplinit! pierderea meciului cu cfr era a 7-a

Doru11  •  2 septembrie 2007, 19:12

@feroviarul
habar n-ai ce zici.

lasati-ne sa ne pregatim  •  2 septembrie 2007, 19:14

in romania exista doar steaua

eu  •  2 septembrie 2007, 19:14

si ce vrea mah muraesan asta sa fi jucat el in chapions league? Pai ei nu au fost in stare sa bata pe famagusta se puteau ei pune cu ekipa de talia lui lazio? si tampere united ii urca pe garduri.

Cătălin Tolontan  •  2 septembrie 2007, 19:15

petkovic: nu stiu dc toti dinamovistii si-au dorit, cert e ca aceia din teren si de pe banca, plus citiva din tribuna oficiala, au dorit altceva.

Christiansen  •  2 septembrie 2007, 19:15

Clar erau decat doua alternative cu dinamo:sa castige pentru bani sau sa piarda pentru umilirea stelei.”A castiga pentru onoare” e deja o sintagma lipsita de sens.Astazi, totul in fotbal are un sens bine definit si lucrurile nu par a se schimba.

reddog  •  2 septembrie 2007, 19:19

liga campionilor interzisa cainilor

emil mihai 1923  •  2 septembrie 2007, 19:20

CORECT !!!!
NIMIC ALTCEVA DE SPUS !!!
ADEVARUL DOARE !!!!
DOARE AL NAIBII !!!

emil mihai 1923  •  2 septembrie 2007, 19:21

BANII INAINTE !!!
CA LA….STIU CEI DE LA DINAMO CONTINUAREA !!!

bitontz  •  2 septembrie 2007, 19:22

nu va-tiprins! toate meciurile in campionat se joaca pe 10 mil de euroi de asta arbitrii sant tot timpul de vina Echipele din provincie joaca alceva nu le mai incanta 3-4 mii de euroi de meci ma refer la jucatori Toti vor locul 1 inchipuitiva vasluil locul1 urziceni 2 bistrita 3 toti trag tare acum si daca nu le iese in retur iau banutii de la gigi si tot se scot

mariusbv  •  2 septembrie 2007, 19:22

Cataline eu zic ca ar fi cazul sa comentam si stelismul evident al lui Mitica de la Liga, care a contribuit decisiv la blaturile lui Gigi din ultimele 2 sezoane…

RED  •  2 septembrie 2007, 19:23

Cataline ,vrei sa imi spui ca suferinta pe care ne-au provocat-o ani la randul ,sa fii fost de acord ca steaua sa mearga in cl?Oricat de bine intentionat as fi nu pot .Nu pot sa-i sufar ,ce vrei?Rednic a gresit si jucatorii la fel ca sau manjit .Nu mai pot de nervii.

Andrei P.  •  2 septembrie 2007, 19:23

Sunt dinamovist si nu-mi pare rau ca Dinamo a batut pe CFR.Imi pare rau ca Dinamo n-a trecut de Lazio.Imi mai pare rau si ca oameni ca Borcea a acceptat banii lui Becali.Imi pare rau si pt Muresan ca nu ne-am lasat batuti de CFR.

jack sparrow  •  2 septembrie 2007, 19:23

tolo – se baga si ei in seama ,frustrari de provinciali – greseala lor cea mai mare , nu pretuiesc antrenorii , norocul rapidului – bergodi -sau al vasluiului – dorinel- cat despre dinamo isi merita soarta , bafta rednic in continuare

LUTE  •  2 septembrie 2007, 19:24

Cfr mai intai ar fi trebuit sa bata pe Steaua in meciul direct si nu sa cerseasca dinamovistilor sa le stea lor ‘capra’ daca doreau in turul 2 preliminar al LC. E nevoie sa amintesc de Famagusta ????? Tot in turul 2…..

Lui muresan asta i s-a cam urcat televizorul la cap. Bah nene, daca te pretinzi asa ‘doctor’ fii mah ‘doct’ nu mamosh…….

Alex  •  2 septembrie 2007, 19:25

un nou site cu muzica si videoclipuri, 400.000 de melodii, http://www.coolsonglyrics.info

LUTE  •  2 septembrie 2007, 19:26

Apropos,

au facut coeficientul ala de tara muci.
si nu pentru un an ci pentru cinci…..Steaua si Rapid au muncit ani de zile sa se ajunga aici iar niste cocolini se cred vedete TV. Bleah…..

cristiatb  •  2 septembrie 2007, 19:26

Si ce ar fi vrut Muresan sa faca Dinamo anul trecut? Sa se dea la o parte sa bata Cluj? CFR daca avea valoare de CL trebuia sa bata pe Dinamo cu sau fara motivatia lui Becali …

vasile  •  2 septembrie 2007, 19:26

comentezi si tu ca sa nu pierzi timpu degeaba
bateti coasa si lasa CFR`u in pace

Razvan  •  2 septembrie 2007, 19:33

Vorbiti degeaba..daca acel meci era castigat de Dinamo se ducea cfr in liga sie facea si mai rau de ras decat s-a facut in uefa. Acum sa facem toti liniste pentru ca Dinamo se pregateste de gupele UCL…poate ajung si ei acolo prin 2015 cand ca participa orice echipa din liga 1 ca altfel nu prea are sanse.

karno  •  2 septembrie 2007, 19:36

Cand ai ocazia sa iti zdrobesti dusmanul, nu trebuie sa eziti. Dar Borcea si Rednic (care se lauda ca are bani din alte surse, nu traieste din fotbal) au pus botul la maruntisul pe care l-a oferit bkl sa urce pe locul 2. Spre sa plece si Borcea impreuna cu Rednic.
Intersul lui Dinamo era ca Steaua sa nu prinda nici macar locul 3. Dar cei doi au impins Steaua in Liga. Sa vina un italian la Dinamo, sa plece Zicu, oprita, goian, blay, stoican, niculescu, cristea. Sa se dea credit tinerilor. Sa se faca ceva si pt noi suporterii: VREM STADION DECENT.

Radu  •  2 septembrie 2007, 19:37

Esti no.1, respect.

ionut  •  2 septembrie 2007, 19:46

fiecare doarme dupa cum isi asterne.cei de la dinamo au gresit,tot ei trebuie sa si repare.sa se gandeasca bine ce fac.

sandel  •  2 septembrie 2007, 19:48

bai tolo mai calca si tu tricoul ala ca e botit =))

4400  •  2 septembrie 2007, 19:52

Mai da-va naibii cu CFR-ul vostru…Imi placea de ei dar cand am vazut cum i-o umilit Famagusta sa nu mai aud de ei….CFR nu in stare sa treca de turu preliminar la UEFA si vrea CL????Hai sictir….Capu plecat si la munca ca deja aveti pretentzii de echipa mare dar matura si cipriotii cu voi in UEFA ….

4400  •  2 septembrie 2007, 19:53

@sandel

Da ma acuma vad si eu…:)))Ce bine rad…No ofense ,Tolo, sunt fun de-al tau!

ANTISPURKATUL  •  2 septembrie 2007, 19:53

Baai , o tot datzi cu Borcea !
Borcea n-a vrut sa ia banii , atzi uitat ca Niculescu shi Danciu au luat galben ”intamplator” sa nu joace cu CFR ?
Turcu a fost calul troian , iscoada lui Jiji , Iuda din curtea lui Dinamo .
Pe el ar trebui sa-l blamam nu pe Borcea .
Sa ne fie invatzare de minte shi data viitoare sa nu mai ajutam spurkatzii oricat de imoral ar fi asta .

Bestialu  •  2 septembrie 2007, 19:55

Ce ne-am face noi fara „Banii cei de toate zilele”. Bine ca de data asta nu a mai alergat cu ei in mana. De veneau de la Cluj … Hmmmm …. Era interesant….

http://www.paidmail.ro/?id=bestialu

metilic  •  2 septembrie 2007, 19:56

mah baieti..
PENTRU SUPORTERII DINAMOVISTI:
1.vina pentru ratarea calificarii in UCL este a actionarilor,antrenorului si a jucatorilor
2.niciun suporter adevarat n-ar trebui sa-si doreasca o infrangere a echipei, indiferent de motiv (si indiferent de echipa pe care o sustine)
3.dinamo nu a fost cap de serie din cauza lipsei de rezultate in europa..nu din ghinion..iar steaua a fost cap de serie pentru ca a eliminat echipe ca valencia, betis, etc.
PENTRU AI MEI STELISTI:
1.nu tre’ sa fim cu nasul pe sus pentru ca nu jucam absolut nimic..daca o tinem tot asa ne tavalesc toti in liga..
2.plecarea petardelor ca lovin, o. petre, baciu, nesu, croitoru este absolut necesara..altfel vin vremuri grele..
3.aducerea unui antrenor adevarat..daca tot vroia un fost mare stelist la echipa..putea ciobanul sef sa-l aduca pe dan petrescu..
PENTRU CFR:
ciocu mic si joc de glezne..dinamo a pierdut calificarea..dar macar a jucat cu lazio..v-ati facut de ras cu cipriotii aia..asa ca shhh..si mars in ungaria

inngineru dixit  •  2 septembrie 2007, 19:58

MO A PRINS O ZI BUNA

REPLY  •  2 septembrie 2007, 20:03

militianul asta tampit mai bine ar remarca ca echipa lui a fost umilita de niste ciprioti care in urmatorul tur vor fi surclasati.Si mai vrea sa joace si in Liga Campionilor!

eBu  •  2 septembrie 2007, 20:03

@metilic:

perfect de acord!!!

eBu  •  2 septembrie 2007, 20:05

cfr-ul (cu gura mare) e gaura neagra a punctajului Romaniei!!!!!!
Otzelul a “tras” din greu, “muncind” prin Intertoto, si-a/ne-a daruit participarea in uefa….BRAVO! lor……Din pacate atata au putut. Pacat, avand in vedere cate ratari , ghinioane au avut (aici shi acolo).

Acum papagalii de la cluj ar fi vrut ca Dinamo sa se fi dat la o parte, sa nu-shi apere shansele pt ca CFR sa ne faca de ras in preliminariile LC…..STUPIZI RAU!!!!!!!!
Nu vad ca le pute gura….Se baga in seama dupa cea mai rushinoasa participare a unei echipe “romaneshti” (adunatura de mercenari in fapt)in cupele europene din ultimii 10 ani…………RUSHINE!!!

catalin_cj  •  2 septembrie 2007, 20:07

anorthosis pardon

alb_sor_9  •  2 septembrie 2007, 20:08

http://www.fabricadezvonuri.blogspot.com

eBu  •  2 septembrie 2007, 20:12

Dinamo s-a „drogat” puternic….Cu prima ocazie cand nu a mai avut “resurse” sa-shi procure doza de arogantza si narcisism a intrat in sevráj. Acum tremura din toate incheieturile…Urmeaza, daca se sfarsheshte cu bine cura, sa avem un Dinamo mai “curat”, cu creierii limpezi, cu preocuparea de a avea rezultate in domeniul fotbalistic. Cu munca shi umilintza vor reintra in joc. Avem nevoie de un Dinamo “curat” pentru fobalul romanesc.

Abia atunci vom avea placerea sa-i umilim…
Hai Steaua!!

fazedure  •  2 septembrie 2007, 20:12

imi pare rau de rednic. antrenor bun.

nea kaisa  •  2 septembrie 2007, 20:13

Mare chestie, Tolo. L-a sunat pe Muresan unul din bransa ta – sau poate mai multi – si omu’ si-a spus oful. Si presa habar n-avea de nimic cind l-a cautat. Sau te pomenesti ca statea bietul om de la 7 dimineata la usa stabilimentului de presa, arzind de nerabdare sa apara cu declaratia.

Maresalul  •  2 septembrie 2007, 20:13

Şi ce dracu’ făcea CFR-ul în Ligă !!!???
Bate a fost cu 2 clase peste ciprioţii ăia…
Să te bată o echipă cipriotă (de locul 3) şi să te apuci să comentezi chestiuni care nu te privesc, îmi demostrează că Mureşan e la fel pervers ca Iancu.
Sosirea acestor doi parveniţi în fotbalul românesc nu este de bun augur.
Deocamdată sunt campioni doar la declaraţii tâmpite.
Şi Becali vorbeşte aiurea-n tramvai, dar el a fost primul din fotbalul românesc care a spus STOP transferurilor pe bandă rulantă, fapt care a obligat şi alţi preşedinţi de club să procedeze la fel.
Iar rezultatele se văd. Avem şansa de a avea două echipe în CL.
Anul ăsta am ratat-o dar şi la anul avem această şansă.
Vă aduceţi aminte că până să apară Gigi aveam „şansa” să fim şterşi din această competiţie.
Mureşan iar bate câmpii!
Nu din cauza lui Rednic nu au jucat în CL ci din cauza pierderii meciurilor directe cu Steaua.
Rednic are performanţe mari în fotbal iar Mureşan are bani.
Cum suntem în România, orice dobitoc cu bani poate călca în picioare orice valoare doreşte.
Voi ăştia care aţi făcut ceva pentru fotbalul românesc, strângeţi rândurile şi daţi-le peste bot nemernicilor parveniţi. Nu-i mai lăsaţi să vă calce în picioare.
Sunt stelist dar îmi dau jos pălăria în faţa lui Rednic şi s.c.u.i.p. pe cei ca Iancu şi Mureşan!

Marian  •  2 septembrie 2007, 20:14

Problema este ca Muresan asta cam are dreptate …inca de-atunci jucatori importanti nu l-au mai vrut pe Rednic, cu toate ca Rednic e cel mai bun antrenor pe care-l pot avea acesti nesimtiti.
Problema si mai grava este ca Muresan inca se plange ca Dinamo nu le-a cedat jocul atunci. Pai daca asa gandeste un conducator de club eu chiar ma bucur ca a castigat Dinamo, cu toate ca atunci vroiam sa piarda. In loc sa-si faca echipa de UCL mister muresan se plange ca nu se dau altii la o parte..rusine…rusine….rusine!!!

Comentează