Mititelu şi Becali, pui de daci

Istvan Kovacs a fost delegat la meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova, moment în care Adrian Mititelu a exclamat: „Nici nu ştie bine româneşte!”. Aşa e. Şi e păcat ca un fotbal cu potenţial academic să fie ruşinat de o asemenea delegare agramată.

vineri, 22 februarie 2008, 5:43

Istvan Kovacs a fost delegat la meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova, moment în care Adrian Mititelu a exclamat: „Nici nu ştie bine româneşte!”. Aşa e. Şi e păcat ca un fotbal cu potenţial academic să fie ruşinat de o asemenea delegare agramată.

Nu demult, însuşi Mititelu crea un nou curent lingvistic şi logic declarînd: „Rapidul şi celelalte formaţii sînt cele mai avantajate din campionat”. 🙂

E plin fotbalul nostru de vorbe înţelepte, Radu Paraschivescu are destulă marfă să umple Enciclopedia Balcanica! Iar cei care-l atacă pe Kovacs sînt tocmai furnizorii de perle.

În cazul lui Gigi Becali însă, ca de obicei, umorul se împleteşte cu tragedia. El îl atacă pe Kovacs pentru că e ungur. Dezgustător! Rămîne ca Borcea să spună despre Becali că e aromân, iar Copos, bine aţi revenit, domnule!, să-i impute dinamovistului origini cumane pentru că numele Borcea e pomenit de Neagu Djuvara în cartea despre Negru Vodă.

Ştiţi care e culmea? În acest climat de naţionalism de operetă, toţi preşedinţii apelează la portughezi, peruani şi ghanezi ca să-şi salveze echipele româneşti 🙂

Lăsaţi-l în pace pe Kovacs! La 22 de ani, cînd intră pe teren tipul nu e nici ungur, nici român. E arbitru.

PS: Tolontan nu e nume unguresc. Şi, chiar dacă ar fi, vorba aceluiaşi Mititelu, „toţi sîntem puţin anesteziaţi de anumite considerente”. Mai citiţi o dată! Eu n-am înţeles nici la a şasea încercare 🙂

Comentarii (141)Adaugă comentariu

Mac  •  22 februarie 2008, 17:52

Bravo Dom’le!!!

bebe  •  22 februarie 2008, 17:54

uite domnule cine comenteaza!marele ziarist din spatele vrejului…fermecat de unu ca ioanitoaie!

bebe  •  22 februarie 2008, 17:56

atunci cand craiova erea furata pe fata ai scris ceva d-le tolontan cu litera mica pt ca esti mai mic de cat un microb,nesimtitule!

Mihai  •  22 februarie 2008, 17:57

In sfarsit o atitutidine cum trebuie sa fie fata de subiectul”arbitru ungur”. Pacat ca sunt rare aceste atitudini in presa, si restu, majoritatea lor, duc la manipulare si la promovarea unor personaje mai mult decat duioase si indecente, gen gigi si mititelu.

bogdan-m  •  22 februarie 2008, 18:02

Aveti dreptate in articol. Totusi, Mititelu a fost „intaratat” tot de gsp care a scris ca arbitrul Kovacs a invatat romana acum 2 ani.
Ce-as vrea insa sa spun, ca suporter al Universitatii Craiova, este ca sunt uimit de cat de mult se ataca suporterii stelisti de aceasta delegare, mult mai mult decat craiovenii.
Din punctul meu de vedere Istvan Kovacs este un arbitru de mare perspectiva. L-am vazut asta vara la Supercupa si am ramas impresionat de arbitrajul lui. A arbitrat Stiinta si in ultima etapa (cu Iasiul) si a fost un arbitraj corect.
Cel mai important aspect al arbitrajului lui Kovacs nu acela ca ar fi impecabil, pentru ca orice arbitru greseste, ci ca nu lasa impresia ca gresilile lui ar fi intentionate. Este o mare calitate pentru un arbitru din Romania, pe care sper sa si-o pastreze.
In rest, inca o data, toata admiratia pentru articol!

Edy  •  22 februarie 2008, 18:02

Eu unul m-am saturat … probabil si multi alti microbisti! De vreo cateva saptamani nu ma mai uit la stiri la TV pentru ca vad aceleasi chestii iar si iar! Toti se plang de pe acum de arbitri si acuza viitoare blaturi! Probabil stirile la ProsTV in seara asta vor incepe cu Jijel cum spune ca va face tot ce poate ca CFR sa nu ia titlul!
Adevarul e ca suntem o natie de prosti! Am ajuns sa visam furturi si coruptie peste tot! Cred ca vreau sa plec din tara asta … mda … cred ca o s-o fac!

cornelus  •  22 februarie 2008, 18:03

Tolontane, tata, nu prea inteleg cum sa ma inscriu sa pot primi codul pentru a vedea meciurile live pe GSP. AJUTOOOOOOR

nnjgfgjg  •  22 februarie 2008, 18:07

tare de tot! :)))))))

admin_gsp  •  22 februarie 2008, 18:12

cornelus: Trebuie sa te inregistrezi aici http://www.gsp.ro/index.php?section=live&screen=index&etapa_id=20 . Apesi pe meciul pe care vrei sa vezi si vei vedea ca iti apare o pagina unde scrie „Sau cere aici un cod de acces. Totul e gratuit!”. Ai acolo un formular pe care il completezi si vei primi pe mail codul de acces la toate meciurile transmise live de gsp.

Cătălin Tolontan  •  22 februarie 2008, 18:14

cornelus: sau suna, te rog, la 021-406.65.57

Cătălin Tolontan  •  22 februarie 2008, 18:14

bebe: esti in minoritate, slava domnului!

Felix M.  •  22 februarie 2008, 18:14

tolontane , fatza ta spune tot … nu e nevoie sa te citez, cum faci tu cu Mititelu … 🙂

Cătălin Tolontan  •  22 februarie 2008, 18:17

felix M: da, ai dreptate, oamenii trebuie judecati dupa fata si, eventual, exterminati dc nu ne convine cum arata 🙂

cornelus  •  22 februarie 2008, 18:19

Daca la dresa de mai sus gasiti vre un formular eu “Nici nu ştie bine româneşte!”.

cornelus  •  22 februarie 2008, 18:19

adresa*

Rock  •  22 februarie 2008, 18:27

Catalin , intai sa vedem meciul , si daca ajungem la concluzia ca balanta a tras stramb ( si daca va fi asa , e previzibil spre cine) , sper ca vei avea dispozitia necesara sa ne delectezi si cu urmarea acestui comentariu .
Ar fi pacat ca un arbitru promitator si aflat la primii pasi in cariera sa-si dea cu stangu-n dreptul cu vadita intentie , speram sa nu .

ovb  •  22 februarie 2008, 18:30

curios, dar la adresa de mai sus chiar gasesti formular. Mai trebuie doar sa ai vointa si sa vrei neaparat sa vezi UN meci

Pacifistu’  •  22 februarie 2008, 18:45

De acord cu tine! Lasati-i in pace pe arbitri. „Deci, luati-va de mine, nu de arbitri”.
In „Raspunsul arbitrilor”, zici ca textul face referire la a-i incuraja sau nu pe arbitrii cinstiti? Raspunsul (meu) e categoric, DA, insa care sunt aia cinstiti?
Revenim la Istvan Kovacs. Foarte tanar, dar cu note de 7 majoritatea, un 6 si un 9 (parca) primite de la gsp. L-am vazut in Supercupa Romaniei. (Oare trebuia sa scriu cu majuscule?)
Un arbitraj corect si nepartinitor. Bravo lui. Si ce daca are numai 22 de ani? Si ce daca e ungur? Si ce daca abia de 2 ani a invatat romaneste? Important e sa stie sa arbitreze si se pare ca „le are”.
Pt. astfel de arbitri, DA merita lasati in pace! Poate sa fie si roman si aroman si rrom si ungur si machedon si sas si tatar si hun si mongol si evreu si alb si negru si galben. Important e sa fie OM!
P.S. Stiu ca cel mai bun sfat e sa nu asculti de sfatul nimanui, dar am o rugaminte, Tolo:
nu mai umpleti paginile gsp cu perlele academicienilor din fotbalul romanesc. Lasati-l pe d-nul Radu Paraschivescu sa scrie „Fie-ne tranzitia usoara” vol.II, III, IV, etc.

Ilie  •  22 februarie 2008, 18:45

Atata imp cat articolul vine de la un angajat al lui Felix da-mi voie sa nu te cred.

Chefere  •  22 februarie 2008, 18:45

Ha Ha Ha, hai ca am ras…eu sunt la a9-a incercare si nu am inteles nimic din ce vrea sa ne transmita domnul mititelu. Lasand gluma la o parte…Tolo stii ca e o „porcarie” delegarea asta. Ar fi normala intr-o tara normala, dar in situatia asta…e foarte riscant din mai multe considerete: 1. cu toate ca e un arbitru excelent, l-am urmarit, va arbitra Clujul in Gruia, „echipa ungureasca” arbitrata de un „iungur” cum le place unora sa spuna, imagineaza-ti o mica greseala de partea CFR-ului ce va fi dupa si 2. nu inteleg de ce Lupescu il arunca in groapa cu lei…vrea sa il termine? Repet, daca din nefericire va gresi bietul, si va gresi pentru CFR…Dumnezeu cu mila…

Chefere  •  22 februarie 2008, 18:49

daca am fi oameni normali la minte nu am diferentia si discrimina pe nimeni dupa felul cum arata, cum se imbraca, de ce etnie este samd…stiti cu e versul….”nu conteaza cat de lung am parul, ci conteaza cum si ce gandesc, lume, lume soro lume…”, cred ca toti am fredonat de n ori cantecul…Odihnit sa fie Pitis…ca stia ce spune…

red baron  •  22 februarie 2008, 19:05

hai ma tolo,nu poti fii si tu odata la subiect si nu poti recunoaste adevarul?uite daca odata desi stiu ca esti foarte ocupat(pe bune acum) ai timp,uita-te te rog cum arbitreaza tipu asta si vei vedea ca indiferent de ce natie e,tot un arbitru extrem de slab ramane,vei vedea si duminica,e slab si gata,eu sunt oftopic,nu ma intereseaza de becali,muresan,mititelu,unguri sau romani,tin cu Dinamo deci nu ma afecteaza ce face baiatu asta la cluj,da eu iti zic un singur lucru,nu-l mai lauda doar pt ca e discriminat,pt ca el si discriminat si nediscrimat tot slab e,la fel ai facut si cu nicolita l-ai laudat atata doar pt ca e de etnie roma,dar el tot un jucator mediocru ramane

red baron  •  22 februarie 2008, 19:09

si uite si un banc pe tema unguri-romania:P

Intr-un sat din Ardeal, un fotograf nou, cam fara experienta… Incadra aiurea pozele, si de cele mai multe ori oamenilor nu li se vedeau ochii.
Vin douä unguroaice – mama si fiica.
– Bune ziua, domnu foto. Venit noi la dumnevostre se foteti la noi. Acuma, pe mine foteti in fund, si pe fata in piciore.
Da’ stiti ce rughem la dumneavostre, domnu foto?
Foteti la noi ase de sa ne iese ochii!

Gelu  •  22 februarie 2008, 19:09

Nu credeti ca era corect si in plus diminua si incertitudinea obiectivitatii delegarii arbitrilor sa fie gasiti alti fluierasi pentru acest meci ?! Dar Lupescu isi incoarda muschii si in stilul caracteristic sfideaza pe toti cei care nu au aceeasi opinie ! Pentru mine este cel putin dubios modul in care desemneaza arbitrii ca sa nu spun ca este chiar scandalos !…Pacat ca mai sunt unii care ii iau apararea si nu realizeaza cat rau fac fotbalului nostru prin aceasta …Murdar ! Clar murdar !

alin  •  22 februarie 2008, 19:12

PU(L)I de daci, vrei sa zici

toma radu  •  22 februarie 2008, 19:14

Pai ca Tolontan nu e nume maghiar stiam noi mai demult.
Vine de la neaosul „tantalau”, nu-i asa?
Si nici decum de la otomanul Tolontay
Cit despre Borcea, nici vorba ca ar fi nume cuman.
De fapt pe el il cheama Porcea dar a schimbat majuscula ca nu da bine la marketing..

clujean  •  22 februarie 2008, 19:14

si ce daca e ungur Kovacs ,CFR e echipa romaneasca,intr-un oras romanesc si cu spectatori romani in marea lor majoritate.Daca domnul Paszkani vroia sa bage bani intr-o echipa ungureasca ar fi ales Ungaria.Cum el a ales Romania merita respectul romanilor

nicu vaslui  •  22 februarie 2008, 19:30

eu traiec in anglia de 5 ani i sincer sunt scarbit de ce vad in romania si cu fotbalul dar i cu presa care alimenteaza voit toate scandalurile astea rusinoase.mi-e scarba de toti retineti toti cei implicati in fotbal,preedinti de club care sunt toti la fel,presedinti de federatie si liga si de toti ziaristii care au fotbalul pe cere il merita.sunteti toti o rusine.urmariti macar o saptamana cum stau lucrurile aici si o sa va dati seama ce oribili unteti toti
RUSINE!!!

nnjgfgjg  •  22 februarie 2008, 19:39

hai ca „le-ai facut o aroganta”… :))))

Ardelean 100%  •  22 februarie 2008, 20:37

Bravo Tolo.Frumos scris…

css  •  22 februarie 2008, 20:47

sunt suporter CFR si recunosc ca oltenii au un argument intemeiat(cel geografic)in suspiciunile lor asupra acestei brigazi,dar acesta e un bun exemplu pt celelalte echipe care au cerut trageri la sorti pt arbitrii..daca acestea exista intr-adevar,caci stiu Craiova nu e printre ele.De aceasta situatie se pot lovi la fiecare etapa, mai ales impotriva bucurestenilor,caci cei mai multi arbitri sunt din Bucuresti..

paladino  •  22 februarie 2008, 21:31

bravo tolontane.pentru acest articol primesti sincere felicitari din partea mea.in sfarsit un articol scris in normele bunei credinte(oau)

IuliaNO2  •  22 februarie 2008, 21:34

Hai sa dam cu parul si dupa aia sa analizam!

Ion ionescu  •  22 februarie 2008, 21:42

N-am nimic cu ungurii.Sunt sudist, dar traiesc in Ardeal de 45 de ani.Se spune ca ungurii de rand OK.numai politicienii sunt cei care instiga la ura.INEXACT.Un roman poate sa fie supraom n-o sa auziti un cuvant de lauda,admiratie, intelegere sau recunoastere la adresa lui din partea unui ungur.Va dau un exemplu;I Ardeal se prinde DUNA TV.Unde cu vreo 6 ani in urma BOLONI dadea un interviu.Reporterul il intreba despre STEAUA 1986.Boloni zicea printre altele despre componentii echipei: DUKADAM (Neamt)BELODEDICI (Sarb)BOLONI (ungur)………….LACATUS SI PITURCA (tigani)

Patriotu  •  22 februarie 2008, 21:59

bv tantalane, esti lafel d degeaba k si ieri

dan  •  22 februarie 2008, 22:02

totusi mi se pare baizar ca un toti arbitrii sa fie din zona clujenilor, arbitru ungur la patron ungur, nu inteleg de ce s-a fugit atat de tragerea la sorti mai ales ca lupescu a dat dovada nu o data de lipsa de sicernamant trimitand brigazi care au iscat suspicieni. ultimul exemplu la meciul restanta al rapidului la piatra neamt cand a trimis sa arbitreze chiar arbitrul care ii furese pe rapidisti in meciul cu cfr cluj. arbitrul s-a dovedit impartial dar scandalul s-a iscat, scandal care putea fi evitat fara probleme

imi amintesc ca atunci ati remarcat si dumneavoastra asta..acum insa va faceti ca uitati

nu or fi becali, mititelu cei mai cultivati oameni…lasand la o parte hiberbolele neizbutite ..cumani bla bla…un fel de gratioasa ragaiala……acel arbitru ramane ungur iar patronul tot ungur…unguri care mi-s dragi ca sarea in ochi

olteanu  •  22 februarie 2008, 22:06

nu am scris un cuvant obscen si tot moderat sunt,avetzi un stil de a filtra blogul de 2 lei.Umblatzi la spaming ca e durere

ovy  •  22 februarie 2008, 22:09

tu nu esti decat un nesimtit k toti ceilalti ziaristi de voi nu sunteti patroni k ei…..sunteti vai de mama voastra niste nesimtitiiiiiiiiiiii!!nesimtiti dracu

szupa  •  22 februarie 2008, 22:13

meriti toata felicitarea tine tot asa !!!!

scorpion  •  22 februarie 2008, 22:16

tantalaul tolantan
mazgaleste an de an
unguri si tigani iubeste
pe romani ii ocaraste
sa-i iubim pe bozgorei
pe tiganii cei misei
nicoliti si lacatus
dar sa faca si un dus

imputii bozgori sluti
la romana, toti cam muti
voi veniti sub coviltir
ca si turcii, sa luati bir

ah, tigani si ungurei
rasa rea de spurcatei
turc ghebos tolontonel
ionitoaiei scump catzel

tuiasi  •  22 februarie 2008, 22:22

ciudat nume tolanton…in limba uzbeka , exista cuvantul tolontank care inseamna potcova sau potcovar

tuiasi  •  22 februarie 2008, 22:29

szupa, tu esti roman? n-as crede…mesajul tau nu este in limba romana…..cum adica..”meriti toata felicitarea…tine tot asa” ? asta e in limba baskira? daca nu stiati baskirii sint stramosii secuilor…..luati in robie de catre unguri si trasi dupa ei in panonia…..erau pusi sa lupte pt unguri…tot timpul fiind in avangarda ostilor lor…..mureau pentru unguri…li s-a luat limba si obiceiurile si au fost plantati ca paznici ai granitei in cea mai inospitaliera regine a tarii….cat de ciudata e viata, tocmai ei si potcovarul tolontan dau si lupta si iar dau si iar se lupta pentru bozgori…arbitrul ala e bozgor..chiar e bozgor…la fel ca patronul cefereului..ce-ati vrea? sa arbitreze corect? niciodata nu va arbitra corect un bozgor pe alt bozgor

N^styboy  •  22 februarie 2008, 22:44

domnule rubricand, cum iti poti permite asemenea tupeuri legate de domnii becali din zagna-vadeni si altii ? eu te intreb. sunt vocea poporului din zagna-vadeni.dumneata stii in ce eroare te afli ? daca da, spune, daca nu, deducem…

octav  •  22 februarie 2008, 22:45

scorpion on 22 Februarie, 2008 10:16 pm

tantalaul tolantan
mazgaleste an de an
unguri si tigani iubeste
pe romani ii ocaraste
sa-i iubim pe bozgorei
pe tiganii cei misei
nicoliti si lacatus
dar sa faca si un dus

imputii bozgori sluti
la romana, toti cam muti
voi veniti sub coviltir
ca si turcii, sa luati bir

ah, tigani si ungurei
rasa rea de spurcatei
turc ghebos tolontonel
ionitoaiei scump catzel

hahahahhaah =)))) lol

dadan  •  22 februarie 2008, 22:49

bun. inca o data.

Aur  •  22 februarie 2008, 22:53

Este o delegare la fel de… normala cum este si desemnarea lui Lupescu sa faca…delegarile.Lupescu,prin aceasta delegare n-a facut nimanui vreun serviciu,cu atat mai putin lui insusi!Cat despre comentariile dvs:Binecunoscutul”gaz pe foc”.Oare de ce nu ma mir?

Kovacs Istvan  •  22 februarie 2008, 23:03

It’s not true that I learned Romanian just 2 years ago. I didn’t learned it at all.

N^styboy  •  22 februarie 2008, 23:14

Toata ROMANIA va vedea, in curand, pe MYSPORT .foaia dumitale matricola si a lui Becali, la matematica, din liceu, sa vada toata tara odata pentru totdeauna cu ce scriitori are de a face….esti de acord Tolontan Catalin ?Chiar daca nu esti de acord, procedam ca la Mysport….

N^styboy  •  22 februarie 2008, 23:33

Stimati compatrioti ! Poate ati auzit de flooding. Nu pot spune prea multe aici. e penal si se poate detecta cu tehnici sofisticate, care nu sunt la indemana ziaristilor. Asemenea floodingului este acest articol, stimati cititori .incitaror fin la… nu are rost sa va mai spun ca imi este greata, judecati si condamnati.definitv….
P.S.Stergeti acest comentariu si veti suporta consecinte normale ale legii; s-ar putea sa aveti parte si de agravante daca va straduiti, ; Hai , inca o data, , oricum e prea tarziu…

PaSo  •  22 februarie 2008, 23:41

Cataline, m-am tavalit de ras, mai incearca poate a saptea-opta oara intelegi 🙂

Comentează