TOLO.RO
Nu e un banc. Sau, dacă e, ne priveşte pe toţi.
sâmbătă, 1 martie 2008, 1:16
Nu e un banc. Sau, dacă e, ne priveşte pe toţi.
Nicolae Dumitrescu împlineşte azi 104 ani. Aşteaptă diploma de cel mai vechi giuleştean, se încheie semeţ la şireturi şi, dacă are cu cine, joacă tenis de masă. Asta mai rar, pentru că singura rudă apropiată, nepotul de 74 de ani, îl tapează de bani şi abia îşi ridică mîna spre frunte din cauza băuturii. Nu e un banc! Nepotul de 74 arată prăbuşit, unchiul de 104 se simte verde.
Două supărări are Nicolae Dumitrescu, fost ofiţer al Armatei Regale.
Prima e Rapidul, pe care îşi aminteşte că nu l-a văzut niciodată atît de nepăsător. „Nu înţeleg de ce nu pun suflet jucătorii. Asta nu înţeleg”, zice el. Cea de-a doua ţine tot de suflet. Sau de muşchi, depinde cum priveşti lucrurile. Cînd iese pe stradă, nu se întoarce cu toţi banii acasă. Dumitrescu e agăţat, batjocorit şi, deseori, jefuit. Spre disperarea nepotului, care îşi vede dijmuită partea de nişte hoţi mai agili.
În fond, asta sîntem. O naţie care-şi cafteşte bătrînii pe stradă. Sau în casă. Dumitrescu s-a obişnuit. Se întoarce în garsoniera din Bucureştiul vechi şi-şi urmează tabieturile, „care m-au ţinut în viaţă atîta timp. Cum care? De exemplu, să mă spăl pe mîini înainte să mănînc. Azi nici asta nu se mai face!”.
Nu, nu e un banc. Eventual, o ţară.
nicu • 1 martie 2008, 13:52
tolo?
Cocos • 1 martie 2008, 14:09
romy on 1 Martie, 2008 12:45 pm
„Batranelul asta o sa moara dupa ce ia Rapidul titlul de campioana!”
Romy, pai daca lucrurile stau astfel atunci batrinelul (Dumnezeu sa-l tina sanatos) va trai ca boasca testoasa cam 200 de ani! 🙂
CVUCS • 1 martie 2008, 14:16
Vai mai Cocos cit de „spiritual” esti tu mai… am uitat sa rid.
Marian • 1 martie 2008, 14:26
O intrebare am si eu …Cum de nu are probleme cu inima la varsta asta daca e suporter Rapidist !
CVUCS • 1 martie 2008, 14:34
Mariane, mai sunt si oameni de genul asta plamaditi dintr’un „aluat” special… gena buna… oameni tari.
zburatorul • 1 martie 2008, 14:36
@Sandokan
Cine ti-a spus tarane ca Tolontan e rapidist!? Croncane mai clar, sa ridem si noi… 
rapidist pe viata • 1 martie 2008, 14:57
Este nemaipomenit si eu tin cu RAPIDUL, e drept de-o viata mai scurta, de 45 de ani si sunt si ofiter si incurabil si visiniu pana la moarte. Sa traiesti tata si sa vezi RAPID-ul castigand LIGA CAMPIONILOR _ LA MULTI ANI!
Sandokan • 1 martie 2008, 15:29
@Zburatorul.
Zburatorule, trezeste-te ca s-a facut ziua.
Eu nu am spus nimic in sensul asta, TOATA lumea stie ca T.o.l.o.n.t.a.n este stelist.
Singurul care a postat ceva in sensul asta este CVUCS care a scris ca T.o.l.o.n.t.a.n este un ANTIrapidist.
La apelativul de „taran” nu-ti voi raspunde ca sunt in toane bune in momentul asta, dar citeste mai atent pe viitor.
Cristea George • 1 martie 2008, 15:58
Da adevarat JOS PALARIA pentru acest batran suporter rapidist dar domnule Tolontan de unde nu sateti sigur ca „oamenii” care il jefuiesc in strada nu sant tot suporteri rapidisti?
Cat priveste meciul STEAUA-cfr de data asta tineti cu STEAUA ca e in avantajul rapidului.
Nu-i asa?
PS STEAUA CAMPIOANA INIMILOR NOASTRE!
Cristea George • 1 martie 2008, 16:00
Pentru oameni care spun ca Tolontan este STELIST sa vada poza dupa „Gazeta Sporturilor”
si observa ca este imbrtacat in tricou visiniu!
Cristea George • 1 martie 2008, 16:01
Orice Stelist normal la cap tine cu cfr meciul asta cred ca este pentru prima oara cand tin cu CFR ca sa nu i-a rapid campionatul
gugu • 1 martie 2008, 16:01
o poveste fantastica un supoter adevarat care iubeste Rapidul mult…pacat ca multa lume il uita…(copos si echipa)La multzi ani!!!si multa sanatate
Costel • 1 martie 2008, 16:14
Bravo Tolontan, din acest articol pot invata multi: cei care se bat pe stadioane si pe strazi inaintea meciurilor, cei care privesc fotbalul ca pe o afacere, cei care nu se pricep la acest fenomen dar au de castigat enorm pe plan financiar, de imagine in viata sociala sau politica(becali, coposi, borci, s.a.)
iuliudingrant • 1 martie 2008, 16:34
@George Cristea@: Georgica, eu ti-am mai spus tie ca ai probleme la ”mansarda”!
BauBau • 1 martie 2008, 16:35
Sandokane, Criste George nu este decit un stelist deci nu te poti astepta de la el decit la vrajeli, strimbe, minciuni, dezinformari,
ipocrizii, adica ce ia invatat taticul lor Stalin mai bine.
motanes • 1 martie 2008, 16:58
frumos. Eu zic să nu ne împiedicăm în cuvinte când avem în faţă o poveste aşa deosebita.
Ryon_M • 1 martie 2008, 17:08
Nea NICULE noi te rugam,
Zi-ne si noua leacul,
Am vrea cu toti sa apucam,
Ca sa traim cat veacul!
Cristina • 1 martie 2008, 17:35
Fara cuvinte. Din pacate, asta este realitatea Romaniei de azi: hotii la tot pasul, pe strada, in sport sau muzica, ca sa dau doar cateva exemple.
Pacat ca nu ne apreciem valorile, mai ales daca au o luciditate surprinzatoare pentru varsta inaintata la care se afla, si o coloana vertebrala mai dreapta decat a vedetelor politicienilor sau persoanelor publice de azi, in marea lor majoritate.
Sunt extrem de optimisti cei care cred ca se va gasi indata si neconditionat cineva care sa se ingrijeasca de acesti oameni. Daca o va face cineva, cel mai probabil o va face pentru propria sa imagine publica. Daca am dreptate sau nu, timpul o va dovedi.
red • 1 martie 2008, 20:23
Frumoasa poveste,dar nu mai am incredere in ce scrii tu tolontane si nici in ziarul vostru stelist.A,si inca una,fara manele,fara ciori,corbi si alte oratanii zburatoare.In Siberia cu voi la cultivat de pene in zapada
Ricercatore • 1 martie 2008, 20:23
Impresionant..fara cuvinte..poveste, parca desprinsa dintr-un film 🙂 bv
nicu • 1 martie 2008, 20:40
HAI STEAUA !
cfr-ista • 1 martie 2008, 21:00
majoritatea crimelor provin din Ardeal??cosmin ai niste date statistice???pe mine ma uimesc afirmatiile unora…sincer
Bell Amy • 1 martie 2008, 22:04
incepi sa scrii fara sa fii platit tolontane? ***(cuvinte banate)
Andrei • 1 martie 2008, 22:09
Retoric, gazetaresc si irelevant. De la ipocritul sef Tolontan
boat • 1 martie 2008, 22:09
articol de 7 ziarist de 10
Mugur • 1 martie 2008, 23:21
pai jucatorii nu pun suflet pentru ca sunt furati ca batranii pe strada
***(cuvinte banate)
dorel • 1 martie 2008, 23:37
Frumoasa poveste.Probabil ca unii suporteri de la stelisti si dinamovisti sant deranjati pt. ca mai trebuie sa astepte tare mult pana cand vor avea si ei un suporter de 104 ani,care sa fi tinut toata viata cu echipa favorita.Respect Rapidului si celorlalte echipe din tara.
dorel • 1 martie 2008, 23:41
Unii suporteri stelistii si…am vrut sa spun.
Mai vreau sa adaug ca si in acest caz acel suporter stelist sau dinamovist n-ar fi decat un urmas al lui Ivan.
maldini • 2 martie 2008, 0:22
am 17 ani si nu am cuvinte.este de departe cel mai bun post de blog sau articol pe care l am citit anul asta.acest om e mai mult decat un maldini al vietii.sunt convins ca poate la viata lui a facut greseli mici sau mari,pacate mici sau mari ,lucruri si fapte bune mici sau mai mari.ii urez numai sanatate si fericire pentru urmatorii 100 sau 50 sau 10 sau 2 sau cati ori mai fi ani pe care ii mai are.trist e ce se intampla , cu el.sa furi de la un om care nu se poate apara e ceva foarte josnic.sa furi de la unul care face rost de bani greu e si mai penibil.cu toate astea sunt convins ca 80% din cei care il jefuiesc sunt tzigani.pentru ca mi s a intamplat si mie si numai cu tigani.nu conteaza cine il fura , cat ii fura sau mai stiu eu ce.conteaza ca nu mai e suflet pe strazi sa se puna capat la chestiile astea.tziganii sau cei care fura nu fura de la cei putini care au multi bani , fura de cei multi care au putini.e trist.oamenii astia merita un singur lucru.2 cate 2 sa fie pusi in sir indian si sa fie ucisi cu un singur glont.sa se faca economie .sa scada deficitul ,inflatia si euro.
Bogdy • 2 martie 2008, 4:25
Mmmm,am 23 de ani,sunt blocat nu shtiu ce sa zic sau de fapt ar fi atatea de zis dar vreau sa sintetizez…E cel mai bun lucru care l-am citit in pressa romaneasca in toata viatza mea,vreau doar sa spun (nu cred ca acum conteaza,sunt dinamovist) k aceste persoane sunt pe cale de disparitzie shi din pacate se intalnesc tot mai multe cazuri ca „nepotul idiot” pe care il acest Sir daca pot spune asha (domn ar fi prea putzin).
Cel mai important lucru este ca fotbalishtii ar trebui sa citeasca articolul acesta sa vada cum ishi bat joc de sufletul suporterilor…Vreau sa inchei aici transmitzandui multa sanatate shi sai dea D-zeu parte numai de bine acestui batranel.
P.S:Nenorocitzii ashtia ca acel nepot nemernik nu se pun niciodata cu persoane pe masura lor shi de asta or sa ajunga in iad,asta daca nu ma intalnesc eu mai devreme cu ei shi le rup toate oasele din corp.(scuzatzi reactzia dar sunt foaarte nervos shi trist shi mai shtiu eu cum din cauza ca lumea devine tot mai rea pe zi ce trece)
eo • 2 martie 2008, 12:59
DACA AI SI DIALOGA CU CEI CARE SCRIU AICI, CHIAR AI AVEA UN BLOG BUN. ALTFEL…E DOAR INCA UN LUCRU SCRIS…DIN CELE CATEVA MILIOANE…ANUAL!
Andrey P • 2 martie 2008, 13:16
Iti scriu tie i-am scris si lui Andrei Vochin… AM O “RECLAMATIE”…MAI voi nu sunteti capabili sa prezentati rezultate si clasamente din liga 3? Ce site de sport ii asta??? Inainte aparea acolo sus la “FOTBAL”…Acuma pauza…Suntem in anul 2008…Si inainte knd era Liga 3 pe site-ul vostru tot timpu erau rez caontradictorii…Daca intram pe 3 site-uri care dau res(voi,frf.ro si pro……ro)erau meciuri la kre gaseam 3 “variante” de rezultat…Cu stima din ARAD >>>FORZZA UTA!!!>>>
Florin • 2 martie 2008, 13:23
E trist…
E trista povestea, pentru ca suntem la granita a doua lumi, o granita care nu se trece decat intr-o singura directie…
Sunt prea putini oameni ca Domnul Dumitrescu si ii intalnim doar in ziare…
Sa fiti sanatos inca multa vreme si sa stiti ca aveti deplinul meu respect, Domnule Dumitrescu!
Hai Rapidul! Traiasca Regele!
ilie • 2 martie 2008, 13:31
anuntati-l pe dl. copos! intr-adevar echipa ar trebui sa isi faca foto cu un adevarat suporter, cu un adevarat luptator! cinste si sanatate dlui!
StelistDinOtopeni • 2 martie 2008, 15:07
Asa este. Bravo, un om deosebit.
Si hai noi stelistii sau suporterii altor echipe sa nu criticam ceva ce chiar nu poate fi criticat numai pentru ca acest om este un bun ce apartine altora si nu noua.
Dealtfel, ar fi fost imposibil ca dl.Dumitrescu sa fi fost suporter al Stelei
sau al lui dinamo pentru ca echipele noastre sunt prea tinere pentru aceasta, plus de asta un ofiter al armatei regale chiar nu vad cum ar fi putut fi fan Steaua sau dinamo, hai sa fim seriosi…
Cristea George • 2 martie 2008, 15:08
LOKOMOTIV MOSKOVA!!! FONADATA IN 1923!!!!!!!
LOCOMOTIVA BUCURESTI FONDATA IN 1923!!!!!!!!!
SA TAIASCA PARTIDUL!!! Hai rapid HAI LIVHIDU=PIPI………………..
STALIN VA FONDAT TOLONTANE!!!
COMUNISTI REALI SI ADEVARATI SANTETI VOI!!
STEAUA UNICA DRAGOSTE!!
CAMPIOANA INIMILOR NOASTRE!!!
eu • 2 martie 2008, 16:18
tolo..nu o inveti si pe maria sa scrie asa frumos?
cand ii citesc articolele ma doare capul
Snow # Minimalis • 2 martie 2008, 16:45
da….o poveste foarte frumoasa….multi inainte domnule….si o viatza de rapidist cat mai frumoasa;)
Sandokan • 2 martie 2008, 17:38
@CristeaGeorge.
Du-te dracu’ bah han/di/ca/pa/tule si te controleaza la cap.
CFR Bucuresti (NU Locomotiva) sa infiintat INAINTEA lui Lokpmotiv Moscova intr-o perioada cind comunismul in Rominia nu era nici in stadiul de spe/ma/to/zo/id. Rapidul echipa de ginte regalista infiintata de citiva oameni care lucrau la CFR, din dorinta si pasiunea de a avea o echipa de fotbal.
Steaua infiintata la ordin de catre bolshevicii veniti pe tancuri
cu steaua comunista in cinci colturi in frunte… echipa INFIINTATA si SUSTINUTA de catre comunisti.
Steaua SINGURA si cea mai comunista echipa din Rominia.
FMM de ali/e/n/a/t mintal, du-te la Balaceanca si numai incerca ti o mina de cre/ti/no/izi sa va vopsiti istoria ca TOATA LUMEA stie CINE ESTE si CINE A FOST steaua si ce reprezinta ea.
HUOOOOOO!!!!
Un moldovean • 2 martie 2008, 17:54
Primarul de sector,primarul capitalei nu au nimic de spu despre acest „Monument „al Bucurestiului?Nepotul chiar nu poate indepartat de acest OM?
iuliudingrant • 2 martie 2008, 18:05
Precizari: Steaua s-a infiintat la 7 iunie 1947 de M.Lascar, ilustru ministru in cabinetul stalinist condus de dr. P. Groza. La ceva mai mult de o luna, 14 iulie 1947 acelasi cabinet îl va aresta pe Ion Mihalache in lotul Tamadau.
iuliudingrant • 2 martie 2008, 18:16
George Cristea@: Georgica-cel cu-mintea-scurta eu ti-am mai bagat de cateva ori in cap lectii elementare, dar IQ tau nu poate surmonta o anumita stacheta; hai sa-ti mai spun o data: Rapid s-a numit Locomotiva B. in perioada 1950-1958! Baga la cap, baietica si vezi-ti de comunistii tai, aia mai vechi si cei mai noi, din zilele noastre!
AltulDesigur • 2 martie 2008, 19:24
E greu sa ai 104 ani si sa-si bata joc de tine niste amarati…Si e si mai greu pentru un fost ofiter a accepte asta…Ei , sa fi fost el tanar, sa le arate el disciplina…Pe dl.Dumitrescu l-am vazut la tv acum catva timp la o emisiune a Mihaelei Radulescu. L-a prezentat frumos, „bravo, uite-l pe omul care a implinit 100 de ani!” dupa care a inceput sa fie ironica cu spalatul lui pe maini. Nasol moment, asta e…
ombladon • 2 martie 2008, 19:24
semetz in atitudine daduleeeeeee tantalaule…………semetzia o ai si cand esti in genunchi .fiu de mamaligar
lucu • 2 martie 2008, 19:53
Rapidismul este o boala incurabila. Cine se molipsesta de asa ceva, nu scapa pana la moarte !
lucu • 2 martie 2008, 19:54
Rapidismul este o boala incurabila. Cine se molipseste de asa ceva, nu scapa pana la moarte !
brouvi • 2 martie 2008, 21:19
recunosc sunt dinamovist …dar ce are a face acest articol cu dinamo , steaua sau rapid ? NIMIC aici e vb de un om care probabil are experienta de viata mai multa decat toti cei care am postat aici pe blog , ori in fata unui asemenea om nu poti decat sa iti dai jos palaria din cap si sa il saluti … si eventual sa ologesti niste caftangii jmecherasi + una bucata nepot alcolist
WakeUp • 2 martie 2008, 22:15
Nu vedeti padurea de copaci. Nu e vorba nici de Steaua nici de Dinamo, Rapid sau orice alta echipa de mercenari. Nu conteaza nici macar faptul ca articolul asta e scris de un ingust la minte si un ipocrit. De fapt nu conteaza nici macar daca este un articol real. Conteaza faptul ca prezinta o realitate general valabila in tara asta. Si toti cei care comentati aiurea pe langa subiect nu faceti decat sa confirmati realitatea asta. Nu se mai pune suflet in nimic. Nimic nu va mai sensibilizeaza. O sa ajungeti niste roboti.
Belphegor. • 3 martie 2008, 7:39
@Brouvi+WakeUp.
Ipocritul esti TU. TU, nu VOI si stii bine ce vreau sa spun.
daca era vorba de un suporter
al echipei tale, st. sau dnm. sau care o fi aceasta, mesajul tau ar fi sunat altfel.
BA ESTE vorba de steaua dinamo sau RAPID in acest articol si acest articol spune multe si despre cind au fost infiintate cele doua cluburi SI despre anumiti suporteri care NU ar putea fi suporteri ai clonelor comuniste si despre multe, numai ca pe voi (UNII dintre voi)
asta va riciie la matze… SI CE DACA? Asta este povestea UNUI SUPORTER RAPIDIST si ASTA este subiectul principal, pe linga care este scos in evidentza SI umilinta unui om de 104 ani care pe linga alte lucruri de**(cuvinte banate) in tzara asta, (incepind cu venirea bolshevicilor si avortarea in fotbal a celor doua clone comuniste), trebuie, datorita sa sufere SI altfel de umilintze specifice acestui popor care dupa venirea comunistilor
care v-au avortat, sa dus ***(cuvant banat) si numai are nici respect nici bunsimt nici nu mai stie sa-si aprecieze valorile nici rusine nu mai are… exact asa ca unii ca tine, suporteri de cauciuc pentru cupe si flori care vor sa-si rescrie isoria murdara si patata, in schimb incearca sa minimalizeze din lucrurile frunoase si exceptionale ale istoriei altor echipe, in acest casz RAPID.
Esti o seecatura dl. Cristea George=Brouvi=WakeUp.
***(cuvinte banate)
WakeUp • 3 martie 2008, 11:45
Nu inteleg de unde ai ramas cu impresia ca sunt Brouvi asta dar crede-ma .. NU sunt. Si sunt suporter rapidist.. dar precum spuneam, NU conteaza. Ori n-ai inteles nimic din ce am scris ori nici n-ai citit macar.