Pancu şi întrebarea dacă merită

Cea mai aplaudată prestaţie din ultimii ani a lui Daniel Pancu a fost cea din poarta lui Beşiktaş, în meciul cu Fener, disputat în aprilie 2005. S-au vîndut multe tricouri de portar cu numele lui.

luni, 21 ianuarie 2008, 10:28

Cea mai aplaudată prestaţie din ultimii ani a lui Daniel Pancu a fost cea din poarta lui Beşiktaş, în meciul cu Fener, disputat în aprilie 2005. S-au vîndut multe tricouri de portar cu numele lui.

Cea mai puternică reacţie de la un antrenor n-a fost una de mulţumire, ci stupoarea lui Mircea Lucescu, cel care l-a aşteptat degeaba pe aeroportul Heathrow din Londra, în octombrie 2003. Beşiktaş învinsese cu 2-0 la Londra şi regăsirea lui Mutu cu Pancu s-a prelungit cu mult după plecarea avionului.

Cea mai mare grijă a lui Pancu este genunchiul său, tot mai fragil, din cauza ligamentelor solicitate de stilul arcuit în care fentează şi aleargă.

Toate acestea sînt adevărate, însă nici unul nu poate diminua talentul lui Pancu şi bucuria lui de a juca fotbal. Merită să rişti ca să iei un astfel de jucător?! Dacă eşti Steaua şi tradiţia ta este legată de spectacol, dacă i-ai avut pe Liţă Dumitru sau pe Fane Petcu printre cei care ţi-au îmbrăcat tricoul, atunci întrebarea nu are nici un sens.

Comentarii (123)Adaugă comentariu

kamikaze  •  21 ianuarie 2008, 22:32

E terminat ca jucator…poate ca secund:))

ionut  •  21 ianuarie 2008, 22:33

bv tolo. inca unu’ tare. dar parca nu se potriveste stelei

bekaly  •  21 ianuarie 2008, 22:34

s-ar putea sa faca treaba la steaua depinde cum se va intelege cu lacatus

venom19  •  21 ianuarie 2008, 22:34

Hai sa fim seriosi… Pancu a facut cateva meciuri mai de doamne-ajuta la viata lui, dar nu merita elogiul din ulimul paragraf.

Nu l-a mai vazut nimeni pe nicaieri de 2 ani si, daca nu ma insel, are vreo 32…

Personal, il prefer oricand pe Neaga lui Pancu.

spurcatule  •  21 ianuarie 2008, 22:35

ai vrea tu sa-l vezi pe pancu la echipa ta de ciobani

ArTiSt_uL  •  21 ianuarie 2008, 22:35

„Dacă eşti Steaua şi tradiţia ta este legată de spectacol, dacă i-ai avut pe Liţă Dumitru sau pe Fane Petcu printre cei care ţi-au îmbrăcat tricoul, atunci întrebarea nu are nici un sens.”

O precizare, daca mi se permite: cei doi de care pomenesti mai sus, Catalin, au avut, pe langa talent, si CARACTER. Cu tot respectul, dl Pancu e binevenit oricand in Ghencea sa faca spectacol. Oricand, in afara zilelor in care are meci Steaua.

rosalbastru  •  21 ianuarie 2008, 22:35

daca esti Steaua cauti un fotbalist adevarat nu un ex fotbalist mediocru care pe deasupra a mai jucat si la crapid!sper sa fie doar o inventie a presei…..oricum daca e adevarat sunt convins ca pancu va fi primit „cu caldura”de galerie mai ales in amintirea gesturilor facute dupa meciul STEAUA-besiktas din cupa uefa

de acord cu SOSO  •  21 ianuarie 2008, 22:37

Prefer Neaga. in nici un caz Pancu.

rrapidist adevarat  •  21 ianuarie 2008, 22:38

cra cra cra cra cra cra cra cra

stelista_yo  •  21 ianuarie 2008, 22:40

Si cand am vazut titlul ma gandeam ca acest „daca merita” se refera la posibila tradare a rapidului de catre Pancu 😀

george  •  21 ianuarie 2008, 22:41

doamne..eu chiar nu mai inteleg nimic…sunt mii…ca sa nu spun mai multi..de jucatori talentati in lumea asta..si ieftini…cum poate cfr-ul sa-i gaseasca pe unii din ei si steaua se orienteaza numai catre epavutze din astea…?pancu..mendoza..moreno…etc…????

allez_rapid  •  21 ianuarie 2008, 22:41

stati voi linisti ca oricum nu vine pancu la voi … sunteti niste spurcati oligofreni si un om ca pancu nu ar accepta niciodata sa joace pt voi

bani  •  21 ianuarie 2008, 22:44

BANI PE NET FOARTE SIMPLU !!! SA NU CREZI CA POTI CASTIGA MILIOANE,DAR MINIM 200 $ TOT CASTIGI LUNAR!!!CREDE-MA!ASTA FAC DE 1 AN SI MEREU CASTIG MINIM 200$ NEFACAND MARE LUCRU!TOT CE TREBUIE SA FACI ESTE SA ACCESEZI URMATORUL LInk ,SA ITI FACI CONT(DUREAZA 1 MINUT) SI APOI SA INTRI IN „SURF ADS” SI SA ACCESEZI TOATE RECLAMELE DE ACOLO-20 LA NUMAR(FIECARE DUREAZA CATE 30 SECUNDE).POTI SA VEDEZI LIVE CATI BANI ITI INTRA IN CONT.cONVINGE MAI MULTE PERSOANE SA INTRE PE LINKUL TAU SI ASTFEL SI ACCESARILE LOR ITI VOR ADUCE SI TIE BANI!!!NU VEI REGRETA!

bani  •  21 ianuarie 2008, 22:44

BANI PE NET FOARTE SIMPLU !!! SA NU CREZI CA POTI CASTIGA MILIOANE,DAR MINIM 200 $ TOT CASTIGI LUNAR!!!CREDE-MA!ASTA FAC DE 1 AN SI MEREU CASTIG MINIM 200$ NEFACAND MARE LUCRU!TOT CE TREBUIE SA FACI ESTE SA ACCESEZI URMATORUL LInk bux.to/?r=bebitza ,SA ITI FACI CONT(DUREAZA 1 MINUT) SI APOI SA INTRI IN „SURF ADS” SI SA ACCESEZI TOATE RECLAMELE DE ACOLO-20 LA NUMAR(FIECARE DUREAZA CATE 30 SECUNDE).POTI SA VEDEZI LIVE CATI BANI ITI INTRA IN CONT.cONVINGE MAI MULTE PERSOANE SA INTRE PE LINKUL TAU SI ASTFEL SI ACCESARILE LOR ITI VOR ADUCE SI TIE BANI!!!NU VEI REGRETA!

Tibi  •  21 ianuarie 2008, 22:44

FANE PETCU!!!! Unul din cei mai mari jucatori ai Romaniei. Cati isi mai aduc aminte de el in afara de noi, constantenii? Cum juca cu jambierele lasate si nu se supara niciodata. oare stelistii astia de azi stiu cine a fost Fane Petcu? dca nu stiu sa-l intrebe pe Laca de la cine primea pasele pe extrema?

FIARA  •  21 ianuarie 2008, 22:47

Pancu, desi nu e un Lita D, nu e un jucator terminat si nici o epava. Oricum la ce jucatori are Steaua acum , are loc fara probleme…., si inca ceva, nu cred ca e mai bun ca Neaga, dar cu siguranta ii e mai util deacat el.

Sorin-stelist  •  21 ianuarie 2008, 22:51

ce sa caute Pancu la Steaua ? e terminat ca bateria…

gigolo  •  21 ianuarie 2008, 22:53

asta bea mai mult CA tata bah!!!!!

mircea1923  •  21 ianuarie 2008, 22:54

NICIODATA PANCU la steaua!!!!! si donu’ tontonal lasa vrajala asta ieftina…..

je  •  21 ianuarie 2008, 22:56

bai treziti-va fratilor, ce aveti ?? e gratis !!! e valoare..ati uitat ? cand juca la nationala il eclipsa pe Mutu… ce meci la facut la Copenhaga !@!! e singurul roman (dupa hagi) care stia sa dribleze pe a-devaratelea!! nu ii iei mingea frate ! tare transfer ! cu putina disciplina tactica va face furori in liga, unde trebuie sa ai coae sa faci un dribling adevarat.. nu mai spun de scarite, foarfeci si mai ales lovituri libere ! marfa , frate ! sau il vreti pe Lovin si surdu care nu stiu cu mingea de nici o culoare ???

Sorin-stelist  •  21 ianuarie 2008, 22:59

nu-i mai plange de mila ca are genunchii rupti…pentru genunchii aia are cateva milioane in cont.cunosc jucatori care nici de-un aragaz n-au facut in cariera si au picioarele varza .du-l la bai!

st.pauli  •  21 ianuarie 2008, 23:03

e drept ca nu a jucat de vreo 2 ani dar 27 de jocuri si 9 goluri la nationala nu sunt la indemana oricui.n-a avut nici un climat favorabil in Turcia, dar oricum stie cu mingea.la ora actuala nu avem un mijlocas mai tehnic.

nastyb0y  •  21 ianuarie 2008, 23:05

Nu ne intereseaza . Important este ca ati scapat repede de un subiect incomod ca acela referitor la „razboiul’ pierdut ,bineinteles,intre cpt. Copos si mus tolou… Mai nou, ,membru in consailiu. Gazeta, vrie la babord !!! Sa fiti sanatosi, cu scrierile voastre nepenale, deocamdata, cu tot !Zise Zorba :”D-le patron , ati vazut prabusire asa de frumoasa ? Haideti sa dasam !Fara tolo, bineinteles !Sirtaki, elado !palikari !”

st.pauli  •  21 ianuarie 2008, 23:06

bine zis ,,je” las ca-s mai tehnici lovin si ov.petre

endorama  •  21 ianuarie 2008, 23:06

mda… normal ca merita dpdv financiar atata timp cat Pancu vine liber de contract. insa eu ma tem ca va fi doar o noua dezamagire de genul lui Neaga… iar Becali ne va lasa din nou tuturora un gust amar cu „evaluarile” lui lipsite de orice urma de bun simt

anti_oieri  •  21 ianuarie 2008, 23:09

pancu e al nostru.nu poate sa joace la o echipa la care cele mai reprezentative nume sunt 2 tigani.banel nicolita si marius lacatus.

nastyb0y  •  21 ianuarie 2008, 23:09

Cine pune botul , trebuie sa raspunda !Dadule, ce zici ?

Matei  •  21 ianuarie 2008, 23:10

Nu cred ca are ce cauta Pancu la Steaua. In primul rand ar trebui tintit la un nivel mai ridicat decat al lui. In al doilea rand, n-are coloana vertebrala. Ieri declara ca este anti-stelist, azi e gata sa poarte tricoul Stelei. Din pacate pentru el, nu cred ca-l merita.

dan  •  21 ianuarie 2008, 23:12

eu cred ca becali vrea sa-l forteze pe copos sa bage mana adanc in buzunar si sa-l ia la rapid. eu cred ca e o cacealma. o sa vedeti maine!!!

nastyb0y  •  21 ianuarie 2008, 23:15

Ho ho ho , fara virgula !M-a delegat dl. Copos sa va atrag atentia ca procesul este in curs si nu puteti vorbi aiurea, d-le tolo. Nici macar pe orealitatea dvs. unde v-a tras teapa inclusiv dl.turc. daca mai faceti golanii de acest gen, ne vom supara definitiv. va promit.

x  •  21 ianuarie 2008, 23:15

NU SH…IO CRED CA SE VREA MAI DEGRABA A FI O LOVITURA DE IMAGINE SI CRED CA RAPIDISTII S-AR OFTICA rrrrraaaaauuuuu de tot DACA AR VENI LA STEAUA :))))

alin  •  21 ianuarie 2008, 23:16

niciodata, romanul, prin natura lui, n-a facut un lucru de doamne-ajuta.ne-am dedat la lucruri ieftine. niciodata n-am adus un jucator mare, doar necunoscuti si reintorsi dupa esecuri repetate afara a celor ce, odinioara au facut glorie aici. daca ne pretindem ca stim fotbal, de ce-i lasam sa plece pe cei buni, in plina maturitate profesionala, cand, cu ceva plus la salariu pot face si aici performanta? il lasam pe unul ca goian sa plece, l-am lasat pe ogararu sa plece si pe multi altii.merg afara, lustruiesc mai mult banca de rezerve si, dupa un an-doi vin acas ca niste fii risipitori-vorba pildei biblice si ii luam pe bani grei.apoi mai freaca banca vreun an dupa care sunt trimisi la echipa a doua. asa ne mancam banii-pardon-patronii arunca cu banii in vant. acum il mai asteptam si pe pancu cu bratele deschise, sa vedem de ce oare o mai fi in stare. ca si cum am tanji dupa contra care, bietul de el abia mai gafaie. dragi patroni din fotbalul autohton, tineti de ei cat sunt aici, nu dati bani grei pe ei cnd se apropie de”pensie”. si mai ceva, inainte de final:luati exemplu de la cfr in privinta jucatorilor:luati oameni sprinteni, majoritatea de dincolo, care pot alerga 90 de minute, nu anemici care ba nu pot ba sunt plictisiti.

adi  •  21 ianuarie 2008, 23:17

m-am saturat de revenirile lui Pancu

glumetzul  •  21 ianuarie 2008, 23:18

Cred ca e o gluma. Ce sa caute Pancone la steaua? Se stie f bine care e echipa lui daca e sa se intoarca in Romania…

sinner  •  21 ianuarie 2008, 23:24

e bine daca vine…..uitativa ce mijloc ANTI-FOTBAL avem….: Nicolita,Surdu,Lovin,O.Petre….mai apare pe la mijloc si acest „mare” jucator NEAGA,care „a jucat” 3 ani la Steaua si doar 6luni sa vazut ….sa fim seriosi….un mijloc ANTI-TALENT….sa vina PANCU…

gherghiceanu ionel  •  21 ianuarie 2008, 23:28

De Pancu se poate vorbi doar la timpul trecut.
La ora actuala, Neaga si Zaharia sunt un fel de vedete pe langa Pancone.
Pacat de transferurile facute in acest intersezon, daca vine asta.

kozma  •  21 ianuarie 2008, 23:31

daca are loc surdu, 100% are si pancu

cineva  •  21 ianuarie 2008, 23:35

in loc sa vedeti partea buna, ca e luat gratis, ca e peste ce aveati voi in lot.. o dati p-aia cu neaga!! ce preferati sa jucati cu Neaga si sa fiti ciuca batailor , ca neaga e mare stelist, sau cu pancu sa va duca-n liga ?? sunteti tembeli! asa ziceati la inceput si de Elton sau Thereau si pe urma ii lingeati in coor ! ma bine cautati pe youtub si vedeti ce-a facut Pancu la viata lui, n-o sa faca Neaga in 50 de ani de acuma incolo ! Noroc ca cine trebuie sa hotareasca la Steaua nu e ametit ca voi, si-si face treaba bine.

bituca  •  21 ianuarie 2008, 23:37

in loc sa vedeti partea buna, ca e luat gratis, ca e peste ce aveati voi in lot.. o dati p-aia cu neaga!! ce preferati sa jucati cu Neaga si sa fiti ciuca batailor , ca neaga e mare stelist, sau cu pancu sa va duca-n liga ?? sunteti tembeli! asa ziceati la inceput si de Elton sau Thereau si pe urma ii lingeati in coor ! ma bine cautati pe youtub si vedeti ce-a facut Pancu la viata lui, n-o sa faca Neaga in 50 de ani de acuma incolo ! Noroc ca cine trebuie sa hotareasca la Steaua nu e ametit ca voi, si-si face treaba bine.

nastyb0y  •  21 ianuarie 2008, 23:37

Desi jurisprudenta romaneasca nu se bazeaza , inca, pe dreptul obisnuielnic , putem spune ca redactorul-sef al Gazetei si-a facut de ras locul de munca , mai ales ca a fost numit si in asa zise „structuri” ale AJR .Noi nu ne bazam , inca, pe precedentul judiciar dar, este clar, redactorii sefi ai nostri sunt departe de securistii lor. Si asta nu o spun pentru ca d-na Hubert a dat, sa zicem, o sentinta in fond ci pentru ca ziaristii lor vor sa fie, cu orice pret , mai tari ca aia de la Agerpress . Dl.cpt.tolo stie de ce…

nastyb0y  •  21 ianuarie 2008, 23:39

Ho.Ho.Ho.

prefer sa fiu huligan  •  21 ianuarie 2008, 23:39

ce sa caute gloaba asta la noi,trebuia sa se duca la mailati pt nestiutori la rrapid

dilo  •  21 ianuarie 2008, 23:39

pancu nu are nimik de oferit Stelei…Imi aduc aminte de el la meciul cu BESIKTAS (cum a declarat ca o sa ne bata cu 3-o).primirea de care a avut parte nu e nimik in comparatie cu ce primire il asteapta pe Ghencea………..
Nu ca nu cred in fotbalisti profesionisti,dar cand ai gesturi de genu Pancu,Dolha, nu mai ai credibilitate in fata nimanui…….

ioo  •  21 ianuarie 2008, 23:40

Nimeni nu ‘merita’ sa vina la sTEAUA ….Pancu (asa cum e el ) nu e genul de om care sa suporte mizeriile becaliane .PS : „bani” ,ti-am zis si ieri sa te impusti si sa uiti site-ul asta …chiar nu vrei sa intelegi ? Vino draq la mine sa-ti dau 10$(mai mult decat vei castiga tu cu’reclama’ asta in 2-3 ani) si sa nu te mai vad pe aici !

Adi  •  21 ianuarie 2008, 23:42

Nu cred ca Pancu va semna vre-o data cu Steaua … sufletul meu de rapidist nu ma lasa sa ma gandesc cum ar juca Pancu la Steaua 🙂

bububuruza paroasa  •  21 ianuarie 2008, 23:49

frumos esti ma ti-as da la cacau nitzlel:))

bububuruza paroasa  •  21 ianuarie 2008, 23:49

frumos esti ma ti-as da la anal nitzel:))

ricky  •  21 ianuarie 2008, 23:52

ce sa caute pancu la steaua ?fabiani pare suplu pe langa el .e apus de mult si mai e si ciora pe langa

nastyb0y  •  21 ianuarie 2008, 23:53

As fi vrut, mi-as fi dorit, nu stiu daca nu este prea tarziu, sunteti atat de amabil, sper sa nu va deranjez, mr.major.tolo , look at that, it’ s cool , indeed mo:
http://www.youtube.com/watch?v=62M2lLnWPUQ

Kidd  •  21 ianuarie 2008, 23:57

Pacat ca nu mai e Carlos la Steaua, pacat ca a plecat si Bostina. Impreuna cu Pancu ar fi doborat toate recordurile de consum de alcool / echipa de fotbal din Europa de Est. Cele mai grele kefuri s-ar fi dat in cantonamentul Stelei

Comentează