TOLO.RO
Am lucrat cîţiva ani în Transilvania, la Cluj, Oradea, Deva şi Braşov, aşa că nu vorbesc din cărţi.
luni, 25 februarie 2008, 9:08
Am lucrat cîţiva ani în Transilvania, la Cluj, Oradea, Deva şi Braşov, aşa că nu vorbesc din cărţi.
Sînt de acord că atunci cînd trenul de Bucureşti ajunge la Predeal simţi alt aer. Deşi, pe bune, nimic nu se compară, ca stare de bine, cu momentul în care scoţi capul şi vezi gara regală din Sinaia. Grăbiţi-vă că s-ar putea să o demoleze!
Am învăţat şi diferenţele din fotbal. Cărţile lui Ioan Chirilă şi George Mihalache m-au îndemnat să-i iubesc pe Baratky, pe cei de la Ripensia şi să mă întreb de ce Şepcile Roşii joacă mereu cu tribunele aproape goale.
De aceea, mă amuză, Staţi aşa că nu mă amuză deloc!, acuzele de miticism la adresa regăţenilor. Oare Jean Pădureanu şi Romeo Paşcu s-or fi săturat şi ei de mitici? 🙂 Spune ce-ţi trece prin minte, nu te mai cenzura!
La urma urmei, de ce nu?! Hai să vorbim deschis!
Dacă miticism în fotbal înseamnă aroganţă dublată de blaturi, atunci adversarii miticismului s-au manifestat predominant tocmai în coasta miticilor. De aproape 20 de ani, pe stadioanele bucureştene şi în media naţională s-a dus o luptă înverşunată pentru curăţarea fotbalului. Steliştii, dinamoviştii şi rapidiştii, în egală măsură cu băimărenii sau clujenii, au cerut un sport integru. Şi protestele lor s-au îndreptat, fără privilegii geografice, către Sandu, Dragomir, Ştefan sau Pădureanu. Nu cu dispreţ suveran, ci cu o luptă de zi cu zi s-a ajuns astăzi la starea pasabilă a fotbalului!
Ce vreau să spun? Că partea radicală a suporterilor ardeleni, care descoperă în CFR Cluj pedeapsa divină a fotbalului împotriva miticilor, se pot lua de mînă cu fanii bucureşteni care cred că titlul e de drept divin al Capitalei. Sînt două expresii ale aceleiaşi forme de intoleranţă.
Dacă CFR predă o lecţie, ea e în totalitate fotbalistică. Sigur că are legătură şi cu situaţia din Kosovo. Dar asta e o altă poveste. Pe care o auzim din cînd în cînd de la oameni care ar trebui s-o şoptească întinşi pe o canapea.
Mirela • 26 februarie 2008, 20:22
la meciurile nationalei nu se aplica conditiile din CL. Habar n-ai de tine
Chefere • 26 februarie 2008, 20:23
Mai Tolontane…am „Awaiting moderation?” Iti dai seama ce penibil este, nu? LOL Pe ce considerente ma cenzurezi? Te credeam baiat destept si dezghetat care poate sustine o conversatie, cu atat mai mult cu cat nu te contram…vad ca iti displac argumentele solide. Nu e problema. O zi buna sa ai!
Mirela • 26 februarie 2008, 20:25
te cenzureaza pe considerente…….ca esti badaran si injuri. Astea sunt „argumentele tale solide’? Vai de tine
Chefere • 26 februarie 2008, 20:25
Nutresc convingerea ca nu te simti jignit daca m-am adresat cu „Mai Tolontane”. Daca da, „va rog sa inlocuiti cu Domnule Tolontan”.
joy division • 26 februarie 2008, 20:25
dupa comentariile voastre domnilor ardeleni va urez indepndenta prolifica
ne vedem peste 100 de ani daca mai sunteti in stare sa vorbiti romana
Mirela • 26 februarie 2008, 20:26
dupa 100 de ani vor vorbi limba pesterii
joy division • 26 februarie 2008, 20:26
incep sa-i prefer pe tiganii din coltul blocului meu pe care-i consideram pana acum cercopiteci
Chefere • 26 februarie 2008, 20:27
@Mirela
De ce intri intr-o conversatie neinvitata? Stii tu ce am postat aici, stii ca am injurat sau nu? Hop si tu cu parerea. Eu nu injur, am destula putere in cuvant sa spun ce am de zis si fara sa fac uz de cuvinte de 2 lei. Chiar vb f civilizat cu el… De aici mirarea, dar apari tu! Inefabilo!
clarobscur • 26 februarie 2008, 20:30
la echipa nationala se poate juca si pe camp, nu e necesar nimic; incearca sa crezi ca meciurile din Liga se vor disputa la Cluj
Mirela • 26 februarie 2008, 20:30
pai atunci sa te auzim. Cu cuvintele tale
Chefere • 26 februarie 2008, 20:31
@Mirela
Si apropos, daca tot ne fortezi sa iti citim aberatiile. Observ ca esti foarte activa asa pe blog, vorbesti, comentezi, ii certi pe cei de langa tine…pfii …de unde atata scoala? Sau mai bine spus, cine esti? Eminenta in ale fotbalului? Lasa si pe altii sa aiba parerile lor, nu esti detinatorul…a scuze, detinatoarea, adevarului suprem. Mai sa fiu…
Mirela • 26 februarie 2008, 20:31
de curiozitate……aveti 5000 de locuri de parcare? :))))))))))))) Este doar una dintre cnditiile impuse de UEFA pentru stadioanele Class 3
Chefere • 26 februarie 2008, 20:33
@Mirela
pai „cu cu”vintele mele am scris…imi apare la post „Awaiting moderation”…precum vezi alte comentarii imi apar, altele ba…sensu lato vorbind…nu iese din tiparul discutiilor si nu jigneste pe nimeni
Mirela • 26 februarie 2008, 20:33
Nu sunt detinatoarea niciunui adevar. Doar indreopt „parerile” total eronate…….cu argumente. Cand vezi ca unul e beat, il trimiti la culcare, nu?
Adi • 26 februarie 2008, 20:33
Am aproape 30 de ani si inca n-am vazut un meci al nationalei in Cluj, probabil s-a ferit nationala de cluj de frica de aredelenii in care voi vedeti unguri!
V-ati comportat de-a lungul timpului ca si cum Transilvania e o anexa, o prada de razboi la capitala vostra mizerabila si asa va comportati si acum.
Vor mai fi si niste meciuri ale nationalei in Gruia implica teza ca au mai fost cea ce e fals!
E capitala voastra, e nationala voastra, ducase1
Mirela • 26 februarie 2008, 20:33
schimba cateva cuvinte, schimba mail-ul si numele si mai incearca odata
Mirela • 26 februarie 2008, 20:35
gresit
e capitala NOASTRA, e nationala NOASTRA. Aici intri si tu. Nu-ti convine, te duci TU , nu nationala
clarobscur • 26 februarie 2008, 20:35
adi
nu implica; precizare: pe langa meciurile din Liga vor mai fi si niscaiva meciuri ale Nationalei in Gruia
Chefere • 26 februarie 2008, 20:36
@Mirela
domnisoara draga, afla ca stadionul este deja omologat ca si stadion „Class 3” sau cum doresti sa il numesti, iar CFR in acest moemnt poate disputa meciuri de grupa UCL. Te invit sa te documentezi, mai aprofundeaza, viziteaza si tu niste site-uri, chiar daca sunt in lb. engleza…nu e greu de priceput, chiar cu dictionarul in brate, si ai sa gaseti raspunsul. Si asta inaintea finalizarii constructiei celeli de a doau tibune, care va avea si a cam 500 delocuri de parcare subterane. Multumita de raspuns?
Mirela • 26 februarie 2008, 20:37
care ar fi fost interesul pentru natinala la Cluj? Oare mai mare decat la Bucuresti, Constanta, Timisoara, Craiova? Clujul ba a avut ba n-a avut echipa in Liga I. Mai au un pic si se revolta si aia din Miercurea Ciuc ca de ce nu joaca Nationala la ei. Pentru ca inaiante de meciurile de hochei, canta imnul ungariei
Chefere • 26 februarie 2008, 20:37
@Adi
vine la Cluj nationala pentru meciurile de calificare la CM 2010, cel putin 2 meciuri ale echipei mari se vor desfasura acolo, la fel si finala cupei romaniei la fotbal de anul viitor
Mirela • 26 februarie 2008, 20:38
nu e sufienta ca ‘va avea”. Trebuie sa „aiba”. Asta ramane de vazut
clarobscur • 26 februarie 2008, 20:40
banuiesc ca Mirela tine cu Steaua… foarte bine; si eu tin cu Steaua de 35 de ani; ma enerveaza povestile astea cu sarantoci, cu superbogatii Europei, in conditiile cand suntem foarte departe de adevar; nu sunt eu mai sarac decat multi alti bucuresteni si nici mai bogat decat, probabil, tot atatia; am niste probleme cu scrisul, cititul si deschisul unor link-uri, dar ma voi corecta; Clujul poate juca in UCL pentru ca are o echipa mai buna in acest moment decat celelalte din campionatul nostru; nu inseamna ca nu vreau sa castige Steaua duminica…
Chefere • 26 februarie 2008, 20:42
@Mirela
domnisorica draga, am spus mai sus ca esti inefabila, deci imi este greu sa ma adresez dvs., observ cu amaraciune ca nu reusioti s depasiti o bariera invizibila, dar care v-ar face sa priviti lumea cu ochii larg deschisi..intelegeti? Si cu toate ca, m-ati cadorisit cu 2 „aprecieri” aruncate din simplu motiv de a fi „cool”, respectiv badaran si nesimtit, eu am incercat sa port o conversatie logica. Din pacate este imposibil, sau aproape imposibil. Astfel ca, eu va urez o noapte placuta la a certa pe restul si mult succes!
Liviu_CTA • 26 februarie 2008, 20:43
CFR nu vrea sa preadea o lectie nimanui , vrea doar sa castige campionatul ca orice echipa care face investitii … asa ca nu este nici o lupta intre ardeal si capitala …. si apropo de miticism el provine din aroganta si aerul de superioritate tot a persoanelor venite din provincie care cred ca au evoluat venind in Bucuresti si care s-a transmis din generatie in generatie
joy division • 26 februarie 2008, 20:49
ati denaturat discutia de la fotbal la problemA SUPERIORITATII PE CARE O AI DACA ESTI SAU TE NASTI IN VRE-UN COLT ALTAII SAU AL LUMII.RECTIFIC INCEP SA-I PREFER PE TIGANII DIN COLTUL BLOCULUI SI IN DAUNA BUCURESTENILOR „SMECHERI” CEL PUTIN SUNT NISTE TIGANI AUTENTICI FARA FIGURI
Mirela • 26 februarie 2008, 20:50
ai pus punctul pe „i”. Acum serios, ai deschis link-ul ala? Cfr nu a demonstrat ca joaca cel mai bun fotbal. Ca sa faca asta trebuie sa bata pe Steaua, Dinamo, Rapid si Poli. Pana atunci s-a demonstrat doar ca Steaua trateaza cu superficialitate meciurile cu echipele mici. Atat. Aaa……si ca lu’ uresan ii este frica de dezvaluirile lu’ Mititelu si d-aia si-a cerut scuze. Si mincinosul de Pascani care a declarat ca avazut sacosa cu bani si ca erau „legati cu elastic ca la bishnitari” acum neaga tot. Sa aiba oare legatura cu faptul ca impresarul celor doi olteni care s-au „uitat” la minge este Marcel Popescu, nimeni altuul decat consilierul lui Pascani pe probleme de sport? Foarte ciudat
Mirela • 26 februarie 2008, 20:54
a sa nu uit . Clarobscur tu esti ala cu „besh”? Halal discutie inteluactuala crei tu „sa porti si nu ai cu cine”. Si nesimtita de mine care nu stiu sa apreciez o fraza intelectuala din gura unui maimutoi,. Fraza suan asa: „Mirelutzo besh de aici”. Vai……iarta-ma te rog. Chiar nu stiu sa apreciez un om cult si bine educat. Acum serios .Sper ca te-ai culcat
clarobscur • 26 februarie 2008, 20:55
chefere are dreptate… noapte placuta, Mirela
iuliudingrant-alias Stigmatizatu* • 26 februarie 2008, 20:57
O discutie care a pornit mai mult in gluma dovedeste ca exista o falie in privinta binomului Ardeal- Capitala. Dar aceasta falie poate fi privita si in relatia Capitalei cu celelate regiuni, in primul rand cu cele mai dezvoltate, dar si in relatia cu Oltenia sau Moldova.Sunt tare istorice care vor mai dura mult timp si vor creea multe tensiuni. De aceea e necesar un dialog transparent.
Normal ca aceste discrepante s-au repercutat si in fotbal ca o supapa a nemultumirilor.Eu nu accept nici varianta recunostintei Clujului fata de Steaua sau Rapid pentru punctele aduse pâna acum.Nu am auzit acum 20 de ani ca ”padurarilor” din Nottingham sa le fi cerut cineva din Liverpool sau Manchester recunostinta vesnica pentru ca au ajuns in C.C.E.!
Mirela • 26 februarie 2008, 20:59
ba daca sunteti tzaranoi fi-ti ma macar pana la capat. Nu injurati si pe urma faceti pe domnii. M-am mai contrat cu unul mia demult care dupa ce mi-a zis cu „fmm, mancami-ai p, sa-ti dau la m. de tarf. proasta” brusc a schimbat tonul si mi-a zis foarte serios ca el este un om educat si nu mai poate sa poarte o discutie de un asemenea nivel scazut cu mine. Ce dracu sa maiintelegi? Aveti dubla personalitate. Va doriti sa fiti golanii care n-ati fost in copilarie? Va doriti sa fiti voi aia care dati bataie si nu cei care ati primit-o? O aveti prea scurta? O aveti prea subtire? Numai voi stiti
flavius • 26 februarie 2008, 21:01
dupa ultimul meci al etapei,am „rasfoit” toate programele care aveau emisiuni de analiza a etapei. Era o tristete generala,o atmosfera de inmormantare nationala.Tolo aratai ca un om care pierduse pe cineva sau ceva drag.Nu numai tu,aproape toti. E chiar atat de grav ca titlul pleaca din capitala ? Sunt suporter Poli Timisoara si doresc ca titlul sa fie castigat de echipa care il merita cu adevarat indiferent care e aceasta.Eu pot sa fiu obiectiv. Tu ? Macar increarca sa te prefaci. Flavius, Timisoara
Chefere • 26 februarie 2008, 21:02
@Mirela
Partea 1 – V-am explicat acum cateva minutele de ce pun capat conversatiei. Ei, am s aimi incal principiile doar pentru a va raspunde, pentru ultima oara in aceasta seara la intrebare. Doar din bun simt. Daca distinsul domn Mititelu are dovezi clare care incrimineaza fara echivoc CFR sau conducerea acesteia eu il sfatuiesc sa le faca publice, altfel riscand sa se aleaga cu o acuzatie de tainuire.
ex-calibur • 26 februarie 2008, 21:02
poate pui si tu mana pe-o sapa sa ne ajuti!
Mirela • 26 februarie 2008, 21:04
Eu vreau sa castige titlul echipa care bate pe Steaua (cfr, dinamo, rapid, poli). Sunt satul de strategii d-astea de genul facem manevre cu laea mici (arbitrii, cumparam 1,2 fundasi, etc) , boii de la Steaua si Rapid se incurca cu ele ca ai nu fac blaturi (am omis intentionat dinamo) scoatem un egal acolo chinuit cu ele si gata …..am luat titlul
iuliudingrant-alias Stigmatizatu* • 26 februarie 2008, 21:06
Mirela@: nu pot sa-mi arog talente de avocat, dar o sa raspund eu in numele lei Chefere- discutia deschisa de Paszkany in legatura cu sacosa a fost doar o forma de presiune ca si acelea facuta de Jiji in ultimii ani: hai sa-ti amintesc despre golanelile lui Jiji de acum 2 ani cand promitea lui Badea,Vatca, Szekely si atatia altii transferuri fabuloase la Steaua inaintea meciului direct.Si pana la urma care e problema: se poate nega ca a existat cândva o minune de sacosa cu care s+a facut turul Bucurestilor dupa o alta echipa din Ardeal?
calin • 26 februarie 2008, 21:07
@pt mirela
mai citeste o data cu atentie topul ala cu bugetul de stat..o sa gasesti un comentariu la sfarsit in care se spune ca exista un grup de mari firme care reprezinta cel mai important donator la bugetul statului si care este arondat unde oare???a da la bucuresti…
dar mirela draga sa ne faci iobagi mi se pare josnic de-a dreptul…macar noi am avut influente de la vest pe cand voi ati fost cuceriti de turci si orientali de acolo probabil si apetenta ta pentru adi de vito
respecta ca sa fii respectat
ex-calibur • 26 februarie 2008, 21:12
ufff, you must fight alone; uff… much farmers, much more slaves here… but i have an enormous, huge, prodigious PIB; who is like me?
Adi • 26 februarie 2008, 21:13
Mirela vad ca nu te opresti pana nu ne enumeri si demonstrezi toate trasaturile specifice notiunii de mitic!
Dai inainte, in felul asta ne scutesti de comentarii suplimentare!
Mirela • 26 februarie 2008, 21:13
cali, este vorba despre Sidex care da doar 2,5%. INSIGNIFIANT. Sidexul este arondat la Bucuresti. D-aia se si suparase ala din Galati in comentariul ala despre care zici tu. Asta nu schimba deloc datele problemei. Ia mai pune tu mana pe o carte de istorie si uimeste-ne si pe noi cand au cucerit turcii Tara Romaneasca????// Eu sunt tare curioasa. Iti raspund eu. NICIODATA. Acolo a fost o intelegere. Pentru ca noi eram f. greu d ecucerit si ei nu isi permiteau sa piarda atata timp cu razboaie si cu victimele pe care le-am fi facut in randul lor s-a ajuns la intelegerea de a plati un tribut anual si sa ne lase in pace. Transilvania insa a fost cucerita in totalitate si timp de 1000 de ani (cu intrerupere doar in 1600, „Miticul” de Mihai Viteazul sa traiasca) romanii de acolo au fost supusi, batjocorita, ucisi de unguri. Care relatii la vest ati avut? Ca ii puneau pe romani sa traga carul cu boi, mai rau ca pe animale
iuliudingrant • 26 februarie 2008, 21:13
Mirela@: nu pot sa-mi arog talente de avocat, dar o sa raspund eu in numele lei Chefere- discutia deschisa de Paszkany in legatura cu sacosa a fost doar o forma de presiune ca si acelea facute de Jiji in ultimii ani: hai sa-ti amintesc despre golanelile lui Jiji de acum 2 ani cand promitea lui Badea,Vatca, Szekely si atatia altii transferuri fabuloase la Steaua inaintea meciului direct.Si pana la urma care e problema: se poate nega ca a existat cândva o minune de sacosa cu care s+a facut turul Bucurestilor dupa o alta echipa din Ardeal?
Mirela • 26 februarie 2008, 21:15
mai grav este ca daca v-ar auzi Avram Iancu ce vorbiti v-ar condamna pe toti la moarte si dupa aia si-ar lua zilele
MOLFOVEANU MIHAI • 26 februarie 2008, 21:15
VA RUGAM SA ACCESATI URMATOAREA ADRESA:
http://moldoveanumihai.blogspot.com/
Veti regasi povestea socanta a unui om NEVINOVAT, condamnat totusi la 25 de ani inchisoare.
Numele lui este MOLDOVEANU MIHAI si se afla in prezent in Penitenciarul de Maxima Siguranta Rahova. A executat deja 12 ani din pedeapsa.
Credeti ca povestea lui se mai poate face auzita?
Pentru orice idée, informatie, gand bun sau sugestie cu privire la modalitatea in care o persoana nevinovata, condamnata definitiv, ar mai putea fi pusa in libertate, va rugam sa il contactati, fie personal, la Pnt. Rahova, Sos. Alexandriei nr. 154, sector 5, Bucuresti, fie la urmatoarea adresa de e-mail: moldoveanu_libertate@yahoo.com.
Adi • 26 februarie 2008, 21:17
Vad ca ai studiat istorie cu maestrul Vadim si geografie cu Stalin!
Esti mare, respectele nostre!
Mirela • 26 februarie 2008, 21:19
cea mai buna dovada a manevrelor cfr-ului este intoarcerea la 180 de grade a lu pascani si muresan in momentul in care au fost amenintati de catre mititelu cu dezvaluiri „rusinoase”. Acum din doua una: ori au incercat sa-l cumpere si ala i-a inregistrat , ori a aflat mititelu ca aia doi sunt h.o.m.o.s.e.x.u.l.i. ……”rusinoase”…….ma gandesc ca :)))))))))
Mirela • 26 februarie 2008, 21:21
istoria lu vadim este aceeasi istorie ca oricariu istoric. Omul asta mai e si doctor in istorie universala. Nu inteleg ce vrei sa spui cu „istoria lu’ vadim”? Reformuleaza
Dantesc • 26 februarie 2008, 21:22
A! si sa nu uit ! Un lucru care nu s-a spus de nimeni …Orasul Bucuresti(miticia) a fost fondat de un CIOBAN pe nume bucur :)) Iata ca dupa multe sute de ani un alt CIOBAN a ajuns sa conduca cea mai galonata echipa de fotbal din Romania :)) Interesant nu?
iuliudingrant • 26 februarie 2008, 21:23
Mirela@: noi, romanii, nu am reprezentat o miza! Poate nu am fost cuceriti de facto, insa am fost cu siguranta cuceriti de jure. In momentul in care platesti tribut, conducatorii îti sunt numiti de la Stambul, nu contezi faptic, ce inseamna asta? Hai sa nu ne mintim singuri! Si ce e mai grav e ca mai bine eram cuceriti de habsburgi decat de turci! Fa o vizita in Bucovina si apoi fa o comparatie cu Moldova de la 50 km in sud; ar fi revelator!
calin • 26 februarie 2008, 21:23
pt mirela
oare nu ai auzit de epoca fanariota???si acolo era doar ala din galati care dadea un exemplu dar sa inteleg ca in opinia ta e doar un singur mare contribuabil???sidex???hmmmm
voi nu ati fost cuceriti voi ati trimis doar copiii vostri sa fie ieniceri…si mai nou trimiteti fetele:))in fine nu are rost sa polemizam pe tema asta ca pana la urma discutia e despre fotbal nu lectie de istorie sau politica
oricum cfru o sa castige campionatul si macar nu e o echipa a regimului comunist precum reprezentantele de frunte ale capitalei noastre
ex-calibur • 26 februarie 2008, 21:27
Dr. Constantin Radulescu Stadium is a football stadium in Cluj (Gruia district), Romania. It is the home ground of CFR Cluj. Currently it has 14,000 seats and IT IS A UEFA CATEGORY 3 stadium that is under rebuilding. When finished in 2008 it will have 28,000 seats. The original CFR stadium had a capacity of 10,000 and was built in 1973