Trăiască matematica!

Calculele complicate sînt simptom de calificare. Ele trădează nu doar şanse, ci probabilităţi. Eheee, de cînd n-am avut noi probabilităţi în loc de vise!

vineri, 7 septembrie 2007, 8:52

Calculele complicate sînt simptom de calificare. Ele trădează nu doar şanse, ci probabilităţi. Eheee, de cînd n-am avut noi probabilităţi în loc de vise!

În precedentele campanii, România apela la trasee imaginare supraomeneşti, adevărate munci ale lui Hercule, pentru a se califica. În ultimele trei meciuri ne mai trebuiau 9 puncte, plus două înfrîngeri din două meciuri ale contracandidatelor, dintre care una cu Andorra. Era clar, nu-i aşa? Maximum de puncte la noi, nici un punct la adversari. Asta ca să mergem la baraj.

Acum, totul e mult mai greu de descifrat. Cînd fotbalul are nevoie de matematică e de bine! Aşadar. Dacă Olanda şi Bulgaria fac egal, avem nevoie de cel puţin o victorie cu una dintre ele. Dacă învinge oricare dintre ele, ne trebuie cel puţin două egaluri, la Constanţa cu batavii şi la Sofia. Complicat, aşa-i? Dar realist! Toate cele trei situaţii pleacă de la o ipoteză necesară: batem azi în Belarus. Altfel, calculele vor deveni extrem de simple, clare şi imposibil de atins.

Comentarii (91)Adaugă comentariu

Afroditu  •  7 septembrie 2007, 20:57

cel mai simplu calcul : batem tot pana la sfarsit…oricum un calcul matematic de olimpiada 😐

Naga Jolokia  •  7 septembrie 2007, 20:59

buna seara!
ne bazam prea mult pe „daca”…
sa invingem la minsk si sa-i lasam pe altii sa-si faca toate calculele…
daca vrem sa fim din nou intr-un turneu final, trebuie sa ne facem noi mai intai temele…
la fotbal, nu la mate…

adi  •  7 septembrie 2007, 21:00

luminati’ma si pe mine va rog…de ce am impresia ca toata lumea face calcule pt locul 2…de c enu e bun un egal intre olanda si bulgaria??? noi nu suntem in stare sa ii batem pe astia la constanta si sa ii umilim pe arogantii aia la sofia?? sa fim seriosi…in olanda am fost clar peste ei…si atunci aveau echipa nu ca acum…kt despre muraturile astea de peste dunare…cred k a dormit stoicikov cu mana undeva cu vreo 2 luni inainte de meci…pt k au avut un noroc teribil de au egalat…haide sa fim realisti…cand incepe meciu’ si vad echipa de start…cu dica mutu marica goian radoi lobont…etc…nici brazilia nu ne bate in momentul de fata!!! suntem in crestere si nu ne ia nimeni elanul…cu atat mai putin o mana de rusi de mana a 2-a…

GentleBoy  •  7 septembrie 2007, 21:00

Matematica asta …. Totul o sa se vada pe teren, ne-am saturat de calcule

ce matematica  •  7 septembrie 2007, 21:00

am ramas la matematica de bun ce sunt ce traaiasca matematica….uuuu matematica….of doamne ink un an si am scapat de matematica asta

yon  •  7 septembrie 2007, 21:01

Cata, stai linistit !
Batem Olanda si NU pierdem la Sofia !

Vasilescu de la scularie  •  7 septembrie 2007, 21:06

Batem noi maine si Olanda bate Bulgaria.
Eu zic ca o luam de la Olanda dar pe urma ii batem pe Bulgari la ei acasa… Si asa mergem la Europene…

Cezcarino  •  7 septembrie 2007, 21:07

sa facem si noi, si olandezii si bulgarii numa’ egaluri pana la capat fratilor!

Sorin-stelist  •  7 septembrie 2007, 21:13

Beton!ti-a luat mult sa-l scrii?
Cand n-ai ce scrie ,mai bine baga si tu taieturi din ziare ca tovarasul tau care scrie numai despre fotbalul mare!

one  •  7 septembrie 2007, 21:15

@adi

uiti accidentarile!!!!

dodo  •  7 septembrie 2007, 21:27

Tocmai ma intrebam ce se-ntampla daca facem un egal in Belarus…

dodo  •  7 septembrie 2007, 21:28

@adi:

Esti pe langa evenimente…Care Radoi???

23  •  7 septembrie 2007, 21:29

nici pe site-urile sportive nu scap de matematica:(..:D .rezulattul tuturor calculelor este ==> 3 puncte la sfarsitul fiecarui meci…HAI ROMANIA

adi  •  7 septembrie 2007, 21:35

pt dodo

nu vorbeam de meciurile care urmeaza…era o vorba in general…dati’va cu parerea despre subiect…nu despre parerea altora…nu e vina mea k esti limitat

G.Moisil  •  7 septembrie 2007, 21:37

Avand in vedere ca nu ne-am calificat de mult e bun locul 2 mai ales ca oricum nu mai conteaza prea mult mai departe la tragerea de la Euro. Asa ca trebuie sa mentinem distanta dintre noi si bulgari, ATAT. Deci cel mai important e ca bulgarii sa nu mai faca prea multe puncte, daca noi pierdem in belarus sa piarda si ei in olanda, sa facem egal la Sofia cu ei, sa batem in luxemburg si acasa pe albanezi si e bine, si… cel mai important daca facem egal acasa cu olanda ei sa nu bata meciul ala cu cine or juca.
De preferat sa batem in belarus si ei sa piarda in olanda, apoi ramane intre noi si olandezi pt locul 1

dodo  •  7 septembrie 2007, 21:38

@adi:

Apropos de radoi:

Tu chiar crezi ca are valoare de echipa Nationala…si gandeste-te ca sunt stelist!
Vorbesc in general, evident…

P.S. Steaua chiar joaca mai bine fara el…

adi  •  7 septembrie 2007, 21:42

dodo…deviem de la subiect…omul radoi nu il suport…da’ knd joaca la inchidere…si daruirea cu care joaca…nu poti sa nu le apreciezi…imi pare rau ca nu sunt de aceeasi parere cu tine…poftim…excludel pe radoi din enumerare…si pune’l pe dorinel…ne bate brazilia??? 😉

dodo  •  7 septembrie 2007, 21:45

@adi:

Hai mai…era un blog al lui Daniel Sendre in care oamenii erau sceptici privind victoria in Belarus si tu spui ca nu ne bate Brazilia…

Noi tremuram cu Belarusul si tu spui ca nu ne bate Brazilia!!!

P.S. Sa vezi maine seara ce meci greu o sa avem…eu cred ca si un egal ar fi bun in Belarus!
Mai vb.!

Edy  •  7 septembrie 2007, 21:49

@dodo

Super mentalitate!
Corect e sa abordezi meciul cu seriozitate si sa-ti respecti adversarul!
Dar sa spui ca tremuram si ca ar fi bun un egal in Belarus mi se pare exagerat si o mentalitate de looser! No offense!

adi  •  7 septembrie 2007, 21:49

sunt de acord…oricum si eu tot pe acolo vreau sa bat…nu mai sunt echipe mici…doar vorbeam de ce nume avem in echipa…turcia e locu’ 3 la mondiale si nu ne’a facut fata…bielorusii il au pe Hleb…o sa il simtim si noi stelistii pe pielea noastra…da’ noi ne’am obisnuit cu starea aia de „primii sub linie” si de aia ne tot cramponam cu calcule matematice…nu e asta felul de a gandi…cum zicea cineva mai sus…matematica ar trebui sa fie super simpla…batem tot pana la final si gata!! nu suntem ultimele rebuturi!! eu aici incerc sa ajung!!

adi  •  7 septembrie 2007, 21:50

edy cred k m’a inteles perfect!! 😉

VULPASIN  •  7 septembrie 2007, 21:53

Radoi om de nationala, hahahaha…si jiji cu Maibach-ul in poarta in locul lui Lobont si nu ne bat, nu numai brazilienii, da’ aia de pe celelalte stele de pe cer, unde viseaza jiji ca este echipa lui de desculti :-)))

adi  •  7 septembrie 2007, 21:56

deci dak e as candidez la presedentie…contra lu’ jiji…un vot il am de la edy!! :)) si dak lansez si un album de melodii bisericesti…cine stie…:)))

animalutul20  •  7 septembrie 2007, 22:09

auzi adi tata……..”in olanda am fost clar peste ei…si atunci aveau echipa nu ca acum ” …….tu ai vazut ce fac aia de la real madrid??? pai ne lucreaza inelul soto daca joaca cum au jucat la villareal………….
la noi chivu e mai mult cu poola in femal lui fatala decat pe teren, iar mutu singur nu poate face minuni chiar daca e in forma……….

banel ciordel  •  7 septembrie 2007, 22:10

batem belorus. batem olanda-ca le-am cam venit vremea.
si la sofia egal relaxat

adi  •  7 septembrie 2007, 22:17

vb dupa 13 ocombrie…sa vedem atunci cine are dreptate 😉

mobutu se se se ko nkuku ngbendu wa za banga  •  7 septembrie 2007, 22:18

batem tot.
Inclusiv pe asta cu figura de pushkariash, pre numele lui thontholhan. Parol!

dodo  •  7 septembrie 2007, 22:39

@edy:

Nu ma supar, dar cel mai in forma atacant (dupa Mutu) Marica nu joaca, iar un egal ar fi bun in cazul in care Olanda ar invinge Bulgaria, ceea ce e f. probabil…Vorbesc de egal pt. ca acasa stii cat ne-am chinuit cu Belarus…la 2-1 o cam „bagasem pe maneca”…daca nu era capul lui Goian nu stiu ce ne faceam…

Zorba  •  7 septembrie 2007, 22:43

Daca pierdem in Belarus ne cumparam antena de bulgari!

dodo  •  7 septembrie 2007, 22:43

Mai zicea cineva de Turcia locul 3 la Mondial…ala din 2002 ca in 2006 nu-mi aduc aminte…Sa fim seriosi, Turcia e o umbra acum fata de ceea ce a fost in 2002…si sa nu uitam bara lor din amicalul cu noi la 0-0…daca era ala gol, nu stiu daca mai invingeam noi cu 2-0 (am castigat oricum, norocos…la 1-0 nu stiu ce cauta Dica liber in careul mic…dupa o faza facuta de Marica care maine nu joaca!).

radu  •  7 septembrie 2007, 22:46

probabil o sa batem belarus, desi nu va fi chiar usor.in ceea ce priveste brazilia, e posibil sa o batem, totusi nu sunt ei prea in forma. important e sa batem maine belarus si daca vrem sa aratam apoi ca suntem foarte buni, sa batem si germania.

stelydinamo  •  7 septembrie 2007, 22:47

http://www.weekendtravel.ro

777  •  7 septembrie 2007, 22:54

Pe olandezi sigur nu-i vom bate.Poate doar pe bulgari,dar mai degraba facem meci nul la ei.Pe bielorusi ii batem.

cipi  •  7 septembrie 2007, 22:54

batem tot si nu ne m-ai obosim cu calculatul.E cel m-ai simplu asa nu?

caligula  •  7 septembrie 2007, 23:15

inainte de orice calcul trebuie sa fim hotarati si sa jucam toate jocurile la victorie,iar inainte de toate echipa nationala trebuie sa joace un fotbal profesionist,de inalta clasa
altfel doar ne amagim cu o calificare care in final poate sa esueze cu o prezentare lamentabila la turneul final
daca echipa intra in teren cu gandul ca merge la turneul final pentru a se bate ptr primul loc e clar ca vom urmari meciuri de calitate si poate spectaculoase
mecurile cu Olanda si Bulgaria nu vor fi usoare indiferent daca sansele noastre de calificare vor fi mai mari sau mai mici
ca si noi ambele echipe vor juca la victorie pentru simplul motiv ca mai departe vor merge doar 2 echipe din 3
cu totii speram ca in primele 2 locuri sa fie si echipa noastra,e normal
asa ca:hai romania!

dan toader  •  7 septembrie 2007, 23:43

nimic despre rugby/

nu prea imi place mie rugby totusi macar fiindca baietii nostri sunt intr-o grupa infernala ati fi putut si voi macar sa scrieti „bafta baieti”.

cu noua zeelanda, cu italia si cu irlanda e ca si cum ai fi la mondiale in grupa cu brazilia, franta si spania/ adica doua echipe care sunt favorite si una care poate oricand sa castige titlul dar nu prea are noroc.

andrei  •  7 septembrie 2007, 23:50

cred ca va complicati prea mult…eu zic atat:in ultimii 7 ani nu am mai avut o echipa atat de omogena ca asta de acum;desi piturca e un mare incapatanat si nu aduce la lot toti oamenii care merita sa fie acolo(Ogararu),cei care vin JOACA si asta e cel mai important,sunt o ECHIPA adevarata,cu jucatori de o valoare INCONTESTABILA.Si nu o spunem noi,o spun altii 🙂
HAI ROMANIA!

Floryan  •  8 septembrie 2007, 0:03

http://floryan.blogspot.com/ sper sa placa. Un site pentru RECOMANDARI DE FILME.

lupu  •  8 septembrie 2007, 0:10

Daca ne luam dupa probabilitati, Bulgaria bate Romania in Bulgaria si Olanda ne bat pe noi. Deci, daca ne luam dupa probabilitatile cele mai mari, stam acasa. 🙁

Dru  •  8 septembrie 2007, 0:18

bah,c e asa d greu,noi nu tre sa pierdem cu bulgaria la ei acasa si suntem ca si calificati,asta bineinteles cu conditia k azi sa batem p belarus…HAI ROMANIA!!!!!

Dru  •  8 septembrie 2007, 0:24

bah lupu,c draq vi aici cu gura spurcata,daca vrei sa fii pesimist,mai bine stai dracu linistit si nu mai scrie nimik…:P

Popescu Ioan  •  8 septembrie 2007, 0:29

Sa batem Belarusul si Olanda acasa si apoi sa facem calcule.

Cel mai bun site de pronosticuri sportive:
http://www.expertpariuri.com

Popescu Ioan  •  8 septembrie 2007, 0:29

http://www.expertpariuri.com

filip s  •  8 septembrie 2007, 0:51

moshule, eshti varza ca de obicei!
locul doi nu merge la nici un baraj, se califica direct (sunt 7 grupe)
chiar daca batem la amaratzii aia,
e mai mult ca sigur ca la bucureshti olanda va zburda shi e probabil ca shi la sofia ne ashteapta bulgarii sa se razbune (un mARE ziarist ca tine poate mai tine minte anglia’96)

lej3r  •  8 septembrie 2007, 0:57

filip nai dreptate…o sa batem olanda la bucuresti…si pe bulgaria la sofia o sa terminam pe locul 1 in grupa mai vb..o sa vedeti…;) hai romania…succes

StefanD  •  8 septembrie 2007, 1:21

A inceput Cupa Mondiala la Rugby
Primul meci Franta-Argentina 12-17

Cataline, n-ati gasit de cuvinta sa puneti si voi stirea asta???

nicu  •  8 septembrie 2007, 1:53

tolo macule!

ce baraj viseaza creierul tau bolnav? barajul de la bicaz ori ala de la vidraru?!?

la munca tovarasi!

David  •  8 septembrie 2007, 1:53

Echipe tari is toate, dar ……..cu putina matematica mai avansata si cu un Mutu in zile magice……. batem si in Olanda si la Sofia,…….apoi incepem sa ne gandim…:-?………………..Aducem cupa la Bucuresti sau nu?????????……..avem valoare mondiala……putem castiga Campionatul European…..:D

David  •  8 septembrie 2007, 1:54

Ironia face ca nici Italia si nici Anglia sa nu stea pe un loc de calificare. Italia e pe 3, ia Anglia e pe 4, ambele iesite pentru moment din cursa de calificare la Euro.

mama Omida  •  8 septembrie 2007, 2:16

Am auzit ca, daca batem in Bielorus, ajungem campioni europeni. E adevarat?

Comentează