Miticisme fără frontiere

Am lucrat cîţiva ani în Transilvania, la Cluj, Oradea, Deva şi Braşov, aşa că nu vorbesc din cărţi.

luni, 25 februarie 2008, 9:08

Am lucrat cîţiva ani în Transilvania, la Cluj, Oradea, Deva şi Braşov, aşa că nu vorbesc din cărţi.

Sînt de acord că atunci cînd trenul de Bucureşti ajunge la Predeal simţi alt aer. Deşi, pe bune, nimic nu se compară, ca stare de bine, cu momentul în care scoţi capul şi vezi gara regală din Sinaia. Grăbiţi-vă că s-ar putea să o demoleze!

Am învăţat şi diferenţele din fotbal. Cărţile lui Ioan Chirilă şi George Mihalache m-au îndemnat să-i iubesc pe Baratky, pe cei de la Ripensia şi să mă întreb de ce Şepcile Roşii joacă mereu cu tribunele aproape goale.

De aceea, mă amuză, Staţi aşa că nu mă amuză deloc!, acuzele de miticism la adresa regăţenilor. Oare Jean Pădureanu şi Romeo Paşcu s-or fi săturat şi ei de mitici? 🙂 Spune ce-ţi trece prin minte, nu te mai cenzura!

La urma urmei, de ce nu?! Hai să vorbim deschis!

Dacă miticism în fotbal înseamnă aroganţă dublată de blaturi, atunci adversarii miticismului s-au manifestat predominant tocmai în coasta miticilor. De aproape 20 de ani, pe stadioanele bucureştene şi în media naţională s-a dus o luptă înverşunată pentru curăţarea fotbalului. Steliştii, dinamoviştii şi rapidiştii, în egală măsură cu băimărenii sau clujenii, au cerut un sport integru. Şi protestele lor s-au îndreptat, fără privilegii geografice, către Sandu, Dragomir, Ştefan sau Pădureanu. Nu cu dispreţ suveran, ci cu o luptă de zi cu zi s-a ajuns astăzi la starea pasabilă a fotbalului!

Ce vreau să spun? Că partea radicală a suporterilor ardeleni, care descoperă în CFR Cluj pedeapsa divină a fotbalului împotriva miticilor, se pot lua de mînă cu fanii bucureşteni care cred că titlul e de drept divin al Capitalei. Sînt două expresii ale aceleiaşi forme de intoleranţă.

Dacă CFR predă o lecţie, ea e în totalitate fotbalistică. Sigur că are legătură şi cu situaţia din Kosovo. Dar asta e o altă poveste. Pe care o auzim din cînd în cînd de la oameni care ar trebui s-o şoptească întinşi pe o canapea.

Comentarii (514)Adaugă comentariu

stana  •  27 februarie 2008, 0:03

ma joc cu voi
rad de voi
rad de i.n.c.u.l.tu.ra. voastra
etc
etc

iuliudingrant  •  27 februarie 2008, 0:04

Graba nu explica erorile repetate: de la ”vre-o” ai trecut la ”vre_un”! Sa inteleg ca ai nevoie de un meditator? Nu, nu la cooltura, ca acolo esti toba, pardon lemn!

stana  •  27 februarie 2008, 0:04

secsu: ce conteaza, oricum astia cu care ma cert sunt mai batrani si muuuuuuult mai p.r.o.s.ti decat mine

stana  •  27 februarie 2008, 0:06

iulian IAR esti p.e.ni.b.il> Conform noilor normative din Indreptarul Ortoepic si ortografic scos de Academia Romana, este coresct si vre-o si vreo si vre-un si vreun

stana  •  27 februarie 2008, 0:06

lasa-ma nu ma mai deranja ca esti pr.o.s.t rau

iuliudingrant  •  27 februarie 2008, 0:06

N-ai inselat pe nimeni, frustratule! De peste 80 de minute ma adresez cu ”baiete” si ”baietica”!

mirela  •  27 februarie 2008, 0:08

eu nu sunt frustrat ca spre deosebire de tine stiu pe ce lume m,a aflu, nu amfrustrai legate de zona geografica in care m-am nascut, cunosc peronalitatile car reprezinta cea zona. In schimb tu……..nota 2. Stai jos

iuliudingrant  •  27 februarie 2008, 0:08

Acolo in indreptar sunt incluse si invectivele? In care editie?

Dantesc  •  27 februarie 2008, 0:09

O sa adorm zambind 🙂 Pai mai pulifrici 🙂 Eu am fost primul care a sesizat ca datorita felului tau de a fi ti-ai dat singur arama pe fata ,te-am numit fatuca fiindca esti o fatuca ,esti pus la colt si chelalai de unul singur iar acum iei tot felul de ID-uri crezand ca poti in modul asta sa te imbarbatezi
Afla ca te inseli 🙂 Ca glontul oferit de mine ar fi o mantuire pentru tine,dar poate e mai bine asa fiecare ne ducem crucea si tu o meriti ,pe deplin …

mirela  •  27 februarie 2008, 0:09

aaa, pentru p.r.o.s.t.ul de iuliangrant. Nu era pentru tione aia cu „nu te-ai prins ” era pentru dantesc. De ce te ataci. Nu sunt primul care ti-am spus asta eset? Deja te-ai panicat

iuliudingrant  •  27 februarie 2008, 0:10

Ceea ce am sesizat eu este ca personalitatea pe care ai rostit-o cel mai des este Voievodul-oier! La asa modele, asa persoane!

mirela  •  27 februarie 2008, 0:10

am un singur ID „mirela”. Celalat a aparut pentru ca am iesit de pe forum si cand am intrat mi-au dat ei unul si n-am fost atent sa-l schimb. Sigur vi s-a intamplat si voua. Eu pus la colt. Chiar na-i simtul masurii si al penibilului?

joffre  •  27 februarie 2008, 0:11

Fac un apel , un ultim apel ! Nu va pierdeti in amanunte ! Dusmanul nr. 1 este acest amator cu aere de scriitor contemporan : tolontan, cea mai mare bataie de joc a gazetariei romanesti contemporane. Nu va lasati inselati de aparente !. Nimic nu poate fi mai periculos. Vom reveni cu amanunte.

mirela  •  27 februarie 2008, 0:12

iuliangrant: analistul p.u.l.i mele. Eu n-am folosit NICIO DATA, numele de Becali sa Gigi de cand am intrat. In schimb voi l-ati rostit de nenumarate ori. Aveti o mare obsesie si frustrare legata de el. Va inteleg dar chiar sa faceti o psihopza din asta……….

Dantesc  •  27 februarie 2008, 0:13

Hahahahahahaha ! si chiar asta ti l-au ales „stana” Rad cu lacrimi …credeti-ma

Dantesc  •  27 februarie 2008, 0:14

Stranie coincidenta :))) Auzi …stana :))))

mirela  •  27 februarie 2008, 0:14

joffre……aviatie inamica……CULCAAAAAAT
Boeing la ora 2, arunca cu bomboane. N-aveti ma niciunul telecomanda de la el. Noroc cu prietenul vostru „joffre”. El imi arata ca ma cert cu o adunatura de p.s.i.h.o.pa.ti, antisociali si neadaptati :)))))))))))))00

iuliudingrant  •  27 februarie 2008, 0:14

Cred ca indreptarul pe care-l consulti este eronat:” na-i simtul masurii”(sic!).

mirela  •  27 februarie 2008, 0:15

da mai dantesc. Ieri imi aparuse „LACA” Asa baga forumul automat. Poti sa iesi si sa faci o proba dacanu ma crezi. Dar nu mai intra inapoi

mirela  •  27 februarie 2008, 0:16

iuliagrant: iti repet pentru a ……”multa” oara. Liniutele le pun aiurea pentru ca scriu repede. Ai intelectul unui cpoil de cresa de nu intelegi?

Dantesc  •  27 februarie 2008, 0:16

Bine ca nu ti-au dat un Id de genul ..magarul …si asta face parte din stana :)))

mirela  •  27 februarie 2008, 0:16

pe pungile d epufuleti ce scrie? „Se desface aici”?

joffre  •  27 februarie 2008, 0:17

Atentiune ! Este o diversiune !. Doi se cearta pentru a acoperi esenta…Metoda securistica insusita bine pe la cursurile post de la Gradiste… Cineva atrage atentia asupra farsei denumite „tolontan”…Prin accederea in anumirte structuri ,atrag foarte serios atentia ca cei care au votat accederea unor astfel de oameni in functii de conducere vor avea pe constiinta acest fapt

Sabi  •  27 februarie 2008, 0:18

Nu e doar o intamplare ce se intampla…as spune chiar ca asa a fost predestinat

mirela  •  27 februarie 2008, 0:18

eu cred ca era „Stana” (nume de femeie). Dac tu la orice cuvant faci trimitere la Gigi, eu tiam- mai zis ca esti n.e.b.un, daca nu vrei sa ma crezi

transilvania  •  27 februarie 2008, 0:18

Mirela ia fa tu un serviciu tarii si hai pana in cluj ca sa te „educam” un pic.sa vezi cand ti-o arde una un ardelean ,taran cu il numiti voi,cu palmele muncite,iti sar tie toate impresiile si fitzele de bucale din cap si revii cu picioarele pe pamant daca mai traiesti.soareci ce va vindeati pe la istanbul,voi dati lectii tarii? se intoarce in curand roata fratilor pentru ca nu vom mai accepta aceasta bataie de joc.ori noi,ori voi.NB!

iuliudingrant  •  27 februarie 2008, 0:18

Eu am respect pentru cei care lucreaza la STÂNĂ. Pentru cei care improasca cu dejectii verbale… O, nu! Noapte buna, îmi cer eu scuze pentru limbajul de STÂNĂ pe care-l folosesc unii; e deja prea mult pentru mine! Deja ”nivelul cultural” ma depaseste cu mult!

Dantesc  •  27 februarie 2008, 0:18

:))) mult mai bine era Magarul :)))

joffre  •  27 februarie 2008, 0:20

Asa este, tolontan trebuia sa ajunga redactor-sef , orice s-ar fi intamplat…Nu conteaza unde, la pro sau la gazeta….avea de transmis un mesaj gen felix…

mirela  •  27 februarie 2008, 0:20

joffre…..ATENTIE!!!!
Maine la ora 13:62 cionferinta de presa Mickey Mouse. Va face dezvaluiri incendiare referitor la patrunderea in structurile securiatii a lui Pluto cat si ale agentilor dublii Chip si Dale. De fapt ced ca e suparat pe ei ca i-au pus microfoane in cascaval

Dantesc  •  27 februarie 2008, 0:21

Noapte buna ,sper sa ne mai intalnim si inca odata scuze pentru laturile dejectate

mirela  •  27 februarie 2008, 0:22

mesaj pentru „transilvania” la cata p.u.l.a de ungur aveti in c.u.r va mai arde de futut? Tu chiar esti cel mai p.r.o.s.t de aici. Sunt barbat, mai gay-ule

mirela  •  27 februarie 2008, 0:24

noi nu ne-am vandut la Istambul. De fapt cand noi ii tineam sa nu intre peste voi swe chema Constantinopol. Dar la voi pe santier (ca banuiesc ca de acolo ai mainile muncite) nu s-a aflat asta. Ma recunoasteti odata ca sunteti tzarani cocliti

joffre  •  27 februarie 2008, 0:25

Cititi cu atentie , oameni buni, acest mesaj este al unui om fara valoare, al unui om care este platit sa spuna, sa scrie, sa combata, sa critice, sa alunge, sa atace, sa divida, sa nu aiba Dumnezeu, sa mimeze jurnalismul- este acest tolontan…Ce p[oate fi mai periculos decat atat ?

Dantesc  •  27 februarie 2008, 0:25

🙂 one more time ,ultima data :
5 firme din Miticia care aduc aport real la bugetul tarii(productie)
si 10 fotbalisti 80-90 de la Steaua 100% Bucuresteni

Dantesc  •  27 februarie 2008, 0:26

Hai bai pulifrici ! :)))

mirela  •  27 februarie 2008, 0:27

pa ba floshcau

transilvania  •  27 februarie 2008, 0:27

Mai caracterul vostru de sudisti in esenta e dat de faptul ca obisnuia-ti sa va dati in gat unul pe altul romanii din sud.plus ca acuma nu sunteti decat o amestecatura de tigani cu turci(cu nume de Sultana ,sultanoiu etc),greci,aromani si machidoni gen jiji,bulgaroi cu ceafa groasa etc.neamuri de spete inferioare.va dati voi mari cu bukalele.pai cata istorie aveti voi ma?adunatura de lighioane ce sunteti?clujul are peste 2 milenii.voi? si oile fugeau de acolo.preferam capitala la Iasi decat la Bucuresti.LEAGANUL COPILARIEI POPORULUI ROMAN E IN TRANSILVANIA,cum zicea o mare figura de la voi.

mirela  •  27 februarie 2008, 0:27

ce-i cu 5 firme si cu fotbalisti 80-90?
esti incoerent

Dantesc  •  27 februarie 2008, 0:28

:))

mirela  •  27 februarie 2008, 0:30

ba tzarambete: oricat va taiati voi ve, civilizatia, modernismul, bogatia, ….toate sunt la Bucuresti nu pe ulitele clujului. Gura mica si poate va trimitem poze cu masini straine

beat  •  27 februarie 2008, 0:31

Ziaristule ce ai beut domle ca articolul e aburitor ,poezie la betie de fapt domnule Tolontan nu prea stii sa scrii dar esti incisiv incapatanat si ai invatat ceva despre fotbal caci in Ro alt sport nu exista…Poate ar trebui totusi sa te mai abtii din cand in cand nu de altceva dar nu intelegem nimic !

transilvania  •  27 februarie 2008, 0:35

Dupa capul tau ala plin de floricele de mucegai,masinile „streineze” inseamna „cibilizatia” bai desteptule?oricati bani ai avea coloratule,nu poti cumpara civilizatia.aia se invata,se mosteneste,nuse cumpara.asa spre coltora’ ta generala,tatae.fa ture prin ferentari si colentina si admira-ti frumusetea de groapa de gunoi in care traiesti.

mirela  •  27 februarie 2008, 0:37

Bucurestiul este cel mai frumos si curat oras din tara. Chiar nu se poate compara cu satele voastre. In cluj cad cladirile pe voi si tropaie sobalonii din Somes pe strad si inapoi. Tzaranoi terminati si necivilizati ce sunteti

Andrei2patrU  •  27 februarie 2008, 0:39

mirela te iubesc :))

mirela  •  27 februarie 2008, 0:40

si eu pe tine daca nu esti ardelean. Ca aia o au mica si-si dau drumul repede :)))

bucuresteanu  •  27 februarie 2008, 0:41

Nota 10 Mireloi, dantesc si cu ala din grant sinteti p-ro-s-t-i rau de tot. IOI

mirela  •  27 februarie 2008, 0:41

si cand pleaca de acas fara buletin, uita unde stau ca nu-i ajuta capul

bucuresteanu  •  27 februarie 2008, 0:42

Mirela esti tare nene

mirela  •  27 februarie 2008, 0:44

o sa creada astia ca am mai multe ID-uri> Unde-ati foat pana la ora asta? :))) M-ati lasat singura printre tzaranoi sa prind miros de ceapa?

Comentează