Pepiniera de inimi

Vasile Turcu e cel mai entuziast demolator al propriei reputaţii de om care bagă bani, nu poveşti, în Dinamo. „Am luat inima Banatului” a spus el după ce „cîinii” l-au transferat pe Torje. E multă bucurie şi puţină decenţă în această declaraţie.

miercuri, 16 ianuarie 2008, 4:58

Vasile Turcu e cel mai entuziast demolator al propriei reputaţii de om care bagă bani, nu poveşti, în Dinamo. „Am luat inima Banatului” a spus el după ce „cîinii” l-au transferat pe Torje. E multă bucurie şi puţină decenţă în această declaraţie.

Au trecut ceva secole de cînd oamenii îşi mîncau unii altora inimile pentru a-şi fura astfel puterea. Sîntem într-o altfel de lume! Sîntem?

De partea cealaltă, Marian Iancu se luptă cu ostilitatea unui întreg oraş.

Nu mi-e simpatic patronul timişorean, deloc nu mi-e simpatic. A introdus în fotbalul nostru un nivel de vulgaritate a replicilor care-l descalifică în primul rînd pe el. Degeaba vorbeşti o limbă română curată dacă o foloseşti ca să spurci.

Totuşi, nu pot să nu observ că Iancu a explicat în termeni logici transferul lui Torje. „Timişoara ia peste două milioane de euro şi 50% dintr-un viitor transfer. E o decizie a economiei de piaţă şi nu cedez în faţa presiunilor emoţionale”, a declarat el.

Singurul păcat formal al comunicatului e un soi de glacialitate, de superioritate care trece dincolo de logică.

Şi mai e ceva de spus. Da, profitul este esenţial pentru o companie, dar nu reprezintă esenţa ei! În fotbal, esenţa constă în joc, în rezultat şi în bucuria mulţimii. Sigur că trebuie să ne ferim de populism şi să terminăm cu ideea cluburilor sărace şi pure, „noi şi ai noştri”, construcţii locale pătimaşe, în spatele cărora se ascunde, de fapt, interesul meschin al unor conducători pe care-i doare undeva de Oradea, de Iaşi sau de Sibiu, dar care folosesc o retorică indigenă pentru că dă bine la suporteri.

Însă, în acelaşi timp, vorba unui economist, „unde lucrează doar piaţa, nu mai există nici o piaţă”. Iancu nu e culpabil pentru că l-a vîndut pe Torje, dar poate fi întrebat de ce proiectul economic şi sportiv pe care-l invocă în comunicat nu funcţionează de atîţia ani la Timişoara? De ce, dacă totul e făcut cu respect pentru interesele clubului, construcţia sa nu a spart nivelul mediu şi începe să semene cu… ştiţi cu ce? Cu o pepinieră de inimi.

Comentarii (152)Adaugă comentariu

wekx  •  16 ianuarie 2008, 20:50

@megood:

Pai si Dinamo zice de vreo 10 ani ca o sa joace in CL!!! Si mai nou nu e in stare nici in Grupele UEFA sa intre!!
E un fel de Poli TM sau Craiova…la un nivel ceva mai mare…Nu crezi???

P.S. Rade „ciob de oala sparta”…Poli e pe 5, iar voi pe 6!!! Deocamdata v-a „facut” Jabba de niste bani…2 mil. este destul de mult!

just_me  •  16 ianuarie 2008, 21:12

chiar imi pare rau pt. torje pt. ca nu va avea posibilitatea de a juca…dar la noi ca la nimeni te nasti talent si mori speranta..torje e urmatorul pe lista…

francescodog  •  16 ianuarie 2008, 21:20

tolo mic si neinsemnat, chiar nu ai pic de rusine ??????? Daca mergea la steaua mai erai asa acrit ???? RUSINE !!!

megood  •  16 ianuarie 2008, 21:26

@wekx nicodata dar zic niciodata timisoara nu o sa se poata compara cu dinamo.cate trofee avem noi atatia ani de divizia A (sau liga 1)aveti voi.iar eu cred ca am zis ceva ce ar trebui sa-ti ridice semne de intrebare in privinta conducerii de la poli,si aceea ca nu poti declara ca vrei performanta aducand jucatori de peste 30 si vanzand tineri de 18 -20 de ani.macar noi cumparam tineri nu vindem,investim in viitor sau macar asa pare.cand e vb de dinamo banii nu conteaza:))))

Bogdan Dumitrescu  •  16 ianuarie 2008, 21:33

Nu cred in acest tranfer.
Spalare de bani pe fata.
Nu poti sa dai 2 mil. de Torje, un jucator care nu e titular la Poli.
Dinamo e renumita prin aducerea de jucatori pe sume pana in 100.000 dolari.
Atat a dat in realitate pe Torje.

Totul despre Eueo 2008 – www.fotbaleuro2008.com  •  16 ianuarie 2008, 21:35

Mai fratilor. Chestia cu nu mai avea loc la noi sa joace e de 3 lei. Cum fras nu ai loc sa joci la POli? E mai slab ca Abiodun? Io sunt sigur ca NUUUU. Bine frate ca-l tine Iancu pe loserul de Popa, Canu, Stancu, Bucur, Cristea, Rusici, Vrsici si alte valori fotbalistice. Si-i da la catei pe ai mai buni.

wekx  •  16 ianuarie 2008, 21:36

@megood:

Eu nu sunt suporter al Timisoarei…dar sa stii ca si fara Torje sau Mansour anul asta Timisoara are mari sanse sa termine in fata lui Dinamo in Clasament!!!
Dinamo risca sa nu prinda nici UEFA (daca nu castigati cumva Cupa Romaniei…desi…CFR, Rapid, Urziceniul…sunt greu de invins!).

vasile  •  16 ianuarie 2008, 21:36

respect pt cei de la cluj acolo se vrea performanta …iancu…fara cuvinte..torje era viitorul lui poli pt mine era un simbol…nu am cuvinte ma doare sufletul dar nu am ce sa fac asta e

cosmin  •  16 ianuarie 2008, 22:20

am respectat Timisoara pana astazi cand au reusit sa ma faca sa-i privesc ca pe oricare altii, pana astazi au fost deosebiti, era ceva aparte : publicul canta si cand echipa era condusa cu 8-1, atmosfera de vis…nu pot intelege cum o tanara speranta poate pleca de la un club unde era o atmosfera extraordinara si unde nivelul de performanta era in continua crestere…dar in definitiv si la urma urmei nu este vina jucatorului decat poate maxim 30%…vina principala o are patronul care in loc sa tina la echipa un viitor simbol, un timisorean 100%, un fel de Totti al lui Poli, prefera sa sustina un jucator k Ionel Ganea care se comporta pe teren ca la marginea unui cartier rau famat…pacat…mare pacat…am iubit aceasta echipa si chiar daca sunt in Bucuresti tineam cu ei…acum insa s-a determinat…a mai ramas Dusan Uhrin pentru care nu pot spune decat atat : respect, esti un mare antrenor si mult succes…

unu’  •  16 ianuarie 2008, 22:48

Din toata treaba se vede ca Iancu este un bun negutor, iar dinamovistii doar niste fraieri, pentru ca daca nu-l vor vinde pe Torje cu cel putin 4 milioane vor fi in pierdere. Au ei siguranta ca vor face din Torje un jucator de peste 4 milioane? Ma indoiesc, i-a pacalit Iancu. Inima Banatului poate fi o mare cacialma.

Rock  •  16 ianuarie 2008, 22:49

Iancu priveste Poli Timisoara strict ca pe o afacere comerciala si , ca orice administrator , gandeste cu buzunarul . Eu nu-l vad ca fiind omul care sa pompeze pe termen lung bani fara rezultate palpabile ( podiumuri , de ce nu , preliminarii de C.L. , Cupa Romaniei ) si nimeni nu alimenteaza o afacere care genereaza pierderi decat daca e un hobby asumat . Este genul de om care va pune lacatul fara scrupule si regrete cand va considera ca a depasit marja de toleranta pe care si-a impus-o in realizarea obiectivelor .
Daca Poli nu prinde UEFA , zboara la vara toti mercenarii costisitori in frunte cu onoratii domni Ganea , Karamyan , Aliuta si Alin Stoica si merge pe mana „carlanilor” ( ca tot e la moda ) de la Poli II si Resita .
Pe de alta parte , SIGUR a acceptat deliberat oprobiul fanilor ,dar a vrut sa puna astfel presiune pe autoritatile orasului , doar a tras semnalul ca nu e dispus sa finanteze de unul singur pe mai departe . Nenea Iancu nu-i chiar asa de naiv sa mute pe tabla de sah fara sa studieze pozitiile viitoare ale adversarului .
Daca Mititelu il vindea pe Costea in Bucuresti , era linsat pana la ora asta , personal mi se pare un talent mai mare decat Torje , Mititelu nu are stabilitatea materiala a lui Iancu , autoritatile locale ii pun talpi fatis pe unde-l prind ( cele din Timisoara sunt mai subtile) si uite ca rezista tentatiei cu brio .

P.S. : multumesc gazetei sporturilor pt ca s-a obosit sa-mi stearga postul de ieri de pe blogul lui Catalin , la fel , un comentariu civilizat , dar se pare ca parerile care nu coincid cu ale moderatorilor dauneaza grav sanatatii .

rider  •  16 ianuarie 2008, 22:58

gaini de timisoreni… numa vorba e de ei…

afaleza  •  16 ianuarie 2008, 22:59

iancu isi plateste datoria catre ministerul de interne ptr. ca e liber

MM  •  16 ianuarie 2008, 23:04

1:Ce tot il injurati pe Jaba? Daca Torjr nu vroia nu pleca….Snt de vina amandoi.
2: Din acest motiv cumpara FR straini sa nu tremurejucatorul cand aude de un transfer la Steaua sau Dinamo….

MM  •  16 ianuarie 2008, 23:05

sorry, CFR nu FR…:)

wekx  •  16 ianuarie 2008, 23:09

Are dreptate cel de mai sus…cred ca CFR-ul e singura echipa de provincie puternica si cu adevarat cinstita! Iar anul asta chiar poate lua titlul…cu toate invartelile ce le vor face Copos&Borcea&Becali!!!

Alex  •  16 ianuarie 2008, 23:31

Las-o moarta nene. Ai descoperit gaura in macaroana? Torje inca mai are cale lunga inainte. Daca Uhrin tinea asa mult la el, fiind un om ferm, caracter forte, cred ca-si dadea demisia daca transferul se facea peste capul sau.
Pe de alta parte, jucatorii lui Poli care au plecat la Steaua(probabil cei ma buni) au plecat pe bani grei de care clubul avea nevoie. Izvoranu si Balace nu au fost pierderi mari pentru echipa, Mansour nu prindea echipa. Torje poate ca e o pierdere, dar transferul sau tine de afacerile intre sefi(cunoscute deja de toata lumea, nu e mare secret).
A plecat, a plecat. ganditi-va ca si el a vrut sa plece. NU cred ca e mercenar, dar stie ce e bine pentru viitorul sau. Unde ai mai multe sanse sa te afirmi? La o echipa care se autodistruge periodic si e sabotata de propria conducere, cum este Poli? Sau la o echipa Dinamo, bolnava pe moment, dar care promoeaza tineri pe banda rulanta si ii vinde fara nici o remuscare? Ce jucatori au plecat de la Poli si au ajuns mari in alta parte? O. Petre nu e jucator care sa rupa gura targului, e o clasa sub Costin Lazar de exemplu. Plesan – nascut talent si mort speranta; Emegara da, e jucator bun, dar nu se va afirma el la Steaua.
Dinamo i-a aruncat pe piata destul de devreme pe Mitea, Marica, Niculae, Mutu, Tamas, Contra si Stoican. Radu, Moti si Pulhac si acum Torje urmeaza firesc pe lista.
Cum au spus si altii – Iancu a facut totusi ceva pentru echipa aia. Ce active avea atunci si ce active are acum? Ah, ca s-au plimbat vagoane de jucatori pe acolo..Aia e una. Dar totusi a facut stadionul, baza sportiva si sunt si jucatori de valoare in lot(Popa, Canu, Karamian, Rusic, Bucur…). Se poate face treaba la Timisoara, care pana una alta e in fata lui Dinamo in clasament.

JABBAH THE HUT  •  16 ianuarie 2008, 23:47

CE VINA ARE DINAMO?VA PLANGETI CA NISTE BABE NEAJUTORATE, OBEZUL RAPIDIST VA VINDE JUCATORII, IAR VOI SUNTETI „FRUNCEA” SI VA APLAUDATI ECHIPA CIND O FURA CU 8-2!

VAI DE MAMA VOASTRA DE PRAPADITI!

ASTA NU-I MEMTALITATE DE INVINGATORI!

RAMANETI CU MASCOTA VOASTRA JACKIE SI MAI PLANGETI INCA 540 DE ANI!

atv  •  17 ianuarie 2008, 0:04

ce o tot dati ata cu inima banatului? torje? hai sa fim seriosi daca dinamo a ajuns sa cumpere rezerve ca sa se intareasca, e pe drumul cel bun, din punctul meu de vedere 🙂
o alta tampenie vehiculata destul de des e aia cu pepiniera. ce mari jucatori a luat dinamo de la poli? izvoranu? balace? iar deomul foarfeca cesa mai zicem. mai bine luau un stalp sa il puna in mijlocul terenului, sarea mingea la fel de artistic.
invers e mai adevarat, poli l-a luat de ex. pe alexa, dupa care dinamo plangea pana mai acum ceva vreme.

pana acum, singurul jucator despre care pot sa spun ca nu as fi vrut sa plece e emeghara. atat. restul … duca-se.
e pacat de torje pentru ca nu cred ca o sa ii fie foarte bine, mai ales avandu-l si pe antrenorul filozof pe cap, dar asta este. ar fi putu sa zica pas, asa cum a facut cangurul. dar nu, el a hotarat cu mintea. la 18 ani se pare ca nu are prea multa 🙂

Gabi  •  17 ianuarie 2008, 0:05

90 % din cei care scriu comentarii gandesc cu un procent din creierele lor. Acest Torje a costat 100.000 de euro (formare +salar) si a fost vandut de 20 de ori mai scump plus 50% din el. Cu banii astia se pot aduce 4 jucatori de valoare apropiata. O echipa nu sta intr-un jucator ci sta in echipa. Apropo sunt din TM si sunt anti-bucuresti, din partea mea pasapoarte pentru toti dar trebuie sa va puneti in locul lui Torje, e sansa lui sa devina cineva, iar fara a pleca de la poli nu era posibil. Oricum bafta multa pentru Torje si poate mai vine pe la noi :). Oameni buni prima data ganditi si dupa vorbiti.

cr4aioveanu  •  17 ianuarie 2008, 0:39

Ba tata grasu ala de Iancu mai locuieste in oras, il mai lasati sa mearga cu masina pe strazi, mai are geamuri la casa?

UnderTakeR  •  17 ianuarie 2008, 0:50

Nu conteaza ca la dat sau ca nu`l dadea…ce ma mira pe mine e declaratia lui Iancu .. e tanar si nu`l joaca ..pai fara suparare .. ARSENAL ,BARCELONA, MILAN, MANCHESTER ..ETC ETC ETC ..au jucatori de 16 17 18 ani ..cateodata intra din primul minut ..deci nu inteleg ce are varsta lui Torje cu faptul ca nu`l baga in teren ..Daca era asa de bun il baga ..parerea mea este ca Torje este cam supraevaluat.. cam la fel cum sunt fotbalistii englezi .. sa le creasca cota ..sincer nu isi merita banii deocamdata ..parerea mea..De astia ca el nascut tanara speranta …am vazut destui daca e sa`i enumer aici as ocupa tot spatiu ..si de toti sa vb si sa zis si au avut porecle de te sperii ..si unde sunt acuma ? uitati vai de capul lor ca fotbalisti.. nu stiu de ce dar parca parca se repeta trecutul prea des..posibil si in cazul acesta

bilu  •  17 ianuarie 2008, 1:15

secu la secu trage

ghita  •  17 ianuarie 2008, 1:39

Salve!
lasand la o parte subiectul, care… sincer…
.,,,,,

doream sa te intreb ce s-a mai intmaplat cu bazinul si trambulinele de la „Tineretului”.
Astept raspunsul intr-un articol….era ultimul bazin in aer liber care avea trambulina si parca .. il dorea un „interesat” pentru valoarea terenului…

Cum a ramas?

dan_tm  •  17 ianuarie 2008, 2:05

Catalin,

as vrea sa revin la declaratia personajului numit Turcu.

Nu credeti ca acest gen de declaratii reprezinta o grava instigare la violenta si potential generatoare de acte huliganice datorate lezarii demnitatii unei intregi regiuni?!

Nu stiu daca Torje era sau nu inima Banatului .
Vorbim de violenta pe stadioane , asta este o instigare majora la ura , consider ca procuratura ar trebui sa se autosesizeze in baza legii Dragomir. Nu putem tolera ca o persoana publica – reprezentat oficial al clubului Dinamo – sa foloseasca cuvinte care sunt absolut sigur ca vor fi generatoare de violente . Vrem curatenie ? sau nu? V-as fi recunoscator daca ati publica spusele mele in GSP
Cu stima ,
Dan

pernea  •  17 ianuarie 2008, 2:28

multi dintre voi chiar nu pricepeti,ma iertati
iancu a bagat un car de bani in Poli si… nimic.
de ce nimic ? simplu ! in Banat nu exista cu adevarat spiritul de invingator, este doar mimat.zona este problema,nu este vana.atata tot.
De ce Iancu vinde? ca are ocazia sa mai usureze din povara investitiei ce a facut-o.. nu este mica,sa fim corecti..
in plus este destul de singur la Timisoara si nu e confortabil.Nu ca apar pe sfantul Iancu departe de mine..tipul are bubele lui dar de cand ma stiu in jurul echipei si aici ma gandesc la politic s-au infiltrat o gramada de Gunoaie care au facut numai deservicii clubului.
cand clubul a retrogradat au fugit si gunoaiele ca potarnichile fara sa-si asume vreo responsabilitate.au lasat clubul pe mana investitorilor dubiosi..ce sa mai zic.. ca pute…..
intelegeti si nu ganditi cu subictivitate ca nu aveti dreptate chiar asa.

dan_tm  •  17 ianuarie 2008, 2:49

Pernea,

ce drac ati invins voi la bucuresti mai?!
chilotii din copacii din jurul blocurilor? gunoaiele de pe strada ? sunteti mai adaptati la hotie . Cand ai bun simt probabil e mai greu sa ‘te adaptezi’ celor fara cuvant . Banatul a fost pasalac turcesc cateva zeci de ani si atat. Timisoara a fost sute de ani ORAS LIBER CRAIESC.
Noi traim civilizati de sute de ani cu nemtii,maghiarii,sarbii ,bulgarii,cehii
Abtine-te cu mentalitatea ta de invingator , noi am ucis balaurul fiind la coada lui si avand cel mai ridicat nivel de trai pe vremea comunismului. Intreaba-ti parintii cum se mergea la Timisoara la cumparaturi din toata tara … si cu toate astea am spus stop.
Ce istorie mare imperialista si de mentalitate de invingator avem noi … ce invinge bucurestiul? las-o mai moale si asa cum spuneti voi ‘hai sictir’ ( turcism)

derbezeu  •  17 ianuarie 2008, 3:30

Foarte Tare pentru Liviu Filfizeanu Mai spart frate :)))))))))

iusti  •  17 ianuarie 2008, 4:28

Dinamo niciodata nu o sa fie un club iubit. Cainii n-au inima… ca deh… sunt caini!

d17dragos  •  17 ianuarie 2008, 5:01

iusti, te contrazic, sunt foarte multi care iubesc Dinamo, dar care nu pot respecta cariacturi precum actualii coducatori ai echipei.Imi amintesc ca atunci cand eram adolescent in curtea scolii se juca Dinamo-Steaua in fiecare zi ( nu prea imi aduc aminte nici macar de vre-un supoter rapidist sau al altei echipe printre „fotbalistii” din cutea scolii)

Cristian  •  17 ianuarie 2008, 9:03

Sorry, dar cind spui de nenea ala ca „A introdus în fotbalul nostru un nivel de vulgaritate a replicilor care-l descalifică în primul rînd pe el.” inseamna ca esti implicat in campania electorala a unuia din „noua generatie”!

catel  •  17 ianuarie 2008, 9:07

Desi nick-ul imi dezvaluie preferintele in materie de echipa de fotbal din romania, 2 lucruri vreau sa spun (una sa atac pe turcu , unu sa apar pe domnul iancu). Declaratia „Am fura inima banatului” ii analoaga cu a face o gluma (gen umor negru ) dar prin a sfarsi cu jignirea adversarului, in speta fanii timisoreni. A doua (aici vorbesc cam in necunostinta ca nu sunt fan al timisoarei dar si asa) parerea mea ca afacerea cu torje este una foarte profitabila pt timisoara. Daca jucatorul ajunge mare bun mai iau 50% daca nu raman cu 2 mil. Torje nu este un jucator mare , poate va fi sunt premize sa fie sar azi nu e. Timisoara poate pe acesti bani sa ia ex: golgherul Armediei Bratislava (ca tot ziceau de el) care cu certitudine este un jucator bun. In termeni economici totul din punctul meu de vedere a fost gandit foarte bine din partea domnului Iancu, in termeni „emotionali” nu stiu.Dar sal vad io suporter timisorean ce face cand stie ca numai el da banu si vin la el jucatori si zic marestene salariul cu 10% sau domnul Uhrin zice adumi jucatorul x!? mai baga mana in straita sau vinde un jucator!

dinu robescu  •  17 ianuarie 2008, 9:15

Sunt sigur ca dl Iancu simte ca se apropie latul DNA de gatul domniei sale si incearca sa isi scota banii bagati in echipa. Dupa cae a anuntat cu mandrie ca vrea sa faca din clubul Timisorean un club european,dansul isi arata adevarata fata a investitorului de doi lei.Daca in capitala nu a avut loc de rechinii din fotbalul romanesc a gasit loc la Timisoara.CUM DORINTI DLE IANCU MARIAN SA CONSTRUITI O ECHIPA COMPETITIVA CU CARE SA VA BATETI LA TITLU VANZAND TOT CE ERA MAI BUN?????? RUSINE!!!!!!MERGETI INAPOI IN CAPITALA!!!

jean  •  17 ianuarie 2008, 9:33

cea mai mare greseala pe care torje putea sa o faca transferul la o varsta atat de mica

REDDOG  •  17 ianuarie 2008, 9:45

torje era prea bun pt. timisoara!!hai sa fim realisti poli e o echipa de pluton !la o echipa mare ca DINAMO are sanse sa devina un mare jucator!!asta daca banii si coardele nu ii iau mintile!!

elle  •  17 ianuarie 2008, 9:52

am invatat sa nu ma bucur ff tare pt transferurile lu’ Dinamo …in timp se vede daca au fost reusite sau nu …dar in mod sigur ma bucur cand vad ca am reusit sa luam „talentul” Timisoarei … cu asta se laudau timisorenii cu speranta lor …Torje …si Iancu il da …unde? …la Dinamo …suuuper tare :)))))))

REDDOG  •  17 ianuarie 2008, 9:58

iancu e sclavul banului!!acum sper ca Torje sa nu se strice in capitala!sa reziste tentatiilor !!sa joace bine pe teren si nu prin cluburile de noapte!!!sau prin paturile fufelor!!

nastyb0y  •  17 ianuarie 2008, 10:33

@off-topic
Nu inteleg de ce dati drumul la comentarii in urma tuturor suselor gen :”cristi borcea s-a scobit in nas si poarta cravata pe dos” iar la articolul cu DNA si baietii destepti ai fotbalului ,le-ati inchis. Apropo , dupa mine ,treaba cu comisia rogatorie refuzata din Italia nu e in regula dar are radacini adanci iar baietii nostri , daca ar fi sa faca parnaie , ar trebui incadrati la peste 10 ani (apar si forma agravata , circumstante agravante, asociere in vederea infaptuirii de infractiuni si altele);

Popescu Elena  •  17 ianuarie 2008, 10:44

wow asa este

nastyb0y  •  17 ianuarie 2008, 11:18

@articolul cu DNA
Buna treaba. V-ati trezit devreme azi!Probabil, nu ati dormit bine. Acum bagati material ca sa „dati la spate” articolul , sa treaca macar pe pagina a doua. Bagati , bagati !Ori v-a sunat Victor ?Oricum ,exista in toata presa de azi…

adreeeian  •  17 ianuarie 2008, 12:43

poate fotbalist mare nu ajunga TORJE dar olimpic la istorie SIGUR

adreeeian  •  17 ianuarie 2008, 12:47

NU CRED CA IANCU VA PRIMII BANII DE LA DINAMO… URMARI ATENTI CONFERINTA LUI BORCEA SI TURCU…BANII SE VOR DA ASA ASPUS UNUL DIN EI …NU SAU DAT

s.nicusor  •  17 ianuarie 2008, 13:11

Liga lu’ Mitica parca a inceput sa semene din ce in ce mai mult cu Hattrick si nu invers. A aparut un juc. de 18 ani cu calitati la constructii de „bun” si s-au aruncat bani in perspectiva unei bune evolutii viitoare. Deci, Dinamo a cumparat perspectiva (si atunci n-au facut-o doar pt. bani) sau pur si simplu totul nu-i decit o cacealma. Poate nu sunt eu informat dar clauzele din contract parca nu s-au pus in presa 😀

HauHau  •  17 ianuarie 2008, 13:35

Le-am traso timisorenilor. bravo borcea turcu si ceilati. timisoreni=papagali. ha ha ha!

MASCARICIUL CHUCKIE IONESCU  •  17 ianuarie 2008, 13:38

CHUCKIE IONESCU E UN FEL DE PAPUSHA SADICA!

ISI VARSA NADUFUL IMPOTRIVA CELOR DE LA DINAMO SI STREAUA, PT.CA ASTA E PRINCIPALA LUI PREOCUPARE IN RESTUL DE VIATZA CARE I-A MAI RAMAS!

ASTA-I UN FEL DE LOUIS DE FUNES OBOSIT, ISTERIC SI FARA HAZ!

CINE E DE VINA:DINAMO CA A DAT BANII, SAU IANCU MARIAN CA V-A SCOS INIMA, V-A PUS-O PE TARABA SI V-A VANDUT-O?

Tuning  •  17 ianuarie 2008, 14:00

Acum… Iancu vrea sa faca performanta si-si vinde talentele la dinamo si aduce toate rebuturile. nu se poate face performanta asa.

DRAGU__ROLAND_CRISTIAN  •  17 ianuarie 2008, 14:11

Torje nu a convins pe deplin la Timisoara ca sa fie o certitudine apropiata la Dinamo.sa vedem daca sub presiunea lui Dinamo si a rezultatelor imediate va exploda ca jucator,dar deja comparatii cu Dobrin sau Hagi sant deplasate,cei doi jucatori la varsta lui Torje erau titulari indiscutabili si aveau destule prezente la lotul national.timpul va demonstra daca va fi un superjucator,dar raman sceptic in privinta lui.

dan_tm  •  17 ianuarie 2008, 14:22

ce este mai grav la torje e ca nu a gandit , a fost influentat si a dat dovada de un orgoliu mult prea mare pentru varsta lui… cred ca asta-i va fi piedica in cariera
A plecat de langa Uhrin , un antrenor mare, si s-a dus la Talnar !!!
E clar ca e un tip emotiv , se vede pe el
In viata cand supralicitezi s-ar putea sa cedezi sub propria presiune
Daca vroia performanta putea sa faca si la Poli, momentan suntem mai sus ca Dinamo ,suntem singurii care i-am invins pe mercenarii de la Cluj ( o echipa f puternica)
Ii garanteaza cineva locul de titular? nu ,deci proba de caracter pe care a dat-o ma face sa cred ca va fi inca un copil pierdut
Mentalitatea si stilul de viata in Bucuresti sunt diametral opuse Timisoarei . V-a rezista el?
E un talent incntestabil , problema e daca va reusi sa fie si un mare caracter
As vrea sa fie mare pentru ca potential exista , dar viata nu te iarta atunci cand musti acolo de unde ai supt , plecand la Dinamo asta a facut

sony  •  17 ianuarie 2008, 15:28

Eu nu am inteles? 50% din suma de transfer sau 50% din ce trece peste 2 milioane. Si ca sa va linistiti cu suma cea mai mare, etc., in care personal nu cred, urmariti evolutia ulterioara a evenimentelor din care nu vor lipsi achizitii la preturi ff mari ale lui Poli de la Dinamo, renuntari la plati ulterioare din acest contract si renuntarea la cota din transferul ulterior. Iancu are probleme si isi plateste libertatea. E dreptul lui si sunt banii lui.

AC Milan  •  17 ianuarie 2008, 16:00

Mi se pare simplu Torje = supraevaluat + 2 mil. euro bani de la jocul Monopoly ==> inca o afacere pe bani negri in contul lui Dinamo (doar nu din greseala din lista cu transferurile murdare au cam 70% din lista „acontata” de ei). Factorul sentimental e de inteles ptr. suporteri timisoreni dar daca Iancu l-a dat pe 2 mil. real si 50% atunci sincer e prea desptept nu-l mai injurati ca la Dinamo cap de dovleac nu va face mare rahat sa fim seriosi avand in vedere anarhia de acolo. Oricum ceva ma face sa cred ca defapt toata afacerea este decat o spalare de bani.

Comentează