Ca Ţopescu la Moscova

Rapid – Steaua a fost cel mai scurt meci pe teren şi cel mai lung în afara lui. A început în seara zilei de joi, 20 martie, iar astăzi, sîmbătă, 29 martie, v-aţi trezit probabil fără să cunoaşteţi decizia. Normal, de vreme ce două comisii ale fotbalului nostru au început dezbaterea ieri şi au terminat-o azi, după miezul nopţii!

sâmbătă, 29 martie 2008, 12:29

Rapid – Steaua a fost cel mai scurt meci pe teren şi cel mai lung în afara lui. A început în seara zilei de joi, 20 martie, iar astăzi, sîmbătă, 29 martie, v-aţi trezit probabil fără să cunoaşteţi decizia. Normal, de vreme ce două comisii ale fotbalului nostru au început dezbaterea ieri şi au terminat-o azi, după miezul nopţii!

Cele trei ore de la CCA şi cele opt de la Comisia de Disciplină vorbesc despre colapsul decizional. A fost nevoie de 11 ore, unsprezece!!!, pentru că regulamentele sînt prost întocmite, iar oamenii care le interpretează sînt supuşi unor presiuni infernale. Au ciclat la infinit ca să ajungă la un 0-3 pe care-l ştiam!

Cu fiecare oră de audiere şi deliberare era tot mai clar că, indiferent de verdict, acesta va fi erodat de întîrzierea ocultă cu care s-a pronunţat. Ne-am simţit precum Ţopescu la Olimpiada moscovită,  acum 30 de ani, atunci cînd arbitrele au întîrziat nota Nadiei pînă ce tuturor ne-a fost clar că nu se punctează un exerciţiu, ci un întreg sistem de complicităţi şi decizii politice.

În acest caz, pierderile colaterale sînt mai mari decît problema iniţială. Deaconu a căpătat pe teren un cucui microscopic, dar Săpunaru era să leşine ieri în nesfîrşitele audieri, iar Lovin a plecat, după 6 ore, livid din cauza nemîncării. Se vede treaba că e mai periculos pentru fotbalişti felul în care se combate violenţa, decît violenţa însăşi.

Revenim la Moscova. Vă amintiţi nota Nadiei? Nu, evident. Tot ce au reţinut memoria şi istoria e manipularea care şi-a anulat propriul rezultat.

Comentarii (661)Adaugă comentariu

ioan plischi  •  29 martie 2008, 5:59

acesta este in fond rezultatul faptului ca in fotbalul romanesc suntem inca in stalinism…

oitza  •  29 martie 2008, 6:30

Eu nu inteleg un lucru…o echipa care a gresit(de fapt suporterii ei) merita pedepsita…corect si nimic mai mult. Rapid trebuia suspendata, depunctata, amendata, comisiile stiu mai bine…insa de ce prin aceasta decizie trebuie avantajata o alta echipa, in competitia ei cu celelalte(ex: CFR, Dinamo, Timisoara, Urziceni, etc). Asta mi se pare mie injustitie: sa o avantajezi pe Steaua in competitia ei cu CFR, de exemplu. Ce vina are CFR-ul, ca rapidistii au aruncat cu brichete? Sunt un rapidist. Existand acest precedent…presupunem ca Rapid ar avea utimul meci din campionat in deplasare la Timisoara(stiindu-se apropierea dintre cele doua galerii). Presupunem ca Rapidul ar avea nevoie neaparat de victorie ca sa castige titlul, (sau sa prinda o cupa europeana). Pai daca in min 80 scorul este 4-0 pt Timisoara, acest scor pe timisoreni neajutandu-i dpdv al clasamentului, suporteri ai timisoarei ar putea arunca cu brichete…si astfel Rapid ia 3 pc-te,nu? La comisie rapidul poate spune ca daca meciul ar fi continuat, ei in 10 min ar fi dat 5 goluri si ar fi castigat, dar n-au mai putut sa joace din cauza brichetelor. Inlocuiti Rapid cu Steaua si Timisoara cu Buzau, Vaslui, Iasi, Constanta, si veti intelege exact de ce consider ca nu-i corect ca o comisie sa avantajeze o echipa in competitia ei cu celelalte, in loc sa pedepseasca mai aspru poate echipa vinovata, in speta Rapid. Steaua nu trebuia sa castige 3 pc-te decat pe teren, iar Rapidul trebua depunctata cu cel putin 3 pc-te poate chiar 6 sau 9, dar meciul lor direct trebuia sa se continue din min 73, astfel aceste 3 puncte se decideau pe teren, pt ca asa este normal,si pedeapsa rapidului(depunctari cu 3,6,9,12 puncte, suspendari, amenzi) venea dupa si afecta doar o echipa, cea vinovata(Rapidul), neavantajand Steaua in competitia ei cu celelalte echipe, care n-au nici o vina, repet, ca rapidistii au aruncat cu brichete. Si astfel CFR, Dinamo, Timisoara, etc, nu ar fi avut de pierdut. Singura care trebuia sa piarda in acest caz era Rapid-ul, iar cea care trebua sa castige…s-o fi facut pe teren…in primele 73 min si continuarea: din min 73 pana in min 90 + prelungiri. Repet sunt rapidist.

marius  •  29 martie 2008, 6:32

este ca atunci in cupa cu dinamo… trist. problema noastra , din cauza careia ar trebui sa nu dormim noaptea , este ca protagonista nu difera… ESTE ACEIASI STEAUA ! Se pare ca in aceasta tara , in care sincer imi pare rau ca m-am nascut , nu se va schimba niciodata nimic !P.S. m-am gandit aseara , incredibil cum te face sa gandesti , ca gigi i-a manjit si pe sandu si pe base ! Tara asta e blestemata sa fie condusa de analfabeti…La multi ani Romania !

eustelistu  •  29 martie 2008, 6:35

ba tolontanee???ba nene eshty varza lasate tati….toata lumea shtye k urasthy echipa steaua…***(cuvant banat din cauza limbajului necivilizat) tie si la mogulu care te sustine

SunGod  •  29 martie 2008, 6:36

Nu inteleg nimic! Patraulea!! Trandafire!!! Tonita!!!! Tranyistoru’?
S-a decis corect ce trebuia sa se decida inca din seara meciului!
Sa ne bucuram! Duminica suntem pe primul loc.
Ha!ha!ha!

natloz  •  29 martie 2008, 6:39

@ euschumi Excelent, cum ai pus problema la postarea din 2;47 si 2;58,dar hai sa punem problema in felul urmator! Ultimul meci dintre U-Cluj si CFR-Cluj ar fi cam asa: 1) un egal nu va ajuta nici o echipa.2) Daca cistiga U, scapa dela retrogradare 3)daca cistiga CFR ia campionatul.(deci nu poate fi vorba de blat) Cam in minutul 80,cind conduce U,citva „suporterii fanatici” de la CFR reusesc sa nimerasca arbitrul cu un surub (inoxidabil cu piulita si saiba metric 10)lol Aceste „obiecte” au fost ascunse cu citiva zile inainte de meci in tribune sa nu fie probleme la control. Doar pentru umor, in loc de surub poate fi o bila de popice ca sa se vada si mai bine la TV. Intrebare??? Ce decizie va fi luat in acest caz? Fiindca cu aceasta decizie (0-3) sa dat apa la moara,si la alte echipe. E interesant….nu????

natloz  •  29 martie 2008, 6:53

@ oitza Un argument perfect,trebuia sa faci parte din comisia,ca sint sigur,ca asa ceva nu a fost luat in considerare. Ma refer la postarea ta la 6;30 am

vertical  •  29 martie 2008, 6:56

Mi-ar fi rusine sa ma chem ziarist in locul tau. Daca blogul asta a fost preimiat de vreo organizatie obscura, atunci e si mai grav. Traim intr-o tara in care oameni care nu meita si sunt incompetenti si rauvoitori ajung in locuri de responsabilitate prin mijloace incorecte, traim in Romania. Avem o presa partizana, prezentata de niste simplii susporteri fara pregatire de specialitate si fara sa imbratisese pricipile jurnalisticii.

Pitt  •  29 martie 2008, 7:01

decizia s-a luat. celor carora nu ne convine, n-avem de ales, decat sa o acceptam si sa ne consolam cu ideea ca nu avem ce face. mircea sandu, traian basescu, gigi becali, sandu deaconu, vali argaseala, sandy bell lovin…toti sunt mandrii ca au adus momentul zero in combaterea huliganismului pe stadioanele ligii I si ca au pus punct violentei. ei dragilor de voi…aflati ca nu ati pus nici macar o virgulita. de altfel nici nu era asta scopul celor mai sus mentionati. scopul era cu totul altul: continuarea marsului „triumfal” al unora.
CCA a trecut cu vederea greseala de procedura comisa de deaconu. ii intelegem pe membrii CCA pt ca sunt si ei oameni, au familii de intretinut si nu isi pot permite sa ia o hotarare impotriva doleantelor „bulibasei” fotbalului romanesc, acest venerabil mircea sandu.
Legat de mult invocatul exemplu al stoparii violentei pe stadioane…foarte bine, un descreierat a aruncat acea blestemata bricheta si l-a lovit pe deaconu. 3-0 pt steaua si adio. stau si ma intreb totusi..cate cazuri de violenta extrema nu am avut in fotbalul nostru nu am avut inainte de acest meci din giulesti??? daca suntem obiectivi si privim in urma vom observa ca sunt o gramada mult mai grave decat aceasta bricheta…si totusi nu s-a luat o astfel de decizie care sa duca la ruinarea muncii unei echipe.
S-a invocat in acest caz incompetenta clubului gazda de a crea conditiile necesare jucarii partidei si incapacitatea acestora de a asigura siguranta sportivilor, arbitrilor, antrenorilor etc. sunt de acord cu asta, dar imi vine de cateva zile un minte o alta chestiune. acum cateva etape s-a jucat gloria buzau-poli iasi. la finalul acelui meci un nenorocit intra pe teren si flutura amenintator spre Ionut Popa nimic altceva decat un PISTOL. presa a scris pe atunci referitor la aceasta intamplare cateva materiale la rubricile de genul „pe scurt”. atotputernicul mircea sandu nici macar n-a scos o vorba despre incident, nimic despre stoparea violentei. evident ca nu. ce ar fi fost de castigat de pe urma unui asemenea meci intre 2 echipe modeste care nu lupta pt titlu? oare acolo nu se putea decide un 3-0 la masa verde pt iasi datorita organizarii precare de care a dat dovada clubul gazda. ce daca meciul se incheiase? ce va zice teroristul acela care ameninta cu arma: „pai daca aia pt o bricheta au pierdut 3-0, iar eu pt pistol n-am patit nimic, inseamna ca sunt „bazat””. si poate alta data va veni cu kalasnikovul. dar nu…aceea nu e violenta, nu e teroare…nu e domnilor!!! pt ca „unii” nu aveau nimic de castigat de acolo. halal stopare a violentei si a terorii pe stadioane!!! mi-e scarba…

vertical  •  29 martie 2008, 7:09

Acum lasand toate astea la o parte, gasesc decizia comisiei pur si simplu ridicola. Pe langa partea corecta in care Rapid a fost sanctionat cu infrangere tehnica si care era imposibil de trecut cu vederea si putea foarte bine sa ajunga la Tribunalul Sportiv de la Lausanne iar UEFA putea aplica sanctiuni FRF afectand atat participarea in competitii intercluburi cat si campionate mondiale si europene, Rapidul a fost sanctionat cu o suspendare modica de 2 etape fara spectatori dintr-un maxim de 10 etape si cu o amenda nesemnificativa de 3500 euro. Pe langa aceasta decizie aberanta si extrem de indulgenta, fotbalisti ca Maftei nu au fost sanctionanti pentru ca a incercat sa sustraga probe cheie, afirmatile calomnioase si insultatoare ale oficialilor rapidisti au ramas si ele fara rezultat sau sanctiune. Cu alte cuvinte comisia a inchis ochii fara remuscari si le-a dat celor de la Steaua niste praf in ochi (3p) miniimul necesar ca sa nu izbugneasca un scandal european de proportii astronomice. Ni l-au mai suspendad si pe Lovin in mod abuziv, acesta strangand un cumul de 6 etape … fani rapidisti care au produs vatamari corporale nu au primit atatea etape de suspendare, si in 2 etape cand Rapid joaca cu spectatori, vor putea arunca din nou. Sa le fie rusine celor de la comisie pentru felul cum inteleg sa imparta responsabilitatile si sanctiunile, pentru ca nu fac nimic sa impiedice atmosfera de balacareala propagata de anumiti indivizii incurajati de neaplicarea regulamentelor. Rusine!

andrei  •  29 martie 2008, 7:20

pacat ca s-a ajuns in asemenea situatie. aici se vede ca avem un fotbal murdar, care se va rrasfrange asupra echipelor romanesti in cupele europene. si pt ce? pt bani. mai devreme sau mai ty, vom ajunge la situatia de dinainte cu 3 echipe in europa , dak nu si mai putin. pacat ca steaua striga ca din gura de sarpe crezand ca poate asa va lua titlul.pacat ca strica fotbalul.acele mijloace ale lui becali prilejuiesc drumul nedrept spre titlu, fara ca cineva sa ii pese cu adevarat. dupa cum am spus mare pacat

vass  •  29 martie 2008, 7:21

DA, asta e lucrul cel mai revoltator in decizia asta: ca se pedepsesc nu doar suporterii Rapidului, ci si cei ai lui CFR, Dinamo, Poli samd care se afla in lupta cu Steaua.

inteleg motivatia pentru care Rapidul ar trebui pedepsita, dar de ce trebuie avantajata Steaua?

sincer, mie mi se pare ca nu mai are nici un sens sa ne mai stresam cu campionatul romanesc, fiindca e evident ca toate jocurile sunt facute ca Steaua sa il castige.

si ce-i mai rau e ca celor de la Federatie pur si simplu nu le pasa de opinia publica. desi 99% din ziaristi spun pe fata ca se face o nedreptate si toate argumentele logice le dau dreptate, cei de la Federatie ne sfideaza pe toti

tantalau  •  29 martie 2008, 7:21

PRESIUNILE „INFERNALE ” AU FOST FACUTE DE RAPID NU DE STEAUA,SA NU AMESTECAM LUCRURILE.DUPA CE AU FOST AUDIATI MIERCURI,IERI COPOS MAI GASISE UN PARAGRF FAVORABIL CA SI CUM ACESTA APARUSE PESTE NOAPTE IN REGULAMENT.PENTRU ACEST INDIVID ORICE SE NEGOCIAZA.NU CONTEZA CE PREVEDE LEGEA EL NEGOCIAZA.CA SA NU MAI VORBIM DE SANTAJUL ORDINAR CU 20 DE MILIOANE,O AIURELA, PENTRU CA FRF NU POATE FI CHEMATA IN FATA INSTANTEI CIVILE .

paul  •  29 martie 2008, 7:23

vertical, un comentariu excelent, felicitari.

Petry  •  29 martie 2008, 7:25

mai oameni buni…atributiile acestei comisii erau acelea de a stabili niste sanctiuni prin care sa descurajeze violenta pe stadioane si ei ce fac??? dau 2 etape de suspendare Rapidului si o amenda mai mult decat „modesta”. pai suspendari de 2 etape au mai luat atat rapid, cat si steaua, dinamo sau alte echipe pt fapte mult mai putin grave. ce exemplu antiviolenta e asta????
ESTE CLAR CA SCOPUL PRIMORDIAL AL CELOR DIN COMISIE A FOST ACORDAREA CELOR 3 PUNCTE STELEI SI NU NEAPARAT PEDEPSIREA RAPIDULUI.

NORMALITATE  •  29 martie 2008, 7:29

RAPIDUL A SCAPAT IEFTIN PENTRU CA TREBUIA SUSPENDAT PANA LA 10 ETAPE . SA NU UITAM CA S-A ARUNCAT CU OBIECTE TIMP DE 70 MINUTE IAR ORGANIZATORII N-AU INTREPRINS NIMIC………………………

momo  •  29 martie 2008, 7:30

Sunt pur si simplu buimac: vad ziaristi care militeaza pentru o atmosfera civilizata pe stadioane, iar acum cand veni vorba sa luam masuri, dom’le trebuie facut ceva, da’ nu asa. Pai cum atunci? Tipic romanesc. Vrem sa facem ceva dar nu stim de unde sau cum sa incepem. Domnule Tolontan, probabil ca Dvs. sunteti ziarist sportiv din fata televizorului ca pe un stadion probabil ca nu ati mai fost demult. Inteleg sprijinul mediatic al trustului impact fata de copos, coleg de partid cu voiculescu, dar dvs. in calitate de ziaristi ar trebui sa va faceti meseria…Va asteptati ca exceptiile rapidului bazate pe gaselnita cu cele 3 minute sa fie admise. Hai ca suntem oameni seriosi. Nu era corecta alta solutie pentru ca:
– Stelei i s-ar fi creat o situatie mai grea si nu avea nicio vina;
– rapid a recidivat dupa oprirea luminii cu PSG.
Nu inteleg totusi cum au putut scapa nepedepsiti sapunara, maftei si oficiali ai rapidului care au bruscat brigada de arbitrii…Este cel putin ciudat.Lovin a luat patru etape pentru presiuni, iar sapunaru nimic??? De ce nu s-a judecat in acelasi fel? Maftei trage de tusier si nu pateste nimic?
Apoi, stiu ca la rapid exista o lunga istorie a autovictimizarii. Ei au si un slogan: singur impotriva tuturor. Pe ei intotdeauna arbitrul ii fura, ceilalti nu sunt mai buni ci au furat meciul samd Asemenea gen de scuze ofera alibiuri si pentru jucatori si pentru suporteri, si am vazut in ultimul tim ca si pentru oficiali.
Off ttopic. Putem face si o paralela intre situatia de la rapid si cea de la cfr cluj.
Urmariti de cand a inceput sa piarda din elan cfr. Veti constata ca de cand au inceput sa acuze arbitrajele si sa intre in polemici cu conducatorii de la celelalte echipe. De ce? Simplu: pentru ca jucatorii au nevoie de alibiuri.

io  •  29 martie 2008, 7:32

Catalineeeeeeeeeee,dincolo de cuvintele vehiculate atit de des cum ar fi:LASITATE,FRICA,NESPORTIVITATE,COMUNISTI,BOLSEVICI si nu mai stiu ce alte cuvinte s-au mai folosit,ramine de inteles un singur lucru:DACA REGULAMENTUL TE POATE AJUTA SA CISTIGI UN MECI FARA SA DAI NICI UN GOL,DE CE SA NU O FACI? Legea,buna rea cum este,a fost facuta si acceptata si de Copos si de Becali.Si sa fie clar:Daca era invers,Copos ar fi iesit cu 30 minute mai devreme decit a facut-o Steaua,de frica sa nu piarda.Ce dracu,ori suntem prosti ori suntem idioti ori chiar suntem un popor de cretini de nu intelegem!Pt. bani faci orice.Asta a facut steaua,asta face Copos de ani de zile si numai suporterii rapidisti cred ca are un suflet mare si caritabil.Cine crede ca Copos este rapidist cred ca nu mai are nici o sansa sa se faca bine.Cine crede ca Gigi este trup si suflet pt. culori,este deja in metastaze mintale.Il doare i***(cuvant banat din cauza limbajului necivilizat) pe Muresan de Cluj dar cistiga o piine frumoasa de la seful lui asa ca se ***(cuvant banat din cauza limbajului necivilizat) pe el cit poate de mult ca ia bani mai multi la salariu.Inca o data va spun: VIN BANI MULTI DE LA UEFA DACA SE MERGE IN GRUPE ASA CA UITATI CA SUNTETI RAPIDISTI,STELISTI SAU DINAMOVISTI.TOTUL TRECE PRIN PORTOFEL,ACUM ESTE TIMPUL LUI GIGI,O SA VINA TIMPUL LUI COPOS.CIND O SA NE ADAPTAM LA SOCIETATEA CAPITALISTA O SA VEDEM CA NU MAI PRIVIM LA FEL LUCRURILE SI INCERCAM SA LE CINTARIM SI SA LE EVALUAM INTII,SA VEDEM CIT FACE SI DACA ESTE RENTABIL.ASTA A FACUT STEAUA ,A VAZUT CA ESTE MAI IEFTIN SA IASA DECIT SA JOACE SI SA PIARDA.SI PINA LA URMA A CISTIGAT.”CA ASA-I IN TENIS”

Sorin Camner  •  29 martie 2008, 7:32

Frati stelisti:
De 16 ani lucrez intr-o companie care reprezinta unul dintre cele mai cunoscute branduri din lume. Am invatat acolo ca nimeni, niciodata, daca nu-i plac produsele noastre, nu va da bani pe ele. Nu poti sa-ti arunci banii pe ceva ce nu-ti place, nu-ti face bine, te deranjeaza. Sunt banii tai, munciti de tine. Nu te poate obliga nimeni sa-i dai cuiva caruia nu vrei sa-i dai.
Acelasi lucru il poti spune despre un ziar. Atunci cand esti adeptul lui Basescu, cumperi Evenimentul Zilei sau Cotidanul, cand nu esti cumperi Jurnalul National. Cand esti adeptul lui te uiti la Realitatea TV, cand nu esti te uiti la Antene.
De ce, atunci cand ziarele sportive de la noi ataca Steaua zilnic si prin orice mijloace, sa le dam banii? De ce sa cumparam prosport sau gsp? De ce sa deschidem televizoarele pe sport.ro sau pe celelalte canale ce ne ataca si ne batjocoresc? De ce sa-i hranim pe cei ce lucreaza acolo din banii nostri? De ce sa muncim pentru ei?
Va rog sa luati o atitudine civica precisa si sa nu va mai dati banii pe aceste ziare, sa nu mai priviti televiziunile ce ne injura. Sa nu la mai bagam bani in buzunar, sa cerem tuturor stelistilor din tara sa procedeze la fel. Suntem cei mai numerosi suporteri si le putem pricinui pagube. Nu-i nevoie sa-i injuram, sa le cautam numerele de telefon, sa-i urmarim. Putem adopta cea mai legala forma de protest: nu le mai cumparam produsele. Sa vedem cine are de pierdut.
Nu-mi ascund numele. Nu-mi e rusine de ceea ce spun. Am dorit sa traiesc intr-o tara libera, in care presa sa-si faca datoria fata de cetatean. In SUA presa are rol de informare, nu un rol activ de fabricanta de stiri. Ziarele, televiziunile partizane isi afiseaza in preambul directia partizantului. La noi se face partizanat, declarandu-se neutralitatea. M-am saturat de aceasta mizerie. Haideti sa dovedim tuturor ca noi, stelistii, suntem o familie unita si cinstita care prin mijloace legale reuseste sa probeze acest lucru. Iar cei care au deschis aceasta campanie imunda sa inteleaga ca si-n Romania, membra a UE, legea este singura care ne poate conduce si ca traim intr-un stat de drept. Cand injuraturile abundau pe acest blog l-am intrebat pe Tolontan cat timp le mai tolereaza. Iata unde ajungem: se uita de lovirea arbtrului, de ce s-a intamplat tot meciul, de apelurile permanente ale crainicului, de sticla ascunsa de Banel, de scuipaturile la care sunt supusi oaspetii, de mizerii si sa discuta despre 3 minute. Sa le aratam ce sunt 3 minute: 3 luni fara sa le cumparam ziarele, fara sa le intram pe site, fara sa le privim televiziunile, fara sa le dam banii nostrii pentru care muncim. Nu-i castigam la zaruri, ii muncim.

cristi  •  29 martie 2008, 7:33

9:85 a luat nadia la acel exercitiu, pentru o scurta dezechilibrare, iar natalia davidova a luat aurul.

Marius Tudor’s Corner – Verdict Rapid – Steaua 0-3  •  29 martie 2008, 7:37

[…] Azi-noapte, tarziu, dupa 8 ore si 40 de minute de dezbateri, Comisia de Disciplina a decis : Steaua castiga la masa verde cu 3-0. Rapid va plati 35000 RON amenda si va juca urmatoarele doua partide de acasa cu portile inchise, iar Lovin este suspendat 4 etape. A durat cam mult totusi, oamenii au mancat bine, au baut bine, au ras mult si-au vorbit la telefon. Se putea trece peste a doua pizza , ma gandesc aici la sutele de ziaristi care probabil mancau cornuri in fata LPF. Multi cred ca erau plecati de 20 de ore de-acasa. Asta a dovedit inca o data ca suntem deficitari la capitolul regulamente si reglementari. Am asteptat si eu cu sufletul la gura, dar la ora 1 am m-a doborat somnul , m-am gandit c-o sa stau pana dimineata, dupa niste “boschtari flamanzi”. In fond stiam in sinea mea c-asa o sa fie, stiau si ei, dar trebuia sa para interesant si palpitat in fata presei si-a milioanelor de microbisti. Ati fost oricum penibili. Mai multe detalii si substraturi aici. […]

Constantin Dorel  •  29 martie 2008, 7:38

O decizie corecta,,,care ii multumeste atat pe rapidisti cat si pe stelisti…D-le Tontolan…nu mai fi partinitor cand scrii…mai ia o pauza…

dastha  •  29 martie 2008, 7:51

gata s-a terminta?beah,ce bine devenise plictisitor.o singura intrebare:ma cit de bou tre sa fii(ziaristii) ca sa astepti in fata la lpf o zi intreaga un verdict care se stia?

vertical  •  29 martie 2008, 7:53

Sorin Camner, daca sunt adeptul sportului, ce ziar trebuie sa citesc? Nu exista oferta de presa sportiva romaneasca; noi suntem nevoiti sa citim niste suporteri de echipe care se joaca de ziaristul si jurnalistica… suntem nevoiti sa filtram din 100 de articole, 1-2 relevante sau cat de cat obiective si chiar si atunci nu putem avea increderea ca redau fidel realitatea sau doar distorsionat. Avem nevoie de presa adevarata in acest domeniu, ca nu mai merge asa; in sport se intampla ceva microbistii traiesc deja intr-o realitate paralelea, cea pe care o reda ‘presa’ total modificata, exagerata, distorsionata e ca o oglinda sparta a relaitatii.

amne  •  29 martie 2008, 7:56

sunt CFR’ist. din galerie. huligan, dupa unii. normal ca decizia de azi-noapte nu-mi convine. dar, dincolo de cele 3 puncte acordate stelei, ramane o problema mult mai spinoasa: cum de au ajuns brichetele mai periculoase decat pistoalele (vezi gloria buzau) sau scaunele aruncate in capul suporterilor vizitatori (steaua vs. CFR)? ca tot vine summit-ul nato, ma astept sa se ia in discutie renuntarea la armamentul arhaic tip tancuri, avioane si rachete si sa se treaca urgent la inzestrarea armatelor pactului nord-atlantic cu ultimul racnet de obiecte „soc si groaza” – brichetele. o alta problema: de cand un minuscul cucui in capatana unui fluieras de mana a saptea a devenit mai importanta decat atacarea suporterilor echipei adverse? sau a jucatorilor? de ce se insista pe impunerea arbitrilor romani, cand e clar ca acestia nu au talent (ca sa nu zic altceva) si nu fac decat sa distruga un campionat intreg? intreb asta ca suporter al unei echipe care a beneficiat de decizii favorabile din partea arbitrilor. evident ca si suspendarea terenului rapidului cu doar doua etape, plus amenda „fabuloasa” – sunt ridicole si n-au nimic de a face cu spiritul in care s-a dorit sa se ia aceasta decizie: avertisment pentru „huligani”. daca pentru doi idioti care arunca cu brichete-n tribuna ajung sa sufere toti rapidistii, iar campionatul sa fie dat peste cap, propun sa revenim la dictatura minoritatii, eventual la votul cenzitar.

arcasu` verde  •  29 martie 2008, 7:58

cei implicati in aceasta mizerie vor plati.
azi, maine, la anul, dar vor plati.
cand actul de justitie este siluit de cei cu bani si vremelnica „putere”, cei umiliti de legea stramb aplicata isi vor face dreptate singuri.
strazile, casele, locuri publice -pt unii vor fi mult mai nesigure.
veti vedea cum vor arata anii ce vin.

Adrian  •  29 martie 2008, 7:59

S-a dat drumu’ la aruncat cu brichete. Cum nu le convine oaspetilor rezultatul de pe teren, cum hop-top se gaseste unu’ care sa arunce cu ceva in teren. Este o decizie aberanta.

ceanuu  •  29 martie 2008, 8:00

gigi esti bucuros dar vad ca ai dat mandria si onoarea la o parte da-l dracu de regulament ONOAREA domnule BECALI ca asa sustinrti ca e f. importanta

silviu  •  29 martie 2008, 8:08

CE MAI PORCARIE! CRED CA ESTE O RUSINE PENTRU UN CLUB CU ISTORIA STELEI,SUNT CURIOS CE SPUN GLORIILE STELEI,LA AFLAREA ACESTEI DECIZII. SA STAI SA ASTEPTI O MARE POMANA! CACI DESPRE ASTA ESTE VORBA! PACAT!

vertical  •  29 martie 2008, 8:10

Hai sa lamurim niste chestii; nu s-a dat drumul la nici un aruncat cu bricheta. Era inainte mult mai usor pentru fanii gazdelor sa jeneze adversarii cu astfel de practici nesportive, decat ar fi acum pentru acei cativa oaspeti care li s-a urat cu libertatea si doresc un timp in izolare sa se reculeaga pentru un act prostesc si ilogic; fortele de ordine vor fi mai alerte, iar cluburile vor trebui sa-si instaleze sisteme performante de monitorizare, pentru ca acum sunt direct interesate de organizare (punctele) si nu mai pot pasa responsabilitatea la orcine altcineva.

vertical  •  29 martie 2008, 8:11

Hai sa lamurim niste chestii; nu s-a dat drumul la nici un aruncat cu bricheta. Era inainte mult mai usor pentru fanii gazdelor sa jeneze adversarii cu astfel de practici nesportive, decat ar fi acum pentru acei cativa oaspeti care li s-a urat cu libertatea si doresc un timp in izolare sa se reculeaga pentru un act ilogic si inutil; fortele de ordine vor fi mai alerte, iar cluburile vor trebui sa-si instaleze sisteme performante de monitorizare, pentru ca acum sunt direct interesate de organizare (punctele) si nu mai pot pasa responsabilitatea la orcine altcineva.

Dan  •  29 martie 2008, 8:12

Imi amintesc nota Nadiei, Cataline!M-a marcat cat pentru toate nedreptatile comuniste ce au urmat! Si aveam doar 10 anisori!

tosi  •  29 martie 2008, 8:21

Presa din romania ahtiata dupa audienta a intretinut si chiar a incurajat scandalul facut de rapid, membrii comisiei fiind supusi unei presiuni imense si astfel aratand clementa fata de maftei – care a incercat sa sustraga proba din mainile arbitrului de tusa, sapunaru,m.constantin si pancu care l-au bruscat pe arbitru….sunt sigur ca daca acest meci se juca in cupele europene UEFA n-ar fi fost impresionata de spectacolul ridicol inceput de rapid si incurajat de oresa si ar fi taiat in carne vie.

vertical  •  29 martie 2008, 8:24

Tot nu vad care e vina Stelei in aceasta situatie. Nici sa stam si sa asteptam nu avem voie? Da ce ar trebui sa facem? Ne-am dus sa jucam fotbal in Giulesti am nimerit la un meci de baseball! Abia au scapat jucatorii nelinsati, ca sa fie apoi terfeliti prin presa de oameni fara obraz … pai ce mai vreti fratilor? Venim sa jucam fotbal, nu ne lasati, nu va cereti nici scuze si o tineti o saptamana intreaga cu atacuri la adresa Stelei. Gata, luati o pauza si lasati amenitarile, nu v-a ajuns cate bombe ati lansat si copos si voi. Repet Steaua nu are nici o vina; comisia s-a autosesizat la evenimentele grave care s-au intamplatr joi, iar decizia de azi nu a luat in considerare puctele Stelei si Rapidului cu privire la sanctiune ci a judecat pe regulament si extrem de indulgent fata de Rapid. Ce mai vreti? Sunt zeci de echipe care sunt sanctionate cu infrangeri tehnice pe an in Europa pentru atitudinea necivilizata a fanilor cumulata cu minusuri de organizare. Grow up! Nu vret sa-l condamnati si impuscati si pe Bush, pentru greselile voastre?

tosi  •  29 martie 2008, 8:24

mass-mediadin romania ia a ajuns un fel de mizerie nationala care incurajeaza pe fata violenta …numai pt. cateva amarate de puncte de audienta in plus.

bogdan-m  •  29 martie 2008, 8:25

Dupa parerea mea (neutra pentru ca tin cu Stiinta) trebuia penalizat Rapidul pentru problemele create de suporterii sai dar nu trebuia avantajata Steaua.
Asadar eu cred ca trebuia data o penalizare de minim 3 puncte Rapidului + suspendarea terenului iar meciul trebuia reluat din min.73 fara spectatori.
Asa suporterii Rapidului ar fi inteles ca echipa are de pierdut daca se tot arunca din tribune cu obiecte si nu ar fi ramas impresia asta ca Steaua este „impinsa” de la spate cu toate mijloacele de oficialii de la Bucuresti…

bram  •  29 martie 2008, 8:28

Tolontane,
este fortata rau comparatia ta dintre Nadia Comaneci si clubul Rapid. Retine, clubul Rapid, cel care a organizat meciul, care a permis accesul in stadion, care a facut anunturile repetate la statia de amplificare atunci cand si-a dat seama de situatia critica in care s-a ajuns. Deci, clubul Rapid a pierdut meciul prin forfait si nu echipa de fotbal a acestui club. Echipa care poate sa-si imagineze orice rezultat, ca tot nu va conta. Ceea ce ai intuit intr-adevar, chiar si tu, este ca acesta decizie este una politica, care incearca sa creeze un precedent. Precedent de genul acelora create de primii ecologisti de pe pamant care au spus ca DDT-ul este toxic si au inceput campanii de interzicere a lui, desi desteptii epocii credeau ca-i halesc insectele fara acest DDT. Precedent ca si in cazul introducerii sapunului in Europa din China, cand toti luminatii considerau ca spalatul cu sapun aduce raceala. Precedent de genul aceluia creat de introducerea regulilor de circulatie, cand tot asa s-au gasit destui sa critice aceste reguli. Eu, tolotane nu sunt nici stelist, nici rapidist dar vreau sa spun ca de mult timp ma deranjeaza atitudinea implicatilor in cazul derby-urilor din Romania. Atat a celor din teren cat si celor din afara lui. Si cred ca aceasta decizie de pedepsire a nesimtirii, indolentei, violentei este una buna si ma bucur ca a fost luata. In lumea aceasta a sportului sunt si femei si copii si oameni in general fair-play. Pentru ei a fost luata aceasta decizie si pentru sperantele lor in civilizarea acestui segment romanesc de viata. Basescu, care este exponentului scandalului din orice, din tara asta, si-a dat seama de oportunitatea creata si a decorat un gest, din considerente pur electorale, adica sa castige de partea sa si adeptii civilizarii sportului si pe stelisti. Care categorii reprezinta numeric ceva ce spera el ca se vor transforma in voturi.
In schimb tu Tolontane singur ai ales de care parte apartii si ce atitudini incurajezi. Tu singur alegi ce sa le spui copiilor tai. Succes!

amne  •  29 martie 2008, 8:30

@ vertical
imi spui, rogu-te, ce vina avea suporterul de 60 ani, CFR’ist, care a luat un scaun in cap de la ingerasii din ghencea? sau aia nu conteaza?

vertical  •  29 martie 2008, 8:33

bogdam-m, in principiu sunt de acord, cu mentiunea ca o asemenea decizie avantaja Rapidul in ce priveste meciul cu Steaua si cele 3p puse in joc. Cu alte cuvine arbitrul opreste meciul intr-un moment in care rapidistii erau obositi fizic, iar meciul se reia la o data ulterioara, in care rapidistii sunt in conditie optima fizica si trebuie sa apere un rezultat de 1-0 pentru 20 de minute. Adica Rapidul greseste si Steaua plateste, nu mi se pare corect.

tosi  •  29 martie 2008, 8:34

@bogdan-m

Ai dreptate poate cea mai buna solutie ar fi fost depunctarea rapidului (adica se dadea un mesaj clar suporterilor din tribune) si rejucarea meciului (nu era avantajata Steaua la „masa verde”) … insa aceste lucruri nu sunt prevazute in regulament care bun-rau e aproximativ acelasi dupa care judeca FIFA si UEFA.

amne  •  29 martie 2008, 8:35

si cum a fost posibila introducerea acelor obiecte pe stadion? pe noi, la intrarea in ghencea, ne-au controlat in trei randuri, ne-au confiscta pana si cutiile de chibrite si ne-au cautat pana si-n sandwich-uri, sa nu cumva sa patam cu margarina tricourile de shempinion lic ale stelistilor…

Sorin Camner  •  29 martie 2008, 8:36

@vertical
„Sorin Camner, daca sunt adeptul sportului, ce ziar trebuie sa citesc?”
In situatia actuala nici unul. E vorba de bani aici, sa fim realisti. Suntem masochisti?
In alte situatii ai de unde alege, intr-adevar. In acest caz – nu. Dar, ca sa-ncep o propozitie asa, poate ca dupa boicotul nostru, ziaristii isi vor lua rolul pe care ar trebui sa-l aiba – cea de informatori ai publicului si nu de formatori de atitudini. Fiecare sa gandeasca cu propriul cap. Este foarte important.

Vezi situatia The Sun in zona Liverpool dupa Heysel. Se pare ca ziarul a facut niste comentarii nelalocul lor cu privire la ceea ce s-a intamplat pe Heysel, cum ca suporterii lui Liverpool, dupa tragedie, jefuiau cadavrele. Se pare ca dupa aceea The Sun a inceput sa vanda foarte putin in Liverpool, suferind pierderi uriase si nemairedresandu-se nici acum vanzarile in acea regiune a Angliei. Spun se pare pentru ca nu am nci o dovada, in afara unui comentariu facut de un nickname pe un alt blog.

amne  •  29 martie 2008, 8:39

ce deranjeaza nu este problema moralitatii echipei de sprinteri a stelei, vaietele patetice ale fluierasului, jiji, copos, comitete, comitzii, etc. ci disproportia enorma intre decizia luata azi-noapte si situatiile nu similare, ci mult mai grave din meciuri precedente. restul e bla-bla de presa si rating.

vertical  •  29 martie 2008, 8:45

Bun sunt 3 solutii, hai sa judecam logic:

1. se relua meciul; am explicat de ce nu mi se pare corect ca la o data ulterioara Rapidul sa fie adus intr-o situatie mai favorabila decat la momentul intreruperii meciului din culpa proprie;

2. rejucare, pe ce criterii cerem clubului Steaua si jucatorilor sa mai joace inca o pardita, inca 90 de minute, alte riscuri de accidentari, suspendari, etc,? S-a stabilit vreo vina a Stelei in intreruperea meciului asa incat sa fie necesara o asemenea ‘sanctiune’?

3. FF 0-3, este singura decizie care sanctioneaza Rapidul fara sa prejudicieze Steaua, iar daca suntem de acord ca Steaua nu are nici o vina in intreruperea partidei iar culpa apartine in exclusivitate Rapidului, o sa ajungenti la concluzia ca asta este singura decizie din cele 3, posibila. Celelalte 2 sanctioneaza intr-o oarecare masura si clubul Steaua care este parte viciata in raport, iar o sanctiune legala nu poate sa faca niciodata asta; sanctiunea sanctioneaza doar partea responsabila.

Iar inainte sa sustinei ca Steaua este avantajata, ganditi-va mai mult ca la o compensatie decat un avantaj, pentru ca Rapidul era obligat sa asigure conditii optime de joc, si nu a facut-o, Steaua fiind dezavantajata in timpul jocului, este avantajata dupa.

tosi  •  29 martie 2008, 8:48

Decizia comisiei a creat un precedent periculos in cazul jucatorilor care vor brusca arbitru, s-ar putea ca pe viitor jucatori gen sapunaru,m.constantin…iuti la manie si redusi in gandire, sa faca gesturi mai grave decat cel al lui ganea de la timisoara, iar conducatori penibili gen copos sau zotta sa-i incurejeze dupa meci, sa le angajeze cei mai tari avocati care in fata comisiei de discipline cu precedentul rapid-Steaua in mana sa reuseasca sa-i scoata basma-curata, iar apoi incurajati de astfel de decizii jucatorii sa procedeze la fel si in cupele europene unde eu sunt 100% sigur ca UEFA nu le va arata nici un fel de clementa.

amne  •  29 martie 2008, 8:49

@ vertical
dupa cum pui tu problema nu pot decat sa deduc ca, de vina pentru incendierea peluzei din ghencea de catre dinamovisti, este echipa organizatoare. misto.
oricum, tot nu mi-ai raspuns la intrebari. o tii una si buna cu nevinovatia stelei, dar NU despre asta te-am intrebat. sau poate n-ai chef sa discuti cu CFR’isti.

amne  •  29 martie 2008, 8:50

tosi
sa inteleg ca esti rapidist? 🙂

tosi  •  29 martie 2008, 8:56

@amne

Ii incurajez pe oficialii rapidisti sa faca apel la deciziile comisiei poate vor ajunge si la tribunalul de la Lausanne care s-ar putea sa nu arate atata clementa rapidului ca o comisie din romania care 8 zile a fost supusa unei presiuni imense venite dinspre rapid si mass-media.

Bogan P  •  29 martie 2008, 8:56

Scandalul nu s-a terminat. Acum incep comisiile, probabil ii da in judecata rapid si in civil. Nebunia asta va mai continua.

Sorin Camner  •  29 martie 2008, 8:58

@amne
Pentru incendierea peluzei a fost de vina Steaua pentru ca nu a efectuat corect controlul la intrare. Si Steaua a platit, din moment ce peluza ei a ars. A…, in subsidiar, a luat bani de la Dinamo. Asta e. In 1979 cand galeria rapidului a rupt gradenele de la tribuna a II-a din Ghencea cine-o fi platit?

Comentează