De la Ucenic la Briliant

Cu 27 de goluri, Mutu mai are foarte puţin şi îl va depăşi pe Bodola, al doilea clasat şi posesorul cifrei 30. În timp va fi detronat şi Hagi (35), pentru că Mutu are de partea sa avansul vîrstei: cînd jucase meciul 56, cîte are azi florentinul, Hagi înscrisese doar 13 goluri.

luni, 10 septembrie 2007, 12:45

Cu 27 de goluri, Mutu mai are foarte puţin şi îl va depăşi pe Bodola, al doilea clasat şi posesorul cifrei 30. În timp va fi detronat şi Hagi (35), pentru că Mutu are de partea sa avansul vîrstei: cînd jucase meciul 56, cîte are azi florentinul, Hagi înscrisese doar 13 goluri.

Dar povestea nu e despre Mutu, ci despre Bodola. Mai, 1931. Trial pentru echipa naţională, povestit de Ioan Chirilă. Lotul lărgit se duce să mănînce la un restaurant de lîngă Palatul Telefoanelor. Antrenorul se ridică în picioare şi anunţă: „Cei citiţi pleacă acasă cu trenul în această seară sau mîine dimineaţă”. Se lasă liniştea. Unul dintre puştii de la masă, avea abia 19 ani, aproape cade din picioare de emoţie. Aşteaptă să se audă la fiecare rostire de nume. Cînd se termină lista, are ochii în lacrimi. A rămas. Va juca. Era Iuliu Bodola.

Peste ani, devine campion al României cu Venus şi campion al Ungariei cu CA Oradea. Cel mai bun marcator din istoria „naţionalei” timp de peste 50 de ani. Coechipierii îşi amintesc că momentul de la masă l-a marcat atît încît a rămas toată viaţa „un ucenic”, aşa cum îi plăcea să se descrie.

Întotdeauna şi-a cusut singur jambierele, şi-a curăţat ghetele după meciuri şi şi le-a pregătit pentru partida care venea. A intrat de 48 de ori pentru „naţională”, pe vremea aceea se juca mult mai rar.

Cînd îl va depăşi, poate că ceva din smerenia lui „Duduş” Bodola îi va bucura privirea lui Adi Mutu. E un dar bine venit în clipa euforică a calificării care se apropie.

Comentarii (117)Adaugă comentariu

chingachcoock  •  10 septembrie 2007, 9:30

@unCas
bravo uncas!

jj bkl  •  10 septembrie 2007, 9:33

pt emy

cred ca simplifici lucrurile si gresesti raportandu-te numai la cifre. in primul rand bodola si mutu au fost/sunt atacanti, in timp ce hagi a fost mijlocas. hagi marca doar pentru ca jocul il ducea in fata portii, nu pentru ca ar fi fost rolul sau acela de a inscrie goluri.
Modestia: Hagi a fost un om foarte modest. Nesportivitatea inseamna altceva decat modestia. Am vazut multi cotonogari modesti. Chiar si in ceea ce priveste nesportivitatea, Hagi a fost un model pana spre finalul carierei, cand, stiind ca toata lumea il urmareste, a fost foarte marcat de acest lucru si a devenit agresiv. La echipa nationala imi amintesc doar doua momente urate: o eliminare intr-un meci amical cu Irlanda de Nord, pentru ca a scuipat una dversar care il facuse tigan, si eliminarea din 2000, de la meciul cu Italia, cand i-a rupt piciorul lui Conte. In rest, nu cred ca i se poate reprosa ceva lui Hagi
Cel mai mare magician al balonului: Hagi a stiut cu mingea la fel de mult ca cei pe care i-ai enumerat dar jocul nu mai permitea in anii 90 ceea ce era permis in anii 50-60. Pot sa iti arat driblinguri ale lui hagi pe care adversarii nici acum nu le inteleg. Oricum, nu e important cat de mare vrajitor al balonului esti, ci cat iti ajuti echipa. iar la acest capitol Hagi a fost de neegalat.
Palmaresul: eu zic ca Hagi are un palmares mai bun decat Popescu. Hagi are o cupa Uefa, doua supercupe ale Europei si o finala de cupa a campionilor. Popescu are o cupa Uefa, o cupa a cupelor si o supercupa. parca e mai bun palmaresul lui Hagi.
Cel mai bun marcator: asa cum ziceam, Hagi, ca mijlocas, a marcat foarte mult.
Cel mai constant jucator: Hagi a fost un jucator foarte constant. Intreaga echipa nationala a trait pe spatele lui timp de mai bine de 10 ani. Si a trait bine, chiar foarte bine. Si Gica Popescu a fost foarte constant. De fapt, nationala avea 2 certitudini la fiecare meci. Hagi si Popescu.

Ca antrenor, Hagi pacatuieste pentru ca nu accepta umilinta de a incepe de jos. El trebuia sa ia exemplul lui Lucescu senior, care a luat Corvinul din a doua divizie si l-a dus in cupele europene. Cine putea sa ii zica ceva fostului mare jucator Lucescu la Corvinul? Nimeni. Asa a putut seniorul sa experimenteze, sa isi faca mana. Hagi nu vrea asa ceva. El a inceput cu nationala Romaniei, unde toata lumea ar fi urlat ca din gura de sarpe la cel mai mic experiment al lui si unde jucatorii nu sunt chiar usor de manevrat. Efectul natural a fost acela ca Hagi a esuat. Vad ca nici exemplele din prezent nu il invata nimic pe Hagi. Sabau merge pe drumul umilintei. La fel face si Dorinel Munteanu. In 2-3 ani, amandoi vor fi cu mult peste Hagi.

jj bkl  •  10 septembrie 2007, 9:36

mie mi se pare ca noua, romanilor, ne place la nebunie sa ne distrugem valorile. in loc sa apreciem ceea ce a facut hagi, incercam sa il distrugem. hai sa gasim pe unii care sa fie mai buni decat el. eu chiar ma bucur ca mutu tinde sa il depaseasca pe hagi. sa dea Domnul sa mai apara si altii ca el

nastase  •  10 septembrie 2007, 9:42

De mult se zvoneste ca hagi si balint se …iubesc-fostele neveste ,stiu mai bine.Din punct de vedere legal este in regula,si….minoritatile sexuale,trebuie tolerate ,dar pacatul este savarsit si GIGI care face atatea biserici ,trebuie sa se lepede de pacatosi fiindca ,se abate blestemul asupra lui.

cucu bau  •  10 septembrie 2007, 9:55

Mutu e o carpa pe care au ridicat`o altii la rang de esarfa.are doar noroc cateodata dar nu va niciodata mai bun ca hagi.toata lumea mutu`n sus si mutu`n jos.ce dracu a facut asta…briliantul pwlii mele ca nu a fost in stare sa duca romania la victorie niciodata…?sa nu uitam ca hagi a ajuns unde a ajuns si el nu va ajunge nici pe departe ceea ce a fost hagi.articolul o fi bun nu zic nu dar finalul e de cacact.

banel ciordel  •  10 septembrie 2007, 10:01

balint e gay!
eu zic k si dica e gay k nu apare prin ziare cu femei plus k merge cam cracanat:)

acuma serios vb, balint e gay si are si nevasta??
pai traieste viata omul;)
ps si tolo e un pic gay cu tricouasele lui, frizura lui si admiratia pt mutu:)

Eu  •  10 septembrie 2007, 10:23

Pentru Emy si jj bkl
Daca vorbiti de palmaresele celor doi superfotbalisti Hagi si Popescu, ca fiind cele mai bune, poate luati in considerare si palmaresul lui Belodedici, care ii bate lejer pe amandoi la fundulet.
Cupa campionilor de doua ori, doua supercupe ale campionilor, si cupa intercontinentala cea castigata… Ca sa nu amintesc de faptul ca era mult mai constant in evolutii de mare valoare.

yo  •  10 septembrie 2007, 10:35

cum puteti vorbi asa de o mare glorie a romaniei???
— ati uitat in 94 cand va ridica inimile pana in ceruri de bucurie??
— in 86 cand a maturat europa
— ati uitat vremurile cand dintr-un sut de la 45 de metri rupea plasa

yo  •  10 septembrie 2007, 10:38

ROMANI NERECUNOSCATORI

MURITI DRACULUI CA NU MERITATI ASEMENEA VEDETE

DUPA CE VA GIDILA TALPILE …

II SCUIPATI SI II
FACETI POPONARI

OLAROIA ALA CE A FACUT ??? NU AM AUZIT DE EL DECAT ATUNCI CAND A AJUNS LA STEAUA

Lucian  •  10 septembrie 2007, 10:42

triple acolade 🙂

red baron  •  10 septembrie 2007, 11:03

dak Mutu era stelist,era considerat de mult cel mai mare fotbalist roman,dar pt ca e dinamovist,toti stelistii complexati, din presa sau de pe strada,ii denigreaza imaginea,penibil…

tosi  •  10 septembrie 2007, 11:09

mutu da goluri cu echipe de 3 lei de genul: belarus,macedonia,luxemburg….cu olanda de ex. nimic desi in ultimii 2 ani am jucat 3 meciuri cu ei.In plus toata echipa joaca pt. el.

tosi  •  10 septembrie 2007, 11:11

mutu e jucator valoros dar pana la un anumit nivel, la juventus freca banca de rezerve iar la nationala cu adversarii valorosi n-a facut nimic.Daca ajungem la turneul final nu va face nimic pt. ca acolo nu vom mai juca cu belarus,macedonia … si alte panarame.

red baron  •  10 septembrie 2007, 11:15

cel mai mare gunoi in viata e din nou pe blog,gunoiule iar vorbesti numai tampenii,Mutu la Juventus a dat 11-12 goluri,hagi cate a dat la barca si real?Mutu a inscris impotriva unor echipe la nivelul Olandei ca Milanu,iar la nationala a dat doua goluri Cehiei,echipa care iar se califica la un turneu final,asa ca gunoiule taci din gura ca habar n-ai

tosi  •  10 septembrie 2007, 11:28

@red baron

Ce sa zic mare echipa cehia in ultima vreme – locul 2 intr-o grupa unde in afara de germania in rest numai panarame de genul: san marino,cipru,tara galilor si irlanda. mutu a dat la juventus in amicale vreo 10 goluri pt. ca la oficiale rar prindea lotul … am uitat ca pt. voi cele mai importante sunt amicalele unde dinamo e campioana mondiala incontestabila.

tosi  •  10 septembrie 2007, 11:35

mutu e briliant la tras prafuri pe nas …in rest in afara de cateva meciuri in ch. league si goluri la echipe de pluton in italia nimic – rezerva la echipele mari juventus sau inter,dat afara de la chelsea si cu nationala n-a trecut niciodata de grupe in afara de calificarile pt. euro 2000 cand vechea garda a obtinut calificarea.

nicu  •  10 septembrie 2007, 11:39

fratilor, ce se intimpla cu voi astia de la gsp?!?
in prosport exclusivitate cu olaroiu, in fanatik la fel. voi comentati ce scriu altii, chiar ati ajuns ultimii?!?!

tosi  •  10 septembrie 2007, 11:44

mutu aduce aminte de golgheterii prefabricati de trista amintire a lui dinamo toata echipa joaca pt. el sa fie in stare sa dea gol cu belarus sau macedonia…..nu degeaba UEFA a desfiintat gheata de aur in formatul vechi in care dinamo dadea golgheteri de 3 lei pe banda.

red baron  •  10 septembrie 2007, 11:46

pt ultima data Tosi,Mutu joaca la un nivel la care Hagi din pacate n-a facut fata,el a fost rezerva la Barca si Real,Mutu la Chelsea si Juve a inscris vreo 20 de goluri,iar la Fiorentina si Parma a invins echipe mult mai mari decat cele din campionatul turcesc,ca nu se califica cu nationala se datoreaza altor factori,cum ar fi lipsa unor valori din jurul sau,Hagi i-a avut pe Raducioiu,Ilie Dumitrescu,Dan Petrescu,Gica Popescu,Sabau,Lupescu si Dorinel,toti erau jucatori foarte buni,in primul rand foarte buni din punct de vedere fizic,acum ne calificam condusi de un Mutu excelent,care si-a facut singur o faza de gol,care a driblat apoi intr-o faza 4 adversari dandu-i mingea printre picioare lui Hleb,cat a fost singur era imposbil sa duca nationala de unu singur Mutu,acum in juru lui au ajuns la maturitate si altii Lobont,Chivu,Rat,Marica,Dica,Tamas si Goian si ne vom califica raman insa la ideea ca dak Mutu era stelist deja il facea presa noul rege al fotbalului romanesc,oricum istoria asa il va retine,pt ca ink mai are multe de spus in fotbal

red baron  •  10 septembrie 2007, 11:54

si ink ceva,presa olandeza refuza sa-l declare pe Cruiff cel mai mare fotbalist olandez din respect pt altii ca Van Basten sau Bergkamp,presa germana refuza sa-l declare cel mai mare fotbalist german pe Bekenbauer din respect pt Gerd Muller sau Matheus,presa franceza nu-l declara cel mai bun pe Platini din respect pt Zidane si Catona,numai tari necivilizate sarace si cu multe probleme sociale si politice ca Brazilia sau Argentina isi declara regi ca Pele sau Maradona uitand de un Romario sau un Batistuta,noi n-ar trebui sa tindem catre Europa?Hagi a fostclar unul din fotbalistii fara de care fotbalul romanesc ar fi fost mult mai trist,da ca sa-l scoti pe el rege,uitand astfel de valori ca Dobrin,Balaci,Mutu sau dak vreti Bodola este o lipsa sa-i spunem de fair-play ca sa nu-i spunem mai urat,marile civilizatii vest-europene au invatat acest lucru,poate candva vom invata si noi

tosi  •  10 septembrie 2007, 12:02

@red baron

Mai gluma buna Hagi a dat goluri si pase de gol la turnee finale cu echipe de prima mana care detin titlul mondial: Argentina,Anglia,Germania,Franta…mare diferenta fata de mutu care-i bun cu belarus sau macedonia.
La galatasary o echipa nu tocmai de prima mana a jucat sferturi de Ch. League sau a castigat cupa UEFA….mutu in afara de titlul furat de juventus nimic remarcabil. La Real Hagi a dat mai multe goluri in meciuri OFICIALE decat mutu la juventus+inter.

red baron  •  10 septembrie 2007, 12:11

te inseli amarnic,dar sa lasam timpu sa demonstreze ce valoare are acest Mutu(si de fapt si restu jucatorilor de la aceasta echipa nationala)urmeaza un turneu final la care sunt convins ca vom ajunge si alte calificari,acesti baieti vor demonstra ce au de demonstrat…

tosi  •  10 septembrie 2007, 12:15

Hagi a fost la mare bataie cu Romario pt. titlul de cel mai bun jucator al CM 94 si balonul de aur in 94 singura diferenta dintre cei doi a fost de performantele echipelor Brazilia vs. Romania altfel Hagi ar fi fost primul in ambele clasamente, mutu nici in visele lui cele mai optimiste nu va ajunge la un asa nivel.

Dinny  •  10 septembrie 2007, 12:20

Este exact ce-i lipseste lui Mutu.
Acel „dram” de modestie,de umilinta..atat de des reclamat de mass-media italiana(cu referire generala,nu in special ptr.Mutu)…ceva similar cu modestia…..si in felul acesta ,Mutu ar putea deveni egal cu el insusi,adica ..MARE !

Dinny  •  10 septembrie 2007, 12:23

@red baron
Hagi a plecat cu coada intre picioare si de la Real si de la Barca….daca aia erau „incantati” de el ,nu-i dadaeau asa usor drumul…
Hagi nu s-a realizat la propriul lui nivel fiindca dpdv mental este un ghiolban …si asta o dovedeste (si)ca antrenor..

vali  •  10 septembrie 2007, 12:24

De parca ar conta care e mai bun si care nu. Important e ce face unul si altul. Si in momentul de fata Mutu isi face treaba , Hagi nu. La fel ca Prosport si Gsp

milanese  •  10 septembrie 2007, 12:24

Cataline imi poti spune cum pot lua legatura cu Dan Bara

vali  •  10 septembrie 2007, 12:26

pt tosi
Asa e si de-aia a castigat Romario si pelocul doi a iesit Stoichkov ca era bulgar si aveau si ei verde in steag ca brazilienii…daca noi nu aveam, ce sa faci?

violamania  •  10 septembrie 2007, 12:27

in sfarsit o poveste frumoasa in gsp!BRAVO

Dinny  •  10 septembrie 2007, 12:28

@tosi
…acelasi stil..radical si negativist…
In 1994 ,la mondiale,Pele a fost incantat de Hagi..pana atata timp cat a jucat….dupa aia…NIMIC !
Mutu nu va face ce a facut Hagi…dar fa face ALTCEVA…si daca-i vine toata mintea la cap…poate intra in istoria MARE a fotbalului romanesc alaturi de Hagi,Dobrin,Balaci,Dumitrache,Petchovsky,Bodola…

q  •  10 septembrie 2007, 12:28

http://blog.mysport.ro/2007/09/10/dreptatea-lui-olaroiu/
adevarul despre oli si hagi!

q  •  10 septembrie 2007, 12:30

http://blog.mysport.ro/2007/09/10/dreptatea-lui-olaroiu/
adevarul despre oli si hagi!!!

tosi  •  10 septembrie 2007, 12:30

@vali

Da si Stoicikov a avut un an foarte bun dar si la el la fel ca la Romario a fost propulsat de echipa Bulgaria a jucat semifinala,Brazilia a castigat CM 94 iar Romania a ajuns numai pana in sferturi….Clasamentul a fost Romario,Stoicikov si Hagi adica exact dupa performantele celor 3 echipe

florin  •  10 septembrie 2007, 12:32

super tare articolul
Chirila de departe cel mai tare gazetar, se vede din avion ca a pus suflet in ceea ce a facut

bv

tosi  •  10 septembrie 2007, 12:35

O echipa englezeasca serioasa ca Chelsea era normal sa nu tina in lot un consumator de droguri ca mutu.

andru  •  10 septembrie 2007, 12:36

felicitari pt articol

q  •  10 septembrie 2007, 12:38

http:/blog.mysport.ro/rodut/2007/09/10/dreptatea-lui-olaroiu/

tosi  •  10 septembrie 2007, 12:38

Echipele de prima mana din fotbalul european sunt: Real Madrid,AC Milan,Manchester,Liverpool,Barcelona, Juventus si Bayern … Hagi e singurul jucator roman care a evoluat cate 2 sezoane la 2 dintre aceste superechipe.

q  •  10 septembrie 2007, 12:38

http://blog.mysport.ro/rodut/2007/09/10/dreptatea-lui-olaroiu/

jj bkl  •  10 septembrie 2007, 13:11

pt tosi

cred ca limitezi prea mult aria echipelor de prima mana: liverpool este de vreo 3-4 ani o echipa de top. ar mai intra pe lista ta si alte echipe, pe care le-ai uitat, dar care au avut performante deosebite pentru perioade mai lungi sau mai scurte, in ultimii ani: inter, chelsea, deportivo la coruna, lyon,

Andrei25  •  10 septembrie 2007, 13:23

foarte frumos articolul..

tosi  •  10 septembrie 2007, 13:25

@jj bkl

Liverpool echipa mare numai in ultimii 3-4 ani cred ca glumesti, cat despre Lyon sau Deportivo sa-i pui pe acelasi nivel cu Real, Milan sau Barca deja e prea de tot….Inter (e drept ca a castigat 2 CCE dar acum vreo 40 de ani) si Chelsea (care n-a castigat nici macar 1 CCE sau Ch. League) sunt cu o treapta mai jos.

cassano  •  10 septembrie 2007, 13:26

hagi poponar!!! parca ati descoperit apa calda.se stie de mult mult tipm.unii nu vor sa auda.si la urma urmei treaba lui

Arhiva  •  10 septembrie 2007, 13:37

Excelent articol.

Bursa  •  10 septembrie 2007, 13:39

tare

Franta  •  10 septembrie 2007, 13:39

felicitari pentru articol, din cand in cand mai iese unul bun ….. din ce in ce mai rar

jj bkl  •  10 septembrie 2007, 13:47

de vreo 25 de ani liverpool nu a insemnat mare lucru in fotbal. nici macar cand a castigat CL nu era considerata o echipa de prima mana. lyon este o echipa care in ultima vreme a cam batut pe real, acolo unde a intalnit echipa spaniola. deportivo la coruna a castigat cateva campionate si era la un moment dat egala realului sau a barcelonei. inter a fost intotdeauna una dintre primele echipe din italia.

SUPERDINAMO  •  10 septembrie 2007, 13:48

Multi handicapati pe acest blog. Sau frustrati. Sau stelisti. Tot aia!!!
Mai baietasi, Hagi a devenit”mare jucator” de-abia din momentul in care l-a luat la Brescia Lucescu senior (pe la 27 de ani). Pana atunci n-a fost decat ce era si elton la stoia: un circar. Aduceti-va aminte cum „juca” el pt echipa si cum prindea mingea tragea la poarta din orice pozitie sau de la orice distanta stricand tot. Rar se intampla sa-i iasa, dar nu poti spune ca un asa jucator era mare. Ex.: in finala cu Milan, pe la 3 – 0 el scotea mingea din out cu calcaiul – direct la adverdasri!!! Juca pt. echipa, nu? Nu ma intereseaza daca a fost sau nu poponar, el sau balint – sa fie sanatosi, dar la nivelul lui MUTU n-a ajuns nimeni din Romania pana acum. Acest MUTU are niste calitati exceptionale: sut si dribling cu ambele picioare la fel, tehnica pe toate spatiile (mici, mari, patrate, trapezoidale etc) si tehnica in regim de viteza. N-a avut Romania niciodata asa un jucator. Iar hagi – popo e rege pt ca e stelist – cum bine a zis cineva aici.
AXIOMA: Nationala lu pitzi e ZERO BARAT fara SUPER-MUTU. Pitzi e ala caruia MUTU i-a dat mwie in america in momentul in care pitzi i-a atras atentia cum sa joace. MUTU catre pitzi: stai ba jos acolo si veziti d-ale tale ca stiu eu cum sa joc. si pitzi a stat cuminte. ca stie ca fara el e ZERO BARAT. Acum a trimis un charter particular dupa el, numai sa vina. As ca baietzi daca mai vreti sa ne calificam vreodata la turnee finale va trebui sa-l pupatzi in cwr pe SUPERMUTU pt ca fara el suntem NIMENI. Asta e si din cauza „selectiei” facute de „antrenor”.

Corectosu’  •  10 septembrie 2007, 13:59

Nu stiu de ce unii il considera dinamovist … Fiindca a jucat si acolo un pic? mai putin ca la FC Arges .. . asta este criteriu? Ce repede fura unii meritele altora …. Oprita ce este: dinamovist sau stelist? Poate raspunde cineva … Ma gandeam eu … JOS LABA DE PE EL! Cand este de rau este al lor. Cand este bun este al nostru! Bine zicea cineva (vai de el!): HAHALERELOR!

tosi  •  10 septembrie 2007, 14:04

@SUPERDINAMO

Mai baietas cand l-a luat „marele mucescu” pe Hagi la Brescia, Hagi marcase golul decisiv in finala de supercupa europei in 87 si in 89 era pe locul 2 dupa Maldini dintre cei mai buni fotbalisti sub 24 ani din lume.
Si mucescu ii mare antrenor a castigat cateva campionate de 3 lei ca alea din turcia si ucraina si deja penibilii il compara cu Mourinho sau Ferguson la fel ca mutu o dat goluri pt. echipe de pluton din italia si deja dupa penibili ii candidat la balonul de aur.

Comentează