Cacofonia roţilor de tren

Cînd suporterii se răţoiesc la Copos, popular e să ţii cu ei. Indiferent dacă au sau nu dreptate. Pentru că sînt mulţi şi pentru că patronul giuleştean a devenit, după propria strădanie, antipatic.

duminică, 21 octombrie 2007, 4:14

Cînd suporterii se răţoiesc la Copos, popular e să ţii cu ei. Indiferent dacă au sau nu dreptate. Pentru că sînt mulţi şi pentru că patronul giuleştean a devenit, după propria strădanie, antipatic.

Dar, în acest caz, suporterii nu au dreptate. În fond, ce acuză ei? Că Rednic nu e rapidist pur. Dar cine e? De la Iuliu Baratki încoace, transferat de la CAO, toţi giuleştenii au venit de undeva. În general, oamenii vin de undeva, au trecut şi amintiri. Pe care nu vor să le autoexcomunice.

Chiar şi croitoreasa care a decis acum 84 de ani ca echipa ceferiştilor să nu joace în alb, ci în vişiniu, „pentru că în Triaj e multă funingine”, era unguroaică.

Cerneala, celebra cerneală cu care s-a iscălit în iunie 1923 înfiinţarea Rapidului era violetă. Asta trădare, nu ceea ce au făcut Copos şi Zotta cînd l-au adus pe Rednic!

Nu e bine să te pui cu masele? Şi ce dacă?! Să fie sănătoase ele, masele!!! Să fie puternică ea, galeria Rapidului!!! Dar să ştie, masele şi galeria, că greşesc. Rednic e un antrenor foarte bun. După palmares, cel mai bun din istoria Grantului.

E dreptul suporterilor să-i dea cu „Huo!”. Apoi să cînte imnul. Şi iar să-i dea cu „Huo!”. Dar tot ceea ce va rezulta va fi o cacofonie.
Populară şi inutilă.

Comentarii (61)Adaugă comentariu

Paul  •  21 octombrie 2007, 16:20

„Cerneala, celebra cerneală cu care s-a iscălit în iunie 1923 înfiinţarea Rapidului era violetă.”

Sa inteleg ca Cerneala tinea cu Poli nu ? 🙂

Craca_giulesti  •  21 octombrie 2007, 16:32

Sint un suporter rapidist simplu , care tine sa lamureasca problema legata de Mircea Rednic. Nu sint de acord sa-l contestam din moment ce obtine rezultate insa declaratiile pe care le-a facut au atras valul asta de antipatie. Daca s-a simtit nedreptatit de Copos(si a fost) , trebuia sa-i riposteze acestuia nu sa spuna ca face …. pe Rapid. De aici a plecat tot scandalul, de la faptul ca un antrenor are declaratii necontrolate pe care nu si le-a permis pina acum nici macar un jucator, dar un tip educat , belgian cum se considera antrenorul Rednic. Ca opinie personala, grupul din care fac parte la tribuna a doua nu-l va huidui dar nici nu-l va aplauda la meciul cu CFR Cluj. Asta nu inseamna insa ca ceilalti suporteri nu au dreptate.

quda  •  21 octombrie 2007, 16:32

Foarte corect, Cataline! Insa ce sa le ceri entitatilor acefale de sub Grant….

EDY  •  21 octombrie 2007, 16:32

CORECT.CHIAR MA GANDEAM CE VOR DE FAPT SUPORTERII RAPIDULUI.SA ZICA EI CINE ESTE RAPIDIST 100% SI CARE ARE SI CALITATI DE ANTRENOR .CA IN CONDUCERE MAI POT FI ADUSI NISTE JUCATORI CARE AU JUCAT PE LA RAPID ,ASTA ESTE ALTA DISCUTIE.DAR RAPIDISTI 100% NU CRED CA AU PE CINE SA PUNA ANTRENORI.
RAPID ESTE UNUL DINTRE CEI MAI BUNI DIN ISTORIA RAPIDULUI.NU II INTELEG PE SUPORTERI IN CAZUL ASTA.ESTE ADEVARAT CA A FACUT O GAFA CU DECLARATIA AIA DAR SA NU UITE SUPORTERII CAT DE JIGNIT A FOST SI EL .NU AU DREPTATE .TREBUIE LASAT SA MUNCEASCA.ITI POTI DA SEAMA CATALINE CE SCANDAL VA FI LA PRIMUL ESEC A LUI REDNIC ? MARE GRESEALA AR FACE SUPORTERII ACUM CAND RAPID ARE LOT, ANTRENOR SI TOATE SANSELE DE C.L.

RAPIDista  •  21 octombrie 2007, 16:33

Problema suporterilor nu este faptul ca d-nul rEDNIC a antrenat alte echipe(printre care si rivala dinamo),problema noastra este lipsa de respect fata de cei ce l-au sustinut atunci cand copos l-a dat afara de la RAPID..sa nu se inteleaga gresit..este respectat faptul ca..cu rEDNIC ca antrenor a fost cucerit ultimul titlu..dar de aici si pana la declaratia d-nului rEDNIC ,,ca se comporta ca un caine ce isi face nevoile pe un gard” ..declaratie ce privea echipa RAPID(si cand zic echipa ii includ si pe suporteri)este drum lung..Ar fii trebuit sa gandeasca inainte sa vb -eu asa stiu ca se procedeaza-si acum nimeni nu l-ar mai contesta.Oricum suntem obisnuiti..protestele noastre nu vor fii luate in considerare si nu ne mai ramane decat sa-i uram succes d-nului rEDNIC

RAPIDIST!!!  •  21 octombrie 2007, 16:33

ca bine zici…cei care`l contesta nu sunt suporteri adevarati, ci niste mascarici

emil mihai 1923  •  21 octombrie 2007, 16:35

apartenenta la un club nu mai este eliminatorie…
si mourinho ar fi fost contestat la rapid…

emil mihai 1923  •  21 octombrie 2007, 16:36

rapid a jucat bine..
mai mult decat bine…
si-a creat multe ocazii..imbucurator…

Craca_giulesti  •  21 octombrie 2007, 16:38

Articolul vrea sa sugereze ca suporterii Rapidului injura tot ce nu e „rapidist adevarat”. Nimic mai fals. Nu mai departe de anul in curs, s-a declarat ca Zicu nu va fi apostrofat in Giulesti niciodata. Motivul? La venirea la Rapid a refuzat sa scandeze impotriva lui Dinamo , iar la revenirea in Stefan cel Mare a refuzat si trivialitatile la adresa Rapidului. Deci se poate pentru un jucator tinar si nu se poate din partea unui tehnician cu pretentii.

emil mihai 1923  •  21 octombrie 2007, 16:39

ca rapidist, ma bucur…
dracu’ mai stie cat adevar este in ceea ce spune becali badaranul?
adineaori a spus ca oferta de 7 milioane pentru dica a fost o minciuna de a lui…
propun sa il ignoram…
asta ar durea cel mai tare…

Parpala  •  21 octombrie 2007, 16:41

Hehe … chiar asa, domnule, cu banii luati de Rednic & Co de la oier cum ramane?

emil mihai 1923  •  21 octombrie 2007, 16:42

posibil sa fie asa…
posibil sa nu fie…

Andrei  •  21 octombrie 2007, 16:43

Ai toata dreptatea Tolo! Sint rapidist de vreo 33 de ani( de cind aveam 7) si incepind cu generatia lui Neagu, Bartales, Pirvu, Manea, Cojocaru, Goanta, Tira , Chirita si pina azi, indiferent de rezultate, joc sau divizie, suporterii Rapidului au fost intr-adevar al 12lea jucator! Patimasi, veseli, comici in ciuda multelor suferinte…Si acum cind Rapid a ajuns o forta in fotbalul romanesc, paradoxal, in loc ca fiecare meci sa fie trait ca o sarbatoare, ne batem joc de echipa…Revoltator!Spiritul Rapidului moare putin cite putin din cauza unor inadaptati

Craca_giulesti  •  21 octombrie 2007, 16:44

Nu e vorba de puritatea sau impuritatea rapidista ci de bunul simt de a-ti lasa loc de buna-ziua pe unde mergi.

Parpala  •  21 octombrie 2007, 16:44

Emil, Rednic a tacut! A refuzat sa comenteze. Iar conducerea dinamovista a inceput sa se apere anemic dupa vreo 2-3 zile, daca nu ma insel.

emil mihai 1923  •  21 octombrie 2007, 16:45

mi-as dori ca rapidul sa fie 100 % giulestean..
dar se pare ca viata vrea altfel…
si daca tin cu rapid, ce sa fac acum?

emil mihai 1923  •  21 octombrie 2007, 16:46

si spune ce ar trebui sa facem acum!!!
ca eu nu am nici o idee..l.

Andrei-Cristian  •  21 octombrie 2007, 16:47

gg Tolo… Adevarul insa, ca intotdeauna, este undeva la mijloc. O parte componenta a acelei „mase” de suporteri (de la Rapid, in cazul asta, sau de la alte echipe, in general) cere jucatori/antrenori/oficiali neaparat „sustinatori ai echipei de mici copii” (chiar din perioada sarcinii, daca se poate) – aici nu e nimic de discutat: daca vor ultra”nationalism” pe scara redusa, sa incerce perioada Renasterii; mai nou, lumea se lupta sa desfiinteze bariere de tot felul, astfel incat omul sa fie judecat dupa ceea ce face, si nu dupa ceea ce crede.

Insa, mai sunt si acei „dizidenti” din mai sus-numitele „mase” care vor jucatori/antrenori/oficiali „cu bun simt”, care, vorba aia batraneasca, „sa nu muste mana care i-a hranit”. Inevitabil, pusi sa aleaga intre cele doua „factiuni”, acei jucatori/antrenori/oficiali ajung displacuti de o parte.

Si mai din nefericire e faptul ca cele 3 calitati – pricepere, loialitate si bun-simt – nu se exclud reciproc… dar apar atat de rar, insumate, la o persoana, incat ar putea la fel de bine sa se excluda… Astfel, cineva sa le spuna „maselor” ca ceea ca vor ei e o himera, pentru ca orice optiune (oricat de improbabila) se soldeaza cu cineva nemultumit… Iar daca acel cineva mai gaseste un nemultumit-doi, se formeaza o noua „masa”… Pentru ca „masele” nu au numar, doar sufix de plural 😉

arthur  •  21 octombrie 2007, 16:50

cu exceptia titlului care arunca efectiv cu r…t in Rapid, restul e corect
titlul este murdar
iar suporterii care-l contesta pe Rednic uita tocmai ca performantele cele mai mari din epoca moderna au fost obtinute cu Rednic in teren si ca antrenor
r

nastyboy  •  21 octombrie 2007, 16:52

Aha.M-am prins.Asa cred.

faranume  •  21 octombrie 2007, 16:54

nul injura nimeni pe rednic ca nu e rapidist!dar cand dai de inteles ca te pipi pe o echipa,,de ce te mai duci sa antrenzi la ia!?si daca teai dus ai avea pretentzii sa nu fii injurat!?dasta il injura lumea pe rednic,pt declaratziile pe care lea facut!parca zicea ca nu vine sa mai antreneze la rapid!..dal in mortzii lui!

Parpala  •  21 octombrie 2007, 16:56

Pai si eu iubesc Rapidul, indiferent in ce liga joaca sau ce loc ocupa in clasament.
Am urmarit cu atentie cele cateva aparitii publice ale lui Rednic si parerea mea e ca a luat acei bani. Din pacate.
E haos (mai mult intentionat) in conducerea Rapidului, si normal ca acest lucru se reflecta si in galerie.
O sa stim mai bine cum stam dupa meciurile jucate in Giulesti.

mao  •  21 octombrie 2007, 17:03

O intrebare pentru rapidisti din partea unui dinamovist. Daca echipa voastra ar fi alcatuita din 11 straini asa cum este Arsenal si daca ar avea aceeasi putere si vointa de a invinge precum echipa londoneza, v-ar mai interesa de unde sunt sau de unde au venit jucatorii?
In fotbalul mare exista intr-adevar jucatori care se identifica prin statornicie cu echipa la care au jucat 15-20 de ani, dar aceste exemple sunt atat de rare! Iar voi vreti sa aveti o echipa alcatuita numai din asemenea exceptii.
Macar daca veti castiga acest campinonat veti putea multumi ironic lui Rednic: Tratamentul cu urina face minuni! La MISA si la Rapid!…

iulian1923  •  21 octombrie 2007, 17:09

Rednic nu mai poate fi iubit in Giulesti…a tradat si a jignit! Un antrenor cu un trecut patat nu poate ‘lupta’ alaturi de Rapid impotriva sistemului…pur si simplu nu poate.Parerea mea!
Tolo, am si eu o intrebare pentru tine…Rednic(per total) este profesionist sau amator?(imi poti da un raspuns pe http://www.mysport.ro/stiri/user/iulian1923 la stirea cu referire la Rednic…sunt curios daca ai raspuns)

mircea1923  •  21 octombrie 2007, 17:17

vezi-ti ma de treaba ta si lasa-ne pe noi in pace! Mare jurnalist esti……… De ce ma n-ai sarit in sus cand Rednic le-a dat meciul lu steaua ultima etapa la Vaslui si i-a facut campioni???? de ce ma nu zici nimic de banii pe care i-a luat de la steaua???? de ce nu zici nimic ma de cine ne-a vandut in Belgia cand aveam 2-0 la pauza??? de ce nu zici ma de atitudinea pe care a avut-o rednic fata de clubul asta dupa ce a plecat de aici???? DE CE? DE CE? DE CE? DE CE?????????

S-A DESCHIS BAR TIKITAKA  •  21 octombrie 2007, 17:25

Cel mai bun blog sportiv particular .. http://www.y-beleaua.blogspot.com

filip  •  21 octombrie 2007, 17:25

auzi, mai singurii ziaristi „adevarati” din tara platourilor de filmare la telenovele ale lui sarbu, vad ca mi-ai sters comentariul – destul de pudic – de la aia – care nu e stire – cu numirea lui costi mocofanu ca mare mahar (adica lauda aia, sa ii spun frumos, intre voi, messeriashii!
bai daca ia Dan Diaconescu, vorba lui la emisiunea aia de cacao de pe irealitatea unde il tot intepai, 3 meciuri, pe mircea badea si mai face un talk-show
va baga in faliment!
pai din studioul lui de 2 pe 2, va executa pe toti…!
sa nu raspunzi iara si sa il stergi repede!
rednic ti-a spus il luce ca nu are caracter… da tu ii dai inainte ca…

emil mihai 1923  •  21 octombrie 2007, 17:28

sa luam campionatul…
cupa se pare ca o tot luam…
si sa avansam in cupele europene…

un necunoscut  •  21 octombrie 2007, 17:28

Rednic…ce-ai vrut tu sa faci pe noi…facem noi pe ochii tai!!!

777  •  21 octombrie 2007, 17:34

Terminati mah!Cine a zis ca noi rapidistii il apostrofam pe Rednic ca nu e rapidist 100%?Si cine a zis ca nu-i un antrenor bun?A fost injurat ptr ca a atacat Rapidul.Cine i-a dat lui dreptul sa spuna acum un an ca Rapidul joaca intr-un sistem invechit?Vroia cearta cu Copos si Lucescu jr?Trebuia sa-i sune sa le spuna in fatza ce avea de zis.Tot sezonul trecut era cel mai vanitos antrenor din Liga.De ce n-a mai „latrat” atunci cand Becali a zis ca l-a manjit cu bani?A facut-o abia acum 2 saptamani cu o mimica a fetzei care-l trada.Chiar daca e antrenor f. bun si chiar daca sunt din Constanta(si nu sunt in tribuna langa echipa)eu le dau dreptate suporterilor.Poate sa castige 3 titluri consecutive cu Rapid,ca tot nu va fi iubit ca RAZVAN.Totusi,baieti,haideti sa nu-l mai injurati mai mult de atat si sa fim alaturi de echipa in continuare sa fie liniste,cu toate ca asta nu inseamna ca-l vom iubi pe Rednic.

rraappiidd  •  21 octombrie 2007, 17:38

bah 777 termina-te cu RAZVAN. io si-acum ii multumesc lui Dumnezeu ca a plecat.

Sorensen  •  21 octombrie 2007, 17:42

Simt ca Rednic poate castiga titlul, nu zic ca este mai bun decat Bergodi, dar italianul putea lua campionatul abia sezonul viitor, pe cand cu Rednic, se poate intampla chiar sezonul asta.Eu n-o sa-l injur, maxim 1000 de spectatori il vor injura(parerea mea)

Sorensen  •  21 octombrie 2007, 17:43

Lamuriti-ma si pe mine pls! Ce a zis Rednic rau despre galeria noastra? ca am auzit 1000 de variante
ce a zis??????????

777  •  21 octombrie 2007, 17:48

@rraappiidd,multumeste-i lu’ RAZVAN ca a facut cea mai mare performanta la Rapid!

REBU  •  21 octombrie 2007, 18:51

Traditie din 1923,
,,Aristrocratii”din TRIBuna 1-a,
Vomita furibunzi flegma din ei,
De fapt rapidu’ e cacofonia… 😉

marian croitoru  •  21 octombrie 2007, 19:45

banii vorbesc si nu au culoare!e valabil si in politica…acum citeva saptamini ascultam la radio un interviu a lui rednic care spunea ca nu o sa se mai intoarca sa antreneze in tara.cel putin acum dupa despartirea de dinamo,care a fost cam …senzationala si plina de farmec…si iata-l pe Vrednicul mircea inapoi la panipat cu, carte de munca si prima de instalare si altele…pentru ca alte rezulta nu are …decit aici in liga 1…a ratat cu dinamo ucl-ul si c.v.-ul e cam subtire,nu?mai usor castigi bani in romania unde te stie o tara intreaga (rapidisti,dinamovisti…)decit in …UE!

mwie rapid  •  21 octombrie 2007, 20:02

*typo… un text scris la repezeala, plin de greseli…

G  •  21 octombrie 2007, 20:09

rednic nu e huiduit fiindca nu ar fi rapidist pur….ci pentru ca are gra sparta si pentru ca e un tradator si un vanzator

Cristi  •  21 octombrie 2007, 20:24

Pentru stelistul de mai sus…uita ca retardatii din galeria Stelei au urinat pe statuia celui considerat cel mai mare roman din istorie,Stefan cel Mare…spurcatilor,cand va comportati astfel,cum puteti sa va mai uitati si in gradinile altora,baneilor ???

boo  •  21 octombrie 2007, 20:29

Pt. toti cei care spun ca cei care il contesta nu sunt suporterii rapidului.Ei sunt.Sunt cei care stau toata ziua la stadion,in giulesti,la LSR.Ei chiar sunt suporterii Rapidului.Pt Cine joaca hatrrick sunt aia din Clubul Suporterilor.Si pentru un antrenor care a spus ca se pisha pe Rapid.Fara cuvinte.Sper sa nu fie iertat niciodata.

nastyboy  •  21 octombrie 2007, 21:09

Off-topic
Daca de multe ori v-am criticat,altadata am fost malitios,de putine ori am fost de acord cu dv.,acum trebuie sa va felicit.Dar nu pentru acest articol.Ci pentru faptul ca nu participati la premiile Ioan Chirila.Restul e nonsens.Cateodata si tacere…

rapidist  •  21 octombrie 2007, 21:24

inca un articol de cacao, hai sa ne facem ca scriem mari adevaruri; stelistii isi dau cu parerea despre probleme rapidiste… Rednic e desigur un foarte bun antrenor pentru Romania, alaturi de Piti, Ando, Razvan, dar a dovedit cam peste tot pe unde a fost antrenor ca are un caracter infect. Faptul ca esti bun si ai rezultate nu inseamna ca automat trebuie sa fii primit cu bratele deschise… ce naiba e asa de greu de priceput?! SA-SI CEARA SCUZE PENTRU MIZERIILE PE CARE LA FACUT!!!

Victor  •  21 octombrie 2007, 21:45

Felicitari nastyboy , ai atins punctul sensibil ! omu s-a format la scoala lui Ioanitoaia , deci n-are ce cauta ………………..mai bine tacere !

laur-stea  •  21 octombrie 2007, 22:18

eu am o durere mai veche, si ma adresez aici pt ca esti singurul care poti sa concepi o opinie desteapta la ce spun eu mai jos????????HAGI e subiectul, si vad ca nimeni nu are curajul sa spuna obiectiv si echidistant ca fata de valoarea pe care a avut-o ca jucator, in calitate de antrenor e un nimeni. Pana si Dragoteasca se da cu parerea cum ca nu are nimeni voie sa se atinga de „simbolul Romaniei”. Eu am o afacere personala la care am muncit de mi-au sarit capacele sa o duc sa mearga bine, si nu as putea sa-mi dau munca pe mana unui „simbol” sa mi-o duca de rapa. Sunt stelist de mic, am trait bucurii adevarate in anii 80, si chiar daca in ultimii ani am mai scos capul in lume, noi astia care am cunoscut fotbalul adevarat al STELEI, nu putem accepta ca echipa sa nu joace nimic, dar sa o lasam pe mana lui Hagi pt ca el are un nume in fotbal!Zi si tu ceva!!!

Esti nebun  •  21 octombrie 2007, 23:07

Daca in fotbal nu ar mai exista nici 1% pasiune poate ai avea dreptate Tolo, dar dat fiind faptul ca inca mai exista pe ici pe colo, ceea ce zici tu e o tampenie! Scuza-ma, apreciez ideile tale de obicei, dar acum chiar nu ai dreptate. E ca si cum unul ti-ar jigni grav copilul si tu l-ai angaja apoi sa il mediteze. Crezi ca ar mai conta faptul ca omul ala e un meditator foarte bun? Ma indoiesc.

un exploatat  •  21 octombrie 2007, 23:24

nu e vorba de jignire. Am lucrat la prosport…si mai stiu si altii neplatiti…

rorovokta  •  21 octombrie 2007, 23:32

hagi e nepriceput bai tata dar are caracter,cand vreodata ar pleca rednic fara sa-si ia banii,da-o naibi de pricepere ca nu tine loc de educatie

amuzant  •  22 octombrie 2007, 0:07

hai sa fim seriosi …. eu unu as prefera sa stea sa joace in campionat … decat sa antreneze rednic ! nu mai dati exemple de genul rapidist 100 % …. nu e legat de asa ceva … e pur si simplu legat de respect … Cate nu ia facut copos lui Razvan ? a facut vreodata Razvan pipi pe Rapid ??? NU ….. Rednic e ca si vantu … in toate directiile !

Christiansen  •  22 octombrie 2007, 6:34

Suporterii … daca sunt suporteri … ar trebui sa sustina echipa si sa vrea binele ei.
Cum sa o sustina? Distrugand si agresand? Nuuu … platindu-si abonamentele si comportandu-se civilizat pe stadioane.
Destul ca platesc cluburile amenzi cat salariul lui Coman pe o lună, acum se baga si in conducerea lor …
Sa-l puna pe Rica antrenorul Rapidului … ca e cel mai rapidist.

Bogdan  •  22 octombrie 2007, 8:04

Rednic A luat titlul cu Rapid si a plecat. In perioada in care a fost antrenor la Dinamo a spus niste lucruri urate despre Rapid si despre culorile acestui club. Daca era antrenor in Italia, Turcia, Anglia si alte campionate din Europa fanii echipei jignite se comportau si mai dur.Cand a jignit culorile Rapidului trebuia sa se gandeasca inainte ca nu mai are ce cauta la aceasta echipa. A jignit inimile visinii a celor ce stau in peluza si nu numai. A jignit suporteri care gandesc cu sufletul si nu vin la ca la teatru.

Comentează